Medium a publicat noul meu articol “Regȃndirea evoluţiei”
Timp de multe decenii am fost învățați că evoluția este aleatorie, că mutațiile pur și simplu au loc, iar cele care contribuie cel mai mult la supraviețuirea speciei rămân, în timp ce celelalte dispar. Dar știința acceptă treptat că evoluția nu este aleatorie, ci direcțională.
Cercetările dintr-un studiu de exemplu, care s-a concentrat pe o buruiană mică, înflorită, numită cresonul thale, au afirmat că „Se pare că mutația este foarte nealeatorie și nu este aleatorie într-un mod care aduce beneficii plantei. Este un mod cu totul nou de a gândi despre mutație” au concluzionat ei.
Un alt studiu, care a examinat mutația hemoglobinei care protejează împotriva malariei, a constatat că aceasta apare mai frecvent la oamenii din Africa, unde malaria este frecventă, decât la oamenii din Europa, unde este rară. „Mutațiile sfidează gândirea tradițională” a spus cercetătorul principal. „Rezultatele sugerează că informațiile complexe care sunt acumulate în genom … influențează mutația și, prin urmare, ratele de origine specifice mutației pot răspunde … la presiuni specifice mediului”.
Dacă privim și mai adânc decât fenomenele aparente, vom constata că și mediul evoluează într-o direcție specifică: spre creșterea integrării. Evoluăm către o stare care există deja, deși nu am perceput-o. Este o stare în care speciile se separă unele de altele, dar în armonie cu toată creația.
Pământul este un sistem echilibrat. Părțile sale sunt într-o armonie perfectă între ele, ceea ce garantează supraviețuirea plantelor și animalelor Pământului. La suprafață nu ar fi trebuit să existe evoluție. Dacă totul este perfect și armonios, nu ar fi trebuit să existe schimbări în specie.
Motivul pentru care evoluția încă are loc, în ciuda echilibrului dintre toate creațiile, este că sub toată creația se află o dorință de îmbunătățire constantă a stării personale. Cu cât o creație este mai evoluată, cu atât dorința ei este mai intensă. În omenire, această dorință se manifestă ca egoism și narcisism, ca o dorință de control, de a fi superior, chiar asemănător lui Dumnezeu. În regnul animal și în plante, se exprimă într-un efort constant de a se întări împotriva dușmanilor naturali, dar nu în dorința de a domina și controla. Prin urmare, pe fiecare nivel, în afară de cel uman, echilibrul rămâne, deși este dinamic și evolutiv.
În umanitate, principala „evoluție” este în percepția noastră, nu în corpurile noastre, deși schimbările fizice au loc și în noi. Pe măsură ce înțelegerea noastră despre lume evoluează, percepția noastră asupra realității se schimbă și devine mai aliniată cu lumea interconectată din jurul nostru.
Deoarece natura este complet integrată și toate părțile ei sunt indisolubil împletite, societatea umană este, de asemenea, din ce în ce mai interconectată și interdependentă. În consecință, așezările au crescut de-a lungul secolelor de la clanuri nomadice la orașe sedentare, la orașe, țări și imperii.
Odată cu creșterea dimensiunii așezărilor, am devenit din ce în ce mai interdependenți din punct de vedere economic, în ceea ce privește furnizarea de provizii alimentare, educație și în fiecare aspect al vieții noastre. Acum, întreaga lume a devenit conectată până la punctul în care chiar și țări întregi, inclusiv superputeri precum China sau Rusia nu se pot întreține singure. Globalizarea a făcut din întreaga lume un sat, dar unul ai cărui locuitori sunt reticenți să-și accepte vecinii și se ciocnesc constant unii cu alții.
Dezvoltarea societății umane către o integrare sporită nu este o coincidență, pentru că trăim într-un univers integrat, unde totul este interconectat și interdependent și noi suntem dezvoltați în aceeași direcție. De aceea, pentru toate eforturile noastre de a-i înlocui pe ceilalți, până la urmă suntem încă dependenți de toți ceilalți și nicio țară nu își poate menține preeminența la infinit. Împotriva voinței noastre, suntem atraşi către cooperare.
Dar evoluția noastră către o societate interdependentă vizează mai mult decât societatea însăși. Este destinat să ne dezvăluie interdependența întregii creații, că totul este armonios și toate piesele creației se completează reciproc. Rezultatul final al evoluției noastre este conștientizarea completă a universului în care existăm, la toate nivelurile sale: fizic, mental și spiritual.
Dacă ne îndreptăm în mod voluntar spre coeziune și cooperare, vom avansa către obiectivul final mai repede și mai puțin dureros. Este ca și cum ai înota în aval, spre deosebire de a încerca să înoți în amonte, ceea ce facem acum. Este fără speranță și dureros.
Malul care ne așteaptă în josul pârâului este senin și liniștit. Dacă înotăm spre el, crescând în mod voluntar cooperarea și considerația reciprocă, vom ajunge rapid, plăcut și ușor la acel mal plăcut. Dacă opunem rezistenţă vom ajunge totuși acolo, deoarece nu putem merge decȃt în sus, dar vom ajunge acolo doar după ce vom fi epuizați, învinși și chinuiți.
Filed under: Educatie, Munca in grup, Munca spirituala -
Niciun comentariu→
Întrebare: Cum putem ajuta țara noastră și oamenii care trăiesc în ea să se conecteze? Și cum îi influenţăm prin unificarea noastră?
Întrebare:
Apropierea de prietenii din grup înseamnă apropierea de Creator. Numai așa putem realiza conexiunea noastră cu El.
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Rabash, Articolul Nr. 31, „Cu privire la Yenika [Alăptarea] și Ibur [Impregnarea]”: … adică el ȋşi anulează iubirea de sine, numită Malchut, a cărei esență inițială este numită „dorința de a primi pentru a primi” și intră în vase de dăruire, numite Bina.
Când înclinația rea ne aduce gânduri străine, acesta este momentul să luăm aceste gânduri și să le ridicăm deasupra rațiunii. (Rabash, „Toată Tora este un singur nume sfânt”)
Întrebare:
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription