Întrebare: În lumea trupească, observăm legi de dezvoltare bine definite. Și lumea spirituală funcționează conform unor legi clare. Așadar, de ce în perioada de pregătire nu găsim nici măcar o singură lege, nici un punct de sprijin? Chiar și conceptul de timp devine vag și nedefinit.

Răspuns: Este de înțeles că încă nu înțelegi unde te afli, precum un nou-născut care tocmai a venit pe lume. Plângerile tale cu privire la această lipsă de înțelegere sunt, de asemenea, de înțeles. Singurul lucru care nu este clar este: de ce nu înțelegi că tocmai aceasta este ordinea gradelor spirituale ascendente?

Un copil, din necunoaștere va ajunge în cele din urmă la înțelegere. Stările intermediare în care nu suntem capabili să discernem ce se întâmplă și trecem prin senzații neclare și vagi, acestea sunt exact cele care indică progresul. Unele lucruri ne sunt neclare, în timp ce altele devin mai mult sau mai puțin clare. Nu există altă cale de a crește. Chiar și cele mai clare lucruri din lumea noastră sunt departe de a fi cu adevărat clare. Și la fel este și mai târziu în lumea spirituală.

Dar aici, vorbim despre dezvoltare. În lumea noastră, la nivelurile mineral, vegetal și animal, nu există o dezvoltare adevărată. Doar răzuim straturi din natura acestei lumi, dezvăluind puțin mai mult din starea în care ne aflăm deja. Și chiar și atunci, nu suntem cu adevărat conștienți de asta; încercăm doar să ne împlinim puțin și să ajungem să fim și mai goi. Asta nu se numește dezvoltare.

Claritatea și evidenta sunt o iluzie. Dacă ne-ar fi cu adevărat clar ce trebuie făcut, nu am fi comis atâtea acțiuni prostești până acum. Dimpotrivă, este o prostie să credem că trăim într-o lume pe care o înțelegem. Deloc.

Mai degrabă, la fel ca bebelușii și copiii mici, și noi suntem conduși de senzații confuze; nu înțelegem ce se întâmplă și suntem prinși în asta. Cu toate acestea, treptat începem să dezvăluim situația făcând eforturi și cerând înțelegere de la un grad superior, de la Forța superioară, astfel încât Ea să vină, să ne umple și să strălucească pentru noi.

Aceasta este singura formă posibilă de avansare, adevăratul proces de creștere spirituală. Nu există altă cale.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/6/11, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1989-De ce se numește Șabat-ul, Șa-Bat (Șin-Bet), în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Măsura efortului este determinată de numărul de intrări și ieșiri (urcări și coborâri), așa cum este scris: „căci din Sion va ieși Tora” (din coborâri – Yetsiot). Creatorul aruncă omul de pe cale și totuși el se întoarce cu încăpățânare la munca sa și o continuă. Avansarea sa este construită tocmai din aceste coborâri, aceste ieșiri.

O coborâre înseamnă că Creatorul a adăugat omului dorința de a primi plăcere și l-a îndepărtat de pe cale. Cu toate acestea, omul se întoarce pe cale cu această nouă dorință egoistă, neavând de ales și închizând ochii, „Ca un bou la jug și ca un măgar la povară”. În acest fel, el acumulează în cele din urmă o măsură suficientă de dorință și efort în studii și conexiunea cu grupul pentru a începe să simtă unde se află, cu cine are de-a face și cum poate fi inclus în acest proces.

El începe să realizeze cum i se adaugă egoismul și îl împinge de pe cale și cum, în ciuda a toate, se agață de studii și de grup. Deși aceste stări de amorțeală completă și lipsă de înțelegere nu sunt ușoare, el revine treptat la conștiință și experimentează o inspirație reînnoită. Și apoi încă o dată, apare o împietrire a inimii.

Astfel, din toate aceste ieșiri, Tora iese la iveală. Omul începe să înțeleagă că așa trebuie să fie procesul și că principalul lucru este să rămână în adeziune cu Creatorul; și pentru aceasta, trebuie să adere la grup.

Întregul proces este descris în detaliu în povestea de Pesah, exilul egiptean. Tora nu vorbește despre istorie sau geografie, ci doar despre călătoria unui om prin etapele cheie ale dezvoltării spirituale: trecerea de la a fi sub stăpânirea dorinței de a primi, natura sa egoistă originală, la o natură diferită, dorința de a dărui. Aceasta marchează o adevărată naștere într-o nouă calitate, în lumea spirituală.

După aceea, calea nu mai are astfel de puncte de cotitură critice. Cea mai mare transformare este ieșirea din intenția egoistă spre intenția de a dărui.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.03.2018, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1985-Vino la Faraon – 1

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este fericirea din perspectiva Cabala?

Răspuns: Fericirea din perspectiva Cabala înseamnă a-L face fericit pe Creator.

A-L face fericit pe Creator înseamnă a simți că Îi aduci plăcere, că Îl faci fericit pentru că atunci când El se uită la tine, El se bucură. Simți cum El se bucură de tine; aceasta este cea mai măreață stare posibilă! Nici măcar nu știu cum să o transmit.

Poate că este comparabil cu sentimentul când părinții sunt fericiți pentru copiii lor. Am simțit-o eu însumi, am experimentat-o prin copiii și nepoții mei și pot spune că este o mare bucurie când părinții tăi sunt fericiți pentru tine.

Dar cu Creatorul, este la un nivel complet diferit!

În Cabale, există o conexiune duală, reciprocă: Creatorul se bucură de faptul că noi ne bucurăm să-L facem fericit și suntem fericiți datorită acestui lucru.

Ne unim cu El, și prin urmare, sentimentele sunt dublate; se contopesc într-unul singur. Se dovedește că atât eu, cât și El, simțim același lucru. Adică, simţirea fericirii Lui și a mea sunt inseparabile.

Întrebare: Cum Îl putem face fericit pe Creator?

Răspuns: Creatorul este noi toți împreună în deplină măsură, în armonie, fuziune, conexiune interioară emoțională și conștientă. Noi, cei care suntem uniți cu toate inimile și mințile, suntem Creatorul. Când totul se reunește într-un singur întreg, îl percepem ca fiind Creatorul. Prin urmare, Creatorul este atins tocmai în acest fel – prin conexiunea noastră unii cu alții.

Întrebare: Cum poate omul să fie fericit fără să aibă nicio idee cine sau ce este Creatorul? Cum poate cineva să tindă spre El?

Răspuns: Creatorul trebuie revelat! Lipsa de înțelegere, incertitudinea ne sunt date tocmai pentru a-L putea revela pe Creator. Dacă ar fi deja cunoscut, omul ar exista într-o stare spiritual-animalică, la fel cum trăim într-o stare animală în această lume. Adică, trebuie să atingem singuri această nouă stare, să o creăm în noi înșine, folosind instrumentele care ne-au fost date! Dar omul se sculptează și se modelează pe sine.

Se pare că omul ia materia și începe să lucreze cu ea. Și treptat, din materia minerală din interior, începe să se formeze o materie vie: vegetativă, apoi animală, apoi umană. Apar tot felul de variații și metamorfoze.

Rezultă că persoana însăși construiește în interiorul ei această întreagă structură, conexiune, combinații infinite! Toate acestea sunt Sfirot, Sfirot, Sfirot. În cele din urmă, devine ADN, toate aceste proteine, spirale, lucrurile pe care le observăm în biologie.

Dar toate acestea sunt la un nivel superior: nivelul scopului în care omul nu numai că modelează și construiește conform legilor naturale, ci și dezvăluie aceste legi el însuși și le implementează! În esență, este o operă creativă uriașă. Și de aceea omul intră în această operă, și se numește opera Creatorului.

Nu există o plăcere mai mare decât atunci când omul creează toate acestea în interiorul lui! Și aceasta ne așteaptă pe fiecare dintre noi!

Întrebare: Care este diferența de fericire între a primi de la Creator și a-I da Lui?

Răspuns: Nu contează. Chiar și a primi de la Creator înseamnă mai mult decât a-I da Lui, dacă este de dragul unificării și contopirii în asemănare cu El.

Din Lecția zilnică de Cabala din 19.06.2016, „Formula cabalistă a fericirii – care este secretul?”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cabaliștii scriu că sarcina noastră este să ne unim și să ne adunăm din nou într-un singur sistem numit „Adam”. Deocamdată, suntem numiți „Bnei Adam” – „Fiii lui Adam”, adică părțile sale, consecințele sale.

Pentru a ne aduna într-un sistem conectat, trebuie să îndeplinim toate acțiunile posibile, astfel încât, pe de o parte, să ne dăm seama că suntem incapabili să ne unim singuri și să fim dezamăgiți de toate acțiunile pe care le-am putea întreprinde. Pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere scopul.

Se pare că ne îndreptăm spre scop în două direcții. O direcție este așa-numita „linie stângă”: dezamăgirea completă față de propriile noastre forțe, incapacitatea de a reuși pe cont propriu. Iar cealaltă direcție este înțelegerea faptului că este totuşi posibil cu ajutorul Creatorului, dar trebuie să-I cerem corect.

A cere corect înseamnă a ne uni între noi în cererea noastră. Acest lucru se realizează prin eforturi reciproce de a ne uni și eforturi reciproce de a-I cere Creatorului. Drept urmare, dacă Îl dezvăluim cu adevărat pe Creator și ne conectăm cu El, vom urca la nivelul Său, următorul nivel al realității. Pentru a ajunge la aceasta, ne străduim să ajungem chiar la acel sistem al lui Adam din care am decăzut, ne-am destrămat, ne-am împrăștiat și acum încercăm să ne reasamblam.

Creatorul ne conectează preliminar aducându-ne în grupuri. Nu simțim acest lucru; nu vedem influența Lui asupra noastră. Mai târziu vom descoperi că așa funcționează de fapt, totul vine de sus, „Nu este nimeni în afară de El”. Dar ceea ce ni se cere este rugăciunea, o cerere ca El să o facă.

Este imposibil să ajungem la această cerere fără să fi încercat totul, fără să fi făcut tot ce ne stă în putere, chiar și dincolo de puterile noastre. Trebuie să încercăm să ne unim iar și iar, chiar dacă de fiecare dată ne vom descoperi într-o și mai mare distrugere, separare și dispreț unii față de alții.

O astfel de revelație a adevăratelor noastre calități egoiste ar trebui să ne întristeze pe de o parte, dar să ne și bucure pe de altă parte. Să ne întristeze pentru că suntem departe de scop; să ne bucure pentru că dezvăluim cât de departe suntem de scop.

Adică, în aceasta, încep de fapt să dobândesc lumina din interiorul întunericului, să dezvălui care este adevăratul scop. Cu cât este mai mare starea de conexiune din care cad, cu atât încep să apreciez mai mult acea stare și să înțeleg că sunt în afara ei.

Și așa, continuă până când se adună măsura deplină (Se’a) a aspirației mele către scopul în care va exista cu adevărat conexiune. Dar la început, nu aveam această măsură: mi s-a spus să acționez și așa am făcut. Am repetat fraze mecanic, am cântat, am citit, am studiat împreună cu toată lumea, ne-am adunat în grupuri de zece, dar totul nu provenea din inimă.

Poate că mi se părea că făceam ceva de fapt. Dar în realitate, cu fiecare pas mă conving din ce în ce mai mult că toate acestea sunt nesincere, nu vin din adevărata mea dorință. Gura și inima mea nu sunt aliniate: inima simte dorințe egoiste, iar gura rostește cuvinte frumoase despre conexiune, despre unitate.

Acest lucru trebuie să continue până când începem să încercăm cu adevărat să ne unim. Chiar dacă vorbim incorect, simțim incorect, tot trebuie să fim împreună. Și apoi va veni momentul când Creatorul va vedea că suntem nesemnificativi, mici, dar am făcut tot ce ne stă în putere: Am încercat să ne unim, am încercat să ne adunăm, și prin urmare, am ajuns la o stare la care El trebuie deja să ne răspundă.

Apoi vom descoperi că El ne adună împreună în grupuri de zece și este revelat între noi ca fiind calitatea dăruirii, calitatea conexiunii. Aceasta este calitatea inițială pe care o atingem, lumina nivelului Nefeş, cea mai mică lumină, cea mai mică conexiune altruistă. În această măsură începem să simțim Creatorul, prezența Sa invizibilă, ascunsă în noi, între noi, dar nu în fiecare dintre noi individual, ci între noi.

Această iluminare care apare între noi se numește Zohar, lumina superioară, strălucirea superioară. Firește, aceasta este încă incompletă, o iluminare foarte mică, dar cu toate acestea, ea strălucește deja în noi.

Din Congresul din Moldova din 6.09.2019, „Dizolvarea în Prieteni”, Lecția 1

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată munca noastră este o ascensiune pe o scară unde fiecare pas următor este complet deconectat de cel precedent. Această structură a scării a apărut în timpul coborârii de sus în jos, când Malchut-ul superior a devenit Keter inferior. Același lucru se întâmplă în fiecare tranziție de la o stare la alta, chiar dacă nu este încă o ascensiune pe niveluri spirituale.

Aceasta este o adevărată revoluție; este o schimbare fundamentală care are loc în materia noastră, în însăși fundamentul ei, aceea că încetăm să ne înțelegem pe noi înșine atunci când trecem de la o stare la alta. La urma urmei, toate aceste stări constau într-o schimbare a porțiunii de lumină care ne trezește dorința de a ne bucura, iar atât lumina, cât și dorința dau naștere unui nou grad, unei noi stări.

Și noi ne aflăm în acest nou grad și nu ne-a mai rămas nimic din starea anterioară, cu excepția genei informaționale (Reşimo) care a condus la această nouă stare. Și această Reşimo este, de asemenea, ascunsă. Se pare că într-o nouă stare spirituală, nimic nu rămâne din trecut.

Putem deja simți că așa se întâmplă chiar înainte de a intra în lumea spirituală. Trebuie să fim de acord cu toate stările prin care trecem și să învățăm din ele ce înseamnă cu adevărat o tranziție spirituală atunci când pășim dintr-o lume în alta. Fiecare grad este o lume separată.

Problema este că pe fiecare grad acționează două forțe opuse: dorința de a primi și dorința de a dărui, liniile stânga și dreapta care sunt opuse și contrare una celeilalte, fiecare cu propriul aspect impur (Klipa). Iar noi trebuie să devenim linia de mijloc care le conectează pe amândouă, le stăpânește și stă deasupra lor.

Coborârea de sus în jos a decurs astfel: Hochma (în dreapta) → Bina (în stânga) → Daat (jos în mijloc) – ca un triunghi inversat. Dar în ascensiunea de jos în sus, există Hochma (în dreapta) → Bina (în stânga) → Keter (sus în mijloc) – deoarece dorim să ne ridicăm. Keter este întotdeauna rezultatul lui Hochma și Bina – milă și depășire, frică și iubire – și este întotdeauna deasupra lor.

Și prin urmare, apare întotdeauna problema modului de a combina cele două contrarii care se neagă reciproc, până când apare un al treilea și le reconciliază. Această a treia componentă vine de sus ca revelație a Creatorului după ce omul vede că este total incapabil să reconcilieze cele două contrarii pe cont propriu.

Prin urmare, atât în frică, cât și în iubire, ceea ce este necesar este devotamentul sufletului. Și este mai greu de atins în frică decât în iubire. La urma urmei, iubirea absoarbe deja sufletul și se mișcă în aceeași direcție. Dacă iubesc pe cineva, îi sunt devotat cu tot sufletul meu și mă străduiesc să mă unesc. Așa percepem acest lucru în lumea noastră, pentru că iubim ceea ce iubește dorința noastră de a ne bucura.

Dar în lumea spirituală, iubesc pe cineva care este plin de ură față de egoismul meu, așa cum este scris: „Iubirea acoperă toate fărădelegile”. Se pare că, chiar și în iubire este dificil să fii devotat cu tot sufletul tău. Și în ură, pare imposibil cu totul.

A urî și totuși a fi devotat sufletului înseamnă a-ți folosi dorințele de primire în scopul dăruirii. Cum mă pot uni cu toți oamenii pe care îi urăsc cel mai mult în lume, care mă urăsc, și să-i împrospătez cu tot binele pe care sunt capabil să-l ofer celor mai iubiți ai mei?

Acest lucru se poate face doar de dragul unui scop superior care justifică orice altceva. Dar dacă scopul este acțiunea în sine, pare complet imposibil. Adică, necesită o ascensiune foarte dificilă deasupra propriilor calcule.

Și avansăm treptat spre aceasta, nu pe cea mai scurtă și mai frumoasă cale a luminii, ci pe una puțin mai lungă, care include suferința și se numește „calea pământului”. Dar, în cele din urmă, ajungem la scop, deoarece fiecare acțiune pe care o facem atrage lumina superioară, care reconciliază cele două părți conflictuale.

Prin urmare, deși devotamentul asemănător sclaviei față de Creator este necesar atât în frică, cât și în iubire, acesta apare într-o formă mixtă până când ne ridicăm la o stare în care unim totul. Atunci, chiar și în frică, veți putea fi devotați cu tot sufletul vostru, la fel ca în iubire.

Din Lecția zilnică de Cabala din 26.01.2012, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.219 – Devoţiunea

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Calea noastră este legată de dezvoltarea dorinței de plăcere. Împreună, existăm în cadrul acestei dorințe unice, unificate. Cele patru faze ale expansiunii luminii, a lumilor, a Parţufim și a gradelor spirituale sunt încorporate în ea. Totul este în interiorul ei.

Cu alte cuvinte, această dorință este un compozit. Așa cum corpul uman este alcătuit din diverse organe și părți, tot așa și această dorință este alcătuită din multe componente.

Printre părțile dorinței, unele sunt mai dezvoltate, altele mai puțin. De asemenea, diferă prin grosimea lor, pe care o numim Aviut. În plus, unele părți sunt mai aproape de primire prin natura lor, iar altele sunt mai aproape de dăruire. Există multe astfel de gradații. Astfel, dacă descompunem această mare dorință în părțile sale constitutive, fiecare se va dezvălui ca fiind unică în detaliile și ingredientele sale.

Printre aceste părți, există cele care sunt mai pure, mai puțin egoiste și se trezesc primele spre lumină, deoarece sunt mai aproape de ea. Aceștia sunt prietenii noștri din întreaga lume. Ei posedă o dorință de dăruire, de lumină, de descoperirea motivului existenței lor.

Ei caută libertatea. Și libertatea de viața din această lume se dezvăluie mai întâi în întrebarea: „Pentru ce trăiesc? Ce îmi oferă această viață? Care este beneficiul ei?”

Această întrebare apare din probleme și suferință. Dar ulterior, încercând să înțelegem cauza lor, începem să căutăm esența vieții în sine. Suferința devine secundară; la urma urmei ce se poate face în privința ei? Principalul lucru acum este să descoperim secretul existenței.

Aceasta înseamnă că m-am trezit și vreau să mă eliberez de rutina cotidiană și de căutarea zadarnică a împlinirii egoiste. Nu mai pot continua să-mi slujesc ca un sclav dorința de a mă bucura. Pentru mine, aceasta este moartea. Zi de zi, trebuie să-mi târăsc „măgarul”, să-l hrănesc și să-l adăp până când moare. Când va muri, eu, slujitorul său loial, voi muri odată cu el.

Dar cei care încep să înțeleagă că aceasta nu este viață, ci moarte, aceia sunt cei care avansează. Dacă măgarul vrea să mănânce, hrănește-l. Dar lasă-l să te care el pe tine, nu invers. În această viață, atât timp cât îți hrănești măgarul, ai ocazia să-l călărești spre un scop mai înalt. Dacă nu-l pui tu pe umeri, ci tu îl călărești pe el, atunci ești o ființă umană.

Aceasta este prima etapă a eliberării de îngerul morții, de preocuparea nesfârșită pentru simpla existență corporală. Dacă ai grijă de el pentru a găsi o soluție, aceasta este o altă chestiune; aceasta este deja viață. Pentru că în esență, trasezi un curs către sursa vieții.

Din Lecția zilnică de Cabala 7/8/11, Scrierile lui Baal HaSulam „Libertatea”

From Daily Kabbalah Lesson 7/8/11, Writings of Baal HaSulam “The Freedom”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Prin urmare, dacă vrem să lucrăm doar de dragul Creatorului și nu pentru noi înșine, este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului pe care Creatorul l-a creat.

Din această muncă provin toate lipsurile despre care învățăm, cum ar fi plecarea luminilor, spargerea vaselor, Kduşa, Tuma’a, Sitra Ahra [cealaltă parte] și Klipot (Rabaş, Articolul 26, „Ce înseamnă “Cel care se pângărește pe sine este pângărit de sus” în muncă?”).

Întrebare: Se spune că lucrarea care nu este în beneficiul propriu este o muncă grea, deoarece trebuie să luptăm împotriva Kliului creat de Creator.

Ce fel de muncă ar trebui să facem astfel încât distrugerea să se întâmple nu extern, mai ales acum, în perioada „dintre strâmtori”, ci mai degrabă între noi, în munca noastră interioară?

Răspuns: Trebuie pur și simplu să persistăm în aceasta și să nu ne fie teamă să cerem iar și iar din interiorul Kelim ale noastre, conexiune, adeziune și așa mai departe. Asta facem deja, doar că trebuie să fim mai activi.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există o zicală: „Cine se roagă pentru prietenul său, i se raspunde primul.”

Dacă omul care se roagă pentru un prieten vede că prietenul primește, dar el însuși nu, indică acest lucru un fel de defect, sau este normal?

Răspuns: Dacă omul vede că prietenul investește multă energie, participând la toate acțiunile pe care le face grupul, atunci înțelege că aceasta este munca prietenului. Și opusul este de asemenea, adevărat.

Trebuie să simțim unde trebuie să fim cu adevărat.

Fiecare dintre noi și toți împreună trebuie să fim în centrul dorinței pentru Creator, atunci când toate dorințele noastre se adună, se unesc și sunt îndreptate către El. Acesta este cel mai important lucru.

Din partea a 3-a a Lecţia zilnică de Cabala 22/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Creatorul se joacă cu omul. Care sunt regulile jocului?

Răspuns: Regulile jocului sunt: Creatorul are o singură intenție – să aducă omul mai aproape de El.

El cultivă dorințe egoiste în interiorul omului, iar el începe să simtă o împovărare a inimii, confuzie și greutate. Deodată i se pare că întreaga lume este împotriva lui, că are mulți dușmani, multe obstacole în calea sa și că el însuși este obosit, confuz, poate chiar oarecum bolnav.

Pe scurt, simte o multitudine de perturbări, atât externe, cât și interne.

În realitate, acestea nu sunt deloc tulburări; mai degrabă sunt straturi suplimentare ale dorinței de a primi, în care are o nouă oportunitate de a se conecta cu Creatorul.

De obicei, aceasta vine odată cu o tulburare neașteptată, o frică bruscă de oameni sau de autorități.

Creatorul Se îmbracă în toate aceste mijloace ale lumii noastre, în toate aceste forme. Omul începe să le perceapă ca un copil mic care se teme de tot ce există în lume.

În acel moment, el trebuie să se întărească prin cărți, mediu și studiu și să încerce constant să se agațe de gândul că „Nu există nimeni în afară de El, cel bun care face binele”.

Nu este simplu, deoarece acest joc din partea Creatorului este extrem de inteligent și complicat pentru noi.

El știe cum să încurce omul la nivelul său particular de fiecare dată, în așa fel încât să fie nevoie de un mare efort ca omul să nu se abată de la cale și să continue să creadă că nu există altă autoritate în afară de Creator.

Din pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala din 22.03.2010, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.10 – Ce înseamnă în muncă „Grăbeşte-te, iubitul meu“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Dacă în timpul activităților noastre zilnice nu simțim, nu gândim sau nu credem că scântei de sfințenie se ridică undeva, înseamnă asta că nu le ridicăm? Sau le ridicăm, dar acest lucru este ascuns de noi?

Răspuns: Acest lucru este ascuns de tine. Orice acțiune pe care o împlinești în legătură cu grupul este spirituală. Totuși, prin acțiunile tale, trezeşti în Parţuf-ul superior o dorință de a te conecta la el și de a conduce Lumina superioară prin tine, prin el și mai departe către Malchut al lumii Asia.

Întrebare: De exemplu, după curs, compunem o rugăciune, apoi în timpul zilei ne adunăm pentru apeluri și așa mai departe. Este util să adăugăm gânduri despre cum ridicăm scântei către Aţilut la aceste acțiuni și să ne gândim și să vorbim despre asta? Crește acest lucru sensibilitatea la scânteile de sfințenie?

Răspuns: Da, crește sensibilitatea. Dar pe de altă parte, aduce cu sine calități suplimentare pe care încă nu le-ai stăpânit; adică nu ești încă la aceste niveluri.

Așadar, încetul cu încetul, încă o lecție, încă două lecții, vom intra treptat în aceasta împreună. Să presupunem că astăzi se consideră că lecția noastră este la nivelul Malchut al lumilor BYA. Și mâine, poimâine, s-ar putea să fim deja cu un nivel mai sus și să mergem mai departe.

Din partea a 3-a a Lecţia zilnică de Cabala 21/07/2025, „Ruina ca oportunitate de corectare”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→