Category Archives: Munca spirituala

Epidemia de frică

250Comentariu: Lumea este cuprinsă de o epidemie de frică. Oamenii își pierd încrederea și nu se mai ascultă unii pe alții. Drept urmare, ei sunt mânați nu de lăcomie, ca înainte, când doream să realizăm ceva, ci de frică, una care are cauze reale. Cum putem scăpa de ea? La urma urmei, ne îndreptăm în mod activ către o fundătură.

Răspunsul meu: Cred că este foarte bine. Acesta nu este o fundătură. Când te apropii de o fundătură, vezi deodată că există o uşă în ea, care duce la lumea următoare.

Odată, aceasta a fost acoperită de credință. Omul credea în diferiți zei, nu contează care, și îi era mai ușor. Astăzi, această credință dispare, nu este menținută, și prin urmare, omul nu își poate compensa temerile, anxietatea și diversele simţiri problematice. Nu le poate corela cu dorința și guvernarea celui de Sus, cu Forța superioară, și totul cade asupra lui. E greu pentru el!

Frica blochează omul. El vrea să închidă ochii și să se ascundă sub o pătură ca un copil mic, de parcă nimic nu se întâmplă.

Întrebare: Cum poate să iasă de acolo?

Răspuns: Omul trebuie educat. Dar nu prin jucării mecanice, așa cum încearcă să facă oamenii de știință.

Comentariu: Oamenii de știință tot pun întrebări.

Răspunsul meu: A pune întrebări este bine. Dar frica este legată de sensul vieții. Astfel de întrebări sunt deja dincolo de înțelegerea noastră. Cum existăm? În ce scop? Ce este viața? Cum începe ea și cum se termină? Care este sensul existenței naturii însăși?

Dar să raportezi pur și simplu totul la Dumnezeu, nu calmează omul modern. Acest lucru era suficient de bun înainte de Epoca Iluminismului, dar din secolele XVII-XVIII și mai departe, această abordare nu a mai funcționat.

Omul va fi totuși forțat să vadă că se confruntă cu întrebarea despre sensul existenței: pentru ce este ea, de ce este aşa, care este sensul ei?

Frica există la baza vieții noastre, pentru că dacă nu ar fi frică, de ce să mai trăim?. De ce am nevoie de toate acestea?

Căutați prin întreaga viață viitoare a unei persoane – care deja există, nu mai este nimic altceva – iar el nu și-ar dori să mai trăiască., dacă vede prin ce trece, și toate acestea pentru a se bucura de ceva și a cădea imediat în depresie sau suferință, și de asemenea, să muncească din greu. Are două săptămâni de vacanță pe an, dacă o petrece bine cumva, copii care profită de el, o soție care nu-l lasă să se distreze, o echipă preferată de fotbal care pierde, pescuit, care nu mai există pentru că aceste locuri nu mai există, şi asa mai departe…

Chiar și în sursele antice este scris, că dacă un om și-ar putea vedea viața în avans, atunci în mod natural nu și-ar mai dori să se nască și să trăiască.

Noi uităm de noi înșine așadar, întreaga noastră viață este construită pe această uitare. Uite ce facem cu viețile noastre astăzi! Încercăm să amuțim, tot timpul din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mult. Publicitate, concurență… Pentru ce?

La urma urmei, dacă lași omul singur cu gândurile lui, fie va deveni terorist, un criminal, fie se va sinucide, fie va începe să consume droguri, ceea ce este același lucru.

Întrebare: Dar ei spun că omul trebuie să aibă un scop, și străduindu-se pentru el, poate depăși orice dificultăți. Care este scopul potrivit pentru om?

Răspuns: Această întrebare nu ar trebui să fie trezită în oameni. Mai întâi trebuie să te pregătești bine pentru asta. Este scris că dacă pui un obstacol în fața unui orb, făcând asta, comiți o crimă teribilă. Dacă pui o piatră sau un copac în fața unui orb, acesta se va împiedica și va cădea. Cum este posibil acest lucru? Iar toți oamenii sunt orbi. Cum le poți vorbi despre sensul vieții?

Ei nu au un răspuns la asta, și doar vor deveni depresivi. Prin urmare, dezvăluind treptat întrebarea despre sensul vieții, trebuie să știți dinainte cum să le oferiți simultan răspunsul corect, care va fi acceptabil și de dorit pentru oameni. Atunci vor vedea orizonturi optimiste extinzându-se în faţa lor, și nu unele întunecate.

Comentariu: Rezultă că de la naștere, educaţia ar trebui integrată treptat în comunicare.

Răspunsul meu: Despre asta este educația. Iar orice altceva, umple omul cu informații complet inutile.

Întrebare: Cum poate un adult, care și-a trăit viața, să ajungă la întrebarea despre sensul vieții?

Răspuns: Dacă și-a trăit viața, nu are rost. Dacă, în timpul acestei vieți, el primește informații despre sensul ei și începe să-și schimbe viața în conformitate cu sensul pe care l-a dobândit, atunci se ridică la următorul nivel de existență. El devine om în măsura în care poate răspunde la întrebarea despre sensul vieții sale.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 6/2/18

Secretul cheie al informațiilor utile

959Întrebare: Se spune că cine controlează informația controlează totul. Dar în ultimii ani, odată cu apariția noilor tehnologii, informația nu numai că a devenit abundentă; a devenit excesiv de abundentă! Gestionarea acesteia a devenit incredibil de dificilă. Psihologii susțin că oamenii se confruntă acum cu stres informațional.

Ce este informația? De ce ne-o dorim atât de mult? Și de ce, chiar și înțelegând că este “gunoi”, ne este frică să o pierdem?

Răspuns: Ne hrănim cu acest “gunoi”, aceste “deseuri”. Pentru noi, a pierde aceste “resturi” înseamnă a ne pierde hrana. Și omenirea este îngrozită de asta.

Nu poate absorbi informații adecvate, veridice, naturale, informații care vorbesc despre relevanță, necesitate sau adevăr. Omul se bucură de știri galbene, gri, de difuzarea “rufelor murdare”. Aceasta este ceea ce îl susţine.

Acesta este modul în care societatea modernă a crescut umanitatea. Și putem vedea consecințele! Desigur, dacă eliminați tot acest conținut fals și lăsați doar adevărul, oamenii ar urla. Ce ar consuma atunci?

Întrebare: De ce este umanitatea atât de atrasă de informații? Ce caută în informație?

Răspuns: Oamenii moderni nu pot trăi fără ea. Este mediul în care există. A o elimina ar fi ca și cum i-ai despărți de casă, familie, serviciu sau orice altceva. Dar separarea lor de informații ar fi și mai devastatoare pentru că îi umple din interior.

Fără un flux de informații, omul modernă și-ar pierde pur și simplu minţile.

Întrebare: Ce este informația “corectă”?

Răspuns: Informația corectă este cea care dezvăluie rolul meu în această lume în măsura în care pot să-i aduc influență pozitivă, și, la rândul meu, să primesc influență pozitivă din lume.

Întrebare: Spuneți că informațiile corecte, veridice și autentice ar fi complet neplăcute, nedorite?

Răspuns: Oamenii nu vor să audă adevărul! Adevărul este dureros. Adevărul este neplăcut. Vor să audă ce le face plăcere: un pic de bârfă, un pic de sex, un pic de frică, un pic de bucurie, totul în doze măsurate, atent controlate de specialiști.

Întrebare: Ce înseamnă informația pentru un cabalist?

Răspuns: Pentru un cabalist, informația înseamnă cu totul altceva. Nu sunt interesați pentru ce se ceartă oamenii pe reţele de socializare sau alte metode de comunicare. Ei sunt interesați de o conexiune cu Forța superioară, din care provin toate acțiunile, condițiile și evenimentele din lumea noastră. Când omul are această conexiune, nu are nevoie de nimic altceva. Îi permite să fie peste tot și în orice simultan, în ambele lumi.

Întrebare: Să presupunem că vi s-a dat controlul asupra tuturor instituțiilor media. Cum ați prezenta informațiile, în ce fel?

Răspuns: Aș lăsa totul așa cum este acum, și treptat, în doze mici, controlate, aș introduce “medicament” – informații mai corecte, informații care susțin schimbări pozitive la un om, dezvoltă un sentiment de adevăr, autocontrol și așa mai departe. În acest fel, oamenii ar începe să se adapteze corect la mediul înconjurător, să-și înțeleagă natura, natura lumii din jurul lor și scopul lor final.

Noi cabaliștii, așteptăm ca omenirea să ajungă la revelarea răului – revelația că există în rău, în minciuni, că se hrănește cu înlocuitori. În măsura în care realizăm că totul este gunoi, otravă literală, vom putea treptat să înlocuim informațiile false cu informații corecte care ne hrănesc.

De ce am nevoie de informații? Pentru a-mi forma înțelegerea lumii și a mă transforma, în aliniament cu o lume nouă. Aceste informații ar trebui să fie corecte, veridice, și cel mai important, să arate grija.

Din  KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 29/11/18

Conexiunea cu grupul este esențială

528.04Întrebare: Să presupunem că eu conduc pe drum și un alt șofer îmi taie calea. Ce ar trebui să fac în acest moment, pentru a conecta acest incident cu „Nu este nimeni altcineva în afară de El”, la cel mai profund nivel?

Răspuns: Trebuie să-ți amintești că tot ce ți se întâmplă are loc numai sub îndrumarea Creatorului. După aceea, începe munca ta.

În plus, grupul tău ar trebui să-ţi reamintească acest lucru; vorbiţi despre asta și discutaţi. Conexiunea cu grupul este esențială, pentru ca tu să le poți dărui, să-i influențezi, și ei la rândul lor să te poată influența. Munca de unul singur te va lăsa inevitabil prins în egoism.

Dacă omul nu face parte dintr-un grup, nu este conectat cu alții în conexiune spirituală serioasă, este aproape inutil să lucrezi cu el. Acest lucru este permis numai dacă este un începător, care a găsit o societate mică în care să se dezvolte ca parte integrantă, și să se completeze în cadrul acelei societăți. Doar într-un astfel de caz!

Existăm într-un sistem de forţe care acţionează astfel. La fel ca în lumea noastră, suntem complet dependenți unii de alții și vedem că ne îndreptăm involuntar spre o şi mai mare integrare, așa este și aici.

Dacă egoismul tău te împinge departe de asta, este firesc. Te va îndepărta, oferind nenumărate justificări și argumente pe care le poți procesa singur. Cu toate acestea, în cele din urmă, toate acestea sunt false și nu vor duce la nimic.

Din Lecția zilnică de Cabala 4/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Munca în ascundere”

Întrebări despre munca spirituală —217

281.02Întrebare: Ce ar trebui să facă omul dacă ajunge la garanţie reciprocă, la un legământ, dar apoi întâmpină obstacole corporale și își dă seama că prietenii săi nu îi asigură de fapt toate nevoile corporale și el cade?

Cum se poate el ridica din nou și să se întoarcă la garanția reciprocă?

Răspuns: Într-o stare de coborâre omul trebuie să se corecteze.

Întrebare: Dorința pe care o dezvăluim între noi și Creator devine atunci sursa tuturor schimbărilor?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cine inițiază formarea unui legământ? Eu sunt cel care inițiază legământul sau Creatorul îmi oferă această oportunitate?

Răspuns: Desigur, vine de la Creator. Totul începe cu El.

Întrebare: Când Iacov face legământul, el pune condiții Creatorului. Suntem învățați că nu trebuie să ne așteptăm la nicio recompensă. Atunci de ce se pun condițiile?

Răspuns: O condiție nu implică o recompensă. Dacă vrem să facem un legământ, acesta include deja obligații din ambele părți, care trebuie îndeplinite. Este exact ceea ce avem nevoie – să luăm o poziție specifică în această chestiune, raportându-ne la Iacov.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/1/25, “Arvut pe drumul către Lişma”

Un educator valoros pentru întreaga lume

256Întrebare: Sistemul va funcționa eficient atunci când decidem să facem o acțiune comună, direcționată în legătură cu, să spunem, Internetul sau altceva? Dacă toată lumea o face corect, cât de eficientă poate fi?

Răspuns: Sistemul nostru global de unire a diferitelor grupuri într-un singur grup și de diseminare a metodei cabaliste pentru corectarea umanității, atât individual, cât și colectiv, constă în două direcții principale. Prima este munca noastră internă, în care ne unim între noi. A doua, este să aducem puterea noastră de unitate, informații despre Cabala și metoda de conexiune cu lumea.

Uneori se pare că o mare parte din această muncă este inutilă atât pentru lume, cât și chiar pentru noi. În realitate, suntem în mod constant implicați, lucrăm, studiem materiale și le adaptăm pentru utilizatorul final, ceea ce ne ajută să le înțelegem mai bine și să ne conectăm cu ele.

În acest proces, ne hrănim noi înșine. S-a investit o cantitate enormă de timp și resurse, astfel încât un om care inițial nu cunoaște și nu înțelege nimic să se dezvolte treptat în ceea ce numim astăzi un educator – cineva care se poate implica cu lumea, vorbi, explica și demonstra. Un astfel de om cunoaște sursele și este văzut ca un bun valoros, o bijuterie, pentru lume. Aceasta se referă la studenții noștri.

Astfel, munca noastră, indiferent de ceea ce facem, include acțiuni aparent inutile, unele de importanță secundară, în care pur și simplu muncim și investim în noi. Cu toate acestea, această muncă devine parte a sistemului general și nu dispare, chiar dacă rezultatele sale nu sunt evidente imediat.

Cu toate acestea, în ochii mei, acest lucru are o valoare imensă. Drept urmare, am crescut deja mii de oameni din întreaga lume care apreciază, înțeleg și cunosc înțelepciunea Cabala. Dar cel mai important aspect nu sunt doar acești indivizi înșiși, ci faptul că au contribuit deja la sistemul colectiv.

Acesta este un sistem etern, perfect, care nu piere cu un om. Toate acelea cu care contribui la sistem rămân pentru totdeauna, devin parte din el și se îmbină cu eforturile tuturor generațiilor și aduce umanitatea mai aproape de corectarea finală.

Din KabTV “Am primit un apel. Eficacitatea acțiunilor comune” 20/03/10

Forța garanției reciproce

943Întrebare: Punctul din inimă este următorul nivel de dezvoltare a dorinței prin care pot începe să simt dorințele altora. Cum poate omul să simtă dorințele altora?

Răspuns: Cu egoismul meu, nu pot opera în niciun fel la nivelul pe care îl discutăm acum. Nu mă pot conecta cu ceilalți. Egoismul rămâne egoism.

Singurul lucru pe care îl pot face este să încerc prin punctul din inimă, sămânța următorului meu nivel spiritual (calitatea dăruirii), care încă este adormit în mine, să mă conectez cu un prieten. Împreună, încercăm să ne dezvoltăm conexiunea.

Prin eforturile noastre, primim ajutor de sus, de la Forța guvernatoare, iar apoi, din cele două puncte ale noastre, iese o unitate, un singur punct comun. Acesta nu este doar un punct, ci un fel de vas care poate fi umplut cu Forța superioară, deoarece este similar cu aceasta, în calitățile sale.

Întrebare: Cum poate înțelege omul ce este Forța superioară?

Răspuns: Este Forța guvernatoare binevoitoare care determină absolut totul. Toate cunoștințele, intențiile, dorințele, gândurile și acțiunile mele sunt generate exclusiv sub influența ei.

În fiecare moment al existenței mele, trebuie să rămân conectat la Guvernarea Superioară în orice! În afară de punctul din inimă, tot ceea ce mă constituie: percepția mea asupra lumii, comportamentul meu, totul este rezultatul acestei Forțe superioare de guvernare. Nu există în mine o singură acțiune, dorință sau gând care să nu fie creată de ea.

Întrebare: Unde pot găsi puterea de a rămâne în această stare 24 de ore pe zi?

Răspuns: Trebuie să cultivăm această stare în noi înșine, unindu-ne într-un grup și acceptând să avem grijă unul de celălalt, astfel încât nimeni să nu piardă intenția corectă. În acest fel, ne apropiem unul de altul și de Forța superioară de guvernare. Omul singur, nu poate face asta. În mod ideal, un grup de zece persoane ar trebui să-l sprijine.

Trebuie să fiu mereu conectat la Forța superioară, fără să uit niciodată că totul în interiorul meu și în jurul meu este creat de ea. Singur nu pot susține acest gând continuu; îl uit aproape imediat pentru că nu sunt asemănător cu el.

Dar dacă formăm un grup de zece în care toată lumea se gândește la ceilalți pentru a se asigura că reușesc în acest lucru, atunci acțiunea mea nu mai este dictată de egoism la fel de mult cum ar fi dacă m-aș concentra doar eu să nu mă detașez de conducerea superioară. În acest caz, îmi este mai ușor să mențin o intenție antiegoistă, pentru că mă gândesc la alții și nu la mine.

Egoismul chiar îmi permite să-mi pese de ceilalți, să nu pierd intenția corectă, să nu ies din ea, și să atribui tot ce se întâmplă Forței superioare.

Această stare se numește garanție reciprocă. În măsura eforturilor noastre, forța de guvernare ne ajută să rămânem în garanție reciprocă și ne sprijină. În acest fel, creăm un vas comun, un mecanism colectiv care este în contact cu această Forță.

Nu mai vorbim despre indivizii care cuprind grupul nostru de zece, ci despre intenția, puterea, mișcarea și gândirea ei comune, care sunt acum în contact cu Forța superioară. Toate acestea au loc sub influența aceleiași Forțe de guvernare.

Din KabTV, emisiunea “Ultima generație”

Prindeţi Lumina Superioară

530Întrebare: Simt că este imposibil să prinzi lumina care intră în vas. Cum lucrăm cu asta? Cum o putem reține?

Răspuns: Niciunul dintre noi în mod individual nu poate primi lumina, ci numai dacă ne unim. Fiecare dintre noi separat nu avem recipientul, vasul. Formăm receptacul conectând calitățile noastre de primire și dăruire. La intersecția lor, creăm o rețea, iar în această rețea, prindem Lumina Superioară, Creatorul.

Întrebare: Ce primim de la grupul de zece?

Răspuns: Anulându-ne înaintea grupului de zece, fiecare dintre noi reprezintă Malchut. Ceilalți prieteni, în relație cu fiecare dintre noi, sunt primele nouă Sfirot, calitățile dăruirii.

Din Lecția de Cabala 19.02.20, “Pregătirea pentru Convenție”

Ce ne oferă iubirea pentru semeni?

  938.02Un “seamăn” nu este orice om; prietenul meu este cel care stă în fața mea, și treptat, încep să obțin iubire pentru el pentru a ajunge la iubirea pentru Creator.

Este o formulă strictă: mai întâi mă întorc către Creator, și pentru a mă conecta cu El, mă unesc cu prietenii mei, “semenii”.

Lucrez la iubirea pentru aproapele meu pentru că este o condiție prealabilă pentru a ajunge la iubirea pentru Creator!

Seamănul și Creatorul sunt interconectați pentru că în raport cu dorința mea de a primi, ei dețin o poziție egală. Sunt echidistanţi faţă de mine și eu simt același lucru pentru amândoi!

Creatorul dăruiește în întregime, iar seamănul mi se pare la fel de odios ca și calitatea dăruirii. Prin urmare, îi resping pe amândoi.

Dacă nu ajung în punctul în care mă raportez în mod egal la Creator și la semeni, nu voi putea lucra corect. Este ca și cum ai alinia o vedere, adunând vederea mea, vizorul din față și ținta într-o singură linie.

Dacă sunt mai înclinat fie către Creator, fie spre semeni, nu mai țintesc corect.

Trebuie să mă aliniez perfect cu ținta, astfel încât cel care luptă pentru Creator (Israel), lumina corectării și Creatorul să se unească într-un singur întreg.

Un seamăn (un grup cabalist) este vasul spiritual, sistemul de suflete, în timp ce Creatorul este cel care umple acest sistem.

Dar apoi îmi dau seama că sunt una și aceeași, pentru că vasul devine ca lumina. Nu există lumină fără vas, fără Kli! Și pentru mine totul se contopește într-unul singur.

Grupul devine un exemplu de Creator pentru mine. Prin atitudinea mea față de ei, învăț cum să mă raportez la El: dacă să-L iubesc sau să-L urăsc.

La urma urmei, singura atitudine posibilă față de Creator este una de dăruire. Și aici, mi se oferă grupul pentru a testa cât de mult sunt într-o stare de dăruire.

Ce creează distanța, diferența dintre Creator și grup? Doar propriul meu egoism! Dacă nu ar fi ego-ul meu, nu ar exista nicio distincție între ele.

De ce mai simt o diferență? Pentru că primesc o oarecare plăcere de la Creator, dar nici una de la grup. Asta este toată diferența!

Din Lecția zilnică de Cabala 26/05/10, Scrierile lui Rabaş – Art.5, 1984-“Ce ne oferă regula ‘Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi’”

Când vine un nou grad

032.01Întrebare: Cu cât ne apropiem, cu atât ne depărtăm mai mult, nu?

Răspuns: Cu cât este dezvăluit în noi mai mult egoism, cu atât mai mare este conexiunea pe care o putem construi deasupra lui, și făcând asta Îl putem percepe pe Creator. Această stare este ca un sandviș format din trei straturi: în partea de jos este calitatea egoistă (primirea), deasupra este calitatea dăruirii, iar între ele este Creatorul.

Întrebare: Dacă știm dinainte că apropierea va duce la ură, cum ne putem îndrepta către apropiere?

Răspuns: Faptul că știi acest lucru dinainte, nu contează. Când vor apărea respingerea și ura față de prietenii tăi, vei uita totul. Vei crede că este problema ta personală, că tu și nimeni altcineva faci asta.

Dar după ce ai experimentat discordia cu prietenii tăi, vei începe să te ridici deasupra acestui sentiment. Niciun truc sau pregătire pentru viitor nu vă va ajuta să rămâneți “bun”. Un nou grad vine cu noi simțiri și interacțiuni, iar toate înțelegerile și corectările anterioare nu se mai aplică. Omul este nou în fiecare zi.

Așa că nu te opri asupra a ceea ce s-a întâmplat ieri. S-ar putea să te uiți la aspectul exterior al unui prieten, cu care ești familiarizat, dar în interior suntem complet diferiți în fiecare zi.

Din Lecția zilnică de Cabala 5/9/19, Pregătirea pentru Convenția din Moldova “Întoarcerea către Creator”

Taţi de inchiriat

292Comentariu: În Japonia, a existat un caz în care o fetiță creștea într-o familie monoparentală. După ce a început școala, a devenit retrasă. S-a descoperit că a fost hărțuită, colegii ei tachinând-o pentru că nu are un tată.

Mama era profund îngrijorată. Profesorii nu au ajutat, așa că mama a apelat la o agenție care oferă servicii de “închiriere de erou”. Ea a ales un candidat – un bărbat bun, pozitiv și grijuliu. Ca actor, a îmbrățișat pe deplin rolul unui tată și l-a jucat pentru fată timp de zece ani.

În weekend, mergeau la filme, parcuri și plimbări, vorbeau împreună și chiar participau la întâlniri părinți-profesori. De-a lungul timpului, a fost clar că fata, cândva timidă și retrasă, a înflorit și a devenit mai încrezătoare.

Astfel, a apărut o nouă tendință: „părinți de închiriat” – tați falși, care asumându-şi rolul, oferă atât copiilor, cât și adulților un sentiment de siguranță și un mediu de sprijin.

Răspunsul meu: Înțelegem cât de important este acest lucru pentru un copil. În același timp, poate fi și profund semnificativ pentru femeie – mama acelui copil.

Interesant este că aceste relații pot fi uneori mai profunde și mai strânse decât legăturile naturale de familie. Când ceva este “al tău”, poate duce adesea la mulțumire și neglijare. Cine îşi acordă cu adevărat atenție reciproc? Vii acasă, îți scoți pantofii, te așezi la masă sau pe scaunul tău preferat și viața continuă.

Dar aici, distanța emoțională favorizează o apropiere deosebită, una care nu este doar monitorizată, ci hrănită și întărită activ. Această dinamică poate fi mult mai semnificativă decât relațiile dintr-o căsătorie tipică.

Drept urmare, între ei se poate dezvolta o relație foarte interesantă, nici măcar intimă, ci pur interioară, tocmai datorită faptului că nu sunt soț și soție, pur și simplu “colaboratori” pentru a crea o relație de familie deosebită.

Comentariu: Tatăl fals i-a spus fetei că o iubește, deși în interior a înțeles că este un conflict, căci nu era cazul de iubire. Dar ceea ce i-a spus emoțional, implicându-se în această stare, a ajutat nu numai relația lor, ci și dezvoltarea copilului.

Răspunsul meu: Avem dreptul să tratăm un copil în acest fel? Să-l minți?

Comentariu: Da, pentru că, consecințele pot varia. El a spus: “Au trecut zece ani și înțeleg ce s-ar putea întâmpla dacă adevărul iese la iveală. Optzeci la sută din mine crede că fata va fi recunoscătoare pentru toată grija și atenția pe care i-am acordat-o. Douăzeci la sută dintre mine se teme că se va simți devastată, pierdută și zdrobită.”

Răspunsul meu: El trebuie să rămână cu ea până când ea se căsătorește și el este “înlocuit” de soțul ei. El trebuie să o susțină până când va avea un alt bărbat în viața ei, pentru că în acest moment, el ocupă rolurile de tată, bărbat și soț — totul. Nu poate să o părăsească pur și simplu.

Comentariu: Există o altă tendință în care bărbați în vârstă sunt angajați ca mentori. Sunt invitați să însoțească tinerii pentru că pot transmite experiență și înțelepciune.

Răspunsul meu: Sustin asta. Este ceva de care societatea noastră are nevoie, pentru că nimeni în copilărie nu primește îndrumare adecvată de la părinți. Aceasta este o metodologie, o filozofie a acceptării vieții și a adaptării corespunzătoare la ea. Copiii moderni nu au asta. Nu au nicio sursă pentru asta, nici de la televizor, nici de la calculatoare, nici de la școală, de nicăieri.

Întrebare: Ce instituții ar trebui să înconjure omul pentru a îl ajuta să devină un individ complet?

Răspuns: Au nevoie de un program educațional clar și consistent, condus de profesori, mentori și educatori capabili.

Când familia, societatea, grupul de apropiaţi și mass-media lucrează în armonie, doar atunci o persoană poate fi crescută corespunzător.

Întrebare: Ce valori ar trebui să le insufle?

Răspuns: Comportamentul corect în “haita umană”. În mod ideal, acest lucru ar trebui predat la nivel instinctiv.

Întrebare: Ce reguli ar trebui să existe într-o “haită umană”?

Răspuns: Homo homini lupus est – “omul este un lup pentru om”, doar că invers.

Învață-i pe oameni să trăiască precum o haită, în care toată lumea se sprijină reciproc și înțelege importanța fiecărui individ. Fiecare persoană poartă o responsabilitate socială sau familială care îi face pe toți semnificativi. Lupii, de exemplu, trăiesc excepțional de bine în haitele lor.

Întrebare: Am putea încheia spunând: “Fii un lup pentru a fi om”?

Răspuns: Da, a fi lup este grozav; vei ști să te comporți într-o haită. Este o dinamică minunată, în care există o ierarhie clară, părinții la vârf, copiii dedesubt, nepoții mai jos și așa mai departe. Dar toți au grijă unul de celălalt, de jos în sus.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 22/12/18