Munca deasupra rațiunii și sub rațiune, urmând calea credinței și calea rațiunii, acestea nu sunt lucruri foarte ușor de înțeles. Este așa, pentru că omul care încă se pregătește să traverseze Machsom și să înceapă adevărata muncă, munca pentru Creator, nu percepe încă aceste concepte suficient de clar.

Omul nu are încă senzația Dăruitorului, a gradului superior, și, prin urmare, nu distinge clar între conceptele de credință și rațiune. El nu înțelege că rațiunea înseamnă a primi în minte și inimă, a primi în propriile Kelim (vase), în timp ce credința înseamnă prezența celui superior în vas. Mai mult, credința poate exista doar deasupra rațiunii și numai atunci când izvorăște din iubire și venerație.

Cu toate acestea, în perioada de pregătire, există uneori cazuri în care această distincție – deasupra, în interiorul și sub rațiune – se manifestă ca ramură și rădăcină. Atunci începem să înțelegem că definițiile spirituale sunt oarecum diferite de conceptele corporale.

De exemplu, nu înțelegem de ce acțiunea săvârșită de Adam HaRișon (primul om) este numită „păcat”. Înainte de a afla despre acest lucru, am crezut că avea ocazia să-l evite și să acționeze diferit. Am presupus că fusese comis cu rea intenție și numai din acest motiv se numea păcat.

Dar pe măsură ce studiem sursele, înțelegem că totul fusese pregătit dinainte și că, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi existat nicio posibilitate de a realiza corectarea necesară.

Cu alte cuvinte, acțiunea în sine fusese predeterminată în gândul creației chiar înainte de nașterea lui Adam HaRișon. Dacă este așa, cum putem spune că el a păcătuit? Când spunem că Adam HaRișon a păcătuit, nu înțelegem exact despre ce vorbim.

Baal HaSulam și Rabaș au explicat că un „păcat”, atunci când omul, aparent, păcătuiește, nu este de fapt un păcat, iar omul nu este de vină pentru că a săvârșit acea acțiune. Mai degrabă, lucrurile îi sunt aranjate astfel de Sus, deoarece este menit să fie coborât la un anumit grad, de la care el trebuie să-și înceapă corectarea.

Astfel, ceea ce ni se pare a fi un păcat nu este un păcat, ci o pedeapsă, care nu vine pentru că omul ar fi greșit anterior cu ceva. Când ești coborât la un anumit grad, numim asta pedeapsă, în timp ce în spiritualitate se numește păcat.

Învățăm că de fiecare dată când omul urcă, dobândește un grad superior și ajunge la finalizarea gradului său actual, primește următorul grad în întuneric. „Ziua este a Ta și a Ta este și noaptea.” Cu alte cuvinte, el începe să cadă din nou, primește o măsură suplimentară a dorinței de a primi și începe să o depășească și să lucreze din interiorul întunericului.

Nu înțelegem că o stare rea – atunci când sunt departe de sfințenie, nu vreau spiritualitate, simt disperare și slăbiciune și nu mai simt o conexiune cu spiritualitatea – nu este un păcat sau o pedeapsă. Dimpotrivă, este o recompensă. Este așa, pentru că omului i se dau noi Kelim, noi dorințe cărora le poate rezista și, astfel, poate atinge un nou grad.

Păcatul, pedeapsa și recompensa sunt concepte foarte instabile, care nu corespund semnificațiilor cu care suntem obișnuiți în această lume.

Deoarece Adam HaRișon a căzut în iubirea de sine, a avut loc un „păcat”, care în Cabala este numit pedeapsă. Iar pedeapsa în sine este trecerea lui prin diverse stări dificile, în care suferă și depune eforturi extraordinare.

Dar aceasta nu mai este o pedeapsă; este corectarea sa. Cu alte cuvinte, evaluăm aceste stări în funcție de cum le simțim, mai degrabă decât în raport cu scopul. De aceea ni se pare că starea teribilă în care se află omul vine ca o pedeapsă. Dar, în realitate, acestea sunt corectări.

Prin urmare, atunci când începem să simțim aceste stări, trebuie să le abordăm dintr-o perspectivă spirituală, din punctul de vedere al scopului. Dacă transferăm toate aceste concepte din sfera percepțiilor noastre animalice în sfera conceptelor spirituale legate de scop, luând în considerare modul în care apar lucrurile în raport cu Creatorul, vom vedea că ele capătă o imagine complet diferită și arată cu totul altfel decât în lumea noastră.

Fiecare definiție se mută din locul ei și face schimb de locuri cu un alt concept. Atunci, în loc de pedeapsă, vedem recompensă; în loc de recompensă, vedem pregătire preliminară care nu depinde deloc de om; în loc de păcat, vedem începutul unei stări noi, predeterminate, și așa mai departe.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaș – Art.35, 1985-Când știe omul ce este frica de Creator

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 273

Unde se află acțiunea în raport cu intenția? Este ea un rezultat al intenției?

O acțiune nu este rezultatul unei intenții. O acțiune trebuie să vină după intenție, dar ar putea părea complet lipsită de legătură cu intenția. Cu toate acestea, dacă nu ar fi intenția, nu am îndeplini nicio acțiune în viață. Acest lucru este foarte bun și se numește efectuarea unei restricții (Țimțum), detașarea de tot, găsirea unei conexiuni cu Creatorul și ulterior acționarea din interiorul acelei conexiuni. Așa lucrăm cu adevărat. Asta învățăm din studiu.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Nu înțeleg: dacă ceva este imposibil de realizat, atunci de ce este interzis?

Răspuns: Imposibilitatea unui lucru nu garantează încă că nu voi dori să îl realizez. O interdicție implică faptul că trebuie să te aliniezi la ea. „Este interzis” este o condiție în care atitudinea mea corectată față de aceste Kelim sau față de această stare corespunde interdicției.

Adică, trebuie să dobândesc astfel de corectări încât, chiar dacă ar fi permis, aș stabili eu însumi o interdicție, luând locul Creatorului în raport cu acest lucru. Și atunci ar însemna că m-am corectat și m-am ridicat la atitudinea adecvată față de aceste vase.

Întrebare: Deci înseamnă asta că toate aceste restricții, în esență, sunt date de sus în jos ca exemplu?

Răspuns: Toate restricțiile sunt impuse de sus în jos ca exemplu al faptului că noi, din partea noastră, trebuie să respectăm aceste restricții chiar și în absența unei interdicții. Și asta înseamnă că sunt cu adevărat corectat. Creatorul, care nu are limite, Își impune o restricție și Se restrânge. În ciuda faptului că acest lucru este foarte, foarte dificil pentru sfințenie, El totuși o face pentru a-mi permite să ating aceeași stare.

Și dacă vreau să stabilesc o relație cu treapta pe care se află El, trebuie să-mi reduc și dorința de a primi, așa cum El reduce sfințenia și lumina Sa.

Adică, trebuie să reduc Kli-ul astfel încât, în raport cu această treaptă, să acționez în același mod ca și Creatorul, chiar dacă El nu există. Ajung la concluzia că tocmai această stare este cea mai perfectă. Astfel, se stabilește că pe această treaptă mă aflu în stadiul Infinitului; la urma urmei, fiecare treaptă este perfecțiune.

Conform propriilor mele Kelim, este vorba despre dezvăluirea Infinitului față de mine, o parte a stării finale. Totuși, cum pot ști care parte este? Pentru mine, aceasta este perfecțiune. Și, prin urmare, fiecare treaptă, fiecare stare din tărâmul spiritual este perfectă.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă „Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Unde are loc clarificarea conceptului de dăruire? Este în interiorul egoului însuși?

Răspuns: Desigur. În egoism începem să simțim că există o altă parte în inima noastră, un punct din inimă, care se extinde treptat și vrea deja să înțeleagă cum diferă de inima însăși.

Vrea să se separe de inimă și să se vadă pe sine ca pe ceva care nu aparține inimii. Aceasta dă naștere aspirației noastre de a clarifica conceptul de dăruire.

Dacă această aspirație nu ar exista, adică dacă punctul din inimă nu s-ar fi extins puțin, transformându-se dintr-un punct într-o sferă mică, nu am simți nicio calitate în el și, prin urmare, nu am primi iluminarea corespunzătoare a luminii înconjurătoare, nu am simți diferența dintre el și inimă și nu am avea nicio dorință de a-l investiga. Tocmai pentru că începem să-l investigăm, apare această întrebare.

Mai mult, a-l investiga pe el, pe Creator sau pe aproapele nostru este unul și același lucru. Căci în afara acestui punct nu există nici Creatorul, nici aproapele nostru. Pur și simplu se formează acum în mine două concepte polare: inima și punctul din inimă. Între ele, în esență, îmi clarific „Eul”, care este situat la mijloc, ca viitoare linie de mijloc. Și dacă este așa, atunci ar trebui să numesc de pe acum punctul meu din inimă cu numele de „dăruire”. Mai târziu, acesta va deveni treptat linia mea dreaptă.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaȘana

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Intenția există dincolo de Machsom. Avem vreo ramură a intenției aici?

Răspuns: Intenția de dăruire începe dincolo de Machsom. Aici trecem prin pregătire. Prin urmare, întreaga perioadă, care poate dura mulți ani, se numește timpul de pregătire, o pregătire pentru intenție.

Faptul că începi să te gândești la modul în care te raportezi la Creator este începutul unei intenții corecte. Fie că este corectă sau incorectă, nu contează. O intenție incorectă se numește Lo Lișma, pentru sine, în timp ce o intenție corectă este Lișma, pentru Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă „În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 272

De ce este intenția esențială?

Intenția determină calitatea acțiunii. Cu toate acestea, intenția fără acțiune, spune Rabaș, este ca un înger și nu ca un om. O intenție fără acțiune nu duce la nicio schimbare, îmbunătățire sau progres. Ce este o intenție? Este atunci când am găsit conexiunea cu Creatorul în inima noastră și L-am adus pe Creator în inima noastră. Aceasta se numește „împlinirea intenției”. Ce urmează? Dacă nu primim perturbări în acest sens, nu vom întări intenția și atunci nu vom progresa către Creator, astfel încât El să ne umple întreaga inimă și nu doar punctul cel mai interior.

Ce ar trebui să facem? Odată ce Îl aducem pe Creator în inima noastră, trebuie să înfruntăm viața (munca, familia, prietenii, studiul și diverse chestiuni) și să o abordăm împreună cu acest punct. Punctul continuă să primească perturbări și, dacă le depășim, dacă ne ocupăm de aceste perturbări menținând în același timp același punct de conexiune cu Creatorul, atunci punctul crește până la zece Sfirot. Creșterea punctului este considerată împlinirea unei acțiuni de către noi.

Aceasta se numește intenție și acțiune și învățăm despre ea într-un Parțuf spiritual. Mai întâi este Roș (cap), unde ne conectăm cu Creatorul, examinăm cu atenție cât putem primi, dărui și așa mai departe, iar apoi vine acțiunea, unde adăugăm și alte dorințe la aceasta și examinăm cum putem lucra cu ele. Toate acestea devin zece Sfirot, un Parțuf.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Creatorul, care acționează de Sus, pune o singură condiție: „Cere ceea ce am Eu și cere în așa fel încât să fie spre binele tău”.

În munca noastră, aceasta se numește pregătirea Kelim (vaselor).

A pregăti un Kli înseamnă a dobândi un Hisaron (o nevoie) pentru ceea ce Creatorul vrea să dea și a acționa în consecință. Despre aceasta se spune că Reșimo (înregistrarea spirituală) trebuie să fie corectă, în conformitate cu Reșimo de Hitlabșut și Reșimo de Aviut, astfel încât forța ecranului pe care îl voi primi de Sus să fie cu adevărat cea de care am nevoie. Adică, mă ocup de asta din timp.

Și în aceasta există, cu siguranță, o succesiune de acțiuni: ascunderea, dezvăluirea spatelui, dezvăluirea feței, atât în pregătirea Kelim, cât și în primirea luminilor.

Dar, în cele din urmă, a ridica MAN înseamnă „a-ți face dorința asemenea dorinței Lui”. Numai aceasta se numește MAN!

Altfel, toate acțiunile tale, fie că strigi, fie că studiezi, deși sunt luate în calcul, nu sunt incluse în acțiunea care Îl pune în mișcare pe Cel superior. Totuși, și aceste lucruri se adună treptat și devin, până la urmă, cauza avansării omului.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/10/26, Rabaș – Art.1, 1991-Ce înseamnă în muncă „Nu avem alt Rege în afară de Tine”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum putem construi un grup care să ne oblige să avansăm în direcția corectă?

Răspuns: Vedem că totul depinde de efortul pe care îl investește omul, însă nu în oamenii cu care s-a înconjurat în mod artificial, ci în acel cadru în care se integrează cu adevărat.

Uneori, îl ajută să aleagă câteva persoane cu care îi este ceva mai ușor să vorbească și să stabilească o legătură mai strânsă. Cu toate acestea, pe măsură ce avansăm și trecem prin diverse stări, începem să înțelegem că este greșit să ne închidem într-un cerc restrâns.

Grupul nu are limite clare care să separe ceea ce se află în interiorul său. Grupul este un concept spiritual și poate că nici măcar nu sunt capabil să văd și să-mi conturez exact în ce constă.

În cele din urmă, toate aspirațiile, dorințele, înțelegerile, conexiunile cu Forța superioară și toate eforturile comune pe care le depunem constituie, împreună, conceptul de grup. Lipsește un singur lucru: ca măreția Creatorului și măreția scopului să ardă în el atât de puternic încât să-i oblige pe toți, iar nimeni să nu aibă nicio dificultate în a se gândi la asta și a trăi constant prin aceasta.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/09/26, Rabaș – Art.882-Roș HaȘana

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: În ce formă pot oferi grupului atunci când simt că mă detașez de el și că nu am un numitor comun cu el? Cum mă pot anula în fața grupului?

Răspuns: Dacă simți că nu ai niciun numitor comun cu grupul, examinează-te. Poate că scopul grupului nu coincide cu scopul tău și ești în măsură să faci o anumită corectare. Poate ar trebui să te adresezi grupului și să spui: „Prieteni, cred că greșiți”.

Trebuie să modelezi grupul: „Cumpără-ți un prieten”. Ești obligat să investești efort și să-i formezi astfel încât ei să te influențeze. Tu însuți trebuie să trezești acest lucru în grup.

Poate că prietenii tăi nu fac lucrurile corecte; poate că fiecare acționează pe ascuns, nu deschis, iar acest lucru nu te trezește și nu primești de la asta o impresie suficientă. Sau poate că nu vrei deloc să fii impresionat de aceste lucruri, ci trebuie să fii impresionat de altceva.

Dacă vreau să slăbesc, mă alătur unui grup de slăbit. Acolo, sunt motivat prin tot felul de mijloace de influență: prelegeri, discuții, filme, orice, numai să-mi rămână simțul importanței ideii. Și noi trebuie să facem același lucru. Pentru orice societate din afara cadrului nostru, acest principiu este clar. În orice companie, în orice afacere privată, întrebarea principală este: cum să informăm întreaga lume că produsul nostru este cel mai necesar și cel mai important?

Dacă produc biscuiți, vreau ca întreaga lume să mănânce doar biscuiții mei, nu carne sau pește, ci doar acești biscuiți. Și vreau ca toată lumea să creadă că nu are nevoie de nimic altceva. Asta este, în esență, ceea ce ocupă gândurile unui director de fabrică. Și la noi ar trebui să fie la fel. Aceasta se numește diseminare externă, precum și diseminare internă în cadrul grupului.

Din Lecția zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum putem evita să cădem într-o Klipa (impuritate) dintr-o stare de ascensiune? La urma urmei, vrei imediat să te bucuri de acea stare.

Răspuns: Aș spune că, desigur, vom cădea. Dar dacă, pe măsură ce avansez, construiesc constant un mediu alături de care merg, atunci nu mi-e frică să cad.

Am încredere, sprijin și un cadru care mă vor trage înainte chiar dacă eu cad.

Prin urmare, nu mă mai gândesc la aceste stări. Dimpotrivă, sunt încrezător că „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine”. Știu că, totuși, avansez.

Cu alte cuvinte, munca asupra conceptului de dăruire cuprinde totul. Este atât de completă în sine din toate părțile, încât toate întrebările și răspunsurile sunt deja incluse în ea. Nu avem nevoie de nimic din exterior.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaȘana

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→