Category Archives: Munca spirituala

Ce ar trebui să citească copiii?

112Alyona scrie:

Dragă Michael Laitman,

Creşterea copiilor este una dintre cele mai mari preocupări ale mele astăzi.

Am găsit acest citat din Korney Chukovsky: „Auzind un basm, un copil este de obicei de partea celor amabili, curajos sau tratați nedrept. Întreaga noastră sarcină este să trezim, să promovăm și să întărim, în mintea flexibilă a unui copil, această abilitate prețioasă de a empatiza, simpatiza și împărtăși bucuria celorlalți, fără de care un om nu este cu adevărat om.

În opinia dumneavoastră, ce cărți ar trebui să fie disponibile unui copil? O bătălie între bine și rău, astfel încât copilul să poată alege o forță bună, sau cărți care descriu această lume ca fiind complet bună, fără niciun rău?

Răspuns: La început, cărți complet bune pentru copiii de școală elementară, dacă pot să spun așa. Și apoi într-un mod mai natural cărți în care răul este prezent la egalitate cu binele: Binele învinge, răul se retrage și așa mai departe până când un copil se maturizează și începe să citească cărți și romane unde răul prevalează.

Comentariu: Aceasta este pregătirea unei persoane.

Răspunsul meu: Să-l scot din basme și să-l introduc în viața reală.

Întrebare: În viața reală, unde răul învinge?

Răspuns: Desigur. Așa că un copil trebuie să învețe să nu se opună răului pentru că va aduce doar probleme asupra lui. El trebuie să învețe că răul învinge, dar ar trebui să rămână pe margine; în niciun moment să nu se angajeze într-o luptă împotriva răului.

Comentariu: Înțeleg această progresie. La început, el este doar un copil mic, blând; nu vrem să-l speriem. Prima etapă este clară. În al doilea rând, treptat apare răul, dar binele tot învinge. Și acest lucru este clar, așa încât să fie de partea binelui. Apoi aţi făcut o întoarcere drastică, aţi spus că lumea noastră este rea.

Răspunsul meu: Adică îi explicăm unui copil că, deși există bine și rău în lumea noastră, trebuie să evităm răul.

Întrebare: Aceasta este ceea ce îi explicăm copilului?

Răspuns: Da, unui copil, dar numai la a treia etapă.

Întrebare: Deci nu acceptați răul până la urmă? Ar trebui evitat, așa cum aţi spus. Aceasta este a treia etapă.

Când înțelege el că lumea noastră este construită pe rău?

Răspuns: El va înțelege acest lucru când va fi în a treia etapă. Se va întoarce, se va da înapoi și se va îndepărta de el. Apoi vine o etapă destul de interesantă când se implică în rău și îl folosește pentru propriile nevoi egoiste, avansarea în carieră și așa mai departe.

Întrebare: Așa că micul nostru protagonist, care a început atât de pur, urcă brusc pe scara carierei, călcând pe alții și așa mai departe?

Răspuns: Da

Întrebare: Și apoi a cincea etapă, ar trebui să înțeleagă că este așa?

Răspuns: Nu am ajuns încă la asta în lumea noastră, așa că nu avem exemple clare. De aceea nu vreau să vorbesc despre asta.

Întrebare: Dar ar trebui să ajungă măcar la concluzia că acest lucru este rău?

Răspuns: El trebuie să ajungă la concluzia că nu poate trăi într-o astfel de lume, că într-adevăr în lumea noastră a egoismului totul este distorsionat. Așa că nu are de ales decât să se distanțeze pur și simplu de această lume cât mai mult posibil, pentru că mai trebuie să şi existe, să-și îngrijească copiii și așa mai departe. Dar în general este o problemă.

Comentariu: Este o problemă să te izolezi de această lume. Mai ales acum când rețelele sociale sunt peste tot.

Răspunsul meu: Da, dar dacă cunoaște acest principiu de bază, se distanțează de lume.

Întrebare: Principiul că totul este o minciună, că tot ceea ce este hrănit este plătit și că trebuie să se distanțeze?

Răspuns: Corect.

Întrebare: Atunci spuneţi-ne doar modul corect de a ne distanța. Cu ce ​​ar trebui să se înconjoare? Nu e de mirare, Alyona întreabă: „Ce să pună la dispoziție unui copil?” Și acum vă întreb despre adulți: cu ce ar trebui să se înconjoare omul, cum se poate îndepărta de lume?

Răspuns: Înconjoară-te de grija de sine. Găsiți ceva care vă place în afară de muncă sau acasă. Îmi amintesc că aveam un vecin care era în domeniul lemnului. Asta era tot. Asta era activitatea lui. Căuta tot felul de lemne, bușteni și orice altceva și apoi lucra la ele. A făcut căsuțe pentru păsări, tot felul de chestii. I-a plăcut.

Întrebare: Deci, treptat, ușor ne aduceţi la un astfel de mod de a te distanța de lume prin adoptarea unui hobby? Adunând soldați, căci nu știu cum să prelucrez lemnul?

Răspuns: Nu contează, da.

Întrebare: Și atunci? Totuși, cum avem grijă de suflet?

Răspuns: Ei bine, vorbesc despre oamenii obișnuiți.

Comentariu: Dar haideți să facem un pas mai departe.

Răspunsul meu: Acest lucru îl va aduce pe om mai aproape de sufletul său.

Întrebare: Deci am trecut de la un copil mic la un adult. Unde ar trebui să ajungă o persoană ca rezultat, după ce a parcurs tot acest drum, până la urmă?

Răspuns: La faptul că cea mai simplă lucrare de mână înmoaie sufletul. În general, el va fi mulțumit de existența lui.

Întrebare: Dar această întrebare îl va sâcâi până la urmă, o întrebare atât de mică despre sufletul lui?

Răspuns: Poate da, și poate că asta va fi suficient pentru nivelul de dezvoltare al sufletului său.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 21/12/23

Investește în prieteni

938.04Întrebare: Se spune: mai întâi, fă-ţi un Rav. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Rav, de la cuvântul „măreţ”, un profesor. „A face” înseamnă să te apropii de el cu cadouri, participare, prietenie etc.

Comentariu: Îmi amintesc că ai explicat că, dacă vorbim despre Creator, „a face” înseamnă că trebuie să accept guvernarea superioară. Adică, sunt de acord că El cere de la mine calitatea dăruirii.

Răspunsul meu: Da, vei ajunge la asta în cele din urmă, dar nu la începutul relației tale.

În principiu, a-ţi face un Rav și a-ți cumpăra un prieten se leagă mai mult de prieten. Dacă ai un grup de prieteni în faţa ta, ar trebui să-i „cumpări”, adică să investești în ei, să le „cumperi” atenția ca să-ți poată răspunde la fel și să existe o garanție reciprocă între voi. Asta este munca reciprocă.

Pentru a-ţi face un Rav dintr-un prieten, trebuie să-l vezi măreţ, iar apoi vei dobândi toate calitățile spirituale prin el. Tocmai în conexiunea cu prietenii, și ridicându-te deasupra ta însuți poți dobândi prin ei calități spirituale.

Din KabTV „Cabala practică”, 11/4/24

Cartea numărul unu

526Întrebare: Aţi scris cartea Atingerea lumilor spirituale acum 30 de ani, dacă nu mai mult.

Această carte este publicată și în format audio. Aceasta înseamnă că va fi și mai accesibilă. Acesta este cel mai accesibil format în prezent — oamenii nu mai citesc. Preferă să asculte în metrou sau în mașină.

Această carte a devenit cartea numărul unu pentru mulți. Datorită acestei cărți, mulți oameni au venit la Cabala și s-au gândit la sensul vieţii.

Vă rog spuneţi-mi ce aţi pus în această carte, care este secretul?

Răspuns: Mi se pare că pur și simplu am încercat acolo să-mi exprim impresiile despre întâlnirea mea cu Cabala. Poate pentru că această carte este atât de directă, oamenii răspund atât de mult la ea.

Comentariu: Aţi mai spus că aţi scris-o în doar două săptămâni.

Răspunsul meu: Corect.

Întrebare: În ce moment se întâmplă ca o persoană să termine în acest fel?

Răspuns: Când se acumulează și îl presează din interior, atunci acea persoană doar aşterne totul pe hârtie.

Întrebare: V-aţi simțit de parcă sunteţi obligat să o scrieţi?

Răspuns: Da; altfel, m-ar îngreuna. Este ca și cum ai naște.

Întrebare: Sună această carte ca un copil?

Răspuns: Da.

Întrebare: Versiunea audio a acestei cărți apare acum. Oamenii o vor asculta. Cu ce ​​este diferită ascultarea de citire? Ce funcționează mai mult sau mai puțin aici?

Răspuns: Cititul este și mai intim, iar a asculta pe cineva nu înlocuiește lectura.

Comentariu: Recent, oamenii ascultă din ce în ce mai mult cărți audio. Dar dvs. tot încurajaţi lectura, în mod demodat.

Răspunsul meu: Sunt pentru citit. Este foarte intim. Nu aș înlocui-o pe una cu cealaltă.

Comentariu: Dar le poți combina cumva. Asculți în timp ce conduci, când nu ai ocazia să citeşti. Și apoi ajungi acasă și o citești.

Răspunsul meu: Dacă ascult așa ceva în interior, nu pot conduce o mașină și a o asculta. Sunt în ea cu toate simțurile mele.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 25/03/24

Acțiuni într-un grup de oameni cu gândire asemănătoare

938.01Întrebare: În articolele lui Rabaş, se spune că pe de o parte prietenii ar trebui să fie egali cu mine, apoi mă pot uni cu ei. Pe de altă parte trebuie să-l văd pe același prieten ca fiind egal cu mine și altă dată mai presus decât mine. Când și cum este reglementat acest lucru?

Răspuns: În măsura în care o persoană poate combina aceste două abordări în sine, ea face asta. Totul se echilibrează reciproc. Un prieten se relaționează cu mine așa cum eu mă raportez la el și amândoi ne unim și ne îndreptăm către Creator.

Comentariu: Nu este clar de unde găsești energia pentru asta. Învățătorul dvs. Rabaş scrie că, deși nu avem nicio poruncă să ne iubim copiii, din natură există o iubire firească pentru ei; altfel nu ar exista continuarea speciei. Dar aici, se dovedește că trebuie să facem niște acțiuni nefirești.

Răspunsul meu: Da, aceste acțiuni nu sunt naturale și puțini oameni au capacitatea, impulsul și înțelegerea de a le îndeplini.

Întrebare: Deci de unde obținem energia pentru a le executa?

Răspuns: De la prietenii care au de la început o anumită înclinație spre asta. Aceștia sunt indivizi care au această înclinație. Dacă se adună sub îndrumarea unui instructor sau professor, care să îi direcționeze corect spre unitate, ei se conectează într-un singur grup și în acest fel avansează.

Din KabTV „Cabala practică”, 11/4/24

O dată ca niciodată Lumina și Întunericul s-au întâlnit

595.06Întrebare: Lumina și Întunericul s-au întâlnit. „Ce găsesc oamenii în tine?” – a exclamat surprins Întunericul. „Nici frumusețe, nici mister – doar îți rănești ochii!”

Lumina nu a răspuns. S-a tras politicos deoparte și a luminat în tăcere drumul pentru că Întunericul se îndrepta spre un abis fără să-l vadă măcar.

Astăzi toată lumea are senzația că ne apropiem de un abis și nu există nimeni să lumineze drumul. Cine poate lumina drumul?

Răspuns: Ajutorul reciproc și compasiunea. Doar asta.

Întrebare: Deci dacă reușim să ne apropiem unii de alții, vom putea vedea că ne apropiem de abis?

Răspuns: Da.

Întrebare: În această pildă, Lumina nu i-a spus nimic Întunericului, pur și simplu s-a tras deoparte și a luminat calea. Oricum, a luminat calea. De ce lumina strălucește asupra tuturor: criminalilor, celor care urăsc, pur și simplu asupra tuturor!

Răspuns: Aceasta este calitatea sa, de a străluci asupra tuturor.

Întrebare: Pare să spună: „Depărtează-te, interferezi cu mine”. Și Lumina s-a îndepărtat și a continuat să strălucească. Acesta este un fel de anulare. Adică cineva vede această lumină, iar cineva nu. Cumpoate fi văzută? Cum poate cineva să simtă că este lumină?

Răspuns: Aceasta este lumina dăruirii, lumina compasiunii, lumina apropierii. Acesta este sensul luminii.

Întrebare: Adică lumina ca atare, ca ceva străin, nu există?

Răspuns: Nu, aceștia nu sunt fotoni care ne luminează retina.

Întrebare: Deci nu lumina despre care se vorbește în practicile spirituale, ci anume apropierea dintre noi?

Răspuns: Da, oferă condiția în care lumina se răspândește de la sine și mai departe în toate direcțiile. Și dacă această conexiune nu există, atunci lumina nu poate uni și nu se poate transmite prin toată materia.

Întrebare: Să presupunem că oamenii se conectează, încep ei să strălucească pentru toată lumea?

Răspuns: Da.

Întrebare: Sau acum, acest abis este vizibil doar pentru ei?

Răspuns: Nu, acest lucru nu se poate întâmpla. Strălucește pentru toți.

Comentariu: Adică, conexiunea chiar și a unui număr mic de oameni aduce lumină pentru toată lumea.

Răspunsul meu: Da. La început ei ar trebui să realizeze pentru ce se conectează, dacă se conectează. Trebuie să existe o intenție înainte de a obține lumină pentru toată lumea.

Întrebare: De ce ar trebui oamenii să se conecteze?

Răspuns: Să strălucească pentru toată lumea.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 25/03/24

Creatorul răspunde tuturor

504Întrebare: Ce este o cerere mai mare către Creator?

Răspuns: O cerere mai înaltă către Creator înseamnă că includ în cererea mea toate dorințele superioare ale grupului, sau poate, ale întregului Kli mondial.

Întrebare: Ce se întâmplă este că nu poți formula nimic și ai impresia că ragi ca o vacă, dar nu poți spune nimic. Este și aceasta o formă de rugăciune?

Răspuns: Da, și aceasta este o formă de rugăciune. Nu vă faceți griji. Creatorul răspunde și la mugetul unei vaci.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/4/24, Scrierile lui Rabaş – “Scrisoarea nr. 48”

Întrebări despre munca spirituală —117

258Întrebare: Care este scopul muncii asupra intenţiei în timpul lecţiei?

Răspuns: Vrei să-l dezvălui pe Creator, să te agăți de El prin grupul de zece și să-I ceri, împreună cu grupul de zece, să vă ajute să vă ridicaţi deasupra egoismului vostru, deasupra Egiptului vostru. Aceasta este munca voastră actuală.

Întrebare: Cum ne ajută întrebările și răspunsurile Kliului mondial în progresul spiritual?

Răspuns: Ele vă conectează mai mult unul cu celălalt și cu Creatorul.

Întrebare: Când simți că ești complet în groapa ego-ului tău și nu te poți ruga pentru prietenii tăi, atunci ar trebui să-I ceri Creatorului să-ți dea o astfel de oportunitate?

Răspuns: Da, măcar ai ocazia să te anulezi în fața grupului de zece și să te agăți de el. Și apoi vei naviga cu ei oriunde vor merge.

Întrebare: Cum ne putem ajuta să ne conducem prietenii către rugăciune și cerere, în special pe cei care nu o pot face?

Răspuns: Încercați tot posibilul să-i implicați în intenția voastră comună, astfel încât să vă conectați cu toții.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 19/4/24, Scrierile lui Rabaș – Art.11, 1986 – “Rugăciunea adevărată este pentru o deficiență adevărată”

Ordinea Adunării prietenilor conform lui Rabaş

942Întrebare: Ar trebui să aibă loc o întâlnire de prieteni o dată pe săptămână?

Răspuns: Da, aşa a stabilit Rabaş.

Întrebare: Și de ce a scris despre importanța ridicării măreției prietenilor la astfel de întâlniri, despre importanța rugăciunii, dar nu a scris nimic despre citirea surselor primare?

Răspuns: Citirea surselor primare are loc dimineața, după-amiaza și seara. Și o întâlnire a prietenilor are loc o dată pe săptămână. Este ceea ce ne îndrumă să facem bilanțul a ceea ce am realizat, ceea ce vom realiza și care sunt planurile noastre.

Astfel, un grup care dorește să avanseze spiritual stabilește din timp momentul adunării prietenilor (Yeşivat Haverim) la care ridică importanța atât a întâlnirii în sine, cât și a prietenilor.

Apoi fiecare verifică cât de mult a investit în el, vede că nu mai are putere și se îndreaptă către Creator cu o rugăciune. Apoi își imaginează că Creatorul i-a dat un răspuns, i-a dat putere și la părăsirea întâlnirii, se simte perfect. Acesta este ordinea adunării prietenilor la Rabaş.

Comentariu: Multumesc mult pentru sfaturile practice! Rămâne doar să le implementăm.

Răspunsul meu: Mult succes în implementare!

Din KabTV „Cabala practică”, 4/4/24

A dărui unui prieten înseamnă a dărui Creatorului

Întrebare: Ce înseamnă „cumpără un prieten”?

Răspuns: A cumpăra un prieten înseamnă a face tot ceea ce vă doriţi pentru a crea cea mai strânsă legătură posibilă între voi.

Întrebare: Deci îmi sacrific de exemplu timpul, atenția și așa mai departe?

Răspuns: Pe cât posibil, desigur. Așa îți cumperi un prieten. Pentru că dacă aveți mai mulți astfel de prieteni, împreună puteți realiza o conexiune cu Creatorul.

Din moment ce nu simțim Creatorul, este posibil să-L înțelegi și să comunici cu El numai după ce te apropii de prietenii tăi, comunici cu ei și te unești cu ei.

Întrebare: Dacă exersez dobândirea calității de dăruire față de prietenul meu, atunci în esență nu există nicio diferență dacă dăruiesc prietenului meu sau dăruiesc Creatorului, nu?

Răspuns: Practic nu există nicio diferență, pentru că îl percepi atât pe prietenul tău, cât și pe Creator în afara ta. Prin urmare, nu contează dacă dăruiești unei singure persoane, întregii omeniri sau Creatorului. În plus, nu vă așteptați la nicio compensație în schimb. Aceasta se numește iubire necondiționată, iubire fără condiții.

Din KabTV „Cabala practică”, 11/4/24

Nevoia de sprijin de la Creator

289Întrebare: Este scris că poți veni la Creator doar urându-ţi corpul, dar corpul este un înveliș spiritual. Ce legătură are corpul cu el?

Răspuns: Prin „corp” în Cabala ne referim la egoism, nu la trupul nostru.

Întrebare: Cum poate Creatorul să urască ceea ce El a creat?

Răspuns: El urăște egoismul și vrea să scăpăm de el.

Comentariu: Dar nu avem de ales. În orice caz, El ne va conduce către scopul creației, fie pe calea accelerată (Achişena), fie pe calea suferinței (Beito). Se pare că El nu ne dă de ales.

Răspunsul meu: Nu. El ne dă o mică lovitură, iar dacă ne grăbim spre scopul de a nu scăpa de lovituri, ci de a ne ridica deasupra egoismului și de a deveni asemenea Creatorului, El ne ajută.

Așa că ne rugăm ca El să ne schimbe, să ne ridice, să ne împingă și să ne sprijine.

Din Lecția zilnică de Cabala 17.04.24, Scrierile lui Rabaș – Art.170 – “Credință în rațiune”