Category Archives: Spiritualitate

Semnificația scrierilor lui ARI

961.2Întrebare: ARI a trăit acum 500 de ani. Pe atunci, a existat o anumită trezire. Și astăzi are loc o trezire, deoarece mulți încep să studieze Cabala. Ce este special la vremea noastră, 500 de ani mai târziu?

Răspuns: În timpul lui ARI, cărțile sale și-au făcut treaba și au atras mulți oameni. Apoi, Baal HaSulam s-a grăbit să-i întâmpine pe oameni cu comentariile pe care le-a scris despre cărțile lui ARI.

La fel este și astăzi. Putem ieși către oameni și să simțim cum cărțile lui ARI pe care ei le studiază au devenit parte din cotidianul lor.

În esență, nu este nimic nou aici. Singurul lucru pe care ni-l dorim este ca atitudinea lui ARI față de înțelepciunea Cabalei, față de atingerea Creatorului, față de urcarea treptelor scării spirituale, să poată fi realizată de noi.

De aceea, studiem condițiile prin care trebuie să ne apropiem de Creator.

Din partea a 3-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 29/07/2025, „Ziua de comemorare pentru ARI”

Binecuvântaţi ascunderea

Creatorul a creat ascunderea care distanțează, separă, respinge și derutează, în loc să ne apară imediat și deschis; El Se ascunde pentru a trezi în noi dorința, pasiunea și dorința de a-L atinge!

Acesta este întregul scop al ascunderii – necesitatea de a crea forțe impure (Klipot) care ne reţin până când atingem dorința corectă pentru Creator.

Ele ne țin înapoi ca niște câini încordați în lesă, gata să se năpustească asupra omului.

El Se ascunde până când dobândim singura dorință adevărată, complet dăruitoare, care nu mai poate fi stinsă prin întâlnirea cu El.

După ce Îl dezvălui pe Creatorul din tine, acesta nu va dispărea, spre deosebire de dorințele lumii noastre, unde – după ce primim ceea ce ne-am dorit, încetăm imediat să-l apreciem.

Dimpotrivă, ar trebui să apreciem și să iubim din ce în ce mai mult această plăcere, deoarece poartă în sine atitudinea dăruitorului față de noi.

Prin urmare, în toate aceste ascunderi și respingeri create de Creator, trebuie să vedem un flirt, un joc care ne conduce către dorința corectă.

Nu doar o dorință de mare putere, ci forma potrivită, astfel încât să nu căutăm plăcerea întâlnirii cu împlinirea, ci plăcerea întâlnirii cu dăruitorul.

Este ca o femeie care cere o conexiune internă de la un bărbat într-o acțiune externă. Trebuie să învățăm spiritualitatea din psihologia vieții noastre.

Trebuie să înțelegem esența ascunderii, a flirtului, a întregului joc în care Creatorul uneori ne atrage mai aproape de El, iar alteori ne îndepărtează.

Și până când nu începem să-L apreciem, și cu ajutorul Lui, să construim atitudinea corectă față de întâlnirea cu El, percepând plăcerea ca un mijloc de conexiune cu El, nu vom atinge revelația!

El așteaptă să-L dorim mai mult decât plăcerea pe care o aduce. Atunci vom fi pregătiți să primim această plăcere, și în cadrul ei, să-L dezvăluim pe Creator.

Din Lecția Zilnică de Cabala 11/1/2009, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – Introducere la Fructul înțeleptului (Trei parteneri)

Un remediu pentru toate problemele umanității

963.4Întrebare: Există oameni care studiază Cabala, și care au încercat anterior multe căi, inclusiv drogurile. Dar când ajung să studieze Cabala, majoritatea încetează automat să le mai folosească. Se dovedește că acesta este un efect secundar al Cabalei? În teorie, vindecă dependența de droguri?

Răspuns: Da, Cabala funcționează tocmai ca un efect secundar. La urma urmei, afectează doar omul care vrea să o studieze, care își găsește un scop în viață, dar în același timp corpul său îl trage spre împlinirea legată de droguri. Și atunci apare în el o luptă interioară, în urma căreia renunță la droguri. Dar există și cei care nu sunt capabili să o depășească.

Nu-mi urmăresc studenții. Sunt complet indiferent la cum este un student, cu ce vine la mine. Aceștia pot fi oameni cu orice înclinații, cu orice distorsiuni. Astăzi, toate acestea sunt în general considerate norma. Așa că nu mă uit și nu aprofundez. Nu sunt interesat de ele.

Se spune în Cabala că este un remediu pentru toate problemele umanității cauzate de egoismul nostru. Și din moment ce vindecă egoismul, ar trebui să vindece aproape totul – de la boli comune până la tot felul de distorsiuni care există în timpul nostru și sunt deja acceptate ca normă.

Eu predau Cabala, și în măsura în care oamenii se adaptează la ea și sunt capabili să o aplice, îi influenţează.

Am avut un ulcer sever și alte probleme. Am suferit o moarte clinică, cu pierderi mari de organe interne și am văzut cum toate acestea se restabilesc; cum, cu cât omul avansează mai mult în Cabala, cu atât devine mai tânăr, mai viguros, mai puternic și mai rezistent, deoarece el este susținut de faptul că are de-a face cu Forța superioară, cu lumina.

Aceasta nu este doar un fel de credință personală, ci o adevărată energie superioară. O simt în mine. Nu te lasă să faci lucruri prostești sau să te străduiești pentru realizări inutile în această viață pentru a deveni, de exemplu, un mare atlet sau altcineva. Dar această energie îți oferă oportunitatea de a funcționa zi de zi timp de mulți ani, de a conduce oamenii spre ceva elevat.

Adică, Cabala este într-adevăr o sursă de mare putere. Cred că, studiind-o, omenirea va vedea cum se vindecă de toate problemele.

Baal HaSulam scrie la sfârșitul „Introducerii la Cartea Zohar” că toate problemele din lume: crima, furtul, drogurile, teroarea, bolile, ura reciprocă, trădarea, discordia familială, problemele cu copiii, practic tot ceea ce ne separă de perfecțiune chiar și cu un singur gram – toate acestea se nasc din egoismul nostru. Doar Cabala este capabilă să le corecteze și să ne aducă la perfecțiunea absolută, la eternitate și pace.

Din KabTV „Am primit un apel. Cabala și drogurile”, 27.08.2010

ARI (Rav Isaac Luria), Omul lui Dumnezeu

628.1Înțelepții noștri deja au spus că nu există nicio generație în care să nu fi fost unul ca Abraham, Isac și Iacob. Omul Divin, Ravul nostru Ițhak Luria, într-adevăr s-a preocupat să ne doteze cu întreaga sa dimensiune, întrecând în mod minunat predecesorii săi. Dacă eu aș fi avut un limbaj solemn, aș fi glorificat ziua în care înțelepciunea lui a fost revelată, aproape în aceeași măsură ca și ziua în care a fost dată Tora, lui Israel.(Baal HaSulam, „Introducere la cartea Panim Meirot uMasbirot”).

Într-adevăr, întreaga metodă de corectare a venit la noi de la ARI. El a realizat tot ceea ce fusese stabilit de toți cabaliştii anteriori.

Sufletul lui ARI ocupă un loc atât de în sistemul general al sufletelor încât, de la el încolo, lumina începe să influențeze toate sufletele, conducându-le către corectarea finală  (Gmar Tikun).

Înainte de ARI, toată dezvoltarea a avut loc în etapele 0, 1, 2, 3, și doar ARI, cu corectările sale în sistemul sufletelor, a intrat în etapa a 4-a și a început să construiască Malchut autentic în forma sa finală.

El este Sfira Yesod (ultima înainte de Malchut) și prin urmare, este numit Moşiah ben(fiul lui)  Yosef (Yosef înseamnă Sfira Ysod), după care Malchut însuși începe să se corecteze.

Toate sufletele anterioare făcea parte din sufletele perioadei de pregătire a corectăriii. Și doar începând cu ARI începe trezirea generală a tuturor sufletelor.

Desigur, acest proces durează sute de ani, dar ARI a deschis calea către lumină de la cele trei etape anterioare până la ultima, a patra, iar corectarea a început!

Moşiah este revelarea luminii în sistemul general al sufletelor. Această lumină intră în Malchut prin Yesod. ARI deschide porțile pentru lumină, și prin urmare, este numit Moşiah ben Yosef.

Moşiah este forța corectării. ARI reprezintă această forță care îi străbate sufletul. Fiind în sistemul general, el face corectări în sufletul său, iar acum lumina curge prin el în Malchut și influenţează sufletele.

Dar acum, depinde de noi să ne pregătim sufletele pentru ascensiunea de la Malchut la Bina. Acest proces se referă deja la corectarea lui MalchutMoşiah ben David.

Din Lecția zilnică de Cabala 8/5/10, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea ‘Pomul vieții'(Panim Meirot uMasbirot)

Unicitatea implementării metodei lui ARI

942Întrebare: Ce este special în implementarea metodei lui ARI?

Răspuns: Ceea ce este special este că, în cadrul conexiunii dintre noi, ne străduim să dezvăluim forța numită ARI, forța care ne conectează și ne formează într-un singur întreg unificat.

Făcând acest lucru, primim de la Creator ceea ce suntem capabili să primim – o stare nouă, corectată, o nouă dorință.

Lumina pe care o atragem dezvăluie sufletele noastre într-o singură mișcare către Creator și Îl simțim pe Creator ca pe un singur întreg luminos deasupra noastră.

Din Lecția zilnică de Cabala din 29.07.2025, „Ziua Memorială pentru ARI

A fi într-o stare de plenitudine

934Omul obişnuieşte să dea cadouri unei persoane iubite. Şi este de asemenea un obicei să nu iubeşti pe cineva care are o lipsă. De aceea, într-un “timp al Torei” nu este loc pentru gânduri despre corectare. Aşadar, când omul pleacă de la adunare, ar trebui să fie ca în ultimele trei din “Cele optsprezece Rugăciuni ”. Din acest motiv, toţi vor simţi plenitudinea.

 (Rabaş, “Art.17, Part.2, 1984-,,Agenda Adunării 1”).

Omul a primit tot ce are. El nu are nicio deficiență, nimic de umplut, nimic de corectat. Cu aceasta, părăsește adunarea prietenilor.

Comentariu: Foarte des ajungem la această stare după o lecţie, dar în timpul zilei începem să o pierdem.

Răspunsul meu: Este rău. Trebuie să reziști la asta; caută o modalitate de a face asta. Aceasta este munca ta.

Din KabTV „Ultima Generație”, 13.06.2018

Ce înțelegeţi?

527.02Întrebare: În lumea trupească, observăm legi de dezvoltare bine definite. Și lumea spirituală funcționează conform unor legi clare. Așadar, de ce în perioada de pregătire nu găsim nici măcar o singură lege, nici un punct de sprijin? Chiar și conceptul de timp devine vag și nedefinit.

Răspuns: Este de înțeles că încă nu înțelegi unde te afli, precum un nou-născut care tocmai a venit pe lume. Plângerile tale cu privire la această lipsă de înțelegere sunt, de asemenea, de înțeles. Singurul lucru care nu este clar este: de ce nu înțelegi că tocmai aceasta este ordinea gradelor spirituale ascendente?

Un copil, din necunoaștere va ajunge în cele din urmă la înțelegere. Stările intermediare în care nu suntem capabili să discernem ce se întâmplă și trecem prin senzații neclare și vagi, acestea sunt exact cele care indică progresul. Unele lucruri ne sunt neclare, în timp ce altele devin mai mult sau mai puțin clare. Nu există altă cale de a crește. Chiar și cele mai clare lucruri din lumea noastră sunt departe de a fi cu adevărat clare. Și la fel este și mai târziu în lumea spirituală.

Dar aici, vorbim despre dezvoltare. În lumea noastră, la nivelurile mineral, vegetal și animal, nu există o dezvoltare adevărată. Doar răzuim straturi din natura acestei lumi, dezvăluind puțin mai mult din starea în care ne aflăm deja. Și chiar și atunci, nu suntem cu adevărat conștienți de asta; încercăm doar să ne împlinim puțin și să ajungem să fim și mai goi. Asta nu se numește dezvoltare.

Claritatea și evidenta sunt o iluzie. Dacă ne-ar fi cu adevărat clar ce trebuie făcut, nu am fi comis atâtea acțiuni prostești până acum. Dimpotrivă, este o prostie să credem că trăim într-o lume pe care o înțelegem. Deloc.

Mai degrabă, la fel ca bebelușii și copiii mici, și noi suntem conduși de senzații confuze; nu înțelegem ce se întâmplă și suntem prinși în asta. Cu toate acestea, treptat începem să dezvăluim situația făcând eforturi și cerând înțelegere de la un grad superior, de la Forța superioară, astfel încât Ea să vină, să ne umple și să strălucească pentru noi.

Aceasta este singura formă posibilă de avansare, adevăratul proces de creștere spirituală. Nu există altă cale.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/6/11, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1989-De ce se numește Șabat-ul, Șa-Bat (Șin-Bet), în muncă

Ieșiri de dragul intrărilor

557Măsura efortului este determinată de numărul de intrări și ieșiri (urcări și coborâri), așa cum este scris: „căci din Sion va ieși Tora” (din coborâri – Yetsiot). Creatorul aruncă omul de pe cale și totuși el se întoarce cu încăpățânare la munca sa și o continuă. Avansarea sa este construită tocmai din aceste coborâri, aceste ieșiri.

O coborâre înseamnă că Creatorul a adăugat omului dorința de a primi plăcere și l-a îndepărtat de pe cale. Cu toate acestea, omul se întoarce pe cale cu această nouă dorință egoistă, neavând de ales și închizând ochii, „Ca un bou la jug și ca un măgar la povară”. În acest fel, el acumulează în cele din urmă o măsură suficientă de dorință și efort în studii și conexiunea cu grupul pentru a începe să simtă unde se află, cu cine are de-a face și cum poate fi inclus în acest proces.

El începe să realizeze cum i se adaugă egoismul și îl împinge de pe cale și cum, în ciuda a toate, se agață de studii și de grup. Deși aceste stări de amorțeală completă și lipsă de înțelegere nu sunt ușoare, el revine treptat la conștiință și experimentează o inspirație reînnoită. Și apoi încă o dată, apare o împietrire a inimii.

Astfel, din toate aceste ieșiri, Tora iese la iveală. Omul începe să înțeleagă că așa trebuie să fie procesul și că principalul lucru este să rămână în adeziune cu Creatorul; și pentru aceasta, trebuie să adere la grup.

Întregul proces este descris în detaliu în povestea de Pesah, exilul egiptean. Tora nu vorbește despre istorie sau geografie, ci doar despre călătoria unui om prin etapele cheie ale dezvoltării spirituale: trecerea de la a fi sub stăpânirea dorinței de a primi, natura sa egoistă originală, la o natură diferită, dorința de a dărui. Aceasta marchează o adevărată naștere într-o nouă calitate, în lumea spirituală.

După aceea, calea nu mai are astfel de puncte de cotitură critice. Cea mai mare transformare este ieșirea din intenția egoistă spre intenția de a dărui.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.03.2018, Scrierile lui Rabaș – Art.19, 1985-Vino la Faraon – 1

 

Fericirea din perspectiva Cabalei

572.02Întrebare: Ce este fericirea din perspectiva Cabala?

Răspuns: Fericirea din perspectiva Cabala înseamnă a-L face fericit pe Creator.

A-L face fericit pe Creator înseamnă a simți că Îi aduci plăcere, că Îl faci fericit pentru că atunci când El se uită la tine, El se bucură. Simți cum El se bucură de tine; aceasta este cea mai măreață stare posibilă! Nici măcar nu știu cum să o transmit.

Poate că este comparabil cu sentimentul când părinții sunt fericiți pentru copiii lor. Am simțit-o eu însumi, am experimentat-o prin copiii și nepoții mei și pot spune că este o mare bucurie când părinții tăi sunt fericiți pentru tine.

Dar cu Creatorul, este la un nivel complet diferit!

În Cabale, există o conexiune duală, reciprocă: Creatorul se bucură de faptul că noi ne bucurăm să-L facem fericit și suntem fericiți datorită acestui lucru.

Ne unim cu El, și prin urmare, sentimentele sunt dublate; se contopesc într-unul singur. Se dovedește că atât eu, cât și El, simțim același lucru. Adică, simţirea fericirii Lui și a mea sunt inseparabile.

Întrebare: Cum Îl putem face fericit pe Creator?

Răspuns: Creatorul este noi toți împreună în deplină măsură, în armonie, fuziune, conexiune interioară emoțională și conștientă. Noi, cei care suntem uniți cu toate inimile și mințile, suntem Creatorul. Când totul se reunește într-un singur întreg, îl percepem ca fiind Creatorul. Prin urmare, Creatorul este atins tocmai în acest fel – prin conexiunea noastră unii cu alții.

Întrebare: Cum poate omul să fie fericit fără să aibă nicio idee cine sau ce este Creatorul? Cum poate cineva să tindă spre El?

Răspuns: Creatorul trebuie revelat! Lipsa de înțelegere, incertitudinea ne sunt date tocmai pentru a-L putea revela pe Creator. Dacă ar fi deja cunoscut, omul ar exista într-o stare spiritual-animalică, la fel cum trăim într-o stare animală în această lume. Adică, trebuie să atingem singuri această nouă stare, să o creăm în noi înșine, folosind instrumentele care ne-au fost date! Dar omul se sculptează și se modelează pe sine.

Se pare că omul ia materia și începe să lucreze cu ea. Și treptat, din materia minerală din interior, începe să se formeze o materie vie: vegetativă, apoi animală, apoi umană. Apar tot felul de variații și metamorfoze.

Rezultă că persoana însăși construiește în interiorul ei această întreagă structură, conexiune, combinații infinite! Toate acestea sunt Sfirot, Sfirot, Sfirot. În cele din urmă, devine ADN, toate aceste proteine, spirale, lucrurile pe care le observăm în biologie.

Dar toate acestea sunt la un nivel superior: nivelul scopului în care omul nu numai că modelează și construiește conform legilor naturale, ci și dezvăluie aceste legi el însuși și le implementează! În esență, este o operă creativă uriașă. Și de aceea omul intră în această operă, și se numește opera Creatorului.

Nu există o plăcere mai mare decât atunci când omul creează toate acestea în interiorul lui! Și aceasta ne așteaptă pe fiecare dintre noi!

Întrebare: Care este diferența de fericire între a primi de la Creator și a-I da Lui?

Răspuns: Nu contează. Chiar și a primi de la Creator înseamnă mai mult decât a-I da Lui, dacă este de dragul unificării și contopirii în asemănare cu El.

Din Lecția zilnică de Cabala din 19.06.2016, „Formula cabalistă a fericirii – care este secretul?”

Să ne adunăm în sistemul lui „Adam”

942Cabaliștii scriu că sarcina noastră este să ne unim și să ne adunăm din nou într-un singur sistem numit „Adam”. Deocamdată, suntem numiți „Bnei Adam” – „Fiii lui Adam”, adică părțile sale, consecințele sale.

Pentru a ne aduna într-un sistem conectat, trebuie să îndeplinim toate acțiunile posibile, astfel încât, pe de o parte, să ne dăm seama că suntem incapabili să ne unim singuri și să fim dezamăgiți de toate acțiunile pe care le-am putea întreprinde. Pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere scopul.

Se pare că ne îndreptăm spre scop în două direcții. O direcție este așa-numita „linie stângă”: dezamăgirea completă față de propriile noastre forțe, incapacitatea de a reuși pe cont propriu. Iar cealaltă direcție este înțelegerea faptului că este totuşi posibil cu ajutorul Creatorului, dar trebuie să-I cerem corect.

A cere corect înseamnă a ne uni între noi în cererea noastră. Acest lucru se realizează prin eforturi reciproce de a ne uni și eforturi reciproce de a-I cere Creatorului. Drept urmare, dacă Îl dezvăluim cu adevărat pe Creator și ne conectăm cu El, vom urca la nivelul Său, următorul nivel al realității. Pentru a ajunge la aceasta, ne străduim să ajungem chiar la acel sistem al lui Adam din care am decăzut, ne-am destrămat, ne-am împrăștiat și acum încercăm să ne reasamblam.

Creatorul ne conectează preliminar aducându-ne în grupuri. Nu simțim acest lucru; nu vedem influența Lui asupra noastră. Mai târziu vom descoperi că așa funcționează de fapt, totul vine de sus, „Nu este nimeni în afară de El”. Dar ceea ce ni se cere este rugăciunea, o cerere ca El să o facă.

Este imposibil să ajungem la această cerere fără să fi încercat totul, fără să fi făcut tot ce ne stă în putere, chiar și dincolo de puterile noastre. Trebuie să încercăm să ne unim iar și iar, chiar dacă de fiecare dată ne vom descoperi într-o și mai mare distrugere, separare și dispreț unii față de alții.

O astfel de revelație a adevăratelor noastre calități egoiste ar trebui să ne întristeze pe de o parte, dar să ne și bucure pe de altă parte. Să ne întristeze pentru că suntem departe de scop; să ne bucure pentru că dezvăluim cât de departe suntem de scop.

Adică, în aceasta, încep de fapt să dobândesc lumina din interiorul întunericului, să dezvălui care este adevăratul scop. Cu cât este mai mare starea de conexiune din care cad, cu atât încep să apreciez mai mult acea stare și să înțeleg că sunt în afara ei.

Și așa, continuă până când se adună măsura deplină (Se’a) a aspirației mele către scopul în care va exista cu adevărat conexiune. Dar la început, nu aveam această măsură: mi s-a spus să acționez și așa am făcut. Am repetat fraze mecanic, am cântat, am citit, am studiat împreună cu toată lumea, ne-am adunat în grupuri de zece, dar totul nu provenea din inimă.

Poate că mi se părea că făceam ceva de fapt. Dar în realitate, cu fiecare pas mă conving din ce în ce mai mult că toate acestea sunt nesincere, nu vin din adevărata mea dorință. Gura și inima mea nu sunt aliniate: inima simte dorințe egoiste, iar gura rostește cuvinte frumoase despre conexiune, despre unitate.

Acest lucru trebuie să continue până când începem să încercăm cu adevărat să ne unim. Chiar dacă vorbim incorect, simțim incorect, tot trebuie să fim împreună. Și apoi va veni momentul când Creatorul va vedea că suntem nesemnificativi, mici, dar am făcut tot ce ne stă în putere: Am încercat să ne unim, am încercat să ne adunăm, și prin urmare, am ajuns la o stare la care El trebuie deja să ne răspundă.

Apoi vom descoperi că El ne adună împreună în grupuri de zece și este revelat între noi ca fiind calitatea dăruirii, calitatea conexiunii. Aceasta este calitatea inițială pe care o atingem, lumina nivelului Nefeş, cea mai mică lumină, cea mai mică conexiune altruistă. În această măsură începem să simțim Creatorul, prezența Sa invizibilă, ascunsă în noi, între noi, dar nu în fiecare dintre noi individual, ci între noi.

Această iluminare care apare între noi se numește Zohar, lumina superioară, strălucirea superioară. Firește, aceasta este încă incompletă, o iluminare foarte mică, dar cu toate acestea, ea strălucește deja în noi.

Din Congresul din Moldova din 6.09.2019, „Dizolvarea în Prieteni”, Lecția 1