Întrebare: Trebuie să căutăm putere pentru a contracara dorința de a primi?
Răspuns: Dacă fac orice acțiune corporală, materială, înseamnă că am găsit o justificare pentru aceasta în dorința mea de a primi. Altfel, nu aș putea să o îndeplinesc.
Prin acțiune materială, mă refer la o acțiune din cadrul dorinței de a primi. Este considerată materială nu pentru că este legată de materie, de substanțe pe care le percep cele cinci simțuri, ci pentru că o pot realiza sau „materializa”. Este materială în sensul că o pot simți în interiorul dorinței mele de a primi.
Oricărei astfel de acțiuni, îi pot atașa o recompensă sau un avantaj, care îmi dă capacitatea de a o face. Dar dacă mă confrunt cu adevărat cu o acțiune spirituală, nu o pot face. „Și copiii lui Israel au suspinat din cauza muncii”, adică nu o pot suporta, nu sunt în stare să fac nimic în privința ei pentru că este împotriva naturii mele.
Ce ar trebui să fac? Întrucât nu sunt capabil să acționez cu intenția de a dărui în natura mea, trebuie să mă conving prin diverse mijloace, în principal prin interacțiunea cu mediul meu, cărțile și autorii, că nimic nu este mai important decât să întreprind o astfel de acțiune. În schimb, voi avea o conexiune cu Forța superioară.
Sunt necesare două concluzii opuse. Pe de o parte, nu sunt capabil să acționez de dragul dăruirii, iar pe de altă parte, că este de cea mai mare importanță. Dacă ajung la aceasta, atunci, din cauza tensiunii dintre ele, se naște în mine un strigăt interior: „De ce nu pot avea asta?” Dacă acest strigăt este autentic, primesc oportunitatea de a efectua o astfel de acțiune, și prin ea, să simt Creatorul și să stabilesc o conexiune cu El.
Acest lucru se întâmplă prin acțiunea în sine. Fără a o face, nu voi avea Kli-ul (vasul) pentru a experimenta Creatorul, spiritualitatea.
Spiritualitatea intră în Kli-ul pe care l-am construit; adică, este dezvăluită în interiorul acțiunii pe care am efectuat-o de dragul dăruirii.
Gândiți-vă cât de mult trebuie să internalizez importanța spiritualității. Nu o pot găsi nicăieri altundeva; puțin în cărți, dar și mai mult în mediu. După câțiva ani de citit cărți, putem deja observa că nu ne ajută cu adevărat: această etapă s-a încheiat, nu mai reacționăm la cărți. Dar reacționăm la mediu tot timpul, fie că vrem, fie că nu. Asta înseamnă că trebuie să-l formăm la locul de muncă, acasă și aici [în timpul lecției], astfel încât, în final, să simțim doar importanța spiritualității.
Desigur, nimeni nu vorbește despre spiritualitate la locul de muncă. Asta înseamnă că la locul de muncă trebuie să-mi „astup urechile” într-un anumit sens, să vorbesc cu colegii doar despre subiecte profesionale, nu despre politică, modă etc. Acasă, trebuie să discut doar despre ceea ce este relevant și important pentru familie, astfel încât să nu existe probleme. Dar cel mai important, aici – singurul loc unde pot auzi despre importanța celui superior – trebuie să „ciulesc urechile” în timp ce cer ca grupul să vorbească despre ceea ce am nevoie.
Dacă acesta este cazul, atunci când aud cuvinte despre importanța spiritualității, simt că ar trebui să fac un fel de acțiune spirituală și văd că nu sunt capabil de asta. Altfel, nu putem vedea; nu știm ce este efortul real atunci când omul este blocat într-o acțiune și incapabil să o îndeplinească.
Nu știm acest lucru pentru că nu avem nicio motivație pentru aceasta; nu avem conștientizarea importanței de a ne gândi la o astfel de acțiune. Totuși, fără a atinge o astfel de stare, pur și simplu nu trecem de la blestem la binecuvântare și rămânem în blestem fără măcar să ne dăm seama.
Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă
Filed under:
Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate
|
Add Comment/Ask Question→