Mața este prima noastră pâine a sărăciei
Trebuie să muncim constant asupra egoismului, să ne străduim pentru unitate și, în interiorul ei, pentru conexiunea cu Creatorul. Dacă nu ne putem conecta în grupul de zece, nu vom putea să ne conectăm cu Creatorul. De aceea s-a scris, De la iubirea pentru ființele create la iubirea pentru Creator.
În fiecare clipă încercăm să ne conectăm, ca și cum ne-am frământa aluatul amestecând făina cu apa. Atâta timp cât lucrăm asupra lui și aluatul nu este încă gata de coacere, el nu se va transforma în hameț [drojdie]. Cel mai important lucru este să ne continuăm eforturile, atunci nu se va transforma în hameț. Putem munci astfel întreaga zi! Se consideră că dorința de a primi nu s-a stricat atâta timp cât lucrăm asupra ei.
Când ating starea corectă sau conexiunea corectă și simt că sunt gata să trec cu vederea orice doar ca să mă pot conecta cu prietenii, atunci din interiorul acestei stări mă pot conecta cu Creatorul.
În acest fel ies de sub autoritatea Faraonului și intru sub autoritatea Creatorului. Constat că grupul este doar un mijloc prin care sunt scos din sclavia din Egipt și condus către autoritatea Creatorului. Grupul de zece se află în linia din mijloc dintre ei, ca un fel de stație intermediară.
Rezultă de aici cât de importantă este mața [pâinea de pesah].
Ea este simbolul central al sărbătorii de pesah, a festivalului libertății, a ieșirii din Egipt, din intenția egoistă la dăruire, de sub autoritatea Faraonului la autoritatea Creatorului.
Nu putem opri munca asupra noastră, asupra conexiunii din grup, nu ne putem opri din frământare, așa cum facem cu aluatul, până când nu ajungem să fim amestecați omogen. În acest aluat nu va mai exista făină sau apă, totul va fi perfect omogenizat.
După ce îndeplinim tot felul de auto-comprimări, de exerciții care transformă grupul de zece într-un material monolit, vom simți că suntem pregătiți să ne conectăm cu Creatorul. Creatorul este cel care, prin presiunea externă pe care o exercită, ne trezește la o astfel de conexiune. Rămâne însă întrebarea dacă noi, ca grup, ne putem trezi mai repede și ne putem frământa aluatul pentru a deveni mața.
Mața indică faptul că omul este pregătit să intre în conflict cu egoismul său și să se conecteze cu grupul. Este gata să pună presiune pe el însuși pentru a produce un aluat în care nu mai există făină și apă, ci doar combinația celor două. Făina, adică dorința de a primi, absoarbe apa și devine, împreună cu ea, un singur material.
Prietenii din grupul de zece sunt atât de puternic integrați în aspirația lor către Creator încât nu contează ce direcție avea fiecare. Atingem o singură direcție, o înțelegere, o senzație care combină totul la un loc. Astfel luăm forma de mața, a pâinii sărăciei, adică suntem pregătiți să existăm împreună fără nici o distincție între noi.
Aceasta este pregătirea pentru părăsirea Egiptului.
Ne pregătim mața și o coacem în Egipt. Mața reprezintă noul caracter al grupului conectat.
Dorința noastră de a primi este făina iar dorința de a dărui, lumina care strălucește slab deasupra noastră, este apa. Turnăm această apă în făină și începem să lucrăm cu ea, frământăm aluatul pregătindu-l pentru coacere.
Aceasta înseamnă că trebuie să primim de la Creator puțină înțelegere cu privire la calitățile dăruirii și ale conexiunii, atât cât suntem capabili să primim pentru a o implementa tot mai mult în dorința noastră actuală, egoistă.
Cel mai important lucru nu este câtă dorință de dăruire are fiecare dintre noi, ci efortul nostru comun.
Vom avansa pe măsură ce încercăm să pătrundem în această dorință de dăruire în așa fel încât făina noastră să preia calitățile apei, pe măsură ce dorim să combinăm tot mai mult dorința de a primi cu intenția de a dărui.
În cazul în care conexiunea din grup este rezultatul eforturilor comune, ale întregului grup de zece, atunci vom atrage lumina reformatoare care ne va conecta. Orice strop de apă pe care îl primim cu scopul de a lega încă un gram de făină în aluatul comun, în corpul unic, depinde de eforturile pe care le investim în grup.
Când aluatul a devenit moale și omogen, adică tot egoismul nostru, forma individuală a fiecăruia a dispărut, atunci suntem pregătiți de coacere și putem face mața.
Mața este numită pâinea săracului pentru că o coacem din cauza sărăciei, în absența forței, a senzației și a înțelegerii din minte și din inimă. Însă exact atunci, cu ajutorul acestei noi forme pe care am primit-o, putem trece granița dintre posesiunile Faraonului și posesiunile Creatorului, ne putem elibera de îngerul morții, de dorința noastră egoistă.
Din partea a patra a Lecției zilnice de cabala 4/12/20, “Pesah (Paștele)”
Stația terminus este atingerea Rădăcinii sufletului tău
Baal HaSulam, „Studiul Cabalei și esența ei”: Se știe că sfârșitul acțiunii este în gândirea preliminară. Înainte de a începe să se gândească la cum să construiască o casă, omul se gândește la cum va fi casa, la scopul acțiunii sale. După aceea, examinează modelul de casă pentru a-l face potrivit pentru acest scop.
Întrebare:
Se obișnuiește să mulțumim înainte de masă: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, cel care aduce pâinea din pământ”. Binecuvântăm forța superioară pentru că ne ajută să aducem pâine („pâinea” este nivelul de credință) din pământ, adică, din nivelul dorinței de a primi, Malchut. Calitățile Binei intră în Malchut și le extragem înapoi.
Întrebare:
De ce este bine să avem urmași?
Întrebare:
De ce există 10 triburi ale poporului Israel dispersate în întreaga lume?