În ce stare se află omul în stratul de la limita trecerii Machsom? Trebuie să știm ce stări apar pentru a ne putea monitoriza și a înțelege dacă suntem deja acolo sau încă aici.

Nu vorbim despre ceruri care se deschid brusc sau despre anumite forțe, fulgere, îngeri și așa mai departe, care apar. Vorbim doar despre o simțire interioară: dacă ni se dezvăluie o viziune mai profundă asupra universului, o viziune dincolo de granițele sale – forțele care îl guvernează, gândul, planul și voința generală și despre cum este simțit acest lucru de către noi.

Toate acestea apar în interiorul unui om, subiectiv, în timp ce în exterior nimic nu se schimbă. Lumea rămâne aceeași și nu are nicio idee că unul dintre locuitorii ei a intrat într-un grad de conexiune directă cu Creatorul.

După cum scrie Maimonide, lumea continuă să existe așa cum există acum. Mai mult, el scrie aceasta despre Gmar Tikun, chiar ultimul punct de corectare, când nu doar un om, ci toți oamenii ating cel mai înalt punct al existenței – etern și perfect.

Lumea noastră pare atât de imperfectă, nesemnificativă, murdară, incredibil de mică și sufocantă. Dar de fapt, vom vedea că nu este deloc așa; percepția noastră se va schimba.

Astfel, nimic nu se schimbă în jurul omului; viziunea sa asupra lumii și simțirea sa se schimbă. Traversarea Machsomului în sine constă în mai multe etape. Această tranziție fluctuează: omul este uneori deasupra egoismului său și alteori sub el. Acest lucru se întâmplă de mai multe ori, alternativ. Apoi are loc descoperirea finală și completă.

La începutul traversării Machsomului, starea omului poate fi comparată cu a fi în apă. Uneori este deasupra suprafeței și alteori sub ea; pare să se cufunde doar în dorințele și gândurile acestei lumi, în gânduri despre sine, pentru sine și folosindu-i pe ceilalți de dragul său.

Cu alte cuvinte, asta gândim: „Ar trebui să lucrez pentru grup, să mă conectez cu prietenii, să studiez…” Dar de ce ar trebui să fac asta? Ca să pot avansa. Această stare se numește „sub Machsom” și aici ne aflăm. A doua stare este atunci când omul este ca să spunem așa, deasupra suprafeței apei.

Apoi înțelege că toți egoiștii sunt ca niște copii, deoarece au fost creați așa de Creator. Ei nu sunt de vină pentru că acționează așa cum se comportă. Prin urmare, Creatorul este complet îngăduitor față de ei, deoarece El este cel care i-a creat în acest fel.

Și cel care se ridică deasupra Machsomului, ca deasupra suprafeței apei, începe să simtă în sinea sa că le dorește tuturor binele și vrea să-i ajute. El simte nevoia să se raporteze la toți așa cum Creatorul se raportează la ei, deoarece ridicarea deasupra Machsomului înseamnă adeziune și a deveni similar cu gândurile Creatorului.

Apoi omul începe să-I ceară Creatorului să-i arate cum se raportează El la umanitate, astfel încât să poată deveni din ce în ce mai asemănător cu El. El nu vrea să se ridice doar de dragul de a se ridica, ci pentru a justifica planul Creatorului cu privire la întreaga umanitate.

Omul începe să simtă nevoia acestei justificări. El se teme că încă nu înțelege sau nu recunoaște cum se raportează Creatorul la toți, și că undeva, poate chiar nu este de acord cu El.

Starea de după Machsom este atunci când omul își dorește deja o revelație mai mare a Creatorului, nu pentru a-i fi plăcut să vadă cum totul în lume se mișcă conform unui singur sistem, ci pentru a-L justifica pe Creator. Deși nu-L poate justifica cu adevărat, el dorește să facă acest lucru pentru că, prin aceasta, Îi aduce mulțumire.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă omul vrea să traverseze Machsom, el trebuie să-și părăsească „sinele”: eu nu exist; sunt în afara mea; mă părăsesc pe mine însumi. Cabaliştii nu vorbesc sau nu scriu prea mult despre această metodă de apropiere de gradul superior și de a deveni similar cu acesta, deoarece există pericolul ca oamenii să fie duși în tot felul de fantezii și iluzii și să înceapă să-și imagineze că plutesc deja undeva acolo, deși nimeni nu știe unde sau cum.

Asemenea imaginări pot fi practicate doar împreună cu acțiuni în cadrul grupului, prin acțiuni comune în relație cu prietenii. Simplul fapt de a sta și de a fantaza despre aceste lucruri nu este recomandat, deoarece ar fi o acțiune detașată de realitate, care te-ar purta undeva necunoscut, iar locul în care te-ai găsi în cele din urmă ar fi imposibil de știut.

Dar a te imagina pe tine însuți părăsindu-ți „sinele”, eu nu exist, sunt prezent în gândurile și dorințele altora și acționez doar în conformitate cu gândurile și dorințele lor – este primul nostru exercițiu. De îndată ce omul devine capabil să efectueze o astfel de acțiune asupra sa, el începe să-i simtă pe ceilalți mai degrabă decât pe sine însuși. El începe să vadă clar o singură forță în întreaga lume care guvernează totul.

De ce începe să simtă asta? Pentru că s-a părăsit pe sine, s-a inclus în această forță, s-a adaptat la ea și s-a unit cu ea, întrucât principala sa calitate este și absența unui „sine”. Atunci omul vede că absolut toți oamenii din lume – cei răi și cei drepți, cei capabili și cei nebuni, sălbaticii și cei civilizați – toți, pur și simplu îndeplinesc un singur gând.

Nimeni nu are nicio dorință personală sau mișcare personală; totul este determinat de o singură intenție, care pur și simplu există în lume ca un câmp. Totul și toți se mișcă doar în conformitate cu aceasta.

Fiecare om este un mecanism care funcționează într-o stare de împlinire maximă cu cheltuieli minime. Și acest mecanism își ia automat locul de fiecare dată, acționând în conformitate cu acest câmp.

Acest câmp se numește Creator. Mai precis, încă nu este Creatorul, ci manifestarea guvernării Sale în raport cu toți cei care sunt în această lume. Omul începe să vadă că totul funcționează conform unei singure legi, unei singure reguli, unei singure voințe. În măsura în care și-a lepădat „sinele” său, se unește cu acest gând și această voință și dorește să intre mai adânc în câmpul Creatorului, începe să vadă cum totul devine bun în raport cu el.

Bineînțeles, nimic nu se schimbă în raport cu el; pur și simplu el începe să vadă cât de bine este cu adevărat. Vede că toți ceilalți duc la îndeplinire acest gând, deoarece gândul său și gândul Creatorului s-au contopit într-unul singur. Vede că totul în lume este făcut de dragul său și în beneficiul său.

Și chiar dacă în opinia sa, se întâmplă ceva dăunător, el tot înțelege că nu este rău; este pur și simplu imposibil să acționezi altfel în stările în care se află oamenii. Prin urmare, le aprobă și le înțelege atât de complet încât, chiar dacă cineva s-ar apropia de el și i-ar amenința viața, nu ar putea să i se opună cu nimic. El își pierde „sinele” într-o asemenea măsură și simte că tot ce se întâmplă în jurul său este absolut corect.

Dau astfel de exemple extreme, care încă nu ne sunt complet clare, doar pentru a ne oferi o oarecare înțelegere a ceea ce înseamnă să te ridici puțin deasupra Machsomului. Acestea sunt menite să ne permită să simțim, cel puțin ușor, această trecere a graniței de acolo până aici și înapoi.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Fiecare dintre noi posedă tot felul de calități. Unele ni se par bune, altele rele; suntem de acord cu unele și nu suntem de acord cu altele.

Multe dintre trăsăturile noastre ne sunt necunoscute chiar și nouă. Le descoperim în noi înșine și suntem îngroziți, sau dimpotrivă, poate că ne simțim încântați de ceea ce descoperim. Avem calități pe care le ascundem de noi înșine; ne este rușine că există în noi, așa că le ascundem adânc în noi înșine.

De asemenea, ne prezentăm nouă înșine într-un anumit fel. O dezvăluire completă a noastră înșine ar putea provoca o asemenea suferință încât omul pur și simplu nu ar mai putea continua să existe. Prin urmare, ne menținem constant într-o stare falsă, dar confortabilă.

Dar să presupunem că ne imaginăm ce înseamnă cu adevărat natura noastră; suntem îngroziți; ce urmează? Suntem măcar capabili să ne corectăm?

O rugăciune străveche spune: „Doamne, dă-mi puterea de a schimba ceea ce pot în viața mea. Dă-mi curajul de a accepta ceea ce este dincolo de puterea mea de a schimba. Și dă-mi înțelepciunea de a distinge una de alta.”

Acesta este un mod corect, practic de a aborda viața. Se referă la un om obișnuit: arată-mi ce pot face și voi ști unde îmi pot aplica eforturile; arată-mi ce nu pot face – de ce să-mi tot dau capul de pereţi dacă oricum nu pot schimba nimic?

Cu alte cuvinte, lasă-mă să văd asta și dă-mi puterea să lucrez la ceea ce pot schimba. Dacă aș ști corect ce pot schimba și ce nu, și dacă aș putea să mă raportez cu înțelepciune la diferența dintre ele, viața ar deveni deja mult mai ușoară.

Dar această rugăciune nu vorbește doar despre un nivel de viață pașnic, cotidian. Vorbește despre faptul că, în ciuda a toate, trebuie să ne corectăm complet. Cum putem finaliza acest lucru?

Pot spune un singur lucru: până când omul nu începe să simtă Creatorul, înainte de Machsom, nu încă într-o formă explicită, ci ca o manifestare implicită a planului general, câmpul comun al iubirii care pătrunde și călăuzește totul, nu există nicio speranță sau posibilitate ca ceva din interiorul lui să se schimbe.

Dar cum ne putem corecta? Nu putem! Doar manifestarea Creatorului ne poate ajuta: revelația luminii, simțirea lumii în care trăim și realizarea faptului că în spatele a tot ceea ce percepem în prezent stă o Forță guvernatoare unică, constantă și binevoitoare. Până când nu simțim acest lucru, nu vom dori să devenim ca ea. Dar de îndată ce facem acest lucru, începem să ne corectăm în această măsură.

Aici putem trage o concluzie foarte importantă: omul nu trebuie să creadă niciodată că trebuie să se corecteze singur, pentru că acest lucru este imposibil. Nimeni nu se așteaptă să ne tragem singuri de păr din mlaștina în care suntem prinși. Numai în măsura în care Creatorul ni se revelează și ne atrage spre El, devenim corectați.

Prin urmare, acesta este singurul lucru la care ar trebui să ne gândim și spre care să tindem. Dar nu ar trebui să tindem spre el pentru că „va fi bine”. Ar trebui să tindem pentru că vrem să ne asemănăm cu El, pentru că dorim să fim ca El în relație cu umanitatea și cu creația.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 259

Care este răsplata lumii viitoare?

Știe fiecare om care este răsplata lumii viitoare? Pentru ce muncim în această lume? Această lume este ca un corridor, și atunci când intrăm în lumea viitoare prin el, primim tot ceea ce câștigăm în această lume. Pregătește-te acum, primești mai târziu. În această lume, este imposibil să primești vreo recompensă. Nu există recompensă în această lume; este doar în lumea viitoare, așa cum este scris: „Nu există recompensă pentru o Miţva în această lume”.

Problema constă în interpretarea „acestei lumi” și a „lumii viitoare”. „Această lume” înseamnă că avem intenții de a primi. „Lumea viitoare” înseamnă că avem intenţii de a dărui. Baal HaSulam scrie într-una dintre scrisorile sale că atingem atât această lume, cât și lumea viitoare cât suntem în viață, în timpul vieții noastre în această lume. Sunt pur și simplu două stări. Una este fără ecran, iar cealaltă este cu un ecran.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

 Avansarea noastră spirituală trebuie să se desfășoare conform legii lumii spirituale, în care o zecime este dată în exterior, mai degrabă decât cheltuită pentru sine.

Tora afirmă acest lucru foarte simplu: fiecare om, chiar și un om sărac, indiferent cine este, trebuie să pună deoparte Maaser, o zecime din venitul său net; nici mai mult, nici mai puțin. Nu există nicio modalitate de a ocoli acest lucru. Aceasta este o regulă a lumii superioare.

Prin urmare, trebuie să dăm o zecime din venitul nostru pentru diseminarea Cabala, ceea ce se numește dăruire Creatorului, deoarece această porțiune Îi aparține: El corectează Malchut al nostru; nu noi înșine.

Noi corectăm primele nouă Sfirot noi înșine, și prin urmare, în lumea noastră păstrăm 90% pentru noi în ceea ce le privește. Conform corespondenței dintre rădăcină și ramură, eu pot folosi în mod corespunzător 90% din resursele mele de dragul spiritualității.

Dar nu pot corecta a zecea parte în lumea spirituală în niciun fel; Creatorul o corectează. Prin urmare, în această lume, dacă nu folosesc această a zecea parte pentru mine, ci o dau pentru diseminare. Creatorul corectează acest lucru.

Mai mult, omul care nu se angajează în muncă spirituală, ci pune deoparte Maaser, este inclus în munca spirituală, deoarece aceasta este cu adevărat contribuția sa la spiritualitate, conform corespondenței dintre rădăcină și ramură. În schimb, oricine reține această zecime pentru diseminarea Cabalei în orice fel, se jefuiește spiritual pe sine.

Din Lecţia zilnică de Cabala pentru Sărbătoarea de Sukot 01/10/26

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum poate exista o dispută între cabalişti?

Răspuns: Un cabalist este cineva care se află în lumea spirituală  și simte spiritualitatea. Vă întrebați cum pot ei percepe lucrurile diferit? Exact în același mod ca în lumea noastră.

Există atât de mulți oamenii de știință în această lume care au dispute între ei! Unul vede realitatea într-un fel, altul o vede în alt fel. Nu este vorba că văd realitatea diferit, ci mai degrabă că opiniile lor diferă în ceea ce privește legile după care se comportă această realitate. Este un lucru oarecum ascuns, dar totodată oarecum revelat.

Să presupunem că vedem un fenomen. Voi credeți că sursa acestui fenomen este cutare și cutare și de aceea se manifestă în acest fel în fața noastră. Totuși, ceea ce se manifestă în fața ochilor noștri vedem cu toții la fel. Dar nici voi, nici eu nu vedem ce se află în spatele lui.

Acestea sunt deja niveluri superioare. Este foarte posibil ca acesta să nu fie nici măcar următorul nivel, ci două sute de niveluri mai sus. Vedem realitatea așa cum este ea în lumea noastră, dar motivul pentru ceea ce vedem poate fi cu două sute de niveluri mai sus decât ceea ce am înțeles. Și apoi începem să raționăm: „Este așa, sau așa?”

Această dispută a fost între Baal HaSulam și Raşaş. Baal HaSulam scrie puțin despre asta la sfârșitul cărții „Porțile Intențiilor”. Dar ceea ce scrie el este doar o mică parte din imagine. Această dispută este fundamentală pentru ei, dar nu atât de mult pentru noi, pentru că Raşaş este cu adevărat un sfânt. Ceea ce a realizat el sunt cuvinte sfinte, divine pentru noi.

Dar ceea ce indică el ca fiind motivele pentru ceea ce vede este de fapt cu două sute de trepte mai sus. Și din moment ce nu a atins încă acel nivel, Baal HaSulam nu este de acord cu el, pentru că Baal HaSulam a realizat mai mult și scrie de la nivelul pe care l-a atins. În opinia sa, Raşaş nu greșește în ceea ce îi prezintă ca fapt. Faptele sunt corecte, dar când vorbește despre motivele pentru ceea ce se întâmplă, se înșeală.

Este ca în lumea noastră: există doi fizicieni ale căror dezbateri sunt nesfârșite, deoarece discută o cauză ascunsă și care poate fi foarte înaltă și foarte îndepărtată. De aceea există multe dezacorduri și diferențe de opinie printre cabaliști.

Și acest lucru este corect, deoarece ei sunt doar cercetători. Ei studiază acțiunile Creatorului, și în măsura în care ei se pot alinia cu aceste acțiuni, le înțeleg; în măsura în care nu se pot alinia cu ele, nu le înțeleg. Dar cauzele sunt întotdeauna superioare față de ceea ce înțeleg ei. Mai mult, ei se pot înșela și în interpretarea cauzelor, deoarece este imposibil să dai nume la ceea ce nu a fost înțeles.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Lumea rămâne neschimbată; doar noi ne schimbăm în interiorul nostru. Depinde în întregime de mine cum Îl experimentez pe Creator: în „dubla Sa ascundere”, în „ascunderea simplă” sau în relația Sa directă cu mine, „față în față”.

Din partea Sa, El este întotdeauna prezent în Kli (vas), într-o relație directă cu mine. Percep acest lucru în funcție de nivelul corectării mele. Dacă toate calitățile mele sunt corectate și simt manifestarea completă a Creatorului, atunci suntem „față în față”. Această stare se numește „adeziune” (Dvekut), „sfârșitul corectării” (Gmar Tikun) sau „lumea infinitului” (Ein Sof), unde nu există limitări.

În măsura în care cele 620 de simțuri, senzații, dorințe și calități ale mele sunt necorectate (pot fi parțial corectate și parțial necorectate, formând un spectru al tuturor celor 620 de dorințe), fiecare trebuie ridicată la înălțimea maximă a tuturor celor zece Sfirot particulare ale sale. Numai atunci toate cele 620 de dorințe își vor atinge înălțimea maximă.

Acestea pot fi de asemenea, la niveluri diferite, unul inferior și altul superior, precum o imagine spectrală sau precum reprezentarea vizuală a sunetului pe un egalizator, organizată pe frecvențe. Să presupunem că există douăzeci de frecvențe selectate și vedem cât de înaltă sau joasă este fiecare dintre ele.

În mod similar, avem 620 de calități, iar fiecare atinge o înălțime de până la zece Sfirot. Înălțimea fiecăreia determină imaginea lumii care ne este prezentată. Calitățile noastre sunt tocmai acei senzori în care intră Creatorul. Cu cât sunt mai corectate, cu atât Creatorul intră mai mult în ele; cu cât sunt mai puțin corectate, cu atât El intră mai puțin în ele.

Aceste grade ale manifestării Creatorului în cele 620 de calități ne desenează imaginea lumii. În partea celor 620 de dorințe, care este corectată, Creatorul este prezent; aceasta se numește „măsura revelației Creatorului”. În partea inferioară, încă necorectată, a celor 620 de dorințe, Creatorul nu este manifestat; aceasta se numește „măsura ascunderii Creatorului”.

Astfel, cuvântul „lume” (Olam) provine din cuvântul „ascundere”. Este măsura revelației și ascunderii Creatorului. Lumea noastră inferioară este ascunderea completă a Creatorului. Toate lumile spirituale există conform unei anumite măsuri a revelației Creatorului: într-o anumită combinație și aranjament al celor 620 de dorințe ale mele, Îl simt deja pe Creator.

De ce nu sunt aceste dorințe corectate toate în mod egal? Pentru că diferă atât în ​​calitate, cât și în Aviut (grosimea egoismului) lor. De aceea există o lume numită Asia.

Lumea Asia., caracterizată de calitatea Malchut, diferă de lumea Yeţira, a cărei calitate este Zeir Anpin; de lumea Bria, calitatea de Bina; de lumea Aţilut, calitatea Hochma; și de Adam Kadmon, calitatea de Keter. Pe lângă faptul că fiecare lume este o simțire și o primire mai mare a Creatorului, calitatea fiecăreia dintre cele 620 de dorințe crește într-un grad sau altul.

Cu alte cuvinte, atunci când urc de la un grad la altul, nu toate cele 620 de dorințe ale mele se îmbunătățesc, să zicem, cu 10 procente: una se poate îmbunătăți doar cu 1 procent, în timp ce alta se poate îmbunătăți cu 8 procente.

Mai mult, atingerea se schimbă nu numai prin intensificarea generală a simțirii forței în care exist, ci și în calitate, în modul în care mă afectează. La fel este și în lumea noastră. O experimentăm nu doar ca fiind mai puternică sau mai slabă în manifestarea sa către noi, ci și prin caracterul acelei manifestări, care este mai plăcută sau mai neplăcută.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

 Întrebare: În articolul „Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept”, Rabaş scrie: „În Cartea Zohar se spune despre versetul «Lipitoarea are două fiice» – care strigă ca niște câini, spunând: «Dă-ne, Hav, fericirea acestei lumi; dă-ne, Hav, fericirea lumii viitoare».”

Adică, există două fiice care strigă ca niște câini: „Dă-ne fericirea acestei lumi; dă-ne fericirea lumii viitoare”. Își dorește omul atât această lume, cât și lumea viitoare?

Răspuns: Nu există o singură stare prin care omul să nu treacă pe calea spre scop. Creatorul a creat totul într-un singur Kli, iar fiecare vas este alcătuit din toate dorințele. Indiferent de caracterul unui om, de dispoziția sa naturală sau de partea din Adam haRişon căreia îi aparține sufletul său, el trebuie totuși să treacă prin toate obstacolele.

Desigur, fiecare om trece prin ele în felul său, dar fiecare trebuie să treacă prin toate aceste dorințe, inclusiv starea descrisă în Cartea Zohar: două fiice care strigă ca niște câini: „Dă-ne fericirea acestei lumi; dă-ne fericirea lumii viitoare”. Aceasta înseamnă să dorești doar să primești, mai degrabă decât să dăruiești.

Când există o dorință atât pentru această lume, cât și pentru lumea viitoare, este bine. În etapa următoare, omul ajunge să dorească doar lumea viitoare, iar aceasta este o adevărată Klipa.

Uneori, Rabaş folosește „această lume” pentru a desemna intenția de a primi pentru sine și „lumea viitoare” pentru a desemna intenția de a dărui. Când vorbește despre „câini”, el vrea să spună că, până și în ceea ce privește lumea viitoare, există o intenție de a primi pentru sine, adică Klipot.

Trebuie să ne uităm la context pentru a înțelege despre ce se discută, deoarece în cazuri diferite, aceleași cuvinte pot avea înțelesuri diferite.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/08/26, Rabaş – Art.14, 1984-Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce este comunitatea spirituală care ne reprezintă în prezent, ca „fructe necoapte”? Pe de altă parte, ați spus că sarcina fiecărui om astăzi este să-și scoată „Eul” din sine și să-l dizolve în membrii grupului.

Răspuns: Da, omul trebuie să-și scoată „Eul” din sine și să se dizolve în grup.

Grupul este un cerc în care încercăm să ne cufundăm, lăsându-ne „Eul” în afara cercului. Facem acest lucru doar în eforturile noastre interioare. Nu aplicăm, sub nicio formă, acest lucru vieții de zi cu zi. Nu stabilim o comoară comună, ca în kibuțuri sau în alte forme de viață comunitară; nu încercăm să creăm o familie comună, un fel de comunitate în lumea noastră; toate acestea se referă la problema ultimei generații. Cu voia lui Dumnezeu, vom aborda și noi acest lucru într-o zi.

Nu construim o societate cabalistă, ci un grup cabalist care se angajează doar în eforturi interioare (fiecare om în interiorul lui însuși) și în combinarea tuturor acestor eforturi unele cu altele, pentru a atinge o masă critică și a provoca revelația Creatorului, care ne va ridica imediat pe toți la gradul următor.

De îndată ce atingem la gradul următor din nou o dorință critică și ne pregătim prin eforturile noastre interioare pentru un Kli comun, Creatorul Se va revela imediat din nou, ne va corecta din nou, și în acest fel, vom fi din nou umpluți cu El la gradul următor. Și așa este de fiecare dată. Metoda este practic aceeași la fiecare grad.

Nu suntem angajați acum în corectarea vieților noastre. Fiecare dintre noi continuă să trăiască în familia sa, continuă să lucreze la locul de muncă. Noi doar ne creăm comunitatea spirituală, una invizibilă, unde dorințele noastre comune, aspirațiile noastre către Creator, se unesc și fac ca o mare lumină înconjurătoare să acționeze asupra noastră. Acesta este singurul lucru pe care îl facem acum.

Dar pentru aceasta, dacă este necesar, efectuați câteva acțiuni comune. Totuși, a fi împreună nu înseamnă a ne raporta la toate problemele și modul nostru de viață de zi cu zi. Ceea ce facem împreună este de exemplu, să construim o Suka, să lucrăm la diseminare sau să creăm centrul nostru comun, adică tot ceea ce se referă la spiritualitate, dar în același timp este o cochilie exterioară a acesteia.

Acest lucru se poate face, şi nimic mai mult. Asta înseamnă să nu mâncăm „fructele necoapte”, să nu ne urcăm în „Pomul Cunoașterii Binelui și Răului”. Încă nu ni se permite să ne urcăm în el, dar mai târziu va trebui să o facem.

De acum înainte, veți începe să vedeți cât de repede va merge dezvoltarea voastră și cât de repede vor începe să se schimbe stările una după alta. Veți vedea cum ceea ce anterior trebuia să dureze luni și ani și era în general atât de dificil, cumva târându-se, va zbura înainte.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 255

De ce stările dispar și se întorc?

Discernămintele Lişma și Lo Lișma către Creator și către această lume se schimbă de fiecare dată în funcție de luminile înconjurătoare care coboară asupra noastră din lumea Aţilut. Noi existăm în lumea Aţilut în potențial, adică în starea corectată, în starea coruptă și în toate stările intermediare. Lumina superioară care coboară din Ein Sof prin lumea Aţilut efectuează un fel de scanare prin toate aceste stări, de la starea cea mai joasă, treptat, până la starea cea mai înaltă, până la rădăcinile noastre în lumea Aţilut, și în consecință, primim lumini înconjurătoare schimbătoare. În funcție de ceea ce pătrunde lumina superioară acolo, prin stările noastre în potențial, ne schimbăm aici în realitate. Noi nu știm cum ar trebui să ne schimbăm, ci pur și simplu ne schimbăm.

După barieră, în obţinerea inițială a unui ecran, începem să ne identificăm cu aceste schimbări, să le dorim, să le înțelegem și să le recunoaștem. Începem chiar să le anticipăm, într-o asemenea măsură încât ne gândim deja dinainte că acum vrem să facem ceva, și într-adevăr, o facem. Începem să recunoaștem gândurile Creatorului și să ne identificăm cu ele într-o asemenea măsură încât gândul și dorința noastră, precum și dorința Creatorului, se unesc. Aceasta se numește cu adevărat „Lişma”.

În starea noastră actuală, cu siguranță nu știm cum ne schimbăm, dar trebuie să credem că ne schimbăm în funcție de rădăcina noastră din lumea Aţilut. Ritmul depinde de noi, de conștientizarea noastră, de starea noastră, dar schimbările de stări nu depind de noi. Conștientizarea noastră este cea care ne schimbă simțirea interioară: putem simți că suntem loviți sau putem simți că loviturile nu sunt cu adevărat lovituri, ci o forță prin care intrăm în corectare. Restricțiile pot fi plăcute dacă scopul stă în fața ochilor noștri. Așa suntem comprimați cu forța în această „țeavă”, dar cu bucurie că atingem ceva. De asemenea, dacă nu vedem scopul în fața noastră și suntem comprimați într-o anumită „țeavă”, experimentăm starea ca moarte.

Prin urmare, conștientizarea noastră, propria noastră muncă, este de a schimba simțirea noastră de la o extremă la alta cu privire la aceeași acțiune care este efectuată asupra noastră de Sus. Totuși, ca urmare, nu doar simțirea noastră interioară de bine sau rău se schimbă, nici doar ritmul. Și conținutul se schimbă. Acest lucru se datorează faptului că, din aceste stări, primim lumini, iar lumea noastră se schimbă. Este dificil de explicat măsura în care propria noastră participare inteligentă și independentă la munca de corectare, pe care și noi înșine o dorim, schimbă întreaga imagine. Chiar dacă stările care coboară de Sus sunt predeterminate, noi determinăm tot ce este jos.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→