Category Archives: Intrebare si Raspuns

Schimbă soarta

Întrebare: Spui că prin studiul Cabalei este posibil să se schimbe soarta omului. Însă este necesar?

Răspuns: Da, este necesar. Acum ne aflăm la nivelul existenţei noastre constrânse. Nu este nici măcar o existenţă animalică, ci mult mai joasă, deoarece un animal nu pune întrebări despre sensul vieţii.

De îndată ce începem să punem asemenea întrebări, avem oportunitatea de a ne ridica prin ajutorul acestora la nivelul de libertate absolută, libertatea faţă de moarte, de viaţă materială şi faţă de acest context îngust al existenţei noastre prezente. Aceasta este libertatea de a fi sub anumite supravegheri speciale, restricţii, distribuţii şi aşa mai departe. Adică tu devii cel superior.

În acest mod, fiecare din noi, prin ajungerea la abilitatea dăruirii, devine cel superior. Cineva poate spune, „Aceasta este o iluzie. Cum pot toţi să fie cei superiori?”. Însă este chiar aşa, deoarece ne vom regăsi pe noi înşine într-un alt spaţiu, unul spiritual.

Întrebare: Prin asta ne schimbăm destinul?

Răspuns: Desigur. Destinul nostru se afla în mâinile noastre. Ne putem schimba nu numai viaţa corporală, ci şi un destin de care încă nu ştim nimic, acele etape prin care încă trebuie să trecem.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 7/2/17

 

Bucuraţi-vă de libertate

Întrebare: De ce libertatea este asociată cu iubirea, zborul sau ceva ce este întotdeauna bun?

Răspuns: Pentru că vine de la Creator. Este libertatea faţă de egoism şi constrângere. Omul este liber, pentru că nu se mai opune forţei superioare, ci este egal şi similar ei. Asta îi dă sentimentul de a fi împlinit de Lumina Superioară, existenţa superioară şi o înţelegere înaltă a modului de viaţă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 02.07.2017

Înţelesul spiritual al Miţvot

Întrebare: Există o Miţva pentru spălarea pe mâini. Ce înseamnă această acţiune din punct de vedere spiritual?

Răspuns: Această acţiune simbolizează curăţarea mâinilor egoiste ale omului, cu care acesta încercă să apuce totul pentru el însuşi. Spălându-le, este ca şi cum îşi corectează intenţiile egoiste şi nu le mai foloseşte. Asta înseamnă „îşi spală mâinile”.

Întrebare: Adică dacă fac această acţiune în spiritualitate, mă corectează. Dar în corporalitate?

Răspuns: Nimic! Oamenii nu ar trebui să fie confuzi. Aşa cum este scris: „Nu ar trebui să îţi faci o imagine pictată” în absolut nimic.

Poţi să faci orice vrei: să mănânci, să bei, să te comporţi cum îţi place, atât timp cât este bine pentru oameni, apoi te vei apropia de lumea superioară. Singura condiţie este regula: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 09.07.2017

Melodiile lui Baal HaSulam

Întrebare: De ce a început Baal HaSulam să compună muzică?

Răspuns: Grupul lui Baal HaSulam era alcătuit din mai puţin de zece oameni şi cu toţi veneau din locuri diferite. Fiecare avea propriile melodii care erau cântate în timpul meselor sau rugăciunilor, mai ales de Yom Kippur.

Aşa că, Baal HaSulam a compus propriile melodii şi a ţinut ca studenţii săi să nu cânte rugăciuni străine cuvintelor din cartea de rugăciuni. Aşa au apărut melodiile la textele lui Ari , „Bnei Eihal”, „Kel Mistater”, etc.

Întrebare: Pot aceste melodii şi textele lor să influenţeze cumva pe cel care le ascultă?

Răspuns: El posedă anumite forţe spirituale. O melodie reprezintă o mare putere, dar ea poate fi obţinută numai în măsura în care omul se află în ea.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 16.10.2016

Ce provoacă depresia?

Întrebare: Depresia înseamnă lipsa iubirii altora pentru mine, sau invers, lipsa iubirii mele pentru alţii?

Răspuns: Nu. Depresia este un concept foarte larg. Poate avea motive medicale, cum ar fi lipsa unor elemente chimice în corp. Poate fi orice.

În principiu, depresia apare pentru că omul este un mare egoist. Nu este satisfăcut cu ceea ce are. Egoismul său nu este împlinit.

Totuşi, aceasta este depresia comună. Dacă vorbim despre depresia din motive raţionale, atunci totul are loc la niveluri diferite. Cu toate astea, baza tuturor bolilor, la orice nivel, este aceaşi: dorinţa noastră egoistă nu primeşte împlinirea corectă. Este ca şi cancerul.

La cancer, o celulă în loc să fie într-o conexiune corectă cu alte celule, începe deodată să le devoreze şi, în cele din urmă, moare şi ea. Adică, orice boală este o stare egoistă specială a celulelor noastre.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 11.06.2017

Ce se va întâmpla cu lumea după corectare?

Întrebare: Este spus că Zohar-ul descrie toate stările posibile ale individului şi umanităţii. Este cu adevărat aşa?

Răspuns: Da. În Cartea Zohar sunt descrise toate cele 125 de niveluri ale ascensiunii individului din lumea noastră către cel mai înalt punct al lumii spirituale.

Întrebare: Atunci, ce se va întâmpla cu lumea materială?

Răspuns: Nimic nu se va întâmpla. Lumea materială pur şi simplu se va evapora din experienţa noastră, din conştientizarea noastră, pentru că ea, de fapt, nu a existat decât în imaginaţia noastră.

În funcţie de nivelul la care te ridici, începi să experimentezi cât de mult această lume devine din ce în ce mai efemeră.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 04.06.2017

Adevărata libertate

Întrebare: Revelarea controlului absolut al Creatorului este adevărata libertate?

Răspuns: Da. Dar atunci când descoperă asta, individul o primeşte ca propria lui stare corectată. De aceea o experimentează, dar nu cum Creatorul controlează totul, ci ca propriul liber arbitru.

Întrebare: Adevărata liberate înseamnă dreptul meu de a determina ce îmi voi dori în următorul moment?

Răspuns: Da. Dar este posibil numai dacă te ridici deasupra egoismului, dacă ai o conexiune cu Lumina Superioară, iar prin această conexiune eşti capabil să constaţi în mod clar în ce eşti angajat și ce îţi vei dori în momentul următor.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 02-07.2017

Diferenţa dintre teamă şi evlavie

Întrebare: Este normal ca cineva să studieze Cabala din teamă?

Răspuns: Omul face totul datorită fricii. Oamenii îşi construiesc muşchi, câştigă bani, organizează mafia, fortifică armata, etc., totul din frică.

Comentariu: De exemplu, oamenilor religioşi le este frică că, Doamne fereşte, pot viola o poruncă.

Răspuns: Desigur! Toate religiile se agaţă de frica de pedeapsă, fie că este în lumea asta, fie în cea viitoare.

Întrebare: Şi care ar fi diferenţa în Cabala?

Răspuns: În faptul că tu vrei să obţii toate acestea. Realizarea vine pe măsura în care scapi de propriul egoism.

De aceea, începi să dezvolţi această frică nu pentru tine, ci pentru abilitatea de a dărui altora, de a-i împlini, de a-i aduce la starea de actualizare. Această stare nu se mai numeşte frică, ci evlavie

Întrebare: Asta trebuie să fie şi mai rău, să îţi fie frică pentru alţii?

Răspuns: Desigur, este mai rău. De îndată ce începi să obţii şapte miliarde de „copii” în lume. Înainte, îţi era frică pentru tine, iar acum, pentru încă şapte miliarde de oameni. Aceasta este starea Creatorului.

Întrebare: Atunci spre ce ne îndreptăm?

Răspuns: Către faptul că ne vom bucura de perfecţiunea acestui sistem.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 21.05.2017

Înţelepciunea Cabala acoperă totul

Întrebare: Studiul înţelepciunii Cabala poate să ducă la dorinţa de a studia fizica, psihologia şi filozofia?

Răspuns: Nu. Cabala acoperă totul. De fapt, intri într-o nouă parte a universului, managementul universului şi, de acea, nu mai eşti interesat de ce se întâmplă la cel mai de jos nivel al lumii noastre.

Comentariu: Odată se credea că omul trebuie să studieze şapte ştiinţe înainte să înceapă să studieze Cabala.
Răspuns: Asta a fost demult; Cabaliştii au existat chiar înainte de timpul patriarhilor.

Întrebare: Asta înseamnă că astăzi sunt suficiente şcoli secundare şi o educaţie înaltă?

Răspuns: Nici asta nu este necesar. Egoismul actual este atât de dezvoltat încât nu îi mai trebuie o altă dezvoltare. Puteţi să începeţi imediat să participaţi în conexiune în cerc şi să revelaţi Creatorul care există între noi.

Întrebare: Este posibil ca cineva să nu mai dezvolte o dorinţă, de exemplu pentru artă?

Răspuns: Nu mai are dorinţe colaterale! Omul îşi demonstrează aspiraţia numai către un singur punct. Nu va mai aspira la nimic altceva decât la cel mai înalt nivel al existenţei. De ce ar trebui să se concentreze la lucrurile mici? Ar fi ca un adult care se duce la groapa cu nisip să se joace cu copiii!

Vorbim despre dorinţă, despre faptul că omul începe să lucreze cu ea. Asta îi este necesar pentru a corecta lumea, nu pentru altceva. De fapt, uitându-ne la lumea noastră, cu toate atributele ei, cum ar fi cultura, ştiinţa, filozofia, psihologia şi orice altceva vedem, toate acestea sunt deja într-o stare de criză teribilă. O descoperim din ce în ce mai mult în fiecare zi. Atunci de ce să intre în asta?!

Cabala, din contra, ne ridică la următorul nivel, la care toată umanitatea va trebui să urce. Doar că astăzi, oamenii nu au încă predispoziţia pentru asta. Totuşi, interesele lor în cultură, artă şi restul, deja dispar.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 2.06.2017

„Căci numele Domnului voi preamări..”

Tora, Deuteronomul, 32:03: Căci numele Domnului voi preamări. Daţi slavă Dumnezeului nostru!

Întrebare: De ce trebuie spus „Amin” după binecuvântare?

Răspuns: „Amin” înseamnă adevăr, perfecţiune. În toate limbile se pronunţă  cumva la fel, „Amin” şi este ca un fel de sigiliu pus după o afirmaţie indiscutabilă.

Întrebare: Ce înseamnă: „Căci numele Domnului voi preamări”?

Răspuns: Asta înseamnă că în dorinţa mea sau o parte a ei, pot să fac o acţiune atunci când toate părţile dorinţei mele vor fi adunate într-un astfel de mod, încât Creatorul se va revela în ele. Creatorul nu se revelează fără motiv. El este calitatea dăruirii. Ar trebui să apară pe un anumit substrat, o anumită materie, o bază. Trebuie să pregătesc baza din dorinţele mele, din relaţiile mele cu alţii. Dacă între noi apar relaţii de iubire şi dăruire absolute, atunci Creatorul se manifestă în relaţiile noastre interioare. Acesta este numele Lui.

Întrebare: De ce tot timpul se manifestă diferite nume ale Creatorului?

Răspuns: Numele Creatorului sunt calităţii ale iubirii, dăruirii, care se manifestă în diferite stiluri pe diferite niveluri.

Creatorul are multe stiluri pentru că numele Lui comun este zece Sefirot, cele patru litere ale numelui HaVaYaH. Nu răsună în om, numai manifestarea Lui în proprietăţile omului răsună. De aceea, există zece aşa numite Sefirot, în plus la altele.

Întrebare: Spunem deseori că El este măreţ, bun, iubitor, etc. Este posibil să le spunem acestora nume ale Creatorului.

Răspuns: Nu, acestea sunt epitete, nu nume. În acelaşi mod, putem spune despre cineva: „El este bun de la natura, este înţelept”, dar nu este nume, este o anumită calitate.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 30.01.2017