Category Archives: Spiritualitate

Două posibilități de schimbare

942Când studiem Cabala într-un grup de indivizi asemănători, ne descoperim treptat natura, cât de mult suntem guvernați de egoism. O vedem oarecum de la distanță, parcă din exterior, și apoi putem începe să facem ceva în privința asta. În esență, încercăm să ne opunem egoismului și să ne unim cu prietenii noștri din grup pentru a semăna cu Creatorul.

Cu toate acestea, toate aceste eforturi sunt doar instrumente care ne ajută să realizăm că singuri nu putem realiza nimic. Numai apelând la Creator, la această forță opusă nouă și dispusă să ne ajute, poate face diferența, dar numai în măsura în care ne dorim cu adevărat să ne schimbăm. Altfel, nu există altă cale.

Fără aceasta, progresul nostru va veni doar prin suferință. Cu alte cuvinte, în loc să-i cer Creatorului să mă corecteze de la început, aș putea pur și simplu să suport suferința, care apoi și ea acționează ca un fel de rugă.

Astfel, tot ceea ce putem face se rezumă fie la rugă, fie la suferință. Atât suferința, cât și rugile își ating ținta, pe Creator. În măsura în care ne extindem, El se apropie de noi, ne transformă prin prezența Lui și noi ne schimbăm pentru a fi asemenea Lui.

Avem deci două căi către transformare: prin suferință, unde Creatorul ne schimbă chiar și fără cererea noastră conștientă, dar numai proporțional cu suferința pe care o suportăm; sau rugându-L în mod conștient, unde El ne schimbă chiar înainte de a începe să experimentăm suferința reală. Aceasta este esența muncii noastre.

De ce studiem înțelepciunea Cabala? Să înțelegem ce trebuie să devenim și să începem să-l cerem Creatorului cu mult înainte de a simți suferința. Aceasta se numește „calea luminii” sau „calea Torei”. Dacă nu, suntem destinați să parcurgem calea suferinței.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/9/19, ‘’Întrebări și răspunsuri”

Conexiunea dintre forța de primire și forța de dăruire

943Întrebare: Ce înseamnă că omul a efectuat un Zivug (o conexiune între forța de primire și forța de dăruire)?

Răspuns: Dacă omul are dorința de a dărui și aranjează lucrurile astfel încât dorinţa de a primi să i se dezvăluie în fața sa, atunci când aceste două dorințe sunt combinate, apare un Zivug între ele, adică o combinație care aduce lumină în ambele stări.

Întrebare: Înțelegem că fără ajutorul de sus, nu putem efectua un Zivug. Cum se exprimă participarea noastră activă în acest proces?

Răspuns: Participarea voastră activă se exprimă în faptul că toți vă străduiți să vă uniți unul cu celălalt pentru a ajunge la o dorință comună de a dărui.

Întrebare: A trece prin toate stările înseamnă a experimenta fiecare percepție a prietenilor?

Răspuns: Nu în totalitate, ei experimentează multe stări prin care nu trebuie să treci. Trebuie doar să vezi cum poți ajuta un prieten, să te conectezi cu el și să vă uniţi.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.240-‘’Discernăminte în stări”

Citiți surse autentice

165Întrebare: De foarte multe ori când citim sursele, auzim că un rabin a spus una, iar altul a spus aproape contrariul. La ce ne conduc aceste opinii opuse din surse?

Răspuns: Afirmațiile opuse din sursele noastre ne conduc la concluzia că toți marii cabalişti spun același lucru.

Întrebare: Deci metoda noastră este să discutăm lucrurile, să cerem păreri și să ajungem la o singură concluzie? Asta ne avansează?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cum citesc Psalmii lui David? De regulă, le citim în grup, încercăm să ne dăm seama ce a vrut să spună și adesea realizăm că nu putem. Putem să le citim fără lămuriri?

Răspuns: Psalmii sunt cititi de obicei fără lămuriri sau explicații, deoarece au un potențial imens pentru sfințenie.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/12/24, Scrierile lui Rabaș – Art.370-‘’Calea pământului a precedat Tora”

Meritaţi linia de mijloc

232.06Întrebare: Dacă lui Isaac i s-au iertat toate păcatele, de ce mai avea nevoie de linia de mijloc, calitatea Hasadim? Ce este această corectare suplimentară?

Răspuns: Este o corectare esențială pentru că discutăm despre linia de mijloc.

Întrebare: Cum putem merita linia de mijloc?

Răspuns: Nu veţi ști până nu veţi merita. Linia de mijloc le acoperă pe ambele, atât liniile din stânga cât și pe cele din dreapta și le echilibrează.

Din Lecția zilnică de Cabala 26/11/24, Scrierile lui Rabaş – Art.359-Isaac a semănat în țara aceea”

Ține-te de gândul Iubirii

527.03Întrebare: Cum pot să țin linia de a dori să-mi iubesc prietenii și să le dăruiesc fără să aștept ca ei să mă iubească înapoi pe parcursul zilei? Pentru că atunci când apare un obstacol, s-a terminat. Sunt deja în modul de primire și simt că nici nu vreau să depășesc acest obstacol. Adică importanța se estompează, iar scopul se schimbă.

Cum pot să păstrez acest gând în grupul de zece?

Răspuns: Trebuie să te ții de acest gând, de conexiunea dintre voi ca și cum ar fi o frânghie care vă împiedică să vă înecați. Dacă renunți, vei uita complet de viața ta și de scopul ei. Asa trebuie sa actionezi.

Întrebare: Și dacă simt că nu pot depăși obstacolul, pot să le spun prietenilor „Ajutor!”?

Răspuns: Desigur, poți. Poți să cazi și să strigi. Atât timp cât căderea respectivă este autentică.

Din Lecția zilnică de Cabala 27/11/24, Scrierile lui Baal HaSulam „Un discurs la finalizarea Zoharului

Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 29-a


  Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 29-a

Când este omul de acord să lase societatea să îl influențeze?

Suntem de acord să lăsăm grupul să ne influențeze din necessitate, atunci când ne pierdem speranța în propriile noastre forțe. Baal HaSulam scrie în ‘’Scrisoarea nr. 57” că ‘’nu există nicio situație mai fericită în lumea omului decât atunci când se găsește disperat de lipsa propriilor forțe, adică a muncit deja și a făcut tot ce și-ar putea imagina că ar putea face, dar nu a găsit remediu.” Abia atunci suntem eligibili pentru rugăciunea adevărată, din adâncul inimii noastre.

Inițial, ne opunem influenței externe, deoarece natura noastră nu este de acord ca alții să aibă control asupra noastră. Ne îndreptăm spre grup de nevoie, ca omul grav bolnav, care merge la spital, se culcă și îi lasă pe medici să-l trateze, să facă tot ce este necesar, să-l sedeze, să-i deschidă corpul și să facă ce vor.

Numai recunoașterea incapacității noastre aduce acordul. Înainte de asta vom rezista pentru că ‘’sinele” nostru a fost creat ca independent, simțindu-se unic în lume. Și dacă suntem într-adevăr singurii din lumea noastră, cu nimeni altceva, cum ne-am putea preda altora?

Urmați acțiunile Creatorului

219.01Întrebare: Care este măsura deplină a muncii în depășirea obstacolelor, astfel încât întoarcerea la Creator să fie din iubire?

Răspuns: Pentru a realiza acest lucru, justific tot ce face Creatorul, cu mine în toate stările. De fiecare dată sunt din ce în ce mai mult de acord cu acțiunile Lui și le adaug la contul general.

Întrebare: Se dovedește că revenirea la o stare corectată trebuie să fie doar din iubire, ceea ce înseamnă instantaneu. Cum poate omul să învețe să corecteze instantaneu dorința de a dărui?

Răspuns: Acest lucru este făcut de Creator. Omul poate doar să-L urmeze.

Din Lecția zilnică de Cabala 26/11/24, Scrierile lui Rabaş – Art.359-‘’Isaac a semănat în țara aceea”

Cum putem corecta defectele din lume?

938.03Întrebare: Defectele pe care le vedem în realitate sunt create de Creator, astfel încât să le putem corecta prin unitate în grupul de zece și cu grupul mondial. Cum se poate face acest lucru?

Răspuns: Încercăm să ne unim unul cu celălalt, în ciuda faptului că suntem rezervați și chiar opuși unul față de celălalt, deoarece cel mai important lucru este să menținem conexiunea unul cu celălalt.

În acest fel, măsurăm înălțimea ascensiunii noastre în funcție de conexiunea noastră, deasupra problemelor date nouă de Creator.

Întrebare: Cum pot vedea grupul mondial prin grupul de zece și să particip la el din grupul de zece?

Răspuns: Aceasta este o provocare. Pentru aceasta, trebuie să avansăm mai departe.

Din Lecţia zilnică de Cabala6/12/24, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere la Prefață la Înțelepciunea Cabala”

Citește-ți inima

938.07De ce se poate bucura omul în timpul lecţiei? Omul se poate bucura de faptul că astăzi este mult mai aproape de prietenii săi decât a fost ieri.

Pentru a obține o conexiune mai profundă cu Creatorul și pentru a-I dărui, trebuie să vă deschideți mai mult unul față de celălalt.

Apoi se va forma un Kli (vas) mai mare și vă veți simți unul pe celălalt mai profund.

În grupul de zece, nu este nevoie să dezvălui nimic în afară de inimă — ceea ce îți dorești în viața ta!

Întrebare: Dar în munca noastră, vorbim rar despre asta. Scriem rugăciuni și citim articole. Cum vorbim corect despre ceea ce ne dorim în viața noastră?

Răspuns: Deschideți-vă inima și citiţi ce este scris în ea.

Din prima parte a Lecţia zilnică de Cabala 27/11/24, Scrierile lui Baal HaSulam, ‘’Discurs la finalizarea Zoharului”

Creatorul este centrul grupului de zece

544Întrebare: Ce este atingerea comună a gândurilor Creatorului în grupul de zece?

Răspuns: A atinge Creatorul înseamnă a atinge Forța superioară a naturii. Atingerea comună a gândurilor Creatorului în grupul de zece este alinierea comună a gândurilor tuturor participanților unul față de celălalt și din centrul lor către Creator.

Întrebare: Am citit adesea că toată lumea poate indica Creatorul în centrul grupului de zece. Cum se poate face acest lucru din simţirile noastre colective când ne adunăm împreună?

Răspuns: Este bine că aveți o astfel de întrebare. Încercaţi. Poate că nu imediat, dar treptat îți vei putea îndrepta inima sau degetul arătător către Creator. Acesta este centrul grupului tău – nimic mai mult, nimic mai puțin.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 30/11/24, Scrierile lui Baal HaSulam, ‘’Discurs la finalizarea Zoharului