Întrebare: Cum putem ridica impactul unei lovituri de la nivelul animalic la nivelul spiritual?

Răspuns: Poți ridica impactul de la nivelul animalic la nivelul spiritual doar dacă începi să înțelegi exact care sunt beneficiile „iubirii de aproapele”. Pe măsură ce încep să sufăr din cauza lipsei acestei iubiri, deja încep să transfer loviturile de la nivelul animalic la nivelul spiritual. Cel puțin dintr-o zonă în alta.

Comprimarea timpului depinde doar de trecerea de la cantitate la calitate. Fiecare nouă lovitură ar trebui să fie cât mai bine țintită și de o calitate cât mai bună. Cu cât îmi dau seama mai precis ce este spiritualitatea, cât de puțin mi se potrivește definiția ei, cât de mult este contrară mie și cât de mult nu-i aparțin, și o simt ca pe o lovitură, cu atât economisesc mai mult timp și cu atât evit mai mult simplele lovituri animalice.

Trebuie să ne concentrăm asupra contopirii „eului” nostru, a acțiunii, a procesului și a Creatorului. Această acțiune conține totul. Singurul lucru care rămâne este să dezvăluim cine este Creatorul. Este cineva care oferă daruri? Sau este o calitate, forța pură a dăruirii, care îmi permite să mă deconectez complet de propriul sine, de dorința de a primi și de ceea ce mi se va întâmpla ca urmare? Această examinare mă duce de la cantitate la calitate.

Altfel, nu există nicio modalitate de a scurta timpul. Anii vor trece, dar totul va părea că se repetă.

Creatorul trimite lovituri omului în funcție de cât de mult poate rezista. Adică, în măsura în care omul este orientat spre adevăr, în măsura în care s-a pregătit cu ajutorul unui grup, al unei familii și al unei pregătiri interioare pentru a vedea adevărul, în această măsură i se dezvăluie și i se arată cât de departe este de această stare, dar numai atât cât să nu fugă. Aceasta se numește disponibilitatea de a suferi.

Dacă omul nu simte încă dezvăluirea răului său, înseamnă că încă nu este pregătit să-l suporte. Atunci Creatorul îl tratează deocamdată ca pe un bebeluș, așteptând să se pregătească pentru a se apropia cu adevărat de adevăr.

Prin urmare, trebuie să înțelegem că, în orice caz, calea noastră nu duce la ceea ce ne dorim în cadrul dorinței noastre animalice originale de a primi, ci direct la opusul acestuia. Și nimic din toate acestea nu se simte bine sau plăcut în dorința de a primi.

Dar descoperim treptat acest lucru. Chiar și acum, când vorbesc despre asta, tot ni se pare că nu este așa. Ni se pare că poate am pierdut puțin fiindcă a trebuit să ne trezim noaptea și să venim aici, dar vom câștiga în altă parte. Avem un fel de portiță pentru dorința noastră de a primi, o modalitate de a o calma. Aceasta nu se numește încă lovitură. O lovitură este atunci când nu poți justifica în niciun fel ceea ce se întâmplă și nici nu i-l poți explica egoului tău.

Din Lecția zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Este posibil să descoperi spiritualitatea lucrând cu prietenii într-un cadru profesional?

Răspuns: La locul de muncă nu există prieteni, în timp ce în grup toți sunt prieteni. Nu înțeleg unde se află dificultatea. Dacă ești sincer cu tine însuți și cu prietenul tău, nu vei întâmpina nicio dificultate. Îndepărtează toate învelișurile exterioare de pe tine și de pe prietenul tău și imaginează-ți că totul este complet pur și că nimic nu există în afară de scop.

Deci, care este problema? Există relații de muncă și există relații între prieteni. De exemplu, aș putea să țip de mai multe ori pe zi, până în punctul în care sunt gata să ucid pe cineva din cauza unor probleme legate de muncă. Dar oare acest lucru afectează în vreun fel atitudinea mea față de acel om ca față de un student? Cu cât cineva face mai mult, cu atât primește mai multe critici; asta este clar. Ce legătură există între cele două? Firește, atunci când oamenii lucrează împreună, există mai multe ocazii de fricțiune la locul de muncă, dar tocmai pe această fundație se construiesc celelalte relații.

Oamenii nu înțeleg că dezvăluirea deficiențelor, Hisronot, este cel mai bun lucru care se poate întâmpla, pentru că fără ele nu există nimic prin care să avansezi! Dacă nu ai Hisaron (deficiență), nu ai nicio posibilitate de a face nici măcar un pas înainte. În procesul de corectare, dacă o deficiență nu a fost dezvăluită, dacă rana nu a fost expusă și nu ai descoperit cât de rău ești, cum poți deveni bun? La urma urmei, nu creăm nimic nou în noi înșine în această lume; doar ne corectăm pe noi înșine.

Toată munca noastră, în ansamblu, se numește corectare. Prin urmare, trebuie mai întâi să dezvăluim răul și să-l corectăm, apoi să dezvăluim mai mult rău și să-l corectăm din nou. Dacă nu a fost dezvăluit nimic, nu este nimic de făcut! La urma urmei, corectarea și avansarea sunt posibile numai în măsura în care ceva a fost dezvăluit. Prin urmare, cu cât este dezvăluit mai mult rău, cu atât mai bine!

Nu mă deranjează când cineva strigă, atât timp cât nu strigă împotriva direcției noastre comune de avansare. Iar dacă pe parcurs mai și critică, este binevenit. O astfel de critică, dacă este cu adevărat autentică, profundă și examinează problemele din toate unghiurile, nu poate fi niciodată distructivă. La urma urmei, este o analiză prin care începem să clarificăm cine are dreptate, cine greșește, de ce lucrurile sunt așa cum sunt și cum ar trebui să acționăm.

Dacă totul este legat de scop, din aceasta nu poate ieși decât binele și nu există nimic de temut. Dimpotrivă, sapă mai adânc. Doar nu rămâne în această stare tot timpul și nu începe să obții plăcere din suferință. Se întâmplă și asta. Dar dezvăluirea în sine este un lucru foarte bun.

Se știe din medicină și psihologie că durerea și plăcerea sunt în esență același lucru; adică, suferința și bucuria sunt simțite de corp în același mod și una nu poate exista fără cealaltă.

Nu degeaba se spune în popor că, dacă nu te cerți niciodată cu soția ta, nu reînnoiești, ca să spunem așa, dragostea dintre voi. Acestea nu sunt doar cuvinte; există adevăr în ele. Totul poate fi înțeles doar prin opusul său. Dacă nu ar exista o critică a muncii, aceasta ar continua în același mod. Dar după critici, îți dai seama că trebuie să rezolvi problemele și să abordezi munca mai profesional.

Din Lecția zilnică de Cabala 24/08/26, Rabaș – Art.37, 1985-Cine depune mărturie pentru o persoană

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Grupul de zece trebuie să fie în sinagogă deodată și să nu vină unul câte unul, deoarece toți cei zece sunt ca organele unui singur corp, în care rezidă Șchina (Rabaș, „Nu există congregație cu mai puțin de zece”).

Întreaga realitate Îl include pe Creator și creația. Creația trebuie să dezvăluie în mod independent perfecțiunea și eternitatea Creatorului; altfel, nu va avea un Kli prin care să se bucure de această stare.

Dezvăluirea Kli-ului este lucrul de care avem nevoie, deoarece starea există deja și noi suntem în ea. După cum scrie Baal HaSulam, suntem ca omul care stă într-un subsol întunecat, unde sunt prezente toate comorile și toate plăcerile de care are nevoie și chiar mai multe decât s-ar putea aștepta, dar nu este suficientă lumină, nu este suficient Kli, pentru ca el să vadă starea în care se află.

Acest Kli poate fi revelat doar cu condiția să existe un Hisaron pentru el, o nevoie tocmai pentru această stare. Dacă dorința este pentru alte lucruri, omul nu va putea să dezvăluie starea care, în viziunea Creatorului, este „bună și face bine”, și să se umple cu ea. Prin urmare, în Cabala, omul care a atins echivalența de formă cu Creatorul este numit „cel care nu urmează sfatul celor răi”. Ce înseamnă asta?

„Cei răi” și „răufăcătorii” vin constant la om; adică, dorințele sale necorectate se trezesc în el, iar el de fiecare dată le examinează, le analizează, le sortează și „nu le urmează sfatul”. Egoul său arde în el tot timpul și tocmai datorită acestui „ajutor împotriva lui” își reînnoiește continuu starea în relație cu Creatorul și astfel crește.

Acest lucru continuă până când își adună toate dorințele într-o singură mare dorință îndreptată către un singur lucru. Odată ce ajunge la partea cea mai lăuntrică a tuturor dorințelor sale și le direcționează spre dobândirea de Kelim de dăruire, ajunge la rugăciunea „din adâncul inimii”.

În acel moment, omul are deja o dorință completă, perfectă, care se numește Beit Knesset (sinagogă; literalmente, „casa adunării”). O „casă” este un loc de primire, în timp ce o „adunare” este o stare în care își adună toate dorințele într-una singură, îndreptată către un singur scop.

Este clar că dorințele sunt diverse, de la cele animalice și umane la cele spirituale, dar toate sunt concentrate asupra unui singur scop. Despre această stare se spune că omul se află într-un Beit Knesset. Creatorul vede că există cineva în Beit Knesset care este pregătit pentru rugăciune și cere corectare de la El. Atunci omul primește corectare pentru toate dorințele sale și, în măsura în care acestea devin similare cu Creatorul, el atinge gradul Creatorului.

De unde obține puterea de a coborî la toți „cei răi” din interiorul său și de a ajunge la decizia că, cu ajutorul lor și pe baza lor, dorește să obțină adeziunea și să devină similar cu Creatorul? Cum poate omul să-și adune toate dorințele sub o singură intenție de dragul dăruirii?

Învățăm că omul primește aceste dorințe de la cel superior, prin lumina înconjurătoare. Dar de unde va obține conștientizarea importanței corectării lor? De la mediu. Proporțional cu numărul „celor răi” care i se dezvăluie, pe care îi simte în corpul său, el trebuie să se întărească cu ajutorul grupului și să primească de la acesta conștientizarea importanței scopului. Atunci are asigurată posibilitatea ca, prin intenția de dragul dăruirii și cu ajutorul luminii înconjurătoare, să-i purifice pe acești „răi”.

Aceasta este, în general, ideea principală a articolului „Nu există congregație cu mai puțin de zece”. Înțelegem de ce este scris că nu există congregație cu mai puțin de zece. Aceasta este o stare în care omul examinează calitățile pe care le-a dobândit de la Creator până în adâncul lor și le direcționează și le aliniază conform dorinței sale de a primi corectare pentru ele de dragul dăruirii, ca în cele zece Sfirot originale.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/10/26, Rabaș – Art.28, 1986-Nu există congregație cu mai puțin de zece

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă am stabilit că Creatorul este dăruire, atunci trebuie să investighez acest concept, să-l înțeleg, să mă apropii de el și să-l ating, astfel încât numai el să mă guverneze, în locul propriei mele naturi. Și trebuie să fac toate acestea prin propriile mele eforturi. Deci, cum pot realiza acest lucru?

Mi se spune că calitatea dăruirii îmi poate fi revelată într-un grup, printre câțiva oameni care se străduiesc spre același scop. Lucrând împreună, o puteți explora atât din punct de vedere pozitiv, cât și negativ, în diferite tipuri de relații.

De ce ar trebui să alegeți prieteni care și ei se străduiesc cu adevărat spre calitatea dăruirii, adică studenți care studiază Cabala și vor să ajungă la Creator? Pentru că atunci vă puteți ajuta reciproc: „Fiecare își va ajuta prietenul”. Fiecare poate da altora un exemplu pozitiv sau negativ și, de asemenea, le poate oferi putere și sprijin.

În această lume, nu avem altă cale de a avansa decât să ne vedem aproapele drept scop. Mai mult, aproapele tău te poate ajuta și poate deveni o sursă de putere și sprijin pentru tine.

Altfel, vei urma vechea cale descrisă de Baal HaSulam. În trecut, omul care dorea să atingă calitatea dăruirii se mulțumea cu pâine, sare și apă, trăia în sărăcie și suferea pentru a nu-i da dorinței de a primi nimic dincolo de ceea ce era esențial pentru supraviețuire. Tot restul dădea altora, pentru a-și frânge în acest fel dorința de a primi. Dacă vrei să urmezi această cale, n-ai decât.

Totuși, astăzi, dorința de a primi nu mai poate fi corectată prin astfel de acțiuni. Acțiunile noastre trebuie îndeplinite cu ajutorul luminii care reformează, nu prin a ne frânge pe noi înșine în acest fel. Dacă ai fi la nivelul de Aviut Șoreș sau Alef, ai putea lucra cu dorința ta de a primi și ai putea-o corecta în acest mod. Dar, având în vedere gradul de Aviut pe care îl avem în generația noastră, nu mai suntem capabili să facem acest lucru.

Înțelepții din Gmara și cei care au venit înaintea lor au pregătit lumina înconjurătoare pentru noi ca o forță care ne permite să recunoaștem răul și să-l corectăm.

Prin urmare, în loc să dăm totul în folosul omenirii, să lucrăm pentru alții 24 de ore pe zi, să trăim în sărăcie și suferință și să „trudim în Tora zi și noapte”, adică să facem ceea ce suntem incapabili să facem, ni s-a dat lumina care reformează. Nu este vorba că o metodă o înlocuiește pe cealaltă; metoda anterioară pur și simplu nu se potrivește stării noastre actuale. Nu putem acționa așa.

Când dorința de a primi este mică, oamenii pot trăi în sărăcie, tânjind după un fel de „nirvana”. Dar acest lucru nu funcționează atunci când dorința de a primi este mare. În plus, de ce au trăit așa? Pentru că nu aveau altă opțiune. Dacă ar fi avut mai mult de o cană de orez pe zi, s-ar fi ocupat cu altceva. Toate aceste metode au apărut din sărăcie, nu dintr-o nevoie urgentă de a-L atinge pe Cel superior.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaȘana

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce înseamnă să ai credință în înțelepți?

Răspuns: Ce este credința în înțelepți? Ce te obligă, de exemplu, să mergi la medic? Știi că ești bolnav și există cineva care îți înțelege starea mai bine decât tine, îi cunoaște cauzele și cum să o rezolve, adică cum să obțină un rezultat pozitiv din această stare.

Eu, ca animal, pot doar să simt starea mea prezentă, dar există un înțelept care „vede ce se naște”. El cunoaște originea stării mele actuale și cum să ajung la o stare mai bună, care se va naște din cea în care mă aflu acum.

Trebuie să mă adresez unui astfel de înțelept. Ce înseamnă să mă adresez lui? Înseamnă să am credință în ceea ce îmi spune, chiar și atunci când contrazice propria mea rațiune și înțelegere. Când un medic obișnuit îmi spune să iau un anumit medicament, îl iau. Desigur, opinia publică și așa mai departe mă influențează aici. Pe calea noastră, avem nevoie de credință în înțelepți.

Credința este o forță care mă ajută să mă ridic deasupra dorinței mele de a primi, adică să mă opun propriei mele naturi și propriului meu intelect. Să presupunem că un doctor îmi spune că, pentru a mă vindeca, trebuie să-mi pun mâna în foc. Trebuie să dobândesc forța credinței în acest doctor, care să-mi permită să merg împotriva impulsurilor corpului meu animalic, pentru că altfel acesta pur și simplu nu-mi va permite să fac acest lucru.

Acum trebuie să dobândesc o forță suplimentară, o forță specială a naturii superioare, care mă va ajuta să acționez în conformitate cu opinia doctorului și să-mi pun mâna în foc. Așa cum în natură există o forță care nu-mi permite să-mi pun mâna în foc, tot așa acum trebuie să primesc o forță prin care, dimpotrivă, să fac acest lucru. Adică, această forță suplimentară este superioară și mai puternică decât natura mea. Trebuie să o primesc de Sus, căci eu însumi nu o posed.

Aceasta se numește o creație nouă care vine la om. Credința în înțelepți înseamnă deasupra rațiunii mele; dobândesc rațiunea, înțelepciunea înțeleptului și procedez în conformitate cu rațiunea sa.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/10/26, Rabaș – Art.1, 1991-Ce înseamnă în muncă „Nu avem alt Rege în afară de Tine”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 278

Ce ar trebui să faci când întunericul pune stăpânire pe tine din interior?

Omul aflat într-o coborâre se mișcă în societate ca un mort, abia funcționând și abia târându-se. Într-o astfel de stare, nu poate face nimic de unul singur, nici măcar să simtă că se comportă ca un mort sau că procesul acționează asupra lui, dar acesta chiar acționează asupra lui. Prin urmare, este comparat cu un mort, pentru că nu simte că acesta acționează. Între timp, societatea îl resuscită și îl pune treptat pe picioare. Societatea trebuie să creadă în acest lucru și să continue să-l reînvie încă o jumătate de zi, încă o zi, încă două zile, și starea trece.

Întrebarea este în ce măsură ne putem preda celor care au grijă de noi, societății. Adică, în ce măsură ne deconectăm gândurile, capul, și ne lăsăm corpul să facă tot ce ne cer prietenii, ca și cum nu am avea propriul cap. Așa învățăm și în Cabala. Ce înseamnă să fii „mic”? Este atunci când cel mare face constant toate calculele, iar cel mic le îndeplinește. Așa este în spiritualitate. Nu este ca în lumea noastră, unde cel mic, copilul, este capul, iar cel mare, mama sau tatăl, doar îi îndeplinește cererile. Ne predăm celui superior și primim capul celui superior prin devoțiune. Ulterior, ne dezvoltăm propriul cap, dar privirea noastră este întotdeauna îndreptată în sus, spre capul celui superior, pentru a învăța de la El, pentru a fi ca El.

Dintr-o discuție asupra articolului, Rabaș – Art.25, 1989-Ce înseamnă „Cel care are un cusur să nu ofere [jertfă]” în muncă?, 19/06/2002

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

În Midraș este scris că, după ce Creatorul a creat națiunile și acestea s-au răspândit pe tot pământul, El s-a apropiat de fiecare dintre ele și le-a oferit Tora, sperând că cineva va dori să o accepte. Dar nimeni în afară de poporul lui Israel nu a vrut să o accepte.

Ce este atât de nedorit la Tora încât nimeni nu a vrut să o accepte? Se pare că ea conține nu doar ceva bun, ci și ceva rău. Altfel, de ce s-ar fi apropiat Creatorul de toți?

În om există o singură dorință numită „Israel”, căreia îi corespunde ceva numit „Tora”. Implică acest lucru că Israel are nevoie de Tora pentru că el este inerent defectuos? După cum este scris: „Am creat înclinația rea și am creat Tora drept condiment”. Dar oare doar Israel are o înclinație rea, în timp ce națiunile lumii nu au?

Rabaș scrie că tocmai Israel este egoist și opus Creatorului, și nu națiunile lumii. Tocmai Israel este cel care are nevoie de Tora. Înțelegând acest lucru, Israel are nevoie de Tora, pentru că Tora este forța corectării. Oricine simte că îi lipsește forța corectării este numit Israel.

Acest Hisaron (deficiență) vine de Sus. Omul nu trebuie să facă lucrarea Creatorului sau să creeze dorințe în interiorul lui. Dar trebuie să simtă ce dorințe vorbesc în el în fiecare moment și să lucreze exact cu acele dorințe. Nu trebuie să rămână indiferent și pasiv, ci trebuie să folosească cât mai mult posibil mijlocul numit lumina Torei.

Pentru a-l aduce pe Israel, adică pe cei care vor să se corecteze, la scop (și aici este vorba și despre națiunile lumii care dobândesc calitățile lui Israel și își doresc, de asemenea, corectarea), dorințele corecte trebuie dezvoltate treptat în interiorul lor. Acest lucru se întâmplă numai cu ajutorul luminii.

Din Lecția zilnică de Cabala 30/08/26, Rabaș – Art.35, 1989-Ce înseamnă în muncă „Cel care nu are fii”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: În articolul „Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului?”, Rabaș scrie despre teama în fața Creatorului. Ar trebui să ne temem de El?

Răspuns: Cine nu simte frică? Doar cei fără minte nu au frică, sau cei care nu s-au confruntat niciodată cu adevărat cu viața, care nu au primit lovituri, nu au experimentat suferința sau nu au simțit limitări impuse dorințelor lor. Dar oricine a simțit deja o limită și știe că există o limitare simte un anumit sentiment de teamă.

Avem un Kli, dorința de a primi, și, corespunzător lui, există plăcerea. Un Kli este creat de plăcere, de lumină, și corespunde exact luminii în cantitate și calitate.

Kli-ul este dorința de a se bucura. Dacă dorința de a primi simte că nu se poate bucura pentru că ceva îi restricționează capacitatea de a se umple, frica și venerația apar din aceasta, de la cea mai slabă simțire a unei limite până la cea mai mare teamă.

Frica rezultă din golul Kli-ului. Simțirea unui Kli gol poate merge în două direcții: teama de un Kli gol fie în primirea de dragul meu, fie în intenția mea de a dărui.

Prin urmare, există două tipuri de teamă. Un tremur îndreptat către mine însumi, către toate plăcerile acestei lumi, indiferent dacă le am sau nu (cum ar fi familia, sănătatea, banii, onoarea și așa mai departe). Și teama pentru lumea viitoare, dacă o voi dobândi. Uneori, teama pentru această lume depășește frica pentru lumea viitoare, și atunci teama pentru lumea viitoare este abandonată.

Uneori, omul dezvoltă o asemenea teamă pentru lumea viitoare încât este gata să renunțe la toată lumea aceasta pentru a și-o asigura pe cea viitoare. Așadar, merge la o mănăstire și se supune diferitelor forme de suferință.

În cele din urmă, omul caută întotdeauna să depășească o anumită frică, fie că este vorba de frica pentru această lume, fie de cea pentru lumea viitoare. Dar ambele sunt simțiri ale acestei lumi, experimentate în prezent. Omului i se pare doar că se gândește la lumea viitoare. În realitate, nu se gândește la ea. Ceea ce trebuie să depășească este simțirea negativă actuală, o simțire pe care o percepe ca fiind legată de viitor.

Există, de asemenea, teama dacă dăruiesc, cum dăruiesc și cum îmi umplu Kli-ul de dăruire. Cu alte cuvinte, umplu eu Kli-ul Creatorului? Deși îmi este complet neclar ce este Kli-ul Său, pentru că îl pot evalua doar prin simțirea propriului meu Kli. În măsura în care înțeleg ce este dăruirea, în măsura în care conștientizez și simt ceea ce fac în raport cu Creatorul, în această măsură am un Kli al dăruirii și îl umplu.

Adică, acesta este tot Kli-ul meu, simțirea mea interioară. Cât despre ceea ce se întâmplă în exterior, nu știu nimic. Toate aceste simțiri sunt în interiorul nostru și toate există în prezent, nu în trecut sau în viitor.

Din Lecția zilnică de Cabala 27/08/26, Rabaș – Art.31, 1988-Care este munca omului, în lucrarea care este atribuită Creatorului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Uneori, o dorință este numită Makom (loc) și alteori Iș (persoană). Care este diferența dintre cele două?

Răspuns: Putem vorbi despre aceasta în termeni de intern și extern. Uneori vorbim despre o lume întreagă (care, în esență, este o singură persoană); alteori, ne referim la lucruri mai interne sau mai externe. De exemplu, când un pasaj vorbește despre un Beit Knesset (sinagogă), iar altul vorbește despre un om dintr-un Beit Knesset, este clar că acestea se referă la stări ale punctului din inimă în raport cu toate celelalte dorințe.

Punctul din inimă funcționează în așa fel încât toate celelalte dorințe se adună în jurul lui, fie ele animalice sau umane, și, în cele din urmă, chiar și dorințele Klipot. Toate devin ca un mănunchi îndreptat către un singur scop, precum punctul lui Moise, care adună toate celelalte dorințe către un singur scop și le conduce înainte.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/10/26, Rabaș – Art.28, 1986-Nu există congregație cu mai puțin de zece

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce înseamnă „o decizie clară”? O decizie și o dorință nu sunt același lucru?

Răspuns: O decizie este în inimă. Nu este vorba pur și simplu de cuvinte scrise pe o hârtie lipită pe perete. Se spune: „Scrie-le pe tablele inimii tale”.

Întrebare: Dar fiecare om are un caracter diferit. Cum poate fi creată, atunci, o dorință unificată?

Răspuns: Ce legătură are asta cu caracterul? Să presupunem că noi, 80 de persoane, vrem să construim o casă. Contează ce caracter are fiecare persoană și ce probleme are fiecare? Suntem cu toții concentrați împreună asupra unui singur scop.

Comentariu: Dar unul își imaginează un palat, iar altul își imaginează altceva.

Răspunsul meu: Nu contează ce imaginație are fiecare și ce își închipuie. Desigur, nu putem compara stările, intențiile și analiza internă făcută de fiecare dintre noi. Și în general, nu grupul ar trebui să facă asta; este o chestiune personală a fiecărui om. Dar vrem ca fiecare dintre noi să participe la acest lucru în măsura în care poate.

Cu siguranță, nu se cere mai mult de la om decât ceea ce i-a fost dat inițial de Sus, de la naștere. Unul poate, deocamdată, să se gândească la asta doar o clipă pe zi; altul, după o lună de studiu, este complet cufundat în aceasta; un al treilea s-ar putea implica într-un alt mod.

Unul percepe mai mult cu mintea, altul cu inima. Pentru unii poate părea o constrângere de sine, în timp ce alții simt un sentiment de inspirație. Nu discutăm despre stările specifice, personale ale fiecăruia; vorbim despre un efort colectiv fără a intra în detalii; nu contează în ce stare se află fiecare dintre noi.

Poate că pentru un om, cea mai mare investiție pe care o poate face, cel mai mare sacrificiu de care este capabil, este că astăzi va sta zece minute și mă va asculta cu atenție, în timp ce în restul timpului va fi ca și cum ar fi mort. Pentru el, acesta va fi un efort mare. În timp ce pentru altul, studiul toată ziua ar putea necesita doar un nivel standard, de rutină, de efort.

Efortul este ceea ce contează; prin urmare, în acest caz, primul contribuie mai mult decât al doilea. Nu putem verifica aceste lucruri și nu noi suntem cei care ar trebui să o facem. Mai mult, ne este interzis să vorbim unii cu alții despre stările personale.

Trebuie să tindem spre unitatea dorințelor, nu vorbind despre cum se raportează fiecare dintre noi la Creator, ci pur și simplu vorbind despre Creatorul Însuși, mai degrabă decât despre relația noastră individuală cu El. Cu alte cuvinte, ar trebui să vorbim despre importanța scopului, mai degrabă decât despre locul în care mă aflu acum în raport cu acesta.

Prin urmare, trebuie să faci ca spusele prietenului să fie importante pentru tine. Investește în ele la fel de mult efort pe cât investești în copilul tău și vei vedea cât de importante vor fi pentru tine. „Cumpără-ți un prieten”.

Stabilește-ți scopul de a fi la lecție ca un singur grup, cu o singură intenție și un singur efort unificat.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/10/26, Rabaș – Art.28, 1986-Nu există congregație cu mai puțin de zece

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→