620 de poduri de la mine catre tine
Intreaga libertate de alegere pe care fiecare dintre noi o are, prin care fiecare dintre noi este o bucată a multi-dimensionalului „Lego” al creaţiei, consta în dezvaluirea legăturii noastre totale cu toţi ceilalţi în măsura în care o putem tolera. Fiecare persoană se conectează cu toti ceilalti, cu partea sa superioara(Galgalta Eynaim) şi partea sa inferioara (AHP), şi numai un punct îi rămâne lui insusi, prin care doreşte să realizeze loialitatea sa fata de cei care sunt deasupra sau sub el.
Trebuie sa trecem prin această realizare a starii noastre treptat, prin gradele de dorinta, care se trezesc în noi până cand le experimentam intreaga adâncime (Aviut), în toate formele sale. Astfel, dezvăluim permanent oportunitatea unei noi, multilaterale conexiuni, cu cele superioare si cele inferioare.
Spatiul gol care ne devine incontinuu revelat în legătura cu partea superioară sau cu cea de jos este dorinţa pe care trebuie sa o corectam. Dorinţa constă întotdeauna in 620 de parti, şi, prin urmare, corectarea lor se numeşte „executarea celor 620 de porunci” cu ajutorul Luminii care reformeaza, care se numeşte Tora.
Acesta este motivul pentru care este scris că în fiecare zi o persoană trebuie să efectueze „620 de porunci”, prin virtutea studierii “Torei”. Asta înseamnă că el studiaza cum sa utilizeze aceste 620 de dorinte de dragul daruirii, în scopul de a uni întregul cu toate părţile creaţiei, care sunt mai mari sau mai mici în raport cu el.
Acesta este modul în care atingem starea noastra: Suntem în ea de la început, dar o descoperim pentru noi înşine treptat. Noi primim forţa de a face acest lucru din mediul înconjurător, adică de la aceste „piese Lego” cu care suntem conectati – din partile superioare ale sufletului nostru, al cărui AHP se conecteaza cu Galgalta Eynaims noastre, sau din partea inferioară, cu a căror Galgalta Eynaims ne conectam prin intermediul AHP-urilor noastre.
Creatorul ne dă întotdeauna posibilitatea de a găsi forţele pentru a avansa în aceasta „multi-dimensionala” unitate. Este întotdeauna posibil sa găsim un spaţiu gol în care Tora va fi dezvăluita, Lumina si cele 620 de dorinte pe care le putem corecta, şi prin ele, ne conectam unul cu altul. Acesta este modul în care acest întreg sistem este aranjat.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 3/15/11, Scrieri de Rabash
În această lume, mă adaptez în mod constant la standardele pe care mi le impune societate, care mă conving să cumpăr sau să fac ceva, în timp ce în lumea spirituală trebuie să iau exemplu de la Creator. Totuşi, problema este că dacă El ar fi să se reveleze, am cădea complet sub influenţa Lui şi am deveni de milioane de ori mai dependenţi de El decât depindem acum de mediu.
Noua zeci si noua virgula nouazeci si noua procente din toate schimbarile din noi se produc in timp ce noi nu vedem si nu suntem constineti de ele, desi noi le influentam si grabim aceste acte cand tindem spre corecti. Dar ele se petrec la fel ca procesele fizice din corpul nostru, la care de asemenea nu trebuie sa ne gandim.
Munca noastra spirituala este numita “
Nu numai că avem oportunitatea de a câştiga liberul arbitru, ci pur şi simplu trebuie să facem asta. Nimeni nu va fi în stare să o evite, deoarece toate forţele naturi ne împing şi ne trag către asta. Voi, toţi ceilalţi, fiecare persoană din lume, toată lumea va trebui să îşi realizeze într-un fel liberul arbitru.
Intrebare
Intrebare
Procesul dezvoltarii dorintei egoiste, unde dorinta de a darui apare treptat, a adus omul intr-un stadiu absolut distrus. Natua minerala, vegetativa si animata, la fel ca si societatea umana, intreaga realitate este acum intr-o lumina deplorabila
Când Zeir Anpin devine revelat înaintea lui Malchut, putem accelera viteza dezvoltarii noastre. Până acum, avansand în cursul istoriei pe nivelele mineral, vegetal si animal, nu am fost capabili sa acceleram timpul. Noi nu ştiam deloc in ce stare eram şi care era procesul prin care am trecut.
Am ajuns în sfârşit la nivelul uman în care să devenim liberi. De aceea percepţia noastră asupra realităţii se va transforma din pur materială în una din ce în ce mai spirituală.
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription