Category Archives: Intrebare si Raspuns

Răspunsuri la întrebările voastre, partea 170

Întrebare: Trăim într-o perioadă foarte dificilă, însă însemnată. Cum o persoană, care aspiră la Creator, poate să privească cu calm cum mulțimea este distrusă? Până la urmă, el o apreciază, îi este milă de ea, deși el însuși devine o parte a ei. Singura cale de a influența serios absurdul, este ca o sămânță să cadă pe pământ, cât este tânără, că să poată încolți?

Răspuns: Nimeni nu face nimic independent. Forța superioară este cea care face totul pentru a aduce o persoană spre recunoașterea adevărului și pentru a se apropia de el.

Întrebare: De ce se torturează oamenii între ei și de ce se comportă violent față de animale? De ce permite Creatorul un asemenea comportament? Care este rădăcina acestui comportament și ce soluție vezi la această problemă ca un Cabalist?

Răspuns: Întreaga corectare a lumii se îndreaptă numai spre corectarea omului, prin educație.

 

Un Cabalist poate minți?

Întrebare: Calitatea de dăruire și iubire care este dobândită de către un Cabalist limitează cumva comportametul său exterior astfel încât el să nu poată înjură, țipa sau insulta?

Răspuns: Depinde de ce. Un Cabalist poate ierta și el va ierta inevitabil fiecare persoană pentru orice și nu va considera comportamentul unei persoane ca pe o insultă, cu excepția a ceea ce este legat de Creator. Totuși, furie, indignare și nerăbdare există din abundență într-un Cabalist.

Întrebare: Poate un Cabalist să mintă?

Răspuns: Ei bine, eu vă păcălesc constant pentru a vă atrage mai adânc în înțelepciunea Cabalei. Este imposibil să conduci direct ego-ul către dezvoltarea spirituală în orice manieră, pentru că el va obiecta. Este posibil să-l depășești doar indirect, printr-o “minciună”. Nu vă puteți imagina cât de mult tot ceea ce auziți și învățați ne distruge ego-ul.

Întrebare: Se spune că plăcerea spirituală este cea mai mare plăcere în lumea noastră. Este asta o minciună?

Răspuns: Plăcerea spirituală este cea mai mare, nu numai în lumea noastră, ci și în toate lumile, dar numai după ce o atingem.

Încântarea supremă a sufletului

Tora, Deuternonom 23:06: Să nu-ți pese nici de propășirea lor, nici de bunăstarea lor toată viața, pe vecie.

Dorințele egoiste numite “Amoriți și Moabi”, se revelează pe fiecare nivel al scării pe care o urcăm. Și, de fiecare dată, ei sunt mai noi și mai puternici.

Toate cele 125 de nivele sunt similare între ele; ele diferă numai în putere și în volumul de proprietăți pozitive și negative, proprietățile liniei drepte și stângi și al numărului de detalii implicate. În principiu, puterea nivelului depinde de numărul de dorințelor și intențiilor.

Când urcăm, starea noastră devine foarte integrată și complexă și în această complexitate, care cuprinde toate plusurile, minusurile, toată puterea conexiunii noastre, acolo găsim perfecțiunea.

Din încheierea milioanelor de tipuri de forțe, intenții și acțiuni – de la începutul creației, mijlocul și încă o dată de la început, de la sfârșit, etc. – se dobândește perfecțiunea Creatorului. Dezvăluirea completă a mecanismelor interacțiunii Creatorului cu dorința pe care El a creat-o este încântarea supremă a sufletului.

Despre asta este spus că “Cei drepți stau și se bucură de strălucirea Shechinei”. Până la urmă, Lumina superioară a înțelepciunii umple întreagă creație, o face să licăre și să strălucească. Această dobândire cuprinde cel mai înalt sens și încântarea supremă pe care sufletul o simte.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 10/19/16

 

Potenţialul creierului nostru

Întrebare: Se spune că folosim doar 2% din potenţialul creierului nostru. De ce ni s-a dat restul de 98%?

Răspuns: În opinia mea, chiar şi acest potenţial este prea mult pentru lumea noastră. Nu ne folosim deloc creierul nostru, în special conştiinţa noastră, pentru ca se află nu în interiorul capului, ci în jurul nostru.

Conştiinţa mea este inclusă în sufletul comun, în marea dorinţă Malchut a lumii Infinitului, în care eu intru cu punctul din inimă, iar această dorinţă este toată a mea. Adunând toate dorinţele în forma corectă, mă face să îmi corectez conştiinţa, să înţeleg cum este pornit acest întreg mecanism în care eu exist.

Trebuie să am resurse vaste pentru a controla întregul univers spiritual. De aceea, 98% din creier este potenţialul nostru pentru viitor.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Marele mister al Creatorului

Întrebare: De unde provin forţele negative din natură, în natura absolut bună a Creatorului?

Răspuns: Vin de la însuşi Creatorul. Este scris „Am creat înclinaţia rea, Am creat Tora ca mirodenie pentru ea (Kidduşin 30b), ceea ce reprezintă metoda de corectare a înclinaţiei rele.

De unde s-a născut răul, dintr-un Creator complet bun? Acesta este marele mister al Creatorului. Aceasta este munca creaţiei.

Originea răului din bine este numită creaţie: „Am creat înclinaţia rea”. Iar apoi învăţăm că nu este deloc rea, doar pare aşa în relaţie cu starea noastră limitată.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017

Senzaţia de mister

Întrebare: Ce se înţelege prin „mister” în Cabala?

Răspuns: Conform Cabala, un secret este ceva care încă nu a fost descoperit. Ca regulă, descoperim un obiect, un fenomen, în patru aspecte ale imersiunii în el. Adică, obţinem în mod continuu cele patru etape ale dezvoltării lui.

Dacă începem să percepem un obiect sau un fenomen în prima etapă, dar vedem că încă mai sunt alte aspecte, atunci starea noastră se numeşte a simţi un mister.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017

O lume fără bani

Întrebare: Inginerii socialiști și futuristul Jacque Fresco implementează Proiectul Venus, îndreptat spre stabilirea unei civilizații globale pașnice bazată pe o economie axată pe proprietatea în comun a resurselor. Viața fără bani este posibilă dintr-o perspectivă Cabalistă?

Răspuns: Viața pe pământ poate fi bazată pe un comunism absolut, dar într-un sens pozitiv al cuvântului. Baal HaSulam a descris o asemenea societate în “Ultima generație”. Depinde de noi când va fi stabilită.

Din lectia de Cabala in limba rusa 1/22/17

Trecerea Mahsom

Întrebare: Ce înseamnă să treci Mahsom (bariera)?

Răspuns: Trecerea Mahsom înseamnă trecerea unei potenţiale bariere, după care o persoană începe să înţeleagă ce înseamnă caracteristica dăruirii, un sentiment pe care nu l-a mai avut înainte.

Ea presupune că, angajându-se în a dărui şi a iubi pe cineva, este similar calităţilor spirituale, dar de fapt totul este diferit.

Omul obţine caracteristica dăruirii după Mahsom, iar apoi începe să vadă lumea într-o lumină complet diferită, ca şi cum o lampă s-ar fi aprins şi i se revelează adevărata realitate. Iar înainte de asta a fost în întuneric.

Să presupunem că dacă am porni un aparat cu raze X am vedea totul prin razele X. Dar lumina spirituală nu este sub forma unor raze X. Ea descoperă toate calităţile, conexiunile şi caracteristicile, tot ceea ce este în jurul nostru.

Întrebare: Ce vede cineva care a trecut Mahsom-ul?

Răspuns: Conexiuni! Conexiuni între toate părţile creaţiei, în adevărata lor formă, conexiuni care nu au mai fost revelate astfel. În acelaşi timp, simte o bucurie nemăsurată. Bucuria, plăcerea este rezultatul faptului că simte o mare armonie.

Este o melodie unică, divină, pe care o simte omul în fiecare  moment, în fiecare parte a creaţiei. Toate se completează reciproc, radiază şi creează o conexiune completă între ele. În alte cuvinte, sunt descoperite diferite lucruri opuse simultan, cu o complementaritate reciprocă între ele, una deasupra celeilalte.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 29.01.2017

Educaţia băieţilor şi fetelor

Întrebare: Există vreo diferenţă în educaţia băieţilor şi cea a fetelor?

Răspuns: Educaţia băieţilor şi a fetelor poate fi făcută împreună, dar creşterea lor trebuie să se facă separat, pentru că formăm un bărbat şi o femeie. Sunt sisteme diferite.

De-a lungul istoriei, în toate ţările lumii, creşterea a fost făcută separat, pentru că oamenii au înţeles că asemenea concepte ca prietenie, iubire, apropiere şi alienare, sunt percepute de către bărbaţi şi femei în moduri complet diferite.

O femei nu înţelege ce înseamnă pentru bărbaţi conceptele de prietenie, apropiere şi sprjin. Are un sistem total diferit de percepţie.

Această problemă trebuie tratată foarte serios. Fiind două sisteme complet diferite și, de aceea, avem nevoie de descrieri diferite a metodei pentru bărbaţi şi femei.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Clarviziunea şi Cabala

Întrebare: Poate cineva să dezvolte abilitatea de a vedea viitorul, abilităţi extrasenzoriale, etc., studiind înţelepciunea Cabala?

Răspuns: Cabala nu dezvoltă abilitatea de prevedea viitorul sau abilităţi extrasenzoriale. Omul are o viziune interioară, dar nu are nimic de a face cu astfel de abilităţi.

Sunt clarvăzători care pot percepe viitorul, dar nu are nimic de a face cu înţelepciunea Cabala. Ei pot fi oameni total egoişti, oameni răi. Dar, ca regulă, oamenii care au percepţii extrasenzoriale sunt înclinaţi să facă mai mult bine ca ceilalţi, cu toate că ei sunt departe de a obţine calităţile dăruirii şi iubirii.

Aceşti oameni, pur şi simplu, şi-au dezvoltat percepţii extrasenzoriale, dar oricine poate să le dezvolte.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017