Category Archives: Spiritualitate

Aruncați măgarul de pe umerii voştri

294.2Calea noastră este legată de dezvoltarea dorinței de plăcere. Împreună, existăm în cadrul acestei dorințe unice, unificate. Cele patru faze ale expansiunii luminii, a lumilor, a Parţufim și a gradelor spirituale sunt încorporate în ea. Totul este în interiorul ei.

Cu alte cuvinte, această dorință este un compozit. Așa cum corpul uman este alcătuit din diverse organe și părți, tot așa și această dorință este alcătuită din multe componente.

Printre părțile dorinței, unele sunt mai dezvoltate, altele mai puțin. De asemenea, diferă prin grosimea lor, pe care o numim Aviut. În plus, unele părți sunt mai aproape de primire prin natura lor, iar altele sunt mai aproape de dăruire. Există multe astfel de gradații. Astfel, dacă descompunem această mare dorință în părțile sale constitutive, fiecare se va dezvălui ca fiind unică în detaliile și ingredientele sale.

Printre aceste părți, există cele care sunt mai pure, mai puțin egoiste și se trezesc primele spre lumină, deoarece sunt mai aproape de ea. Aceștia sunt prietenii noștri din întreaga lume. Ei posedă o dorință de dăruire, de lumină, de descoperirea motivului existenței lor.

Ei caută libertatea. Și libertatea de viața din această lume se dezvăluie mai întâi în întrebarea: „Pentru ce trăiesc? Ce îmi oferă această viață? Care este beneficiul ei?”

Această întrebare apare din probleme și suferință. Dar ulterior, încercând să înțelegem cauza lor, începem să căutăm esența vieții în sine. Suferința devine secundară; la urma urmei ce se poate face în privința ei? Principalul lucru acum este să descoperim secretul existenței.

Aceasta înseamnă că m-am trezit și vreau să mă eliberez de rutina cotidiană și de căutarea zadarnică a împlinirii egoiste. Nu mai pot continua să-mi slujesc ca un sclav dorința de a mă bucura. Pentru mine, aceasta este moartea. Zi de zi, trebuie să-mi târăsc „măgarul”, să-l hrănesc și să-l adăp până când moare. Când va muri, eu, slujitorul său loial, voi muri odată cu el.

Dar cei care încep să înțeleagă că aceasta nu este viață, ci moarte, aceia sunt cei care avansează. Dacă măgarul vrea să mănânce, hrănește-l. Dar lasă-l să te care el pe tine, nu invers. În această viață, atât timp cât îți hrănești măgarul, ai ocazia să-l călărești spre un scop mai înalt. Dacă nu-l pui tu pe umeri, ci tu îl călărești pe el, atunci ești o ființă umană.

Aceasta este prima etapă a eliberării de îngerul morții, de preocuparea nesfârșită pentru simpla existență corporală. Dacă ai grijă de el pentru a găsi o soluție, aceasta este o altă chestiune; aceasta este deja viață. Pentru că în esență, trasezi un curs către sursa vieții.

Din Lecția zilnică de Cabala 7/8/11, Scrierile lui Baal HaSulam „Libertatea”

From Daily Kabbalah Lesson 7/8/11, Writings of Baal HaSulam “The Freedom”

Rugaţi-vă pentru conexiune

938.03Prin urmare, dacă vrem să lucrăm doar de dragul Creatorului și nu pentru noi înșine, este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului pe care Creatorul l-a creat.

Din această muncă provin toate lipsurile despre care învățăm, cum ar fi plecarea luminilor, spargerea vaselor, Kduşa, Tuma’a, Sitra Ahra [cealaltă parte] și Klipot (Rabaş, Articolul 26, „Ce înseamnă “Cel care se pângărește pe sine este pângărit de sus” în muncă?”).

Întrebare: Se spune că lucrarea care nu este în beneficiul propriu este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului creat de Creator.

Ce fel de muncă ar trebui să facem astfel încât distrugerea să se întâmple nu extern, mai ales acum, în perioada „dintre strâmtori”, ci mai degrabă între noi, în munca noastră interioară?

Răspuns: Trebuie pur și simplu să persistăm în aceasta și să nu ne fie teamă să cerem iar și iar din interiorul Kelim ale noastre, conexiune, adeziune și așa mai departe. Asta facem deja, doar că trebuie să fim mai activi.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

În centrul dorinței pentru Creator

527Întrebare: Există o zicală: „Cine se roagă pentru prietenul său, i se raspunde primul.”

Dacă omul care se roagă pentru un prieten vede că prietenul primește, dar el însuși nu, indică acest lucru un fel de defect, sau este normal?

Răspuns: Dacă omul vede că prietenul investește multă energie, participând la toate acțiunile pe care le face grupul, atunci înțelege că aceasta este munca prietenului. Și opusul este de asemenea, adevărat.

Trebuie să simțim unde trebuie să fim cu adevărat.

Fiecare dintre noi și toți împreună trebuie să fim în centrul dorinței pentru Creator, atunci când toate dorințele noastre se adună, se unesc și sunt îndreptate către El. Acesta este cel mai important lucru.

Din partea a 3-a a Lecţia zilnică de Cabala 22/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Legile unui joc ingenios

959Întrebare: Creatorul se joacă cu omul. Care sunt regulile jocului?

Răspuns: Regulile jocului sunt: Creatorul are o singură intenție – să aducă omul mai aproape de El.

El cultivă dorințe egoiste în interiorul omului, iar el începe să simtă o împovărare a inimii, confuzie și greutate. Deodată i se pare că întreaga lume este împotriva lui, că are mulți dușmani, multe obstacole în calea sa și că el însuși este obosit, confuz, poate chiar oarecum bolnav.

Pe scurt, simte o multitudine de perturbări, atât externe, cât și interne.

În realitate, acestea nu sunt deloc tulburări; mai degrabă sunt straturi suplimentare ale dorinței de a primi, în care are o nouă oportunitate de a se conecta cu Creatorul.

De obicei, aceasta vine odată cu o tulburare neașteptată, o frică bruscă de oameni sau de autorități.

Creatorul Se îmbracă în toate aceste mijloace ale lumii noastre, în toate aceste forme. Omul începe să le perceapă ca un copil mic care se teme de tot ce există în lume.

În acel moment, el trebuie să se întărească prin cărți, mediu și studiu și să încerce constant să se agațe de gândul că „Nu există nimeni în afară de El, cel bun care face binele”.

Nu este simplu, deoarece acest joc din partea Creatorului este extrem de inteligent și complicat pentru noi.

El știe cum să încurce omul la nivelul său particular de fiecare dată, în așa fel încât să fie nevoie de un mare efort ca omul să nu se abată de la cale și să continue să creadă că nu există altă autoritate în afară de Creator.

Din pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala din 22.03.2010, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.10 – Ce înseamnă în muncă „Grăbeşte-te, iubitul meu“

Intrați în lumile spirituale

528.01 Întrebare: Dacă în timpul activităților noastre zilnice nu simțim, nu gândim sau nu credem că scântei de sfințenie se ridică undeva, înseamnă asta că nu le ridicăm? Sau le ridicăm, dar acest lucru este ascuns de noi?

Răspuns: Acest lucru este ascuns de tine. Orice acțiune pe care o împlinești în legătură cu grupul este spirituală. Totuși, prin acțiunile tale, trezeşti în Parţuf-ul superior o dorință de a te conecta la el și de a conduce Lumina superioară prin tine, prin el și mai departe către Malchut al lumii Asia.

Întrebare: De exemplu, după curs, compunem o rugăciune, apoi în timpul zilei ne adunăm pentru apeluri și așa mai departe. Este util să adăugăm gânduri despre cum ridicăm scântei către Aţilut la aceste acțiuni și să ne gândim și să vorbim despre asta? Crește acest lucru sensibilitatea la scânteile de sfințenie?

Răspuns: Da, crește sensibilitatea. Dar pe de altă parte, aduce cu sine calități suplimentare pe care încă nu le-ai stăpânit; adică nu ești încă la aceste niveluri.

Așadar, încetul cu încetul, încă o lecție, încă două lecții, vom intra treptat în aceasta împreună. Să presupunem că astăzi se consideră că lecția noastră este la nivelul Malchut al lumilor BYA. Și mâine, poimâine, s-ar putea să fim deja cu un nivel mai sus și să mergem mai departe.

Din partea a 3-a a Lecţia zilnică de Cabala 21/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Simţiţi conexiunea cu lumea Aţilut

595.03Întrebare: Ce înseamnă că ridicăm scântei de sfințenie pentru corectare în Aţilut?

Răspuns: Noi încă nu simțim acest lucru, dar sperăm că prin efortul nostru reciproc, împreună, vom simți că suntem deja conectați la gradul lumii Aţilut și că toate dorințele, suferințele și cererile noastre sunt direcționate din acel grad către Creator.

Tocmai din acel grad noi sperăm să primim sprijin de la El sub forma Luminii superioare, care la rândul ei, ne va ridica în lumea Aţilut.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 21/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

O simplă alegere

938.04 Întrebare: Cum ne putem sorta dorințele și intențiile pentru a fi îndreptate către Malchut al lumii Aţilut în toate stările care vin de la Creator? Cum facem alegerea și ce fel de alegere este aceasta?

Răspuns: Alegerea este foarte simplă: întregul grup de zece ar trebui să se unească.

Când vă conectați unii cu alții pe baza dorinței comune, a intenției comune, a scopului comun – cu tot ceea ce aveți – ca un singur om cu o singură inimă”, atunci începeți să cereți acest lucru.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 21/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Atunci primești iubire în loc de ură

232.06Întrebare: Cum putem gestiona stresul?

Răspuns: Trebuie să înțelegem că este necesară convergența plusului și minusului la toate nivelurile, în toate circumstanțele, și că ea ar trebui să aibă loc, și trebuie să învățăm cum să facem acest lucru.

Întrebare: Cum facem acest lucru?

Răspuns: Este foarte simplu. Construiește iubirea peste toate manifestările de ură. Este același principiu. Trebuie să existe ură, respingere, orice negativ, și fără îndoială, pozitiv.

Întrebare: Cum poți atrage acest pozitiv către tine?

Răspuns: Asta ne învață știința Cabala – cum să obții un plus dintr-un minus pentru a lăsa un minus și un plus să rămână, pentru ca ele să existe completându-se reciproc. În Cabala, acest lucru este explicat ca fiind corelația dintre întuneric și lumină.

Întrebare: Dar cum pot atrage iubirea? Eu urăsc, și ura mea este puternică.

Răspuns: Acest lucru trebuie realizat prin educație; atunci când omul își dă seama că nu există plus fără minus sau minus fără plus, iar combinația lor corectă creează viață.

Când omul își dă seama de acest lucru, devine calm, rezonabil, urmează linia de mijloc și se construiește pe sine și lumea.

Întrebare: Să spunem că urăsc. Care sunt acțiunile mele?

Răspuns: Ar trebui să realizezi că totul vine de la Forța superioară și ne este dat pentru a echilibra toate calitățile, proprietățile și circumstanțele negative cu cele pozitive. Toate acestea se pot întâmpla doar în conștiința noastră. Când ne dăm seama de acest lucru, începem să tratăm totul cu bunătate, fără a nega nimic, ci acceptând totul ca o necesitate absolută.

Întrebare: Este necesară această ură?

Răspuns: Este necesar să ne ridicăm deasupra ei și să existăm deasupra ei și în ea. Atunci vom echilibra aceste două forțe ale creației – plus și minus.

Comentariu: Aceasta este întreaga dificultate: deasupra ei, cumva, undeva poate fi posibil, poate…

Răspunsul meu: Nu, va fi posibil doar egoist, dar pentru a exista cu ea, trebuie să ne ridicăm deasupra ei și să echilibrăm toate calitățile negative aderând la Creator.

Întrebare: Nu este ușor. Ne puteți da o formulă simplă pentru a depăși ura?

Răspuns: Formula este că un minus este egal cu un plus. Asta e tot. Unde există un minus, ar trebui să vedeţi un plus.

Întrebare: Ceea ce urăsc acum este un minus?

Răspuns: Este un minus până când îți dai seama că este și un plus.

Întrebare: Deci este bine că urăsc?

Răspuns: Da, dar de ce ți se dă asta? Ca să poți transforma asta într-un plus. Trebuie să-ți schimbi atitudinea față de lume. Dar cum? Este foarte simplu. Înlocuiește egoismul cu altruismul, ura cu iubirea. Și totul va fi bine.

Întrebare: Deci urăsc acest om, dar îmi spun: „Acest lucru mi-a fost dat ca să-l pot iubi?”

Răspuns: Pur și simplu ți se dau calitățile opuse. Înlocuiește-le cu cele opuse și vei obține o lume minunată.

Întrebare: Este în puterea mea?

Răspuns: Nu este în puterea ta să transformi, să realizezi, dar este în puterea ta să-L implori pe Creator să facă să fie așa. Adică, să ajungi la o stare în care chiar tânjești după asta.

Întrebare: De aceea apare ura? Ca să pot cere, pentru că vreau cu pasiune să o înlocuiesc cu iubire?

Răspuns: Da. Atunci îți vei da seama că nu a fost deloc acesta motivul, ci pentru a stabili contactul cu Creatorul. Asta e tot.

Întrebare: Înțeleg. El este cel care ne cheamă să ne întoarcem către El.

Răspuns: Altfel, nu ne-am fi îndreptat în direcția Lui.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman” 14.07.2025

Întrebări despre munca spirituală —244

281.02Întrebare: Cum ne putem pregăti pentru revelarea spargerii?

Răspuns: În măsura în care suntem conectați unii cu alții, putem aprofunda studiul spargerii dintre noi și al simțirii acesteia. În acest fel, putem scurta calea către corectare, adică putem atrage distrugerea mai aproape de noi pentru a o corecta.

Întrebare: Cu cât ne străduim mai mult în muncă, cu atât lumea își dezvăluie mai mult răul. Cum putem justifica Creatorul, că lumea a fost la început corectată?

Răspuns: Încă trebuie să dezvăluim că lumea este corectată de la început. Numai atunci vom putea ajunge la rugăciunea corectă – pentru apropierea dintre noi și de Creator.

Întrebare: În grupul de zece, simțim unitate între noi, dar între toate grupurile de zece nu există nicio senzație de contopire într-un singur Kli. Cum ar trebui să lucrăm cu această spargere?

Răspuns: Trebuie să lucrăm la asta. A lucra înseamnă a te conecta, în ciuda egoismului care există în fiecare grup de zece.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 15/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Plăcere falsă

119Întrebare: Să presupunem că omul înțelege perfect că un anumit medicament îl va ajuta și îl ia. Dar, la un moment dat, se oprește și spune: „Gata, nu-l mai vreau”. Ca de exemplu, dependenții de droguri care știu că ar trebui să se vindece și că ar trebui să îndure anumite suferinţe pentru a scăpa de dependența de droguri, dar nu se pot opri.

Răspuns: Acesta este de asemenea, un semn al suferinței insuficiente. La sfârșitul acestei suferințe, un nou nivel inferior se desfășoară treptat în noi, în care nu mai suntem capabili să folosim plăcerea falsă.

În timp, va veni sevrajul de la droguri. Oamenii nu le vor mai putea folosi pentru că vor ajunge la dezvoltarea finală a conștiinței.

„Nu mai pot fuma, injecta sau mirosi. Nu pot!”

„De ce?”

„Pentru că este o minciună!”

Adică, doar înțelegerea faptului că este o minciună neutralizează sentimentul de plăcere din oameni.

Aceasta este o dezvoltare naturală, dialectică a dorinței noastre multistratificate, care constă în nivelul său rădăcină (zero) și apoi în prima, a doua, a treia și a patra fază. Când ajungem la a patra fază a dorinței – asta e sfârșitul! Nu o mai putem folosi.

Ne dăm seama că este opusă unei surse, ceva ce nu putem încălca și asta este. Nu mai putem folosi acea dorință. Trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Din KabTV „Am primit un apel. Cabala și droguri”, 27.08.2010