Există lucruri pe care le atingem și există lucruri pe care nu le atingem și despre care vorbim, așa cum fac oamenii de știință în lumea noastră. Printre aceștia se numără și cei care nutresc ură unii față de alții.

Știți cum este invidia oamenilor de știință și cât de profundă este ura implicată? Reprezintă cel mai dezvoltat ego din lumea noastră. Același lucru se întâmplă și în spiritualitate la grade foarte înalte, pentru că aceasta nu privește domeniul dorințelor animalice, al banilor sau al onoarei, ci domeniul cunoașterii, al „eului” meu.

Nu este vorba că eu am cumpărat o mașină, iar tu ai cumpărat una mai mare. Nu despre asta vorbim. Aici, invidia constă în realizare, cel mai semnificativ lucru care poate exista într-un om. Uitați-vă doar la ce își fac unii altora în această lume din cauza asta!

Și în spiritualitate, cel care se ridică mai sus poate vedea cauze diferite față de cel care se află la un grad inferior.

Să presupunem că ai scrie ceea ce ai trăit și că o parte din aceasta ar putea fi ceva ce nu ai experimentat încă, dar îl prezinți ca fiind cauza fundamentală, ca ceva care doar organizează starea în care te afli. Începe să scrii și vei vedea că acest lucru i se întâmplă unui om în mod constant.

Ceea ce ai experimentat personal este adevărul, pentru că nu poți contrazice propriile simţiri: ceea ce s-a îmbrăcat în Kli nu este poate fi discutat. Dar dacă începi să vorbești despre cauze, despre ceea ce este mai presus de toate acestea – și fără îndoială, vei vorbi și despre asta, chiar dacă într-o mică măsură – te poți înșela în această privință. Prin urmare, nimeni nu are dreptul să publice nimic, și nu numai din cauza politicii din această lume, ci pentru că se poate înșela în spiritualitate într-un mod fundamental.

Cel care nu a trecut de Machsom, cu atât mai mult; ar trebui să fie foarte atent la ceea ce scrie.

Dar chiar și după Machsom, poți scrie doar despre gradul la care te afli. Iar în ceea ce privește ceea ce poate fi mai presus de toate acestea, omul va veni din următoarea încarnare și va spulbera toate afirmațiile mele. De fapt, de-a lungul vieții, exact așa este și nu altfel. Prin urmare, nu există nicio certitudine; există doar până la o anumită măsură.

Dar nu avem nevoie de nimic mai mult, pentru că în realitate, nu este important. Ce mă interesează cauzele superioare, dacă mă înșel sau nu în privința lor? Vedem din propriile noastre vieți că, fie că greșim sau nu, asta nu schimbă nimic. În cele din urmă, contează doar cantitatea de efort, nu dacă o înțelegi intelectual sau nu.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Comentariu: Din câte știu eu, oamenii religioși obișnuiți au cea mai mare dorință de a primi.

Răspunsul meu: Cartea Zohar spune că un astfel de om vrea să „înghită” această lume într-o oarecare măsură, astfel încât el și copiii săi să fie fericiți aici. De asemenea, vrea să fie fericit în lumea viitoare. Este ca și cum ar contribui la „fondul lumii viitoare”, deci rămâne ceva pentru mai târziu.

Aceasta este o dorință umană naturală care nu poate fi considerată rea. Așa funcționează omul dacă nu a ajuns să lucreze cu adevărat pentru Creator și așa funcționează masele. Oamenii urmează poruncile, fac tot ce este necesar, și adevărul este că așa ar trebui să fie; cadrul este oricum necesar.

Până când omul nu atinge un nivel înalt de dezvoltare a sufletului, când are nevoie de cel superior, pentru a se apropia cu adevărat de religie pe linia de mijloc, el va fi religios la un nivel sub linia de mijloc, care se numește Domem de Kduşa (nivelul mineral al sfințeniei sau alambicul sfânt).

Sub linia de mijloc, înainte de începerea dezvoltării în ea, există un punct numit om religios în sensul acestei lumi. Vedeți astfel de oameni, de exemplu, în Bnei Brak [Israel]. Acesta este un nivel mineral de sfințenie, iar acest lucru este bun. Un astfel de om îndeplinește Tora și poruncile prin acțiunile materiale ale acestei lumi și speră să primească răsplată atât în ​​această lume, cât și în lumea viitoare. Totul este în ordine.

Nu ar trebui să li se spună ce este adevărata corectare, deoarece ei nu sunt încă capabili să ajungă la ea. „Nu pune obstacole înaintea orbilor.” Trebuie doar să nu te amesteci între ei și să-i protejezi, așa cum au făcut cabaliștii de-a lungul tuturor generațiilor. La urma urmei, toate cărțile sfinte au fost scrise de oameni care au atins spiritualitatea, cabaliști, care au scris în așa fel încât oamenii să nu atingă, având grijă de ei, cum se spune, „purtând mănuși”.

Ce poți face dacă atât de mulți oameni nu au atins încă dezvoltarea ca parte a avansării generale a omenirii? Trebuie să așteptăm. Omul a trăit pe Pământ timp de zeci de mii de ani și puteți vedea cum se manifestă: din vremea lui Avraam până în prezent, doar câțiva au căutat cu adevărat să ajungă la religie prin linia de mijloc. Și fără dorință, nimic nu se poate face.

Odată ce omul începe să se întrebe: „Care este sensul vieții mele?” – adică viața în această lume în general – și deja se străduiește spre spiritualitate pentru a experimenta viața reală acolo, puteți deja vorbi cu el. Înainte de asta, nu-l atingeți pentru că el nu vă va înțelege. Dorințele sale, partea sa interioară, nu sunt încă pregătite să accepte orice.

Prin urmare, dacă un om religios, ceea ce se numește „evreu”, vrea să îndeplinească Tora și poruncile așa cum a fost învățat și să primească răsplată pentru asta, vă rog, este foarte lăudabil; acest lucru îl menține ca parte a poporului, îl salvează pentru următoarea corectare, care va veni atunci când Creatorul îi va ilumina ușor punctul din inimă. Atunci va simți asta și va începe să se dezvolte.

Cei religioși cred, fără să știe, că eu sunt împotriva lor și că ceva este în neregulă aici. Nu sunt împotriva lor; Nu-i atingem deloc. Vrem doar să-i adunăm pe cei care simt deja un punct în inimă, care se întreabă: „Care este sensul vieții noastre în această lume?”, pentru care o astfel de viață nu are niciun sens. Pentru ei, avem un răspuns: Fiecare dintre ei a fost ales să-și înceapă propria corectare personală.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/08/26, Rabaş – Art.14, 1984-Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Este scris că omul trebuie să se convingă că este incapabil să facă ceva în privința stării sale și apoi să se întoarcă către Creator. Unde intervine etapa de restricţie (Țimţum) în acest sens?

Răspuns: Restricția apare după ce omul și-a realizat pe deplin starea. Acest lucru este descris în povestea exodului din Egipt. Restricția apare atunci când omul primește putere de sus, după ce el însuși, prin propriile eforturi, a ajuns să recunoască răul.

Așa cum este scris în Tora, el experimentează „șapte ani de belșug”, urmați de „șapte ani de foamete”. Inițial, el crede că primind, se va umple și va obține tot felul de succese, văzând un anumit beneficiu în acest lucru. Dar apoi vede că dezvoltarea spirituală a dorinței sale de a primi duce, dimpotrivă, la faptul că această dorință devine goală. Aceasta se manifestă ca slăbiciune, incapacitate de a face ceva, lipsă de dorință, apatie față de această lume și se pare că nu reușim în ea. În mod natural, omul rezistă acestei stări, pentru că altfel ar părăsi pur și simplu calea.

Și apoi ajunge la starea de „Faraon”, când îl cuprind „urgiile”. Cu alte cuvinte, nu disperăm în munca noastră; mai degrabă, intrăm într-o perioadă de lovituri. Dacă nu ar fi aceste lovituri, am fi oricum pregătiți, ca să spunem așa, să murim în liniște. Totuși, aceste lovituri vin pentru a clarifica punctul de vedere al lui „Moise” în raport cu punctul de vedere al lui „Faraon” din noi. Ambele încep să crească din starea numită „șapte ani de foamete”.

Dar aceasta este doar cu condiția ca, în timpul acestor șapte ani, omul să „construiască Pitom și Ramses”; adică să transpire și să muncească, chiar dacă simte că se află într-o stare rea. Și apoi, după finalizarea întregului proces de opoziție dintre Moise și Faraon, omul ajunge la punctul în care „fuge de Faraon”.

În acel moment, el deja trece într-o oarecare măsură, deasupra rațiunii: este de acord să fugă de dorința sa de a primi „în miez de noapte”, pur și simplu pentru a nu o atinge, în măsura în care a recunoscut-o ca fiind conducătorul său. Și toate acestea sunt încă înainte de Machsom! Omul a descoperit cât de mult rău îi provoacă dorința sa de a primi.

Apoi, conform principiului „Am muncit și am găsit”, el primește de sus puterea restricției. Dar trebuie să înțelegem întotdeauna în ce grad corespunde puterea particulară a restricției pe care o primește omul. Când își părăsește Egiptul, el primește această putere la cel mai scăzut grad: asta corespunde dorinței de a primi pe care a dezvoltat-o ​​în „Egipt” în timpul „celor șapte ani de belșug” și răului pe care l-a recunoscut în timpul „celor șapte ani de foamete”.

Cu alte cuvinte, aceasta este încă o dorință foarte mică de a primi”, ați putea spune, una corespunzătoare acestei lumi. După cum spune Baal HaSulam, dacă luăm toate dorințele acestei lumi, acestea vor fi ca o scânteie, o „iluminare slabă”, în comparație cu dorințele spirituale.

Prin urmare, omului încă îi lipsește gradul care i-ar permite să se mențină în spiritualitate chiar și la cel mai mic nivel. Aceasta este „trecerea Mării Finale”, „cele trei zile în deșert”. Cu toate acestea, exodul din Egipt este deja naștere, nașterea ecranului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Pe de o parte, se consideră că în munca spirituală este nevoie de un mare Hisaron (deficienţă, dorință), iar pe de altă parte, credință. Ce sunt acești doi poli?

Răspuns: Aceștia sunt două opuse. Punctul din inimă este neutru. Este începutul liniei de mijloc și este poziționat în raport cu lumina, care intră întotdeauna în linia de mijloc. Iar cele două opoziții, cele două extreme, sunt calitățile Creatorului la dreapta, și cum ar spune, calitățile creației la stânga.

Aceste două forțe, primirea și dăruirea, ți-au fost date pentru a putea începe să le folosești în tine însuți în proporția corectă. În măsura în care ești capabil să iei de pe linia dreaptă, ar trebui să iei același lucru de pe linia stângă și să le combini corect, astfel încât să nu fii dependent de niciuna dintre ele, fiind în același timp conștient că aceste forțe din tine sunt necesare pentru a atinge scopul.

Ar trebui să le folosim doar în acest fel. Altfel, nu am nevoie de ele – nici de calitatea primirii, nici de calitatea dăruirii. Dacă le folosesc fără o intenție precisă, atunci mă aflu pur și simplu într-o Klipa (coajă, impuritate), fie în dreapta, fie în stânga. Utilizarea lor corectă are loc atunci când mă aflu între ele și vreau să ating linia de mijloc.

Linia de mijloc înseamnă că eu, acțiunea pe care o efectuez în acest moment pentru a combina liniile dreaptă și stângă și Creatorul pe care vreau să-L ating suntem cu toții conectați într-un singur punct. În acest fel, efectuez cu adevărat acțiunea corectă și construiesc linia de mijloc.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 13/08/26, Rabaș – Art.28, 1987-Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Să presupunem că un om ajunge la un punct în care Îl condamnă pe Creator pentru că suferă. Creatorul i-a trimis această stare, iar el nu este de acord cu ea. Ce înseamnă că acum trebuie să găsească un motiv pentru a-L justifica pe Creator?

Răspuns: Nu! Dacă am primit ceva de sus, în primul rând, observ că simt ceva. Apoi îmi amintesc brusc că ceea ce mi se întâmplă a venit de la Creator. Apoi analizez dacă ceea ce am primit de la Creator este bun sau rău? Și apoi, odată ce s-a întâmplat deja, simt că a venit anume de la El?

Poate că fenomenul în sine este resimțit ca fiind rău de către mine, dar când îmi amintesc că l-am primit de la Creator, se schimbă în bine, pentru că încep să văd un scop în el și există o oarecare justificare pentru asta.

Acum întrebarea este: Ce cred în această situație? Pot să cred că primesc lovituri de la Creator, dar apoi El va compensa cumva pentru asta mai târziu. Este justificată o astfel de atitudine față de Creator? Este considerată guvernarea Lui bună? Sau ar trebui să ajung într-o stare în care simt cu adevărat această guvernare ca fiind bună, din moment ce în lumea Lui nu există rău?

Cu alte cuvinte, trebuie să ajung într-o stare în care nu percep deloc răul, pentru că, dacă mă simt rău, conștient sau inconștient, Îl învinovățesc. Sentimentul rău în sine implică faptul că cel care îl provoacă este rău.

Acum trebuie să fac un calcul: Vreau să mă simt bine de dragul de a mă simți bine sau să evit să nu-L etichetez ca rău? Și așa mai departe. Este ceva de analizat aici. Aici, omul trece printr-un Tzimţum, o restricție.

Ce este restricția? Înseamnă că nu contează pentru mine cum simt. Principalul lucru este ca atitudinea mea față de El să fie bună. Și apoi are loc o transformare; indiferent cu câtă adversitate mă confrunt, mă simt bine.

Altfel, cum poate omul să intre într-o stare de perfecțiune și eternitate? Cum poate omul să ajungă la starea în care se afla Rabi Akiva, când pielea lui era jupuită de vie în timp ce recita „Şma Israel” („Ascultă, Israele”) în acel moment?

Era el sub anestezie? Cum putea recita rugăciunea, adică să fie la un astfel de nivel de adeziune cu Creatorul, de iubire și perfecțiune eternă, în timp ce îndura o asemenea durere? El a atins un astfel de grad în care pielea lui, gradul final de Malchut, era smulsă, totuși el a unit acel act cu „Şma Israel”, cu intenția de dragul dăruirii. Pielea jupuită de pe fața lui reprezintă GAR de Hochma, cele mai înalte niveluri ale luminii înțelepciunii. Aceasta a fost corectarea pe care a realizat-o el!

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 260

De ce studiem Cabala înainte de barieră?

Studiem Cabala înainte de barieră deoarece prin ea putem dobândi un ecran, o intenție pentru Lişma. Acesta este singurul motiv pentru a studia. De cea mai mare importanță este ca un astfel de studiu să ne ducă la Lişma. Mijlocul în sine nu este important. Este necesar un mijloc pentru a ajunge la Lişma, iar Cabala este singurul mijloc potrivit.

Baal HaSulam explică faptul că studierea cărților de Cabala, dintre toate cărțile sfinte, trezește cea mai mare lumină înconjurătoare. Este posibil să trezești lumini înconjurătoare citind oricare dintre cărțile sfinte, deoarece toate aceste cărți au fost scrise dintr-un grad spiritual, iar cei care se conectează la ele cu intenția de a ajunge la Lişma, la spiritualitate, primesc lumină înconjurătoare prin ele din același loc. Dintre toate cărțile sfinte, inclusiv Tanah, Gmara, cărți de legi și Halachot, legendele, Profeții și așa mai departe, limbajul Cabala și cărțile Cabalei trezesc cea mai mare lumină înconjurătoare, și prin urmare, folosim astfel de mijloace.

Avem nevoie de Cabala deoarece avem nevoie de un mijloc de a atrage lumina înconjurătoare. De ce? Pentru că lumina înconjurătoare creează un ecran, sau cu alte cuvinte, o intenție pentru Lişma. Deși mulți înțeleg că trebuie să atingem Lișma, problema constă în interpretarea Lişma și a Lo Lişma.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

În ce stare se află omul în stratul de la limita trecerii Machsom? Trebuie să știm ce stări apar pentru a ne putea monitoriza și a înțelege dacă suntem deja acolo sau încă aici.

Nu vorbim despre ceruri care se deschid brusc sau despre anumite forțe, fulgere, îngeri și așa mai departe, care apar. Vorbim doar despre o simțire interioară: dacă ni se dezvăluie o viziune mai profundă asupra universului, o viziune dincolo de granițele sale – forțele care îl guvernează, gândul, planul și voința generală și despre cum este simțit acest lucru de către noi.

Toate acestea apar în interiorul unui om, subiectiv, în timp ce în exterior nimic nu se schimbă. Lumea rămâne aceeași și nu are nicio idee că unul dintre locuitorii ei a intrat într-un grad de conexiune directă cu Creatorul.

După cum scrie Maimonide, lumea continuă să existe așa cum există acum. Mai mult, el scrie aceasta despre Gmar Tikun, chiar ultimul punct de corectare, când nu doar un om, ci toți oamenii ating cel mai înalt punct al existenței – etern și perfect.

Lumea noastră pare atât de imperfectă, nesemnificativă, murdară, incredibil de mică și sufocantă. Dar de fapt, vom vedea că nu este deloc așa; percepția noastră se va schimba.

Astfel, nimic nu se schimbă în jurul omului; viziunea sa asupra lumii și simțirea sa se schimbă. Traversarea Machsomului în sine constă în mai multe etape. Această tranziție fluctuează: omul este uneori deasupra egoismului său și alteori sub el. Acest lucru se întâmplă de mai multe ori, alternativ. Apoi are loc descoperirea finală și completă.

La începutul traversării Machsomului, starea omului poate fi comparată cu a fi în apă. Uneori este deasupra suprafeței și alteori sub ea; pare să se cufunde doar în dorințele și gândurile acestei lumi, în gânduri despre sine, pentru sine și folosindu-i pe ceilalți de dragul său.

Cu alte cuvinte, asta gândim: „Ar trebui să lucrez pentru grup, să mă conectez cu prietenii, să studiez…” Dar de ce ar trebui să fac asta? Ca să pot avansa. Această stare se numește „sub Machsom” și aici ne aflăm. A doua stare este atunci când omul este ca să spunem așa, deasupra suprafeței apei.

Apoi înțelege că toți egoiștii sunt ca niște copii, deoarece au fost creați așa de Creator. Ei nu sunt de vină pentru că acționează așa cum se comportă. Prin urmare, Creatorul este complet îngăduitor față de ei, deoarece El este cel care i-a creat în acest fel.

Și cel care se ridică deasupra Machsomului, ca deasupra suprafeței apei, începe să simtă în sinea sa că le dorește tuturor binele și vrea să-i ajute. El simte nevoia să se raporteze la toți așa cum Creatorul se raportează la ei, deoarece ridicarea deasupra Machsomului înseamnă adeziune și a deveni similar cu gândurile Creatorului.

Apoi omul începe să-I ceară Creatorului să-i arate cum se raportează El la umanitate, astfel încât să poată deveni din ce în ce mai asemănător cu El. El nu vrea să se ridice doar de dragul de a se ridica, ci pentru a justifica planul Creatorului cu privire la întreaga umanitate.

Omul începe să simtă nevoia acestei justificări. El se teme că încă nu înțelege sau nu recunoaște cum se raportează Creatorul la toți, și că undeva, poate chiar nu este de acord cu El.

Starea de după Machsom este atunci când omul își dorește deja o revelație mai mare a Creatorului, nu pentru a-i fi plăcut să vadă cum totul în lume se mișcă conform unui singur sistem, ci pentru a-L justifica pe Creator. Deși nu-L poate justifica cu adevărat, el dorește să facă acest lucru pentru că, prin aceasta, Îi aduce mulțumire.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă omul vrea să traverseze Machsom, el trebuie să-și părăsească „sinele”: eu nu exist; sunt în afara mea; mă părăsesc pe mine însumi. Cabaliştii nu vorbesc sau nu scriu prea mult despre această metodă de apropiere de gradul superior și de a deveni similar cu acesta, deoarece există pericolul ca oamenii să fie duși în tot felul de fantezii și iluzii și să înceapă să-și imagineze că plutesc deja undeva acolo, deși nimeni nu știe unde sau cum.

Asemenea imaginări pot fi practicate doar împreună cu acțiuni în cadrul grupului, prin acțiuni comune în relație cu prietenii. Simplul fapt de a sta și de a fantaza despre aceste lucruri nu este recomandat, deoarece ar fi o acțiune detașată de realitate, care te-ar purta undeva necunoscut, iar locul în care te-ai găsi în cele din urmă ar fi imposibil de știut.

Dar a te imagina pe tine însuți părăsindu-ți „sinele”, eu nu exist, sunt prezent în gândurile și dorințele altora și acționez doar în conformitate cu gândurile și dorințele lor – este primul nostru exercițiu. De îndată ce omul devine capabil să efectueze o astfel de acțiune asupra sa, el începe să-i simtă pe ceilalți mai degrabă decât pe sine însuși. El începe să vadă clar o singură forță în întreaga lume care guvernează totul.

De ce începe să simtă asta? Pentru că s-a părăsit pe sine, s-a inclus în această forță, s-a adaptat la ea și s-a unit cu ea, întrucât principala sa calitate este și absența unui „sine”. Atunci omul vede că absolut toți oamenii din lume – cei răi și cei drepți, cei capabili și cei nebuni, sălbaticii și cei civilizați – toți, pur și simplu îndeplinesc un singur gând.

Nimeni nu are nicio dorință personală sau mișcare personală; totul este determinat de o singură intenție, care pur și simplu există în lume ca un câmp. Totul și toți se mișcă doar în conformitate cu aceasta.

Fiecare om este un mecanism care funcționează într-o stare de împlinire maximă cu cheltuieli minime. Și acest mecanism își ia automat locul de fiecare dată, acționând în conformitate cu acest câmp.

Acest câmp se numește Creator. Mai precis, încă nu este Creatorul, ci manifestarea guvernării Sale în raport cu toți cei care sunt în această lume. Omul începe să vadă că totul funcționează conform unei singure legi, unei singure reguli, unei singure voințe. În măsura în care și-a lepădat „sinele” său, se unește cu acest gând și această voință și dorește să intre mai adânc în câmpul Creatorului, începe să vadă cum totul devine bun în raport cu el.

Bineînțeles, nimic nu se schimbă în raport cu el; pur și simplu el începe să vadă cât de bine este cu adevărat. Vede că toți ceilalți duc la îndeplinire acest gând, deoarece gândul său și gândul Creatorului s-au contopit într-unul singur. Vede că totul în lume este făcut de dragul său și în beneficiul său.

Și chiar dacă în opinia sa, se întâmplă ceva dăunător, el tot înțelege că nu este rău; este pur și simplu imposibil să acționezi altfel în stările în care se află oamenii. Prin urmare, le aprobă și le înțelege atât de complet încât, chiar dacă cineva s-ar apropia de el și i-ar amenința viața, nu ar putea să i se opună cu nimic. El își pierde „sinele” într-o asemenea măsură și simte că tot ce se întâmplă în jurul său este absolut corect.

Dau astfel de exemple extreme, care încă nu ne sunt complet clare, doar pentru a ne oferi o oarecare înțelegere a ceea ce înseamnă să te ridici puțin deasupra Machsomului. Acestea sunt menite să ne permită să simțim, cel puțin ușor, această trecere a graniței de acolo până aici și înapoi.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 29/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Fiecare dintre noi posedă tot felul de calități. Unele ni se par bune, altele rele; suntem de acord cu unele și nu suntem de acord cu altele.

Multe dintre trăsăturile noastre ne sunt necunoscute chiar și nouă. Le descoperim în noi înșine și suntem îngroziți, sau dimpotrivă, poate că ne simțim încântați de ceea ce descoperim. Avem calități pe care le ascundem de noi înșine; ne este rușine că există în noi, așa că le ascundem adânc în noi înșine.

De asemenea, ne prezentăm nouă înșine într-un anumit fel. O dezvăluire completă a noastră înșine ar putea provoca o asemenea suferință încât omul pur și simplu nu ar mai putea continua să existe. Prin urmare, ne menținem constant într-o stare falsă, dar confortabilă.

Dar să presupunem că ne imaginăm ce înseamnă cu adevărat natura noastră; suntem îngroziți; ce urmează? Suntem măcar capabili să ne corectăm?

O rugăciune străveche spune: „Doamne, dă-mi puterea de a schimba ceea ce pot în viața mea. Dă-mi curajul de a accepta ceea ce este dincolo de puterea mea de a schimba. Și dă-mi înțelepciunea de a distinge una de alta.”

Acesta este un mod corect, practic de a aborda viața. Se referă la un om obișnuit: arată-mi ce pot face și voi ști unde îmi pot aplica eforturile; arată-mi ce nu pot face – de ce să-mi tot dau capul de pereţi dacă oricum nu pot schimba nimic?

Cu alte cuvinte, lasă-mă să văd asta și dă-mi puterea să lucrez la ceea ce pot schimba. Dacă aș ști corect ce pot schimba și ce nu, și dacă aș putea să mă raportez cu înțelepciune la diferența dintre ele, viața ar deveni deja mult mai ușoară.

Dar această rugăciune nu vorbește doar despre un nivel de viață pașnic, cotidian. Vorbește despre faptul că, în ciuda a toate, trebuie să ne corectăm complet. Cum putem finaliza acest lucru?

Pot spune un singur lucru: până când omul nu începe să simtă Creatorul, înainte de Machsom, nu încă într-o formă explicită, ci ca o manifestare implicită a planului general, câmpul comun al iubirii care pătrunde și călăuzește totul, nu există nicio speranță sau posibilitate ca ceva din interiorul lui să se schimbe.

Dar cum ne putem corecta? Nu putem! Doar manifestarea Creatorului ne poate ajuta: revelația luminii, simțirea lumii în care trăim și realizarea faptului că în spatele a tot ceea ce percepem în prezent stă o Forță guvernatoare unică, constantă și binevoitoare. Până când nu simțim acest lucru, nu vom dori să devenim ca ea. Dar de îndată ce facem acest lucru, începem să ne corectăm în această măsură.

Aici putem trage o concluzie foarte importantă: omul nu trebuie să creadă niciodată că trebuie să se corecteze singur, pentru că acest lucru este imposibil. Nimeni nu se așteaptă să ne tragem singuri de păr din mlaștina în care suntem prinși. Numai în măsura în care Creatorul ni se revelează și ne atrage spre El, devenim corectați.

Prin urmare, acesta este singurul lucru la care ar trebui să ne gândim și spre care să tindem. Dar nu ar trebui să tindem spre el pentru că „va fi bine”. Ar trebui să tindem pentru că vrem să ne asemănăm cu El, pentru că dorim să fim ca El în relație cu umanitatea și cu creația.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 24/09/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 259

Care este răsplata lumii viitoare?

Știe fiecare om care este răsplata lumii viitoare? Pentru ce muncim în această lume? Această lume este ca un corridor, și atunci când intrăm în lumea viitoare prin el, primim tot ceea ce câștigăm în această lume. Pregătește-te acum, primești mai târziu. În această lume, este imposibil să primești vreo recompensă. Nu există recompensă în această lume; este doar în lumea viitoare, așa cum este scris: „Nu există recompensă pentru o Miţva în această lume”.

Problema constă în interpretarea „acestei lumi” și a „lumii viitoare”. „Această lume” înseamnă că avem intenții de a primi. „Lumea viitoare” înseamnă că avem intenţii de a dărui. Baal HaSulam scrie într-una dintre scrisorile sale că atingem atât această lume, cât și lumea viitoare cât suntem în viață, în timpul vieții noastre în această lume. Sunt pur și simplu două stări. Una este fără ecran, iar cealaltă este cu un ecran.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→