Category Archives: Spiritualitate

Recunoașteți nevoia de unitate

962.2Istoria lumii este istoria statelor; istoria statelor este istoria războaielor (Oswald Spengler)

Întrebare: De ce națiunile și statele nu sunt același lucru?

Răspuns: Statul nu este poporul. Și deși Ludovic al XIV-lea a spus „Eu sunt statul”. nu este așa.

Oamenii sunt oamenii, adică o masă unită de o idee comună care se dezintegrează și se formează din nou ca un nor de păsări care se unesc și zboară din nou pe cer.

Mai mult, este nevoie să luăm în considerare ce anume au în comun. Într-un fel, ei pot fi națiunea; în unele privințe nu sunt absolut deloc.

Întrebare: Conform Învăţăturii Cabala, există 70 de popoare ale lumii sau 70 de rădăcini spirituale. Dar, în realitate, vedem că acum există aproximativ 200 de state independente în lume.

Se realizează pacea între popoare sau între state? Cum putem evolua corect spre pace?

Răspuns: Există un număr mare de oameni, națiuni, grupuri și naționalități în lume. În general, toate acestea sunt un concept absolut distrus, care nu are nimic unificator în el.

Când oamenii încep să-și dea seama de starea lor și vor să o aducă în ceva asemănător cu absolutul, atunci își vor compara natura cu proprietatea conexiunii absolute și a iubirii absolute. O astfel de înțelegere a absolutului va fi identificată cu cea mai înaltă formă de guvernare.

Atunci se va putea spune despre absolutul relativ că aceasta este o calitate a dăruirii, a iubirii și a conexiunii. Va fi posibil să vorbim despre nivelurile națiunilor, grupurilor și popoarelor – cât de aproape sau de departe este fiecare dintre ele de calitatea conexiunii absolute cu ceilalți, mai presus de toate contradicțiile, contrariile și proprietățile antagonice.

Până acum nu avem nici măcar instrumente pentru a aborda acest lucru, a-l măsura și a oferi un fel de tabel care să poată fi folosit pentru a calcula absența unificării și cum să ajungem la ea. În umanitate, acest lucru încă nu a erupt complet.

Întrebare: Mai continuă procesul de separare, care se desfășoară acum la niveluri complet diferite: popoare, state, economie, politică, relații?

Răspuns: Da, ca și copiii care se joacă într-o cutie de nisip fără reguli. Trebuie doar să studiem bine, măcar de la distanță, teoretic cât de mult trebuie să ne unim.

Întrebare: Dar nu am abordat încă unificarea în sine nici mental, nici în simţirea noastră?

Răspuns: Din păcate, nu există încă nicio mișcare în acest sens.

KabTV “Cabala Expres” 3/4/22

Dăruirea—o percepție specială asupra lumii

565.02Moise (punctul din inima unei persoane) a fost crescut de Faraon patruzeci de ani, apoi a fugit la Yitro, și abia apoi, timp de patruzeci de ani, el a tras întreaga națiune afară din sclavia egoismului. La fel este și în starea noastră, când începem să studiem Cabala, trec mulți ani până când începem să înțelegem ce se întâmplă cu noi.

Întrebare: A trăit Moise cea mai mare parte a vieții sale în egoism?

Răspuns: Da, însă nu este vorba doar de egoism, ci de o pregătire pentru a ieși din el. Moise simbolizează forța credinței, care trage o persoană afară din ego.

Întrebare: Spui mereu că credința este dăruire. Ce înseamnă dăruire?

Răspuns: Dăruirea este atunci când o persoană simte că tot ceea ce se află în afara calităților sale egoiste sunt calitățile corecte și că trebuie să le atingă.

Altfel spus, dăruirea nu înseamnă înțelegerea noastră obișnuită că o persoană ar trebui să dea ceva, ci o percepție specială asupra lumii.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 19.04.22

Tora—Toate stările

209Întrebare: De ce Faraon poruncește ca toți băieții întâi născuți să fie uciși, aruncându-i în Nil, iar pe fete să le lase în viață?

Răspuns: Pentru că băieții reprezintă intenția, iar fetele reprezintă dorința. O dorință fără intenție poate fi întoarsă în toate direcțiile; principalul lucru este să ucizi intenția.

Întrebare: De ce totul este codificat așa? De ce nu s-ar putea spune simplu „intenție” fără „fete” și „băieți”?

Răspuns: Cert este că Tora a fost scrisă pentru toate timpurile, pentru toți oamenii fără excepție și nu doar pentru cabaliști. Aceasta ar trebui să fie mai mult sau mai puțin inteligibilă întotdeauna și pentru toată lumea, pentru fiecare la nivelul său.

Un copil mic, care începe să citească, studiază ceea ce este scris în Tora. Tora este citită de bărbați și femei, bătrâni și tineri, care înțeleg lumea noastră cel puțin într-un anumit fel și dezvăluie lumea spirituală până la starea sa cea mai înaltă. Iar pentru toate acestea—doar un singur text. Și descrie în detaliu, clar, pe scurt, toate acele stări prin care trebuie să treacă întreaga umanitate în următorii 5.000 de ani.

Din „Stări spirituale” de la KabTV, 14.04.22

Privește lumea prin ochii grupului de zece

528.01Întrebare: Ce înseamnă să privești lumea prin ochii grupului de zece?

Răspuns: Să privesc lumea prin ochii grupului de zece înseamnă că nu văd în toate decât revelația Creatorului în raport cu oamenii care vor să se conecteze unii cu alții pentru a ajunge la El, a se ridica la El și a fi conectați cu El.

Acționând în acest fel, ne conectăm și ne aranjam paralel cu Creatorul sau împotriva Lui și apoi putem simți reflectarea Lui în noi, atitudinea Lui față de noi. Aceasta este revelația Creatorului către ființele create.

Împreună, toți cei zece oameni, ne acordăm cu Creatorul, cu acest val, cu această forță, ca pendule care încep să se balanseze la unison.

Întrebare: Este posibil să explicăm această lege a Creatorului din punctul de vedere al fizicii?

Răspuns: Desigur. Este o forță comună care operează în tot universul. Prin influența sa treptată, în primul rând asupra noastră, asupra oamenilor, ea dorește să aducă toate creațiile – minerale, vegetale, animale și umane – la o singură imagine, adică la conexiune între ele, astfel încât fiecare să completeze pe restul.

KabTV „Stări spirituale” 10.05.2022

 

Ură neîntemeiată

290Înainte ca poporul Israel să înceapă orice fel de apropiere în interiorul lui, trebuie să înțeleagă motivul și să exploreze ce forțe îl scindează.

Baal HaSulam scrie despre egoismul îngust bazat pe ură și folosirea cinică a aproapelui. Este un egoism îngust care nu ia în considerare nimic și vrea să-i folosească pe toţi doar de dragul său, care este calitatea noastră națională și ne împiedică să ne unim.

Întrebare: De ce o astfel de ură se numește neîntemeiată?

Răspuns: Pentru că nu are nicio justificare. Faptul că natura te încurajează să te folosești de aproapele tău este de înțeles. Dar de ce acționează așa cum procedează? Desigur, nu acționați fără un motiv. Puteți spune întotdeauna: „Așa am simțit”.

Întrebare: Deci ura neîntemeiată există numai între evrei sau există și între restul națiunilor?

Răspuns: Numai printre evrei.

Comentariu: Dar vedem cum se distrug oamenii din alte națiuni între ei cu o astfel de ură.

Răspunsul meu: Nu contează. Lasă-i să se mănânce unul pe altul dacă vor, dar mai există un motiv pentru asta. Iar la noi vine de sus. Motivul respingerii noastre reciproce unul față de celălalt este deasupra nivelului naturii umane minerale, vegetale, animale și egoiste. Însuși Creatorul, natura însăși, stârnește în noi ura, astfel încât să ne ridicăm deasupra ei.

Când nu vedem nicio posibilitate de a exista cu egoismul nostru uriaș, cu ura reciprocă și respingerea, atunci ne vom ridica deasupra lor.

Întrebare: Este ca un joc?

Răspuns: Desigur, acesta este un joc, să te ridici deasupra ta.

KabTV “Stări Spirituale” 4/26/22

Adevăr şi veridicitate

011Adesea, cel mai sigur mod de a transmite dezinformări este să spui strict adevărul (Mark Twain).

Întrebare: În principiu, noi considerăm ceva a fi adevăr și ceva a fi o minciună, aceasta este într-un fel baza percepţiei noastre despre lume. Există vreun mecanism care să facă distincția între adevăr și minciună? Cum se poate orienta o persoană?

Răspuns: Nu cred că acest lucru este destul de simplu. Găsirea adevărului este scopul multor căutări ale tuturor oamenilor, de la un copil mic până la minți mari, în funcție de nivelul și modul în care văd ei acest adevăr.

Căutarea adevărului este desigur, o sarcină foarte nerecompensabilă, dar este în același timp una foarte umană. Ne dezvoltă și ne împinge înainte. Practic, trăim pentru a înțelege sensul vieţii noastre.  Aceasta este cea mai importantă căutare a noastră. Pentru asta existăm.

Întrebare: Diferă oare cumva adevărul de veridicitate? Acestea sunt concepte diferite?

Răspuns: Adevărul este atunci când putem spune că este adevărat sau fals, cu cât adevărul este mai mare, cu atât mai mic este adevărul. Veridicitatea este ceva care este de neclintit. Vrem să o atingem. Fiecare grad spre atingerea veridicităţii poate fi numit adevăr.

[297706]
Din KabTV “Cabala Expres” 4/29/22

Fie un Slujitor al Faraonului, fie un Slujitor al Creatorului

207Este scris în sursele primare că, atunci când o persoană se află în Egipt, nu poate fi un Yehudi, Yehudi – din cuvântul „Yechud” – unire. O persoană nu poate fi unită nici cu Creatorul, nici cu celelalte părți ale Kliului (vasului) spart al lui Adam, în timp ce în robia Faraonului, el nu poate fi un sclav al Creatorului.

Întrebare: Și de ce este mai bine să fii sclavul Creatorului în loc de al Faraonului?

Răspuns: Pentru început, nu știm ce este mai bine și ce nu. Doar că natura noastră ne împinge spre asta, Reshimo o face (înregistrarea internă a informațiilor).

Și atunci începem să simțim că lucrând pentru Creator ne unim unul cu celălalt și prin aceasta îi aducem plăcere. Putem atrage lumina superioară asupra noastră, ceea ce ne oferă posibilitatea de a ne ridica deasupra egoismului. Și atunci munca în altruism devine deja dorită, dezirabilă și posibilă.

Întrebare: O persoană este fie sub conducerea Faraonului, fie sub conducerea Creatorului? Este el fie un sclav al Faraonului, fie un sclav al Creatorului?

Răspuns: Da, nu există o stare neutră.

KabTV “Stări Spirituale” 4/14/22

Totul aparține Creatorului

740.02Întrebare: Cine a deținut inițial pământul lui Israel? Conform Torah, șapte națiuni obișnuiau să trăiască aici și au fost ulterior cucerite de israeliții care părăsiseră Egiptul. Mai devreme, s-a mai spus că Dumnezeu Însuși a lăsat moștenire acest pământ lui Avraam. Cum ne puteți explica cine a deținut pământul?

Răspuns: Nu există nimic de explicat aici. Totul s-a întâmplat așa cum a fost peste tot, cu toate națiunile, în orice moment. Așa a fost instruit de Creator de sus și așa și-au împlinit misiunea.

Comentariu: Dar Creatorul îi instruiește pe fiecare în felul său. Și susține că cine este mai puternic are dreptate. Dacă cineva a capturat pământul, așa trebuie să fie.

Răspunsul meu: Așa ne-a spus marele comentator, înţeleptul medieval Rashi: „Națiunile lumii vor veni și vor întreba: „De ce aţi luat țara care ne aparținea? Aţi alungat cele șapte națiuni ale lumii care locuiseră aici pe acest pământ, l-aţi capturat și de atunci l-aţi socotit al vostru?’”

Rashi scrie că la aceasta trebuie dat un răspuns foarte simplu: totul aparține Creatorului, nu națiunilor lumii și nu Israelului. Și dacă Creatorul transferă dreptul la o anumită acțiune sau posesiune, mai ales că este scris în Tora, atunci așa ar trebui să îl acceptăm.

KabTV “Stări Spirituale” 4/26/22

Principalul lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană

507.05Povestea ieșirii din Egipt cuprinde întreaga istorie a umanității, care încă nu s-a terminat și,până în prezent, practic nu a început încă.

În Torah, aceasta este doar o scurtă poveste. Cu toate acestea, Torah însăși este o instrucțiune. Este nevoie să înțelegeți cum este scrisă. Adică, ieșirea din sclavia simțirilor tale egocentrice este cel mai important lucru din toată Tora pe care o persoană ar trebui să-l facă.

KabTV “Stări Spirituale” 4/19/22

Studiază şi simte!

Întrebare: De obicei, în ajunul sărbătorii de Pesach, sute de mii de israelieni pleacă în vacanță în Sinai, în Egipt. Înseamnă asta că natura noastră nu se schimbă ca în acele zile când nu toată lumea dorea să iasă din Egipt? Este o persoană preocupată de răsplata pentru sine și de autoîmplinire?

Răspuns: Evident. Natura se schimbă numai în cei care doresc să se ridice deasupra ei.

Întrebare: Putem spune că în urmă cu 3.400 de ani un număr mic de oameni au ieșit din Egipt, adică din egoism, lucru care l-a revelat pe Creator?

Răspuns: Nu, nu pot spune asta. Este imposibil de explicat acest lucru! Pentru că întreaga noastră lume este iluzorie, imaginară și descrisă în simţirile noastre. Ni se pare că este ceva de neclintit. Dar nimic nu este de neclintit! Sunt simţiri care apar și dispar în noi; prin urmare, este imposibil să le aduci la o bază serioasă!

Singurul lucru care este posibil este să vii, să studiezi și să simți pentru tine.

KabTV “Stări Spirituale” 4/14/22