Comentariu: Spunem că luminile din jur provoacă tot felul de clarificări în noi.

Răspunsul meu: Lumina trezește Kli-ul (vasul). Lumina corectează Kli-ul. Trebuie doar să-i dăm un motiv pentru a face acest lucru.

Comentariu: Spunem că numai lumina mă poate corecta pentru că, pe de o parte nu va face nimic până când nu vreau eu, iar pe de altă parte, numai ea poate trezi această dorință în mine.

Răspunsul meu: Poți continua mai departe și va fi la fel. Acestea sunt exact stările noastre: ascensiuni, coborâri și tot felul de relații. Exact asta se întâmplă! Fie Kli-ul, fie lumina este revelată, fie asta, fie aia. Asta este tot! Nu mai este nimic altceva.

Singura întrebare este dacă trebuie să fim atât de inteligenți încât să cunoaștem detaliile procesului prin care trecem, și dacă dintr-o dată nu mai știu vreun detaliu al acestui proces, atunci Doamne ferește, nu voi mai putea trece prin el? Aceasta este întrebarea!

Ne împing cunoștințele noastre să trecem prin acest proces, în timp ce lipsa noastră de cunoștințe ne oprește? Nu! Să presupunem că un psiholog sau un filosof stă aici. Ar putea înțelege rapid despre ce vorbim, și după doar câteva lecții, ar putea explica și jongla cu terminologia atât de abil, ca un adevărat Ilie Profetul, încât ai fi vrăjit.

Între timp, lângă el ar putea fi un om care are dificultăți în a înțelege despre ce vorbim și este el însuși atât de grosier interior și nedezvoltat emoțional încât pur și simplu nu poate simți ce se spune în lecție. Și ce dacă?! Acest lucru este complet lipsit de importanță!

Doi astfel de oameni pot sta unul lângă altul. Unul este literalmente Șimon din piață, nu Rabi Șimon, așa cum era el. Și acest biet Șimon din piață abia poate înțelege ce este scris în articol și este într-un fel de ceață. Iar al doilea, să spunem, este un intelectual fin sensibil, care înțelege totul și care se joacă ușor cu cuvintele pe orice subiect.

Nu există absolut nicio legătură între aceasta și avansarea lor, deoarece totul depinde de efort! Dacă acest om grosolan, needucat, își dă totul și se dedică complet muncii, atunci doar eforturile sale sunt luate în considerare! În timp ce acel om inteligent și rafinat, care înțelege totul din mers, s-ar putea să nu depună suficient efort și nici nu este nevoie. Îi este dificil să se investească pe sine, pentru că nu simte că există ceva aici în care să investească.

Nu este vorba că este neinteresat sau că simte dispreț. Pur și simplu nu vede provocările sau posibilitatea de acțiune. Dar de fapt, totul se desfășoară conform calculului efortului și nimic altceva.

Se pare că un filosof cu o natură sensibilă este de fapt nefericit pentru că nu i s-a dat suficient Aviut (grosime a dorinței, a nevoiei) de Sus și va trece mult timp până când va începe să o primească.

Dacă rămâne statornic în studiile sale, va ajunge desigur, la starea de Şimon din piață și va începe de acolo. Vedem adesea acest lucru printre noi. Acesta este motivul pentru care Cabala este la mare căutare în generația noastră foarte materialistă, grosieră și egoistă, și nu în generațiile anterioare, care au simțit prezența divină în toate. Pentru ei, acest lucru a fost clar și natural. Le-a fost foarte ușor să stabilească o corespondență între lumea materială și cea spirituală.

Ei au îndeplinit toate poruncile. Știți cum să îndepliniți poruncile legate de pământ? Este ceva înfricoșător: vreo 300 până la 400 de porunci. Și poruncile legate de Templu? Aveau senzații interioare pure, și prin urmare, nu aveau nevoie de Cabala; nu făceau eforturi. Dar la noi este invers.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Până la corectarea finală, noi nu atingem „inima de piatră”. Construim doar o pregătire pentru corectarea ei sub forma negării.

Să ne imaginăm că același proces are loc chiar și înainte de Machsom (barieră). Construim o pregătire pentru a corecta Masach (ecranul) peste dorința noastră de a primi printr-o formă de negație. Ce calități trebuie să examinăm pentru ca mai târziu să putem primi lumina lui Mesia de Sus, lumina care ne va scoate din această lume în lumea spirituală?

Mai târziu, la corectarea finală, primim lumina lui Mesia, care ne trage de la a doua restricție la prima restricție. Asta e! Înțelegeți! De ce aveți nevoie? Ce condiții sunt necesare? Este nevoie de mulți ani de efort pentru a ajunge aici. Este ca și cum ați „mesteca” aceleași articole și scrisori iar și iar.

Pe vremea mea, nu exista nimic din toate acestea. Când Rabaş a început să-și scrie articolele, era deja 1983 – 1984. Primele sale articole au fost publicate în 1984. Înainte de aceasta, exista doar cartea Sefer HaHakdamot (Cartea Introducerilor), și asta era tot, nimic altceva. Mai mult, nu am studiat-o. Am studiat doar Studiul celor Zece Sfirot. Dacă doreai, puteai citi introducerile singur!

Faptul că „mestecăm” toate aceste texte este foarte benefic pentru a face clarificări. Cu toate acestea, trebuie să încercăm să le aducem în inimă, adică să le citim în așa fel încât să atingă dorințele noastre dezvăluite, expuse. După cum spunea Rabaş: „Îți dau medicamente, o sticlă de medicamente. Dar în loc să le bei, le freci pe picior. Nu ai înțeles ce ți-a spus doctorul și obții rezultatul corespunzător”.

Trebuie să percepem toate aceste lucruri cât mai îndeaproape posibil în raport cu dorințele noastre. În timp ce citim și ascultăm, ar trebui să încercăm să conectăm ceea ce citim cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Apoi, treptat, va pătrunde în inimă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 30.07.2026, Rabash, „Ce înseamnă că uleiul este numit «fapte bune» în lucrare?”

Din  Lecţia zilnică de Cabala 7/30/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Sarcina noastră este să creștem în ceilalți conștientizarea importanței Creatorului. Sunt obligat să fac asta față de prieteni. Dar cu mine ce se întâmplă?

Răspuns: Ești obligat să crești conștientizarea importanței Creatorului în ceilalți. Dar nu poți face asta pentru tine însuți, ci doar în relație cu ceilalți.

Și prietenii, la rândul lor, vor face același lucru pentru tine. Nu ești stăpânul dorinței tale. Nu vorbim despre dacă vrei, ci despre cum vei efectua astfel de acțiuni în relație cu prietenii, chiar dacă sunt prefăcute sau cu reticență, deoarece în relație cu ei ești capabil să faci acest lucru.

Poți să pui întrebări ascuțite despre noi și despre calea noastră aici, iar în timp ce conduci lecții în grupul tău extern, fii plin de entuziasm. Aceștia sunt doi poli, dar acest lucru este posibil. Așa trebuie să acționeze fiecare dintre noi. Și eu am uneori stări care nu sunt observabile din exterior.

Comentariu: Când ești în fața unui grup, este mai ușor.

Răspunsul meu: Desigur, în relație cu ceilalți poți face orice, căci aici intră în joc mândria și onoarea ta. Egoul tău funcționează; dorința de a primi te ajută. Și astfel, ți se spune: folosește dorința de a primi într-o astfel de formă; dă societății „minciuna” ta și societatea îți va da propria minciună, iar apoi reacționezi la falsitatea societății ca și cum ar fi adevărată. O vei accepta ca adevăr.

Întrebare: Și totuși, este posibil să se stabilească niște legi?

Răspuns: Este posibil. Fă ce vrei. Principalul lucru este – fă. Să introducem poziția unui șef de serviciu al grupului și să îl lăsăm să se schimbe în fiecare zi. Pe parcursul zilei de astăzi, ai grijă să determini pentru noi importanța Creatorului, cum trebuie să gândim și să acționăm. Începe; astăzi ești responsabil. Încearcă.

De fapt, așa trebuie să acționeze toată lumea și în fiecare zi.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Fiecare crede că este imposibil să fii o ființă umană perfectă, așa că, în general, crede că este complet, și când se uită la prietenii săi, le vede defectele, că nu sunt toți în regulă.

El, pe de altă parte, este bine (Rabaș – Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă?”).

Orice facem aici face parte încă din lumea trupească și există o singură cale prin care omul se ridică în spiritualitate: iubirea pentru prieteni. Multe articole au fost scrise și multe cuvinte au fost rostite despre iubirea pentru prieteni. În starea actuală a grupului nostru, pe ce ar trebui să se concentreze omul acum, ca pe ceva care va fi cu adevărat benefic?

Am nevoie de un singur lucru. Nu acum și nu mai târziu, ci întotdeauna, pentru căci chiar și peste o lună nimic nu se va fi schimbat în comparație cu astăzi. Munca va fi aceeași: recunoașterea măreției scopului, măreția conexiunii cu Creatorul, singurul lucru pentru care merită să trăiești și pentru care merită să plătești orice preț.

Sâmbătă, când ai făcut un toast la masă, ai spus: „Nu a mai rămas nimic de dăruit Creatorului, decât sufletul meu. Am dat deja totul și am văzut că nimic din toate acestea nu valorează nimic, că nici măcar nu a ajuns la destinație. Singurul lucru care mi-a mai rămas este sufletul meu. Este al meu și îl dau”.

Aceasta este conștientizarea pe care grupul trebuie să o insufle în mine. Totul începe și se termină cu conștientizarea importanței Creatorului, deoarece întreaga noastră cale este îndreptată către El. Dacă El nu este important pentru mine, voi începe să mă întorc în toate direcțiile – prin 359 din cele 360 ​​de grade, excluzând acea singură direcție adevărată.

O singură direcție duce la El. Toate celelalte direcții sunt „domeniul meu, al celor mulţi”, unde mă îndrept spre îndeplinirea propriilor mele dorințe, pofte, pasiuni și deficiențe. Prin urmare, dacă vreau să părăsesc punctul central, „inima de piatră”, punctul meu din inimă, și să mă îndrept spre El și să-L ating, atunci de la bun început trebuie să-mi stabilesc scopul în vizor. Și voi putea să-l păstrez în conștiința, atenția și concentrarea mea doar dacă este important pentru mine.

Cum poate deveni important pentru mine? Poate deveni important doar dacă grupul îmi spune că este important, îmi spune de o mie de ori, pentru că eu nu-i văd importanța. Nu voi începe niciodată să-l caut, pentru căci, cum aș putea căuta ceva ce nu văd, nu simt și nu pot percepe?

Grupul trebuie să-mi ofere asta. Iată atât începutul, cât și sfârșitul muncii. Nimic nu se schimbă: trebuie să ridici constant importanța Creatorului prin toate gradele, în această lume și în viitor. Nu există nimic în afară de asta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

De la faptul că la început spun „nu este nimeni în afară de El” și apoi mă străduiesc să devin similar cu acesta prin „dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”, când examinez și văd cât de opus sunt Creatorului, atunci de la mine vine o cerere către El: o rugăciune. Dar rugăciunea nu înseamnă că cer sau mulțumesc. O cerere și o recunoștință semnifică doar faptul că am ajuns la o definiție a stării adevărate, că am finalizat analiza locului meu actual. Nu este nevoie de nimic mai mult.

În momentul în care discern cu adevărat starea mea poate fi numită cerere, rugăciune sau pocăință; cum se numește nu contează. Dar când ajung la această simțire finală, atunci se schimbă și nu mai trebuie să spun nimic.

Rugăciunea este definită ca cea mai profundă simțire din inimă. După multe gânduri, clarificări și schimbări, ajung la decizia finală: cine sunt eu și ce sunt.

Cabaliștii numesc aceasta rugăciune – punctul în care îmi aplic pecetea încheind clarificarea și analiza.

 

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 225

Ce este nou în asta? La urma urmei, am avut deja o conexiune cu Gazda înainte…

Nu. Din partea noastră, nu am avut niciodată o conexiune cu Gazda și nici nu L-am simțit așa cum suntem destinați să-L simțim. Este asa, deoarece corectarea finală pe care a creat-o Creatorul este pe cheltuiala Creatorului, nu pe cheltuiala ființei create. În Cabala, învățăm că expansiunea Luminii și plecarea ei fac vasul potrivit pentru rolul său. Cu alte cuvinte, abia atunci apare o deficiență, iar din acea deficiență vine conexiunea dintre ființa creată și Creator. Înainte de asta, nu exista nicio conexiune.

Cel mai mult ce poate face Creatorul este să creeze o dorință de a primi, să o umple și să-i dea un sentiment de rușine, astfel încât prin toate aceste lucruri ea să se restricționeze, să treacă prin diverse încarnări și să se reverse la capătul opus. Creatorul nu o poate aduce mai aproape fără acest proces, deoarece atunci dorința nu se dezvoltă și nu ne apropiem de Creator. Creatorul poate face totul, cu excepția faptului de a ne da sentimentul că noi înșine am realizat-o.

Baal HaSulam ilustrează acest lucru cu o scurtă povestire: „Doi prieteni se întâlnesc după douăzeci de ani fără să se vadă. Unul a devenit bogat, iar celălalt a devenit sărac. Prietenul bogat îl ia pe prietenul sărac în casa lui și îi spune: „Tot ce am este al tău”. Ei petrec timp împreună, se distrează și totul este minunat. Într-adevăr, prietenul bogat îi dăruiește tovarășului său tot ce este bun din toată inima. Nu face calcule și este complet dispus să pună totul înaintea săracului. După o săptămână, săracul, care înțelege că prietenul său îi dă exact așa cum și-ar da sieși, și cu atât mai mult fără niciun calcul, îi spune: „Există o problemă aici. Există un singur defect: nu eu am făcut asta; ai fost tu. Și nu poți face nimic pentru a schimba acest fapt. Există un singur lucru pe care îl poți face dacă vrei cu adevărat să-mi faci o favoare: dă-mi oportunitatea de a realiza ceea ce ai tu, pe cont propriu.” Asta face Creatorul pentru noi. Când ajungem, ajungem cu adevărat la un nivel egal cu El.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Un samurai a venit la un înțelept și l-a întrebat dacă iadul și raiul există cu adevărat.

„Cine ești?”, a întrebat înțeleptul.

„Un samurai”, a spus războinicul.

„Minți”, a spus înțeleptul. „Ai o față de cerșetor.”

Samuraiul și-a scos sabia. Înțeleptul a spus:

„Așa se deschid porțile iadului.”

Samuraiul a înțeles, și înclinându-se, și-a pus sabia la loc.

„Și așa se deschid porțile raiului”, a spus înțeleptul.

Întrebarea mea este următoarea: Este posibil să nu scoți sabia ca răspuns la vreo insultă? Cu alte cuvinte, este posibil să nu treci prin iad înainte de a ajunge în rai?

Răspuns: Este foarte dificil. Cred că este practic imposibil.

Comentariu: Deci, întregul drum spre rai este pavat prin iadul prin care treci. Aceasta este o chestiune serioasă.

Răspunsul meu: Ce altceva poți face? Așa am fost creați. Acesta este egoismul nostru incomparabil.

Întrebare: În principiu, nu iartă pe nimeni; omul trebuie să răspundă imediat?

Răspuns: Da. Primul gând este să scoatem sabia, pentru că așa suntem noi. Nu există scăpare.

Nu putem pur și simplu să acționăm un comutator astfel încât binele să ne guverneze. Pentru că „Eu am creat răul”, acestea sunt într-un fel, cuvintele Creatorului. „Și am creat Tora pentru corectarea lui”. Dar la început există răul.

Întrebare: De ce a fost creat răul la început?

Răspuns: A fost pentru ca omul să poată deveni conștient de natura sa de la o extremă la alta, de la rău la bine, să experimenteze pe deplin ambele manifestări și apoi să se încline spre bine. Numai atunci, binele va guverna omul asupra răului. Dar unul nu poate exista fără celălalt.

Întrebare: Deci, într-un fel sau altul, intrăm în rai prin iad?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Atunci în ce constă înțelepciunea unui om? Spunem: „Un om este înțelept”.

Răspuns: Înseamnă să vezi dinainte, fără a fi nevoie să treci prin iad la fiecare pas, că trebuie să acționezi diferit. Dar acest lucru se dobândește prin încercări și experiențe foarte mari.

Întrebare: Deci, experiența iadului constant conduce omul la o înțelepciune mai mare?

Răspuns: Desigur, la fel ca acel înțelept japonez.

Comentariu: Vorbiți adesea despre un om care se resemnează. Ați folosit chiar și cuvintele „supunere”, „anulare” și „autoanulare”.

Răspunsul meu: Acestea sunt toate stări foarte complexe care necesită o călătorie prin iad. Nu cred că omul se poate autodepăși în avans fără o experiență vastă. Este imposibil.

Întrebare: Vorbiți despre ridicarea deasupra egoismului. Ce înseamnă să te ridici deasupra egoismului?

Răspuns: Înseamnă să simți egoismul în toate manifestările sale posibile în viață, chiar și în natură, și să te ridici constant deasupra lui. Să-ți pleci capul, adică să-ți reduci egoismul, să-l reduci, să-l minimalizezi, să-l suprimi.

Întrebare: Dacă omul efectuează constant acest exercițiu de suprimare a egoismului și de autoanulare, va ajuta?

Răspunsul meu: Nu cred că acest exercițiu este posibil; este filozofie. Este posibil doar printr-o instruire treptată în cadrul unei societăți adecvate. Trebuie să existe un mediu în care toată lumea își dorește acest lucru. Ei nu pot face asta, dar vor să o facă.

Întrebare: Simt ei că nu pot face asta?

Răspuns: Desigur. Trebuie să existe o recunoaștere a răului. Și apoi, toți împreună, față în față și ajutându-se reciproc, pot ieși târându-se din acea groapă urat mirositoare.

Întrebare: Vă rog să-mi spuneți, asupra cui revine de fapt responsabilitatea de a ieși de acolo? Asupra noastră?

Răspuns: Asupra noastră! Cereți, implorați, gândiți, vorbiți și arătați-vă exemple unul altuia și astfel acționați. Și fiecare dintre cei al căror egoism este mai mare, se ridică în mod natural mai sus. În general, aceasta este munca.

Întrebare: Dacă această muncă este desfășurată în cadrul unei societăți – oameni care vor să-și depășească egoismul, îi ajută el pe ceilalți?

Răspuns: Îi ajută pe ceilalți nu doar prin exemplu. Nici nu contează dacă îl văd sau nu. Pentru că aceasta este o forță a naturii, și în acest fel, este adăugat la ecuația comună a naturii și depășește mai întâi egoismul, apoi altruismul.

Întrebare: În principiu, spuneți că, dacă acest grup reușește să se ridice deasupra sa, va începe să-i ridice și pe toți ceilalți odată cu el?

Răspuns: Da. Trebuie să acționăm.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 11/06/23

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Comentariu: Tot ceea ce vorbiţi se referă atât la munca interioară, cât și la cea externă. Pe de o parte, acestea sunt lucruri diferite, iar pe de altă parte, nu pot fi separate.

Răspunsul meu: Munca interioară este munca mea privată, care privește conexiunea mea personală cu Creatorul. Munca externă de dragul societății este îndreptată în afara mea, nu spre interior, ci spre exterior. Aceste două lucruri par a fi diferite.

Cum pot fi combinate? Dacă nu dăruiesc nimic societății, nu voi putea crește. Încearcă să stai cu cărți și vei vedea cât de mult te deteriorezi. Nu va ieși nimic din asta. Oprește-te din toată activitatea noastră externă și vei vedea ce se va întâmpla cu noi în două săptămâni. Pentru noi înșine, nu avem nevoie de cărți sau filme.

Nu-ți poți exprima dorința de spiritualitate dacă nu lucrezi în diseminare.

Întrebare: Deci în esență, trebuie să ne gândim cum să ne conectăm cu alte suflete?

Răspuns: Nu știm încă cum să ne conectăm cu sufletele sau cum să facilităm o muncă cu adevărat pentru ele. Acest lucru este încă departe de noi; Încă nu posedăm adevărata intenție de dragul dăruirii, când tot ce ne gândim este ca ceilalți să se simtă cu adevărat bine. Există o sarcină generală în cadrul căreia acționăm, știind că altfel lucrurile vor merge prost. În această formă accesibilă, le oferim oamenilor o cale de ieșire din situația existentă.

Dar mai târziu, când omul trece bariera și stabilește o conexiune cu alte suflete, iar Creatorul apare în el, munca sa ia o formă diferită: treptat începe să se raporteze la toate sufletele ca la părți ale propriului suflet. Astfel, prin includerea lor în sine, declanșează procese de corectare în ei, datorită cărora primește lumină în Kelim ale sale. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că omul se ridică spre sus, se apropie de Creator.

Prin urmare, regula „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este cea mai importantă. Ce înseamnă regula (Klal)? Este legea generală (Klali) prin care atingi scopul creației.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 20/07/26, Rabaș – Art.27, 1986-Creatorul și Israel au plecat în exil

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Unde rezidă înțelepciunea, maturitatea noastră? Adică, maturizarea noastră pare să fie aceea că atunci când oferim ceva altui om, nu îi oferim ce e mai bun și păstrăm ce e mai bun pentru noi. De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Pentru că egoismul nostru dă totul peste cap, inevitabil.

Întrebare: Suntem conștienți de asta?

Răspuns: Suntem conștienți de asta. Îmi amintesc chiar și din propria experiență. Când aveam vreo doi ani, mă comportam și eu așa, dăruiam ce e mai bun. Dar apoi m-am simțit obligat să stric totul. Cineva mi-a dat două cărți poștale și mi-a spus să-i dau una verișoarei mele. Nu știam pe care să i-o dau pentru că amândouă erau frumoase, colorate, strălucitoare și atractive. A trebuit să fac ceva cu una dintre ele. Așa că am îndoit un colț, l-am frecat puțin și apoi i l-am dat. Eram deja mai înțelept.

Întrebare: Dar aţi înțeles că aţ deteriorat-o în mod deliberat, astfel încât să o puteți da fără nicio problemă?

Răspuns: Ca să știu pe care să o dau. Altfel, nu aș putea alege între cele două.

Întrebare: Devine tot mai înfricoșător pe măsură ce avansăm?

Răspuns: Desigur!

Întrebare: Când apare acest sentiment: „Ce fac?! Cum pot face asta?!”

Răspuns: Trebuie să studiezi mult și să înveți din exemple. Nu este simplu.

Întrebare: Dar omul își dă seama de această situație sau s-ar putea să nu vină niciodată?

Răspuns: Depinde de om.

Comentariu: Deci, poate că vine, și apoi este îngrozit să descopere că vrea mereu să le dea altora ce e mai rău.

Răspunsul meu: Da. Vedeți, încă îmi amintesc de acest exemplu și astăzi.

Întrebare: Se pare că intră cu adevărat în inimă.

Când omul înțelege acest lucru și simte: „Așa sunt eu și nu vreau să trăiesc conform acestei naturi”, care ar trebui să fie acțiunile sale? Să presupunem că îmi dau seama că mereu le dau altora ce e mai rău.

Răspuns: Dacă acest lucru se schimbă deja în interiorul unui om și acesta începe să devină conștient de acest lucru, atunci acesta este deja drumul spre corectare, spre autoexaminare și așa mai departe. Aceasta este deja ceva semnificativ.

Întrebare: Deci, pot să-mi spun în interior că am început deja un fel de cale?

Răspuns: Probabil, da. Deja te apropii de autoexaminare.

Întrebare: Îmi amintesc că ne-aţi povestit cum stăteaţi cu profesorul dvs. și sortaţi boabe de cafea. Și vă afecta cu adevărat faptul că trebuia să sortaţi fiecare boabă, fiecare boabă în parte.

Deodată, profesorul dvs. v-a spus: „Gândește-te așa: Sortezi această boabă anume pentru profesorul tău, pentru cafeaua pe care profesorul tău o va bea din această boabă.” Și așa mai departe. Și aceasta, de exemplu, este pentru prieteni.

Spuneţi-mi, în acel moment, asta îi dă omului putere? Practic, îl consideraţi pe profesorul dvs. aproape ca pe un tată. Asta îi dă unui om putere?

Răspuns: Ca să fiu sincer, nu cred că am înțeles pe deplin în acel moment. Dar în general, desigur, este un exemplu excelent.

Întrebare: A trăit așa profesorul dvs, Rabaş?

Răspuns: A trăit așa. Îmi amintesc că atunci când mi-a spus asta, mi-am dat seama că nu înțelegeam deloc ideea.

Întrebare: Deci, atunci când omul înțelege în sfârșit că „nu pierde ideea”, înseamnă că a ajuns pe un fel de linie dreaptă, pe cale?

Răspuns: Da. Este bine ca omul să atingă această stare.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 19/08/26

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Există o regulă conform căreia nu poți face nimic dacă nu simți plăcere în acel lucru. În timp ce o faci, munca fără plăcere se numește „muncă” (Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă?”).

Dacă pe de o parte, eu aș vrea să fac ceva, dar pe de altă parte nu sunt capabil să o fac pentru că nu văd nicio recompensă pentru acea acțiune, atunci aceasta se numește efort.

Ne putem imagina o recompensă pentru aproape orice, cu excepția acelui lucru care merge împotriva naturii noastre: intenția de a dărui. Atât timp cât este vorba de intenția de a primi, oricare ar fi ea, eu pot vedea întotdeauna un beneficiu în ea.

Mă pot convinge și îmi pot imagina lucrurile în așa fel încât să găsesc cel puțin un punct de sprijin și să simt că merită. Dar dacă vorbim despre o acțiune de dragul dăruirii, nu există nicio plăcere corespunzătoare în Kelim ale mele; nu se simte în ele, și prin urmare, nu o pot îndeplini.

Încearcă să-ți imaginezi o acțiune în care renunți la tot ce ai, absolut totul. Dacă o îndeplinești corect, nu vei putea simți nicio plăcere din ea. Ai putea găsi plăcere în onoarea pe care o primești sau în altceva, dar vorbim despre efectuarea corectă a acțiunii.

Așadar, există o singură acțiune în raport cu care ne putem pune într-o situație în care nu avem combustibil cu care să o îndeplinim. Aceasta se numește efort. Efortul este încercarea mea de a efectua o acțiune de dragul dăruirii și dezvăluirii faptului că sunt incapabil să o fac. Această stare în sine se numește efort.

Întrebare: Și o îndeplinesc?

Răspuns: Ce vrei să spui prin „s-o îndeplinesc”? Nu poți, ești incapabil să o îndeplinești. Dar când stabilești pentru tine însuți că acesta este cu adevărat cazul, acest lucru se numește deja efort.

Este scris că omul nu ar face asta dacă nu ar ști că va fi plătit pentru efort. Deci ce ar trebui să facă? Trebuie să-și sporească conștientizarea importanței intenției de a dărui. Dar cum? De ce?

Aici, omul se găsește într-o situație în care nu mai are nimic de făcut. Își descoperă propria slăbiciune, văzând că indiferent la ce recurge, propria sa forță, natura sa, conștientizarea sa, nu are nicio legătură cu intenția de a dărui.

Totuși, dacă în același timp, omul adună tot felul de impresii din afara sa, auzind de la alții că intenția este mai importantă decât orice altceva, în timp ce el însuși nu simte niciun gust în ea și nu este capabil să o realizeze, atunci are două puncte extreme, doi poli. Și dintre acești doi poli vine rugăciunea, la care primește un răspuns.

Acești doi factori sunt conectați unul cu celălalt: Dacă lucrez la recunoașterea importanței intenției de a dărui, atunci mi se arată din ce în ce mai clar că nu o am. În același timp, nu ar trebui să lucrez pentru a-mi descoperi incapacitatea cât mai repede posibil. Este imposibil să lucrezi negativ; aceasta ar fi autoamăgire.

Trebuie să lucrezi pentru a atinge efectiv acțiunea spirituală, pentru a o îndeplini. Atunci, în contrast cu aceasta, ți se va arăta că ești incapabil să o faci. Trebuie să lucrăm întotdeauna pozitiv.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→