Plăcere falsă
Întrebare: Să presupunem că omul înțelege perfect că un anumit medicament îl va ajuta și îl ia. Dar, la un moment dat, se oprește și spune: „Gata, nu-l mai vreau”. Ca de exemplu, dependenții de droguri care știu că ar trebui să se vindece și că ar trebui să îndure anumite suferinţe pentru a scăpa de dependența de droguri, dar nu se pot opri.
Răspuns: Acesta este de asemenea, un semn al suferinței insuficiente. La sfârșitul acestei suferințe, un nou nivel inferior se desfășoară treptat în noi, în care nu mai suntem capabili să folosim plăcerea falsă.
În timp, va veni sevrajul de la droguri. Oamenii nu le vor mai putea folosi pentru că vor ajunge la dezvoltarea finală a conștiinței.
„Nu mai pot fuma, injecta sau mirosi. Nu pot!”
„De ce?”
„Pentru că este o minciună!”
Adică, doar înțelegerea faptului că este o minciună neutralizează sentimentul de plăcere din oameni.
Aceasta este o dezvoltare naturală, dialectică a dorinței noastre multistratificate, care constă în nivelul său rădăcină (zero) și apoi în prima, a doua, a treia și a patra fază. Când ajungem la a patra fază a dorinței – asta e sfârșitul! Nu o mai putem folosi.
Ne dăm seama că este opusă unei surse, ceva ce nu putem încălca și asta este. Nu mai putem folosi acea dorință. Trebuie să ne ridicăm deasupra ei.
Din KabTV „Am primit un apel. Cabala și droguri”, 27.08.2010
Discuții | Share Feedback | Ask a question