Category Archives: Economie si bani

Pericolul tulburărilor sociale după coronavirus, partea 2

Coronavirusul amenință lumea cu mari tulburări, revoluții și cu războiul mondial. Calea suferinței pe care ne-am îmbarcat, mergând împotriva naturii și fără să ne depunem efort să construim o comunitate integrală, ne va aduce o grămadă de încurcături și diferite probleme, până la un nou război mondial. Din păcate lumea este încă guvernată de guverne egoiste, care sunt în principal preocupate cu propriile lor beneficii și poziții.

Ce ar trebui făcut pentru a schimba direcția mișcării pentru mai bine? Este în desfășurare o dezbatere încinsă dacă coronavirusul este un produs al naturii sau dacă a fost generat într-un laborator, așa cum SUA acuză China.

Dar eu nu cred că este atât de important de unde a venit mai exact virusul, dacă a fost menit să acționeze împotriva umanității care nu împlinește condițiile de conexiune corectă între toate elementele naturii. Indiferent de unde a venit virusul, fie dintr-o piață sau dintr-un laborator, el este o consecință a egoismului uman care nu a primit corecția la timp.

Este clar că la început toată lumea a învinuit China.

Dar ce vrem de fapt de la această țară? Acesta este un sistem egoist, la fel ca toate celelalte, însă doar cu caracterul său specific.

Oricine în locul lor ar fi acționat exact în același fel. Fiecare națiune ar vrea să devină la fel de puternică și mare precum China. Noi înșine, orbiți de setea noastră pentru profit, am transferat toată producția în China și le-am permis să capete asemenea putere. Pentru ce îi învinuim?

Chinezii au primit toate acestea și au lucrat cu diligență și în mod dezinteresat pentru a furniza tuturor nevoilor noastre, justificat de faptul că noi le-am transferat lor toată muncă. Am permis acestei națiuni să se ridice într-un timp scurt și acum suntem indignați deoarece nu ne place. Nu avem pe cine să învinuim decât pe noi înșine.

Până acum epidemia s-a răspândit tot mai mult datorită dorinței noastre de a o corecta în moduri egoiste, fără să ne întoarcem la partea integrării mai mari. Noi trăim pe pe acest pământ într-un sistem integrat: natura minerală, plantele, animalele și oamenii.

Toate cele patru niveluri ale naturii sunt obligate să comunice și să se sprijine între ele.

Mineralul, plantele și viața animală trăiesc într-o simbioză și se hrănesc între ele. Dar nivelul superior, omul acestei lumi, distruge cu cruzime toate celelalte niveluri, deși în mintea sa înțelege că noi trebuie să acționăm în mod diferit.

Aici este o nepotrivire dintre minte, care realizează nevoia de a se comporta în mod mai altruist și să construiască o societate integrală, și egoismul primitiv, care ne obligă să furăm mai mult și să scăpăm. Acestea se luptă constant între ele.

Însă dintr-o dată apare un virus și ne ajută să ne schimbăm atitudinea față de societatea umană, care este obligată să devină integrală, globală, închisă și bazată pe ajutor reciproc. Altfel, obligatoriu, vom ajunge la un război mondial și la distrugere totală.

Putem ajunge la o societate integrată doar prin educația noastră, a oamenilor, prin studiu, astfel încât cu toți să înțeleagă în ce fel de lume trăim, ce ne cere natura,  ce este forța superioară integrală a naturii, cea care ne conduce la o stare perfectă și, de asemene,a ce ne împiedică să urmăm instrucțiunile naturii și să realizăm conexiuni bune.

Întreaga populație a pământului este obligată să învețe asta.

Dacă noi începem să studiem aceste lucruri, nu vom mai vedea epidemii. Chiar și dacă încă nu reușim să realizăm această conexiune integrală și doar începem să o studiem, principalul lucru este să începem și apoi vom vedea cum imediat viață noastră va fi mai ușoară!

Asta ne va ajuta imediat și dintr-o dată vom descoperi oportunități noi pentru menținerea afacerilor, industriei, a locurilor de muncă și familiile în măsura în care considerăm pe toată lumea ca un singur sistem închis. Dar dacă noi continuăm să acționăm ca egoiști, care consideră că este posibil să profite pe seama altora, atunci asta nu va mai funcționa.

Îmbunătățirea nu necesită mult timp și de îndată ce începem să studiem, vor apărea imediat schimbări. Noi înșine ne vom schimba și astfel vom înțelege ce trebuie să fie schimbat.

Din emisiunea de pe KabTV “Perspectivele globale: Pericolul tulburărilor sociale după coronavirus, partea 2”, 5/1/20

 

Coronavirus: Natura se va descurca cu noi

Întrebare: Dacă rata mortalității cauzate de virus este între 3 și 5%, poate este mai corect să se lase acești 3 – 5% să moară? Adică, să nu se oprească toate activitățile și să se trimită întreaga lume în carantină, provocând astfel o criză prelungită, care ar putea fi mai înfricoșătoare și mai rea decât moartea a 3 – 5% din populație.

Răspuns: Nu aș asocia unul cu celălalt. Privesc lumea într-un mod complet diferit. Pe de o parte, există o boală pe care virusul o provoacă: o încălcare a funcționării corespunzătoare a corpului uman. Și atunci persoana moare.

Pe de altă parte, există teama pe care această boală o provoacă la om. În același timp, oamenii, de frică, se ascund în casele lor și se mișcă mai departe, la distanţă unul de celălalt.

Din punctul de vedere al guvernării superioare, una nu are legătură cu cealaltă.

Pe de o parte, virusul a fost trimis, pe de altă parte, este însoțit de teamă. Asta e. Dar poate frica singură ar fi fost suficientă fără un virus? Nu, trebuie să existe un motiv.

Și, de asemenea, nu are sens să trimiți virusul fără teamă. Pentru ce? Prin urmare, se face cu o combinație a unuia cu celălalt. Mai mult, acestea sunt două sisteme complet diferite în natură: probleme care provoacă frică și panică, și apoi probleme care provoacă boală.

Ce este bine în frică și panică? Acestea opresc umanitatea de la o dezvoltare absolut inutilă, economică, politică și materială.

Aici, în acest moment, oamenii se pot agita și se gândesc: „Ce fac? Pentru ce am nevoie de asta? ” In mod involuntar, 50 – 70% din produsele pe care le producem nu sunt necesare. Deci ne vom opri și nu vom face asta.

Acum, când multe familii stau acasă, să ne uităm la familia noastră și să ne gândim unde au fost copiii noștri, ce au făcut. Și când s-au adunat toți ca o familie acasă? Când au stat împreună? Deodată încep să se apropie cumva. La început stau în camere separate, în diferite colțuri, așa cum sunt obișnuiţi, singuri. Și mai târziu încep să vorbească între ei, chiar să joace ceva împreună. La urma urmei, există timpul, și există o oportunitate.

Vedeți cât de mult schimbă totul? Lumea noastră se schimbă! Prin urmare, spun că virusul este de fapt bun. Va zgudui toată umanitatea.

Dacă am fi continuat în tot acest timp să aruncăm fum pe cer, atunci mult mai mulți oameni ar fi murit din cauza asta decât datorită unui virus. Spuneți: „Virusul a revendicat o mie de oameni”. Dar din poluarea aerului pe care am fi creat-o în aceste zile, ar fi murit mult mai mulți oameni. Să ne uităm la lucruri dintr-o perspectivă globală și veți vedea că aici se pot face calcule complet diferite.

Și dacă priviți un pic înainte, puteți înțelege că refuzând, cu ajutorul acestui virus, producții inutile, conexiuni inutile, zborurile și toate celelalte lucruri, poate ca o mamă amabilă, vom ajuta bunul nostru Pământ să înflorească  tandru și uşor. Ce este atât de rău în asta? De ce privești lumea atât de îngust?

Îmbrățișați în mod mai deschis întregul sistem. Înțelegeți că forța care vă înnobilează lumea vă face să vă agitați: „Gândiți-vă, cu ce sunteți atât de ocupat ?!” Asta face virusul nostru înțelept. În natură nu se face nimic în zadar. Totul este doar pentru a ne aduce oamenii la interconectarea corectă, la relații amabile, astfel încât să ne putem da seama de faptul că egoismul nostru este rău și să îl transformăm în bine. Și asta se va întâmpla. Te asigur.

Natura este mai puternică decât noi. Vedeți cum ne poate face să ne ridicăm, ca un câine pe picioarele posterioare. Și suntem gata. Când mă uit la modul în care umanitatea de azi reacționează la virus, încep să cred că, probabil, această umanitate poate avea un viitor bun, amabil, că natura se va descurca cu cu noi.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei”, 22/03/20

Viață nouă după carantină

Revenind la viața normală după carantină, trebuie să fim siguri că ajungem la o nouă formă de existență, păstrând în același timp integritatea lumii și unirea ei internă.

Și dacă nu dorim să menținem o astfel de formă externă și fiecare continuă să îi pese doar de bunăstarea sa personală, de propria țară și de a-și construi fericirea pe suferința celorlalți, atunci, desigur, nu vom realiza niciodată pacea în lume. Ne vom face rău reciproc și, până la urmă, toate aceste probleme se vor întoarce la noi ca un bumerang.

Prin urmare, vom vedea cum dorințele SUA, Chinei și Europei de a se folosi reciproc și de a se gândi doar la propriul beneficiu se vor îndrepta împotriva lor în viitorul apropiat. Se vede deja cum dorința de a folosi China și de a stoarce toate resursele a ajutat-o ​​să construiască o țară puternică și bogată.

Dar, dacă acum, nu începe să se gândească la întreaga lume ca și cum ar avea legătură cu o țară, cu o lume integrală – dacă vreun stat iese din conexiunea corectă cu restul – se va prăbuși complet.

Intrăm într-un sistem numit „ultima generație;” a umanității unite, integrale.

Prin urmare, oricine nu folosește corect forma integrală care este dezvăluită acum și nu percepe lumea ca o singură țară, un singur popor, va pierde. Cu cât orice țară se separă de restul, cu atât ea va pierde.

De ce au construit europenii o piață comună? Pentru a se putea confrunta cu Rusia și China, nu pentru a asigura o prosperitate egală pentru toate statele Uniunii Europene și pentru a servi ca exemplu de unificare pentru întreaga lume.

Inițial, au avut astfel de vise minunate, dar apoi s-au risipit. Fiecare țară este egoistă. Dar când începem să facem legături cu obiectivul de a ne opune altora, aceasta este deja o crimă foarte gravă, sortită să conducă la lovituri mari din partea naturii.

În timpul nostru, dacă nu ne vom îndepărta de ceea ce am făcut înainte, natura ne va lovi.

 Coronavirusul a fost prima lovitură generală care a lovit întreaga lume. Dacă nu începem să tratăm lumea ca pe o familie comună, ne vom confrunta cu mari probleme.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 5/4/20, „Conectarea lumii în ultima generație

Să fiți sănătoși!

O lovitură a venit de sus pentru toată umanitatea, afectând în același timp întreaga lume . Și acest lucru este un semn clar că ne găsim în ultima generație și că am ajuns la un sistem global.

Nu suntem tratați de sus separat, ca țări individuale, fiind percepuți ca un organism unitar care se străduiește să avanseze și să se întoarcă la forma de om, Adam, adică la forma sufletului.

Dar cum este posibil să recunosc faptul că dorința mea personală și dorința societății, a întregii umanități, sunt egale în importanță și că am dreptul să mă îngrijesc de mine doar atât cât mă îngrijesc de toată umanitatea? Este ceva foarte dificil deoarece atinge cel mai egoist și dureros punct.

Acesta este însă sistemul integral de calcul care operează în ultima generație iar noi suntem obligați să-l punem în practică.

Dacă celulele unui organism perfect se gândesc la acel corp ca la ele însele, este un semn că tot corpul este sănătos.

Lumea spirituală se află în același loc cu lumea materială, în aceeași dorință de a primi care nu dispare dar este completată de intenția care îi schimbă utilizarea. Persoana rămâne neschimbată, dar trebuie să decidă cum își folosește dorința – în beneficiul aproapelui sau a sa.

Desigur că vom continua să ne gândim la noi înșine, dar n-am putea oare să ne gândim, măcar puțin și la ceilalți? Altfel vom primi lovituri, un virus după altul, care ne vor forța să ne corectăm și să începem să gândim integral și global, ca un sistem interconectat, unic.

Doar că această cale a suferinței este foarte dificilă.

Un virus a infectat toată omenirea și nu se va opri, pandemia va continua să crească dacă nu vom începe să ne gândim unii la alții.

Următorul virus va acționa în așa fel încât nu va mai trebui să mă protejez purtând o mască și menținând o anumită distanță, ci protejându-i pe ceilalți. Dacă nu mă voi gândi la ceilalți mă voi simți rău, voi infecta pe cineva transmițând virusul iar când acesta se va întoarce la mine, mă voi îmbolnăvi foarte grav.

Toate acestea mă vor învăța să am grijă de ceilalți. Singura mea preocupare va fi aceea de a lua toate măsurile astfel încât cei din jur să fie sănătoși și nimeni să nu se infecteze cu virusul meu.

Dacă voi transmite cuiva virusul și apoi îl voi primi înapoi, va fi o adevărată lovitură. Cu alte cuvinte, vom începe să ne gândim cum am putea să nu le transmitem ceva rău vecinilor noștri. Virușii ne vor corecta intențiile și ne vor învăța să nu le facem rău altora. Natura ne-a rezervat multe alte mijloace prin care să ne educe.

Din partea întâi a Lecției zilnice da cabala 5/4/20, “Conectarea lumii în ultima generație”

“Tehnologia Conexiunii” (Medium)

“Medium” a publicat noul meu articol “Tehnologia Conexiunii

Trecând la următorul nivel de inovație socială

Actuala criză COVID-19 a împins utilizarea tehnologiei într-un asemenea grad încât fiecare domeniu al vieții noastre a trecut peste noapte ȋn “online”: servicii, muncă și comunicații. Dar tipul de inovație necesară acum omenirii se extinde cu mult dincolo de tehnologie, care este doar un mijloc, spre tărâmul adevăratei inovații sociale. Modernizarea conexiunii noastre umane, software-ul cel mai profund și mai semnificativ dintre toate, este tocmai inovația socială care ne va permite să supraviețuim și să trecem în siguranță prin secolul XXI.

Dacă îi tratăm pe ceilalți cu grijă și suntem atenți la ecosistemul din jur, vom prospera în această lume integrală, devenind asemănători cu ea”.

Zguduirea globală adusă de coronavirus a dezvăluit cât de interconectați și interdependenți suntem cu adevărat și cât de vulnerabili suntem în mâinile naturii, fără să știm cum să facem față situației. Umanitatea este infectată cu un ego exagerat. Fiecare dintre noi dorește să fie mai bine situat decât toți ceilalți și se străduiește să obțină constant controlul asupra celorlalți. Această atitudine egoistă înnăscută este diametral opusă integrității pe care o regăsim în întregul sistem al naturii, așa cum a devenit din ce în ce mai evident.

Am fost loviti cu o remarcabilă lecție despre empatie: trebuie să ne gândim la bunăstarea celorlalți, deoarece, într-un sistem circular ca cel în care trăim, starea mea de bine depinde de bunăstarea celorlalți și invers. . Prin urmare, metoda de conexiune a contradicției dintre singularitatea egoului uman și integralitatea naturii constă în implementarea interacțiunilor sociale îmbunătățite între noi. Inovația de ultimă generație pe acest tărâm este o cerință absolută, iar modul de realizare a acesteia este format din mai multe etape.

Realizȃnd o descoperire socială

În primul rând, trebuie să realizăm că aparținem unui sistem, unei familii globale interconectate. În al doilea rând, trebuie să conștientizăm că bunăstarea noastră viitoare depinde de relațiile bune dintre noi, indiferent de naționalitate, origine, sex sau culoare. În al treilea rând, trebuie să învățăm și să predăm legile integrale ale naturii, care pot fi sintetizate ca: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și să le implementăm imediat între noi.

Dacă îi tratăm pe ceilalți cu grijă și suntem atenți la ecosistemul din jur, vom prospera în această lume integrală, devenind asemănători cu ea. Dorințele și intențiile noastre umane sunt forța cea mai puternică din natură și afectează tot ceea ce se întâmplă în lume. Astfel, dacă noi, ființele umane ne schimbăm atitudinea față de ceilalți, în mod favorabil, ne vom imuniza sistematic împotriva oricărei boli potențiale sau oricărei daune.

Aceasta este transformarea de care avem nevoie, o inovație socială omniprezentă, care depășește orice descoperire tehnologică. Dacă manifestăm responsabilitate reciprocă, vom descoperi în natură suficiente resurse pentru a satisface ȋntreaga lume.

Nimeni nu se va teme de nimic, deoarece nimeni nu va duce lipsă de nimic.

Astfel, inovații sociale uluitoare vor izvorȋ dintr-o abordare mai interioară în relațiile noastre, prin apropierea inimilor noastre. Această nouă afinitate ne va ajuta să ne ridicăm împreună la un nivel la care putem înțelege marele scop al vieții, esența existenței noastre, în care suntem strâns legați, la fel ca într-o rețea. Prin urmare, schimbările inovatoare în relațiile dintre oameni vor pune în mișcare influențe de anvergură în cadrul întregului sistem, afectând pozitiv sănătatea noastră, ocuparea forței de muncă, economia, educația și asigurând un viitor bun pentru toți cei de pe glob, ca o singură familie.

“Obsesia de a redeschide economia ne va costa scump” (Medium)

Medium” a publicat noul meu articol “Obsesia de a redeschide economia ne va costa scump

Discursul principal pe care îl auziți în mass-media se referă la cât de repede și cât de mult să redeschidem economia. Nimeni nu pare să se întrebe de ce nu ar trebui să nu o deschidem deloc. Nimeni nu întreabă dacă întreprinderile închise au făcut vreun bine cuiva, în afară de proprietarii lor, și dacă închiderea lor nu ar fi de fapt mai bună pentru noi, restul. COVID-19 ne-a oferit o șansă să examinăm tot ceea ce am consumat și să decidem de ce anume avem cu adevărat nevoie. Cu toate acestea, într-un fel, se pare că respingem această ocazie.

Ar fi ceva dacă am rata doar o șansă de a adăuga valoare vieții noastre, alegând ceea ce ne-a fost bun și respingând ce a fost redundant. Însă problema reală este cu mult mai gravă: consumerismul excesiv ne determină să epuizăm resursele Pământului, să ne exploatăm reciproc și să risipim bani, pe care i-am putea folosi într-un mod mult mai bun decât pe accesorii, gadgeturi și nimicuri pe care le vom arunca într-un an, când trendul se va schimba..

Lumea de vis pe care am căutat-o, în care toată lumea este fericită, nu este nicăieri în mod special. Este în noi.

Ceea ce este și mai rău este că, deoarece nu învățăm lecția pe care ar fi trebuit să o învățăm de la COVID-19, va apărea în curând o epidemie mult mai gravă, care nu va răni ȋn special bolnavii și bătrânii, și a cărei rată de mortalitate să fie minimă. Vom fi loviți de o ciumă care va răni copiii și adulții, rata mortalității sale fiind mult mai mare decât a COVID-19, iar recuperarea din ea va fi mult mai lentă, mai grea și mult mai dureroasă. Așteptăm să se întâmple asta, dar putem trece și peste obsesia redeschiderii și să vedem că virusul ne-a adus într-o lume cu totul nouă.

În mod ascuns, virusul ne-a adus într-o nouă eră. Este ca și cum am fi conduşi într-o țară nouă, în care nu cunoaștem cultura sau manierele, așa că ne purtăm cum am făcut în țara noastră de unde venim. Dar, în acest loc nou, oamenii se comportă diferit: ei nu concurează. Ei împărtășesc, sunt atenți, se îngrijesc unul de celălalt și nu tolerează exploatarea.

În noua țară, oamenii nu se bucură de cumpărături.

Ei merg la magazin pentru a obține ceea ce au nevoie și își petrec restul timpului unul cu altul. Deoarece tehnologia s-a dezvoltat până la un punct în care foarte puțini oameni trebuie să lucreze în producție, majoritatea oamenilor pur și simplu socializează. Deoarece sunt conectați și se simt apropiați unul de celălalt, ei nu suferă de afecțiuni provocate de om, cum ar fi depresia, abuzul de substanțe, tulburările alimentare sau violența. Și din moment ce își petrec cea mai mare parte a timpului socializând, idolii lor sunt oameni care excelează în apropierea inimilor oamenilor.

Noi, omenirea, am fost admiși în această țară. Încă o ignorăm, dar suntem deja acolo. Acesta este motivul pentru care dintr-o dată, nimic nu funcționează, dar fără un motiv aparent. În această nouă țară, facem pași de copii. Și la fel ca bebelușii, trebuie să ne gândim de două sau de trei ori înainte de a face un alt pas.

Nu este nevoie să ne temem; nu este o țară ostilă.

Dacă ne gândim pozitiv la alții, noua țară ne va îmbrățișa și ne va învăța ce să facem și cum. Tot ce cere de la noi este să încercăm să învățăm cum să ne conectăm, mai degrabă, decât cum să controlăm, lucru cu care am fost învățați în casa noastră anterioară.

Lumea de vis pe care am căutat-o, unde toată lumea este fericită, nu este nicăieri în mod special. Este în noi. Lumea veche se fisurează și se dezintegrează, iar lumea nouă, noua realitate apare. La fel cum gândurile noastre rele au creat lumea veche, noile noastre gânduri generează o lume nouă. Acestea sunt gânduri despre conexiune, lipire și grijă reciprocă, cu toate acestea, încă în mare parte, ignorăm prezența lor. Cu toate acestea, ele sunt deja suficient de puternice pentru a ne despărți de vechea lume.

Toate nașterile sunt dureroase și toate începuturile sunt dure, dar putem face acest lucru mult mai ușor, dorind să luăm parte la el. Dacă rezistăm, nașterea noastră va fi una dureroasă. Dacă participăm la procesul propriei noastre voințe, va fi o experiență minunată. La urma urmei, ce ar putea fi mai bine decât să ajungeţi într-un loc în care toată lumea își dorește cu adevărat să vă fie prieten și voi doriți să vi-i faceți prieteni?

Nu vă temeți de coronavirus

Întrebare: Omul simplu se teme de coronavirus. Se teme că familia sau cei dragi s-ar putea îmbolnăvi. El se aventurează cu precauție în magazin, înarmat cu două măști, le pune și face cumpărături pentru săptămâni întregi. Aceasta este viața omului. Mai ales că mass-media continuă să agraveze situația.

Toată lumea are temeri. Și eu. Cum se poate trăi și cum să te comporți în astfel de vremuri? Cum te poți adapta la acest virus?

Răspuns: Calmează-te, stai, oprește-te din alergare!

Omul nu este creat pentru a alerga, ci pentru a sta. Și, gândește-te: cum poate fi viața diferită de cea pe care am creat-o pentru noi în urmă, în a doua jumătate a secolului XX? Este un tip de viață ușor diferit atunci când înțelegi pentru ce trăiești. Nu doar alergi, alergi, alergi până când cazi și mori.

Nu știm de unde a venit coronavirusul. Apropo, nu mai contează. Să spunem doar că este un lucru bun.

Întrebare: Acesta este sfatul tău pentru un om obișnuit?

Răspuns: Da. Virusul ne oprește și ne spune: „Oameni, opriți-vă! Pământeni! Priviți ce ați făcut cu Pământul! Distrugeți tot ceea ce există. Distrugeți natura care v-a dezvoltat, v-a creat, v-a hrănit, natura în care trăiți”.

Lumea noastră se îndrepta spre un război mondial. Există astfel de stări în viață, chiar și în viața personală, când în mijlocul ei, cineva își dă seama că nu există ieșire, că se va termina rău, o situație nesănătoasă din care nu se poate ieși. Acesta a fost starea în care ne-am aflat.

Întrebare: Spui că acest virus a salvat umanitatea de la un război mondial?

Răspuns: Absolut! Sunt convins că fără acest virus, am fi avut de-a face cu un război în viitorul foarte apropiat.

Întrebare: Vrei să spui că trebuie să fim recunoscători virusului?

Răspuns: Desigur!

Reporter: Eu sunt o persoană obișnuită. Evitarea unui război este desigur un motiv bun.

Răspuns: Ne apropiam de asta! Nu am avut de ales! Fiind egoiști, am continuat să înaintăm către o stare în care numai războiul ne-ar putea salva, astfel încât piețele și toate celelalte să fie reînnoite. Și apoi, din nou, am începe să alergăm după tot ce am distrus. Și din nou, cădem în aceeași rutină. Asta facem.

Întrebare: În general, înțeleg această problemă. Dar ce facem cu virusul?

Răspuns: În primul rând, virusul este global. Acest lucru este destul de surprinzător. Uită-te la lucrurile interesante pe care Natura sau Creatorul, care sunt la fel, le are în mânecă!

Reporter: Adevărat. Ajunge la oricine.

Răspuns: Absolut! Și vine pe tăcute.

Reporter: Și înainte de acesta, am avut focuri, erupții vulcanice, uragane și mereu părea că este undeva departe. Îi privea doar pe cei care locuiau acolo și pe nimeni altcineva. Deodată, acest mic virus … a ajuns la toată lumea! Absolut peste tot! Acest lucru este uimitor!

Răspuns: Și toată lumea este de acord cu asta, toată lumea este de acord! La început, unii au spus: „Acest lucru nu ne privește! Cui îi pasă?” Dar de îndată ce ne-a venit, toată lumea s-a smerit și s-a pregătit pentru el.

Astfel, trebuie să înțelegem misiunea specială a acestui virus. Nu sunt multe de spus despre asta. Trebuie să vorbim despre noi înșine mai mult decât despre virus. Nu despre cum să ne protejăm de el, ci despre cum să ne transformăm individual și între noi.

Reporter: Deci, stau acasă izolat cu familia mea …

Răspuns: Deci, gândește-te, de ce acționează într-un mod atât de selectiv. Te-a izolat cu soția și copiii. Nu ai petrecut atâta timp cu ei în 10, 20, 30 de ani.

Reporter: Adevărat. Pentru prima oară după mult timp.

Răspuns: Și acum poți afla care sunt numele lor, ce face fiecare, ce notă are și cât a crescut, etc. Acum ajungi în sfârșit să îi vezi pe acești copii, pe tine însuți și pe soția ta.

Reporter: Acest lucru este de fapt adevărat. Așa este și în casa mea. Stau acasă pentru prima dată după o vreme. Obișnuiam să renunț doar la o pauză rapidă.

Răspuns: Săracul de tine!

Întrebare: Nu, nu o spune. Și, dintr-o dată, stau, soția mea stă și începem să vorbim despre viață și lucruri în general. Am ajuns chiar la ceea ce spuneai despre viața noastră și viitorul nostru. Am început să avem astfel de conversații.

De asemenea, am vrut să te întreb despre frica care există inevitabil la om. Ce sfaturi ai da? Cum trebuie să lucrăm cu teama de a nu ne infecta sau de a infecta pe alții?

Răspuns: Ce este diferit față de virușii anteriori? Oamenii nu au murit din cauza gripei sau a altor boli? Pur și simplu nu vorbim despre asta pentru că ne-am obișnuit cu un anumit număr de oameni care mor în fiecare an. Și ce dacă?

La fel și azi, care este procentul? Vorbesc despre faptul că ridicăm panica pentru o situație complet naturală.

Întrebare: Se face aluzie la o înțelepciune superioară care ne presează pe toți?

Răspuns: Da, sigur!

Reporter: Asta este cu adevărat ceva de Sus.

Oamenii raționali spun la fel ca și tine: accidentele de gripă și de mașină iau mai multe vieți! Deși și ei stau acasă. De asemenea, ei scriu, dar și ei sunt afectați! Virusul se află în interiorul lor! Ce este cu această Guvernare Superioară? Ce vrea?

Răspuns: Nu este ceva pe care mi-l transmite virusul. Mă pătrunde prin minte, prin trăirile interioare! Este acel tip de virus. Funcționează în mintea și în inima noastră. Acesta este motivul pentru care avem o atitudine diferită față de aceasta. Ei bine, ce este acolo? Am băut o jumătate de sticlă de votcă și am uitat de ea. Acest lucru este diferit. Începând cu oficiali de rang înalt, președinți, până la oamenii care curăță străzile, toată lumea este lovită de puterea sa. Și nu pentru că virusul a infectat sau a ucis pe cineva.

Întrebare: Nu se întâmplă fiindcă mass-media face să pară și mai rău?

Răspuns: Nu. Ea crede că face asta. Sunt multe teorii ale conspirației azi, despre apariția virusului și de unde vine el. Presupun că internetul e plin cu chestiile astea.

Reporter: Plin de astfel de nonsensuri! Atât de multe teorii că nici nu-ți poți închipui. Tu în schimb, insiști că asta s-a țintit.

Răspuns: Acest lucru este făcut pentru a agita umanitatea, ca un copil. Îl scuturi pentru a-i scoate toate prostiile din cap, astfel încât să asculte și să acționeze diferit.

Reporter: În același timp, să zdruncine pe toată lumea! Asta este incredibil! De la un președinte la portar.

Răspuns: Da. Sunt încântat de asta. „Fericit este cel care va fi prezent la acel moment”. Deci, suntem aici în timpul momentului de cotitură! Aceasta este o restructurare serioasă a lumii! Sper că aceasta va fi o restructurare ideologică și nu financiară sau psihologică. Aceasta este în special o restructurare spirituală, când lumea începe să se gândească la scopul vieții lor.

Întrebare: Lumea se va schimba sau va uita, așa cum am uitat orice altceva? Al doilea război mondial, catastrofe, etc!

Răspuns: Tot ceea ce se întâmplă la nivel corporal este uitat într-un secol. Maxim un secol!

Întrebare: Deci și situația asta va fi uitată? Și acest virus va fi uitat?

Răspuns: Dacă permitem, va fi uitat.

Întrebare: Deci nu trebuie să permitem asta?

Răspuns: Nu! Trebuie să înțelegem că acesta nu este deloc un virus. Aceasta este o milă superioară care ne arată ce lume teribilă am creat, cum suferim și în ce nebunie pentru a ne transformăm în sclavi.

Alerg dimineața la mașină, o pornesc, petrec două ore în trafic pentru a ajunge la serviciu, îmi petrec ziua muncind pentru a alimenta mașina și mă întorc acasă. Vin seara acasă și mă uit la câteva emisiuni stupide la televizor.

A doua zi, același lucru se repetă și pentru mine și pentru soția mea. Și unde sunt copiii mei? Nu am idee. În unele activități pe care le plătim pentru a putea lucra și lucrăm pentru a le plăti, etc. Acest lucru este absolut groaznic! Este groaznic ce se întâmplă! Toate datoriile astea!

Reporter: Un ciclu atât de vicios, o cursă contra cronometru fără de sfârșit.

Răspuns: Am creat intenționat o astfel de lume pentru noi înșine. Să ne gândim la cum o putem schimba. Virusul ne va ajuta. Într-adevăr, virusul ne va ajuta să o facem!

Întrebare: Cu asta ne va ajuta virusul. Ne va ajuta și să lăsăm în urmă toate temerile?

Răspuns: Nu ar trebui să existe altă teamă decât una: să folosim corect momentul dat. Asta e tot.

Întrebare: Să tragem concluziile concrete?

Răspuns: Da. Și concluzia corectă este foarte simplă: gânduri. Gânduri! Să ne gândim pentru ce trăim și cum ne putem construi viața diferit.

Vedem că niște mici viruși ne pot transforma în oameni foarte calmi: putem sta acasă, să nu ne grăbim, să nu avem nevoie de miliarde; toate astea vor dispărea treptat, mulțumesc lui Dumnezeu, nu va mai rămâne mult din ele. Nu avem nevoie de nimic. Am strâns bani și toate bogățiile pentru a ne arăta unul celuilalt egoismul nostru nesfârșit. Să ne schimbăm scopul.

Și acest lucru este posibil astăzi. Dacă virusul ar acționa asupra noastră un pic mai mult, curățându-ne pe toți, ce vom face? Uite: miliarde de oameni, cu ce vor trăi ei după virus?

Întrebare: Speram că îmi poți spune: cu ce vor trăi? Economia se prăbușește, oamenii rămân fără muncă.

Răspuns: Sigur că se prăbușește! Vedeți, avioanele sunt la sol, navele sunt andocate, nu există nimic de comercializat, nimic de făcut. Și nu avem nevoie de nimic! Ne vom oferi doar cele necesare și asta este totul! Totul va fi liniștit.

Întrebare: Așadar, este vorba de cum ajungem la alimente sănătoase și la relații bune? Este posibil?

Răspuns: Desigur, este posibil. De ce nu? Doar dacă virusul nu dispare. Fără el, suntem sortiți să ne întoarcem la modul în care au stat lucrurile. Sigur. Prin urmare, în loc de virus, trebuie să ne limpezim capul și să ne îndreptăm către o stare rezonabilă.

Întrebare: Când spui că virusul nu va dispărea, înseamnă să ne curățăm capetele pentru ca virusul să o facă?

Răspuns: Pentru ca noi să rămânem în starea de azi și mult mai mult, pentru a înțelege că vrem să trăim de dragul nostru. De dragul nostru înseamnă pentru o stare în care vrem să fim pentru totdeauna. Acesta poate fi un motiv atrăgător.

De-a lungul vieții, tot ce am făcut a fost să evităm problema morții. Virusul ne oferă o perspectivă nouă: nu încercați să fugiți de moarte, nu o puteți evita. Să facem ceva pentru a depăși acest prag imaginar de moarte. Putem să o facem. Este posibil să fii nemuritor. Iar virusul ne poate ajuta să facem asta.

Întrebare: Cum pot să devin nemuritor?

Răspuns: Trebuie să ne ridicăm deasupra egoismului nostru, care ne ucide! Egoismul nu acționează numai atunci când dorim să ne arătăm unul celuilalt că suntem mai puternici sau mai deștepți decât restul Egoismul ne limitează la o percepție limitată a lumii prin corpurile noastre. Să percepem lumea prin structura noastră interioară – sufletul nostru. Atunci vom vedea lumea cu totul altfel: veșnică, infinită, perfectă.

Nu are nicio legătură cu religia. Să simțim în noi înșine cât de mult trăim într-o lume perfectă și veșnică. Înțelepciunea Cabala vorbește despre asta. Nu pledează pentru nicio religie sau altceva. Dezvoltă doar sufletul uman. Prin aceasta, putem deveni cu adevărat fericiți.

Miliardele vor dispărea într-un fel sau altul. Omul nu va mai avea nevoie de altceva în afară de mâncare sănătoasă și de bună calitate, de îmbrăcăminte normală și de o familie sănătoasă. Acest fapt este destul de simplu: mai bine să nu lucrezi pentru ceea ce arunci. Lucrând și aruncând, muncind și aruncând. Totul pentru că vecinul meu are o mașină nouă iar eu încă conduc o veche și așa mai departe. Toate acestea trebuie să dispară.

Sper că oamenii vor înțelege, prin materialele noastre de pe Internet, că este posibil să ajungem la o astfel de stare. Natura ne va ajuta să facem asta. În caz contrar, ne vom distruge pe noi înșine.

Natura va ajuta la asta, iar virusul nu ne va părăsi.

Din emisiunea de pe KabTv „Știri cu Dr. Michael Laitman” din 18/03/20

 

În prima linie a bătăliei

În prezent, menținerea echilibrului naturii este deosebit de importantă. Mulți se exprimă împotriva interferenței cu natura: ecologiștii și alții. Ei luptă să se asigure că nu pompăm petrol, nu ardem materiale inflamabile, etc

Facem lucruri teribile naturii. Dar cel mai important lucru nu este că distrugem vegetația, săpăm canale, ucidem animale, construim centrale nucleare sau bombe de test care sunt detonate sub si deasupra solului.

Principalul lucru este că deteriorăm natura omului. Iar omul, în esență, este la înălțimea naturii, chiar coroana ei. În consecință, am obținut coronavirusul, deoarece nu ne pasă de coroana naturii, de omul care trebuie să completeze, să corecteze și să echilibreze natura.

Dar să sperăm că, datorită eforturilor noastre, vom putea realiza acest lucru.

Cert este că, Cabaliștii, care au primit metodologia dezvoltării integrale a naturii, au primit-o dintr-un motiv întemeiat. Așa cum medicii din societatea noastră luptă pentru sănătatea oamenilor prin propriile metode, noi, Cabaliștii, trebuie să facem același lucru: să câștigăm cunoștințe pentru a putea, ca și doctorii, să aducem în echilibru nu organismul animal al unei persoane, ci întreaga noastră societate cu natura sa, minerală, vegetativă si animată, adică întregul univers, în echilibrul corect. Aceasta va fi starea sa sănătoasă. Aceasta este ceea ce presupune misiunea noastră.

Prin urmare, suntem în fruntea luptei împotriva perturbărilor pe care omul le provoacă în natură. Sper într-adevăr că vom extinde această știință, o vom stăpâni, o vom aplica corect și vom atinge un echilibru general al tuturor nivelurilor naturii.

Și întreaga natură va fi dezvăluită ca un singur organism și ne vom bucura de echilibrul ideal, de integralitate, de interdependență și de sănătate perfectă. În consecință, vom înceta somnambulismul ca și cum am fi jumătate orbi și vom deveni participanți vitali la absolut întreaga natură a tuturor lumilor.

Sper că acest lucru se va manifesta tocmai ca rezultat al recuperării noastre din coronavirus. Cel puțin, acesta ar trebui să fie obiectivul nostru, iar dacă reușim nu mai este preocuparea noastră. Trebuie să încercăm așa cum fac medicii când văd un pacient în fața lor. Ei nu țin cont de starea lui lipsită de speranță sau de stadiul avansat al bolii, dar încearcă să-l vindece prin toate mijloacele de care dispun. Trebuie să facem același lucru.

Din “Fundamentele Cabalei” KabTV 15/3/20

 

Lumea se îndreapta spre noi cu cealaltă parte

În aceste zile ne confruntăm cu schimbări foarte mari în lume. Lumea începe să se transforme treptat, adaptându-se la condițiile „ultimei generații” și ne arată treptat laturile sale diferite: de stânga, de dreapta, de sus și de jos.

Acest lucru este dificil și confuz pentru o persoană care trăiește astăzi în lumea noastră, o persoană care nu știe ce formă va avea lumea în cele din urmă.

Până acum, lumea se afla într-un proces continuu de dezvoltare, pe care îl înțelegeam pentru că se baza pe egoism. Egoismul și-a propus să obțină din ce în ce mai mult, iar noi ascultători i-am îndeplinit cerințele. Dacă nu existau destui bani, forță și resurse pentru a face acest lucru, alergam și obțineam ceea de ce aveam nevoie. Totul s-a mișcat pe parcursul dezvoltării egoiste în funcție de natura acestei lumi.

Deodată, o  natură opusă a început să se dezvăluie, ceea ce necesită o dezvoltare nouă, nu corporală. Lucrurile corporale vor exista în măsura necesară, nu vă faceți griji. Cu toate acestea, acum trebuie să avem grijă să dezvoltăm calitatea dăruirii spirituale. Cu toate acestea, nu avem un motor intern care să ne împingă înainte în direcția dăruirii și să ne facă să acționăm.

Omul și întreaga lume sunt în confuzie și nu știu ce să facă.

Când se va încheia carantina și se vor deschide afacerile, începând de la cele mai mici, cum ar fi cafenelele, chioșcurile, și marile fabrici, vom vedea cât de dificil este să se facă acest lucru. Natura se joacă cu noi în așa fel încât în ​​50% din cazuri, nu vom putea restabili producția la forma sa anterioară. Proprietarul va reveni la magazinul său, dar nu vor exista clienți.

Nimic nu va ajuta aici decât metodologia înțelepciunii Cabalei, care acum începe să coboare în lumea noastră și să se manifeste. Creatorul ne grăbește. Dacă lumea nu înțelege acest lucru, s-ar putea încheia printr-un război mondial care va face ca coronavirusul să pară o palmă ușoară.

Cu toate acestea, putem vedea cum, cu ajutorul unor astfel de lovituri, natura, forța superioară ascunsă în natura corporală, ne controlează, ne apasă în jos, ne pune în ordine.

Vor fi din ce în ce mai multe astfel de lovituri, dar, putem merge pe calea ușoară și rapidă dacă acționăm cu înțelegere și cu voință si nu condusi cu un băț. Deocamdată, învățăm doar din lovituri și va trebui să le primim din toate părțile pentru a găsi în sfârșit calea potrivită, care s-ar putea să nu fie în aceeași direcție în care ne deplasam înainte. Aceasta este o problemă pentru întreaga umanitate.

Acum carantina va începe să se relaxeze și vom putea reveni la activitățile noastre anterioare.

Cu toate acestea, este necesar să înțelegem că o revenire la trecut este imposibilă; lumea trebuie să se deplaseze în direcția opusă. La urma urmei, am fost ghidați de egoismul nostru, care ne-a împins să ne dezvoltăm, pentru a maximiza utilizarea voinței de a primi care crestea precum aluatul.

Acum înțelegem cu mintea noastră că nu trebuie să ne extindem mai departe; dimpotrivă, trebuie să ne reducem nevoile pentru ca acest aluat să scadă, să scadă și să scadă la cel puțin jumătate.

Dar cum să o faci dacă merge împotriva voinței de a primi? Aceasta este o mare problemă, deoarece acum trebuie să reducem întreprinderile în loc să le dezvoltăm, să scădem și să nu ne creștem profiturile, capacitatea și puterea. Nu e ușor.

Știm că, dacă medicul ne sfătuiește să adăugăm ceva util în mâncarea noastră, o vom face de bună voie. Cu toate acestea, dacă trebuie să renunțăm la ceva, este deja dificil sau chiar imposibil. Și va trebui să facem același lucru pentru afacerile noastre. Cum putem face acest lucru dacă trebuie să acționăm împotriva naturii noastre egoiste?

Cu toate acestea, dacă umanitatea nu face acest lucru, ea va continua să se distrugă, iar sfârșitul se află deja la orizont. Este imposibil să poluăm și să distrugem natura la nesfârșit. În plus, acum viruși noi vor apărea unul după altul, cu o viteză mai mare. Simțim marele pericol al dezastrelor de mediu și al virusurilor care plutesc deasupra noastră și, în același timp, nu știm cum să ne oprim.

Dacă lumea ar fi unită și controlată de un singur guvern, ar fi posibil cumva să decidem ce industrii să închidem și cum să le compensăm.

Acest lucru necesită un plan global pentru a vindeca societatea umană de egoismul său. Este imposibil să închideți întreprinderile fără un mediu puternic care să ofere sprijin, compensație și să explice motivele și scopul.

Se dovedește că îmbunătățirea societății umane depinde de conexiunea ei, de organizarea unei noi societăți. Nu vom putea exista fizic dacă nu stabilim corect o nouă formă de societate, care se numește „ultima generație”.

Pentru prima dată în istorie, umanitatea înțelege că este globală, integrală și trebuie să aibă grijă minuțioasă de structura sa, adică să analizeze toate activitățile și toată producția la scară globală. Toate țările trebuie să se unească și să înțeleagă că se confruntă cu un inamic comun

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala la 26.04.20, „Conectarea lumii în ultima generație”

 

 

Cum se transformi praful în diamante

La fiecare nivel, omul trece printr-o stare neplăcută, simte ca și cum ar fi praf în întuneric, spiritualitatea își pierde gustul și încetează să strălucească. I se pare că Creatorul s-a îndepărtat de el. Dar, de fapt, aceasta este o invitație pentru avansare.

Tocmai într-o stare atât de cenușie, de ceață, fără sens, trebuie să dezvolt atitudinea potrivită.

Forțele naturii nu mă ispitesc cu lumină, ci îmi prezintă o stare de amurg: nici întuneric, nici lumină, ci un fel de stare cenușie. Dar exact în această stare, am ocazia să-l atrag pe Creator, să mă implic în puterea dăruirii și să înaintez.

Majoritatea stărilor  prin care trece o persoană sunt gri: nici lumină, nici întuneric.

Și trebuie să fim foarte sensibili la aceste stări pentru a trezi nevoia de muncă spirituală în sine înşine, importanța Creatorului, senzația și revelația unei forțe superioare.

Când nu există gust, ci doar gustul prafului, acesta este un semn că am ocazia să încep să mă ridic din această indiferență și să fac multă muncă spirituală.

Praful este ca nisipul și dacă conectăm aceste boabe de nisip, le comprimăm sub presiune mare, obținem un diamant. Aceasta este întreaga diferență între praf și diamante: cel mai ieftin lucru și cel mai scump. Acesta este modul în care lucrurile ieftine se transformă într-o bijuterie – doar datorită presiunii noastre și a efortului de a ne conecta.

Fiecare pas începe cu starea de praf și, dacă nu o abandonez, dar o iau corect în toată seriozitatea, atunci pot să mă ridic de la praf la mari înălțimi și să fac un diamant din nisip.

În lumea materială, adică în egoismul nostru, această stare este resimțită ca praful; dar în spiritualitate, adică în dăruire, potrivit Creatorului, aceasta este starea cea mai importantă. În ochii Creatorului, acestea sunt diamante, dar în ochii mei, în dorința mea de a mă bucura, este văzut ca un praf simplu.

Prin urmare, trebuie să îi rog pe prieteni mei să mă ajute să ies din egoismul meu spre dăruire și din această stare să-mi construiască starea spirituală.

Încearcă să fii mai mult în prietenii tăi decât în ​​tine și vei simți cum te ridici din praf.

Rugați-vă, întrebați, plângeți și doar nu așteptați ca starea voastră să se schimbe de la sine. Nisipul nu se va transforma în diamante de unul singur.

Presiunea puternică cu care fac un diamant din nisip este dorința mea de a-mi accepta starea cenușie ca lipsită de valoare. Egoismul consideră că nu există nici o importanță în această stare, ca praf. Simt că am căzut și m-am întins pe pământ, dar nu sunt de acord cu acest sentiment deoarece dorința mea de a mă bucura este înfățișarea acestei realități pentru mine.

Este bine ca egoismul nostru să se simtă acum în praf, dar vreau să-mi ridic dorința de dăruire, punctul care aspiră spre Creator, mai sus de praf. Și aceasta se numește credință mai presus de rațiune.

Și atunci simt că provine din acest praf, din dorința de a ieși din el și prin aplicarea presiunii asupra acestuia, îl transform în cea mai prețioasă stare ca și cum aș face diamante din nisip. Materialul rămâne același, doar măsura compresiunii sale îl transformă în cea mai mare bijuterie.

Sentimentul spiritualității în dorințele noastre egoiste se numește praf, iar sentimentul spiritualității din dorința de a da este numit diamant.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 22/04/20, „Cu privire la motivele de bază