Ce sunt eșecurile în munca spirituală?

258Ce este un eșec în munca spirituală? În principiu, nu există eșecuri. Tot ce se întâmplă se întoarce la rădăcina sa, lăsând în urmă o anumită experiență care îi va fi utilă omului fie acum, fie mai târziu.

La sfârșitul căii, ajungând să atingă iubirea eternă și perfectă a Creatorului pentru el, omul vede că Creatorul, care l-a creat, i-a planificat întreaga cale, i-a deschis ochii și a format toate ascunderile de-a lungul căii, în toate stările.

Toate acestea au provenit din punctul de la care totul începe și în care se și termină. Acest punct este Binele care face bine atât celor răi, cât și celor buni, fără niciun calcul cu omul însuși. Și atunci el înțelege că nu au existat eșecuri, căderi sau lovituri, ci totul a venit din iubirea eternă, infinită.

Deci, care este esența eșecurilor? Eșecurile sunt forme de ascundere pe care omul trebuie să le depășească; altfel, nu va simți revelațiile. Creatorul trebuie să îl conducă pe om prin toate aceste stări.

Revelația trebuie să aibă loc în două manifestări. În primul rând, într-o formă individuală pentru fiecare suflet, astfel încât fiecare să Îl simtă cu adevărat pe Creator în conformitate cu propriile sale Kelim, care există doar în el și în nimeni altcineva. Fiecare om, așa cum se spune, se află în propriul suflet, în împletirea dorințelor și înclinațiilor sale, care îi sunt proprii numai lui.

Și pe lângă asta, revelația trebuie să aibă loc până în cel mai înalt punct al tronului gloriei (Kise HaKavod).

Ce înseamnă asta? Cuvântul „Kise” în ebraică provine din cuvântul „Kisui”: acoperire, ascundere. Aceasta înseamnă că toate ascunderile se transformă în măreția Creatorului, iar omul ajunge la cel mai înalt grad în simțirea Creatorului.

Tocmai cu aceasta trebuie să ne ocupăm în cadrul grupului și aceasta trebuie să ne transmitem unii altora acum, cât timp nu simțim importanța măreției Creatorului, astfel încât reclama acestui „miracol” să ne dea „combustibil” pentru munca spirituală. Căci atunci când toată lumea vorbește despre măreția Creatorului, aceasta devine importantă. Acesta este primul lucru.

În al doilea rând, datorită acestei munci, ne unim unii cu alții, ne conectăm dorințele, ne anulăm în fața prietenilor și așa mai departe. Prin această muncă, care este o acțiune unică și cu multe fațete, obținem o multitudine de rezultate.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.10.26, Rabaș – Art.2, 1990-Care este înțelesul eșecului în muncă?

Construiți imaginea unui grup corectat

938.03Ce este o „formă mai corectată”? Înțeleg că sunt necorectat în comparație cu ea. Aceasta este o conștientizare care provine din rădăcina mea interioară, din propriul meu Reșimo. Simt că ar trebui să fiu mai corectat; cumva, îmi imaginez ceva numit dăruire, dar nu știu ce înseamnă, pentru că asta contrazice tot ceea ce am. Cu alte cuvinte, am în mine niște rudimente care îmi permit să înțeleg imaginea pe care mi-o va arăta Creatorul, dar nu am imaginea în sine.

Când primesc această imagine de la El, mă adresez grupului și o aplic în acel cadru. Vreau ca grupul să se raporteze la mine așa cum se raportează gradul superior, astfel încât să mă influențeze în același mod.

Diferența dintre starea mea actuală și acest nivel superior mă va împinge să avansez; voi începe să aspir către el, iar acest nivel mă va atrage spre sine. Mă va atrage, dar o face prin propriul meu efort, pentru că eu sunt cel care l-a construit, eu sunt cel care a construit această pârghie, această trambulină. Eu sunt cel care face totul.

De ce este etapa spre care mă îndrept, pe care o construiesc, mai spirituală, adică de ce va oferi o forță de dăruire mai mare? Pentru că eu construiesc un grup din suflete. Sunt obligat să transform aceste suflete într-o formă mai corectată, spirituală. Pot face acest lucru dacă îmi cobor dorința de a primi, mândria și tot ceea ce am, în raport cu aceste suflete.

Reiese că acționez deja în organizarea mediului și, făcând acest lucru, mă construiesc pe mine însumi. Mă construiesc oarecum pornind de la opus: îmi suprim „eul” și construiesc un grup deasupra mea. Astfel, dorința mea de a primi devine imediat inferioară nivelului extern pe care îl construiesc.

Așadar, pun deja în practică imaginea spirituală, imaginea Creatorului, imaginea grupului, ca fiind ceva superior mie. Și aceasta în sine este o corectare.

După ce am format totul în acest fel, primesc și îmbrăcarea Creatorului în acest grad superior, iar luminile înconjurătoare care vin de acolo mă schimbă cu adevărat, astfel că închei a doua jumătate a acțiunii incluzându-mă în acest grad. Căci eu fac în așa fel încât gradul pe care l-am construit, mediul meu, să capete o formă mai înaltă și vreau, de asemenea, ca el să aibă lumini și mai înalte, care să acționeze asupra mea ca lumină înconjurătoare și să mă atragă către acest grad.

De fapt, am construit un grup, următoarea mea stare, și acum intru în acest grad superior: este al meu. Și așa este la fiecare etapă.

De aici vedem că, deși Creatorul părea să fi făcut totul, El nu a făcut nimic; El a lăsat totul în seama noastră. Este adevărat că trebuie să ne adresăm Lui de fiecare dată pentru a dobândi cunoaștere, putere, formă și înțelegere. Așa este, dar o facem doar pentru a găsi forma corectă, contopirea cu El, corespondența noastră cu El, și în cele din urmă ajungem să devenim ca El, să atingem statutul Său.

Prin urmare, de Roș HaȘana, la începutul căii, ar trebui să înțelegem deja că drumul care ne așteaptă este plin de provocări și revelații minunate. Este adevărat că drumul nu este ușor, dar la fiecare etapă a lui învățăm acțiunile Creatorului. Dacă ne raportăm deja în acest fel la starea noastră, ea se numește Roș HaȘana. Acesta este cu adevărat un Roș, începutul căii corecte.

Din Lecția zilnică de Cabala 12.09.26, Rabaș – Art.882-Roș HaȘana

Corectarea finală particulară și colectivă

275Întrebare: Care este diferența dintre corectarea propriilor Kelim de către fiecare om și revelația colectivă a Creatorului?

Răspuns: Există o revelație individuală și o revelație generală. O revelație individuală este atunci când fiecare om, de-a lungul a 6.000 de ani, ajunge la un anumit nivel, în conformitate cu munca sa personală, și la corectarea sa finală individuală (Gmar Tikun). Există, de asemenea, un grad numit corectare finală colectivă.

Un Gmar Tikun individual are loc atunci când ating adeziunea cu toate sufletele. Și în măsura în care sunt inclus în ele, le ridic și pe ele la corectarea finală.

Dar deocamdată acesta este doar rezultatul corectării includerilor lor în mine, și nu a acelor părți din mine care sunt incluse în ele, astfel încât și ele, la rândul lor, să îndeplinească în acțiune această muncă. Adică îmi trag partea mea și toate celelalte suflete, în măsura în care sunt incluse în mine, până la nivelul corectării finale. Și îndeplinesc această acțiune prin propria mea putere.

Însă aceste suflete însele se pot afla pe grade spirituale diferite, inclusiv la nivelul zero sau chiar sub Machsom. O astfel de corectare se numește „Gmar Tikun individual”. Tocmai la aceasta ajung cabaliștii; aceasta este aspirația lor.

Iar corectarea finală colectivă va avea loc atunci când fiecare suflet care trăiește în această lume va atinge acest lucru în mod conștient, în acțiune. Ea se va produce în sufletele îmbrăcate în corpurile lumii noastre, într-o stare în care nivelul spiritual al lumii Ațilut coboară în lumea noastră.

Acest lucru se numește: „Și pământul va fi umplut de cunoașterea gloriei Creatorului”, adică toate dorințele vor fi împlinite, inclusiv cele minerale (Domem), vegetale (Țomeah) și animale (Chai), care sunt în afara omului. Desigur, acest lucru se va produce în ele într-o formă inconștientă, datorită faptului că sunt incluse în om, deoarece ele însele nu au ecrane sau Kelim pentru aceste tipuri de dorințe.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.10.26, Rabaș – Art.2, 1990-Care este înțelesul eșecului în muncă?

Tora – forța corectării

567Tora este ceea ce omul primește de la Creator ca forță pentru corectarea dorinței sale de a primi. Cel care se raportează la Tora exact în acest fel, ca la forța superioară, este numit cel care primește Tora. Deschideți cele cinci cărți ale lui Moise și vedeți cât de mult vorbește Creatorul despre asta. Dar profeții? Toate tânguirile și îndemnurile lor, tot ceea ce spun ei, este îndreptat exclusiv spre primirea forței Creatorului ca forță a corectării.

Toate fărădelegile constau în faptul că omul nu face acest lucru, ci, în schimb, ia forța Torei și o folosește în alte moduri. Atunci această forță dispare, iar în locul ei apare vițelul de aur sau altceva. Cu alte cuvinte, împotriva ei apare forța Klipei. La urma urmei, Klipa și sfințenia se află întotdeauna una în opoziție cu cealaltă. Klipa nu există de sine stătător. Fie accepți forța superioară ca sfințenie, fie ca Klipa. Nu există nimic între ele, unde oricare dintre ele ar putea exista independent.

Imaginează-ți că tu, un om mic și nefericit care trăiește pe acest pământ trecător, vrei acum să te conectezi cu Creatorul, cu forța superioară. Ai doar două posibilități: fie te raportezi la Creator ca la o forță care va veni și te va corecta, fie Îl folosești pentru altceva.

Orice altceva se numește Klipa, în care, desigur, nu există Tora. Pur și simplu vrei să-L folosești pe Creator pentru propriile tale scopuri. Așa sunt rânduite lucrurile.

Din Lecția zilnică de Cabala 30.08.26, Rabaș – Art.35, 1989-Ce înseamnă în muncă „Cel care nu are fii”?

Sfânt înseamnă îndreptat către Creator

243.01Întrebare: Poate fi numit sfânt ceva ce unește oamenii în orice grup din cadrul societății?

Răspuns: Sfânt se referă la ceva care este îndreptat către Creator. „Sfânt” înseamnă „separat” sau „pus deoparte”. Intenția de a dărui se numește sfântă deoarece este separată de intenția de a primi.

La o nuntă, mirele îi spune miresei: „Iată, tu ești consacrată mie”, ceea ce înseamnă că ea este pusă deoparte exclusiv pentru el, și nu pentru alții.

Acesta este sensul cuvântului „sfânt”. Îi dedic ceva Lui, adică îl pun deoparte exclusiv pentru El. Aceasta se numește sfânt, ceva consacrat unui anumit destinatar.

Întrucât există doar două componente în cadrul creației, intenția de a primi și intenția de a dărui, orice este pus deoparte se numește sfânt. De ce să ne încurcăm în propriile noastre idei preconcepute? Sfânt înseamnă ceva care este separat de mine, adică ceva ce nu posed încă, ceva ce nu am dobândit încă, ceva ce nu există în natura mea.

Din Lecția zilnică de Cabala 02.09.26, Rabaș – Art.24, 1988-Ce înseamnă în muncă „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, iar lucrurile revelate sunt ale noastre”?

Discuții despre Treptele Scării, Partea 289

Discuții despre Treptele Scării, Partea 289

Cum putem ajunge la corecție dacă tot ce putem primi din mediul înconjurător este inspirație?

De la ce primim inspirație? Primim inspirație de la scop, nu de la acțiuni. Nu primim inspirație de la prietenii care iau micul dejun împreună, ci de la scopul care îi obligă să ia micul dejun împreună. Acest lucru ne ajută deja să devenim incluși în ei și, prin diverse acțiuni, să trezim lumina înconjurătoare asupra noastră. Nu există nimic altceva decât lumina înconjurătoare. Acesta este mijlocul. Dacă o atingem, reușim. Dacă nu o atingem, nu reușim. Baal HaSulam scrie despre acest lucru în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, că există lumina reformatoare și că trebuie să ne obișnuim cu ideea existenței sale.

Începutul conexiunii cu Cel Superior

294.2Întrebare: Ce înseamnă să treci de Machsom?

Răspuns: A trece de Machsom (barieră) înseamnă a stabili prima conexiune cu Creatorul, indiferent de simțirea pe care mi-o dă El. Mai mult, nu măsor și nici măcar nu pot măsura ce este această simțire.

Trebuie să stabilesc o conexiune cu El bazată pe perceperea calității de dăruire chiar și în cea mai mică măsură, și pe determinarea faptului că este mai importantă pentru mine decât oricare dintre simțirile mele. Este așa, pentru că eu vreau să ader la El, astfel încât dăruirea să devină ceva împărtășit între El și mine și să servească drept conexiune între noi.

Cu alte cuvinte, Îl definesc pe Cel Superior ca fiind Dăruitorul și găsesc în mine această măsură a Dăruitorului, intenția Dăruitorului, pe fundalul simțirii neplăcute asupra căreia pot efectua Țimțum (restricție), ca și cum nu ar conta pentru mine dacă o am sau nu.

În schimb, ridic punctul de dăruire din mine deasupra întregului meu AHP. Se numește Galgalta ve Eynaim al meu. AHP pare să nu existe și simt că prin Galgalta ve Eynaim, acest punct de dăruire, sunt conectat la Cel Superior și exist în El ca un embrion. Acesta este începutul conexiunii mele cu Cel Superior.

În acest fel, intru în „stâlpul” gradelor prin care voi urca și voi crește.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.09.26, Rabaș, Scrisoarea 23, 1956

Cum poți trece de la simțire la intenție?

234Omul nu este capabil să facă trecerea de la simțire la intenție prin propriile eforturi. Este dincolo de puterea lui. Trebuie să fie prezent un factor auxiliar extern. În măsura în care omul și-a pregătit conexiunea cu grupul, cu cărțile și cu profesorul, și proporțional cu efortul investit în acestea, el poate primi ajutor.

După cum se spune: „Un prizonier nu se poate elibera singur din închisoare”. El este incapabil, deoarece este cufundat în propria simțire și nu poate face nimic singur. Într-o astfel de stare, fie timpul trece, adică forța superioară oferă asistență de sus, fie ajutorul vine prin cărți și autori.

Cel mai eficient mijloc este grupul, unde diverse procese se desfășoară constant, conexiunile se transformă, iar sarcinile și activitățile se schimbă. Prin aceasta, membrii acordă atenție unii altora și sunt atrași unii către alții prin cooperare la nivel fizic. Procedând astfel, ei îi transmit individului un sentiment al importanței dăruirii și îi reamintesc de scop, astfel încât el să nu rămână prins în propria simțire, adesea negativă. Și apoi totul se așază la locul lui.

Totuși, acest lucru implică multă muncă. Până când omul nu își stabilește ferm această stare deasupra Machsom-ului (barierei), el rămâne în ceea ce este cunoscut sub numele de ascundere. Creatorul Se ascunde în spatele simțirii negative pe care o oferă omului, dar această simțire este cauzată de faptul că El îi arată omului o măsură de dăruire în loc de plăcere.

În acest fel, El ne ajută să ne pregătim să depindem de calitatea Sa de dăruire și să fim conectați cu ea, și nu cu plăcerile care vin de la El.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.09.26, Rabaș, Scrisoarea 23, 1956

Spre gradul de dreptate

294.1În articolul „Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora”, Rabaș explică etapele prin care trece omul înainte de a atinge scopul. Întrucât începem cu materia, iar materia noastră este dorința de a primi, dorința de a ne bucura, calea noastră este să întoarcem această dorință și să lucrăm cu ea împotriva intenției sale naturale.

Când studiem coborârea de sus în jos, vedem cum materia și apoi dorința de a primi sunt create prin cele patru faze ale luminii directe. Pe măsură ce această dorință coboară și ajunge la spargere, ea are încă o calitate care nu este încă dorința de a primi așa cum o știm.

Numai după spargere, când scânteile de Bina, scânteile dăruirii, intră în această dorință, ele devin o intenție de a primi în interiorul ei. Deși aceste scântei provin din Bina, atât Malchut, cât și Bina suferă spargerea. Drept urmare, intenția dorinței devine aceea de a primi pentru sine, pentru propria plăcere. Devine complet închisă în sine, atât în acțiunea sa, cât și în intenția sa.

Prin urmare, munca noastră este diferită de starea originală, când Kli-ul (vasul) din lumea Ein Sof a decis să acționeze pentru a dărui. Acolo vorbim despre materia lumilor în care nu există înclinație rea și, la început, nicio intenție de a primi pentru sine.

Această intenție apare abia mai târziu, în lumile impure BYA. Noi, însă, începem de la starea opusă. Prin urmare, în primul rând, trebuie să trecem printr-o corectare numită gradul de credință, gradul de dreptate, astfel încât intenția noastră să se schimbe de la a primi pentru noi înșine la a dărui.

Trebuie să ajungem la starea numită prima restricție (Țimțum Alef), în care nu folosim dorința de a primi decât dacă avem intenția de a dărui. Aceasta se referă la atitudinea noastră față de Creator și nu la lucrurile corporale. Sub influența Klipot (impurităților), omul poate începe să creadă că i se interzice să mănânce sau să bea și trebuie să se restricționeze în această lume.

Nu! Ceea ce se înțelege este că în tot ceea ce este legat de Creator, în toate gândurile și acțiunile noastre legate de dezvoltarea noastră spirituală, trebuie să menținem intenția de a dărui. Trebuie să ne străduim să obținem echivalența de formă cu Creatorul, echivalența intenției, deoarece în acțiunile noastre nu putem fi niciodată ca El. Putem fie să primim, fie să nu primim, în timp ce Creatorul doar dăruiește.

Dar dacă atingem chiar această intenție: nu pentru noi înșine, ci exclusiv în beneficiul Creatorului, devenim egali cu El în formă. Această corectare se numește credință. Atunci acțiunea noastră de dăruire se numește dreptate. Cu alte cuvinte, atunci când omul ajunge la o stare în care nu așteaptă nicio recompensă pentru gândurile sau acțiunile sale, aceasta se numește efectuarea unui act de caritate (Țdaka).

Dacă omul încearcă cu adevărat să acționeze în acest fel, fără să aștepte nimic în schimb, începe să descopere că este incapabil să facă acest lucru. Nu vrea să o facă și nici măcar nu se poate apropia de acest grad.

Apoi, în el se dezvăluie o stare numită „încăpățânare”. El respinge cu tărie spiritualitatea, Îl învinovățește pe Creator și nu vrea să atingă dreptatea sau următorul grad, numit pace (Șalom).

De aceea, Baal HaSulam vorbește despre patru îngeri, ca și cum ar fi patru calități fundamentale prin care Creatorul dorește să aducă omul, adică dorința lui de a primi, la corectare. La gradul final, numit pace, se dezvăluie că dorința de a primi este în întregime plină de conflict și nu vrea să fie în pace.

Astfel, dorința de a primi chiar nu se poate determina pe sine să vrea să primească pentru a dărui. Dar mijlocul pentru a realiza acest lucru nu se găsește nici în interiorul omului, nici în aceste patru calități, aceste patru grade. Acesta vine de sus și se numește lumina care reformează (lumina înconjurătoare). Această lumină corectează dorința de a primi și îi permite să atingă ceea ce este necesar.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.09.26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Alege-ți forma viitoare

938.04Întrebare: În articolul din Șamati „Explicație asupra a ceea ce este scris în Șulhan Aruh”, Baal HaSulam vorbește despre o etapă de tranziție în care, de îndată ce ceva i se dezvăluie omului, el se revoltă împotriva acelui lucru și începe să regrete. Ce înseamnă că gura și inima lui sunt una?

Răspuns: Este posibil ca omul să nu simtă regret, să nu fugă, ci să se îndrepte spre scop? El însuși nu are deloc putere. Se poate influența pe sine doar prin intermediul grupului. Există un singur răspuns aici. Dintre cei patru factori despre care vorbește Baal HaSulam (fundamentul, dezvoltarea fundamentului, mediul și dezvoltarea mediului), nu suntem capabili să schimbăm nimic altceva decât influența mediului asupra noastră.

Dacă vreau să schimb ceva în mine, trebuie să găsesc locul care mă va influența. Dacă vreau să schimb altceva, trebuie să găsesc un alt loc care mă va influența. Trebuie să aleg dacă să vorbesc cu tine sau nu, dacă să întreb un alt om sau nu, dacă să ascult asta sau nu. Trebuie să aleg în mod constant ce mă va influența. Asta înseamnă că îmi impun o restricție și apoi aleg mijloacele prin care mă voi dezvolta.

Cu alte cuvinte, aleg scopul, aleg mijloacele și înțeleg că mă pot influența doar în acest fel. Prin aceasta, parcă acționez asupra mea în același mod în care Creatorul acționează asupra mea; posed un vas asemănător cu cel al Creatorului; mă privesc din afară, așa cum un doctor privește un pacient; mă tratez ca pe o terță parte, ca pe ceva extern. Acest lucru îmi oferă oportunitatea de a face ceva cu acest „Eu”, numit, de exemplu, Michael.

Știu că eu cuprind anumite dorințe, aspirații și gânduri. Cum pot organiza fiecare parametru astfel încât să fie mai aproape de adevăr, de ceea ce înțeleg acum ca dăruire, scopul creației și echivalență cu Creatorul? Cum pot schimba eu însumi aceste calități și valori?

Pentru aceasta, trebuie să examinez prin ce mijloace pot face acest lucru. Cu siguranță, acestea sunt mijloace externe, anume prin grup și prin influența pe care acesta o exercită asupra mea din exterior. Nu există nicio altă posibilitate. Dar dacă știu ce trebuie să devin și ce sunt acum, atunci îmi pot imagina mai mult sau mai puțin care trebuie să fie factorul extern pentru a mă muta din punctul A în punctul B.

Atunci caut un astfel de factor, un astfel de mediu, o astfel de forță care să-mi schimbe direcția și să dea importanță altui lucru. Astfel, îmi pot imagina mai mult sau mai puțin cum trebuie să fie grupul, dacă am nevoie exact de acești oameni sau de alții, oarecum diferiți, ce mă inspiră în acest grup și așa mai departe. Este ca și cum aș alege înainte de a intra în grup, iar după ce intru, aceste calcule încetează.

Astfel, sunt capabil să fac o anumită restricție, să trasez o graniță și să spun: acum decid ce mă va influența. Apoi iau o decizie și fixez cu adevărat această influență. În acest fel, parcă îmi aleg forma viitoare; adică mă creez și mă modelez. Atunci munca mea constă cu adevărat în utilizarea forțelor creației. Este similară cu munca Creatorului și, pe baza acesteia, Îl studiez.

Am toate datele; eu trebuie doar să internalizez, atât în minte, cât și în inimă, înțelegerea faptului că nu mă pot influența singur printr-un efort interior frenetic. Niciun efort interior nu mă va ajuta de unul singur, ci doar efortul depus prin intermediul grupului. De ce? Pentru că prin aceasta dobândesc calitatea dăruirii. Nu vreau pur și simplu să mă schimb și să devin altcineva. Acel celălalt în care mă transform, prin intermediul grupului, va exista cu siguranță într-o stare de dăruire.

Din Lecția zilnică de Cabala 12.09.26, Rabaș – Art.882-Roș HaȘana