Există lucruri pe care le atingem și există lucruri pe care nu le atingem și despre care vorbim, așa cum fac oamenii de știință în lumea noastră. Printre aceștia se numără și cei care nutresc ură unii față de alții.

Știți cum este invidia oamenilor de știință și cât de profundă este ura implicată? Reprezintă cel mai dezvoltat ego din lumea noastră. Același lucru se întâmplă și în spiritualitate la grade foarte înalte, pentru că aceasta nu privește domeniul dorințelor animalice, al banilor sau al onoarei, ci domeniul cunoașterii, al „eului” meu.

Nu este vorba că eu am cumpărat o mașină, iar tu ai cumpărat una mai mare. Nu despre asta vorbim. Aici, invidia constă în realizare, cel mai semnificativ lucru care poate exista într-un om. Uitați-vă doar la ce își fac unii altora în această lume din cauza asta!

Și în spiritualitate, cel care se ridică mai sus poate vedea cauze diferite față de cel care se află la un grad inferior.

Să presupunem că ai scrie ceea ce ai trăit și că o parte din aceasta ar putea fi ceva ce nu ai experimentat încă, dar îl prezinți ca fiind cauza fundamentală, ca ceva care doar organizează starea în care te afli. Începe să scrii și vei vedea că acest lucru i se întâmplă unui om în mod constant.

Ceea ce ai experimentat personal este adevărul, pentru că nu poți contrazice propriile simţiri: ceea ce s-a îmbrăcat în Kli nu este poate fi discutat. Dar dacă începi să vorbești despre cauze, despre ceea ce este mai presus de toate acestea – și fără îndoială, vei vorbi și despre asta, chiar dacă într-o mică măsură – te poți înșela în această privință. Prin urmare, nimeni nu are dreptul să publice nimic, și nu numai din cauza politicii din această lume, ci pentru că se poate înșela în spiritualitate într-un mod fundamental.

Cel care nu a trecut de Machsom, cu atât mai mult; ar trebui să fie foarte atent la ceea ce scrie.

Dar chiar și după Machsom, poți scrie doar despre gradul la care te afli. Iar în ceea ce privește ceea ce poate fi mai presus de toate acestea, omul va veni din următoarea încarnare și va spulbera toate afirmațiile mele. De fapt, de-a lungul vieții, exact așa este și nu altfel. Prin urmare, nu există nicio certitudine; există doar până la o anumită măsură.

Dar nu avem nevoie de nimic mai mult, pentru că în realitate, nu este important. Ce mă interesează cauzele superioare, dacă mă înșel sau nu în privința lor? Vedem din propriile noastre vieți că, fie că greșim sau nu, asta nu schimbă nimic. În cele din urmă, contează doar cantitatea de efort, nu dacă o înțelegi intelectual sau nu.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Comentariu: Din câte știu eu, oamenii religioși obișnuiți au cea mai mare dorință de a primi.

Răspunsul meu: Cartea Zohar spune că un astfel de om vrea să „înghită” această lume într-o oarecare măsură, astfel încât el și copiii săi să fie fericiți aici. De asemenea, vrea să fie fericit în lumea viitoare. Este ca și cum ar contribui la „fondul lumii viitoare”, deci rămâne ceva pentru mai târziu.

Aceasta este o dorință umană naturală care nu poate fi considerată rea. Așa funcționează omul dacă nu a ajuns să lucreze cu adevărat pentru Creator și așa funcționează masele. Oamenii urmează poruncile, fac tot ce este necesar, și adevărul este că așa ar trebui să fie; cadrul este oricum necesar.

Până când omul nu atinge un nivel înalt de dezvoltare a sufletului, când are nevoie de cel superior, pentru a se apropia cu adevărat de religie pe linia de mijloc, el va fi religios la un nivel sub linia de mijloc, care se numește Domem de Kduşa (nivelul mineral al sfințeniei sau alambicul sfânt).

Sub linia de mijloc, înainte de începerea dezvoltării în ea, există un punct numit om religios în sensul acestei lumi. Vedeți astfel de oameni, de exemplu, în Bnei Brak [Israel]. Acesta este un nivel mineral de sfințenie, iar acest lucru este bun. Un astfel de om îndeplinește Tora și poruncile prin acțiunile materiale ale acestei lumi și speră să primească răsplată atât în ​​această lume, cât și în lumea viitoare. Totul este în ordine.

Nu ar trebui să li se spună ce este adevărata corectare, deoarece ei nu sunt încă capabili să ajungă la ea. „Nu pune obstacole înaintea orbilor.” Trebuie doar să nu te amesteci între ei și să-i protejezi, așa cum au făcut cabaliștii de-a lungul tuturor generațiilor. La urma urmei, toate cărțile sfinte au fost scrise de oameni care au atins spiritualitatea, cabaliști, care au scris în așa fel încât oamenii să nu atingă, având grijă de ei, cum se spune, „purtând mănuși”.

Ce poți face dacă atât de mulți oameni nu au atins încă dezvoltarea ca parte a avansării generale a omenirii? Trebuie să așteptăm. Omul a trăit pe Pământ timp de zeci de mii de ani și puteți vedea cum se manifestă: din vremea lui Avraam până în prezent, doar câțiva au căutat cu adevărat să ajungă la religie prin linia de mijloc. Și fără dorință, nimic nu se poate face.

Odată ce omul începe să se întrebe: „Care este sensul vieții mele?” – adică viața în această lume în general – și deja se străduiește spre spiritualitate pentru a experimenta viața reală acolo, puteți deja vorbi cu el. Înainte de asta, nu-l atingeți pentru că el nu vă va înțelege. Dorințele sale, partea sa interioară, nu sunt încă pregătite să accepte orice.

Prin urmare, dacă un om religios, ceea ce se numește „evreu”, vrea să îndeplinească Tora și poruncile așa cum a fost învățat și să primească răsplată pentru asta, vă rog, este foarte lăudabil; acest lucru îl menține ca parte a poporului, îl salvează pentru următoarea corectare, care va veni atunci când Creatorul îi va ilumina ușor punctul din inimă. Atunci va simți asta și va începe să se dezvolte.

Cei religioși cred, fără să știe, că eu sunt împotriva lor și că ceva este în neregulă aici. Nu sunt împotriva lor; Nu-i atingem deloc. Vrem doar să-i adunăm pe cei care simt deja un punct în inimă, care se întreabă: „Care este sensul vieții noastre în această lume?”, pentru care o astfel de viață nu are niciun sens. Pentru ei, avem un răspuns: Fiecare dintre ei a fost ales să-și înceapă propria corectare personală.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/08/26, Rabaş – Art.14, 1984-Omul trebuie să vândă întotdeauna tot ceea ce are și să se căsătorească cu fiica unui discipol înțelept

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Este scris că omul trebuie să se convingă că este incapabil să facă ceva în privința stării sale și apoi să se întoarcă către Creator. Unde intervine etapa de restricţie (Țimţum) în acest sens?

Răspuns: Restricția apare după ce omul și-a realizat pe deplin starea. Acest lucru este descris în povestea exodului din Egipt. Restricția apare atunci când omul primește putere de sus, după ce el însuși, prin propriile eforturi, a ajuns să recunoască răul.

Așa cum este scris în Tora, el experimentează „șapte ani de belșug”, urmați de „șapte ani de foamete”. Inițial, el crede că primind, se va umple și va obține tot felul de succese, văzând un anumit beneficiu în acest lucru. Dar apoi vede că dezvoltarea spirituală a dorinței sale de a primi duce, dimpotrivă, la faptul că această dorință devine goală. Aceasta se manifestă ca slăbiciune, incapacitate de a face ceva, lipsă de dorință, apatie față de această lume și se pare că nu reușim în ea. În mod natural, omul rezistă acestei stări, pentru că altfel ar părăsi pur și simplu calea.

Și apoi ajunge la starea de „Faraon”, când îl cuprind „urgiile”. Cu alte cuvinte, nu disperăm în munca noastră; mai degrabă, intrăm într-o perioadă de lovituri. Dacă nu ar fi aceste lovituri, am fi oricum pregătiți, ca să spunem așa, să murim în liniște. Totuși, aceste lovituri vin pentru a clarifica punctul de vedere al lui „Moise” în raport cu punctul de vedere al lui „Faraon” din noi. Ambele încep să crească din starea numită „șapte ani de foamete”.

Dar aceasta este doar cu condiția ca, în timpul acestor șapte ani, omul să „construiască Pitom și Ramses”; adică să transpire și să muncească, chiar dacă simte că se află într-o stare rea. Și apoi, după finalizarea întregului proces de opoziție dintre Moise și Faraon, omul ajunge la punctul în care „fuge de Faraon”.

În acel moment, el deja trece într-o oarecare măsură, deasupra rațiunii: este de acord să fugă de dorința sa de a primi „în miez de noapte”, pur și simplu pentru a nu o atinge, în măsura în care a recunoscut-o ca fiind conducătorul său. Și toate acestea sunt încă înainte de Machsom! Omul a descoperit cât de mult rău îi provoacă dorința sa de a primi.

Apoi, conform principiului „Am muncit și am găsit”, el primește de sus puterea restricției. Dar trebuie să înțelegem întotdeauna în ce grad corespunde puterea particulară a restricției pe care o primește omul. Când își părăsește Egiptul, el primește această putere la cel mai scăzut grad: asta corespunde dorinței de a primi pe care a dezvoltat-o ​​în „Egipt” în timpul „celor șapte ani de belșug” și răului pe care l-a recunoscut în timpul „celor șapte ani de foamete”.

Cu alte cuvinte, aceasta este încă o dorință foarte mică de a primi”, ați putea spune, una corespunzătoare acestei lumi. După cum spune Baal HaSulam, dacă luăm toate dorințele acestei lumi, acestea vor fi ca o scânteie, o „iluminare slabă”, în comparație cu dorințele spirituale.

Prin urmare, omului încă îi lipsește gradul care i-ar permite să se mențină în spiritualitate chiar și la cel mai mic nivel. Aceasta este „trecerea Mării Finale”, „cele trei zile în deșert”. Cu toate acestea, exodul din Egipt este deja naștere, nașterea ecranului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Pe de o parte, se consideră că în munca spirituală este nevoie de un mare Hisaron (deficienţă, dorință), iar pe de altă parte, credință. Ce sunt acești doi poli?

Răspuns: Aceștia sunt două opuse. Punctul din inimă este neutru. Este începutul liniei de mijloc și este poziționat în raport cu lumina, care intră întotdeauna în linia de mijloc. Iar cele două opoziții, cele două extreme, sunt calitățile Creatorului la dreapta, și cum ar spune, calitățile creației la stânga.

Aceste două forțe, primirea și dăruirea, ți-au fost date pentru a putea începe să le folosești în tine însuți în proporția corectă. În măsura în care ești capabil să iei de pe linia dreaptă, ar trebui să iei același lucru de pe linia stângă și să le combini corect, astfel încât să nu fii dependent de niciuna dintre ele, fiind în același timp conștient că aceste forțe din tine sunt necesare pentru a atinge scopul.

Ar trebui să le folosim doar în acest fel. Altfel, nu am nevoie de ele – nici de calitatea primirii, nici de calitatea dăruirii. Dacă le folosesc fără o intenție precisă, atunci mă aflu pur și simplu într-o Klipa (coajă, impuritate), fie în dreapta, fie în stânga. Utilizarea lor corectă are loc atunci când mă aflu între ele și vreau să ating linia de mijloc.

Linia de mijloc înseamnă că eu, acțiunea pe care o efectuez în acest moment pentru a combina liniile dreaptă și stângă și Creatorul pe care vreau să-L ating suntem cu toții conectați într-un singur punct. În acest fel, efectuez cu adevărat acțiunea corectă și construiesc linia de mijloc.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 13/08/26, Rabaș – Art.28, 1987-Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Să presupunem că un om ajunge la un punct în care Îl condamnă pe Creator pentru că suferă. Creatorul i-a trimis această stare, iar el nu este de acord cu ea. Ce înseamnă că acum trebuie să găsească un motiv pentru a-L justifica pe Creator?

Răspuns: Nu! Dacă am primit ceva de sus, în primul rând, observ că simt ceva. Apoi îmi amintesc brusc că ceea ce mi se întâmplă a venit de la Creator. Apoi analizez dacă ceea ce am primit de la Creator este bun sau rău? Și apoi, odată ce s-a întâmplat deja, simt că a venit anume de la El?

Poate că fenomenul în sine este resimțit ca fiind rău de către mine, dar când îmi amintesc că l-am primit de la Creator, se schimbă în bine, pentru că încep să văd un scop în el și există o oarecare justificare pentru asta.

Acum întrebarea este: Ce cred în această situație? Pot să cred că primesc lovituri de la Creator, dar apoi El va compensa cumva pentru asta mai târziu. Este justificată o astfel de atitudine față de Creator? Este considerată guvernarea Lui bună? Sau ar trebui să ajung într-o stare în care simt cu adevărat această guvernare ca fiind bună, din moment ce în lumea Lui nu există rău?

Cu alte cuvinte, trebuie să ajung într-o stare în care nu percep deloc răul, pentru că, dacă mă simt rău, conștient sau inconștient, Îl învinovățesc. Sentimentul rău în sine implică faptul că cel care îl provoacă este rău.

Acum trebuie să fac un calcul: Vreau să mă simt bine de dragul de a mă simți bine sau să evit să nu-L etichetez ca rău? Și așa mai departe. Este ceva de analizat aici. Aici, omul trece printr-un Tzimţum, o restricție.

Ce este restricția? Înseamnă că nu contează pentru mine cum simt. Principalul lucru este ca atitudinea mea față de El să fie bună. Și apoi are loc o transformare; indiferent cu câtă adversitate mă confrunt, mă simt bine.

Altfel, cum poate omul să intre într-o stare de perfecțiune și eternitate? Cum poate omul să ajungă la starea în care se afla Rabi Akiva, când pielea lui era jupuită de vie în timp ce recita „Şma Israel” („Ascultă, Israele”) în acel moment?

Era el sub anestezie? Cum putea recita rugăciunea, adică să fie la un astfel de nivel de adeziune cu Creatorul, de iubire și perfecțiune eternă, în timp ce îndura o asemenea durere? El a atins un astfel de grad în care pielea lui, gradul final de Malchut, era smulsă, totuși el a unit acel act cu „Şma Israel”, cu intenția de dragul dăruirii. Pielea jupuită de pe fața lui reprezintă GAR de Hochma, cele mai înalte niveluri ale luminii înțelepciunii. Aceasta a fost corectarea pe care a realizat-o el!

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/09/26, Rabaș – Art.40, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘În fiecare zi vor fi ca noi, în ochii tăi’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 260

De ce studiem Cabala înainte de barieră?

Studiem Cabala înainte de barieră deoarece prin ea putem dobândi un ecran, o intenție pentru Lişma. Acesta este singurul motiv pentru a studia. De cea mai mare importanță este ca un astfel de studiu să ne ducă la Lişma. Mijlocul în sine nu este important. Este necesar un mijloc pentru a ajunge la Lişma, iar Cabala este singurul mijloc potrivit.

Baal HaSulam explică faptul că studierea cărților de Cabala, dintre toate cărțile sfinte, trezește cea mai mare lumină înconjurătoare. Este posibil să trezești lumini înconjurătoare citind oricare dintre cărțile sfinte, deoarece toate aceste cărți au fost scrise dintr-un grad spiritual, iar cei care se conectează la ele cu intenția de a ajunge la Lişma, la spiritualitate, primesc lumină înconjurătoare prin ele din același loc. Dintre toate cărțile sfinte, inclusiv Tanah, Gmara, cărți de legi și Halachot, legendele, Profeții și așa mai departe, limbajul Cabala și cărțile Cabalei trezesc cea mai mare lumină înconjurătoare, și prin urmare, folosim astfel de mijloace.

Avem nevoie de Cabala deoarece avem nevoie de un mijloc de a atrage lumina înconjurătoare. De ce? Pentru că lumina înconjurătoare creează un ecran, sau cu alte cuvinte, o intenție pentru Lişma. Deși mulți înțeleg că trebuie să atingem Lișma, problema constă în interpretarea Lişma și a Lo Lişma.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Care este natura stării în care mă aflu în prezent, o stare pe care o percep ca fiind cea mai bună posibilă?

Răspuns: Ideea este că aceasta este starea mea prezentă în care L-am atins pe Creator și vreau ca aceasta să nu fie niciodată mai mică decât aceasta. Această stare trebuie să fie constantă pentru mine.

Ce înseamnă ca această stare să devină mai mică? Cer să mă diminuez; cer Katnut (din cuvântul „Katan”, mic). Adică, cer ca măcar această stare să rămână întotdeauna.

Dacă vine o stare mai mare (Gadlut), este bine. Dar eu sunt preocupat de Katnut, astfel încât să rămân cel puțin la acest grad.

Este exact ca lumea Aţilut, care, deși se află într-o stare constantă, uneori se ridică și alteori coboară. Dar când coboară, coboară la gradul său constant și nu la un nivel mai scăzut.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 08/10/26, Rabaș – Art.31, 1987-Ce înseamnă a face un legământ în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Pe de o parte, spunem că dorința omului trebuie clarificată pentru a ști ce să cerem. Pe de altă parte, nu știm ce este bine sau benefic pentru noi. Cum ar trebui să cerem astfel încât să nu fie conform dorințelor trupului?

Răspuns: Nu știu ce este bine pentru mine și ce nu. Deci cum aș putea cere ceva?

Creatorul nu ia în considerare ceea ce ceri. La urma urmei, ești ca un bebeluș care nu înțelege. Rabaş a scris într-unul din articolele sale despre un copil care merge cu tatăl său și plânge tot timpul, în timp ce tatăl nu reacționează deloc. Oamenii îl întreabă: „Ce s-a întâmplat?” Iar el răspunde: „Știți de ce plânge fiul meu? Cere un ac ca să-și poată curăța ochiul cu el.”

Desigur, exemplul nu este în întregime realist. „Vederea” și „ac” sunt termeni spirituali. Ideea este că un copil cere ceva ce i-ar putea face rău. Nu înțelege ce este bine pentru el și ce este rău. I se pare bine. Deci, ar trebui să-i dăm un ac? Nu, e mai bine să-l lăsăm să plângă.

Care este beneficiul lacrimilor? De ce nu-l calmează tatăl? Pentru că în acest fel, prin plâns, copilul va înțelege că dorințele sale nu coincid cu cele ale tatălui său, și aparent, tatăl știe mai bine ce este bine pentru el. Atunci merită să se oprească din plâns și să înceapă să lucreze la a face ca dorințele sale să coincidă cu dorințele tatălui său.

Să presupunem că tatăl vrea să-i cumpere o carte frumoasă, în timp ce fiul își dorește o minge. Dar tatăl va cumpăra oricum cartea. Și copilul, prin plâns și lacrimi, va înțelege totuși că trecerea sa la următoarea stare se poate întâmpla doar prin carte, și treptat, el însuși o va dori. Și își va examina treptat dorința pentru minge și va ajunge la concluzia că tot ce face este să-l facă să plângă, că îi provoacă durere.

La început, își va urî atât tatăl, cât și cartea și va căuta un alt tată care să-i dea o minge. Dar va vedea că nu va ieși nimic din asta până când nu-și va dori tatăl, precum și cartea. Atunci va cere cu siguranță cartea, pentru că altfel nu o va primi. Și chiar dacă o va primi, pur și simplu o va rupe. Tatăl vrea ca el să o citească, în timp ce el ar face-o să se rupă. Cartea i-ar fi dăunătoare.

Până când copilul nu va învăța cum să folosească cartea și ce beneficii poate obține de pe urma ei, el nu o va primi. Priviți calea pe care trebuie să o parcurgă de la starea sa inițială, în care își dorește o minge, țipă și izbucnește în lacrimi, până la dorința de a primi o carte.

Căutăm cum să ne apropiem de oameni care nu își doresc nimic altceva decât televiziune, sex, mâncare și divertisment. Cum le puteți da cărțile noastre, care sunt atât de dificile, astfel încât să devină interesați și să le deschidă? Oamenii nu citesc absolut nimic.

Cum putem pregăti o dorință în umanitate astfel încât să își dorească Cabala, astfel încât să își dorească o carte în loc de o minge? Două miliarde de oameni se uită la fotbal. Dacă două milioane ar fi interesate de Cabala, lumea ar fi dată peste cap. Și pe fondul căror probleme se uită lumea la aceste lucruri?! Cu ce ​​probleme se confruntă oamenii ca urmare a acestui fapt?! Este ceva înfricoșător. Aceasta este puterea Klipa (impurităţii).

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Care este diferența dintre avansarea în munca „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și scopul final „iubește-l pe Creator cu toată inima și sufletul tău”? „Iubește-l pe Creator” este etapa finală, când atitudinea unui om față de Creator și atitudinea Creatorului față de om sunt absolut egale.

Prin urmare, ni se dă de lucru în grup pentru a atinge etapa iubirii, a adeziunii cu Creatorul și similarității cu El, deoarece aici ne putem verifica, putem primi feedback de la prietenii noștri, investi în ei și îl putem primi înapoi în momentele dificile. Trecem prin suișuri și coborâri; ori de câte ori pot, fac ceva pentru grup, iar când nu pot, grupul mă ajută.

Totuși, niciuna dintre aceste metode nu funcționează cu Creatorul. În ceea ce privește Creatorul, treci de următorul grad și îți creezi un ecran, ceea ce înseamnă că, în această măsură, ești cu El. Dacă nu ai făcut-o, nu ești cu El. Nu există stări intermediare, nu există posibilități de a varia în vreun fel: mă simt rău sau bine, uneori da, alteori nu.

Nu există „uneori da, alteori nu” cu Creatorul. Totul trebuie să fie absolut. Fiecare pas, fiecare măsură de conexiune cu Creatorul este perfectă în sine. Prin urmare, ni se oferă oportunitatea de a modela și implementa toate acestea într-un grup, deoarece aici, în starea noastră, ne putem mișca în moduri diferite.Deși există două acțiuni de dăruire: între om și Creator și între om și un prieten, acțiunile referitoare la un prieten sau la un grup sunt mai importante decât acțiunile referitoare la Creator.

De ce? Deoarece acțiunile către Creator mă vor deruta deocamdată; nu mă pot raporta la El în niciun fel, pentru că El nu reacționează la mine, nici eu la El. Tot ce pot face este să creez toate premisele pentru o atitudine corectă față de Creator prin atitudinea mea față de prietenul meu. Este scris că relațiile cu prietenii ne pot conduce la ultimul nivel, cel mai înalt, deoarece stările noastre sunt instabile, incerte și sunt induse de mediu.

Adică, grupul îmi cere să-i tratez corect pe membrii săi. Ei cer să-i iubesc și să-i tratez corect. Acest obiectiv este mai aproape de mine; îl văd; se simte tangibil. Stările și atitudinile mele față de grup, în diverse forme, oricare ar fi acestea, sunt controlate și criticate atât de mine, cât și de ceilalți. În ceea ce-L privește pe Creator, nu știu unde mă aflu sau ce fel de relație am cu El.

Aceasta este diferența dintre o cale scurtă și eficientă, când omul acceptă corect o oportunitate dată și o implementează prin intermediul grupului, și o cale lungă, ineficientă: Îl am pe Creator, voi descoperi această știință singur, nu mă atingeți, eu însumi sunt inteligent. Singura oportunitate care ne este dată de a lucra eficient și precis este grupul. Dacă omul fuge de el, nu mai poate face nimic.

Există o regulă foarte simplă în Tora: „O, Hevruta, O, Mituta”, adică, fie ești într-un grup, fie ești mort spiritual; nu există o a treia opțiune. Se pare că acei tipi inteligenți care au refuzat să facă asta acum 5, 10 sau 15 ani (am astfel de exemple) și-au dat seama brusc că au petrecut acei ani în zadar, incapabili să-și calce pe propriul mic ego și să se dedice pur și simplu acestei munci.

Nu poți face nimic: trebuie să calci pe tine însuți; trebuie să te pleci. Este neplăcut; vrei să fugi de asta, dar nu există altă cale. Sufletul comun este spart în mod intenționat pentru a ne oferi oportunitatea, pe măsură ce lucrăm la relațiile noastre cu alte suflete, să găsim calitățile Creatorului acolo, să-L simțim și să aderăm la El. Doar acolo, în Kli-ul general.

Din  Lecţia zilnică de Cabala, 01/10/26, Congresul din Sitrin, Sukot 2003

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Discuții despre Treptele Scării, Partea 261

Când trecem bariera se schimbă materialul de studiu?

Dincolo de barieră, materialul de studiu devine însăși realitatea. Ce înseamnă că dincolo de barieră avem un ecran de o anumită măsură? Să presupunem că avem un ecran peste toate vasele noastre, și în timp ce studiem și citim, ecranul nostru funcționează în noi în funcție de ceea ce citim, deoarece suntem conectați la carte, la lumina din același grad în care a fost scrisă cartea. Această lumină vine pe ecranul nostru și ele operează împreună. Ele duc la îndeplinire ceea ce citim și suntem prezenți chiar în acele acțiuni.

Nu este vorba că noi înșine știm cum să facem asta. Pur și simplu se întâmplă în noi, ca și cum am urmări o reprezentație teatrală sau ca și cum am citi o carte magică în care actori apar pe pagina pe care o citim și încep să joace în culori vii. Trăim imediat realitatea despre care citim. O atingem imediat.

În starea noastră actuală, dacă punem corect intenția în timpul studiului, atingem lumina înconjurătoare. Noi nu simțim de fapt cum strălucește ea asupra noastră sau în ce măsură luminează o anumită propoziție în comparație cu alta. Putem parcurge o pagină întreagă din Studiul celor Zece Sfirot, iar lumina din jur se va schimba în tot felul de moduri fără să o simțim.

Suntem ca o pisică în camera unui muzician care compune o simfonie. Pisica stă întinsă în colțul camerei și nu-i pasă de nimic, ca și cum nu ar auzi nimic; orice aude este nesemnificativ pentru pisică. Pur și simplu este la un grad diferit. Muzicianul interpretează magnific, în timp ce pisica doarme și nu simte nimic. Adică, atunci când lumina ajunge pe ecran nu numai ca lumină înconjurătoare, ci ca lumină interioară, lumina și ecranul îndeplinesc acțiunea. Există o ordine clară pentru aceste acțiuni: ni se oferă un exemplu despre cum să performăm, iar noi facem acest lucru.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→