Întrebare: Ce înseamnă să privim totul având în minte scopul? Ce ar trebui să căutăm din perspectiva scopului?

Răspuns: Problema este că, până când anumite concepte nu prind contur în noi, nu vom înțelege despre ce vorbim. De aceea, Cabala este numită înțelepciunea ascunsă. Uneori simt dulceață, alteori durere, umezeală, frig, necaz sau tristețe.

Prin propriile simțiri, dobândesc deja Reșimot și pot înțelege un alt om atunci când acționează într-un anumit fel, îmi explică ceva, cântă muzică sau îmi arată ceva. Pe baza propriei mele experiențe, îl înțeleg. Dar dacă nu aș fi simțit niciodată aceste lucruri, nu aș fi înțeles niciodată despre ce vorbește. Aceasta este diferența.

Esența înțelepciunii ascunse este că, în primul rând, trebuie să ne dotăm cu diverse concepte, tot felul de impresii și simțiri care nu există pur și simplu în mod natural într-un om. Ele vin la om în perioada de pregătire, înainte de Machsom, prin munca în grup, studiu, diseminare și alte activități.

Trecem prin diferite stări și trăim explozii interioare. În acest fel, începem treptat să înțelegem impresiile noastre în domeniul simțirilor spirituale. Deși aceasta este doar o aproximare, este deja ceva care seamănă cu începutul dezvoltării spirituale a omului. Cu cât treci prin mai multe astfel de stări, cu atât vei înțelege mai bine ceea ce se discută. Fără ele, este foarte dificil de explicat.

Cu cât ai mai puține concepte, atât în ceea ce privește profunzimea, cât și numărul lor, cu atât îți este mai greu să-ți imaginezi ceea ce se descrie. Știi cum se formează o imagine pe un ecran, de exemplu, din pixeli sau puncte? Dacă unele puncte lipsesc de pe ecranul tău, dacă ecranul este insensibil și are doar două sau trei puncte, atunci îți pot oferi doar două sau trei concepte corespunzătoare acelor puncte și vei spune că nu mă înțelegi.

Adaugă încă șase sute, șase sute de mii, șase milioane sau un miliard de puncte și vei vedea un număr imens de detalii suplimentare în imaginea mea. Atunci un singur cuvânt va fi suficient pentru a-ți explica totul. Un simbol îți poate oferi o înțelegere a întregului ecran cu miliardele sale de pixeli și vei putea construi o imagine colorată, una vastă, frumoasă, eternă și perfectă.

Acest lucru nu depinde de mine, ci de tine. Despre asta vorbim: totul depinde de Kelim, în timp ce lumina este în repaus absolut.

Totul se schimbă și în interiorul omului. Uneori există câțiva pixeli pe „ecranul” tău, dar chiar și așa, poți înțelege ceva. Alteori, acest lucru îți este ascuns. De ce? Are loc o actualizare: imaginea anterioară este ștearsă și se creează una nouă.

Când vor să-ți ofere o imagine nouă, adică o sensibilitate suplimentară, o „rezoluție” mai mare, este imposibil ca ea să fie adăugată peste cea anterioară. Este ca starea de dobândire a zece noi Sfirot, când întreaga imagine anterioară trebuie ștearsă. Aceasta este starea în care te afli în confuzie completă, incapabil să înțelegi ce se întâmplă cu tine.

Apoi, o nouă fundație vine la tine, cu mai multe puncte noi de sensibilitate și poți vedea o imagine mai clară. Dar în intervalul dintre aceste procese, ești complet confuz.

Din Lecția zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă „În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: După încheierea unui legământ, poate apărea dorința de a-l încălca?

Răspuns: Nu, după ce un legământ a fost stabilit, o astfel de dorință nu poate apărea. Această stare este păstrată pentru totdeauna. În lumea spirituală, fiecare stare rămâne pentru totdeauna; Creatorul o protejează. Lumina superioară este deja prezentă la acel grad și îi dă viață. Niciodată nu poate fi mai puțin decât atât.

Există o expresie: „În sfințenie, omul este ridicat, dar niciodată coborât”. Ți se poate părea că ai încălcat legământul, dar așa apar lucrurile doar ca urmare a coborârii tale, înainte de a urca la gradul următor. Cu alte cuvinte, cazi mai adânc în linia stângă decât la gradul anterior. Dar aceasta nu este considerată o încălcare a legământului.

Din Lecția zilnică de Cabala 08/10/26, Rabaș – Art.31, 1987-Ce înseamnă a face un legământ în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum se poate evita afundarea în ascetism sau în sihăstrie pe calea spre dăruire de dragul dăruirii?

Răspuns: Nu vom cădea în toate acestea și nu ne vom confunda calea cu sihăstria, cu diverse posturi și diete (despre care se crede în mod eronat că sunt legate de Cabala), cu purtarea de haine albe și alte lucruri de acest gen.

La urma urmei, nu vorbim nici măcar despre organele noastre senzoriale, nici despre reacțiile și procesele electrochimice care au loc în creierul nostru. În spatele tuturor acestora stă o dorință! Nu știm deloc ce este. Este un obiect spiritual. Există o anumită tranziție de la procesele electrochimice la dorință, la simțirea din cadrul acestei dorințe. Ne-am putea întreba: ce legătură există între suflet, adică dorință, și corp?

Dar cu cât vorbim mai mult despre aceste lucruri, cu atât simțim mai mult cât de abstracte sunt și cât de puțin țin de corp. Întrebi: cum se poate evita căderea în ascetism pe calea către atingerea credinței, către capacitatea de a dărui de dragul dăruirii, adică cum poate evita omul să înceapă să-și limiteze mâncarea, băutura și așa mai departe? Dar aceste lucruri pur și simplu nu au nicio legătură! Mănâncă o porție dublă, bea cât vrei, dormi, asta nu are nicio legătură cu dobândirea intenției de a dărui de dragul dăruirii.

Există oameni care, prin natura lor, trebuie să mănânce mult mai mult decât alții (apropo, cabaliștii consumă multă mâncare!). Înseamnă asta că cineva care mănâncă mai puțin este mai drept? Prin ce măsori neprihănirea? Prin cantitatea de mâncare consumată? Să presupunem că un om ține o dietă pentru că medicii i-au recomandat-o și el însuși crede că este lucrul corect de făcut. Calitățile sale se îmbunătățesc?

Aceasta este o greșeală foarte frecventă. Mulți oameni cred că există anumite acțiuni externe legate de corp care pot „purifica” corpul, îl pot face mai „drept” și mai pur și pot ucide dorința de a primi. Acest lucru nu se întâmplă!

Prin acțiuni externe, poți îmbunătăți sau înrăutăți starea corpului, dar cu dorința de a primi, totul este complet diferit. Prin astfel de acțiuni, poți face, dacă se poate spune așa, „corectări” la dorința de a primi doar la nivel animal, prin obișnuință. De exemplu, eu mă obișnuiesc să nu consum zahăr pentru că am diabet. Mă obișnuiesc în așa măsură încât nu mai percep dulceața! Dacă mănânc ceva dulce, îmi este neplăcut – obiceiul devine a doua natură.

Dar mă face asta mai drept? Bineînțeles că nu. La urma urmei, nu am încetat să mă bucur. Nepunând dulciuri în gură, în conformitate cu noul meu obicei, nici măcar nu simt că mă privez de nimic. Mai mult, din moment ce nu mănânc dulciuri și știu că făcând asta nu-mi fac rău, simt că eu câștig, că primesc mai mult. Ce fel de corectare este aceasta?

Dacă acum mă conving că merită să studiez înțelepciunea Cabala, deoarece prin ea voi deveni mai sănătos, voi afla viitorul, îmi voi schimba soarta, voi găsi sensul vieții și voi dobândi binele, la ce mă gândesc: la o pierdere sau la un câștig? Desigur, la un câștig.

Atunci tot ce trebuie să fac este să-mi conving dorința de a primi să facă acest lucru prin intermediul opiniei grupului, al diverselor dovezi și al reacției mele interioare față de oamenii care au obținut deja ceva și ridică lumea viitoare în ochii mei. Atunci mă voi grăbi spre acest obiectiv ca un hoț care aleargă înaintea tuturor celorlalți și strigă: „Prindeți hoțul!”

De aceea aceasta nu este o corectare. În acest fel, avansăm spre corectarea dorinței de a primi, în timp ce corectarea în sine este efectuată asupra noastră automat, fără participarea noastră, prin lumina care reformează.

Este ca și cum aș merge înainte cu dorința de a primi și aș atrage lumina, care mă transformă în opusul meu.

Prin urmare, vorbim despre un singur sistem care poate transforma omul în opusul a ceea ce era înainte, deoarece atrage lumina care reformează și care transformă prima dintre cele patru faze ale luminii directe în a doua, opusul ei. Numai lumina poate face acest lucru; eu sunt neputincios aici. Trebuie doar să provoc sosirea luminii la mine și asta este tot.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/10/26, Rabaș – Art.913-Și el studiază Tora Sa

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Când studiază Cabala, omul uită adesea că trebuie să se examineze pe sine și că se poate examina doar cu ajutorul luminii Creatorului. El uită că toate dorințele sale din fiecare moment, până când sunt corectate, nu sunt determinate de el, ci de Creator sau de propriul său egoism.

Singura modalitate de a schimba acest lucru nu este prin propria voință de a căuta ceva undeva, ci prin mediul înconjurător, prin grupul care îl va ajuta să-și reevalueze valorile, să-și ridice scopul și să-L înalțe pe Creator.

Nu există nimic într-un om în afară de punctul inițial al Binei. Prin urmare, el trebuie să caute tot restul în afara sa: fie la grup, fie la Creator. Această stare anti-egoistă, nefirească pentru noi, este cel mai mare obstacol pe calea noastră. Ne învinovățim mereu pe noi înșine, căutând motivul în interiorul nostru, sperând să găsim niște resurse și putere în interiorul nostru. De fapt, toate acestea sunt în afara noastră.

Iar a ne îndrepta către ceva extern este cu totul împotriva egoismului, motiv pentru care ne este foarte dificil să ne amintim acest lucru și să ne controlăm.

Uit de asta și încep să mă imaginez ca fiind, chipurile, sursa puterii, a capacităților și a gândurilor. Încep să mă învinovățesc: „De ce nu sunt așa?” Dar nu pot fi altfel. Ar trebui să mă învinovățesc nu pentru asta, ci pentru că uit de sursele externe ale gândurilor mele bune și ale puterii cu ajutorul cărora pot să merg mai departe și să realizez aceste gânduri.

Dar ce pot face dacă uit? Grupul ar trebui să-mi amintească de toate. Ar trebui să-mi apară ca un depozitar de metodologie, un depozitar al gândurilor mele bune, al direcțiilor, o rezervă, o memorie care să mă susțină mereu. Prietenii ar trebui să-mi amintească unde sunt, ce sunt și în ce direcție ar trebui să mă îndrept. Ar trebui să mă trezească, să-mi dea constant putere.

De ce? Pentru că am investit toate acestea în ei dinainte. Am convenit cu ei că vom avea o astfel de garanție reciprocă. Prin urmare, fiecare dintre noi se gândește acum cum să returneze aceste informații extrem de importante altora și, prin intermediul lor, ca urmare, nouă înșine; altfel, vom cădea complet de pe calea noastră spirituală.

Începeți să acceptați această societate specifică din jurul nostru, creată de noi artificial, deliberat, ca pe mintea voastră, ca pe memoria voastră, ca pe ghidul vostru, instructorul, părintele, educatorul, doctorul vostru, orice doriți. Ar trebui să dezvoltăm sentimentul că suntem complet dependenți de grupul nostru.

Conștient sau nu, cu toții ne hrănim din grup. Prin urmare, înțelegerea faptului că tot ce este necesar este în afara mea, că toată memoria mea, toată puterea mea sunt în grup și nu în mine, este, de fapt, o adevărată înțelegere a ceea ce există pe calea noastră și ajută foarte mult la acordarea corectă la conexiune, la un anumit stil de relaționare cu mediul, cu grupul.

Din Lecția zilnică de Cabala de Sărbătoarea de Sukot, 28/09/26

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Care este cea mai corectă rugăciune pentru mine? Intenția mea este să obțin un Hisaron. Cu alte cuvinte, o intenție care vine din cel mai ascuns, mai pur loc din interiorul meu este o rugăciune adevărată? Sau ar trebui să o îmbrac în anumite cuvinte?

Răspuns: Ar trebui rugăciunea exprimată în cuvinte? Creatorul nu vede trupuri. Deci, la ce cuvinte te referi când spui că ai nevoie de ele în rugăciune? Poate că prin cuvinte te referi la o analiză a dorințelor și intențiilor. Dar ce sunt cuvintele?

Nu există cuvinte în spiritualitate. Spiritualitatea este un sentiment dezgolit, fără nicio îmbrăcăminte. Constă din simțiri și definiții interioare care nu au cuvinte. Le poți atașa orice nume sau numere. Principalul lucru este ca și ceilalți să accepte aceste nume dacă dorești să comunici cu ei.

În relație cu Creatorul, trebuie să atingi o anumită combinație de concepte, sentimente, gânduri și intenții. Nu există cuvinte aici. Poți să o numești „Reșimo X de Hitlabșut” și „Reșimo Y de Aviut”. Asta este tot ce definește Reșimo.

Noi numim asta, de exemplu, „NRN al celor drepți”, luminile celor drepți. Nu contează; acestea sunt doar nume. În ele se află simțiri interioare.

Comentariu: De fiecare dată când încerc să găsesc cuvintele, mi se pare amuzant: de ce este necesar acest lucru?! Intenția va ajunge oricum la destinație.

Răspunsul meu: Corect. Rugăciunea este o simțire în inimă. Aici, inima nu înseamnă inima noastră biologică, ci toate dorințele unui om. Dacă în toate aceste dorințe există un anumit sentiment general, corect, îndreptat către Creator, acesta se numește rugăciune. „Îndreptat către Creator” înseamnă dorința de a dobândi aceleași calități ca ale Lui.

Din Lecția zilnică de Cabala 24/08/26, Rabaș – Art.37, 1985-Cine depune mărturie pentru o persoană

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 274

Care este legătura dintre intenție și scop?

Legătura dintre intenție și scop este că mai întâi există un scop clar, de acolo vine intenția, iar apoi vine acțiunea. Intenția este o acțiune. Este stabilirea conexiunii. Cum am ajuns la intenție, la dorința de a găsi o conexiune cu Creatorul? Aceasta a provenit din faptul că mai întâi am început să recunoaștem scopul.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Înainte ca omul să poată ajunge la calitatea dăruirii, trebuie să dobândească diverse calități, definiții interioare și să depună efort, toate acestea necesitând timp.

Este imposibil să dobândești toate acestea dintr-o dată, deoarece trebuie să treacă prin materia noastră, astfel încât omul să dezvolte sensibilitate și, în propria dorință de a primi, să înceapă să simtă nevoia de a dobândi dorința de a dărui.

Problema este că, în timpul unei stări de ascundere, nu avem posibilitatea de a accelera acest proces și de a scurta timpul de pregătire într-un mod clar și controlat. Nu putem să știm exact ce facem și să acționăm într-un mod pe care să-l înțelegem, realizând clar că prin anumite acțiuni putem avansa într-un fel sau altul. Acest lucru este imposibil.

Prin urmare, se spune: „Fă tot ce îți stă în putere”. Și este absolut imposibil să prezicem rezultatul în avans, deoarece tot ceea ce parcurgem acum nu este un lucru mic, nesemnificativ, de la care vom trece în cele din urmă la ceva mare și real. Nu, până la corectarea finală, omul va lucra cu aceleași Kelim pe care le dezvăluie în perioada de pregătire.

Prin urmare, nu ar trebui să subestimăm sau să minimalizăm importanța muncii în etapele pregătitoare prin care trecem, chiar dacă ni se pare că a mai trecut o lună, două sau un an și absolut nimic nu s-a schimbat. Acest proces necesită timp.

Unele etape trec foarte repede, iar apoi există perioade în care nu pare să se întâmple nimic. De fapt, nu putem evalua sau măsura corect acest lucru pentru a înțelege când avansăm cu adevărat.

Poate că facem progrese mari, rapide, dar se întâmplă atât de profund încât nu le simțim; adică progres în acele calități ale noastre care sunt încă atât de îndepărtate de noi, necunoscute nouă, încât nu putem discerne nimic în ele.

Poate că trec prin mii de astfel de calități în fiecare zi și nu le simt. Dar unele calități le simt deja puțin și, prin urmare, mi se pare că totul se schimbă și avansez repede. Nu ar trebui să ne bazăm pe simțirile noastre aici; nu putem măsura acest lucru.

Rabaș scrie că acest lucru se întâmplă pentru că dorinței de a primi nu trebuie să i se dea nicio răsplată și nici să i se arate că, în acest fel, chipurile, va câștiga mai mult, iar în alt fel, mai puțin. La urma urmei, făcând asta, te asociezi cu fenomene care apar în dorința de a primi și care nu sunt legate de Kli-ul credinței.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/10/26, Rabaș – Art.913-Și el studiază Tora Sa

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Înțelepciunea Cabala în sine nu este un fel de înțelepciune secretă. Ea se referă întotdeauna la ființa umană, mai degrabă decât la ceva care există independent de ea. Nu putem judeca nimic din ceea ce există în afara omului; acestea sunt fie o formă abstractă, fie o esență pe care nu o putem aborda. Tot ceea ce spunem se referă la ființa umană.

Prin urmare, nu definim ce este știința în abstract, ci mai degrabă examinăm cum este revelată în raport cu un individ. Dacă omul este pregătit, i se poate revela ceva. Dacă nu este, este mai bine să nu i se dezvăluie, deoarece acest lucru i-ar face rău.

Nu poți dezvălui aceste lucruri până când omul nu s-a dezvoltat la un anumit nivel. Poți dezvălui această înțelepciune unui om doar atunci când este capabil să înțeleagă adevărata natură a recompensei și a pedepsei, depășind definițiile animalice și devenind pregătit să perceapă noi concepte. Atunci va ajunge să vadă că ceea ce nouă ni se pare a fi adevărat în această lume nu este în întregime corect din perspectiva eternității.

Omul care nu este pregătit poate înțelege toate acestea complet greșit. De exemplu, s-ar putea gândi: „Oh, deci totul a fost pregătit dinainte, totul este garantat, totul este deja semnat și stabilit. Asta înseamnă că nu există de fapt nici recompensă, nici pedeapsă, nici coincidențe și nici liberă alegere. În acest caz, aș putea la fel de bine să închid ochii și să aștept sfârșitul.”

Oamenii care nu sunt capabili să înțeleagă corect acest lucru vor înțelege greșit ceea ce le dezvălui. Nu este vorba că li se interzice să știe prea multe pentru că ar putea să-și abandoneze munca spirituală sau să nu facă ceea ce li se cere. Nu!

Nu vor face ceea ce este necesar pentru că nu posedă încă înțelegerea adecvată. Și, mai important, sufletele lor nu sunt încă pregătite să digere adevăratele definiții ale realității. La urma urmei, tocmai aceste adevărate definiții duc la concluzia că trebuie să muncești, să-ți investești eforturile și să mergi mai departe prin credință mai presus de rațiune.

Dar dacă un om nedezvoltat, care se află la nivelul mineral, aude din exterior ceea ce discutăm acum, ar putea spune: „Deci nimic nu are vreun sens. Creatorul știe totul de la început până la sfârșit, în timp ce eu sunt pur și simplu înșelat cumva. Deci, ce vor ei de la mine?” El va închide totul și va pleca.

Tocmai de aceea a existat o instrucțiune de a nu dezvălui această înțelepciune tuturor și de aceea totul a rămas ascuns până în zilele noastre. Astăzi însă, oamenii s-au dezvoltat suficient pentru a o auzi fără să-și facă rău. Prin urmare, nu mai este nevoie să se ascundă Cabala.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaș – Art.35, 1985-Când știe omul ce este frica de Creator

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Munca deasupra rațiunii și sub rațiune, urmând calea credinței și calea rațiunii, acestea nu sunt lucruri foarte ușor de înțeles. Este așa, pentru că omul care încă se pregătește să traverseze Machsom și să înceapă adevărata muncă, munca pentru Creator, nu percepe încă aceste concepte suficient de clar.

Omul nu are încă senzația Dăruitorului, a gradului superior, și, prin urmare, nu distinge clar între conceptele de credință și rațiune. El nu înțelege că rațiunea înseamnă a primi în minte și inimă, a primi în propriile Kelim (vase), în timp ce credința înseamnă prezența celui superior în vas. Mai mult, credința poate exista doar deasupra rațiunii și numai atunci când izvorăște din iubire și venerație.

Cu toate acestea, în perioada de pregătire, există uneori cazuri în care această distincție – deasupra, în interiorul și sub rațiune – se manifestă ca ramură și rădăcină. Atunci începem să înțelegem că definițiile spirituale sunt oarecum diferite de conceptele corporale.

De exemplu, nu înțelegem de ce acțiunea săvârșită de Adam HaRișon (primul om) este numită „păcat”. Înainte de a afla despre acest lucru, am crezut că avea ocazia să-l evite și să acționeze diferit. Am presupus că fusese comis cu rea intenție și numai din acest motiv se numea păcat.

Dar pe măsură ce studiem sursele, înțelegem că totul fusese pregătit dinainte și că, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi existat nicio posibilitate de a realiza corectarea necesară.

Cu alte cuvinte, acțiunea în sine fusese predeterminată în gândul creației chiar înainte de nașterea lui Adam HaRișon. Dacă este așa, cum putem spune că el a păcătuit? Când spunem că Adam HaRișon a păcătuit, nu înțelegem exact despre ce vorbim.

Baal HaSulam și Rabaș au explicat că un „păcat”, atunci când omul, aparent, păcătuiește, nu este de fapt un păcat, iar omul nu este de vină pentru că a săvârșit acea acțiune. Mai degrabă, lucrurile îi sunt aranjate astfel de Sus, deoarece este menit să fie coborât la un anumit grad, de la care el trebuie să-și înceapă corectarea.

Astfel, ceea ce ni se pare a fi un păcat nu este un păcat, ci o pedeapsă, care nu vine pentru că omul ar fi greșit anterior cu ceva. Când ești coborât la un anumit grad, numim asta pedeapsă, în timp ce în spiritualitate se numește păcat.

Învățăm că de fiecare dată când omul urcă, dobândește un grad superior și ajunge la finalizarea gradului său actual, primește următorul grad în întuneric. „Ziua este a Ta și a Ta este și noaptea.” Cu alte cuvinte, el începe să cadă din nou, primește o măsură suplimentară a dorinței de a primi și începe să o depășească și să lucreze din interiorul întunericului.

Nu înțelegem că o stare rea – atunci când sunt departe de sfințenie, nu vreau spiritualitate, simt disperare și slăbiciune și nu mai simt o conexiune cu spiritualitatea – nu este un păcat sau o pedeapsă. Dimpotrivă, este o recompensă. Este așa, pentru că omului i se dau noi Kelim, noi dorințe cărora le poate rezista și, astfel, poate atinge un nou grad.

Păcatul, pedeapsa și recompensa sunt concepte foarte instabile, care nu corespund semnificațiilor cu care suntem obișnuiți în această lume.

Deoarece Adam HaRișon a căzut în iubirea de sine, a avut loc un „păcat”, care în Cabala este numit pedeapsă. Iar pedeapsa în sine este trecerea lui prin diverse stări dificile, în care suferă și depune eforturi extraordinare.

Dar aceasta nu mai este o pedeapsă; este corectarea sa. Cu alte cuvinte, evaluăm aceste stări în funcție de cum le simțim, mai degrabă decât în raport cu scopul. De aceea ni se pare că starea teribilă în care se află omul vine ca o pedeapsă. Dar, în realitate, acestea sunt corectări.

Prin urmare, atunci când începem să simțim aceste stări, trebuie să le abordăm dintr-o perspectivă spirituală, din punctul de vedere al scopului. Dacă transferăm toate aceste concepte din sfera percepțiilor noastre animalice în sfera conceptelor spirituale legate de scop, luând în considerare modul în care apar lucrurile în raport cu Creatorul, vom vedea că ele capătă o imagine complet diferită și arată cu totul altfel decât în lumea noastră.

Fiecare definiție se mută din locul ei și face schimb de locuri cu un alt concept. Atunci, în loc de pedeapsă, vedem recompensă; în loc de recompensă, vedem pregătire preliminară care nu depinde deloc de om; în loc de păcat, vedem începutul unei stări noi, predeterminate, și așa mai departe.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaș – Art.35, 1985-Când știe omul ce este frica de Creator

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 273

Unde se află acțiunea în raport cu intenția? Este ea un rezultat al intenției?

O acțiune nu este rezultatul unei intenții. O acțiune trebuie să vină după intenție, dar ar putea părea complet lipsită de legătură cu intenția. Cu toate acestea, dacă nu ar fi intenția, nu am îndeplini nicio acțiune în viață. Acest lucru este foarte bun și se numește efectuarea unei restricții (Țimțum), detașarea de tot, găsirea unei conexiuni cu Creatorul și ulterior acționarea din interiorul acelei conexiuni. Așa lucrăm cu adevărat. Asta învățăm din studiu.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→