Comentariu: O vorbă înțeleaptă chineză străveche spune: „Privește întotdeauna partea luminoasă a lucrurilor. Și dacă nu există, șlefuiește-le pe cele întunecate până când strălucesc.”
Răspunsul meu: Pentru că în spatele a tot ce există în lume se află lumina superioară. Și acolo unde ți se pare că există întuneric, trebuie să „șlefuiești” până când acel fenomen începe să strălucească. Pentru că în fiecare fenomen, în interiorul lui, există lumina superioară.
Întrebare: Deci mă șlefuiesc pe mine pentru a vedea că nu este întuneric, ci lumină?
Răspuns: Da. Șterge-ți egoismul și vei vedea că lumea din jurul tău constă doar din simplă lumină superioară.
Comentariu: „Trucul vieții este să mori tânăr, dar cât mai târziu posibil.”
Răspunsul meu: Da, pentru că a fi tânăr înseamnă a te strădui mereu înainte. Tinerețea nu este despre ani. Poți trăi 200 de ani și să rămâi tânăr sau poți fi un bătrân deja la 20 de ani, stins.
Totul depinde de aspirația ta! Dacă ai o dorință de a atinge sensul vieții, atunci ești mereu tânăr. Acesta este cel mai important lucru. Depinde de tine și de societatea în care te afli, de mediul tău. Dar în niciun caz nu ar trebui să te lași stins. Asta e foarte important.
Întrebare: Profesorul dvs. era numit „alergătorul”. Era cu adevărat tânăr pentru dvs.?
Răspuns: Lângă el, eu eram cel bătrân. Era o diferență de patruzeci de ani între noi. El s-a născut în 1906, eu în 1946. Era foarte puternic, energic, se străduia constant înainte, și prin asta, era tânăr.
Comentariu: „Tentația de a renunța va fi deosebit de puternică chiar înainte de victorie.”
Răspuns: Da, așa este întotdeauna. Când omul este pe cale să atingă obiectivul, în mod ciudat, apare o slăbiciune: „De ce? Pentru ce? Sunt obosit. În niciun caz! Nu mai fac nimic!”
În acel moment, omul trebuie să înțeleagă că este testat pentru dorința sa față de scop. Pentru a-l atinge, trebuie să adauge ceva nou, o aspirație și mai mare. Să injecteze mai multă motivație, pasiune, apreciere a valorilor, importanța scopului. Și apoi îl va atinge.
Întrebare: Deci este practic aproape, dar în fața lui se află un munte pe care nu îl poate urca?
Răspuns: Da. De aceea acum, trebuie să crească importanța scopului, să urce, să alerge pe acel munte.
Întrebare: Și cum se întâmplă asta?
Răspuns: Este mobilizarea forței interioare prin importanța scopului.
Întrebare: Dar logic, omul nu ar trebui să aibă din ce în ce mai multă forță pe măsură ce se apropie?
Răspuns: Nu, este ca un alergător; în ultima etapă, puterea lui pare să dispară. Atunci trebuie să activeze o nouă rezervă, un al doilea suflu. Omul învață asta și apoi reușește.
Comentariu: „Un prieten fără defecte nu există. Dacă vei căuta defecte, vei ajunge fără un prieten.”
Răspunsul meu: Desigur. Trebuie să înțelegi asta și să-ţi iubești prietenul cu defectele sale. Și chiar dacă aceste defecte sunt la prietenul tău, ele sunt de fapt ale tale.
Întrebare: Deci, privind un prieten, te privești cu adevărat pe tine însuți?
Răspuns: Da. Trebuie să înțelegi că aceste defecte sunt în tine.
Comentariu: Dar noi facem opusul. În general, criticăm lumea din jurul nostru.
Răspunsul meu: Exact, criticăm. Dar de fapt, ar trebui să percepem totul în noi înșine. Este foarte greu!
Comentariu: Majoritatea afacerilor care eșuează sunt cele create de prieteni. Mai târziu, pur și simplu se urăsc între ei.
Răspunsul meu: Ei nu sunt educați. Aceasta este întreaga problemă, umanitatea nu este învățată cum să interacționeze corect unul cu celălalt. Și nu putem face nimic în privința asta.
Fiecare om este atât de egoist! Și continuă să fie crescut în acest fel. Cu cât ai mai mult egoism, cu atât se presupune că ai mai multe șanse să reușești față de ceilalți. Noi nu înțelegem că în cele din urmă, adevăratul succes înseamnă să fii în relația corectă cu ceilalți.
Am ajuns deja într-o stare în care lumea se consumă din cauza egoismului. Nu mai poate merge înainte în mod egoist. Toate visele noastre mărețe și tot restul se estompează.
Și un singur lucru rămâne – cum să continuăm să existăm? Acest lucru este posibil numai dacă începem să prețuim conexiunea noastră unii cu alții. În cadrul acestei conexiuni, vom descoperi un scop, dimensiuni, o lume complet diferită.
Întrebare: Puteți oferi sfatul principal despre cum să păstrezi o prietenie până la sfârșit?
Răspuns: Trebuie să înțelegeți că răul pe care îl vedeți la ceilalți este în întregime în voi. Nu există nimic rău în jurul vostru – doar voi înșivă. Ar trebui să vă străduiți să vă corectați până când veți vedea o lume frumoasă în tot ceea ce vă înconjoară. Atunci vă veți găsi în lumea spirituală, în Grădina Edenului. Transformați iadul din voi în paradis și veți vedea că sunteți în paradis.
Dar dacă nu schimbați iadul din voi, vi se va părea că sunteți în iad.
Dacă vedeți iadul în altul, este în voi. Schimbați-vă și veți vedea că sunteți într-o lume minunată.
Comentariu: „Când vorbesc despre virtuțile mele, mă jefuiesc. Când vorbesc despre defectele mele, acestea mă învață.”
Răspunsul meu: Da, este adevărat. În Cabala se spune că un prieten este cineva prin care îți descoperi defectele. Pentru că, în acest fel, te ajută să avansezi.
Cei care te laudă îți slăbesc calea; te umplu cu un sentiment inutil de superioritate, perfecțiune și așa mai departe. Nu ajută deloc.
Între cei în fața cărora îți simți calitățile negative te dezvolți cu adevărat.
Asta înseamnă că un prieten nu este cineva cu care te simți confortabil – „Mă simt bine cu tine, este plăcut” și așa mai departe. Nu, dimpotrivă. Adevărații prieteni sunt cei care par să te îndepărteze și simți că trebuie să faci un efort să te apropii. Cei care te mobilizează să te ridici deasupra ta, aceia sunt adevărații tăi prieteni.
Comentariu: „Un fir roșu invizibil îi leagă pe cei destinați să se întâlnească, indiferent de timp, loc sau circumstanțe. Firul se poate întinde sau încurca, dar nu se va rupe niciodată.”
Răspunsul meu: Desigur. Pentru că, de la început, suntem cu toții conectați unii cu alții. Fiecare există deja în propria stare. Și dacă, urmare a corectării sufletului comun, trebuie cumva să ne întâlnim unii cu alții, acest lucru este deja predeterminat de genele noastre spirituale.
Așadar, nu este nimic accidental în întâlnirile sau despărțirile noastre. Nu vă faceți griji.
Principalul lucru este ca, în fiecare etapă a dezvoltării voastre, când îi întâlniți pe alții, să fiți cât mai amabili, prietenoși și primitori posibil. Atunci nu veți greși niciodată și vă veți mișca întotdeauna în direcția corectării sufletului vostru.
Nimic nu este accidental. Toate întâlnirile noastre sunt predestinate. Este destinul!
Din „Știri cu Dr. Michael Laitman” de la KabTV, 9.12.2024
Filed under: Intelepciune, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Fiecare are propria vocație sau misiune specifică în viață; fiecare trebuie să îndeplinească o misiune concretă care cere împlinire. Acolo, el nu poate fi înlocuit, și nici viața sa nu poate fi repetată. Astfel, sarcina fiecăruia este unică, la fel ca și oportunitatea sa specifică de a o implementa (Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).
Chiar și victima neajutorată a unei situații fără speranță, confruntată cu o soartă pe care nu o poate schimba, se poate ridica deasupra sa, poate crește dincolo de sine, și procedând astfel, se poate schimba (Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).
Problema nu era doar supraviețuirea, ci trebuia să existe un „de ce” al supraviețuirii. Întrebarea era: supraviețuirea pentru ce? Dacă nu exista ceva sau cineva, o cauză personală pentru care omul să supraviețuiască, supraviețuirea era aproape imposibilă. (Viktor Frankl, neurolog, psihiatru și filosof austriac, supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste)
Întrebare:
