Category Archives: Lectia zilnica

Cabalistul este o persoană care trăiește în două lumi

Întrebare: Ce înseamnă faptul că trăiesc în două lumi Cabaliștii, în această lume și în lumea spirituală?

Răspuns: Un Cabalist este o persoană foarte interesantă. După standardele noastre, nu poate fi numit sfânt. El este o persoană normală cu cinci simțuri normale (văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul).

Cabalistul trăiește într-un corp fizic cu toate instinctele specifice corpului și cu o varietate de obiceiuri și plăceri. Asta înseamnă că un Cabalist vede, simte și evaluează lumea prin corpul lui ca orice altă persoană.

Totuși, în același timp, este inclus într-un grup de oameni care gândesc asemănător și care tânjesc să obțină lumea spirituală. Așa deci, el avansează în conformitate cu această dorință. Această este a două trăsătură a unui Cabalist.

Dar este posibil ca oamenii cu care este conectat să nu mai existe în lumea noastră sub formă de corpuri; asta nu contează. El simte forțele din spatele tuturor obiectelor și este conectat cu acestea, adică este conectat cu sufletele deoarece dorință noastră de a avansa este pe calea sufletului.

Pe de o parte, el vede lumea această, îi simte toată suferința și vrea să ia oamenii din această lume, iar pe de altă parte, el se înaltă și îi trage și pe ei după el.

Întrebare: Există vreo legătură între corpul fizic și înălțarea spirituală a unei persoane?

Răspuns: Nu există nici o legătură. O persoană trăiește în acest corp până când descoperă ceea ce numim „punctul din inima”. Apoi, este ca și cum își părăsește corpul. El nu se mai ocupă doar de îngrijirea fizică și începe să se implice în dezvoltarea punctului din inimă.

Dar asta nu înseamnă că nu mai vede frumusețea acestei lumi, că nu mai iubește oamenii care îi sunt apropiați, că nu mai vrea să mănânce ceva gustos și așa mai departe. Tot ce este tipic unei persoane din această lume există și în el. Cu alte cuvinte, oamenii care urmează să se înalte spiritual nu trebuie să se teamă că vor pierde ceva. Dimpotrivă, ei își vor extinde cercul de comunicare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 13.12.2015

Cum se simte un nivel spiritual

Întrebare: Cum se simte primul nivel spiritual?

Răspuns: Senzația primului nivel spiritual are loc atunci când, prin propriile eforturi, omul stârnește în mod constant influența Luminii Superioare care există în conexiunea dintre noi.

Dacă tânjește după unitate, începe să descopere că această stare există deja, dar în măsura în care tânjește după această, invită influența acestei stări generale asupra sa. La fel cum un conductor care prin mișcarea sa într-un câmp magnetic, dă naștere unui curent electric, prin tânjirea noatră spre starea următoare, atragem de asemenea apariția unei caracteristici unice în noi, numită Lumina. Apoi, începem să simțim următorul nivel spiritual.

Spiritualitatea se află în afară corpului nostru fizic. Acest corp formează egoul nostru în interiorul nostru.

Imediat ce începem să ne dorim să evadăm din el, începem să invităm o forță unică, Lumina Superioară, Lumina care corectează, Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare). Și ne influențează la nivelul după care tânjim pentru o stare spirituală. Ea ne corectează, ne schimbă și ne transformă într-o ființă spirituală, adică ne oferă senzația unul spațiu în afară corpului. În felul acesta funcționează.

Întrebare: Care sunt semnele senzației unul nivel spiritual?

Răspuns: La fiecare nivel spiritual, simțim o lume complet nouă, dar aceasta nu este lumea care este acum în noi și în față noastră. Este dezvăluită de fiecare data ca un nou univers, ca o nouă senzație despre noi înșine și despre cei din jurul nostru. Este o nouă senzație despre Creatorul în care ne aflăm la fel că stafidele într-un aluat.

Întrebare: Ce aduce oamenii la un grup care studiază Cabala?

Răspuns: Nu este nimic accidental în lume. O persoană vine la un grup sau se întâlnește cu Înțelepciunea Cabala deoarece are un potențial spiritual. Când acest potențial obține un contact minim față de câmpul spiritual general, începe să-l atragă în sine și urmărește să-l îndrepte mai aproape de centru.

Pe drum, întâmpina încărcături identice care sunt similare cu el, dar le vede în forma unor anumite persoane față de care poate avea aceleași subiecte de discuție și poate descoperi lumea superioară împreună cu ele.

Din lecţia în limba ruă din 13.12.2015

Iubirea este paradisul

Întrebare: Mulți dintre prietenii mei se sim nefericiți deoarece nu-și găsesc un partener potrivit. Ce ar trebui făcut pentru a găsi iubirea adevărată?

Răspuns: Mai întâi de toate, trebuie să va opriți în a aștepta anumite calități extraordinare de la ceilalți și să căutaţi o persoană care înțelege cum trebuie construită o relație de iubie.

Iubirea se bazează doar pe concesii și pe faptul că fiecare cedează în relație cu partenerul sau și se bucură de oportunitatea de face acest lucru.

Nu cer de la partenerul meu îngrijire sau atenție specială; din contră, toată plăcerea mea stă în faptul că mă anulez de dragul lui.

Întrebare: Ce plăcere găseşti când cedezi în față cuiva?

Răspuns: Aceasta se numește iubire. Când dai ceva copilului tău, nu primești o mare plăcere? Același lucru se poate întâmplă în raport cu partenerul tău. Simți cum un copil este mai aproape de tine într-un mod natural, la nivel animal, deoarece îl simți ca o parte din tine.

Soția ta este şi ea oarecum a ta, dar cu toate acestea ea există separat, este lângă tine dar are păreri independente. Dar prin corecția iubirii, această distanță este ștearsă, aceasta fiind diferența dintre dorința mea și dorința ei.

În prezent, simt doar dorința mea și aproape deloc dorințele partenerului meu. Dorința mea este mult mai importantă pentru mine decât dorința ei. Dar, așa cum este spus, “Fă dorinţa ta ca a Lui, și așa El va face dorința Lui ca a ta”. Aceasta este condiția iubirii.

Dorințele noastre trebuie să se unească într-una singură. Aceasta se numește adeziune. “Sot și soție și Shechina între ei”, ca și cum am fi un singur corp. Este foarte simplu, ne lipsește doar educația potrivită.

Pentru a putea iubi, o persoană trebuie ridicată, educata și pregătită prin cursuri speciale. Există o lipsă de astfel educație în întreagă omenire. Până când nu vom învața să atingem astfel de relații, vom rămâne nefericiți.

Întrebare: Toată lumea caută iubirea, dar cum convingem lumea să participe la astfel de cursuri? Mă îndoiesc că o să le placă această condiție a sacrificiului de sine.

Răspuns: Acest lucru se datorează faptului că ne înșelăm singuri. Credem că avem de câștigat când insistăm să luăm poziție. Dar cine beneficiază de acesta înșelăciune? Vrem să iubim și să ne împlinim doar pe noi folosindu-ne de cei iubiți și de familia noastră. În final, asta nu ne aduce nici plăcere și nici iubire.

Trebuie să învățam o persoană cum se împlinească în forma corectă, care este perfectă și eternă. Iar această împlinire este posibilă iubind pe ceilalți, deoarece doar așa se poate dărui celorlați, să-i împlinim la nesfârșit, dobândind în mod continuu plăcere din asta.

Este un cerc continuu care se întoarce tot timpul la mine, și în maniera asta ajung la un sentiment de iubire absolută, eternă, ba chiar mai mult – viață eternă.

Atunci nu mă voi mai consuma pe mine şi mediul meu, din contra, aduc la viață pe toată lumea din jurul meu cu iubirea mea. Astfel, ating sentimentul de ascensiune fără sfârşit la o dimensiune superioară, la grădina Edenului, la viața eternă. Iubirea este paradisul.

Aşadar, nu trebuie să căutăm undeva anume iubire, trebuie doar să o construim.

Din emisiunea de pe Kab TV “O viaţă nouă” din 30.07.2015

Familia viitorului este o fuziune de minți și inimi

Întrebare: Cum arata o familie de pe pământ, cu o relație spirituală correctă?

Răspuns: Este greu de spus, deoarece nu am văzut încă astfel de exemple în viața noastră. Pentru moment, suntem încă într-o stare de rupere, în exil.

Prin urmare, încă din timpul Rabinului Akiva, după distrugerea Templului, nu știm nimic despre astfel de familii care ar corespunde printr-o relatie spirituală corecta cu Creatorul.

Mai mult decât atât, este scris cu privire la modul în care Cabalistii din trecut sufereau din cauza soțiilor lor care aveau de multe ori personalitati foarte dificile și prezentau numeroase plângeri și cereri. Cabaliștii acceptau aceasta ca fiind inevitabil și o consecință a ruperii și a exilului  care există.

Un cuplu spiritual ar trebui să se simtă ca în cazul în care există un singur corp, in comun acord și înțelegere, completandu-se reciproc printr-o fuziune a minților, inimilor, și intențiile reciproce. Tot ceea ce există în corpul celuilalt, în mintea și in inima lui, as accepta ca propriile mele gânduri și sentimente.

Iar acestea nu sunt doar cuvinte frumoase,ci sunt cu adevărat simțite chiar pe nivelul cel mai pământesc, fiziologic. Dacă ceva este dureros in partenerul tau, atunci simți această durere în corpul tau, chiar daca nu-ti spune despre el. Aceasta este o unire completă a corpurilor în conformitate cu unirea sufletelor.

Vom ajunge la această stare cu atat mai curând cu cat vom începe să ne corectam în legătură cu dragostea noastră generală a unuia pentru altul.

Din KabTV lui „O Noua Viata” 7/30/15

Înveliș fizic și esența spirituală

Întrebare: Cum poate cineva deveni bărbat adevărat sau femeie adevărată? Cum ar trebui să fie un bărbat și o femeie în starea ideală (pură).

Răspuns: Starea ideală pentru un bărbat și o femeie este atunci când sunt total compatibili cu grupul, fiecare în funcție de propriile circumstanțe și indiferent de sex.

Când o persoană se integrează complet într-un grup și ia asupra sa toate grijile și problemele grupului, devine în felul acesta partea din grup care dăruiește, adică partea masculină.

Nu are nici o legătură cu fizionomia, înfățișarea externă a unei persoane sau sexul persoanei.

Întrebare: Atunci, de ce este așa de complicat tot ce ține de lumea noastră?

Răspuns: Pentru că, pe de o parte, lumea noastră a fost creată după discernăminte spirituale și pe de altă parte, înfățișarea noastră fizică este fixă. În această lume, un bărbat nu poate deveni femeie peste noapte în timp ce în spiritualitate lucrul acesta este posibil, așa încât înfățișarea omenească nu are nici o legătură cu nivelul nostru spiritual.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 06.12.2015

De ce nu există învăţători de Cabala dintre femei?

Întrebare: De ce nu există femei care să fie învăţători în înțelepciunea modernă a Cabalei?

Răspuns: În vremurile străvechi au fost multe femei care au fost Cabaliste precum Sara, Rebeca, Rachel, Lea, Miriam și așa mai departe. Cu toate acestea, în ultimii 700 de ani nu pot să spun de nicio femeie care să fie la același nivel.

Întrebare: Dar înțelepciunea Cabalei oferă șanse egale tuturor?

Răspuns: A existat o perioadă în care șansele nu erau egale deoarece iudaismul era în întuneric, în exil. Iudaismul adevărat este derivat dintr-o dorință de a-L atinge și revela pe Creator, o dorință de a fi asemănător Lui – lucruri care sunt atinse prin conexiunea dintre noi. După distrugerea templului (Beit HaMikdash), am fost în întuneric, în ură nefondata, distanți și lipsiți de înțelegerea unde ne aflăm. Am efectuat acțiuni mecanice, fără să știm cum și de ce. Astăzi, aceste acțiuni se numesc iudaismul.

Am schimbat adevărata învățătura, Lumina, pentru cerințe complet lipsite de Lumina și de atingere a Lumilor Superioare, pentru interpretări de neînțeles.

De 2000 de ani, am trăit precum în evul mediu și doar în ultimii douăzeci de ani înțelepciunea Cabalei a început să fie treptat dezvăluită. În grupul Bnei Baruch există un program identic pentru femei și barabati. Ambele grupuri studiază cursuri indentice. Este clar că întreagă lume trebuie să cunoască sistemul de conexiune, în caz contrar, nu vom putea supraviețui. Așadar, femeile trebuie să participe la această deoarece femeile sunt cele care influențează bărbații și este necesar să folosim acest lucru pentru a-i trezi pe bărbați.

Un bărbat este ca un copil  mic. Este interesat de fotbal și alte lucruri mărunte, în timp ce femeile privesc viața mult mai sobru. Așadar, dorim să vedem o participare serioasă din partea femeilor.

Din discuţie la Centrul Cultural Evreiesc din Moscova din 24.11.2015

Despre bărbați și femei în lumea spirituală

Întrebare: Cum se raportează înțelepciunea Cabala la bărbați și femei? Este în funcție de gen, de modul în care gândesc sau este altceva?

Răspuns: Atât femeia cât și bărbatul sunt partea de primire feminină în raport cu Lumina Superioară. În lumea spirituală un mascul (bărbat) este cineva care primește în scopul de a dărui. Dăruirea este partea masculină pentru că ne schimbăm partea nostră feminină în parte masculină iar partea feminină continuă să primească. că rezultat al dezvoltării spirituale este create o forță care rezistă ego-ului, care se numește Masach (ecran), iar apoi rezistenţa este sub formă de masculine sau feminin indiferent de genul cuiva.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 06.12.2016

Cel mai sigur loc de pe suprafața pământului

Întrebare: După începerea conflictului dintre Ucraina și Rusia, a existat o creștere  mare a emigrării evreilor de acolo. Amenințarea împotriva evreilor care au rămas acolo este mai mare decât față de restul cetățenilor ai altor națiuni?

Răspuns: Fără nici un dubiu. Atât timp cât nu creștem metoda de unire, lumea va avansa către o mai mare separare, mult mai rapid: va fi rău pentru evreii de pretutindeni.

Anti-Semitismul și ura vor crește și nici un loc liniștit nu va rămâne în lumea în afară Israelului. Iar dacă nu începem să facem ceva de dragul conectării și unității în Israel, evrei  se vor deplasa în căutarea unui loc mai bun. Dar nici în alte locuri nu vor găsi nimic. Va începe  o neliniște generală.

Întrebare: Când există conflicte și confruntări în Israel, multe familii tinere cu copii se deplasează de aici pentru a le asigura siguranță copiilor lor, și nu din cauza unor considerente economice. Este acest pas justificat?

Răspuns: Voi răspunde cu un exemplu din familia mea. Toate rudele mele apropiate au ajuns în Israel și de aici s-au deplasat în Canada. Chiar și înainte de asta, alte rude au părăsit Rusia, au emigrat în Anglia, și trăiesc acolo de atunci.

În timpul călătoriilor mele pentru conferințele din întreagă lume, m-am întâlnit cu ei de mai multe ori, precum și cu media și oameni obișnuiți, și nu am observat că persoanele care trăiesc în afară țării să fie mai fericite, mai vesele și fără griji. Au vieți obișnuite ca toată lumea.

O persoană din Israel, chiar dacă se plânge de orice, simte schimbării interioare vii , ceva în ea se schimbă în mod constant.  Percepe totul din jur că fiind al său și în nici un alt loc din lume nu simte ca și cum ar trăi în națiunea sa, fie bine sau rău, dacă iubește sau urăște.

Nu cred deci că ar trebui să plecăm de aici, chiar dacă există uneori justificări. Mai mult decât atât, aceaşi amenințare nu există aici,cât să ne forțeze să plecăm.

Întrebare: Ce facem când presa națională (Israeliană) anunța începutul unor operațiuni?

Răspuns: Aceasta este presiune psihologică, nimic mai mult. Dacă luăm în calcul ultima Intifada, care sper să fie în scădere, câte persoane au fost rănite aici, în comparație cu numărul vitimelor ucise în alte țări, în vreme de pace?

Comentariu:  M-am gândit la acest subiect. Iubesc națiunea această deoarece una dintre cele mai importante valori aici este valoarea vieții umane; este cu mult  mai apreciată aici decât în alte țări.

Răspuns: Dacă ar fi să schimbăm atmosferă, astfel încât legătură dintre oameni să devină mai bună și mai caldă, dacă lumea ar simți că părăsește o mare și unită famile, nimeni nu ar mai plecă de aici.

Din webminarul din 13.01.2016

 

De la o lume a iluziilor la o lume a realității

Întrebare: De câțiva ani, am tot încercat să înțeleg cine sunt și care este misiunea mea în viață. Cum este posibil să-mi continui calea fără să devin confuz și să fiu capabil să diferentiez adevărul de iluzie.

Răspuns:  De fapt, noi toți de aflăm într-o lume complet iluzorie și începem să atingem această înțelegere prin studiul metodei intelelpciunii Cabalei.

Dar cum putem găsi adevărata lume, imaginea adevărată unde trăim cu adevărat și nu natura aceasta pe care presupunem că o simțim, această presupusă lume- aceasta este problema. Pentru asta trebuie să studiem și să ne angajăm în înțelepciunea Cabalei.

Cabala descifrează recepția, percepția și senzația. Lumea noastră imaginară, care este formată petru noi astăzi prin intermediul simțurilor noastre fizice foarte limitate, se sparge și se deschide în față noastră și începem să vedem o altă lume, care este următorul nivel al dezvoltării umane.

Acei oameni în care este trezită nevoia de a simți viața în forma sa adevărată și nu să rămână într-o iluzie, în general  vin la înțelepciunea Cabalei, încep să studieze și devin implicaţi serios în ea.

Pentru a dezvoltă simțuri noi, trebuie să ieșim în afara noastră, a simțurilor noastre prezente.  Am primit deci iluzia că suntem în această lume astfel încât pare că lângă noi sunt oameni ca noi, care tânjesc să atingă adevărată lor stare și realitatea înconjurătoare.

Mergând în afara noastră înseamnă să începem să ne legăm, participăm și să ne conectăm cu oameni ca noi, astfel încât intregrarea noastră reciprocă unul cu celălalt să ne ajute  să simțim ce este în afara  noastră în loc de ceea ce este în interiorul nostru. Atunci vom începe să percepem lumea care este în afara noastră și nu ce este în interiorul nostru.

Aceasta este sarcină noastră principală, care este pusă în aplicare printr-o lege foarte simplă, “ Să iubești pe aproapele tău că pe tine însuţi” (Leviticul 19:18). Asta înseamnă că începem să ne raportăm la ceilalți cum o facem cu noi înșine, și ne uităm la lume prin sentimentele lor. Aceasta este cee ce se numește, “ să ieși din tine”.

Cabaliștii ne-au dat o lista completă cu îndrumări cu privire la modul de atingere a conexiunii corecte dintre noi, și prin realizarea acestor îndrumări, lucrând într-un grup organizat, atingem o stare în care fiecare dintre noi îi simte pe ceilalți și nu pe el însuși.

În modul acesta persoană iese în afară sa către ceilalți, simțind cu ceilalți o stare mai înaltă, și în acest fel ceilalți devin detașați de ei înșiși și sunt integrați cu persoana, ei simțind starea lor superioară, iar apoi, fiecare dintre noi începem să atingem un nou sistem al structurii lumii, ceea ce se găsește în afară ei.

Odată cu aceasta, toate limitările percepției acestei lumi dispar și începem să simțim  tot ce este în afara noastră și atingem asta prin simțuri noi externe și  nu cele fizice: văz, auz, gust, miros și tactil.

Simțurile externe sunt construite în așa fel încât omul este deasupra dorinței sale, împotriva tendinței sale egoiste să acapareze totul pentru sine. Atunci  el căpăta caracteristici noi, trăsături de dăruire, iubire, trăsături care merg în afara sinelui.

Noile simțuri care sunt dobândite de către noi, le numim “suflet” prin care simțim lumea superioară și nu mai suntem deranjați de percepția noastră limitată. Atunci începem să înțelegem, să atingem și să simțim tot ce se întâmplă cu adevărat cu noi și în întreagă creație.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 13.12.2015

 

Construim viață noastră spirituală aici!

Întrebare: Cum ne organizăm în starea spirituală Ubar (Fetus) , iar grupul precum un uter în care acest Ubar se dezvoltă?

Răspuns: Depinde de noi să ne construim din nimic. Creatorul  mă aduce la grup și-mi spune că trebuie să-mi cosntruiesc viața spirituală aici! Acum, depinde de mine să mă cosntruiesc ca un Ubar și să fac din grup un uter. Acesta este singurul lucru care îmi este dat.

Depinde doar de mine să construiesc în jurul meu o societate pe care să o folosesc precum un uter sau incubator, cu planul de a mă susține constant și să fie un exemplu pentru mine, un standard pentru nivelul superior, către starea de perfecțiune. Voi putea să exist în acest mediu cu condiția să am în mod constat deschisă  o conexiune îndreptată din ce ce în ce mai mult către nivelul superior perfect.

Depinde doar de mine să construiesc toate astea de unul singur. La urmă urmei sunt într-o stare în care nu am nimic. Nu există nici un Creator. Există doar esența Lui, o forță pe care nu o cunosc. Trebuie să formez toate acestea cu mâinile mele.

Întrebare: Prin ce mijloace îmi construiesc mediul? Doar prin a spune tuturor să aprecieze proprietatea dăruirii?

Răspuns: Există multe articole ale lui Rabash care sunt dedicate construirii grupului. Tot ce trebuie este să ideplinim instrucțiunile lui și să-l construim. Cu toate acestea, trebuie să mă construiesc în două forme.  Construiesc nivelul superior, grupul, pentru mine, și construiesc Ubar-ul, nivelul inferior, pentru grup.

Ubar-ul suntem noi toți împreună. Ne facem mici și ne anulăm fiecare dintre noi privitor la grup, la prieteni. Ubar-ul este de asemenea co-creația noastră comună. Prin anularea noastră putem să ne conectăm împreună.

Grupul este nivelul superior. De asemenea este caracterul comun dintre noi dar deja în forma dăruirii. Cu cât iubim mai mult grupul, îl înălțam, îl percem ca un tot măreț, cu atât mai mult îl mărim în jurul nostru și putem exista în el.

Atât Ubar cât și uterul sunt construite de Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare), Lumina care Reformează.

Cu toate acestea este nevoie de o muncă pentru două forme opuse pentru acest lucru. Uneori este îndreptată în jos pentru anularea de sine. Acesta este  modul în care construim punctul din Malchut. Uneori este orientată în sus pentru a construi Keter. Keter-ul pe care îl construim este legat de  nivelul superior.

Acum rezumăm tot ce am învățat mulți ani privitor la grup. Am trecut peste aceste articole de multe ori, dar remarcăm cât de multe concepte nu au reușit să penetreze încă  inimile noastre. Auzim constant de structura grupului, dar este încă dificil pentru noi de digerat aceste principii.

Când explicăm acestea publicului larg, trebuie să înțelegem că ei sunt mult mai îndepărtați de aceste concepte. La urmă urmei, noi suntem familiarizați cu stările spirituale. Au fost numeroase schimbări spirituale care ni s-au întâmplat și încă nu am urcat pe scara spirituală.

Perioada de pregătire înainte de primul nivel spiritual este foarte lungă, dar suntem la capătul ei. Trebuie doar să înțelegem că este necesar să ne raportăm publicului larg cu dragoste și comprehensiune, oferind explicațiile picătură cu picătură.

Din partea a treia a  Lecţiei zilnice de Cabala 2/12/14, Talmud Eser Sefirot