Instrumentele cu care lucrăm în lumea noastră sunt mintea şi inima noastră, care sunt în conflict una cu alta. Dezvoltând una din ele, se pare că asta ne împiedică să avansăm în cealaltă. De obicei, se poate observa tendinţa unei persoane încă din copilărie: daca are înclinaţii ştiinţifice sau artistice. Această tendinţă se poate determina cu acurateţe, pe baza preferinţelor şi caracteristicilor persoanei.

Spunem: Nu ceda sentimentelor, foloseşte raţiunea. Pe de altă parte, adăugăm: Încă nu simţi, dar atunci când o vei face, vei înţelege. În alte cuvinte, sentimentele ajută la obţinerea raţiunii, pentru a aprecia sentimentele cuiva. De fapt, gândul derivă din senzaţii. ŞI totuşi, mintea şi sentimentele noastre sunt într-o dispută continuă.

În ceea ce priveşte lumea spirituală, acolo, sentimentele şi mintea sunt una. Senzaţia este cheia, deoarece aduce gândul şi ajută la înţelegerea şi obţinerea sentimentelor cuiva. Vasul spiritual real este unificarea senzaţiilor şi minţii de-a lungul fazelor de la 0 la 4. Iar atunci când atingem faza finală, cea de a 4-a, înţelegem pe deplin ceea ce simţim şi luăm decizii în acest sens.  Astfel, conflictul dintre minte şi inimă nu mai există.

Asta ne arată imensa diferenţă dintre lumile spirituale şi cea corporală. De aceea, existenţa spirituală se numeşte perfecţiune. De fapt, acolo, o persoană nu se împarte în două direcţii opuse, ca în lumea noastră, când are senzaţii şi trăieşte la mila acestora, acţionând ca un nebun, ca şi cum nu ar avea creier. Mintea sa spune că este greşit, în timp ce el totuşi îşi urmează inima.

Deci, raţiunea şi emoţiile, sentimentele, în această lume, sunt în dezechilibru, ceea ce ne face să suferim şi ne face să greşim şi să eşuăm. Problema este că în lumea noastră, nu ne putem uni mintea şi inima, deoarece între ele se află egoismul nostru.

Egoismul raţional şi egoismul senzual se opun unul altuia. Se întâmplă atât de des să înţelegm că acţiunile noastre sunt neraţionale din punctul de vedere al minţii, în timp ce totuşi ne urmăm inimă, deoarece dorim să primim plăcere, acţionând şi suferind din această cauză mai târziu. De fapt, la sfârşit, trebuie să plătim preţul conform cu un calcul conştient, raţional, pentru tot ceea ce am făcut în timp ce ne-am ascultat inima.

Şi există doar o singură soluţie la asta: corectarea omului, deoarece numai în lumea spirituală sentimentele şi mintea devin una – deasupra raţiunii. Este scris: Inima înţelege, pentru că a înţelege vine exact dintr-o senzaţie spirituală. Şi atunci încetăm să facem greşeli şi facem calcul corect!

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/8/11, Shamati 45

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În lumea noastră, dragostea şi ura sunt două sentimente diferite şi contradictorii. Nu le putem uni şi nu înţelegem că îl iubim pe unul pentru că îl urâm pe altul.

Dar în spiritualitate ele sunt unul. Două opuse se unesc şi reiese că iubesc şi urăsc în acelaşi loc, însemnând recepţie şi dăruire, separarea mea de vecin şi aspiraţia mea către el, apar într-un singur loc. Toate aceste vin de la o condiţie, un nivel, starea mea unică, în care simt dragoste şi ură în acelaşi timp. Percep aceste două opuse  ca pe un întreg.

Aceasta este similar cu electricitatea, care este imposibilă fără un plus şi un minus. În lumea spirituală, un plus şi un minus lucrează împreună deasupra materiei cuiva, deasupra conştiinţei cuiva. Pe de o parte este un minus, pe de alta un plus şi eu sunt în mijloc. Lumea spirituală este specială deoarece uneşte opusele!

De aceea, haideţi să ne unim în garanţie reciprocă, deasupra tuturor diferenţelor şi contradicţiilor. Nu contează cu ce calităţi fiecare persoană s-a născut şi cum gândeşte. Cel mai important lucru este să ne unim deasupra a toate acestea. Este similar cum în lumea spirituală munca este făcută prin credinţă deasupra raţiunii.

Cu această abordare, vom atinge spiritualitatea. Apoi, nu vom mai fi deranjaţi de diferenţele noastre, ci le vom folosi pentru a descoperi nivele înalte ale unitatăţii..

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 8/10/11, Shamati

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Originea drumului nostru provine de la spargere. Trebuie să ne privim egoismul, ura dintre noi, ca fundaţia preliminară necesară pentru corecţie.

Atunci când Rabbi Akiva a văzut pământul gol în locul Templului, a râs şi s-a bucurat. A fost cel mai înţelept om al generaţiei sale, un mare Cabalist. A fost întrebat cum poate să se bucure la colapsul sanctităţii, la faptul că aspiraţia către dăruire a dispărut iar principiul iubirii aproapelui ca pe tine însuţi a fost desacralizat. Colapsul acestor speranţe poate fi un motiv de bucurie?

El a răspuns: Nu am crezut niciodată, nu am ştiut niciodată şi nu am simţit niciodată faptul că vom fi în stare să obţinem corecţia generală. Dar acum, odată ce structura noastră spirituală a fost distrusă, odată ce iubirea care exista între noi a fost ruptă, iar oamenii au căzut în ură nefondată, sunt convins ca această spargere finală ne va conduce către corecţia generală, către mântuirea completă.

De aceea, tot ceea ce ni se revelează nouă în fiecare moment al vieţilor noastre, este spargerea pe care trebuie să o corectăm. Nu contează ce se întâmplă cu mine, de la problemele majore ale vieţii la lucrurile insignifiante de la muncă sau din familie, tot ceea ce mi se întâmplă,  cu starea mea de bine, relaţiile cu rudele, prietenii, oamenii şi lumea, în toată realitatea, totul devine revelat numai în scopul corecţiei.

De fiecare dată, se schiţează o nouă imagine înaintea mea, care pătrunde mai adânc în egoismul meu. În această imagine eu trebuie să văd rezultatul influenţei constante a Luminii care activează în mine straturi din ce în ce mai adânci.

Percepem lumea în egoul nostru şi de aceea trebuie să îl corectăm. Deci, ce este această corecţie? Ea aduce unitate oamenilor. În special acum, când întreaga lume începe să realizeze răul din starea curentă, noi îi ajutăm să simtă şi să înţeleagă că răul este înclinaţia noastră rea.

Egoismul este cauza a tot ceea ce este rău. Vedem asta în ceea ce se întâmplă. Incapabili să pună lumea în ordine, oamenii o distrug, se ruinează ei însăşi, rupând relaţiile şi distrugând natura. Suntem incapabili să avansăm către bine şi să ne facem o viaţă bună, cu răul care este ascuns în noi.

Criza devină mai acută cu fiecare zi. În alte cuvinte, descoperim că egosimul nostru distruge tot şi nu ne lasă pe noi să ne normalizăm, să ne echilibrăm vieţile. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că ne ghidează înainte pe drumul corect şi ne ajută să ne îndreptăm către corecţie şi către bine. Este la fel cum se manifestă o boală care ne arată cum să o tratăm.

De îndată ce realizăm asta, trebuie să fim recunoscători egoismului nostru şi să îl iubim pentru că ne arată locul în care este necesară corecţia. Este scris că Faraonul i-a adus pe fii lui Israel mai aproape de Creator. El a început să pună presiune asupra lor şi, la sfârşit au reuşit să scape din Egipt. Altfel, ar fi rămas acolo.

De aceea este scris: Vino la Faraon pentru că i-am îngreunat inimă. Sunt două lucruri opuse aici, şi nu trebuie să uităm asta. Nu contează răul pe care îl întâlniţi, în loc să îl distrugeţi, trebuie să îl corectaţi.

Din Lecţia 3, Congresul German 8/6/2011

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Curând, vom întâmpina rezistenţă peste tot în lume. Pâna acum, nu am ieşit foarte mult în evidenţă, dar în viitor ne aşteaptă o rezistenţă. De fapt, lumea nu înţelege că răul devine revelat pentru ca noi să ne ridicăm deasupra lui.

Lumea vrea pur şi simplu să elimine răul, în timp ce noi, invers, vrem să îl corectăm. Aşa cum este spus: Cel mai mare erou este cel care îl transformă pe cel pe care îl urăşte în prieten. Apoi, şarpele, îngerul morţii, devine îngerul sfânt.

Din acest motiv trebuie să avem o atitudine creativă faţă de dificultăţi şi de opoziţii, căutând o oportunitate de a le folosi pentru a construi dăruirea şi viaţa eternă. Întreaga diferenţă dintre lumea spartă şi cea corectată se găseşte în felul în care ne folosim dorinţele. Trebuie doar să ne schimbăm intenţia din egoistă în altruistă.

Trebuie să explicăm acest lucru tuturor, arătându-le esenţa spargerii sau, vorbind în limba modernă, esenţa crizei. Este vorba despre revelaţia răului naturii noastre. Poate fi corectat dor prin ridicare deasupra folosirii egoiste a dorinţelor către iubire. Este singurul loc în care ne găsim libera alegere, în timp ce oamenii nu sunt deloc liberi în celelalte aspecte.

Cu cât suntem mai consecvenţi, vom deveni mai încrezători şi serioşi şi vom înţelege repede că suntem în războiul dintre Creator şi Amalek, care a avut loc în toate generaţiile. Amalek este întreaga esenţa a răului, egoismul nostru, esenţa lui reală. Războiul se întâmplă în toate generaţiile, ceea ce înseamnă că se întâmplă la fiecare etapă a existenţei noastre, de la o reîncarnare la alta.

De aceea este foarte important să colectăm date ştiinţifice despre criză, din toată lumea. Oamenii de ştiinţă nu au nimic cu Cabala, iar noi prezentăm rezultatele studiilor lor care arată că criza este, în principal, rezultatul egoismului uman. Numai unitatea poate fi folosită ca remediu pentru această boală, unitatea noastră a tuturor deasupra egoismului.

Vom folosi un limbaj accesibil pentru a explica lumii punctul de vedere Cabalistic la starea de durere şi la cea de fericire. Apoi, singurul lucru care va rămâne va fi să prescriem medicamentaţia, pentru a completa legătura intermediară. Marcăm boala cu semnul minus şi starea corectată cu semnul plus.

Problema este că oamenii nu ştiu care este soluţia. Pentru ei, remediul este un semn mare de întrebare.

Astăzi, deja este clar că egoul nostru este cauza bolii şi că recuperarea noastră este legată de dăruire. Deci, când vom fi capabili să ieşim din criză? Va fi atunci când ne vom uni. Astfel, obiectivul nostru este să obţinem garanţia reciprocă, astfel încât toţi vom fi solidarizaţi într-un singur întreg.

Totuşi, lumea evită această soluţie pentru că egoismul nu doreşte unire. Nu ne va lăsa decât când vom începe să ne sufocăm. Trebuie să fie aşa pentru a ne duce directă către scop: nevoia de unitate. Egoismul continuă să îşi arate răul până când va deveni de nesuportat pentru noi. Numai atunci vom fi în stare să scăpăm de egoul nostru către calitatea de dăruire şi apoi să întoarcem egoismul actual în dăruire.

Din Lecţia 3, Congresul German 8/6/2011

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem să învăţăm să ne urâm răul mai mult decât o facem acum?

Răspuns: Nu vom fi capabili niciodată să ne facem să ne urâm răul sau să iubim binele. Această atitudine poate fi creată în noi prin Lumina care reformează. Aceasta este exact actiunea pe care o face.

Nu avem nevoie de nimic în afară de ura faţă de rău. Vom construi tot restul peste aceasta. Şi dacă ajungem să simţim o ură adevărată faţă de rău, pe care o obţinem de la Lumină, atunci ne raportăm la acea ură în mod corect şi imediat o folosim ca să ne construim atitudinea faţă de lumină, către bine.

Nu voi sta şi îmi voi face un itinerar al vinovăţiei, întrebându-mă de ce sunt atât de rău. Asta nu este neapărat aşa deoarece în acel caz sunt pur şimplu înăuntrul egoului meu. Aceasta este o atitudine greşită faţă de folosirea revelaţiei răului – precum un hoţ care după ce a fost prins îşi dă o vină pentru că a furat, deoarece acum trebuie să sufere pentru asta.

O indicaţie pentru dezvoltarea potrivită (cu ajutorul studiului, grupului şi diseminării) este atunci când accept revelarea răului cu bucurie deoarece asta îmi permite să avansez. Este o poveste despre Rabi Akiva care a râs când a văzut că Templul era distrus deoarece a perceput asta ca un semn că finala corectare se apropie.

În definitiv, nu este nevoie de nimic, decât de revelarea răului. Dacă răul este revelat, cu ajutorul preparării corecte, iar dacă este folosit corect, atunci imediat obţinem binele.

Tot binele este construit pe revelarea răului. De aceea, dacă o persoană nu revelează răul precum un hoţ prins care nu a reuşit să fure  pentru egoul său, dar în schimb descoperă răul în atitudinea sa  către prieteni şi Creator, apoi, în această revelare a răului, el imediat simte opoziţia – Cel care a revelat răul, Lumina care reformează. El imediat se alătură luminii şi, pe baza revelării răului, construieşte porunca, adică merge de la consecinţă la cauză.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala  8/10/11, Shamati

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Până acum, umanintatea nu şi-a scris singură istoria ci s-a încadrat în ea. Totuşi, azi, în noul nostru stadiu de dezvoltare, noi vom fi aceia care vom completa istoria noastră. Această oportunitatene este dată pentru prima dată după mii de ani de pruncie.

De-a lungul întregului curs al istoriei, omul s-a dezvoltat sub conducerea egosmului, creşterea constantă care ne-a obligat automat să căutăm căile şi mijloacele pentru a ne satisface dorinţele. În acest fel, natura ne-a direcţionat mişcarea privându-ne, de fapt, de libertatea de a alege. Omul nu s-a schimbat în mod conştient; dinpotrivă, natura l-a schimbat conform programului ei.

Din punctul nostru de vedere, a apărut ca şi cum ne-am schimbat mediul conform cerinţei noastre de câte ori a fost nevoie, dar acum a venit timpul ca omul să se schimbe şi să corespundă cu natura.

În general, ce este natura pe care am încercat degeaba să o cucerim de atâta timp?

Când o mamă părăseşte creşa lăsându-şi copilul să se joace cu jucăriile sale, se simte copilul liber? Da. El cu adevărat se bucură de timpul său singur şi nu înţelege că ea îl priveşte cu ochii ei atenţi şi iubitori. El simte că este liber.

Astfel “natura,” sitemul de guvernare în care existăm, este ascuns si el faţă de noi. Ne dă senzaţia de libertate, deşi în realitate libertatea pur şi simplu ne există. Această iluzie a fost plănuită intenţionat de evoluţie în aşa fel încât să ne dezvoltăm liberi în egoismul nostru, folosindu-ne şi urmându-ne dorinţele noastre atâta cât ne-ar permite natura, calităţile şi posibilităţile noastre.

Şi noi am crezut că asta a fost bine, că putem şi că trebuie să ne dezvoltăm în acest fel. Relaţiile sociale şi tehnologiile s-au schimbat; noi am schimbat constant lucrurile, ne-am grăbit spre ceva, urmându-ne comenzile esenţei noastre, a dorinţei noastre egoiste crescânde. În acelaşi timp, am vrut o putere şi mai mare asupra naturii. Omul nu s-a gândit la ceea ce face, pur şi simplu a acţionat la dorinţa sa.

Când natura ne-a dat anumite dorinţe, putem lucra numai în interiorul graniţelor lor. Nu putem merge dincolo de ele. Hrană, sex, familie, cunoaştere, faimă, bani şi putere, fiecare persoană are propia combinaţie a acestor dorinţe şi le realizează în consecinţă. Natura ne mişcă treptat din interior, “din spate.” Impulsurile care se trezesc în noi în combinaţie cu mediul înconjurător determină totul.

În esenţă, eu reprezint un mecanism administrativ. Dorinţele se trezesc în interiorul meu, anumite circumstanţe se întâmplă, dar sunt limitat de morala mea, de abilităţile mele fizice şi mentale, precum si de normele mediului, şi de legile globale ale naturii. Într-un final, de abia încerc să îmi realizez dorinţele cât de mult posibil în condiţiile care nu au fost arajnate de mine. Aşadar, reiese că nu sunt mai mult decât un mecanism administrativ. Dorinţele şi condiţiile sunt predeterminate, şi toate acestea mă împing spre propria reaalizare.

Aceasta este calea noastră: greşelile omului, acţiunile lui bune sau rele, toate acestea au fost necesare şi nedisponibile în stadiile de dezvoltare precedente până în timpul actual. Împotriva voinţei lui, omul primeşte propietăţi înnăscute şi se găseşte într-un anumit mediu fără să aibă de ales.

Şi totuşi, nu a crezut că toate acestea sunt predeterminate. Precum un copil, pur şi simplu se juca şi se simţea liber datorită absenţei mamei lui, în timp ce ea pur şi simplu a ieşit din câmpul său vizual.

Din discuţia despre Noua Carte 7/18/2011

Filed under: Evolutie, Istorie, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Studiul celor zece Sefirot, partea 1, “Tabelul răspunsurilor înţelesurilor cuvintelor,” Întrebarea 47: Ce este Kav (linie)? Kav indică un discernământ între sus şi jos care nu a fost înainte. Mai indică, de asemenea, o He’ arah (emanaţie) mai slabă decât înainte.

“O linie” este un sentiment de constrângere. Mă simt mai mic decât cineva care este deasupra mea. În afară de asta, o “linie” este o restricţie a acţiunii mele de a primi, conform cu mărimea şi greutatea ei. Asta este, sunt limitat de două condiţii: înălţimea calitativă a nivelului la care sunt şi valoarea cantitativă pe care o pot depăşi şi accepta.

Este un sentiment că deasupra mea, există o cu totul altă scară, nivelele superioare şi propietăţile exaltate. Pe de altă parte, simt că nu primesc infinit din toate părţile, ci sunt limitat şi pot comunica cu Creatorul numai în forma unui canal direct, un tub ce se extinde de sus în jos, care este denumit “o linie.”

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să vizualizăm o linie geometrică, ci restricţia pe care dorinţa de plăcere o experimentează. Toate conceptele trebuie să fie traduse în sentimente. Dar nu este nici o emoţie în forma unei linii. O linie este un semnal la care s-a căzut de acord, al senzaţiei pe care trebuie să o evoc în mine.

Să presupunem că lucrez la o fabrică sau într-o organizaţie. Şi în poziţia mea în job şi în locul în care sunt, mă aflu sub o întreagă ierarhie de şefi esenţierarhici. Şi astfel, mă simt sub ei în propietăţi. Mai mult, este o diferenţă în abilitatea lor de a acţiona sau de a primi tot felul de beneficii şi salarii (împliniri) în muncă, însemnând că faţă de ei, eu sunt limitat în termeni cantitativi. De aceea, simt o restricţie verticală, depinzând de înălţimea (de sus în jos), precum şi restricţia cantitativă în acest loc (orizontal).

O linie reprezintă un discernământ între sus şi jos care nu a fost acolo înainte. Aceasta înseamnă că, simt ceea ce este “deasupra” deoarece am “amintiri”, aşadar, date informaţionale (Reshimot). Şi astfel, pot face o comparaţie cu starea mea actuală. Înţeleg diferenţa între linia de deasupra şi punctul pe care îl simt acum. Aceasta cere o restricţie pe înălţime, aceasta fiind cu privire la Creator şi comparativ cu propietăţile Lui.

De asemenea, mai indică şi o emanaţie mai slabă decât înainte. În definitiv, înainte, primea fără nici o limitare superioară (capului) liniei, în schimb acum, la sfârşitul ei sau la mijloc, este restricţionată în recepţie.

Acestea sunt două experienţe total diferite. Sentimetul că te afli în capătul de jos al liniei este din cauza lipsei de adeziune cu Creatorul. O idee a cât de mică este abilitatea mea de a primi din cauza lipsei abilităţii de a dărui. Aceasta înseamnă că o limitare este cantitativă şi una calitativă.
Din partea a treia a  Lecţiei zilnice de Cabala din 7/7/2011, Talmudul celor zece Sefirot.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Nu am crezut niciodată că Cabaliştii vor ieşi la demonstraţiile de protest. Şi nu am crezut că sunt atât de apropiaţi de aripa-dreaptă. Stai pe un piedestal înalt şi vorbeşti de nevoia de a educa oamenii. Cine ţi-a dat permisiunea să faci asta?

Răspuns: Dacă citeşti ce au spus Cabalişti în legătură cu corecţia lumii prin diseminarea Cabalei, atunci nu ai fi surprins (vezi cartea Nestemate ale Înţelepciunii: Cuvinte ale marilor Cabalişti din toate generaţiile şi Cabaliştii scriu despre Înţelepciunea Cabala). Dacă ai ştii mai multe despre Cabalişti, despre Baal HaSulam şi întâlnirile lui cu Ben Gurion în legătură cu nevoia pentru o educaţie naţională, integrală (vezi ziarul Naţiunea), atunci ai înţelege faptul că Cabala este metoda corectării omului, metoda educării omului până când atinge nivelul de azi al lumii integrale, globale. De fapt, fără să cunoaştem această metodă, nu vom supravieţui.

Din acest motiv ieşim pe străzi – nu pentru ne spune opinia  noastră oamenilor, ci pentru a explica legile naturii, a noii lumi în care ne găsim astăzi. Cabala a spus deja aceste lucruri acum mulţi ani. Şi ne spune ce se va întâmpla cu lumea.

Nu sunt de aripă stanga sau dreapta. Sunt în mijloc, un Cabalist nu este pentru nimeni, ci numai pentru unitate. De aceea, reiese că sunt împotriva celor de aripă stânga, care nu mai sunt de aripă stânga astăzi, ci sunt pentru terminarea existenţei naţiunii Israel. Şi sunt pe deplin conştient că asta nu este valabil numai pentru naţiunea mea, ci pentru toată umanitatea şi de aceea sunt împotrivă. Eu sunt de aripă stânga şi nu ei, pentru că eu sunt pentru solidaritate şi unitate. Sunt pentru o discuţie cu toate naţiunile, în timp ce ei sunt împotrivă pentru că obiectivul lor este să distrugă educaţia sionistă.

Educaţia este pregătirea omului pentru o nouă lume, în care trebuie să intre şi în care trebuie să existe cu succes. Astăzi, aşa cum vedem, niciunul dintre conducătorii lumii nu ştie ce să facă. G8 sau G20 se adună şi apoi pleacă pe drumuri separate, fără să ajungă la niciun acord, pentru că nici ei şi  nici sfătuitorii lor nu ştiu ce să facă. Uitaţi-vă la ceea ce am spus în lectura mea de la Forumul internaţional al înţelepciunii din Arosa, Elveţia, acum 6 ani. Că cel mai important lucru este educaţia, adică învăţarea oamenilor a legilor naturii, care se arată în lume astăzi (şi vedeţi ceea ce spun oamenii de ştiinţă astăzi!).

Cabala este o ştiinţă practică, despre lumea nouă. A aşteptat exact timpul nostru pentru a se revela şi pentru a ajuta oamenii să înţeleagă cum să continue să trăiască. Cred că oamenii au nevoie de asta. Şi cred că vor înţelege că acesta este drumul cel bun, înainte ca să îi forţeze suferinţa.

Filed under: Antisemitism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: In conformitate cu descrierea „limbajului ramurilor”, care defineste relatia dintre radacina si ramura, rezulta ca acestea sunt anumite forte sau chiar campuri care conecteaza diferit stari.

Raspuns: Un camp de energie este o stare anumita. Intr-adevar, limbajul ramurilor conecteaza campul sau domeniul primirii cu cel al daruirii. Fiecare cuvant  urmareste sa indice, calea de la o stare la alta si sa ne duca de la o stare la urmatoarea.

Rezulta ca limbajul ramurilor nu ofera explicatii pe un singur plan, indiferent daca este in aceasta lume sau in cea superioara, adica in planul primirii sau in planul daruirii. Mai degraba va arata calea,  ca si cum v-ar trage de-o parte, dorind sa va duca de la starea de primire catre cea de daruire.

Principala diferenta a acestui limbaj este ca ne poarta la alt nivel, in timp ce toate celelelalte limbaje raman in acelasi plan si nu declanseaza o ascensune catre urmatorul nivel. Limbajul ramurilor este numit astfel deoarece aspira sa va ridice de la ramuri la radacini. El este construit asemeni unui lift sau unei macarale. De aceea el arata catre radacina spirituala si detine de asemenea cifrul sau complet: TANTA (Taamim-Nekudot-Tagin-Otiyot),  datele interioare ale radacinii.

Din partea 3 Lectia Zilnica de Cabala 7/11/2011, Studiul Celor Zece Sfere

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Studiul Celor Zece Sfere, Partea 1, „ Tabelul Raspunsurilor pe Subiecte, „ Intrebarea 56: Care este limbajul obisnuit in intelepciunea Cabalei?

Acest limbaj este un „limbaj al ramurilor” care indica spre radacinile lor. Asta pentru ca „Nu exista nici macar un fir de iarba care sa nu aiba o radacina deasupra.” Prin urmare, inteleptii Cabalei au pus la punct un limbaj care prevede implicarea ramurilor si invatatura radacinilor superioare.

Nu exista cuvinte pe care sa le auzim sau sa le citim in cartile Cabaliste care sa nu ne traga in sus! In aceasta lume, noi putem exprima orice concept in diferite feluri: azind un cuvant, vazandu-l scris, rostindu-l cu voce tare, insa esenta cuvantului indica in continuare spre radacina sa.

Cu alte cuvinte, limbajul ramurilor nu reprezinta radacina sau nu constituie ramura sa materiala, ci mai degraba ne arata pozitia ramurilor fata de radacina. Fiecare cuvant indica de jos in sus, adica de la proprietatea de a primi la proprietatea de a darui.

In mod evident, cuvinetele „jos” si „sus” nu implica o pozitionare in spatiu, ci semnifica notiuni care tin de calitatea acestora. Atunci cand este perceput in mod corect, ficare cuvant tinde sa ne mute de la starea de primire la cea de daruire. Cu cat patrundem mai mult fiecare cuvant, cu atat mai mult ne ridicam catre starea de daruire.

Din parte 3 Lectia Zilnica de Cabala 7/11/2011, Studiul Celor Zece Sfere

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→