Category Archives: Munca interioara

În spatele măștii ascunderii

284.05Întrebare: De unde a apărut obiceiul de a se îmbrăca în costume de carnaval de Purim?

Răspuns: În această lume nu vedem adevărul, deoarece totul aici este camuflat în mod deliberat. Nu știm deloc unde este adevărul, unde este minciuna sau ce ni se întâmplă. Întreaga lume este un teatru. Omul îmbracă întotdeauna un fel de mască.

Purimul este distinct pentru că atunci când ne punem măști, ne prefacem că suntem altcineva, deoarece toată creația este ascunsă  sub o mască. Nu vedem pe Creator sau nu ne vedem unul pe altul, nu înțelegem ce este şi ce nu. Și apoi, totul este dezvăluit.

De la ascundere ajungem la revelare.

Întrebare: Este ca o mască a dorinței de a primi? Altfel, dacă ar fi să ne conectăm pur egoist, ar fi dificil, nu?

Răspuns: Ar fi imposibil. Tocmai pentru că jucăm cu măști și întreaga lume poartă măști (de aceea lumea se numește Olam, de la cuvântul „Alama” – ascundere) ne apropiem de revelare, de Purim.

Din KabTV “Stări Spirituale”

Creați un singur câmp al iubirii

931.02Întrebare: Cabaliștii au o zicală: „El este Unul și Numele Lui, Unul”. Este aceasta o stare sau o lege?

Răspuns: „El este Unul și Numele Său, Unul” înseamnă că Creatorul  se manifestă în numele Său. Și numele Său este o stare în care o mulțime de oameni (un grup de zece sau mai multe) se pot conecta, coordona și consolida între ei în așa fel încât să reprezinte un singur întreg în ceea ce privește dăruirea și susținerea reciprocă. Într-un astfel de câmp unic, forța globală a acestui câmp, numită Creator, se va manifesta.

Creatorul Însuși este ascuns. Acest fenomen nu poate fi detectat, decât prin intermediul senzorului, care este o adunare de oameni conectați într-un mod care să formeze un astfel de câmp în dăruire comună, în iubire comună, într-o bună relație comună. Aceasta este ceea ce se numește: „Un câmp pe care Domnul l-a binecuvântat”. Și apoi El se manifestă în acest câmp.

De exemplu, avem o mulțime de bacterii pe mâini, dar nu le vedem. Și dacă luăm un microscop, le putem vedea. La fel este și aici.

Întrebare: Deci există unele conexiuni între noi, dar ele ne sunt ascunse?

Răspuns: Există conexiuni între oameni, dar aceste conexiuni sunt rele. Ele nu seamănă cu calitatea Creatorului, calitatea dăruirii și a iubirii și, prin urmare Creatorul este ascuns. Îl ascundem cu relațiile noastre greșite.

Întrebare: Prin natura mea, vreau să primesc, am fost creat în acest fel. Și chiar dacă dăruiesc, este pentru a primi. Este această conexiune greșită?

Răspuns: Această conexiune este firească, ne-am născut cu ea. Se numește egoism. Și trebuie să o schimbăm treptat într-o altă conexiune, opusă acesteia.

Întrebare: Și ce ar trebui să fac?

Răspuns: Gândiți-vă la ceilalți și la conexiunea dintre voi, astfel încât această conexiune să fie predominantă, principală, definitorie. Și atunci vom începe să-l simțim pe Creator în ea.
KabTV “Stări Spirituale” 5/25/21

„Lucrați sub soare”

282.02Cartea Zohar, VaYetze, punctul 15: Din acest motiv, tot ceea ce se extinde de la soare în jos nu este prin credință și prin sfințenie. Este scris: „Ce profit are omul în toată munca sa, pe care o face sub soare”, deoarece sub acest nivel, nu trebuie să se extindă și să adere, pentru că atunci lumina va deveni vanitate și se va strădui din nou după vânt.

„A te ridica deasupra soarelui” înseamnă a fi în calitatea de dăruire, adică a nu depinde de lumina care îți umple dorințele egoiste.

Evel, calitatea dăruirii, iese din gura Partzufului spiritual, din starea numită „gura sufletului nostru”, din adresa exterioară a sufletului. Când vă ridicați deasupra soarelui, generați această calitate numită lumina soarelui din interiorul vostru.

Deci, nu așteptați să se întâmple vreun miracol.

Întrebare: Și ce înseamnă expresia: „Este scris: Ce profit are omul în toată munca sa, pe care o face sub soare”?

Răspuns: Nu există niciun beneficiu.

Comentariu: Engels a spus că munca l-a creat pe om însuși.

Răspuns: Omul – da. Dar aceasta nu este munca despre care a vorbit Engels. Aici ne referim la munca de a deveni precum Creatorul, ca lumina soarelui care creează un gol în noi, făcându-ne să dorim ca acesta să ne umple și, în același timp, noi înșine am fi sursa sa.

Adevărul este că această munca este foarte simplă. Se reduce la o singură regulă: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Trebuie să dorim să realizăm acest lucru cu toate calitățile și înțelegerea noastră egoistă. Dacă putem face acest lucru exact conform instrucțiunilor cabaliste, atunci vom deveni cu adevărat veșnici, perfecți și frumoși.

Din „Puterea cărții Zohar” de la KabTV # 13

Criterii pentru două lumi

632.3Întrebare: În lumea noastră, fiecare persoană simte urcușurile și coborâșurile din dorința sa de a primi, adică o împlinire mai mică sau mai mare lină, o schimbare de dispoziție. Acest lucru se poate întâmpla chiar de mai multe ori pe zi, în funcție de situațiile care apar în viața noastră. Care sunt urcușurile și coborâșurile din Cabala, pe calea spirituală?

Răspuns: Calea spirituală este calea către proprietatea dăruirii, care este principala proprietate a lumii superioare.

Lumea noastră este construită pe proprietatea primirii, egoismul, iar lumea spirituală este opusul lumii noastre și este construită pe proprietatea dăruirii. În raport cu asta, există și acolo urcări și coborâri acolo.

Dacă în lumea noastră le simțim pe baza faptului că am primit mai mult sau mai puțin, am câștigat sau am pierdut, în lumea spirituală se simt în raport cu faptul dacă m-am apropiat sau m-am îndepărtat de proprietatea dăruirii.

În plus, dacă în lumea noastră putem lucra cu ajutorul egoismului, putem câștiga mai mult, uneori ne simțim puterea, puterea rațiunii, puterea de voință, puterea de a atinge scopul și, în consecință, ne simțim pe noi înșine în urcare sau în coborâre, atunci în lumea spirituală nu avem puterea de a lucra cu proprietatea dăruirii.

Nu avem nici măcar o idee despre ce este vorba. La urma urmei, când mă gândesc să dăruiesc, calculez automat în mod inconștient: ce îmi va aduce asta, care va fi beneficiul. În caz contrar, nu are sens să dărui.

Nu pot să mă gândesc la asta, atât de egoistă este natura noastră. Prin urmare, cel mai important lucru în Cabala este să stăpânești cumva proprietatea dăruirii, astfel încât să înceapă să funcționeze în noi. Această proprietate există în jurul nostru și se numește Creator.

KabTV „Stări spirituale. Ascensiune și coborâre spirituală. „

Există Astrologie Cabalistică?

527.01Întrebare: Există astrologie cabalistă?

Răspuns: Nu! Nu există astrologie cabalistă. Există doar Cabala.

Nu există divinizarea stelelor. Nu legați de Cabala niciun fir roșu, apă sfințită, Tarot, misticism sau meditații, deși puteți găsi multă pseudo-literatură pe aceste subiecte.

Spiritualitatea este ceea ce se dezvoltă în om fără nicio legătură cu atributele lumii noastre. Asta înseamnă că nu este legată de stele sau de ceea ce este în jurul meu, ci doar de ceea ce este în mine.

KabTV „Fundamentele Cabalei” 19.03.2019

Nu aș urma sfaturile lui Van Gogh

587.01Comentariu: Vincent van Gogh a spus: „Dacă auzi o voce înăuntrul tău spunând că nu poți picta, atunci cu siguranță pictează și vocea respectivă va fi redusă la tăcere”.

Răspunsul meu: nu aș urma sfatul lui Van Gogh. Omul ar trebui să simtă spre ce îl atrage sufletul și să-și aleagă calea în conformitate cu asta. Și să aleagă această cale în mod sobru, adică să verifice dacă are toate premisele posibile pentru aceasta. Și dacă nu, nu este nevoie să te lovești cu capul de perete.

Întrebare: Ce zici de înțelepciunea Cabala, unde, în principiu, vocea interioară spune adesea: „Ce este în neregulă cu tine, uită-te la aceste niveluri înalte! Cum poți să le realizezi?! Este cu adevărat posibil să ajungi la ele ?! ”

Răspuns: Ce contează? Nu contează, fiecare trebuie să învețe această înțelepciune și, prin ea, fiecare trebuie să-și corecteze sufletul. Astfel, aici nu există oameni care să poată spune: „Sunt liber”.

Trebuie să mă corectez, să îmi împlinesc destinul. Prin urmare, fiecare are locul său în ea. Toată lumea este obligată. Corectarea sufletului este scopul întregii noastre existențe, a tuturor, absolut al tuturor! Deci, nimeni nu poate scăpa de asta.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 22.04.2021

 

Aprecierea relațiilor spirituale

În lumea noastră, este foarte dificil să schimbăm importanța, scopul, de la semnificația materialului la semnificația relațiilor dintre oameni.

Cu siguranță trebuie să dezvoltăm un sentiment de relație, nu cu ceea ce este în mâini, nu cu lucrurile materiale, ci cu corespondența dintre ele, cu interacțiunea lor, deoarece lumea spirituală începe cu relațiile, cu interacțiunile. Nu aparține materialului.

Materialul este tot ceea ce percepem în egoismul nostru. Când relațiile noastre se transformă în dăruire și omul intră treptat în această proprietate, încearcă să se îndepărteze de el însuși și să fie în dăruire, nu conectat la sine, atunci începe lumea spirituală.

Comentariu: Totuși lipsește ceva aici pentru că este important pentru oameni cum îi tratează ceilalți. Sunt chiar gata să-și dea viața pentru a fi respectați.

Răspuns: Dar numai până în momentul în care omul începe să prețuiască relațiile spirituale.

Întrebare: Este important cum îi tratez pe ceilalți, nu cum mă tratează ei pe mine?

Răspuns: Da. Înțeleg cum mă tratează: în măsura în care alții sunt de acord sau nu cu mine, în măsura în care beneficiază de faptul că eu exist sau invers.

Și modul în care îi tratez pe ceilalți depinde de mine.

KabTV „Stări spirituale” 25.05.2021

Corectarea finală este integrarea întregii umanități

115Întrebare: Starea de Purim simbolizează corectarea finală. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Mai întâi, trebuie să corectăm ceea ce a corupt Creatorul. El a declarat direct: „Am creat înclinația rea ​​și trebuie să o aduci la bun sfârșit”.

Înclinaţia rea este egoismul nostru, care se află în diferite forme, în fiecare element al creației, iar  noi umanitatea, oamenii, și în primul rând poporul lui Israel, trebuie să-l transformăm în forma opusă: altruismul, calitatea dăruirii și iubirea, calitatea conexiunii, apropierii și unităţii.

Prin urmare, se poate înțelege că întregul sistem de creație se deplasează de la absolută spargere și distrugere în direcția unităţii. Mai mult, această unificare are loc sub influența unei puteri superioare, Creatorul.

Dacă menținem ritmul stabilit de Creator pentru a ne apropia și a ne îmbunătăți unitatea, atunci ne simțim bine și confortabil. Putem chiar să creștem acest ritm și să alergăm, după cum se spune, în fața căruței.

Dacă nu putem suporta și rămânem în urmă, atunci căruța ne trage pe lângă ea, iar noi doar ne târâm în spatele ei, o umanitate săracă, nefericită, desfigurată.

Întrebare: Când spui Creator, vrei să spui natura și întregul proces evolutiv?

Răspuns: Desigur. Acestea nu sunt povești învechite. Integrarea constantă a întregii omeniri, apropierea între oameni, aceasta este ceea ce cere natura de la noi.

Prin urmare, sărbătoarea de Purim simbolizează corectarea finală a întregului egoism, a fragmentării create de Creator.

KabTV. „Stări spirituale”  “ Purim – sensul interior al sărbătorii ”

Cum sunt date numele în lumile corporale și spirituale?

962.2Întrebare: Spuneți că numele sunt date aleatoriu în funcție de o anumită tendință sau din alte motive. Cum ar trebui să dăm corect unui copil un nume, astfel încât acesta să reflecte atributele Creatorului în el?

Răspuns: Nu aș face asta. În primul rând, dă-i un nume obișnuit, simplu, care este popular în rândul oamenilor și nu un nume care să-l rănească sau să îl umilească în vreun fel, un nume pentru care nu va fi ridiculizat la școală sau la locul de joacă.

În al doilea rând, sa nu credeți că dacă dați unui copil sau oricărei alte persoane un anumit nume, îi veți schimba soarta prin aceasta.

Se spune: „Cine își schimbă locul, își schimbă soarta”. Dar termenul „loc” se referă la nivelurile scării spirituale. Deci, desigur, îți schimbi soarta.

Este același lucru în ceea ce privește un nume: cu cât urcăm mai sus pe scara spirituală, cu atât sunt mai mari numele noastre. Dar numirea unei persoane cu un nume sau altul nu înseamnă nimic. Nu mai crede în acele amulete.

Întrebare: O persoană care începe să urce pe scara spirituală dobândește automat un nume?

Răspuns: El primește un nume în funcție de nivelul spiritual pe care se află. Acesta este motivul pentru care poate fi chemat cu un nume la un moment dat și cu un alt nume altădată. De asemenea, Tora ne spune despre asta atunci când se pare că ne vorbește despre oameni: Avraam, Isaac, Iacob, Faraon, fiica lui Faraon, Batya etc. Cu toate acestea, aceștia nu sunt oameni, ci părți ale unui singur suflet!

O persoană care atinge lumea spirituală trece prin aceste stări. La un moment dat, el este ca faraonul, alta data este ca Avraam, iar alta data este ca regele David etc. Deci, treceți prin aceste stări cât mai repede posibil. Acesta este principalul lucru.

KabTV  „Fundamentele Cabalei” 24.02.2019

Cronologie istorică și dezvoltare spirituală

Întrebare: Trebuie să parcurgem toate stările spirituale, precum potopul, Exodul din Egipt etc., în aceeași ordine cronologică sau nu este necesar?

Răspuns: Trebuie să parcurgem tot ceea ce ne spune Tora în mai mult sau mai puțin aceeași ordine cronologică, dar fiecare le parcurge în funcție de starea sufletului său.

Așadar, a fi în Egipt nu înseamnă că voi petrece patru sute de ani în exil și apoi voi scăpa de acolo prin deșert.

Trebuie să transformăm toate acestea în cadre spirituale, ceea ce înseamnă că coborârea în Egipt este recunoașterea ego-ului ca rău. La început, nu este rău și sunt șapte ani de sațietate când mă bucur de ego-ul meu și înțeleg că mă conduce înainte, pe măsură ce studiez înțelepciunea Cabala, știu mai mult și înțeleg din ce în ce mai mult.

Apoi vin șapte ani de foamete. Dacă înainte simțeam că ego-ul mă umplea, acum simt că mă detașează de realizarea spirituală și că nu mai vreau să-l accept, ci vreau să-l părăsesc.

KabTV  „Fundamentele Cabalei” 24.02.2019