Noi ne conectăm pentru a fi garanţi pentru celălalt, dar spune-mi: Câţi bani aveţi în contul bancar pentru ca să vă doriţi să fiţi garantul meu? Ştiţi câte datorii am, care sunt probleme mele ? Nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu mine mâine şi va trebui să acoperiţi asta. Câte milioane aveţi pentru a-mi da tot ceea ce-mi lipseşte ?

Nu sunteţi garant decât dacă construiţi o relaţie cu mine, când vă faceţi griji ca nimic să nu-mi lipsească, când vă deschideţi pentru mine, dar nu fizic. Fizic, niciunul dintre noi nu este capabil să facă ceva. Chiar dacă toate băncile americane vă susţin, nu veţi fi, încă, în măsură să fiţi garantul meu, în nimic. Deci, cum ne putem angaja pentru a fi garanţi unul pentru celălalt ?

Nu există garanţie în nimic, doar pentru a deschide calea pentru Lumină. Voi neutralizaţi ego-ul şi Lumina intră şi modifică atitudinea mea faţă de viaţă. Nu trebuie să-mi arătaţi că aveţi cunoştinţe sau abilitate, o acoperire corporală pentru probleme mele sau lipsuri. Aveţi nevoie doar de a deschide uşa pentru Lumină şi mă opresc brusc să-mi mai fac griji pentru mine.

Tot ceea ce vi se cere este numai să vă comportaţi faţă de mine deasupra ego-ului vostru şi restul va face Lumina. Creatorul va termina această muncă pentru mine dar voi trebuie să o începeţi. Dacă purtaţi un sac greu în spate şi sacul este pe punctul de a cădea de pe umerii voştri, atunci veţi obţine ajutor pentru a-l duce. Totuşi, dacă sacul nu este greu şi nu cade şi voi vă plângeţi că este dificil să-l duceţi, atunci nu vă aşteptaţi la ajutor.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.10.2013, Shamati 38 “Frica de Dumezeu este comoara lui”

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este funcţia organizatorilor meselor rotunde? Ce ar trebui să gestioneze, ce ar trebui să lase în autogestiune ?

Răspuns: Gazda unei mese rotunde trebuie să fie ca o bonă, un profesor, un lider. Orice modificare în discuţie vine doar de la instruirea sa şi de la întrebările sale.

Participanţii nu inventează nimic, sunt constant dirijaţi şi ghidaţi. Puţin câte puţin, ei împart experienţa conexiunii şi, de acolo, merg mai departe. Dar, fără un ghid, aceasta nu va dura, se vor încurca ei înşişi. Prin urmare, ei trebuie să urmeze cu stricteţe instrucţiunile sale.

Moderatorul şi participanţii la mese rotunde pun în aplicare acest instrument comun, acest Kli, astfel încât toţi vor cânta la concert şi astfel, va rezulta o armonie uniformă. Şi toată lumea va fi stimulată prin aceasta, va fi umplută de crearea unui grup între ei, conexiune, în care fiecare dintre ei dispare şi începe să se hrănească de la această comunitate care s-a format între ei.

Toate acestea se întâmplă sub îndrumarea moderatorului. De la început, el organizează o listă precisă de întrebări pe care le vor discuta, dar pe drum, el le poate ajusta, deoarece el are nevoie să simtă ce trebuie schimbat, în funcţie de ceea ce se discută şi cum.

De exemplu, în cursul discuţiilor de acest gen, mă aşez în general la distanţă şi nu deranjez participanţii la mesele rotunde, dar ei ştiu că sunt pregătit să-i ascult. Le pun o întrebare şi, în funcţie de răspunsurile lor, le dau corectare şi direcţie: următoarea întrebare şi o altă întrebare. Avansez în funcţie de întrebările care au fost pregătite de la început. Dacă aud că ceva nu este corect sau este deformat într-un anumit mod, atunci pun întrebarea următoare astfel că ei corectează răspunsul precedent.

Deci, există ajustări constante până ce vom atinge o stare în care participanţii la discuţie simt că au ajuns la o concluzie comună şi, în principiu, s-au ridicat deasupra lor, s-au conectat într-o singură părere, o singură dorinţă. Un “copil” obişnuit apare ca rezultat al discuţiilor şi le dă un sentiment de plenitudine, atât emoţional, cât şi intelectual.

Din kab.tv, “în timp”, 15.09.2013

Filed under: Ateliere, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Ce este o democraţie? Întreaga naţiune, compusă din milioane de oameni, se adună împreună, şi oamenii sunt întrebaţi: „Ce vreţi?” Unii spun că vor fotbal, alţii spun că vor Coca Cola, şi li se spune „Veţi primi ceea ce vreţi”. Ce altceva ar putea să vrea masele dacă nu sunt educate, dacă nu sunt ridicate pe scara spirituală? Într-un astfel de caz, democraţie duce la involuţie, la degradare. Deci, ce este atât de bun la democraţie?

Democraţia este bună numai când facem un cerc, ceea ce înseamnă că numai într-un grup. Aici greşeşte întreaga lume. Ideea de acum despre democraţie este ideală, dar trebuie împlinită numai în anumite condiţii. Este imposibil să o implementezi printre mase, printre oameni care nu se gândesc la ziua de mâine. Deci, oamenii nu merg să voteze pentru că nu le pasă cine este ales. Ei doar strigă şi resping faptul că guvernul nu face ceea ce vor ei.

Nici cei de la guvernare, de la toate nivelele, dar nici oamenii conduşi nu înţeleg ce reprezintă democraţia. Asta pentru că nu este în vasele lor; este în vase rotunde, care nu li se potrivesc deloc. Oamenii au nevoie de un rege, o putere autoritară. Un rege simte că „Statul sunt eu; este tot al meu!” şi lui îi pasă de supuşii lui, ca cetăţenii săi să se simtă bine din moment ce ei îi aparţin lui. El lucrează pentru bunăstarea tuturor din cadrul naţiunii, din moment ce este toată a lui.

Deci, dacă o naţiune există în mod egoist, ea are nevoie de un rege. Totuşi, dacă un stat avansează spiritual, are nevoie de o democraţie. Acestea sunt contrarii: „cercuri” (Igulim) şi „linia dreaptă” (Yosher), cele două forme ale vaselor. Nu trebuie să le încurcăm una cu alta din moment ce niciuna nu este mai bună sau mai rea. Vedem că democraţia nu funcţionează, şi acestea sunt doar cuvinte frumoase. Alegeri libere şi libertatea de exprimare în media sunt toate doar nişte jucării. În realitate, liderii societăţii fac ceea ce trebuie să facă.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Educatie, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Ca rezultat al conexiunii dintre oameni în timpul unui atelier sau al unei mese rotunde, se crează mintea colectivă . Un asemenea fenomen este cunoscut drept „înţelepciunea mulţimilor”. Dacă oamenii se unesc, atunci o forţă suplimentară iese la suprafaţă şi ceva nou care depăşeşte capacităţile lor se naşte între ei. Fiecare posedă o inteligenţă şi capacităţi mediocre şi face greşeli răspunzând la întrebări. Totuşi, când le discută cu toţii împreună, ascultând părerile celorlalţi şi complimentându-se unii pe alţii, răspunsul va fi corect sau foarte aproape de cel corect.

Fiecare dintre ei greşeşte într-o direcţie diferită şi astfel, în medie, răspunsul este corect. Totuşi, nu este vorba despre legea din statistică a numerelor mari ci despre aspectul emoţional. Când oamenii se unesc şi vor să rezolve o problemă împreună, primesc un simţ special. Nu este vorba doar despre răspunsul în medie. Din moment ce au încercat să găsească o soluţie împreună, iese la suprafaţă a adunare specială.

Noi nu cerem pur şi simplu un răspuns din partea fiecăruia ca într-un studiu statistic, ci îi aducem împreună şi vrem să ajungem la un rezultat comun. Apoi, ei nu greşesc. Aceasta este consecinţa conectării, nu doar un răspuns care rezultă după o rotunjire când o greşeală o compensează pe alta.

Când oamenii se conectează, o forţă suplimentară specială iese la suprafaţă, care propulsează la nivelul următor. Cu toţii suntem la treapta de jos; zece la un grad mai jos sunt egali cu unu la un grad mai înalt, la fel cum întregul nivel neanimat este egal cu o plantă, şi toate plantele cu un animal, şi toate animalele cu o fiinţă umană.

Nu este o ecuaţie simplă. Forţa Creatorului trebuie adăugată pentru că este nevoie de ea pentru a ne schimba de la nivelul neanimat, unde toate elementele sunt legate unele de altele, la nivelul vegetal pentru a deveni o plantă. Totuşi, trebuie să ştim că această forţă este mereu la dispoziţia noastră. Lumina Superioară luminează mereu. Odată ce ne conectăm, Lumina Superioară, va începe instant şi automat să acţioneze asupra noastră şi să ne ridice la gradul următor.

De aceea, se spune că întregul nivel neanimat este echivalent cu o plantă. Lumina Superioară este inclusă în mod automat în această formulă. Aparent, ştim a priori că Lumina Superioară va acţiona şi îi va ridica.

Răspunsul comun nu este obţinut din media tuturor răspunsurilor. Organizând ateliere şi formând cercuri, trebuie să ajungem la o decizie comună, o definiţie care va fi în centrul cercului. Nu avem nevoie de zece opinii separate. Asta nu va produce nimic. Doar va complica lucrurile la fel ca simpla filosofare: unu spune una şi altul zice alta. Asta este analiză. Totuşi, noi avem nevoie de sinteză, factorul general aparţinând gradului superior!

Încă nu ştim cum să folosim atelierele în mod corect. Atelierul este un vas spiritual, un instrument pentru a ajunge la corecţia finală. Drept rezultat, trebuie să ne ridicăm la nivelul adunării grupului lui Rabbi Shimon. Îl numim cu acest cuvânt atât de lumesc „atelier”, dar el implică o conexiune spirituală. Atelierele trebuie schimbate. Vom lucra la asta. Nu trebuie să fie doar predate. Această abilitate vine treptat, şi presiunea din afară ajută la asta.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Unitate - Niciun comentariu→

Doar cu condiţia unităţii în grup vom fi în măsură să reuşim în drumul nostru. Şi, dacă nu există o astfel de unitate, forţele noastre sunt neglijabile. Va fi doar o forţă materială şi, chiar dacă vom reuşi ceva, va fi superficial. Putem să avem mari realizări materiale, dar ele nu valorează nimic în sens spiritual. Grupul trebuie să păstreze unitatea lui, conexiunea şi egalitatea ca o necesitate vitală!

Trebuie să ne comportăm faţă de persoanele exterioare ca toată lumea, utilizând tribunale, avocaţi, aşa cum se obişnuieşte în lume. Dar interior, între prieteni, toate relaţiile trebuie să fie construite sub formă de cercuri. Unul nu-l blochează pe celălalt: în cercuri (Igulim), în interior şi exterior, în linie.

Puteţi fi un mare cabalist, dar în exterior, trebuie să vă comportaţi conform “liniei” standard ca toţi ceilalţi. Dacă cineva încearcă să te înşele, trebuie să acţionezi în consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie să furi, dar nu trebuie să fi un prost naiv, care este, de obicei, modul în care oamenii din exterior doresc să vadă un cabalist. Dacă toată lumea se comportă în acest mod, de ce un cabalist ar trebui să se comporte altfel? Oamenii cred că el va fi numit un om drept, dacă permite fiecăruia să se profite de el. Desigur, el nu ar trebui să fie un naiv.

Acest lucru este valabil pentru comportamentul extern în lumea din afară, dar în interiorul grupului, trebuie să păstrăm cercul într-un mod cât mai precis, garanţia reciprocă ne obligă să păstrăm egalitatea. Totuşi, această egalitate trebuie să fie relativă, ceea ce se cere de la toţi, fiecare conform capacităţilor sale, este capacitatea de a se anula. Egalitatea înseamnă că toată lumea investeşte cât de mult poate, cel puţin, munceşte la asta.

Grupul nu ar trebui să aibă oameni care controlează după bunul plac. Poate că au dreptate şi ştiu cum să controleze totul, dar asta nu aduce un câştig spiritual. Putem ajunge la o enormă reuşită materială, dar, dacă nu există componentă spirituală, totul se va sparge, ca un balon de săpun.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “600 000 de suflete”: Moise este egal cu 600 000…

“Moise” este un concept. Totuşi, în acest caz, se spune că Moise este o persoană care a atins conexiunea completă cu toate părţile singurului suflet care există în realitate. El a fost divizat în 600 000 de părţi şi aceste părţi au fost divizate în mici fracţiuni. Moise este un atribut, o stare în care toate elementele sunt încorporate.

Prin urmare, o persoană care a atins nivelul Moise, poate trăi într-un singur suflet şi atinge conexiunea cu toate celelalte părţi conform principiilor: “Nu face altora ce ţie nu-ţi place să ţi se facă” (un drept) şi “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (un drept complet). Şi, prin urmare, principiul “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău” este îndeplinit, starea perfectă.

De aceea este spus că Moise este egal cu toate celelalte suflete, întreaga lume.

Totuşi, pe de altă parte, este spus că fiecare trebuie să atingă nivelul Moise, deoarece, în plus faţă de apartenenţa la un suflet general, fiecare din noi are o scânteie particulară şi această scânteie trebuie să includă toate celelalte suflete şi să le unească într-un singur suflet.

Oricine poate atinge nivelul lui Moise şi să conecteze pe toată lumea în jurul lui. De acolo, el ajunge la sufletul întreg general. Acesta apare ca sufletul său, el descoperă totul plecând de la scânteia lui, de la rădăcina sufletului său.

Pentru mine, procesul începe prin conexiunea cu ceilalţi. Există oameni la care sunt conectat într-o stare numită grup şi există ceilalţi, lumea exterioară cu care stabilesc o conexiune externă pentru moment. Dar în final, conectez pe toată lumea în unul singur şi descopăr unitatea. Dar, eu o descopăr pe baza Reshimot ale mele (gene spirituale), în punctul meu din inimă (• ) . Din acest motiv, eu pot vedea lumea. Nu contează în ce punct conectez intenţia în scopul de a-mi dărui mie, eu sunt mereu cel care dăruieşte. Percepţia mea rămâne mereu subiectivă şi nu pot  să văd lumea prin ochii altcuiva, nu pot să mă îmbrac în cineva şi să simt ceea ce simte, prin el. Acestea sunt legile naturii.

Descopăr suma tuturor vaselor (dorinţelor) pe baza atributelor mele, care nu dispar. Altcineva, de asemenea se conectează la toată lumea, inclusiv eu şi o descoperă în el, în funcţie de atributele sale. Descoperim amândoi întreaga lume, fiecare din punctul lui de vedere.

Mai târziu, după conectarea la lumea întreagă, ating finalul meu particular de corecţie. În plus, după ce toată lumea atinge acest nivel, soseşte o forţă specială, Lumina care uneşte toate stările noastre particulare într-o stare generală întreagă, finalul general al corecţiei.

Nu ştiu ce este, nu ştiu dacă răspunsurile individuale dispar acolo. La urma urmei, acum toate piesele sunt corectate şi ele formează un singur corp. Există diferite ipoteze. Poate că toate celule sunt încorporate în alta, în toate sensurile şi redevin Partzuf lui Adam HaRishon (primul om), aşa cum era înainte de spargere, înainte de păcat, dar acum intensitatea conexiunii la Creator este de 620 de ori mai mare.

Astfel, noi avem acelaşi suflet şi fiecare trebuie să atingă nivelul lui Moise, care include toate sufletele. Nu există contradicţie aici.

Fiecare suflet este pregătit să absoarbă sufletele lui Moise, Aaron, Samuel, David, Solomon şi, în mijlocul acestuia, progresaţi prin perioade de dezvoltare. În timpul ieşirii din Egipt şi recepţiei Torei, sufletul lui Moise este revelat.

Am traversat o perioadă de corecţie prin care, o parte a sufletului colectiv, a fost deja corectată. Această parte este numită “strămoşi”. Este capul Partzuf unde totul este dăruire.

Apoi, există partea numită “fii” care este imperfectă. Ea a fost corectată în timpul exilului din Egipt, primul şi al doilea Templu şi există corecţii şi corupere în această parte. Ultima parte, ultimii două mii de ani, nu au fost corectaţi deloc şi avem încă timp pentru a ajunge la răscumpărare completă.

Deci, utilizăm sistemul general în care există partea corectată a “strămoşilor” (HBD), partea “fiilor” (HGT) care este, în parte, corectată şi noi, generaţia exilului, “ultima generaţie”.

Noi suntem toţi încorporaţi în toată lumea şi întrega istorie pe care am trăit-o funcţionează pe toate generaţiile din starea generaţiilor precedente. De aceea există conceptul “meritul strămoşilor noştri”, vasele pe care aceste suflete le-au corectat deja. Astfel, astăzi, muncim la integrare şi avem pe ce să ne bazăm .

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala, 10.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam, “600 000 de suflete”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce trebuie să fac dacă regret eşecurile mele din trecut şi asta mă împiedică să mă gândesc la altceva?

Răspuns: Când ceva s-a întâmplat deja nu are sens să regreţi şi trebuie să laşi în trecut lucrurile din trecut. Nu e nimeni în afară de El şi ai făcut tot ce ai putut, conform „Dacă eu nu sunt pentru noi, cine este pentru mine” şi totul este în mâinile Creatorului din moment ce nu e nimeni în afară de El. Nu trebuie să regretăm trecutul. Trecutul este înghiţit deja în Ein Sof (Infinitate). Nu sunt responsabil pentru asta; este Creatorul care acţionează prin mine.

Am făcut tot ceea ce am putut şi succesul meu sau lipsa lui depinde de Creator. El a aranjat astfel acţiunile mele, vrând să-mi arate cât de departe sunt încă de El astfel încât prin acţiunea următoare voi fi gata să mă conectez cu El.

Nu trebuie să mă gândesc acum la stările din trecut, ca şi cum aş fi fost eu cel care a ales şi a hotărât ce vor fi aceste stări. Aceste gânduri impure (Klipa) sunt o greşeală, o înşelăciune, dacă mă gândesc că eu am făcut ceva şi nu a fost Creatorul cel care a făcut totul prin mine. Nu putem spune asta despre viitor, dar, fără îndoială, trebuie să ne referim astfel la trecut.

Repetăm această greşeală toată viaţa noastră. O persoană se chinuie pe ea însăşi pentru o greşeală făcută în vremea când era la şcoală sau la universitate, şi regretă asta toată viaţa, inclusiv ziua de ieri şi ultimele momente, dar este interzis să facem asta.

O persoană care este pe moarte trebuie să spună că întreaga lui viaţă a trecut şi nu i-a aparţinut cu adevărat şi nu a fost ea cea care a făcut totul. Gândul superior l-a creat şi i-a dat naştere undeva în trecut şi l-a pus pe o anumită cale, prin diferite acţiuni, şi acum ajunge la sfârşitul drumului într-o anumită stare şi se îndreaptă spre următoarea.

Nu putem schimba nimic din trecut şi nu putem plănui nimic pentru viitor, nici măcar pentru două clipe din viitor. Acum descoperim acest adevăr din ce în ce mai mult în lume: toate planurile noastre pe termen lung nu funcţionează. Poţi să acţionezi doar în momentul în care te afli şi munca ta este să aderi la Creator. Dar gândul despre momentul care a trecut sau despre momentul următor este un semn al lipsei de credinţă, al lipsei de adeziune, al lipsei de dăruire.

În starea mea actuală, ader complet numai la Creator. Fă din dorinţele tale dorinţele Lui şi acţiunile tale să fie acţiunile Lui şi tu nu mai ai nimic altceva de făcut; este foarte simplu.

Să regreţi trecutul este o Klipa foarte urâtă, o forţă impură, care ni se zugrăveşte în imagini din trecut, forţându-ne să simţim o mare părere de rău: de ce am făcut asta; de ce am rănit pe cineva; cum am greşit; ce am greşit etc. – este o greşeală bine cunoscută şi toată lumea trece prin ea.

Din partea a doua a Lecţiei Zilnice de Cabala, 07.10.2013, Introducere la Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Fiecare dintre noi locuieşte într-un ocean de Lumina Infinitului, lumina dăruirii şi a iubirii, dar nu percepem aceasta deoarece suntem separaţi unii de alţii. Cum trăim asta? Începeţi să vă uniţi cu toată lumea, la urma urmei, există un motiv pentru care este scris: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine – aceasta este marea lege a Torei” (Tora are aceeaşi rădăcină precum cuvântul „Ohr”, Lumină).

Pentru a face asta, beneficiaţi de un grup. Dacă atingeţi o astfel de legătură cu prietenii, care este similar cu Lumina într-o mică măsură, veţi începe să o percepeţi, să o descoperiţi. Şi asta nu depinde decâtde voi! Nu aşteptaţi ca grupul să facă această muncă pentru voi, grupul este deja acolo. Dacă îl stabiliţi corect, veţi vedea că el este deja în interiorul Luminii.

Este doar asta „oricine judecă se bazează pe propriile defecte”. Şi, dacă nu sunteţi pregătiţi şi nu sunteţi în interior, fiecare dintre ei vă va părea un egoist fără valoare, incapabil de a realiza ceva. Dar, dacă intraţi în grup în mod corect, veţi descoperi că fiecare este unit cu celălalt prin garanţia reciprocă şi este în perfecţiune în interiorul Luminii Superioare. Şi vă conectaţi la această Lumină.

Astfel, unind dorinţele, Kelim (şi noi toţi suntem dorinţe), graţie calităţii acestei unităţi, veţi ajunge la Lumină. În mijlocul acestor dorinţe, veţi descoperi fenomenele considerate Lumină, ca atunci când veţi descoperi că anumite mecanisme sunt gestionate de energia electrică. Lumina care este dezvăluită reprezintă gradul de conectare, măsura dăruirii, între voi toţi.

Şi toate cuvintele Torei, precum „Israelul întreg sunt prietenii”, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, „Nu face altora ce ţie nu-ţi place”, nu sunt simple cuvinte. Sunt legile naturii; observându-le, veţi găsi Lumina care vă umple.

 Din „Cabala pentru începători”, kab.tv, 18.12.2010

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefiroţi: Am interpretat odată vorbele înţelepţilor noştri, Cel a cărui afacere este Tora. Măsura credinţei lui este vizibilă în practicarea Torei de către el pentru că literele cuvântului Umanuto (afacerea lui) sunt aceleaşi (în ebraică) cu literele cuvântului Emunato (credinţa lui).

Este ca atunci când o persoană are încredere în prietenul ei şi îi împrumută bani. Poate are încredere în el pentru un leu, dar dacă cere doi, va refuza să-i împrumute. E posibil să aibă încredere pentru o sută de lei, dar nu pentru mai mult. De asemenea, poate să aibă încredere în el să-i împrumute jumătate din proprietăţi, dar nu toate proprietăţile. În final, poate să aibă încredere în prieten în ceea ce priveşte toate proprietăţile, fără strop de teamă. Această ultimă credinţă este considerată „credinţă totală” şi formele dinainte sunt considerate „credinţă incompletă”. Mai degrabă este credinţă parţială, dacă e mai mult sau mai puţin.

În fragmentul de mai sus, banii sunt folosiţi numai ca exemplu. De fapt, vorbeşte despre disponibilitatea de a refuza tot ceea ce avem pentru binele prietenilor noştri. Asta numeşte Baal HaSulam credinţă totală.

Întrebare: Ce înseamnă să refuz tot ceea ce am?

Răspuns: Este o chestiune de senzaţie. Pentru binele prietenului tău eşti gata să renunţi la lucrul cel mai preţios, o oportunitate de a ieşi spre spiritualitate. Dacă nu eşti gata pentru acest lucru, nu munceşti pentru binele Creatorului. Într-un astfel de caz, nu ai credinţă, şi, în consecinţă, eşti rupt de spiritualitate.

Întrebare: De ce se numeşte credinţă?

Răspuns: În acest context, credinţă înseamnă dăruire, forţa anulării de sine, renunţării la sine. Totuşi, nu trebuie nici măcar să încerci să urmezi această condiţie de unul singur. Forţa dăruirii va coborî la tine cu ajutorul Luminii care Reformează cu condiţia să O chemi. Pentru asta, trebuie să depui eforturi şi să fii o parte a grupului. Apoi, datorită geloziei, pasiunilor şi ambiţiilor, vei vedea că prietenii tăi au ajuns deja la stări mai înalte şi că tu vrei să fii ca ei. Dacă nu, atunci suferinţa te va împinge în această direcţie oricum şi tot vei simţi dorinţa de trecere de la primire la dăruire.

Peste tot în lume, observăm valuri de criză care „rezumă” un vârtej de dezvoltare. Ce ne-a adus asta de fapt? Pe de o parte, vieţile a numeroşi oameni au devenit mult mai bune. Nu mai sunt atât de săraci cei care nu aveau nimic altceva decât vieţile lor.

Pentru destul de mult timp, oamenii au crezut în capitalism. Cu alte cuvinte, au avut încredere că motivaţia lor egoistă îi va lăsa să împlinească succesul. De ce să nu-şi îmbunătăţească traiul cu adevărat? Bineînţeles, pe drumul spre succes, a trebuit să stea în cadrul unor determinări rigide ale legii, în interiorul unor limite legale concrete, mai degrabă decât o atmosferă în care totul este permis şi în care are loc vărsare de sânge. Fiecare are libertatea de a face orice vrea! Vrei să te bucuri de producţia industrială, de afaceri, de bănci, de tehnologii, etc.? Du-te şi împlineşte asta. Ca rezultat al acestei atitudini, oamenii au început să vâneze succesul şi au depus eforturi extraordinare pe această cale.

Pe de altă parte, au obţinut libertate financiară, au devenit mai educaţi, au acumulat proprietăţi personale, au început să călătorească peste tot în lume, şi s-au obişnuit cu abundenţa. În acest punct, au devenit mai vulnerabili la loviturile destinului, în opoziţie cu vremea când erau săraci.

Asta explică de ce „şapte ani de foamete” se întâmplă numai după „şapte ani de abundenţă”. La un anumit moment, evreii au dus o viaţă bună sub guvernarea unui rege egiptean generos care le-a oferit cele mai bune condiţii în viaţă. Faraonul era „preşedinte”, în timp ce Iosif era „prim ministru” care se bucura de puteri nelimitate. Niciun cuvânt de rău nu putea fi spus despre niciunul dintre ei. Astfel Creatorul „a exaltat” întregul popor încât acesta „s-a îngrăşat” şi a devenit „obez”. Apoi, Creatorul a început să-i ia poporului evreu „grăsimea abundenţei”, astfel încât ei să poată experimenta noi tendinţe pe propria „piele”.

Scăderea salariului şi o pierdere de capital sunt două lucruri asemănătoare. Se simte diferit atunci când nu reuşim să mai câştigăm o mie de dolari în plus, decât atunci când pierdem o sută de dolari care era deja la noi în buzunar. Această sută de dolari ne face şi mai trişti decât dacă am fi eşuat în a câştiga o mie în plus, din moment ce era deja a noastră. Timp de o lună întreagă retrăim pierderea sutei de dolari în timp ce pierderea posibilei mii nu are un gust atât de amar pentru noi.

De aceea astăzi umanitatea este ridicată la un nivel material foarte înalt. În acest moment, „depozitul de grăsime” ne este luat, strat cu strat, până când „carnea” se va vedea, adică până când tot ţesutul este „dat jos” de pe oase. Asta se numeşte „şapte ani de foamete” care se vor încheia în „zece ciume egiptene” timp în care „egiptenii” vor continua să-i „urască şi dispreţuiască pe evrei”. Cu alte cuvinte, opoziţia noastră cu propriul nostru egoism devine de netolerat pentru noi, şi nu ştim ce să mai facem cu el. În acelaşi timp, ştim că este egoul nostru cel care nu ne lasă să respirăm.

Astăzi, avem tot: structuri bancare, industrie dezvoltată, sisteme de sănătate şi educaţie bună… tot ceea ce vrem! Totuşi, aceste mecanisme acţionează împotriva noastră. Doctorii şi farmaciştii sunt interesaţi să-i ţină pe oameni bolnavi pentru a ne da medicamente, care sunt cu semnul întrebării sau chiar inutile. Industria şi afacerile s-au transformat în înşelăciune şi „instrumente de supt bani”. Pentru a scurta toată povestea, toate sistemele făcute de om, pe care obişnuiam să ne bazăm, se dovedesc putrede.

S-a întâmplat cu doar 60-70 de ani în urmă. Am crezut că ne apropiem de „viitorul luminos” în care fiecare va avea o casă, un job, se va bucura de sănătate, va merge în vacanţă şi va avea o pensie decentă. În loc de asta, când am ajuns la un anumit nivel, dorinţele noastre egoiste au început să coboare şi să îngroape speranţele noastre. Clasa de mijloc dispare treptat, şi totul se întoarce la cercurile dinainte: elitele în vârf şi miliarde de oameni care mor de foame jos. Aşa arată şapte ani de foamete.

Cum poate fi posibil aşa ceva? Unde este logica? Elitele ar trebui să se teamă că un asemenea scenariu va provoca tulburări imense şi revolte. Cei săraci vor pune întrebări şi vor fi imposibil de oprit. Mai mult, clasa de sus nu va fi capabilă să se oprească din a-i despuia pe oameni de tot ceea ce au; nu le vor lăsa nimic şi îi vor duce la sărăcie totală. Egoismul nu va permite clasei de sus să-şi schimbe comportamenul pentru că acesta este programul care este înrădăcinat în ei.

Pe drumul spre bogăţie, ca şi în căderea spre sărăcie, o persoană îşi evaluează pierderile. Oamenii care au fost în vârf şi care apoi au căzut se vor gândi serios la ceea ce li s-a întâmplat. În timp ce se gândesc la vieţile lor, vor vedea dintr-o dată: „Egoismul nostru ne-a devorat. Propria noastră natură este cea care ne urăşte. Nu ne permite să trăim bine. Dacă nu ne corectăm natura, vom fi pierduţi”.

Chiar elita şi „Cresus” care vor supravieţui şi vor câştiga bătălii importante vor simţi astfel. Să zicem că numai o sută de învingători vor ieşi din infernul luptelor pentru supravieţuire. Îi vor „apleca” pe ceilalţi. Nu vor fi niciun fel de legături de tranziţie care să hrănească straturile intermediare ale societăţii. Mecanismele viitoare de conducere vor trece într-un spaţiu virtual. În final, fiecare persoană îşi va pune o întrebare majoră: „Ce fac acum?” Vor vedea că egoismul lor distruge limite, o ia razna, şi face ceea ce vrea. Natura noastră nu ne va permite niciodată să obţinem un echilibru.

Este atât de evident! Nu este de ajuns să distribuim o parte din averile noastre săracilor pentru a le asigura traiul? Totuşi, orice ajutor caritabil dispare fără urmă, ca în Africa. Nu contează cât cheltuim pentru cei nevoiaşi; nu mai rămâne niciodată nimic şi nu este niciodată destul. Nevoile lor doar continuă să crească.

Acesta este punctul în care oamenii vor începe să strige despre răul care se va revela în ei, când vor înţelege că nu se pot descurca cu egoismul lor. Este ca şi cum un şarpe s-a târât în interiorul fiecăruia dintre noi şi acum ne mănâncă din interior, ca o tumoare canceroasă care nu poate fi tratată.

Acesta este un scenariu despre cum lumea exterioară se va dezvolta. Nu avem niciun drept să stăm şi să aşteptăm să se întâmple asta. Trebuie să le aducem la cunoştinţă oamenilor metoda corectării şi trebuie să facem acest lucru imediat.

Depunem orice efort ca să facem asta. Grăbim timpul şi ne dezvoltăm împreună cu Creatorul, cu grupul, cu exemplul a ceea ce trebuie să împlinim în cele din urmă. Ştim dinainte ce ne va aduce dezvoltarea noastră: unitate, aspiraţia de ne ajuta unii pe alţii să învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, distribuirea egală care se bazează pe educaţie integrală. Ne setăm acest ideal şi aspirăm la el în mod constant.

Astfel, pe lângă problemele care ne împing de la spate, mai avem o forţă care ne trage înainte. Chiar dacă loviturile vor fi destul de puternice în viitor, noi avem o forţă suplimentară care ne atrage înainte. Avem cunoaştere, aspirăm la misiunea noastră şi ne urmărim scopul. Studiem imaginea care este în faţa noastră şi aceasta chiar începe să înflorească şi să grăbească timpul.

Într-un fel sau altul, toată lumea va realiza până la urmă că egoismul este rău şi ne va ucide. Va deveni atât de evident că tot ceea ce va trebui să facem este să ne săpăm mormintele. Până la urmă, nu putem acţiona împortiva naturii noastre numai dacă nu folosim metodologia corectării care este creată în mod special din acest motiv.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 02.04.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Fiecare Partzuf inferior al lumii Atzilut la fel ca și al lumii Adam Kadmon, îl îmbracă pe cel superior. Ce înseamnă “îl îmbracă”?

Răspuns: A îmbrăca înseamnă a atinge. Te îmbrac, adică gândirea și acțiunile tale. Înseamnă că tu le atingi.

Cel superior coboară către cel inferior pentru a-l îmbrăca. Și apoi, când cel inferior se agață de el, cel superior începe să îl ridice spre un nivel mai înalt pentru a-l ajuta să înțeleagă.

Cel inferior simte că cel superior îl naște, îi dă totul, și are grijă de el. Și din moment ce cel inferior se golește și dă naștere următoarelor Partzufim, el dorește să-l atingă pe cel superior: să știe cine și ce este și care este scopul existenței sale

La urma urmei, el simte acum aceeași necesitate să aibă grijă de propriile Partzufim inferioare. Pentru a le umple, el apelează la cel superior, deoarece se poate primi împlinire numai din lumea Infinită.

Reiese că el este obligat să comunice cu cel superior. Comunicarea cu cel superior și atingerea lui se numește “îmbrăcare.”

Pe de o parte, cel inferior are nevoie să dea celui care este sub el. Pe de altă parte, o asemenea nevoie și lipsa de răspunsuri îl conduce către conexiunea cu cel superior. Și pe de altă parte, el este pregătit să-l atingă pe cel superior, deoarece el și cel superior se aseamănă precum două picături de apă.

O asemenea îmbrăcare a Partzufim este întotdeauna absolut identică. Cel inferior care îl îmbracă pe cel superior, vede în cel superior același model pe care îl are el în interiorul său. El vede în cel superior propria sa structură, ca o reflectare în oglindă. De aceea, el nu are nicio problemă să-l atingă pe cel superior. Din această cauză îmbrăcare înseamnă atingere, realizare. Cel inferior se vede exact precum vrea cel superior ca el să fie.

Din partea a 2a a Lecției Zilnice de Kabbalah 12/10/10, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→