Comentariu: A fost efectuat un studiu pentru a explora dacă răzbunarea la oameni este indusă de natură. Au luat 330 de copii cu vârste cuprinse între patru și opt ani și au jucat cu ei un joc, construit în două etape.
În prima etapă, cercetătorii puteau să-i dea copilului trei autocolante sau să le păstreze. Copilul ar fi trebuit să le mulțumească și să le dea în schimb un cadou. În a doua etapă, sarcina a fost să fure un autocolant de la un alt copil. Ca răspuns, infractorul ar putea fi pedepsit sau nu.
S-a dovedit că copiii, chiar și cei mai mici, erau gata să lovească atunci când cineva încerca să le fure autocolantele. Copiii nu au vrut întotdeauna să-i răsplătească pe ceilalți. Astfel, cercetătorii au concluzionat că dorința oamenilor de a se răzbuna este prevalentă faţă de dorința lor de a fi recunoscători.
Răspunsul meu: Acest lucru este firesc. Aceasta se numește “evsed mi keren” (pierdere din resurse).
Să spunem că aveam un dolar în buzunar și a dispărut undeva. Mă răsucesc și mă întorc, gândindu-mă: “Unde s-ar fi putut duce?” L-aș căuta de parcă aș avea cu adevărat nevoie de el, pentru că l-am avut, a fost al meu și acum a dispărut. De aceea pentru mine valorează mai mult decât un dolar, poate 20 de dolari. Așa mă simt în legătură cu această pierdere.
Prin urmare, dacă un om a făcut rău altuia, acesta din urmă consideră acest act demn de o pedeapsă de zece ori mai mare, deoarece așa simte amploarea atitudinii negative a prietenului său față de el.
Întrebare: De ce nu arătă omul recunoștință?
Răspuns: Pentru că sunt sigur că sunt bun, că sunt cel mai bun din lume; asta mi-a spus mama. Prin urmare, toţi îmi sunt datori. La ceea ce îmi spun ei, eu le răspund: “Da, sunt mulțumit. Multumesc; Îți voi mulțumi și eu ocazional.” Mă întorc și plec.
Cred că am primit ceea ce trebuia să obțin; în ceea ce mi-a fost furat, pare de zece ori mai mult decât este de fapt! Așa simt eu. Dacă îmi vine ceva pozitiv, îl prețuiesc de zece ori mai puțin decât merită. Dar dacă mi se ia ceva, accept pierderea ca fiind de zece ori mai gravă. Așa suntem construiți.
Prin urmare, faptul că copiii vor să se răzbune pe cei care le-au greșit chiar și puțin, și în plus își fac plăcere în acea răzbunare, îl înțeleg foarte bine. Eu însumi eram așa. Îmi amintesc clar aceste cazuri.
Întrebare: Ce a schimbat în dvs. această abordare, să nu vă răzbunaţi?
Răspuns: Am început să realizez că împărtășesc aceeași dorință comună cu toată lumea; de aceea nu ar trebui să-mi fac rău în acest fel, egoist. Trebuie să încercăm să cedăm mereu puțin. Este mai bine așa, mai calm. Îți oferă puțină siguranță și te înconjoară, cel puțin, de oameni mai neutri. Deci, principalul lucru este să aveți grijă să nu faceți rău altuia. Pe scurt, aceasta este concluzia.
Și dacă faci rău, atunci desigur, așteaptă-te la reacții foarte grave.
Comentariu: Cercetătorii au o părere similară cu a dvs.. Ei cred că răzbunarea este întotdeauna o alegere între dorința de răzbunare și oportunitatea de a ierta.
Răspunsul meu: Cine ar putea avea ocazia să ierte? Pur și simplu este uitat, sau nu poți să te răzbuni bine pentru că ești așa de slab, un învins, celălalt tip este mai puternic decât tine etc. Deci nu mai ai nimic de făcut.
Omul este un mic animal egoist. Și dacă poate mânca pe altul, o face.
Întrebare: Răzbunarea are vreo parte pozitivă? Este utilă răzbunarea?
Răspuns: Atunci nu mai este răzbunare, ci educaţie.
Dacă tu și cu mine jucăm șah sau alt joc și te învăț, atunci simți că te depășesc fără intenția de a-ți face rău; dimpotrivă, pentru a-ți oferi un fel de plăcere, beneficiu și așa mai departe. Adică nu te face să te răzbuni, dar tot te face să te simți incomod și nemulțumit de situație.
Imaginați-vă că vă predau și vă arăt cum să acţionați, dar tot nu puteți. De asemenea, sunt mai deștept, mai înțelept și mai norocos decât tine; cât de neplăcut este pentru tine, oricum.
Întrebare: Da, există dezamăgire. Așadar, cum putem trece de la a ne răzbuna și a restabili dreptatea, la motivarea unui om să meargă mai departe, decât să se limiteze la o soluție îngustă?
Răspuns: Pentru a face acest lucru, trebuie să faci un calcul foarte special, adică un om a vrut să-mi facă rău, să mă vadă sărac, căzut sau vătămat și trebuie să ajung într-o stare în care să fie disperat de gelos pe mine. Apoi mă voi bucura când va vedea poziția mea, pentru care nu poate face nimic în privința asta. Așa vreau să mă întorc către el.
Pe de altă parte, trebuie să spun: “Îi sunt recunoscător că a făcut asta!” La urma urmei, m-am ridicat datorită lui; O făceam pentru a-i provoca suferință, dar până la urmă, nu am făcut-o!
Adică, cumva, fără să bănuiască, poate fără să se gândească, el a provocat în mine astfel de forțe încât m-am ridicat mai sus, am devenit mai de succes, mai inteligent etc. Trebuie să-i spun: “Mulțumesc mult că mi-ai făcut asta!”
Prima persoană descoperă că acesta este un proces educațional pentru el. Prin urmare, el îi spune celei de-a doua persoane, care a vrut să-i facă rău: “Îți mulțumesc că ai făcut asta”.
Întrebare: Și ce se întâmplă cu persoana a doua?
Răspuns: O dublă lovitură. Pe de o parte, vede că primul a reușit, și în plus, se simte superior lui. El a ajuns mult deasupra lui.
Concluziile sunt foarte simple. Adaugă la asta: “Am făcut asta și ți-am spus ca să poți încerca să te ridici deasupra ta.” Acesta este deja un knockout. “Există fior în luptă!”
Din KabTV’s “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 4/11/19
Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Întrebare:
Întrebare:
În trecut, 
Întrebare:
După cum s-a văzut mai sus, există două moduri în religie: 1) Lo Lişma [nu de dragul Ei], care este pur utilitarism, adică scopul de a stabili moralitatea pentru propriul bine. Omul se mulțumește când dobândește această tendință. Și există o a doua tendință către religie, fiind o nevoie mentală de a adera la El. Aceasta se numește Lişma [de dragul Ei]. Un om poate fi răsplătit cu cele de mai sus prin acțiuni, iar din Lo Lişma, omul ajunge la Lişma (Baal HaSulam, “
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare: