Category Archives: Lectia zilnica

Construiţi acum lumea viitoarea

Întrebare: Poate cineva care a început serios să studieze Cabala să fie luat din această lume, ca rezultat al unei boli sau al unui accident, etc.?

Răspuns: De ce nu? Este un lucru rău?

Toată lumea blestemă lumea noastră şi se simte rău în această lume. Iar în acelaşi timp, tuturor le este frică să părăsească această lume. Asta pentru că omul nu ştie şi nu vede ce urmează.

Şi nu trebuie să vadă nimic. Chiar acum, construiţi-vă lumea viitoare, pentru ca să nu simţiţi tranziţia dintre viaţa în acest corp şi viaţa în afara corpului nostru. De fapt, dorinţele noastre egoiste ne descriu viaţa în corpul nostru, dar dacă le neutralizăm, vom simţii că suntem în lumea spirituală.

Există oameni care au simţit fenomene spirituale ca rezultat al unor mari suferinţe, pentru că atunci când cineva trece prin dureri mari, corpul poate să se neutralizeze şi să se anuleze.

Noi, pe de altă parte, obţinem asta mult mai uşor cu ajutorul grupului unde atragem efectul Luminii Superioare şi apoi ne simţim ca şi cum nu am avea corp, deoarece este încorporat în alţii. În loc să ne simţim noi înşine, începem să îi simţim pe alţii, iar asta se numeşte ieşirea din corp.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 20.12.2015

 

Ce înseamă „Iubeşte-ţi aproapele”?

Iubeşte-ţi aproapele” înseamnă să te conectezi cu prietenii într-un singur sistem integral. Suntem cu toţi un singur sistem; suntem conectaţi între noi şi începem deja să descoperim dependenţa noastră totală a unuia faţă de altul.

Un sistem de conexiune reciprocă înconjoară toată umanitatea, în inteligenţă şi în gând, în inimă şi dorinţă. În acest sistem, suntem cu toţi conectaţi unul cu altul, iar gândurile şi emoţiile noastre trece de la unul la altul.

Dar trebuie să învăţăm să conducem acest sistem numit Adam (Om); trebuie să îl restaurăm, din fragmentele sparte şi împrăştiate care sunt distanţate unul de altul. Dacă ne conectăm între noi şi conectăm aceste mici fragmente împreună, ne vom vedea într-o stare absolut corectată. Fie că vrem sau nu, trebuie să ajungem la această stare.

Întrebare: Înseamnă că „iubeşte-ţi aproapele” înseamnă să îi dai prietenului puterea să avanseze mai rapid spre a simţi acest sistem?
Răspuns: Desigur! Trebuie să nu scăpăm oportunitatea de a ajuta pe alţii să participe şi ei la asta. Depinde de noi să ne ajutăm să intrăm în sistemul general cât mai repede posibil şi să începem să îl conectăm împreună. Apoi vom simţi nu numai unde este conexiunea şi contactul cu alţii, dar vom simţii şi viaţa superioară şi eternă care curge prin acest sistem integral. Asta trebuie să fie învăţat, dar elementar, doar pentru a înţelege baza. Şi cel mai important este că trebuie să o realizăm în conexiunea dintre noi.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 27.12.2015

 

 

Suflet și corp – un conglomerat de dorințe

Întrebare: Ce este unic la dorințele spirituale în comparație cu cele sociale?

Răspuns: Noi toți suntem o dorință. În principiu, văzându-ne ca structuri biologice particulare, este doar felul în care ni se pare nouă. De fapt, ceea ce ochii noștri văd este un conglomerat de dorințe și nimic altceva nu există în lume.

Creatorul doar crează dorințele care sunt așezate în față noastră și simțite în diferite forme.

Un suflet este de asemenea tot o dorință, dar atunci când există ca o dorință îndreptată spre primire, este denumit “corp”. Există, de asemenea, dorința care este concepută pe caracteristică dăruirii, care se îndreaptă spre alții.

Acele dorințe pe care le putem schimbă de la primire la dăruire, devin un suflet, iar cele care nu pot fi schimbate, rămân precum corpul nostru biologic.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 13.12.2015

Datoria Americii către China

Întrebare: Mase de rezidenți în China au ieșit să sărbătorească în față unui ceas special instalat în Beijing care arată datoria în continuă creștere a Americii către China. Datoria la zi, este de 19 trilioane dolari. Ce înseamnă asta? Nu este o economie absurdă?

Răspuns: Lumea noastră nu poate există altfel, funcționează strângând datorii și dacă ne oprim din a produce lucruri inutile, lumea s-ar opri. Fabricile nu ar mai funcționa, s-ar mări șomajul, noi nu am avea cu ce să plătim și așa mai departe. Așa că ar trebui să găsim o altă modalitate de a distribui bani pentru ca lumea să poată continuă.

Întrebare: Vreți să spuneți că oamenii nu ar mai câștiga bani ci i-ar primi pur și simplu?

Răspuns: Asta nu are importanţă, oamenii trebuie să aibă bani ca să poată cumpără ceva și totul pornește de la această premisă, chiar și trezoreriile, agențiile de publicitate, etc. Este că și cum totul ar evolua și ar înainta, chiar dacă nu este așa. Este o adevărată cacealma.

Chinezii sărbătoresc pentru că fără ei totul s-ar prăbuși. Au fost de acord să înregistreze o datorie care va crește cu încă 10 trilioane, important fiind că totul va continua să funcționeze, din moment ce dacă oprești „maşinăria” modernă care necesită ca noi să muncim pentru a primi bani și să cumpărăm din nou și din nou, lumea întreagă s-ar opri pe loc, s-ar prăbuși. Așa deci, indiferent ce facem, important este să nu oprim acest proces.

Dar nu suntem cu adevărat într-o lume în care oamenii determină legile; de fapt suntem într-o lume în care sunt legi naturale interne pe care nu le cunoaștem. Înțelepciunea Cabala le dezvăluie, explicând că ne apropiem de data în care va trebui să achitam notă de plată.

Întrebare: Ce s-ar întâmplă dacă nu am mai cumpăra și vinde?

Răspuns: Totul ar începe să se oprească. Sperăm că s-ar întâmpla gradual și că în timpul acesta am putea explică lumii natura acestei opriri și cum să o depășască. Există o singură modalitate, aceea de a schimba caracteristicile unei persoane, natura să, și prin asta relația dintre oameni cu întregul sistem financiar.

Asta înseamnă că este necesar să schimbăm conexiunea dintre oameni care se bazează în primul rând pe „dai și primesti”. Totuși, baza acestui „dai și primesti” rămâne, dar se schimbă scopul. În locul interesului propriu va fi pentru binele uniunii dintre noi, așa încât vom fi toți conectați într-un întreg, ca în natură.

În acest caz, te poți purta așa cum vrei după principiul „dai și primesti” dar intenția, direcția, scopul, vor fi schimbate. Apoi vom munci diferit; fiecare va investi toată energia și va primi ce îi este necesar vieții în funcție de nevoi și nu mai mult, în timp ce toată energia și scopul său vor fi direcționate spre a trasforma lumea, spre dependența reciprocă. Nu mă refer la formă rea de dependența reciprocă ce există azi, pe care vrem să o eliminăm, dimpotrivă, vom vrea această dependența reciprocă pentru binele nostru, prin garanție reciprocă (Arvut).

Vom ajunge în acest punct dar nu se va întâmplă imediat. Dezvoltarea se întâmplă sub influenţa sistemului în care formăm conexiuni între noi în mod constant și descoperim din ce în ce mai multe în profunzimea conexiunii noastre. Lumea începe să simtă treptat că singura rețea de care avem nevoie, pe care trebuie să o descoperim, este conexiunea corectă dintre noi, care ne poate salvă pe toți.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” 2/8/16

 

Un transplant de cap

Întrebare: Sergio Canavero, un chirurg italian, intenționează să efectueze un transplant de cap uman complicat, urmând experimente care au fost efectuate pe maimuțe in SUA. Potrivit medicului italian, prima operație pe o ființă umană va fi efectuată în urmatorii doi ani. Credeți că acest lucru este posibil?

Răspuns: De ce nu? Un transplant cap este doar o problemă tehnică, asta-i tot. În cazul în care aceasta nu se rezolva acum, se va întâmpla în viitorii 10 , 20 de ani.

Îmi amintesc primul transplant de inimă umană, care a fost efectuat în Africa de Sud, în 1967. Toată lumea si-a ținut respirația și am așteptat sa vedem dacă persoana în al cărei corp a fost plantată inima începe să gândească diferit. Avem idei foarte primitive în ceea ce privește corpul uman, și credem că există unele spirite care trăiesc în el și că acestea sunt transferate într-un alt corp împreună cu o inima sau un ficat.

Întrebare: Cu toate acestea, ideea de transplant al capului este un pic înfricoşătoare.

Răspuns: Da, capul este cea mai mare importantă a corpului. Gândurile care vin de la cap controlează corpul.

Întrebare: Cum ajung gândurile în cap?

Răspuns: Aceasta este o chestiune cu totul diferită. Trebuie să existe un alt fel de transplant aici. Trebuie să ne conectăm la modem-ul superior pentru a putea face acest lucru și să învăţăm sa primim semnale de la mintea superioară. Acesta este un zbor într-o clasă cu totul diferită.

În cap nu este de fapt nimic, cu excepția materiei cenușii. Capul este ca un computer, care este hrănit de lumea exterioară, și nu este nimic altceva in interior. Dacă studiezi capul, nu vei găsi nimic acolo, deoarece cunoștințele noastre nu stau în capul nostru, ci sunt externe pentru noi, la fel cum întreaga realitate este externă pentru noi. Suntem doar vase care percep ceea ce este în spațiu și nimic mai mult.

Trebuie să intrăm în acest spațiu, la nivelul la care exista toate informațiile: energia, cunoștințele, și cele mai importante proprietăți. Atributele sunt partea cea mai importantă, deoarece informațiile, energia și cunoștințele sunt entități tehnice, în timp ce atributele aparțin nivelului superior al naturii numită Creator. Atributul cel mai de sus este atributul iubirii. Cu toate acestea, în scopul de a penetra atributele, o persoană trebuie să se supună formarii speciale care este studiata de către cabaliști, esența înțelepciunii Cabalei.

Munca pentru a obţine atributele Creatorului este înlocuirea capului, pe care o persoană o îndeplinește în timpul vieții sale în această lume, fără niciun transplant. Nu este un transplant, ci o ascensiune treptată la nivelul informațiilor superioare, a proprietăților superioare. Invit pe oricine care este interesat de aceasta să vină și să studieze.

Din emisiunea de pe KabTV „Ştiri cu Michael Laitman” 2/5/16

 

Să urcăm fără coborâri

„Ce reprezintă în muncă conceptual de suferința”, Rabash: Ce poate face o persoană, astfel încât sa nu aibă nevoie să ajungă la o cădere, numita „suferință”, când simte că este departe de Creator … .

Cum ar putea exista o realitate în care nu ar trebui să cadă într-o stare de umilinţă? Sfatul legat de acest lucru este ca atunci când omul se adună și prin gândirea și dorința sa, el vede ca este încă departe de a fi in adeziune cu Creatorul. Asta înseamnă că, chiar și într-o perioadă de ascensiune el face bilanţul și începe să simtă neajunsurile sale. Deci, atunci se pare că nu este nevoie să cadă din starea lui, deoarece lui i-au fost date gânduri de umilinţă până când a simtit că este într-o stare deficitară. Deci, chiar si in timpul ascensiunii, el începe deja să caute sfaturi cu privire la modul in care poate urca la un alt nivel.

Începem drumul de jos in sus, de la un neajuns mic, de la lipsa punctului din inima. Lipsa acestui punct nu dă unei persoane vreo direcție și aceasta nu are nici o putere, căci acesta este doar un punct. Aş continua spre ceva, dar eu nu înțeleg exact spre ce. Dar atunci când o aduc la un grup, dorința mea începe să ia formă. Deja știu ce să-mi doreasc și spre ce ma indrept. Vor trece câțiva ani până sa înțeleg în sfârșit că această aspirație trebuie să fie îndreptata spre conexiune și nu doar spre o putere mai mare.

Sunt deja conștient de faptul că puterea mai mare nu este undeva în ceruri, ci că aceasta este revelată în mine: aceasta este puterea de dăruire si iubire care umple toată realitatea superioară. Dacă dobândesc caracteristica de dăruire şi iubire, cu aceasta aş simţi forţa superioară, dimensiunea superioară și lumea superioara.

Trece destul timp până când această abordare se stabilizează într-o persoană. Și de această dată nu trece fără nici o urmă. În fiecare clipă au loc mari schimbări și este necesar să treacă mult timp pentru aceasta. La fel ca în lumea noastră, perioada de stabilizare a nivelului mineral, crearea universului, a fost cea mai lunga şi a durat miliarde de ani. Lumea vegetala s-a stabilizat și mai rapid, lumea animală s-a stabilizat chiar mai repede, iar nivelul uman s-a stabilizat foarte repede în raport cu nivelurile anterioare.

Aşa că şi noi am trecut prin mii de ani de existență fizică, trecând printr-o multitudine de încarnări. Și atunci când în cele din urmă ni se dăruie Itaruta de La’ila (trezirea de Sus), rezultând în trezirea punctul din inima în noi, atunci acst durează deja de ani de zile. În ciuda a tot, a fost nevoie de ani de zile.

Din acel moment, eu sunt deja pus în faţa scopului și știu cum să avansez spre el. Am ajuns la un grup, am găsit un învăţător și cărți. Îmi dau seama că acesta este scopul vieții umane în această lume, la care am fost în cele din urmă adus după multe încarnări, pentru a implementa scopul şi a obţine un fel de rezultat în viața mea, fără a fi nevoie să o irosesc în zadar. Mi-a fost deja dată libertatea de alegere aici, pentru a merge pe calea Torei sau pe calea suferinței.

Calea suferintei este atunci când o dorință inconștientă se trezeşte în mine şi eu încep să mă gândesc de ce mă simt rău. Timpul trece până găsesc cauza răului și clarific cum să-l corectez și să-l transform în bunătate. Calea Beito (în timpul său) este foarte lungă și include mai multe etape în cadrul sau. Aşadar, pe calea Achishena (voi grăbi), calea Luminii, timpul devine accelerat. Trebuie să caut eu însumi deficiențele, mijloacele de avansare.

Pot să primesc stimuli de avansare de la mediul inconjurator. Principalul lucur este că acest impuls spre avansare imi stabilizează inițial direcția în sensul corect și știu ce caut. Este întotdeauna necesar să se caute o lipsă a caracteristicii de daruire si iubire, pentru conectare, pentru unitate, pentru Arvut (garanția reciprocă), pentru adeziunea la forța superioară, ceea ce înseamnă iubirea pentru alții.

Dacă caut neajunsuri ca acestea, atunci eu nu mai sunt într-un fel de punct, cu o singura dorință care nu are nici o direcție. În schimb, știu deja obiectivul la care trebuie să ajung.

De la pregătirea pentru lectia zilnica de Cabala 2/10/14

 

Sfaturi-fulger de Cabala

Întrebare: Când este trecută Machsom (Bariera), ce se va întâmpla cu sufletul meu după ce corpul moare? Se va reîncarna?

Răspuns: Desigur, sufletul se reîncarnează până când trece prin toate cele 125 de trepte de dezvoltare și ajunge la sursă.

Întrebare: Dacă înțelepciunea Cabala nu este o religie, de ce vorbește despre a ascultă Mitzvot (Poruncile)?

Răspuns: Cele 613 Mitzvot (Porunci) sunt 613 dorințe egoiste care există în noi pe care trebuie să le corectăm prin transformarea lor în unele altruiste. A ascultă Mitzvot (Poruncile) înseamnă a corecta aceste dorințe.

Întrebare: Este posibil să vezi forța superioară și să o compari cu alte forțe?

Răspuns: Este imosibil să vezi forța superioară, dar o poți simți în interiorul tău doar atunci când duci la bun sfârșit toate condițiile înălțării spirituale. Le activezi și acționezi în conformitate cu ajutorul lor.

Întrebare: Ce înseamnă „egoism”?

Răspuns: Egoismul este rezistenţa la uniunea dintre noi.

Întrebare: Este posibil să folosești această lume în timpul dezvoltării spirituale?

Răspuns: Desigur, muncind și trăind în această lume și în același timp înălțându-ne la treptele spirituale, o folosim corect.

Întrebare: Nu am posibilitatea de a face parte dintr-un grup fizic și nici virtual. Este posibil să avansez că individ?

Răspuns: Nu, trebuie cel puțin, să găsești parteneri virtuali.

Întrebare: Ați spus de multe ori că umanitatea încă nu a ajuns la dezvoltarea maximă a ego-ului și la decăderea spirituală majoră. Cât se mai poate înrăutății situația?

Răspuns: Se simte toată umanitatea într-o decădere spirituală? Majoritatea oamenilor vor spune că nu se întâmplă nimic și că totul este normal, dar acei oameni care încep să se trezească și să se înalte spiritual trebuie să își dorească asta pentru a se putea înaltă, și în felul acesta ei vor trage toată lumea odată cu ei.

Întrebare: Pot câțiva oameni care încep să fie treziți spiritual să schimbe ceva în lume?

Răspuns: Da, pentru că în lumea spirituală calitatea are valoare mai mare decât cantitatea. Dacă acea cantitate limitată de oameni se unifică, ei vor fi capabili să influenţeze întreagă lume.

Întrebare: De ce primesc lovituri tot timpul?

Răspuns: Pentru ca tu să te poți ridica deasupra lor. Le suporți și datorită lor atingi un nivel superior de dezvoltare.

Întrebare: Pentru a căpăta puterea dăruirii, pot încerca să mă conectez cu copacii, de exemplu, în loc de oameni?

Răspuns: Nu, este imposibil. Trebuie să te conectezi cu oamenii, cu cei care sunt la același nivel de dezvoltare că tine, egoiști, cei care sunt blocați și nu vor neapărat să se dezvolte, și tocmai prin faptul că va împingeți și va ajutați veți reuși să va înălțați spiritual.

Întrebare: Cum este posibil să știu dacă sunt pregătită/pregătit să studiez înțelepciunea Cabală?

Răspuns: Este doar în funcție de dorință ta. Dacă tânjești după un scop, în ciuda problemelor care apăr, te îndrepți către înțelepciunea Cabala; aceste probleme ți-au fost date intenționat pentru a te ajută și ghida și nimic nu te va opri. Asta înseamnă că ești cu adevărat pregătit să te implici în înțelepciunea Cabala.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 13.12.2015

Interdicția incestului

Întrebare: De ce există o interdicție a incestului?

Răspuns: Există o interdicție a incestului pentru că nu poate exista o legătură între Partzuful de sus și Partzuful de jos, în corpul spiritual. Cei doi Partzufim, care sunt opusi unul altuia, nu trebuie să urce la acelasi nivel deoarece aceasta conduce la spargerea vasului.

Pe ansamblu, acest lucru se reflectă în lumea noastră în conformitate cu principiul rădăcinii și ramurii. Practic, Tora nu vorbește despre stările corporale ale trupului în care continuăm să ținem legile lumii spirituale în conformitate cu principiul „în chipul și asemănarea Lui”, dar în lumea corporală, acestea nu mai sunt legi ci obiceiuri.

Din Lectia de Cabala în limba rusă 12/6/15

Sfârșitul Competiției

Dorință de a primi este materia creației. Dorința se formează și se dezvoltă pe nivelele naturii minerale, vegetale, animale ale naturii și trece prin diferite faze ca rezultat al faptului că se formează din ce în ce mai multe structuri complexe. Particulele elementare se strâng în atomi, atomii sunt conectați în molecule și moleculele sunt conectate în diferite materiale: gaze, lichide, solide și plasmă.

Mai târziu, s-a format nivelul vegetal cu toate componentele sale. Aici, organizarea și compoziția materiei este mult mai complexă și unică din moment ce se dezvoltă, absoarbe, emite, se multiplică, etc. Nivelul animal este și mai complex.

Vorbind la modul general, materia include din ce în ce mai multe componente diferite și este mai complexă. Au loc diferite procese în aceasta, cauzate de influențe interne și de asemenea de influențe externe ale mediului înconjurător.

Apoi, există nivelul omului, care în dezvoltarea sa trece de asemenea prin cele trei faze: mineral, vegetal, animal. Se dezvoltă înțelepciunea și dorințele pentru mâncare, sex, o familie, bani, respect, cunoaștere. Omenirea se dezvoltă emoțional și cognitiv și principală arie a dezvoltării noastre este în relaționarea dintre oameni, dezvoltarea socială.

În plus față de asta, cercetările moderne indică faptul că renunțăm la dezvoltarea cognitivă de dragul relațiilor sociale. Asta se întâmplă pentru că societatea de obicei respinge oamenii care sunt prea inteligenți. Aceștia sunt umiliți pentru că împiedică oamenii să se simtă la fel, că un singur trup, la același nivel. Societatea preferă oamenii care sunt gri, simpli…

Astfel, în conformitate cu programarea naturii, umanitatea a preferat să se dezvolte, nu într-un mod special emoțional sau cognitiv sub formă unei societăți mare gri și unită, ci într-un mod în care oamenii sunt conectați. De lucrul acesta suntem mai atrași în timp ce nu ne place și respingem tot ce nu face parte din acest standard. În acest fel evoluăm.

Până la urmă, ajungem într-un stadiu special în care societatea globală devine mai mult sau mai puțin omogenă și punctul din inimă începe să trezească în mulți oameni o nouă dorință. Este o dorință specială care este descoperită după planul creației și nu putem face nimic în legătură cu asta. Nu este un mod de a fi deasupra altora la același nivel, nu este un plus de intelect, de sentimente sau oricare alt talent. Nu, acest punct face parte din cu totul altă lume, și astfel nu implică o competiţie cu nimeni altcineva așa cum se întâmplă în lumea noastră.

De secole, oamenii care au încercat să se ridice în societate şi să fie deasupra celorlalţi, au fost excomunicaţi pentru că societatea nu tolerează de regulă astfel de oameni. Dar punctul din inimă este o dorinţă total nouă. Nu invocă competiţie împotriva cuiva care nu are punctul în inimă; deschide o nouă lume pentru toată lumea şi nu întrerupe întregul în niciun fel. Asemenea oameni se numesc „Israel”, ceea ce înseamnă Yaşar-El (direct către Creator). Ei interacţionează într-o manieră diferită unul cu altul, cu alţii şi în special cu forţa superioară.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala din 10.02.2014 Scrierile lui Baal HaSulam

O femeie are nevoie de grup?

Întrebare: Ați spus că în mod normal nu pot există prietenii adevărate între femei, de ce?

Răspuns: Prietenia adevărată nu poate există nici între bărbați. Prietenia lor e la fel că o prietenie copilărească. Femeile nu știu cum să fie prietene pentru că sunt individualiste, vedem asta în viața de zi cu zi.

În lumea spirituală, și bărbații și femeile întâmpină aceleași probleme și nu are nici o importantă că femeile sunt mai departe de o conexiune reciprocă decât bărbații care dau impresia că le este mai ușor să formeze conexiuni între ei, doar pare așa la început. Când încep femeile să construiască conexiuni interne între ele, înțeleg că nu este așa de ușor, la fel și bărbații. Așadar, sfatul meu este să nu credeți că este mai ușor pentru bărbați să realizeze corecții spirituale.

Întrebare: Femeile au nevoie de un grup?

Răspuns: Femeile au nevoie de un grup, exact așa cum au și bărbații. În spiritualitate, femeile trebuie să realizeze toate acțiunile pe care le realizează și bărbații: aceeași apropiere, aceeași reciprocitate. În lumea spirituală nu este nici o diferență în ce corp ești, imaginează-ți că nu ai corp.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 06.12.2015