Category Archives: Munca in grup

Minunata lume de mâine

Înţelepciunea Cabala se revelează exact în timpul nostru pentru că suntem în anul 5776, care este aproape de finalul celor 6000 de ani ai perioadei de dezvoltare a umanităţii, care a început cu prima revelarea a forţei superioare unei fiinţe umane.

Deci merită ca noi să folosim cunoştinţele acestei înţelepciuni cât mai repede posibil, pentru a lăsa toate necazurile noastre în urmă şi pentru a obţine o viaţă diferită. Vedem cum managementul superior ne influenţează în mod constant şi ne pune în situaţii foarte dificile pentru a ne obliga să reflectăm la întrebarea: „Ce ne poate ajuta să ne îmbunătăţim viaţa?”

Baal HaSulam a scris în articolul, „Introducere la Cartea Zohar”, secţiunea 39: Acum, ni s-a arătat că scopul dorit al Creatorului pentru creaţia pe care El a creat-o este de a dărui creaturilor Sale, pentru ca ele să îi cunoască bunătatea şi să primească toată plăcerea şi fericirea pe care El le-a pregătit-o…

Aşadar, unde sunt toate acestea?! Fiecare persoană se întreabă: „Unde este acest bine sau cel puţin ceva care nu este rău?” Şi toate astea pentru că noi trăim în limitele a celor cinci simţuri, iar fără a evolua nu putem să obţinem ceea ce a pregătit Creatorul pentru noi. De fapt, aceste simţuri nu sunt proiectate pentru asta. Noi asociem această viaţă în care existăm cu corpul nostru. Dar această viaţă minunată şi tot binele pe care Creatorul ni l-a pregătit aparţine sufletului nostru.

Întrebare: Aceasta este ceea ce numim „lumea care va veni”?

Răspuns: Da. Dar este scris: Vei vedea lumea ta în timpul vieţii tale (Berachot17a).

Trebuie să o obţine aici, în această viaţă şi în această lume. Omul nu obţine lumea următoare după moarte; o obţine aici, în lumea noastră.

Chiar şi acum, noi suntem în această lume infinită, dar nu o simţim pentru că cele cinci simţuri ale noastre ne închid în această anvelopă numită „această lume”.

Dacă ne extindem simţurile cu ajutorul înţelepciunii Cabala, înţelepciunea percepţiei, şi ne despărţim imediat de senzaţia acestei lumi, în afara limitărilor ei, simţim lumea care va veni, adică lumea care vine ca o revelaţie. Şi acolo descoperim toată plăcerea pe care ne-a pregătit-o Creatorul.

Baal HaSulam a scris în Şamati 45: „Există un discernământ al Lumii Următoare şi există un discernământ al Acestei Lumi”. Există un discernământ al „lumii următoare” şi există un discernământ al „acestei lumi”. Lumea următoarea este considerată „credinţă”, iar această lume este considerată „realizare”.

Este scris în legătură cu următoarea lume, „vor mânca şi se vor bucura”, adică nu există sfârşit în saţietate. Şi asta pentru că tot ceea ce este primit prin credinţă nu are limite. Totuşi, ceea ce este primit prin realizare are deja limite, deoarece tot ce ajunge în Kelimurile celor inferiori, cei inferiori limitează. Aşadar, există o limită a discernământului în această lume.

Credinţa este o forţă nouă, pe care o obţinem cu ajutorul studiului înţelepciunii Cabala. Primi puterea credinţei, un simţ unic care ne ajută să deschidem graniţele acestei lumi şi începem să simţim ce este în afara ei.

Ne extindem lumea la fel ca un copil care iese din camera lui şi vede o lume vastă: Totuşi, ceea ce este primit prin realizare are deja limite, deoarece tot ceea ce ajunge în Kelimurile celor inferiori, cei inferiori le limitează. Deci, există o limită în discernământul acestei lumi.

Întrebare: Despre ce limită vorbeşte aici Baal HaSulam?

Răspuns: Dacă ieşim din cele cinci simţuri şi obţinem un simţ adiţional, numit simţul dăruirii, iubiri, unităţii şi al conexiunii, atunci prin acesta ne mutăm într-o lume mai largă, o sferă mai largă decât cea în care ne simţim viaţa şi existenţa.

Când ieşim din limitele acestei lumi se numeşte mântuire, la fel cum am ieşi dintr-o închisoare în care simţim cum totul ne presează, este limitată în timp şi spaţiu şi nu poţi să te eliberezi de toate necazurile care te lovesc şi astfel ieşi într-o lume spaţioasă şi minunată.

Din programul de radio israeliean 103 FM din 09.08.201

Întrebarea despre viață si răspunsul

Inteleptii noştri au spus: „Studiul sfantului Zohar anulează toate tipurile de dezastre.” În cartea, Sha’arei Yisrael se afirmă: „Cuvintele și discursul sacru al Zoharului insusi  conecteaza persoana la Ein Sof, fie El binecuvântat. ”

Și Rav Yitzhak Safrin de Komarno a scris aceasta: „Dacă poporul meu m-ar auzi în timp ce merg pe urmele lui Mesia atunci când crește răul și erezia, s-ar stradui zilnic să studieze Cartea Zohar și modificările din scrierile lui rabi Nahman, anulând toate  decretele rele și atragand abundenta si lumina. ”

Cum ar putea  o carte sa scape omenirea de toate problemele sale legate de relatiile dintre oameni, ţări şi naţiuni  și fiecare individ de problemele sale  legate de sănătate, familie, copii, bani, cultură, și  comportament?

Aceasta trezește o mulțime de întrebări. Cum poate Cartea Zohar sa rezolve toate problemele noastre privind mediul neînsuflețit, vegetativ, animat și natura cu dezastrele ecologice și schimbările climatice, care au inceput sa se simta mai mult și mai mult acum?

Cabalistii din toate generatiile puncteaza în mod special Cartea Zohar ca având puterea de a organiza întreaga lume, in vederea restabilirii armoniei și pacii, pentru a ne transforma în oameni absolut diferiti care relationeaza unul cu altul binevoitor, pentru a ne elibera de orice rău,de toate războaiele.

Acesta (Zoharul)este capabil de a face pace între oameni și, de asemenea, în interiorul unei persoane însuși, în familia sa, în cadrul națiunii sale, între părți rivale, și pentru a rezolva toate conflictele interne și internaționale, precum și, de asemenea, pentru a stabili armonia.

Poate da un răspuns cu privire la întrebările unei persoane, cum ar fi: „Care este motivul pentru care traiesc” „Pentru ce sunt viu?”. Aparent aceasta este o problemă subtilă și nu vrem să recunoaștem că aceste întrebări ne macina.

Dar, de fapt,  toate problemele societății moderne deriva din problemele personale și sociale. Nu este clar pentru noi de ce suntem în viață și ce e nevoie sa realizam în viață. Cautam și urmărim ceva tot timpul, folosind pe unul sau pe altul ca exemplu, dar în principiu nimeni nu știe ce să facă.

Acest lucru e valabil pentru toată lumea. Sunt unii care încă nu înțeleg acest lucru, dar se confruntă cu aceeași problemă. In subconștient această întrebare ne macina  creierul  și ne aduce cu picioarele pe pământ.” Așa ne vom opune sa facem lucruri stupide. Noi pur și simplu încercam să fugim de această întrebare , până când  „reușim în a urma curgerea vietii de zi cu zi.”

Acest lucru înseamnă că dorim să continuăm cu totul fără schimbari, astăzi ca și ieri și  mâine ca azi, principalul lucru fiind să nu  gândim că întreaga noastră viață nu duce nicaieri , trece în zadar și nu se întâmplă nimic în afară de viața ordinara. Viața însăși este umpluta cu preocupari care nu aduc nici un beneficiu ci doar provoca rău unul altuia.

Dupa mii de ani de evolutie a omenirii, a societății și civilizației, în cele din urmă vom ajunge la un proces unic, la o piatră de hotar unica. Omenirea a început să-si puna întrebarea, „De ce sunt aici?” Această întrebare începe să se trezească în fiecare persoană și în fiecare societate. Este imposibil să o mai ascundem. Noi trebuie să descoperim  răspunsul pentru că nu suntem încă în măsură să scapam de ea.

Suntem deci destinati să luptam cu mari provocări . La urma urmei, în conformitate cu natura noastră, încă vrem să fugim de această întrebare, sa pretindem că nu există, și sa continuam să trăim la fel ca înainte. Totusi, această întrebare este trezita în fiecare persoană, „otravind viața lui”, și subconștient el va încearca să facă tot posibilul sa nu-i simta prezenta. Criza care  incepe sa se faca simtita în timpul nostru este special conceputa pentru a ne împiedica să fugim de această întrebare și ne preseaza să cautam  răspuns la ea.

Dar omenirea nu va fi capabila să găsească răspunsul la întrebare de la sine. Se va descoperi că răspunsul se găsește în noi, în cei care studiază înțelepciunea Cabalei și vor veni la noi cu cereri. Omenirea va veni la noi cu  sentimentul amar al goliciunii interioare și vor cere o soluție de la noi. Cu alte cuvinte, ei ne vor cere socoteala, vor pretinde că suferă din cauza noastră, și că noi suntem vinovati ca lucrurile sunt rele pentru ei!

Împreună cu trezirea întrebarii despre scopul vieții, oamenii vor simți că noi în mod special, avem  răspuns și se pare că-l ascundem de ei,  împiedicându-i să ajungă la o viață bună, fericită, și plenara. Și într-adevăr, este obligația noastră sa facem public răspunsul la ele și să fim liderii acestui proces. Am primit dorința de a impartasi intrebarea vietii si  raspunsul la ea din inalt.

Din Convenția  Mondiala a Zoharului, Ziua Intai – 2.5.14, Lecția 2

A deveni un maestru al cercului tau de prieteni.

Comentariu: Ați urgentat și ati încurajat studenţii în ultima vreme,  spunându-ne că nu facem tot posibilul, ca  nu  lucrăm cât putem și că nu avansam. Există o perceptie că nu tinem pasul cu exigentele dvs.

Răspuns: Aș dori ca elevii mei să se angajeze mai mult în auto-împlinire . Auto-împlinirea este atunci când lucrezi pentru grup,  aprinzandu-l, astfel incat să funcționeze mulțumită ție. Nu există o altă cale.

Rolul meu este sa aduc grupul cabalistic la  starea în care oamenii  înțeleg în mod clar care sunt problemele lor, care este rolul lor, cum sa-si insuseasca rolul, și modul în care acesta(cabalistul) ar trebui să utilizeze datele pe care le primeste în modul cel mai bun și  mai eficient .

Toate acestea trebuie să fie descoperite în interiorul lui.
Ei vor deveni chiar experți înainte de a intra în lumea superioară. Acestea vor fi  cel puțin maestri în nivelurile la care suntem astăzi, ceea ce înseamnă că vor deveni independenti.

Din  KabTV „Secretele  Cartii Eterne” 5/6/15

Ducând o viață umană

Întrebare: Ce înseamnă să te conectezi cu alţi oameni? De ce nu pot face acest lucru şi care este forţa care corectează răul din mine?

Răspuns: În acord cu înțelepciunea Cabalei, corpurile noastre biologice vor rămâne corpuri materiale și vor continua să existe la fel ca toate celelalte corpuri animale. Dar există o altă esență într-o ființă umană, o entitate umană, începutul unui suflet. Există o mică parte din acest suflet, în fiecare dintre noi.

Această parte din noi este lumea noastră interioară, psihologia noastra, dorințele și gândurile noastre, care nu au nimic de a face cu existența noastră corporală, dar care sunt mai presus de corp. Este dorința noastră de a descoperi  ce este viața, care este scopul vieții, și de ce am venit pe această lume, dorinta de a răspunde la toate aceste întrebări „copilărești”.

Dacă începem să distingem partile umane din noi și sa le conectam una cu un alta, vom pune împreună bazele sistemului numit „primul om”, Adam. Acest sistem interconectat a existat în trecut, dar s-a produs o spargere in mai multe bucăți, pe care o numim păcatul Copacului Cunoașterii, iar acum trebuie să le punem din nou împreună.

Dacă vom reconstrui acest sistem împreună și vom începe să-l studiem, vom înțelege cum funcționează. Când vom vedea reteaua complexa de conexiuni între noi, vom înțelege planul creației și scopul său. Când vom începe să avem grijă mai mult de sufletele noastre si nu de existența noastră fizică, vom urca mai sus corpurile noastre în sentimentele, înțelegerea , și conștiința noastră.

Astfel, vom construi sufletul nostru general și vom simti noua realitate, lumea de sus, Grădina Edenului, în ea. Acesta este scopul, și în loc sa trăim într-un corp care aparține nivelului animal si sa traim ca un animal, ne ridicăm la nivelul  „primului om”, Adam.

Dacă vom conecta toate partile noastre umane, ne vom simți intr-o viață umană care este total diferita de viața noastră anterioară. Când vom duce o viață umană, vom înceta să depindem de corpurile noastre. Organismul poate muri, dar omul va continua să trăiască pe un nou nivel.

Scopul existenței noastre este de a ne ridica de la nivelul corporal la nivelul uman, iar acest lucru este diferența dintre această lume și lumea cealaltă.

Corectarile noastre aduc cea mai mare Lumina in lume


Lumea noastra e ca un singur corp spiritual, care se dezvolta si trece prin corectare in decursul a 6000 de ani. Acest timp poate fi impartit in trei perioade, fiecare durand cate 2000 de ani, incepand cu primul om – Adam.

Primele dorinte-Cli-urile, care sunt dezvaluite sunt cele mai subtiri, sau cele mai slabe din punct de vedere egoist; ele se numesc ChaBaD. Sunt urmate de dorintele de o tarie medie a egoismului – HaGaT. Si in ultimii 2000 de ani – in vremurile noastre, se dezvaluie cele mai egoiste dorinte – NeChY.

Clu-urile  cele subtiri au fost suflete foarte elevate – Patriarhii, poporul lui Israel care a iesit din Egipt (Galgalta Eynaim). Insa ele nu puteau sa dezvaluie o profunzime si o intelepciune mai mare si lumina Hochma, pentru ca le lipsea profunzimea (Aviut-grosimea) dorintei.

Pe de alta parte, in ultimii 2000 de ani, noi am fost exilati de calitatea daruirii si a iubirii, in egoism – iar acum ne apropiem de libertatea fata de puterea egoismului asupra noastra, chiar daca egoismul nostru se dezvolta acum in mod activ.

Se dovedeste ca cele mai egoiste dorinte ale noastre (Cli-urile NeCHY) pot sa atraga cea mai puternica lumina – Hochma – in sistemul Sufletului Unic al lui Adam. In ciuda faptului ca mintea si sentimentele noastre sunt foarte limitate, atunci cand facem un mic efort si facem o corectare la gradul nostru inferior, atragem o Lumina enorma in Cli-uri superioare – HaBaD, iar acolo au loc corectari foarte mari. Asa functioneaza sistemul de suflete al lui Adam, conform legii corespondentei inverse a Luminilor si a Cli-urilor.

Ca urmare, desi noi facem mari schimbari in sistemul de suflete, noi nici macar nu stim sau nu intelegem ce facem. Suntem ca niste copii care n-au facut decat sa zambeasca sau sa puna doua cuburi unul peste altul, iar parintii adulti se bucura de succesul nostru marunt.

Asa ca noi nu stim ce Lumina atragem in sufletele superioare; acest lucru va fi dezvaluit numai la Sfarsitul Corectarii, atunci cand toata lumea incepe sa simta aceasta Lumina. Sufletele noastre sunt cele mai rele, cele mai egoiste, dar de aceea, prin corectarea noastra, noi aducem cea mai puternica Lumina – Lumina Hochma – in lume. Aceasta este o Lumina a carei experienta lumea n-a avut- niciodata pana acum.

De aceea corectarea noastra se numeste mantuire. Prin lucrarea noastra mica si simpla, noi efectuam mantuirea si aducem viata in tot sistemul acesta! Tot trecutul, intreaga noastra istorie si toti marii kabbalisti ai trecutului – toate astea au fost doar pregatirea pentru corectarea pe care trebuie sa o facem acum, voi si cu mine.

O privire imparțială asupra lumii.

Există anumite acțiuni pe care o persoană trebuie să le faca odata cu schimbarea naturii sale egoiste. Inainte de orice, natura noastră egoista ne obligă să ne iubim doar pe noi înșine pentru a obține ceva, în detrimentul vecinilor noștri, indiferent de suferința pe care o provocam acestora și chiar bucurandu-ne de ea.

În acest fel, nu luăm în considerare Creatorul. În cazul în care nu avem teama de forța superioară, nu ne gandim deloc la el. Cu toate acestea, există ascunderea a ceea ce se va întâmpla în viața mea, a ceea ce se va intampla cu copiii mei, cu apropiatii mei, cu mine. Voi fi viu în momentul următor? Ce imi este rezervat pentru urmatoarea zi ? Prin urmare, facem un calcul și decidem sa fim buni.

Noi credem că daca ne indeplinim obligatiile fata de Creator, atunci Creatorul are anumite obligații în ce ne privește. Cu alte cuvinte, în cazul în care o persoană se comportă corect, Creatorul îl tratează bine.
Cu toate acestea, există si o altă condiție care ne obligă sa facem bine pentru  a ne astepta la bine din partea Creatorului,  pentru întreaga lume, toate nivelele: mineral, vegetal, animal și uman. Trebuie sa tratam lumea care ne înconjoară așa cum ne tratam pe noi insine. Prin urmare, este scris: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Aproapele meu este ceva în mediul meu.

Imaginați-vă că aș trata tot ce se afla in afara mea, cu același nivel de sensibilitate, de îngrijire și de iubire! Apoi m-as opri sa simt diferența dintre mine și ceea ce este în afara mea. Întreaga lume neînsuflețita, plante, animale și oamenii, devin una cu mine.

Simt că întreaga lume și întregul univers sunt placerea in care eu exist. Nu există nici o diferență între ceea ce am în interior și ceea ce este in afara. Dacă vom realiza această stare, vom anula astfel toate limitele și vom dobândi un sentiment suplimentar, care ne va permite să simtim ceea ce este în afara noastră. Am simțit întotdeauna lumea exterioară judecând cât de benefică este pentru mine ceva. Și acum anulez egoismul meu, noțiunile mele preconcepute și simt doar lumea din afara.

Dintr-o dată am descoperit că lumea exterioară și cu mine se contopesc intr-o lume care se cheama lumea de sus, sau Grădina Edenului. Lumea este plină de lumină, energie, viață, și plăcere. Există doar Lumina Superioara, în repaus absolut și liniște. Nu există separări, limitari, sau timp.
Am ieși din limitele acestei lumi egoiste și percepțiile noastre egoiste și am descoperi o nouă realitate adevărată, care nu este legata de limitele egoismului meu.
Dacă am ajunge la o asemenea percepție, atunci am simti toată lumea, ca un întreg. In cazul în care lumile superioare și inferioare se unesc, pot să simt toata Lumina care le umple, singura forță a Creatorului. Atunci am descoperi adevărul, prin care exist în această lume.

Din KabTV  „O Viață Nouă” 9/17/15

O persoana actioneaza, sau este actionata?

Întrebare: Pe de o parte, vedem că omul este parte a naturii, și tot ce se întâmplă legat de el, il afectează. Pe de altă parte, natura ne plasează în vârful piramidei  creației, o coroana care e mai presus de toate in natură.
Suntem diferiti de alte creaturi în inteligență, în înțelepciune, și în capacitatea de a planifica și de a dezvolta. Avem un plus special care nu este identic pentru oricare altă parte a naturii. Ce loc deține omul în sistemul naturii?

Răspuns: Fără îndoială, omul este o parte integrantă a naturii. Trupurile noastre aparțin nivelul animal; toate sistemele sale sunt ca niște animale „, și nu este nimic special legat de el. Noi producem copii exact ca orice animal și avem grijă de ei in mod similar .

Începe sa existe un om în care gândirea, educația și puterea intelectului său, inteligența sa, este trezita și dezvoltata din generație în generație.Impreună cu intelectul sunt descoperite si emotiile,apare constientizarea a ceea ce este  și unde este. Aceste însusiri sunt trezite în fiecare generație, dar cu o calitate nouă.

Aici există un rol foarte mare al educației. În plus față de dezvoltarea naturala, vom dezvolta în noi insine sisteme ajutatoare speciale și vom trece cunoștințele științifice și experiența din generație în generație. Acest lucru nu este la fel ca experiența de supraviețuire pe care animalele o transmit puilor lor.

Oamenii transmit copiii lor înțelepciune, cunoștințe științifice și o percepție a lumii. Deci, suntem mai puternici decât toți și suntem gata să dezvoltam mijloace pe care animalele nu le ating. Maimuța nu știe cum să folosească altceva în afară de un băț, dar un om inventează instrumente  sofisticate.

Animalele sunt activate în întregime de natura la nivelul instinctelor și nu vor să vadă de unde provin comenzile pe care le asculta. Cu toate acestea, un om se poate întreba de ce  se întâmplă acest lucru  în acest fel și dacă este posibil să facă acest lucru în mod diferit. El caută cum să evite situatiile neplăcute  pentru a atinge un confort maxim. Este ca și cum ar fi ghidat de aceleași motivații ca animalele, dar animalele acționează instinctiv, ca o mașină. Și chiar dacă în om sunt încorporate multe instincte latente și obiceiuri  și  transmise din generație în generație, ceea ce este unic legat de el este că învață în mod constant.

Un om învață de la mediul care-l influențează foarte puternic și  se schimbă în funcție de mediul înconjurător. In el se afla latenta aspirația de a părăsi locul unde se afla, de a dezvolta, de a cuceri noi domenii, de a simți că el  controlează, și de a înțelege și de a exploata tot ceea ce se afla în jurul lui cu propriile sale puteri. Dar vom vedea că, dacă o ființă umană acționează în acest fel în conformitate cu dorința sa, ea trebuie să scape în mod constant de problemele pe care le provoacă. Ca urmare, omul devine tot mai mizerabil, chiar dacă este mai presus de toate in natură.
Ne vom dezvolta sub presiunea egoismului nostru, care nu există în rândul animalelor. Animalele acționează numai în conformitate cu instinctele lor, dar oamenii au libertatea de a alege: ce și cum să facă ceva. Deci, rezultă că, în orice situație în viață, am o posibilitate de a face ceva bun sau nu în relație cu alții, și chiar fac o alegere în funcție de beneficiul meu personal. Cu toate acestea, trebuie să verificați cu atenție si precizie  ceea ce  este benefic pentru sine. La urma urmei, o persoană este diferită in privinta puterii de distrugere pe care o au animalele, dar este capabil de auto-vătămare.
Această putere distructivă este controlul egoului nostru, iar oamenii trebuie să îndeplinească comenzile acestei puteri, chiar dacă înțeleg că din cauza asta,  sunt condamnati la o viață foarte dificilă. Ei trebuie să se supuna la această aspirație interna. Oamenii văd că sunt în pragul războiului, dar încă nu se pot opri și sunt gata să moară, pentru că ego-ul lor este mai puternic decât instinctul de supraviețuire.

Un animal nu se poate pune împotriva instinctul de supraviețuire. O femela este chiar gata să-și abandoneze puii, pentru a scăpa de prădători. Instinctul natural dictează că o parte mai mare și mai sănătoasă este mai importanta decât una mica și slaba și astfel femela trebuie să fie salvata în primul rând. Acesta este modul în care natura obligă animalele să acționeze în acord cu instinctul de reproducere. Cu toate acestea, o persoană poate acționa complet diferit. O mama este gata să-și riște viața pentru a salva copiii ei, ceea ce nu este tipic la animale.

Un animal pur și simplu lupta pentru teritoriu, hrana, și perpetuarea speciei. Dar în momentul în care  consideră că este mai slaba decât inamicul, se va retrage fără rușine și remușcare. Aceste sentimente, pur și simplu nu există la animale. Ele au un instinct normal, ca și în cazul în care este mai curand o forță de muncă decât un corp biologic. Ele pur și simplu evalueaza care este forța mai puternică, și forta mai slaba se predă. Dar un om este gata să lupte pentru „adevăr” și „dreptate”, dar toate acestea sunt expresii ale mândriei lui, ale ego-ului său. Omul trebuie să dovedească faptul că o acțiune este justificată, astfel se manifestă sentimentele sale personale.

Corpul nostru nu este diferit de corpul animalelor. Omul din noi este mândria noastră, invidia și pofta. Aceste caracteristici  sunt cele care ne diferențiază de lumea animală. Deci, locul omului în natură nu este ca al mineralului, vegetalului si animalului, iar noi ne distingem instinctiv de acestea. În plus, putem controla alte părți ale naturii: uciderea animalelor, punerea lor in custi, domesticirea lor și folosirea lor pentru a face produse alimentare. Mai mult decât atât, dominam natura planului vegetativ și , ca urmare, ne considerăm ca fiind mai presus de toate celelalte naturi.

Dar dacă ne uităm la om, vedem că ceea ce iese în evidență este invidia lui, aspirația sa de a avea control și respect, caracteristici care sunt irelevante pentru instinctele animalice, și astfel  acestea ridica omul mai presus de orice. În același timp, chiar și oamenii sunt gestionati de natură. La urma urmei, dacă nu știu ce se va întâmpla cu mine în clipa următoare, acest lucru ma aduce la nivelul de animal normal. Dacă nu-mi controlez viitorul , chiar și pentru momentul următor,  deja sunt dominat de natură.

Deci, eu trebuie să clarific: Cine sunt eu cu adevărat? Cel care acționează sau cel care este actionat? Este ca si cum as activa nivele care se găsesc dincolo de mine. Dar nu am nici un control asupra mea, nici asupra societății umane. Dimpotrivă, am activat de pe un nivel de superioritate controland natura minerala, vegetala si animala, dar eu nu  controlez și ceea ce este deasupra mea, soarta  și viitorul meu. În acest sens, eu sunt complet controlat.

Aceasta este tragedia omului care pare atât de puternic și de succes în tot ceea ce face. El posedă emoție, inteligenta, o conștiință dezvoltată, și mijloace puternice. Dupa ce ne-am dezvoltat la acest nivel, am descoperit brusc că nu putem atinge ceea ce este cel mai important.

Din KabTV  „O Viață Nouă” 2/23/14

 

Cum putem intra în țara lui Israel?

Întrebare: De ce au fost trimise o singură dată iscoade în ţara lui Israel?

Răspuns: Pentru că ei au deja impresia ca acolo este  înfricoșător și trebuie să lucreze cu această impresie. Cei patruzeci de ani de rătăcire în deșert încep în acest moment(al aparitiei impresiei), deoarece baza pentru existenta lor(a anilor de ratacire) a aparut.
Înainte n-au avut aceasta impresie, asa ca de ce ar trebui să  rătăceasca? Daca Creatorul vrea doar să deruteze sau sa omoare generația veche, el ar putea face aceasta oricand.

Dar perspectiva nu este  ca El să omoare  nivelul vechi. Ce înseamnă sa omoare generatia veche? Inseamnă perceptia veche asupra lumii,asupra noastra, asupra deciziilor pe care vrem sa le luam,inseamna intelegerea ca tara Israel moare in noi.Treptat curatam vechea paradigma si includem in ea una noua. Aceasta este singura cale!

Întrebare: Națiunea lui Israel se plânge în desert că nu are hrană și apă, dar atunci când se apropie de Țara Promisă începe să inteleaga ca acestea nu le sunt date. Care este diferența?

Răspuns: Daca națiunea s-a plâns intai la nivel corporal, acum ei inteleg ca Creatorul ii  ajuta la nivelul indoielii. Acesta înseamnă că, dacă te anulezi pe tine insuti, privind la nivelul urmator, dacă urmezi creatorul cu ochii inchisi ,toate obstacolele dispar și vei intra în țara lui Israel. Dar, pentru a realiza aceasta, trebuie suprimat ego-ul și sa avansezi dincolo de el printr-o credinta fara asteptari.

Din  KabTV „Secretele  Cartii Eterne” 5/6/15

Putem învăța să prevedem viitorul?

Întrebare: Pot să rezonez cu adevărat la explicația dv cu privire la locul omului în natură, la faptul că, drept rezultat al evoluției sale egoiste, acesta devine mai josnic și mai nefericit decât toate creaturile. Uneori mă uit la câinele meu și-i invidiez viața. Nu este deranjat de nici o întrebare și nu are nici o problemă. Singura lui problemă este să aibă ceva de mâncare.

În trecut umanitatea se străduia să supraviețuiască, fără să-și pună întrebarea care este sensul vieții. Acum, când avem o relativă abundență și nu mai suntem nevoiți să ne luptăm pentru pâinea noastră zilnică, dintr-o dată apare și întrebarea „De ce este necesar tot acest joc numit viață?”

Rezultă că toată înțelepciunea noastră, evoluția noastră și creierul nostru sunt lipsite de valoare pentru că nu ne furnizează răspunsul la această întrebare de bază: care ar trebui să fie următoarea fază a evoluției noastre? Putem să ne prevedem viitorul?

Răspuns: Dacă există întrebarea, dorința neîmplinită, deficiența, atunci probabil că vom găsi și răspunsul. Au existat în istorie oameni care au putut vedea în viitor. Interesant, viitorul există! Întrebarea este dacă ne putem conecta la el.

Dacă evoluăm în conformitate cu planul naturii, atunci se pare că îl putem descoperi, citi, înțelege și simți. În fond el există deja în natură sub forma forțelor echilibrate. Astrofizicienii care studiază viața în spațiu, afirmă și ei că întregul univers este un gând unitar. Oamenii de știință care cercetează natura sunt extrem de materialiști dar, în același timp, afirmă că existăm într-un câmp de gândire.

Software-ul evoluției care ne operează este încorporat. Noi suntem produsul acestui software șievoluăm în conformitate cu acest scenariu. Software-ul gestionează echilibrul dintre forțele naturii. Rezultatul acestui echilibru este acela că particulele elementare s-au conectat formând obiecte și corpuri, acesta fiind modul de evoluție al întregului univers de la Big Bang și până acum.

Cum putem descoperi această latură ascunsă a naturii? Știm că legea de bază, de fapt unica lege a naturii care ne determină toate sentimentele, înțelegerea și percepțiile, este legea echivalenței de formă. În conformitate cu această lege, dacă eu simt ceva asta se datorează faptului că acest atribut există în mine într-o formă oarecare.

Dacă văd o culoare albă sau galbenă, dacă aud sunete și simt arome, înseamnă că discern ceva în simțurile mele, adică aceste forțe, aceste atribute, la fel ca și fenomenul pe care îl percep, există în interiorul meu. Un lucru îl determină pe celălalt; modelul meu intern este pe măsura imaginii externe.

Putem observa acest lucru la copii, care nu observă multe fenomene înconjurătoare până în momentul în care noi le explicăm, îi învățăm jocuri potrivite vârstei și-i ajutăm să discearnă și să guste aceste fenomene. Cu alte cuvinte, orice persoană poate să-și dezvolte în internalitatea sa, senzația perceperii viitorului necunoscut.

Noi putem descoperi viitorul dacă mai întâi explorăm natura care se află dincolo de noi. Dacă întreg universul este un software imens, ca acela dintr-un computer, care ne afectează prin acest gând unic, această idee unică, atunci trebuie să ne familiarizăm cu el și să-i aflăm planurile pe care le are în ceea ce ne privește. Cum ne putem conecta la el? Ce simțuri, miresme, senzori sau mecanisme de gândire ne sunt necesare? Cum ar trebui să ne pregătim inimile și mințile, adică dorințele și gândurile, pentru a percepe viitorul?

Aici ne confruntăm cu o problemă extrem de serioasă. În fond, natura, în calitate de gând suprem care ne susține și ne controlează, este absolut integral, rotund și mutual conectat. Ea nu ne sparge în componente separate, conform naturii noastre inanimate, vegetale, animate și umane, sau în culori și sunete separate. În natură, totul este conectat într-un întreg care este conectat în interior.

Ca rezultat al evoluției umanității pe această planetă, aceasta a descoperit treptat conexiunea dintre oameni, care a devenit tot mai puternică. Aceasta în ciuda faptului că nu dorim să ne conectăm și fiecare dintre noi ar prefera să stea singur fără să-l deranjeze nimeni. Nu așa funcționează însă lucrurile și în fiecare zi descoperim inperdependența noastră, din ce în ce mai profundă.

Până și diferitele ramuri ale științei devin integrate astăzi. Aceleași legi, aceleași legături, opereză peste tot, într-o manieră ușor diferită și drept rezultat, le împărțim în legi care operează asupra corpurilor solide, lichide, gazoase și asupra plasmei. De fapt în natură nu există diferențieri. Noi suntem cei care facem împărțirea în diverse arii – biologie, zoologie, mecanică, electricitate – și studiem separat fiecare domeniu. Pur și simplu nu putem percepe totul ca întreg, ca formă integrală.

Divizăm natura în arii diferite pentru a fi capabili să o înțelegem cât de cât. Totuși, există deja multe tendințe de conectare a diverselor arii, așa cum a fost prima mea profesie, bio-cibernetica. Creăm tot mai multe științe interdisciplinare pentru că înțelegem că, în realitate, totul este unificat.

În timpuri străvechi, știința nu era dezvoltată iar oamenii de știință aceau cunoștințe universale, din toate ariile, un exemplu fiind Leonardo Da Vinci. Fiecare dintre aceste personalități era un geniu în filozofie pentru că filozofia includea întreaga cunoaștere despre natură. Cu toate acestea, ulterior ne-am dezvoltat această cunoaștere atât de mult încât o singură persoană nu a mai putut percepe totul. Acesta este motivul pentru carea a trebuit să divizăm cunoașterea în diferite arii, deși de fapt ele constituie același sistem.

Așadar, trebuie să învățăm, simțim, înțelegem și cunoaștem planul suprem care ne acționează astăzi, care ne va pune în mișcare mâine și în nenumărații ani ce vor veni. După ce îl vom cunoaște, noi vom ști chiar și ceea ce se va întâmpla după moartea noastră. De fapt conștiința și cunoașterea noastră, sentimentele noastre nu mor o dată cu corpul nostru proteic, atunci când acesta încetează să mai existe. Toate acestea sunt forțe care nu dispar. Vom învăța despre viața din afara granițelor corpului atunci când vom deveni integrali, cum este întreaga natură, fiind familiarizați cu planul ei.

În acest scop trebuie să ne dezvoltăm un simț integral în așa fel încât toți oamenii din lume și toată natura să fie conectați într-un singur sistem unificat, fără să existe nici un fel de diferențe între ei. Dacă îmi construiesc percepția în acest fel, voi simți că eu și toți ceilalți oameni ne conectăm într-unul. Voi simți imediat că trăiesc într-o dimensiune superioară față de aceea în care mă aflu astăzi. Voi începe să simt planul creației și forțele prin care operează acesta asupra noastră, ca asupra unui singur om.

Ca urmare, poate că vă temeți că vă veți pierde identitatea și veți ezita să vă atașați de ceilalți, dar trebuie să știți că tocmai datorită acestui proces veți începe să vă cunoașteți cu adevărat.

From KabTV’s “A New Life” 2/23/14

Intenție generală pentru Anul Nou

Noul an în ebraică este numit Roș HaȘana, ceea ce înseamnă capul anului, un nou început. Anul care urmează depinde de cum îl începem, de ce scopuri ne propunem, ce intenții avem, ce planuri.

De aceea trebuie să înțelegem clar de ce avem nevoie de acest an, de ce existăm și ce trebuie să obținem cu adevărat.

Din fericire, trăim într-o lume care ne demonstrează inutilitatea ei și insignifianța absolută. De aceea ne este mult mai ușor să navigăm prin el decât era în urmă cu 50 sau 100 de ani.

Ce ne putem dori pentru noul an? Vedem că, de-a lungul istoriei omenirea a greșit permanent. Am încercat să facem ceva și am dat greș, din nou am încercat și iar am ratat și așa a fost de fiecare dată.

Noi nu putem să facem corect un pas. Acest lucru este explicat foarte simplu de Înțelepciunea Cabalei. Omenirea nu-și știe trecutul, de unde vine și încotro se îndreaptă.

Ideea este că noi am coborât din Lumea Ein Sof (Infinită) în lumea noastră și, acum trebuie să urcăm înapoi. Dar noi nu suntem conștienți nici de coborârea noastră, nici de urcarea ce urmează așa că, ne aflăm într-o stare jalnică.

Cabala ne spune că dacă vrem să fie altfel, trebuie să muncim la unitatea poporului nostru, adică la ceea ce a făcut Avraam în Babilonul antic, când i-a chemat pe toți cei interesați să se unească și să se adune într-un grup numit poporul lui Israel.

Israel înseamnă „Iașar El” (direct la Creator) și înseamnă și Li Roș (am cap), ceea ce înseamnă că mă duc întâi la cap. Roș HaȘana înseamnă același lucru – capul întâi.

Asta înseamnă că încep să înțeleg că totdeauna voi greși și voi primi lovituri la fiecare pas, chiar și la cel mai mic, dacă nu cunosc programul Creației și felul în care mă conduce acesta.

De aceea el este ascuns oamenilor obișnuiți și, dacă eu nu înaintez încotro mă duce Natura, ci merg în direcția opusă, Natura mă va trage înapoi de gât și mă va împinge în direcția corectă. De aceea suferim. O astfel de corectare este foarte crudă.

Așa că, depinde de noi să înțelegem programul Creației și să începem să-l aplicăm corect, asta este ceea ce ne învață Înțelepciunea Cabalei.

Aplicarea este foarte simplă; rezultă din conexiune și unitate. Asta i s-a spus poporului când a primit Tora pe Muntele Sinai: „Vreți să fiți un singur popor cu o singură inimă, să fiți în Arvut complet (garantare mutuală)? Pentru asta, nu faceți celui de lângă voi ceea ce vouă nu vă place și iubiți-vă prietenul ca pe voi înșivă”.

Toate aceste Mițvot (Porunci) privesc poporul nostru, în interiorul căruia trebuie să ne unim corect. În conexiunea dintre noi vom descoperi Creatorul, Lumea Superioară, faza următoare a dezvoltării noastre. Cu cât ne unim mai mult, cu atât ne ridicăm mai mult peste lumea noastră și începem să simțim următorul nivel de existență, următoarea dimensiune.

În principiu, acesta este rolul nostru. Cabala ne dă instrucțiuni precise despre modul în care trebuie să facem acest lucru și ne învață din sursele originale de Cabala.

Sper foarte mult că vechiul an care s-a încheiat ne-a învățat cum să tratăm corect noul an și, de acum încolo, să învățăm să ne orientăm spre o dezvoltare clară și corectă, în armonie și unitate între noi.

Dacă poporul evreu va face asta, va influența pozitiv întreaga lume, va anihila antisemitismul și va aduce omenirea la prosperitate, prin ridicarea la următorul nivel de existență. Totul depinde de noi, numai noi putem determina viitorul lumii.

Haideți să facem asta astfel ca noul an să fie atât de bun cât s-a hotărât de Sus, astfel încât să putem aduce întreaga lume la o nouă stare și, așa cum e scris în Tora, vom deveni lumină pentru nații, ne vom împlini pe noi înșine în cel mai bun mod. Acesta este destinul nostru. Haideți să urcăm în acest an la nivelul eternității și împlinirii.

Din KabTv „Sărbători: Roș HaȘana” 6/08/2015