Category Archives: Munca in grup

Forţa Superioară din punct de vedere Cabalist

Întrebare: Majoritatea oamenilor sunt religioşi. Ei au propria impresie legată de forţa superioară, Dumnezeu, Creatorul. În înţelepciunea Cabala, ce este forţa superioară şi care este diferenţa fundamentală?

Răspuns: Umanitatea întotdeauna s-a temut de ceva, fiindu-i teamă până în zilele noastre. Întotdeauna a încercat să găsească o metodă de protecţie împotriva forţelor neaşteptate şi crude ale naturii.

Acelaşi lucru este spus și despre Avraam, care la început a fost un preot în Babilonul antic şi mai târziu a descoperit forţa superioară, numită Natură sau Creator, ca o forţă singulară şi bună care nu cere ritualuri şi sacrificii. Pe baza descoperirii sale, a început să facă cercetări şi clarificării şi chiar i-a învăţat şi pe oameni asta.

Aşa s-a format limbajul Cabalist; fundaţia acestuia vine de la primul Cabalist, care a trăit acum 5770 de ani.

Înţelepciunea Cabala dezvoltată de la Adam la Avraam şi de la Avrram la noi, şi-a extins sistemul conceptual prin patru limbaje prin care Cabaliştii ne descriu lumea spirituală. Prin aceste limbaje, noi începem gradual să simţim ceea ce au simţit şi au descris Cabaliştii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017

 

Un cabalist nu este un pustnic

Întrebare: De ce un cabalist trebuie să muncească în această lume?

Răspuns: Cabalistul trebuie să fie parte şi să participe deplin la tot ceea ce participă umanitatea. Este o parte naturală a acestei lumi şi de aceea trebuie să existe în acelaşi sistem în care se află toată lumea.

Cabalistul nu poate să se urce în vârful unui munte şi să trăiască acolo ca un pustnic. Trebuie să trăiască împreună cu toată lumea, să aibă o familie, copii şi să câştige bani pentru a trăi, etc.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Un copil care a fost crescut către dăruire

Întrebare: Ce se va întâmpla cu un copil care a fost crescut prin construirea de relaţii de dăruire şi după aceea se află într-un mediu normal, egoist? Ceilalţi vor râde şi îi vor face rău?

Răspuns: Nu, copiii care au fost educați în spiritul dăruirii ştiu cum să se comporte corect peste tot. Astfel de copii nu se pierd. Din contra, ei se descurcă şi devin mediatori în societate, iar egoiştii simt că au nevoie de ei. Mai mult, ei îndulcesc gradual societatea în care se află.

Întrebare: Asta înseamă că devin lideri în acea societate?

Răspuns: Nu, ei devin elementul vital de conectare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Înfrânge inamicul din tine

Tora, Deuteronomul, 21.10: Când vei ieşi la război împotriva vrăjmaşilor tăi …

Când ieşi la război trebuie să ştii că te lupţi cu tine însuţi, iar dacă nu ştii, vei pierde până la urmă. Acesta este programul naturii, iar un război aduce beneficii doar dacă tu te schimbi în acest război.

Chiar şi în lumea corporală, un război cu un duşman extern nu determină nimic, vedem că exact cei care pierd devin învingători.

De exemplu, când romanii au cucerit Europa până în nordul Scoţiei, ei eu construit drumuri, oraşe, au instalat comunicaţii şi au adus civilizaţia continentului barbar. Ca rezultat, barbarii au ieşit din păduri şi romanii au căzut.

De aceea, trebuie să intrăm într-un război intern cu egoismul nostru, pentru că un război extern nu dă rezultate. Cel care cucereşte, va deveni cucerit.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 26.10.2016

Ce înseamnă să fii un Cabalist?

Întrebare: Din experienţa ta personală, ce înseamnă să fii un Cabalist?

Răspuns: Să fii un Cabalist înseamnă să trăieşti o viaţă dublă: pe de o parte să te găseşti într-o relaţie particulară cu oamenii din jurul tău, incluzând familia, studenţii, dacă eşti învăţător, etc.. iar pe de altă parte un contact intern cu forţa superioară.

Ca regulă generală, acest contact sparge tot ceea ce simte omul în lumea noastră. Și totuşi, în ciuda acestui lucru, el este forţat să trăiască în două lumi. Depinde de el să îşi clarifice cu Creatorul stările lui interioare, în mod constant şi să fie simultan în contact cu cei din jurul lui. Asta este viaţa dublă a unui Cabalist.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 29.01.2017

Ce studiază înţelepciunea Cabala?

Întrebare: Ce spune înţelepciunea Cabala despre misterul energiei întunecate şi a materiei negre?

Răspuns: Cabala nu se ocupă cu fenomene din lumea noastră şi nu spune nimic despre ele. Cineva poate să facă anumite paralele între lumea superioară şi a noastră, dar aceste comparaţii sunt relative şi nu se referă în mod direct una la alta.

Întrebare: Ce studiază Cabala? Putem spune că studiază conştiinţa umană şi conexiunea dintre conştiinţe?

Răspuns: Nu. Cabala studiază două proprietăţi ale dorinţei: proprietatea dăruirii şi proprietate primirii. Ambele dorinţe sunt inima naturii noastre. Corespondenţa dintre aceste proprietăţi, care dintre ele prevalează, în ce măsură, etc, constituie toate părţile şi nivelurile creaţiei.

Întrebare: Ce înseamnă „Cabala nu studiază lumea noastră?”

Răspuns: Ştiinţele lumii noastre fac asta. Iar înţelepciunea Cabala studiază următorul nivel, aşa numitul nivel superior. Dar pentru a face asta trebuie să fii la nivelul pe care vrei să îl studiezi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Dovada virginității

Tora, Deuteronom 22:16 – 22:17: Tatăl fetei să spună înaintea sfatului bătrânilor: “Am dat-o pe fiică mea de soție acestui bărbat, dar el nu o mai iubește. Acum el o învinuiește pe fiica mea că nu a fost fecioară, dar iată, acestea sunt semnele fecioriei ei!”.

Aceste “dovezi ale fecioriei” sunt dorințele personale ale omului. El vrea să le abandoneze, nu vrea să corecteze nimic și spune că nu sunt ale lui.

El nu va trăi cu această femeie și să dea naștere copiilor; cu alte cuvinte, nu o acceptă nici pe ea, nici faptul că el poate creea ceva împreună cu ea. Asta deoarece este imposibil să se corecteze un așa egoism.

Vedem asta cu exemplele clare din practica noastră. Tora descrie stările prin care toată lumea trece pe calea individuală. O persoană, uneori, dezvăluie asemenea josnicie egoistă în el încât nu poate face nimic.

Mulți din noi continuă, totuși mulți vor “cădea” și vor pleca. Alții vor veni în locul lor, iar în modul acesta caravana, gradual, merge înainte.

Tora, Deuteronom 22:17 – 22:18: Acum părinții feței să desfacă haină înaintea sfatului bătrânilor cetății, iar aceștia să-l ia pe bărbatul acela și să-l pedepsească.

O persoană ar trebui să simtă suferință din faptul că vrea să renunțe la curățirea egoismului său. Fără asta, el nu va vrea să se ridice, deoarece suferința îl ajută să fie de acord cu corecția. Și în modul acesta el este condus spre fericire printr-o “nuia”.

Din KabTV “Secretele Cartii Eterne” 10/5/16

Nuanțele termenului “prieten”

Întrebare: De ce studenții de Cabala, vorbitori de limbă ebraică, se strigă între ei “tovaraș, camarad (“Haver” în ebraică) și nu “prieten” (“Yedid” în ebraică)?

Răspuns: În ebraică sunt doi termeni: “camarad, tovaraș” (Haver) și altul “prieten” (Yedid). Însă un “prieten” este un amic, în timp ce cuvântul “tovaraș” este derivat din cuvântul în ebraică “Hibur” sau conexiune, legătură.

Întrebare: De ce este spus “Sa-ți iubești aproapele” (Leviticus 19:18), adică omul trebuie să-l iubească pe altul și nu pe un “tovaraș, camarad”?

Răspuns: Este așa deoarece camarad sau tovarăș este cineva care este aproape de tine ideologic. În ebraică sunt multe sinonime pentru cuvântul “prieten”, care sunt folosite conform relațiilor omului cu o altă persoană.

“Hibur” (conexiune) este deasupra tuturor, exprimă o aspirație comună față de scop, de dragul căruia doi oameni se conectează între ei. “Aproape” este o persoană care nu este în mod particular aproape de ține, ci tu o ai o conexiune particulară cu ea. “Celălalt” este cineva din afară egoului tău, pe care vrei să-l atragi aproape de tine. Un “prieten” este un amic, prieten apropiat și, de asemenea, este o cunoștință (“Mekir” în ebraică).

Toate aceste cuvinte sunt ca o ilustrație a nivelului de apropiere dintre tine și o altă persoană. Înțelepciunea Cabală are un limbaj unic, cu tot ce are legătură cu înălțarea spirituală a unei persoane și este divizat în mii de nivele.

Comentariu: Însă Rabbi Akiva în zicala lui faimoasă “Și tu îți vei iubi vecinul ca pe tine insuți”, a folosit cuvântul “vecin” și nu cuvântul “tovaraș, camarad”.

Răspuns: De îndată ce iubești o persoană, deja poate fi numită “tovaraș, camarad”, fiindcă acesta este un nivel superior.

Întrebare: Care este sensul zicalei “Și tu îți vei iubi vecinul ca pe tine insuți”?

Răspuns: La același nivel în care egoul meu se iubește pe el însuși, eu trebuie să mă ridic deasupra lui pentru a-l iubi pe celălalt.

Din lectia de pe KabTV in limba rusa 12/11/16

O întrebare din închisoare

Întrebare: Îmi voi petrece restul zilelor în închisoare. Încerc să uit ce am făcut, dar nu pot. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Nu trebuie să uiţi nimic. Nu ar trebui să te gândeşti deloc la asta. Studenţii noştri predau metoda educaţiei integrale în închisori. Încearcă să te apropii de ceea ce se predă şi să te scufunzi în această înţelepciune.

Te vei ridica la următorul nivel al existenţei tale şi nu vei mai simţi că eşti în închisoare. Din contra, te vei simţi liber, iar restul lumii este în închisoare.

Te sfătuiesc să faci asta. Este o stare uimitoare.

Vei mulţumi Creatorului pentru că ai comis toate acele fapte. La finalul zilei, nu eşti tu cel care le-a făcut, ci Creatorul care astfel ţi-a dat oportunitatea să obţii acum în mod calm, lumea superioară.

De aceea, poţi să îţi transformi închisoare într-o libertate adevărată.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” 15.02.2017

Suntem protejați de Sus? Partea 10

Omul, în întreaga sa viață, nu poate face nicio acțiune fără direcție, fără nicio conexiune cu forța superioară. Totuși, este preferabil ca el sau ea să acționeze numai pentru a se asemăna cu forța superioară și să se conecteze cu ea, fiindcă astfel se apropie de revelație.

Întrebare: De ce am nevoie de forța superioară? De ce trebuie să mă asemăn cu ea? În ce mod este conectată de viață mea de zi cu zi? Mă trezesc dimineața; merg la serviciu; grija mea este să-mi ajungă copilul în siguranță la școală și să se întoarcă acasă în siguranță. Aș vrea ca totul să meargă bine la serviciu, ca șeful meu să fie bine dispus și ca proiectele mele să meargă lin.

Seara mă întorc acasă și vreau să fiu întâmpinat de o soție satisfăcută și de un copil fericit, așa încât să nu fie stres sau exasperare.

Această rutină zilnică se repetă an după an, doar că apar probleme noi, discernăminte, invenții și pierderi. Cum se încadrează în toate acestea încercarea de asemănare cu forța superioară și care, teoretic, îmi protejează viața? Ce tip de conexiune are cu viața unei persoane, dacă este vreuna?

Răspuns: Toată viața ta ai urmat poruncile forței superioare, chiar și fără să fii conștient de cine te-a controlat. Tu doar ai alergat pe traseele vieții ca un tren de jucărie, care este pus în mișcare printr-o telecomandă. Iar ție ți se pare că tu însuți ai făcut totul.

Problema stă în faptul că forța superioară este ascunsă de noi. Însă, dacă începi să simți cine te controlează și cu ce scop și cum poți participa în toate aceste lucruri pe care El le face cu tine, atunci vei înțelege că nu ești condus fără direcție în jurul cercurilor ca un tren de jucărie. Întocmai, prin participarea în aceste acțiuni, tu vei putea să Îl dobândești pe Cel care te controlează și tu îți vezi întreaga viață din perspectivă Lui.

Apoi, în tot ceea ce faci, tu vei încerca să stabilești contactul cu Conductorul. Omul trebuie să ducă acest tip de muncă interioară în fiecare moment. Adică tot ceea ce faci în viață este numai pentru a revela forță superioară care te direcționează. Începi să simți cum se comportă în fiecare moment.

Întrebare: O persoană simte că este total vulnerabilă în viață, că nu cunoaște ce-i va aduce ziua de mâine. O conexiune cu forța superioară ne oferă un simț mai mare de siguranță în ziua de mîine?

Răspuns: Dacă o persoană este conectată cu forța superioară, atunci ea nu e ingrijoarată de loc de ziua de mâine, lucrul principal este să rămână în contact cu Coductorul. Ce contează unde mă conduce El? Nu sunt îngrijorat de următorul moment, singura mea grijă este să nu pierd contactul cu El.

Asta oferă în viață un asemenea scut de protecție, că nimic altceva nu este cerut, deoarece tu ești conectat cu mintea superioară. Conexiunea cu forță superioară este precum o poliță de asigurare pentru toate situațiile din viață, făcută cu cea mai mare și cea mai de succes companie de asigurări care include întreaga existență. Asta este ceea ce oferă Înțelepciunea Cabala unei persoane.

Întrebare: Dar dacă persoana nu este religioasă?

Răspuns: Asta nu are legaătură cu religia, numai cu o dorință de a dobândi forța care ne conduce.

Întrebare: Unde să căutăm această forță superioară?

Răspuns: Avem nevoie să o căutăm în interiorul inimilor noastre cu ajutorul Înțelepciunii Cabală. Nu este o sarcină ușoară, iar asta necesită timp. Dar, într-un final, fiecare va putea să “își cunoască Dumnezeul și să-L servească”.

Din KabTV “O viata noua” nr. 818 01/26/17