Category Archives: Munca in grup

Ce înseamă „Iubeşte-ţi aproapele”?

„Iubeşte-ţi aproapele” înseamnă să te conectezi cu prietenii într-un singur sistem integral. Suntem cu toţi un singur sistem; suntem conectaţi între noi şi începem deja să descoperim dependenţa noastră totală a unuia faţă de altul.

Un sistem de conexiune reciprocă înconjoară toată umanitatea, în inteligenţă şi în gând, în inimă şi dorinţă. În acest sistem, suntem cu toţi conectaţi unul cu altul, iar gândurile şi emoţiile noastre trece de la unul la altul.

Dar trebuie să învăţăm să conducem acest sistem numit Adam (Om); trebuie să îl restaurăm, din fragmentele sparte şi împrăştiate care sunt distanţate unul de altul. Dacă ne conectăm între noi şi conectăm aceste mici fragmente împreună, ne vom vedea într-o stare absolut corectată. Fie că vrem sau nu, trebuie să ajungem la această stare.

Întrebare: Înseamnă că „iubeşte-ţi aproapele” înseamnă să îi dai prietenului puterea să avanseze mai rapid spre a simţi acest sistem?
Răspuns: Desigur! Trebuie să nu scăpăm oportunitatea de a ajuta pe alţii să participe şi ei la asta. Depinde de noi să ne ajutăm să intrăm în sistemul general cât mai repede posibil şi să începem să îl conectăm împreună. Apoi vom simţi nu numai unde este conexiunea şi contactul cu alţii, dar vom simţii şi viaţa superioară şi eternă care curge prin acest sistem integral. Asta trebuie să fie învăţat, dar elementar, doar pentru a înţelege baza. Şi cel mai important este că trebuie să o realizăm în conexiunea dintre noi.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 27.12.2015

 

 

China va ajută palestinienii

Întrebare: Președintele Chinei, Xi Jinping, a anunțat că China va sprijini înființarea statului Palestinian cu capitală la Ierusalimul de Est. De asemenea, China a acordat 30 de milioane de dolari pentru victimele din război ca un ajutor umanitar, 7 milioane de dolari pentru a ajută statul Palestinian și trei sute de milioane de dolari pentru a întări statul de drept.

Se pare că lumea în esența începe să accepte statul Palestinian și cu alăturarea Chinei, va deveni o putere serioasă.

Răspuns: Ce alegere îi rămâne Chinei? Trebuie să urmeze celelalte națiuni. Când America, Rusia și restul națiunilor ajută pe cineva, China merge alături de ele. Nu își poate permite să fie în opoziție, chiar dacă nu le iese niciun beneficiu din asta. Deși fiecare națiune caută un profit, situația internațională curentă obligă China să acționeze practic.

Întrebare: În opinia ta, Israelul va recunoaște statul Palestinian?

Răspuns: Depinde de noi, de cum ne comportăm, nu de politica guvernului nostru.

Nu trebuie să ne gândim dacă statul Palestinian se va înființa sau nu, ci mai degrabă să ne ridicăm la nivelul următor de dezvoltare și să arătăm lumii calea.

Imediat ce vom face asta, lumea va începe să ne ajute și să ne urmeze. Nu depinde de zonă geografică. Este important ca lumea să își vadă următorul nivel de dezvoltare, care este unitatea, armonia și conexiunea între toată lumea, așa cum ne-a învățat natură. Deci, nu avem unde să fugim. Trebuie să ajungem la asta.

Întrebare: Acest proces trebuie să înceapă în mod specific cu evreii?

Răspuns: Da, dacă începem să aducem forța pozitivă în lume, asta va schimbă felul în care oamenii gândesc, deschide noi orizonturi pentru ei și prin lumea noastră, oamenii vor începe să vadă următorul nivel de dezvoltare al nostru și să înțeleagă cum ar trebui să fie structurile lumii, economiei, societății și a națiunii. Dacă se va întâmplă asta, atunci nu ne vom  teme dacă va fi o naţiune sau nu.

Totul va lucra în așa fel încât Lumina Superioară va trece la lume prin noi, iar apoi Israelul  fi respectat şi va fi o importantă parte din comunitatea lumii, deoarece doar prin noi poate trece ideologia şi puterea noii generații spre lume, cu ajutorul căreia este posibil să realizăm asta.

Poporul evreu are o misiune unică, care este scrisă în Cartea Zohar, iar astăzi este dezvăluită lumii. Noi toți, împreună, evreii şi  restul națiunilor lumii, trebuie să îndeplinim această misiune împreună. Aşa că haideți  să revelăm şi să vedem cum se poate face, așa încât natura să nu ne forțeze prin  forte negative.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” din 22.01.2016

Despre bărbați și femei în lumea spirituală

Întrebare: Cum se raportează înțelepciunea Cabala la bărbați și femei? Este în funcție de gen, de modul în care gândesc sau este altceva?

Răspuns: Atât femeia cât și bărbatul sunt partea de primire feminină în raport cu Lumina Superioară. În lumea spirituală un mascul (bărbat) este cineva care primește în scopul de a dărui. Dăruirea este partea masculină pentru că ne schimbăm partea nostră feminină în parte masculină iar partea feminină continuă să primească. că rezultat al dezvoltării spirituale este create o forță care rezistă ego-ului, care se numește Masach (ecran), iar apoi rezistenţa este sub formă de masculine sau feminin indiferent de genul cuiva.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 06.12.2016

Cel mai sigur loc de pe suprafața pământului

Întrebare: După începerea conflictului dintre Ucraina și Rusia, a existat o creștere  mare a emigrării evreilor de acolo. Amenințarea împotriva evreilor care au rămas acolo este mai mare decât față de restul cetățenilor ai altor națiuni?

Răspuns: Fără nici un dubiu. Atât timp cât nu creștem metoda de unire, lumea va avansa către o mai mare separare, mult mai rapid: va fi rău pentru evreii de pretutindeni.

Anti-Semitismul și ura vor crește și nici un loc liniștit nu va rămâne în lumea în afară Israelului. Iar dacă nu începem să facem ceva de dragul conectării și unității în Israel, evrei  se vor deplasa în căutarea unui loc mai bun. Dar nici în alte locuri nu vor găsi nimic. Va începe  o neliniște generală.

Întrebare: Când există conflicte și confruntări în Israel, multe familii tinere cu copii se deplasează de aici pentru a le asigura siguranță copiilor lor, și nu din cauza unor considerente economice. Este acest pas justificat?

Răspuns: Voi răspunde cu un exemplu din familia mea. Toate rudele mele apropiate au ajuns în Israel și de aici s-au deplasat în Canada. Chiar și înainte de asta, alte rude au părăsit Rusia, au emigrat în Anglia, și trăiesc acolo de atunci.

În timpul călătoriilor mele pentru conferințele din întreagă lume, m-am întâlnit cu ei de mai multe ori, precum și cu media și oameni obișnuiți, și nu am observat că persoanele care trăiesc în afară țării să fie mai fericite, mai vesele și fără griji. Au vieți obișnuite ca toată lumea.

O persoană din Israel, chiar dacă se plânge de orice, simte schimbării interioare vii , ceva în ea se schimbă în mod constant.  Percepe totul din jur că fiind al său și în nici un alt loc din lume nu simte ca și cum ar trăi în națiunea sa, fie bine sau rău, dacă iubește sau urăște.

Nu cred deci că ar trebui să plecăm de aici, chiar dacă există uneori justificări. Mai mult decât atât, aceaşi amenințare nu există aici,cât să ne forțeze să plecăm.

Întrebare: Ce facem când presa națională (Israeliană) anunța începutul unor operațiuni?

Răspuns: Aceasta este presiune psihologică, nimic mai mult. Dacă luăm în calcul ultima Intifada, care sper să fie în scădere, câte persoane au fost rănite aici, în comparație cu numărul vitimelor ucise în alte țări, în vreme de pace?

Comentariu:  M-am gândit la acest subiect. Iubesc națiunea această deoarece una dintre cele mai importante valori aici este valoarea vieții umane; este cu mult  mai apreciată aici decât în alte țări.

Răspuns: Dacă ar fi să schimbăm atmosferă, astfel încât legătură dintre oameni să devină mai bună și mai caldă, dacă lumea ar simți că părăsește o mare și unită famile, nimeni nu ar mai plecă de aici.

Din webminarul din 13.01.2016

 

Construim viață noastră spirituală aici!

Întrebare: Cum ne organizăm în starea spirituală Ubar (Fetus) , iar grupul precum un uter în care acest Ubar se dezvoltă?

Răspuns: Depinde de noi să ne construim din nimic. Creatorul  mă aduce la grup și-mi spune că trebuie să-mi cosntruiesc viața spirituală aici! Acum, depinde de mine să mă cosntruiesc ca un Ubar și să fac din grup un uter. Acesta este singurul lucru care îmi este dat.

Depinde doar de mine să construiesc în jurul meu o societate pe care să o folosesc precum un uter sau incubator, cu planul de a mă susține constant și să fie un exemplu pentru mine, un standard pentru nivelul superior, către starea de perfecțiune. Voi putea să exist în acest mediu cu condiția să am în mod constat deschisă  o conexiune îndreptată din ce ce în ce mai mult către nivelul superior perfect.

Depinde doar de mine să construiesc toate astea de unul singur. La urmă urmei sunt într-o stare în care nu am nimic. Nu există nici un Creator. Există doar esența Lui, o forță pe care nu o cunosc. Trebuie să formez toate acestea cu mâinile mele.

Întrebare: Prin ce mijloace îmi construiesc mediul? Doar prin a spune tuturor să aprecieze proprietatea dăruirii?

Răspuns: Există multe articole ale lui Rabash care sunt dedicate construirii grupului. Tot ce trebuie este să ideplinim instrucțiunile lui și să-l construim. Cu toate acestea, trebuie să mă construiesc în două forme.  Construiesc nivelul superior, grupul, pentru mine, și construiesc Ubar-ul, nivelul inferior, pentru grup.

Ubar-ul suntem noi toți împreună. Ne facem mici și ne anulăm fiecare dintre noi privitor la grup, la prieteni. Ubar-ul este de asemenea co-creația noastră comună. Prin anularea noastră putem să ne conectăm împreună.

Grupul este nivelul superior. De asemenea este caracterul comun dintre noi dar deja în forma dăruirii. Cu cât iubim mai mult grupul, îl înălțam, îl percem ca un tot măreț, cu atât mai mult îl mărim în jurul nostru și putem exista în el.

Atât Ubar cât și uterul sunt construite de Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare), Lumina care Reformează.

Cu toate acestea este nevoie de o muncă pentru două forme opuse pentru acest lucru. Uneori este îndreptată în jos pentru anularea de sine. Acesta este  modul în care construim punctul din Malchut. Uneori este orientată în sus pentru a construi Keter. Keter-ul pe care îl construim este legat de  nivelul superior.

Acum rezumăm tot ce am învățat mulți ani privitor la grup. Am trecut peste aceste articole de multe ori, dar remarcăm cât de multe concepte nu au reușit să penetreze încă  inimile noastre. Auzim constant de structura grupului, dar este încă dificil pentru noi de digerat aceste principii.

Când explicăm acestea publicului larg, trebuie să înțelegem că ei sunt mult mai îndepărtați de aceste concepte. La urmă urmei, noi suntem familiarizați cu stările spirituale. Au fost numeroase schimbări spirituale care ni s-au întâmplat și încă nu am urcat pe scara spirituală.

Perioada de pregătire înainte de primul nivel spiritual este foarte lungă, dar suntem la capătul ei. Trebuie doar să înțelegem că este necesar să ne raportăm publicului larg cu dragoste și comprehensiune, oferind explicațiile picătură cu picătură.

Din partea a treia a  Lecţiei zilnice de Cabala 2/12/14, Talmud Eser Sefirot

 

O Mitzva (poruncă) a iubirii perfecte

Zoharul, “A două poruncă,” articolul 198: A două Mitzva (Poruncă) este conectată inseparabil  de  Mitzva fricii, și este Mitzva iubirii – ca omul să iubească Creatorul cu iubirea perfectă. Ce este iubirea perfectă? Este o iubire mare, așa cum este scris. “El umblă înaintea Creatorului în completă sinceritate și perfectiune” (Beresheet, 17:1)

Există iubire condiționată, ce apare ca urmare a tot binelui primit de la Creator (Introducere în studiul celor zece Sfirot, articolele 66-74), ca rezultat în care omul se unește cu Creatorul cu toată inimă și sufletul sau.  Cu toate acestea, deși se contopește cu Creatorul  în perfecțiune completă, iubirea această este considerată imperfectă.

Dragostea perfectă este cea mai mare, cea mai cuprinzătoare poruncă de sus, de care ne spun Cabaliștii, fiind cea mai mare cerința pe care trebuie să o îndeplinim privind creația. Acesta este motivul pentru care se numește Mitzva.

În iubirea condiționată, cu cât primesc mai mult cu atât mai mult iubesc dăruitorul. Se pare că nu îl iubesc pe EL ci sursa din care toate aceste plăceri vin. Dacă sursa acestor plăceri se oprește, pierd conexiunea cu această persoană sau forță. Se numește iubire condiționată deoarece depinde doar de plăcerea mea.

Depind de această dragoste deoarece nu mă pot disocia de plăcerea mea, de parte din mine care se bucură. Nu mă pot încă diviza în două părți: în măgarul care se bucură și ființă umană care diferențiază, vede, realizează și simte toate acestea. Măgarul și omul sunt încă conectate.

Prin urmare, dacă mă simt bine, iubesc sursă plăcerii, iar dacă mă simt rău, nu o mai iubesc.

Acesta este modul în care noi toți iubim această lume, începând cu copiii mici care spun că mama este rea dacă nu face ceea ce le place. Această este normal, un răspuns direct al ego-ului și este natural pentru toată lumea în ceea ce privește totul din viață. Această iubire se numește iubire condiționată, prin urmare este imperfectă. Această este în concordanță cu nivelul nostru de dezvoltare și nu putem facem nimic.

Desigur, cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât mai mult vom cere o iubire mai sublimă, nu doar mâncare delicioasă, anumite servicii, sau micile plăceri, ci sentimente mai sublime și speciale. Cu toate acestea această iubire depinde de primirea plăcerii. Cu iubirea această și în iubirea asta ne-am născut deoarece suntem o dorință de a primi; suntem precum animalele și de aici începem. Acesta este motivul pentru care iubim ceea ce ne bucură, ceea ce înseamnă, sursă de plăcere pe care o simțim.

Aceasat necesită multă muncă, un mare efort, și un dar de sus pentru a începe detașarea de la sursă plăcerilor și conectarea la esența Lui interioară.  Trebuie să oprim dependența noastră de primirea plăcerii în măgarul nostru și trebuie să preferăm actuala sursă de plăcere. Calitățile Sale, fără a aduce un benificiu direct pentru mine, sunt apreciate pentru valoarea lor de la sursă. Va fi iubire necondiționată pentru ceea ce  primesc, dar care depinde  doar de  ce identific prin impresia mea, despre calitățile sublime ale sursei, de solemnitatea Să specială, comparat cu tot ce îmi pot imagina.

Din pregătirea pentru  Lecţia zilnică de Cabala 2/10/14

Haideți să ne îmbrățișăm!

Întrebare: În 21 ianuarie, la Tel Aviv, am sărbătorit Ziua Națională a Îmbrățișărilor alături de mulți alții în lume, o zi a îmbrățișării în întreagă lume, care a început în America acum 30 de ani.

Se spune că 10 secunde de îmbrățișare pe zi scade presiunea sângelui și alină stresul, etc. Ar putea fi asta soluția pentru toate problemele?

Răspuns: Ar putea fi, dar numai dacă ne hotărâm să ne îmbrățișăm mai mult de o singură data pe an, fără un motiv, dar cu intenția de a face lumea un loc mai bun, cu toții, în fiecare colț al lumii.

Dacă ar fi făcută publicitate constant în toată media și dacă ar fi organizații majore care să ne încurajeze să facem asta, pentru că altfel totul este vrednic de dispreț și gol, apoi ar fi posibilă simțirea forței superioare în dorință lumii.

Nu există nicio îndoială că lumea superioară ne-ar fi revelata direct proporțional cu îmbrățișările tuturor și zâmbetul care celălalt.

Am avea acces direct la cea mai bună existența, pe cele mai înalte nivele și răul din lume ar dispărea. Dar asta ar fi așa doar dacă ne-am gândi în mod constant la asta și dacă am tânji pentru o conexiune internă între noi.

Îmbrățișările sunt o acțiune externă care trebuie combinată cu o intenție de a transformă lumea în mai bine. Atunci totul s-ar rezolvă de la sine și am avea succes.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” din 22.01.2016

Invidia și demnitatea ridica lenea de pe canapea

Întrebare: Cum putem clarifica din ce în ce mai precis dorința noastră de conexiune cu grupul?

Răspuns: Dorința in sine nu va fi clarificată, decât prin efortul meu. Trebuie  în mod constant să mă aplec şi să ma uit sub picioarele mele, încercând să găsesc dorințe suplimentare, deficiențe și probleme. Acesta este un proces neplăcut, incomod, pentru că este îndreptat împotriva ego-ului meu.

Omul esteconstruit din punct de vedere fiziologic astfel încât să tânjească în mod egoist spre confort și împlinire. Hormonii care cauzeaza bucuria se răspândesc prin corp în timp ce ma întind pe canapea, măuit la unele filme prostești, dar plăcute și  mănânc ceva dulce și gustos. În această stare,  există o  emisie maximă a hormonului fericirii.

Dacă noi însă căutăm posibilități pentru avansarea pe calea Achishena (o voi grăbi), trebuie să fim într-o stare complet opusă. Nu pot sta culcat, ci trebuie să lucrez, să găsesc și să îndrept deficiențele suplimentare. Trebuie să  clarific ce îmi lipsește. Să caut în mod constant deficiențele, așa cum caut lucruri neplăcute, în asta constă munca.

Cum pot face aceasta muncă mai ușoara pentru mine și să nu fug de ea? La urma urmei, corpul ii va rezista întotdeauna, și deci trebuie să merg împreună cu grupul. Dacă îmi asum obligați într-un grup și lucrăm împreună, eu pot într-un fel să lupt împotriva mea și chiar fac acest lucru. În caz contrar, nu pot.

Deci, dacă doriți să reduceți timpul și sa-l faceți mai util și mai benefic, avansând ușor și plăcut, va trebui sa puneți și să vă obligați corpul sa lucreze din greu și într-un mod neplăcut în loc sa stați culcat pe canapea și sa va bucurați de lene. Puteți face acest lucru jucându-vă cu sentimentele  naturale de rușine, invidie și onoare, ceea ce înseamnă că utilizați stimulentele inerente în om și nu în nivelul animal.

Un animal se află pe canapea, dar pentru a se conecta cu alții, are nevoie de motive umane, nu bestiale, adică: invidie, poftă și onoare, care mă provoacă să sar de pe canapea. Noi trebuie să organizăm grupul într-un astfel de sistem. Și dacă  nu, noi pur și simplu pierdem timp pentru nimic,  nu realizăm și nu câștigăm nimic.

Noi trebuie să fim într-un fel legaţi de viața grupului mondial. În cazul în care nu există niciun grup local, atunci cel puțin să ne contactați și să vă asumați unele sarcini. Fii conectat la departamentul pe care il avem aici. În caz contrar, nici nu vei observa cum corpul tău bestial întotdeauna te va atrage spre ceva comod și ușor. Întotdeauna vei fi satisfăcut și  va părea că totul este în regulă cu tine, dar avansarea va fi zero.

 

Un copil în inimă mamei sale

Rabash “Esență adevărului și a credinței”: forma de Ibur (concepție), care este nivelul micimii, este forma sa reală. Dar pentru că nu are doar micime, este considerat deficienţă și oriunde este o deficiență în Sfințenie, este și o slăbiciune în Klipot (coji). Apoi, Klipot poate duce către un avort spontan, ceea ce înseamnă că embrionul spiritual va cădea înainte de a finaliza faza sa de concepție. Drept urmare e nevoie de un factor de întârziere care este ceea ce îi oferă faza de plenitudine, adică de măreție, pentru că un embrion este în coapsele mamei (parte din mama sa), astfel încât concepția nu este numită de către propriul nume. Din acest motiv embrionul mănâncă orice mama sa mănâncă, ceea ce înseamnă că tot ceea ce embrionul primește, este în vasele mamei. Drept urmare, dacă embrionul nu are vase care sunt potrivite cu primirea măreției, poate primi în vasele celui superior, care este mama, deoarece se anulează pe sine în totalitate mamei și nu este o entitate proprie.

Asta este numită fază Ibur, când se anulează total în față celui superior și mai târziu, când primește măreția, se află într-o stare de plenitudine, drept urmare nu mai este nicio slăbiciune în Klipot. Acesta este motivul pentru care se numește o forță de întârziere. Prin urmare, acest lucru este protecția că embrionul nu va cădea în spiritualitate ca un avort spontan a unui embrion în corporalitate, în timp mama corporală trebuie să mențină embrionul, așa că nimic nu va merge prost. Doamne ferește, şi la fel este și în spiritualitate.

Este dificil de explicat starea spirituală de embrion, de când în lumea corporală noi vedem doar formă externă și fenomenul extern și nu știm ce forțe interne opereza asupra ambilor, asupra mamei și a embrionului. Embrionul trebuie să fie în starea de plenitudine; altfel nu poate crește. Embrionul nu poate crește sub condițiile de restricție, presiune și deficiență. Trebuie să primească orice ce mama deține.

Deci este un sistem întreg care se ocupă de embrion, el este conectat la corpul mamei. Asta înseamnă că embrionul trebuie să aibă puterea să se anuleze în față măreției nivelului superior. Apoi se va simți într-o stare de plenitudine, iar apoi va fi capabil să se dezvolte.

Superiorul se deschide pe sine din ce în ce mai mult de fiecare data, pentru embrion, apoi embrionul trebuie să se închidă pe sine mai mult și mai mult și să primească de jos în sus, în respingere și în același timp și într-o stare de plenitudine. Putem vedea că aceste două părți opuse sunt integrate aici.

Deși embrionul este în întregime înăuntrul mamei, el nu își folosește dorințele, ci le anulează și este într-o stare de devotament total față de mamă și mulțumită acestui lucru el crește.

Avansează gradual de la un nivel la următorul. Cel superior dezvăluie pentru el un pic mai multă Lumina și embrionul, pe de o parte își folosește dorință de primire pentru că în felul acesta crește. Dar își folosește dorința de primire de jos în sus, fără să primească înăuntrul lui ci respingând totul în dăruire. De fiecare data el este cu o forță mai mare, o dorință mai mare de aderare la cel superior.

Trebuie să încercam să clarificăm toate aceste detalii într-un workshop. Deși este dificil, noi trebuie să depunem eforturi din ce în ce mai mari pentru a ajunge mai aproape de această stare și să pătrundem în ea cât de mult putem. Un embrion spiritual este nivelul nostru următor, la care noi ne ridicăm.

De fapt noi l-am atins deja. Este bine că ne este dificil să ne imaginăm asta; ne simțim confuzi și incapabili să înțelegem asta. Această rezistentă ne va ajută să ne ținem agățați mai puternic de micile detalii care ne sunt apropiate.

Din pregătire pentru Lecţia Zilnică de Cabala din 12.02.2014

În pantofii unui refugiat

Întrebare: La Forumul Economic Mondial de la Davos a avut loc evenimentul: ” O zi în pantofii unui refugiat”. A fost un eveniment organizat de foști refugiați și voluntari ai ONG. Ei au sugerat tuturor participanților de pe forum sa petreaca o oră în pantofii unui refugiat si sa simta cum este.

Răspuns: Nu știu ce au simțit participanții la forum în pantofii refugiaților. Ei nu sunt cu adevărat orientati emoțional spre acest lucru, deoarece ceea ce este important pentru ei sunt în primul rând banii. Există cincizeci și nouă de milioane de refugiați in lume, dar cred că sunt mult mai multi imigranți. Problema nu este a refugiațiilor ci a oamenilor care se mută în alte locuri. Cât de mulți au părăsit Rusia și țările vecine? Nu este posibil să ii numărăm.

Omenirea începe să-și piardă legătură cu pământul. O persoană transcende originea sa, locul său de naștere, educația sa anterioară și familia și, treptat, încetează să mai simtă senzația de conexiune cu locurile care au fost aproape de inima sa. Așa cum avansează lumea, oamenii se deconecteze de la pământ pentru că suntem într-o situație nouă, în tranziție la următorul nivel de dezvoltare.

Oamenii sunt gata să trăiască fără o conexiune intr-un anumit punct de pe planeta sau intr-o anumita societate. Există o lume virtuală pentru ei. Chiar percepția lor devine virtuală. Ei sunt gata să creeze relații sociale și economice complet noi.

Vom înceta să mai ne atragem tot ce este posibil din natură. Vom înceta să epuizăm pământul şi vom începe să consumam doar ceea ce este necesar. Omenirea va avansa în înțelegerea sa, în dezvoltarea sa interioara, în modul general de a simti natura.

Întrebare: Sunteți optimist ?

Răspuns: Sunt intotdeauna optimist. Problema este numai cum se va naște noua lume, cum vom trece prin durerile facerii. Am putea fi presati atât de mult încât  nivelul următor se va naște după pierderea mai multor miliarde de oameni în războaie sângeroase, în suferință, și intr-o lunga durere a nasterii.

Aș dori, și știu că este posibil, sa facem acest lucru în mod diferit, cu ușurință, practic, și bine. Înțelepciunea Cabalei oferă aceasta cale. Urmatorul nivel este gata pentru noi. Nu există nici o îndoială despre asta, dar să încercăm să-l atingem într-un mod bun. Sper că, în ciuda a tot ce se întâmplă, omenirea va auzi asta.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 1/22/16