Category Archives: Spiritualitate

Teoria antisemitismului, partea 7

De ce nu îi plac națiunile lumii pe evrei?

Întrebare: De ce metoda de conectare trebuia transmisă prin metode dure, prin ura, pogromuri etc.?

Răspuns: Dacă de mai mulți ani și din tot felul de condiții care s-au manifestat într-un lung proces istoric, grupul pe care Avraam l-a creat încă nu vrea să se împlinească, toate celelalte 70 de națiuni ale lumii încep să ceară de la ei întruchiparea sa.

Ele încep să simtă că pot atinge o stare bună, amabilă, chiar eternă, perfectă, iar acest grup le împiedică. Și, că dacă nu ar exista în această lume, deoarece acest grup nu își îndeplinește scopul, atunci le va fi bine.

Uite ce este scris de înțelepții națiunilor lumii. Pe de o parte, ei cred că evreii sunt speciali, factor de dezvoltare pentru întreaga umanitate. Pe de altă parte, ei urăsc evreii pentru că nu se pot conecta cu ei.

Cu alte cuvinte, națiunile lumii au în același timp două relații pur contrare cu acești oameni, deoarece aceștia nu își împlinesc funcția istorică.

Pentru mai multe despre acest subiect, citiți cărțile mele: „Ca un mănunchi de trestii: de ce unitatea și garanția reciprocă sunt apelul de de ultimă oră”, și „Alegerea evreilor: unitate sau antisemitism”, „Întâmplări istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale dintre evrei”.

Din KabTv „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” 22/07/19

Coexistența în pace a urii și a iubirii

Comentariu: În lumea spirituală nu dispare nicio singură senzație. Dimpotrivă, cele două sentimente opuse de iubire și ură sunt întotdeauna împreună.

Răspunsul meu: Se completează reciproc și, prin urmare, nu dispar.

Comentariu: Și în lumea noastră, suntem întotdeauna într-o singură stare, fie iubire, fie ură.

Răspunsul meu: Desigur, pentru că dacă sunt împreună, se anihilează și se exclud reciproc.

Întrebare: Cum pot iubirea și ura să coexiste reciproc în lumea spirituală?

Răspuns: Este foarte simplu. Există ură pentru dorința mea inițială de a mă bucura și iubire pentru faptul că acum vreau să-i dăruiesc cuiva.

Cert este că Kli-ul (vasul) spiritual este construit pe dorința, restricția și formarea ecranului, adică intenția de a nu fi pentru binele tău, ci pentru împlinirea celui pe care îl iubești.

Un vas este format din toate cele cinci etape, care trebuie să fie un singur organism și, prin urmare, poate simți o plăcere absolută, infinită, nelimitată, în continuă creștere.

Din KabTv „Fundamentele Cabalei” 10/06/19

 

Singurul păcat al omului

Întrebare: De ce spun sursele originale că singurul păcat al omului este atunci când nu cere ajutor Creatorului?

Răspuns: Dacă suntem complet în Creator, complet legați de El și fără excepție, primim de la El, indiferent de dorințele și intențiile pe care le avem, chiar și cele mai grave, cele mai nepoliticoase, tot ceea ce rămâne pentru noi este să continuăm, în mod intenționat să ne întoarcem către El, astfel încât El să ne schimbe și să ne apropie de El și să dezvăluim ce ar trebui să facem cu privire la El.

Adică păcatul nu constă în faptul că am făcut ceva în legătură cu o altă persoană sau cu Creatorul, ci în faptul că nu i-am cerut Creatorului să-mi dea puterea să mă îndrept în mod conștient către El, să percep în mod conștient ceea ce primesc de la El.

Întrebare: Deci, în timp ce trăiesc inconștient, atunci, în principiu, nu este nimic de cerut de la mine, nu poate fi nimic de cerut de la niciun animal?

Răspuns: Sigur.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei” , 1/1/20

O viață nouă nr. 1205 – Trăind în interiorul bulei mele

 

O viață nouă nr. 1205 – Trăind în interiorul bulei mele

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Trecerea de la o viață în interiorul propriei bule confortabile și sigure la o bulă mai avansată necesită o putere mai mare. Înțelepciunea Cabalei mă poate învăța cum să-mi părăsesc această bulă și să mă detașez de ego-ul meu. Trebuie să nu mă mai gândesc la ceea ce este bun pentru mine și să încep să iau în considerare ceea ce îi avantajează pe ceilalți. Gândurile absorbite de mine mă limitează și mă împiedică de adevăr, în timp ce gândirea la ceea ce este bun pentru alții extinde limitele bulei mele, iar lumea devine infinită.

Din emisiunea de pe KabTV „O viață nouă 1205 – Trăind în interiorul bulei mele”, 4/2/20

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Termeni Cabaliști: “Trei linii”

Cele trei linii sunt nucleul muncii lui Malchut, dorința care se construiește pe sine în asemănarea cu Creatorul. Linia dreaptă este dăruirea, linia stângă este primirea, iar linia de mijloc este uniunea lor în similaritatea cu Creatorul.

Întrebare: Noi putem să spunem că linia stângă este dorința mea naturală. Linia dreaptă este o forță care este în afara mea pe care trebuie să o invoc asupra mea. Atunci când ele se unesc între ele, capeți a treia linie?

Răspuns: Sunt multe tipuri diferite de linie de mijloc. Aceasta este una dintre ele.

Întrebare: În Cabala este de asemenea termenul “12 triburi”. Când vorbim despre 12 triburi, toată lumea începe să își imagineze anumiți oameni divizați în triburi. Din punctul de vedere Cabalist, vorbim despre trei linii multiplicate de patru litere HaVaYaH, care într-un final dau 12?

Răspuns: Da. Este cea mai completă HaVaYaH: patru etape, trei linii în fiecare, care formează 12 triburi sau un fel special de muncă a creației.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 6/17/19

Cabala nu este o religie, ci o știință

Comentariu: Mulți oameni privesc Cabala ca fiind religie. Alții o consideră o sectă.

Răspunsul meu: Aceasta înseamnă că pur și simplu nu știu nimic despre Cabala. Cabala este o știință, nu o religie. În primul rând, oricine o poate studia, indiferent de originea lor. Studenții mei, reprezentanți ai diferitelor națiuni, trăiesc pe toate continentele. Dacă aruncați o privire la lecția noastră de dimineață, veți vedea oameni de toate naționalitățile.

În al doilea rând, Cabala nu obligă o persoană să efectueze acțiuni religioase. Cabaliștii nu au fetișuri, obiecte sacre sau rituri. Este pur și simplu înțelegerea unei sfere superioare a lumii noastre și nimic altceva. Nimic altceva!

Când o înțelegi, începi să simți eternitatea, perfecțiunea, includerea reciprocă a tuturor în toate. Începi să-ți schimbi părerea despre lume, atitudinea ta față de lume. Această metodologie te modelează, te face o persoană diferită.

Din programul KabTV „Întâlniri cu Cabala: Victoria Bonya”, 29/03/20

O viață nouă nr. 1226 – Profesorul ca educator iubit

O viață nouă nr. 1226 – Profesorul ca educator iubit

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi

Un educator ar trebui să transmită o atitudine bună unui copil și apoi să conecteze treptat acest lucru cu investițiile în studii. Un profesor care dorește să fie iubit de elevii săi trebuie să fie sincer cu aceştia. El trebuie să fie inteligent, grozav și protector, în același mod în care o mamă se raportează la copiii ei. Gradele trebuie eliminate. Ar merita să construim în copii sentimentul că sunt o echipă, folosind jocuri care necesită colaborare. Copilul ar trebui să simtă că succesul său depinde de conexiunea cu ceilalți și de completarea reciprocă, mai degrabă decât de egoism. Într-un joc de fotbal, de exemplu, echipa va înscrie un punct datorită cooperării și armoniei lor, mai degrabă decât să lovească o minge prin şutare. Un educator trebuie să-i determine pe elevi să simtă că viața reală se găsește în legătura dintre ei.

Din emisiunea de pe Kab TV„O viață nouă nr. 1226 – Profesorul ca educator iubit” 21/04/20

Termeni Cabaliști: „Suflet”

Întrebare: De unde provine termenul „suflet”?

Răspuns: Termenul „suflet” provine din cuvântul „Neshama”. În Cabala există cinci stări ale dorinței similare cu Creatorul: Nefesh, Ruach, Neshama, Haya și Yechida.

Nefesh, Ruach și Neshama sunt stări în care putem ajunge și rămânem în mod constant. Prin urmare, acesta este numele părții noastre spirituale.

În plus, există și stări numite Haya și Yechida. Dar acestea sunt suplimente temporare la starea sufletului.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei” din 17/06/19

“Ce ne spun protestele despre noi ȋnşine” (Linkedin)


Noul meu articol pe Linkedin “Ce ne spun protestele despre noi ȋnşine

Moartea lui George Floyd și protestele pe care le-a stârnit, ne-au pus o oglindă în faţă. Ne-a arătat felul ȋn care ne raportăm unii la alții. Dacă nu recunoaștem ceea ce vedem în oglinda de pe perete, vom suferi pedepse mult mai grave decât vitrinele sparte ale magazinelor.

Atât protestele violente, cât și demonstrațiile mai pașnice, unde nu sunt agitatori care să provoace violența, decurg din aceeași rădăcină: nevoia unei conexiuni umane calde. Dar nu poate exista nicio căldură între noi, atât timp cât ne gândim aşa de negativ unul la celălalt.

Gândurile rele fac ca lucrurile rele să se întâmple. Iar cel mai rău lucru, care face ca cele mai grave lucruri să se întâmple, este natura umană sau, așa cum este scris, „Înclinarea inimii unui om este rea încă din tinerețe.” Nu vom rezolva numeroasele probleme sociale din America (sau oriunde unde există aceaste probleme), deoarece nu dorim cu adevărat să le rezolvăm. Ne bucurăm să privim de sus alți oameni, așa că vrem să existe oameni cu un statut social mai mic decât noi. Chiar dacă nu realizăm acest lucru, ne comparăm în mod constant cu ceilalți. Atunci când ego-ul nostru detectează pe cineva care este într-un fel, mai bun decât noi, acest lucru ne face invariabil să ne simțim inconfortabil și nu ne putem odihni până nu găsim o modalitate de a ne simți superiori față de acea persoană, sau o alungăm din vedere și din minte. Invidia răutăcioasă este înclinația malefică și nu va lăsa nimic bun să se întâmple în societatea noastră până nu o vom depăși, în inimile noastre.

Dacă există un lucru pentru care ar trebui să mulțumim, ȋn toată răutatea care iese la suprafață în aceste momente triste, este tocmai faptul că ranchiuna iese la suprafață. Acum putem să ne privim, să ne recunoaștem adevărata natură și să începem să lucrăm împreună pentru a o depăși și a forma o umanitate cu adevărat unită, și căreia să-i pese. Acest lucru se poate întâmpla, dar numai dacă lucrăm împreună la el.

Ce ne dictează atributele noastre?

În lumea noastră credem că totul se schimbă la exterior, cum ar fi vremea, de exemplu, soarele, zăpada și ploaia. Accept totul ca ceva care îmi cade pe cap.

De fapt, nu este așa; totul depinde de atributele mele. Adică eu trebuie să încep treptat să simt chiar și fenomene externe, cum ar fi zăpada, ploaia și soarele, și diferite probleme pe care le putem întâmpina în această lume, cum ar fi cutremurele și alte astfel de lucruri, nu ca impactul Creatorului asupra mea, ci ca propriile mele atribute.

Atributele mele dictează toate fenomenele și tot ceea ce simt în această lume, în timp ce simt că sunt aparent natură sau atitudinea pozitivă sau negativă a Creatorului față de mine. Atributul său este darul absolut pozitiv pentru mine.

Vă imaginați cât de diferiți suntem faţă de Creator și că ne simțim viața ca pe niște schimbări constante de la rău la mai bine și apoi la mai rău, de la mai bine la rău, de mai multe ori. Suntem permanent nemulțumiți de El. Există două opțiuni în atitudinea noastră față de Creator.

Pe de o parte, ne putem raporta la Creatorul Însuși, dar trebuie să înțelegem că nu ne putem raporta la Creatorul Însuși pentru că El este sursa binelui absolut. Orice i-am atribui Lui, nu vom putea schimba nimic, deoarece El este pur și simplu sursa luminii. Singurul lucru care poate ajuta este atitudinea corectă față de lumina care emană de la El, nu atitudinea noastră față de sursă, ci față de lumină.

Pentru a ne raporta corect la lumină, trebuie să înțelegem cum vine la noi, ce poartă și cum putem fi în contact cu ea.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabalei”, 8/12/19