Category Archives: Lectia zilnica

Asupra cui aterizează loviturile Creatorului?

Întrebare: Ieri ați spus că ajutorul din partea Creatorului vine sub formă problemelor, lovind în ego, totuși, când ceva îmi lovește “măgăruşul” nu mi se pare că fiind un ajutor…

Răspuns: Nu există ajutor mai mare decât acesta. La urmă urmei, sunt în dorință de a primi, în egoism, iar ceea ce funcționează cu adevărat asupra mea sunt aceste lovituri și nu o atitudine bună.

Practic, loviturile pe care mi le da Creatorul sunt o recompensă, iar munca mea constă întotdeauna doar “saă sărut băţul”. Construiesc un vas spiritual nou, schimbându-mi atitudinea față de lovituri, identificandu-mă cu ele și lăsându-mi măgăruşul în suferința. Măgărușul, lasă-l să sufere; mă îndrept către cealaltă cale și sunt nerăbdător să ader la mâna care deține calea.

Cu ajutorul loviturilor mă separ și mă eliberez de egoismul meu. Când nu am cale de scăpare și nimic nu ajută să scap de lovituri, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva este posibil să scap de băț, iar atunci nu vreau să mă indentific cu “carnea”. Aceasta este o reacție naturală: dacă suferința este de nesuportat, în primul rând consult doctorul să-mi prescrie o pastilă pentru reducerea durerii, adică vreau să scap de suferința din corpul meu.

Acesta este modul în care suferința mă ajută să renunț la egoism și să mă conectez la ceva, ce este folositor să-mi ajute tot mie. Și, uitându-mă dintr-o data din exterior la egoismul meu, descopăr că toată suferința mea este numai din cauza acestuia. Deci, durerea mă ajută să mă îndepărtez de egoism și să mă aproprii de Creator.

Așadar, loviturile sunt necesare. Dar asupra cui cad ele? Nu cad asupra mea, ci asupra dorințelor mele egoiste. Dorințele nu sunt eu. Vreau să mă identifi nu cu “corpul”, nu cu dorințele, ci cu intenția pentru dăruire, cu dorință pentru dăruire, care sunt deasupra egoismului. În felul acesta, înțeleg acum că dorință mi-a fost dată pentru ca deasupra ei să adop atitudinea și implicarea pentru dăruire.

În consecință am nevoie de lovituri. Mă ajută să fac calculul corect.

Se spune: “Slabeste urmașii, răsfață copiii”. Întreagă istorie a poporului lui Israel de când a părăsit Babilonul este o istorie umplută de suferința. Chiar și în perioadă Beit HaMikdash (Templului) au existat numeroase războaie și probleme care au condus muncă interioară, pentru clarificarea egoismului și pentru corectarea lui. Tora numește Israel “un popor încăpăţânat” (Exodul 33:3); la urmă urmei, dorințele au crescut mereu iar asta a dus la confruntări și mai puternice.

Ce putem spune despre ultimii 2000 de ani de exil, timp în care oamenii au fost urmăriți de probleme și s-au confrutat cu o cruzime, practic fără limită. Cum este posibil să comparăm asta cu o zi de boală cu temperatură ridicată? Toate acestea au venit de la Creator, binele care face bine (Psalmi 119:68), aterizând direct pe dorința egoistă, făcând posibilă detașarea de ea pentru atingerea dăruirii.

Problema este că ne identificăm cu dorință de a primi. Dacă, contrar programului și în ciudă faptului că mi-a fost impus, nu am renunțat la egoism și sunt încă conectat la acesta, trebuie să primesc lovituri în continuare.

În realitatea acest lucru nu este așa, iar când mă separ de egoism, voi opri ca bățul să se abată asupra mea. Când vine timpul să mă separ de egoism și să-l părăsesc, în aceeaşi măsură suferința mă ocolește. De regulă, bățul se abate asupra dorinței și nu asupra mea. Dacă sunt detașat de dorință, nu simt nici lovitură, din contra, mă simt mult mai bine, cu mai multă putere, sănătate și realizări.

Această este întreagă problemă. Asta este ceea ce se numește exil.

Creatorul va mari metodic loviturile peste dorințele de primire pentru ca noi să le abandonă în totalitate. În prezent toată umanitatea intră în acest proces împreună cu poporul Israel, totuși, poporul Israel trebuie să-și plătească datoriile.

Din partea a doua a lecţiei zilnice de Cabala din 20.01.2014 Zohar

Dincolo de toate religiile din lume

Întrebare: De ce oamenii religioși ai Torei îi atacă pe cei care studiază Cabala?

Răspuns: Este absolut normal că oamenii să nu dorească ca noi să dezvăluim înțelepciunea Cabalei deoarece se elimină dorințele pentru orice altceva. Lumea nu va mai avea nevoie de alte științe sau cultură, poezie sau literatură, balet sau muzică, nimic.

Dobândirea Creatorului oferă omului un sentiment al unei armonii superioare, care îl va umple complet. Toate nișele ascunse ale sufletului vor fi umplute de Lumina Superioară, cu cea mai normală și completă bucurie.

Exact din acest motiv, cei care sunt implicați în tot felul de activități ale științei și artei se opun imediat înțelepciunii Cabalei. Se pare că le luăm mijlocul lor de existența. Lor ce le mai rămâne?

În mod similar, nimic nu va mai rămâne pentru religie, deoarece înțelepciunea Cabalei este o metodă care este foarte direct implicată cu cea mai mare regulă generală, așa cum este în sursele noastre și în Tora, “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” (Leviticul 19:18). Întrebarea este dacă oamenii religioși respectă această regulă generală și mențin dragostea lor petru cei din jur.

Toate religiile urăsc și au ucis în numele credinței. De mii de ani au ucis oameni în numele lui Dumnezeu. Evident, această atitudine nu este corectă față de oameni; Există o singură Mitzvah (poruncă) divină: “Să iubești pe aproapele tau”. Această este ceea ce forță superioară, Creatorul, cere de la noi toți, iar noi trebuie să respectăm această poruncă.

Dar din moment ce religiile sunt rezultatul ego-ului, acestea sunt angajate în orice lucru posibil cu excepția bunelor relații dintre oameni. Dimpotrivă chiar, religiile incită oamenii împotrivă oamenilor. Astăzi este dificil că omul de rând să înțeleagă acest lucru, dar din moment ce atinge realitatea superioară, înțelege cât de mult este cufundat în ură și cât de mult a fost obișnuit să gândească în felul acesta ca și cum ură ar fi fost un lucru normal.

Toate religiile au crescut ca rezultat al căderii evreilor din nivelul “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” într-o ură reciprocă, iar de atunci, de acum 2000 de ani, după distrugerea Beit HaMikdash (Templului), a apărut iudaismul modern.Creștinismul a apărut apoi într-o etapă ulterioară, iar în secolul 6 -7 a apărut Islamul. Din momentul în care au apărut până în prezent, fiecare în cercul său separat, else sunt în conflic și se opun una alteia.

A venit timpul ca evreii, creștinii și musulmanii, să se ridice deasupra tuturor religiilor și să se unească într-o singură religie în lume, care există sub Mitzvah de “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” așa cum a scris Baal HaSulam.

Întrebare: Au reprezentanții religiilor libertate de alegere în asta?

Răspuns: Nu, acest lucru este determinat de programul de dezvoltare. Atât timp cât înțelepciunea Cabalei nu a fost dezvăluită pe deplin, toate religiile vor fi împotrivă ei. Numai după dezvăluirea totală, singură alegere rămasă va fi să fie de acord sau nu cu înțelepciunea Cabalei și să se integreze total în ea.

Întrebare: Cum se raportează religiile la scopul creației?

Răspuns: Religiile sunt necesare pentru descoperirea scopului creației, ca o persoană să poată înțelege înțelepciunea Cabalei din perspective opusă. Religia deschide persoană și o aduce în starea în care începe să simtă, să vadă, și să înțeleagă, că nu este întâmplător ceea ce este și că este parte integrantă din planul acestei lumi.

Este dificil să ne ne imaginăm de cât de jos trebuie să se dezvolte lumea, iar ca umanitatea să se dezvolte, pentru a atinge lumea superioară, este nevoie de multe instrumente cum ar fi: religiile, credința, muzică, psihologia, cultură și știință, orice. Principalul lucru este că omenirea se va află într-o stare în care va fi capabilă să simtă ceea ce înțelepciunea Cabalei poate oferi.

Întrebare: Asta înseamnă cu nu ești împotrivă artei, literaturii și altora asemenea?

Răspuns: În nici un fel; toate acestea deschid oamenii, inclusiv religiile. Au fost date intenționat pentru a dezvoltă umanitatea, și pentru a pregăti gradul de conștientizare a sistemului spiritual.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 15.11.2015

Diferență dintre un grup de studenți Cabala și o sectă

Întrebare: Care este diferență dintre un grup de studenți Cabală de zece persoane și o sectă al cărei scop este exploatarea membrilor săi?

Răspuns: Un grup de studenți cabala se bazează pe dragoste absolută și într-un astfel de grup nu te supui celor care îl gestionează ci doar scopului spiritual. Prin urmare depinde doar de om, dacă se alătura sau nu grupului.

Într-o sectă pe de altă parte, există multe condiții; este foarte limitată și închisă, are ideologia sa distinctă și cu cât se ajunge mai aproape de centrul sectei , cu atât mai ascuns devine totul. O sectă are de asemenea ritualuri tipicie, rugăciuni, meditație, etc. Astfel de lucruri nu fac parte din studiul înțelepciunii Cabalei.

Un grup de Cabaliști nu este închis. Este bazat pe principiul iubirii reciproce, a onoarei, a inimilor calde, a cuprinderii reciproce și a ajutorului reciproc în conformitate cu principiile Cabaliste și a surselor pe care le studiază. Singurul ritual pe care îl încurajează este de a împarți o masă.

Nu există condiții de religie, rasă sau naționalitate. O persoană care vrea să se alăture grupului este acceptat iar dacă vrea să îl părăsească poate să o facă. Totul este deschis și liber; toate materialele de studiu sunt disponibile pe internet în toate limbile; nu există baricade sau separări.

Înțelepciunea Cabalei încurajează unitatea întregii omeniri în iubire reciprocă și relații bune reciproce, fără nici o constrângere, în mod egal pentru toată lumea și cu toată lumea.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 29.11.2015

Între două forțe

Baal HaSulam, Shamati #121, “Ea este aidoma vaselor comerciale” În versul, “Ea este aidoma vaselor comerciale; ea aduce pâinea să de departe.” Când cineva cere și insistă că ”Ea este toată a mea”, că toate dorințele vor fi dedicate Creatorului, atunci Sitra Achra se ridică împotrivă lui și pretinde, de asemenea, ”Ea este toată a mea”. Și atunci intervine tocmeală.

Când o persoană căpăta o trezire cu privire la Creatorul de deasupra, puterea Sitra Achra este de asemenea trezită în el ca să facă posibilă şi libertatea de alegere, așadar sunt activate simultan două forțe.

O tocmeală presupune că cineva vrea să cumpere un anumit obiect iar cumpărătorul și vanzătorul îi negociază valoarea, fiecare dintre ei pretinzând că are dreptate.

Persoană este sfâșiată între aceste două forțe, pentru că ambele trag de ea: “… adică fiecare dintre ele pretinde a avea dreptate.”

Aici corpul analizează pe care merită să o asculte: forță de primire sau forță de dăruire. Ambele susțin în mod clar, “Ea este a mea.”

O forță insistă asupra faptului că este de preferat să avansaze împreună cu lumea această și să ia tot ce este posibil de la viață, iar forță cealaltă îl trage către spiritualitate, susţinând că lumea materială nu merită nimic și că este construită în felul acesta doar cu scopul de a te ridica deasupra ei, iar persoană își distruge viață, sfîșiată fiind de cele două forțe când negociază între ele.

Și, deoarece omul își vede josnicia, faptul că și în el există scântei care nu sunt de acord să respecte Tora și Mitvot, nici măcar o iotă din ele, şi că întregul corp susține ”Ea este toată a mea”.

“Punctul de pe iod” este punctual, este începutul tuturor literelor. Totuși, omul nu este pregătit să realizez nici chiar acest mic punct de dragul dăruirii.

atunci, ”ea aduce pâinea sa de departe”. Adică din cauza indepărtărilor, când omul vede cât de departe se află de Creator și regretă și cere de la Creator să fie adus mai aproape, atunci ”ea aduce pâinea să de departe”.

Pâinea inseamnă credința. În acea stare, omului îi este acordată credința permanentă, deoarece ”Dumnezeu a făcut astfel încât omul trebuie să se teamă de El”. Asta înseamnă că toate indepărtările pe care le simte cineva, i-au fost aduse de Creator, pentru a avea nevoie să-și asume teamă de Ceruri.

El ar avea nevoie să îl slujească pe Creator altfel nu ar fi în măsură să scape de mlaștina vieții.

Acesta este sensul afirmației ”omul nu trăieste doar cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului”. Cu alte cuvinte, viață de Keduşa (Sfințenie) dintr-un om nu vine, în mod specific, din apropiere, din intrări, adică din admiteri în Keduşa, ci și din ieșiri, din indepărtări. Şi asta pentru că prin imbrăcarea Sitrei Achra în corpul ciuva și prin cererile ei justificate ”Ea este toată a mea”, persoană este recompensată cu credință permanentă atunci când biruiește aceste stări.

Această este calea noastră. Ne sunt date în mod constant diferite ispite fizice pentru a ne deruta și depinde doar de noi să le reducem valoarea, fără să le dăm curs. Ne este imposibil să ne abținem și să devenim asceți, deoarece trebuie să folosim tot ceea ce este în lumea noastră, dar în cadrul unei existenței rezonabile și normale. În ceea ce privește tot ceea ce merge dincolo de necesități, trebuie să ne întoarcem către spiritualitate. Ambele aspecte trebuie să fie în echilibru.

Metoda noastră nu este nici misticism nici religie. Este imposbil să te abții de la orice. Omul trebuie să utilizeze rezonabil toate mijloacele care sunt la dispoziția sa în această lume și să îndrepte toate dorințele sale în Sus, pentru a semăna cu Creatorul și pentru a se conecta cu El.

“Rezonabil” înseamnă ceva la care am putea renunța, dar nu o facem pentru că am decis că acest lucru este necesar pentru existența noastră normală. Într-un asemenea caz, spunem că este, “nici de lăudat, nici de condamnat.” În esența, în zilele noastre, întreagă lumea avansează către această stare.

Astăzi populația planetei crește, locurile de muncă sunt din ce ce în ce mai puține, sunt din ce în ce mai mulți șomeri, ajutoarele sociale au fost tăiate și așa mai departe. Potrivit statisticilor, 50% din toate bunurile de pe suprafața planetei sunt deținute de 1% din întreaga populație.

În cele din urmă, lucrurile acestea va forța lumea la războaie și revoluții, sau, prin conștientizare, să se ajungă la a se produce și consuma doar ceea ce este necesar pentru a supraviețui într-un mod rezonabil și cu demnitate.

În trecut există o condiție, “mănâncă pâine cu sare, bea puțină apa, dormi pe pamanat, du o viață simplă și trudește pentru Tora” pentru ca totul să fie bine. Dar cu câteva sute de ani înaintea erei noastre, Cabaliștii au făcut câteva corecții speciale pentru noi în sistemul de management, iar acum nu mai este nevoie că omul din lumea noastră să-și impună limitări fizice și corporale în scopul corecției. Omul poate consuma rezonabil și liniștit tot ceea ce este necesar sănătății sale, existenței sale, fără limitare. Așadar, dacă mintea mea este mereu ocupată cu avansarea spirituală, grupul, studiul și diseminarea atunci nu mai contează cât de mult beau sau mănânc cu prietenii. Nu există limitări.

Acum lumea se îndreaptă către atingerea consumului sustenabil. În orice caz, nu avem unde să ne ascundem. Ne obligă la asta schimbările atmosferice, mediul înconjurător și chiar starea economiei și a industriei. Prin urmare, omul va fi implicat numai în acoperirea necesităților corpului în mod rezonabill, iar în toate celelalte va urmări atingerea nivelului spiritual.

Cu toate acestea, acest articol spune că, chiar dacă omul se plasează pe linia de mijloc, cu toate acestea, va fi atras în mod constant către stânga sau dreaptă, către dreaptă sau stânga. Pentru a avansa, trebuie să fim între cele două linii de dezvoltare. Pe de o parte, se pare că suntem atrași de dezvoltarea spirituală, iar pe de altă parte suntem atrași de diferite perturbaţii, departe de latura liniei drepte.

Această insemana că omul trebuie să unească totul cu Creatorul – adică chiar și ieșirile provin din El – iar când este recompensat, acesta vede că atât intrările cât și ieșirile sunt toate de la Creator.

A fi modest înseamnă a fi pe linia de mijloc tot timpul, fiind fixat pe, “Nu există nimeni în afară de el”, cu ajutorul echilibrului celor două linii, când omul înțelege că cele două linii vin în mod egal de la Creator, și doar așa își poate dezvoltă liberul arbitru şi să avanseze.

Moise a tolerat smerenia, motiv pentru care a fost denumit smerit, întrucât condiția smerită îl făcea bucuros. În acest fel, în fiecare nivel, trebuie menținută smerenia, iar momentul în care se pierde smerenia, se pierd toate gradele lui Moise pe care deja le-a dobândit.

“Nulitatea” înseamnă că omul nu are propriile sale forțe, și toate forțele pentru avansare le primește de la Creator. Cu alte cuvinte, nu pot crea de unul singur putere, pentru că nu o am. Tot ceea ce am ete energie, inteligență, dorință, o stare internă, circumstanțele externe și faptul că ajung să conștientizez fiecare moment al vieții – toate surogatele Creatorului. Nu au existat accidente sau ceva care să depindă de mine.

Smerenia înseamnă că o persoană nu are propriile sale forțe, iar toate forțele pentru avansare le primește de la Creator. În alte cuvinte, nu pot creea putere de unul singur, pentru că eu nu am nici o putere. Tot ce am este energia, inteligență, dorință, starea interioară, circumstanțele externe și tot ceea ce am conștientizat în fiecare moment al vieții mele. Toate acestea vin de la Creator. Nu există accidente aici sau ceva ce depinde de mine. Singurul lucru care depinde de noi este să inţelegem ceea ce se întâmplă, să facem alegerile corecte și să aducem tot ce simțim în noi și în jurul nostru către o singură și unică sursă.

Acesta este înțelesul răbdării. Smerenia există în toată lumea, dar nu toată lumea consideră smerenia a fi bună. Nimeni nu vrea să sufere.

Omul începe să înțeleagă că nu el este principală sursă de informații, gânduri, acțiuni, decizii sau orice alt ceva. Toate acestea vin de la Creator. Acest lucru îl ajută să adere la Creator, iar dacă înțelege acest lucru din ce în ce mai profund, pur și simplu se contopește în el.

Așadar, muncă noastră este să atribuim tot ceea ce avem, în inimă, în minte, deciziile noastre, viziunea noastră, tot ceea ce simțim cu simțurile noastre, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în noi, la unica și singura sursă. Acesta este pricipiul, “ Nu există nimeni lângă El”. Dacă atribuim tot ceea ce facem aceleiaşi origini, vom obţine adeziunea cu Creatorul.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 10.02.2014

Albirea punctului negru

Creșterea umană în lumea spirituală este similară cu fazele lunii, renașterea constantă a lunii. Luna, simbolizează Malchut, care în șine este neagră și nu strălucește, dar atinge corecția prin Ohr Hozer (Lumina Reflectată). Corecția lunii este numită Kiddush (Sfințire), care este Kodesh (Sanctitate), ceea ce înseamnă că se ridica la nivelul Bina prin care este albită. Prin corecție, punctul negru se transformă în punct alb în fiecare luna.

Hodesh (lună) simbolizează Hidush (înnoire), iar acest lucru nu durează neapărat treizeci de zile. Această este chiar și după ce muncă noastra cu Partzuful spiritual este împărţită în Rosh, Toch și Sof, fiecare dintre ele cu zece Sefiroturi din care rezultă exact treizeci de părţi. Cu toate acestea, în același timp, putem trece prin reînnoiri în fiecare moment deoarece nu am descoperit încă detaliile care clarifica contactul cu Creatorul în fiecare punct.

Deci, principalul lucru acum este să te construiești că un Ubar (Fetus) în cadrul grupului. Trebuie să ne imaginăm că grupul are imaginea Creatorului care este în conexiune și iubire și trebuie doar să mă integrez în ea. Prin intermediul grupului, voi fi capabil să găsesc forța care mă va ajuta să mă anulez.

Trebuie să mă anulez în ceea ce privește toate evenimentele din viață mea, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să fac nimic, așa cum din greşeală procedăm uneori și stăm în meditație fără acțiune, anulându-ne din respect pentru ceva superior. Anularea înseamnă anularea ego-ul meu nu a acțiunilor mele.

Trebuie în mod special să efectuez acțiuni și există multe. Trebuie să lupt cu toate tulburările care ascund, “Nu este nimeni în afară de El” și, așa cum este scris, “Tu ești bun și Tu faci binele” (Psalmi 119:68) pentru mine. Am nevoie să determin dincolo de toate tulburările faptul că totul vine de la Creator, atât eu cât și tot ce este în jurul meu.

Există doar un singur punct negru, din care fac o clarificare despre mine și mediu, și care vrea să inegreasca totul din perspectivă egosimului meu. Doar acest punct negru trebuie să îl transform în alb, înțelegând că totul vine din comandă Creatorului, în conformitate cu poruncă Sa, și că acesta este modul în care o să avansez.

Dacă vom face eforturi ca acestea și ne ajutăm unii pe alții, atunci, foarte rapid, vom ajunge la o stare de Ubar (fetus).

Combinând la Un Loc Abordări Socialiste și Capitaliste.

Întrebare: Federația Rusă a publicat o nouă doctrină militară pentru anul 2016 și pentru următorii șase ani. Noua strategie de securitate națională este determinata de rivalii politici din Rusia, care includ Statele Unite și aliații săi.

De asemenea, extinderea NATO, se apropie de granițele Rusiei, și instigarea la revoluții „colorate” este văzuta ca o amenințare la adresa securității naționale. Dacă ne uităm la aceste lucruri de mai sus, cum evoluează lumea?

Răspuns: Lumea evoluează spre o situație în care toată omenirea va începe să piardă și va ajunge la o concluzie simpla: Trebuie să se unească, sa elimine toate frontierele. La urma urmei, războiul este inutil. Astăzi este imposibil să se lupte folosind arme obișnuite.

Noi încă nu avem o viziune a viitorului mai indepartat în ceea ce privește modul în care va avea loc așa-numita preluare. Ideologic? Ce fel de ideologie poate fi daca nu este evidentiata nicaieri?. Economic? Dă-i drumul, cucereste-mă ….

Astăzi, ne apropiem de o cu totul altă lume. Chiar dacă Rusia, Statele Unite ale Americii si Europa au planificat strategia pentru următorii ani, lumea va trasa o concluzie complet diferit de aceasta.

Noi ar trebui să luam serios în considerare modul în care putem crea o societate capitalistă in formă și socialistă în conținut. Cum putem face ca cineva să lucreze din toată inima? Numai prin capitalism. Cum este posibil să îl facem sa se relationeze bine la ceilalţi oameni? Numai prin socialism. Cum le integram?

Înțelepciunea Cabalei recomandă a combina aceste două forme de relație: o dorinţă de a lucra cinstit- practic fără a primi o recompensă – şi o dorinţa de a trata oamenii ca pe tine însuți.

La urma urmei, egoismul funcționează corect, obligandu-vă să faceți ce e mai bun, astfel încât să construim o societate sănătoasă bazată pe principii de dăruire: „primeşti – dă mai departe” sau „dai mai departe – primeşti.” Aceasta este exact ceea ce este necesar în producție, în comerț și, de fapt, în orice.

Relațiile dintre oameni trebuie sa fie socialiste, preocupare egală pentru toți: pentru copii, pentru mediu, pentru orice altceva, dar acest lucru trebuie să se facă adâncul inimii. Și cum este posibil ca marinimoşii să concureze cu altii din toată inima la locul de muncă și să se refere unul la altul ca la cel iubit în toate celelalte situații? Doar printr-o abordare capitalistă a realţiilor de muncă și o abordare socialistă în restul.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 1/5/16

 

Cum este posibil să descoperim sistemul de creatie?

Întrebare: În conformitate cu ce criterii este posibil să se determine dacă o persoană se îndreaptă în direcția cea bună?

Răspuns: În cazul în care cineva realizează ceea ce este scris în înțelepciunea Cabala, în sensul că el lucrează într-un grup în mod correct şi face un efort pentru a se conecta cu prietenii săi în scopul de a atrage Lumina Superioara, aceasta înseamnă că el se îndreaptă în direcţia corectă.

Cu o conexiune bună creata între el și prietenii săi, el descoperă sistemul de management superior, deoarece tot ceea ce există în creație este descoperit între zece prieteni, numai în formă miniaturală. Conexiune dintre ei este construita ca o hologramă. Există o imagine de ansamblu din care este posibil să se ia unele parti și sa se vada in ele imaginea completă , dar la o scară mai mică.

În același mod, vom lua un grup care este format din zece persoane (zece Sfirot mici), și vom atinge tot ceea ce există în creație, dar într-o formă de mici dimensiuni. Desigur, noi nu vom vedea detalii și informații de acolo, dar dacă ne unim cu un grup suplimentar de zece, cu acest grup de zece, domeniul nostru de vizibilitate va crește, și în acest mod putem extinde percepția realității noastre. Sarcina noastră este de a descoperi sistemul de creație.

Întrebare: Ați studiat într-un grup de zece?

Răspuns: Am învățat printr-o metodă diferită, unu la unu cu profesorul meu. Acesta a fost un sistem diferit, prin care, în timpul său, era pregătită o persoană să-și continue activitatea. Studierea de unul singur este mult mai dificila și complicată decât a studia într-un grup, dar acest lucru a fost necesar, deoarece astfel a fost posibil pentru mine sa obtin metoda de formare.

Astăzi, nu mai este nevoie de această metodă. Sunt sigur că am fost ultimul care a primit cunoștințe de la profesorul său in acest fel, în timp ce acum lumea s-a cristalizat ca un sistem integral, astfel că, începând de la generația noastră, Cabalistii solitari nu sunt necesari.

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 11/8/15

 

Operații realizate de roboți

Întrebare: În spitalul Belison din Petach Tikva a fost efectuată o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumoari de lângă inima unei persoane. Partea extraordinară este că un robot a efectuat intervenția. Când pacietul s-a trezit din operație, s-a ridicat din pat și a început să meargă. În ziua următoare s-a externat din spital și nu a avut nevoie de calmante pentru durerile post operatorii. Aceste proceduri par a fi începutul unei noi epoci, dar poate avea pacientul încredere în roboți?

Răspuns: Oricât de paradoxal ar suna, aceste intervenții sunt chiar mai sigure. Am zburat odată cu un avion privat iar pilotul mi-a spus că atunci când este ceaţă sau sunt probleme la aterizare, comută pe pilot automat acesta fiind capabil să aterizeze și să decoleze fără ajutorul uman. Se pare că avem deja tehnologii care să fac totul.

Întrebare: Folosirea acestor tehnologii va face anumite profesii redundante?

Răspuns: Desigur, sunt mult mai bune pentru profesiile legate de corpul uman precum intervențiile chirurgicale, stomatologice și altele, deoarece oamenii sunt predispuși să comită și greșeli și în plus aceste domenii profesionale sunt predispuse corupției și mitei, etc., în timp ce roboții nu au nevoie de bani. Așadar, există multe domenii în care roboții pot înlocui oamenii.

Întrebare: Ce vor face oamenii dacă sunt înlocuiți de roboți?

Răspuns: Omul va stă în dorul lelii și va contemlpa către viață cea bună, dar asta nu îi este garantată. Cu excepția cazului în care găsește viața cea bună, omul se va simți rău, cu sau fără roboți, deoarece roboții nu fac oamenii mai fericiți. Problemă este că evoluăm către dorința care ne împinge către întrebarea despre sensul vieții, și ar fi cu mult mai bine dacă am putea scăpa de această dorință şi să nu ne mai gâdim sau să cotemplă altceva.

Din ce în ce mai multe întrebări despre sensul vieții apăr cu creșterea dorințelor noastre, astfel încât omul își pierde interesul în a fi sănătos, puternic, împlinit și satisfăcut, fără întrebări și interes în a-și petrece vacanță în nu știu ce insulă exotică sau să-și facă apariția într-un club de noapte. Totul devine fără rost, neplăcut și chiar respingător și nu este nimic ce putem face sau schimba.

Problemă este atunci când cineva simte un nou tip de dorință pentru ceva ce este deasupra existenței sale materiale. Așadar, chiar dacă ne oferim corpului confortul maxim, totul va fi lipsit de sens.

Chiar dacă am creă o infrastructura care să ne țină ocupați de dimineața până seară, precum în Disneyland, trăind în mod nebuneşte, la fel ca nişte copii,nu am fi în stare să ne detașăm de realitate, deoarece conducerea superioară a pavat deja calea pe care trebuie să avansam și să dezvăluim sensul vieții.

Prin urmare, nu vom fi în stare să oprim aceste gânduri sau se le ignorăm. Se pare că mereu suntem în căutare a ceva, dar de fapt mereu căutăm răspunsul la întrebarea despre sensul vieții. Trebuie să urmăm toate aceste experiențe și să aflăm că ele nu ne satisfac. Cel mai important lucru stă să-și facă apariția: furnizarea răspunsului exact la întrebarea despre sensul vieții.

Acesta este motivul pentru care roboții nu ne pot ajută și este bine să ne descurcăm fără ei în acest domeniu. Totuși, ar trebui să ne întrebăm, de ce avem nevoie de o inimă dacă simțim întotdeauna o strângere cu dureri cumplite și goliciune.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitma” din 05.01.2016

Este posibil să ne schimbăm soartă?

Întrebare: Poate o persoană care se realizează prin înțelepciunea Cabalei să-și schimbe soartă în mod independent?

Răspuns: Desigur, când o persoană se realizează, începe să înțeleagă de ce acționează așa cum acționează, de ce este condus în felul acesta și care sunt consecințele acțiunilor sale. Nu este ușor de atins această stare, dar poate atinge o stare în care aderă atât de mult cu Creatorul încât influența asupra Creatorului și influența Creatorului asupra să devin absolut transparente persoanei.

Întrebare: Prin implicare în înțelepciunea Cabalei, poate persoană să-și schimbe atitudinea față de lume și să schimbe evenimente care încă nu s-au petrecut în lumea noastră?

Răspuns: Rezultatul evenimentelor este mereu același: corectarea persoanei. Să spunem că sunt la școală și nu contează ce fac sau cum mă comport, trebuie doar să promovez. Aș putea fi bătut, lăsat repetent un an ca și pedeapsă sau din contra aș putea fi încurajat, dar în orice caz trebuie să promovez.

Întrebare: Nu este dorință revelarii Creatorului în cel mai bun caz tot o dorință egoistă?

Răspuns: Desigur, totul începe de la dorință egoistă de a scăpa de suferință. Cu toate acestea, tot atunci vom înțelege că dăruirea, unitatea și altruismul sunt peste tot și toate.

Această înțelegere conduce către faptul să începem să lucrăm cu Lumina Superioară, care ne corectează și ne schimbă într-o asemenea măsură, încât nu mai contează pentru noi ceea ce primim în schimbul muncii noastre. Fiind în calitatea de dăruire este peste natură noastră egoistă. Această este adevărată răsplată.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.11.2015

În natură nu există coincidențe

Întrebare: Există vreun avertisemnt pentru cineva este foarte aproape de moarte, sau este doar o coincidența?

Răspuns: În natură nu există coincidențe sau avenimente întâmplătoare. Mai degrabă totul este determinat sau măsurat cu precizie milimetrică

Când omul începe să se dezvolte pentru a descoperi scopul creației, el descoperă motivele pentru tot ce i s-a întâmplat.

El nu mai este interesată de evenimentele întâmplătoare, ci tânjește să atingă forța pozitivă prin care poate începe să își conducă sorta și să-și dezvolte sufletul iar toate evenimentele din lumea materială își pierd importantă pentru el.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 08.11.2015