Category Archives: Spiritualitate

Unde este punctul de sprijin?

938.03Întrebare: Punctul de sprijin în munca spirituală asupra sentimentelor interioare: este ceea ce considerăm dăruire, dăruire pentru noi?

Răspuns: Punctul nostru de sprijin spiritual nu este o senzație din interiorul nostru, ci un sentiment care se găsește în centrul grupului.

Apare, dispare și reapare în funcție de eforturile noastre. Cu toate acestea, tocmai acest punct ne servește drept sprijin.

Nu poate exista un punct de sprijin în mine personal, deoarece acesta ar fi pur și simplu un punct egoist. Eu am nevoie şi de asta, trebuie să o simt, dar nu este punctul de sprijin.

Punctul de sprijin este în afara mea, în centrul grupului de zece. Când ne străduim să găsim acest punct central comun printre noi, el devine o descoperire profundă – centrul sufletului.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/9/19, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.1 – “Nu există nimeni în afară de EL”

Relația dintre dezvăluirea textelor și transmiterea acestora

219.01Întrebare: În ce fel abilitatea de a dezvălui materialele pe care le studiem este legată de capacitatea de a le transmite?

Răspuns: Capacitatea de a dezvălui textele îi vine unui cabalist atunci când are studenți care sunt dispuși să primească de la el.

Dacă nu există astfel de studenți… Au fost momente în care cabaliștii au trăit fără să-și transmită cunoștințele nimănui. Asta este foarte greu.

Întrebare: Ne aflăm în prezent într-o etapă de pregătire pentru o Convenţie și lucrăm pentru a dezvălui o nouă calitate sau grad în noi, cum ar fi Lişma.. Este aceasta legată de ceea ce transmitem altora sau doar de munca noastră internă?

Răspuns: Cu siguranță aceste lucruri sunt legate în mod necesar, deoarece înțelepciunea Cabala provine din cuvântul “transmitere”. Când oamenii de la începutul creației până la sfârșitul ei și-au transmis unii altora tot ceea ce pot dezvălui într-o anumită perioadă a istoriei, atunci se întâmplă.

Din Lecţia zil;nică de Cabala 18/12/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – “Dezvăluirea unei părţi şi acoperirea a două”

Hanuka — Cea mai apropiată stație spirituală

230Toate sărbătorile evreiești, zilele vesele și triste, indică procesul spiritual desfășurat de un grup special numit Israel. În trecut, acest grup a experimentat deja unele stări în potențial și acum trebuie să le implementeze în practică.

Ne apropiem de această realizare, și prin urmare, trebuie să studiem ce trebuie făcut în fiecare sărbătoare sau zi specială, așa cum se spune: „Faptele părinților vor deveni un semn pentru fii”.

Unele sărbători au fost stabilite inițial printr-o trezire de sus, iar altele au fost stabilite de oameni printr-o trezire de jos. Hanuka este o sărbătoare specială care nu este menționată în Tora. Vine în întregime din trezirea de jos, din gradul de Bina, de la creaturile care doresc să obțină dăruire, o stare mică, GE, o oprire pe drum (Hanu-Ko) înainte de a continua.

După ce dobândim dorințele de dăruire ale GE, trecem la scopul creației, la dorințele AHAP. Această sărbătoare se numește spirituală deoarece se referă la dorințele de dăruire ale GE, la stadiul Bina, spre deosebire de Purim, unde sunt folosite dorințele de a primi; și prin urmare, obiceiurile sunt polar opuse.

Purim se referă la sfârșitul corectării, și prin urmare, este numită o sărbătoare corporală, deoarece spiritualul coboară în lumea materială, corectează și umple dorințele AHAP.

Hanuka este mai aproape de noi decât Purim, și prin urmare, mai ușor de înțeles. Ne putem imagina cum este să fii în dăruire, deasupra dorinței noastre, în opoziție cu ea și acționând deasupra ei. Prin urmare, merită să studiem obiceiurile de Hanuka pentru a încerca să ne apropiem de stadiul spiritual cel mai apropiat de noi.

Toate nivelurile spirituale se bazează pe această condiție, deoarece oricare dintre ele încep cu GE, cu o stare mică- cea principală, iar o stare mare este doar o adăugare, care apare și dispare.

Hanuka este o sărbătoare foarte specială și să sperăm că în săptămâna sărbătorilor vom putea atinge această stare, să ne-o imaginăm și să o realizăm.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/12/18, Hanuka

Munca la Congres

942Întrebare: Ce poate servi drept liant suplimentar pentru grupul nostru în ajunul unui eveniment atât de unic precum Congresul?

Răspuns: Care poate fi liantul pentru un grup în ajunul unui eveniment atât de important ca un congres? Aceasta este o problemă.

Să spunem că acesta este grupul tău; vă cunoașteți bine și vreți să intrați și să plecați din congres de multe ori mai puternici. Cum îl pot folosi pentru asta? Vrei să stai la congres ca grup separat sau, dimpotrivă, să amesteci opiniile cu toată lumea? Care este cel mai bun mod?

Pe de o parte, este de dorit să ne dizolvăm în toată lumea. Adică te duci acolo, te duci aici și așa mai departe. Nici măcar să mă întâlnesc cu prietenii mei de la studiile Cabalei în timpul întregului congres, „Vreau să absorb totul de la toată lumea prin porii corpului meu, să inspir complet tot ce este în fiecare, să mă dizolv în ei”.

Sau poate e mai bine dacă fac asta în grupul meu, când mergem la atac într-un grup de zece pentru a lua totul de la ceilalți și a le oferi tot ce putem.

Sincer vorbind, nu știu ce să răspund și nu o ascund, pentru că în Cabala este imposibil. Trebuie să-mi înțelegeţi îndoielile. Și deși mai am și eu destule îndoieli, tot mai trebuie să le combin una cu alta.

Avem întotdeauna o lumină interioară și o lumină ambientală, o conexiune a loviturii (Zivug de Haka’a), a două opuse în linia de mijloc. Cum pot fi conectate? Nu stiu. Dar principiul este același cu două concepte, atitudini, acțiuni, gânduri sau dorințe incongruente, complet inconsecvente, iar ele trebuie să ajungă împreună. Cum se face?

Cel mai bun lucru ar fi dacă după fiecare lecție, după ce ați vizitat alte grupuri de zece, v-ați aduna împreună pentru cel puțin 15 minute sau jumătate de oră, ați face schimb de impresii și ați discuta despre ceea ce ați învățat comunicând cu ceilalți între voi. Pentru a face acest lucru nu trebuie să așteptați sfârșitul congresului, ci să continuați să vă conectați unul cu celălalt pe parcurs.

Nu știu dacă va fi timp pentru asta la congres, dar cred că ar trebui să încercăm. Aceasta ar fi combinația corectă între dizolvarea generală și adunarea personală. Nu lăsaţi totul pentru după congres, ci aici se realizează astfel de combinații instantanee: afară-înăuntru, afară-înăuntru.

Aș recomanda asta tuturor grupurilor de zece. În principiu, pe baza a ceea ce înțeleg în Cabala, aceasta este abordarea cea mai optimă: conectați-vă unul cu celălalt și luptați întotdeauna pentru linia de mijloc.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/9/19, “Întrebări și răspunsuri”

 

Regele Sodomei—Intenţie “pentru tine îsuţi”

200.02Spiritul și sufletul înseamnă intenția în materie. Acesta este motivul pentru care regele Sodomei a spus: „Dă-mi sufletul”, adică intenția unei persoane, pentru ce se angajează în Tora și Miţvot, aceasta va fi pentru el (Rabaş, Note alese, 374, “El a atins scobitura coapsei”).

Întrebare: Regele Sodomei spune: „Ce este al tău este al tău, ce este al meu este al meu”. De ce are nevoie de o intenţie adevărată? De ce o cere?

Răspuns: El vrea să facă omul ca pe el însuși. În fiecare etapă, omul descoperă pe „Regele Sodomei” în sine, dar această stare nu va deveni evidentă până când o anumită măsură nu se va acumula în el.

Întrebare: Cum ar trebui să ne raportăm la personajele negative din Tora, cum ar fi regele Sodomei? Ar trebui să discutăm în grupul de zece?

Răspuns: De ce nu? Puteți să discutați despre asta și să aflați cât de mult sunteți încă în linia egoistă, sau nu mai sunteți în ea.

Din Lecția zilnică de Cabala 9/12/24, Scrierile lui Rabaș – Art.374-“El a atins scobitura coapsei”

Atingeţi toate mișcările în munca spirituală

275 Dar cabaliștii au realizare și ating o chestiune în întregime (Baal HaSulam, “Înţelesul concepţiei şi naşterii“).

Cabaliştii, înseamnă că nu realizează o parte, un fragment, o forță sau o anumită mișcare individuală, ci ating toate mișcările împreună.

Întrebare: Ce înseamnă atingerea întregimii în munca noastră?

Răspuns: Ideea este că în cele din urmă, avansăm către scop prin forța Creatorului, și prin urmare, trebuie să ne raportăm la fiecare stare în ansamblu.

De exemplu, pentru a realiza starea de deconectare de la Creator în ansamblu, este necesar să examinăm ceea ce ne lipsește și ceea ce Creatorul trebuie să completeze în noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/12/24, Scrierile lui Baal HaSulam – Articole – “Înțelesul concepției și nașterii”

Sub influența luminii superioare

234Cum putem să ieșim de sub influența  egoului nostru și să intrăm sub influența luminii superioare? Trebuie să facem acțiuni care să atragă lumina superioară care ne ridică deasupra egoismului nostru.

Ce înseamnă să „ne ridicăm deasupra egoismului nostru”, considerând că noi înșine suntem întruchiparea egoismului? Adevărul este că lumina superioară ne influenţează și ne separă treptat în două părți. O parte începe să se gândească la sensul existenței și la cum să ne ridicăm deasupra inutilității vieții.

Aceste gânduri captează din ce în ce mai mult umanitatea, dar în primul rând prin suferință. În măsura în care reflectăm asupra acestui lucru, începem să căutăm.

În cele din urmă, dacă dorințele noastre, chiar și în mod inconștient, sunt din ce în ce mai modelate sub influența luminii superioare, descoperim sursa, înţelepciunea Cabala. Prin ea, putem începe să lucrăm în mod conștient cu lumina superioară.

Găsim un set de instrucțiuni care ne permit într-un mod complet rațional, să atragem lumina superioară, să ne îndreptăm spre ea și să o îndreptăm către noi într-o manieră reciprocă: ne întoarcem către ea, iar ea se întoarce spre noi. Acest lucru creează o conexiune bidirecțională.

Pentru a activa acest proces, suntem aşezați într-un grup. Baal HaSulam scrie în articolele sale că fiecare om are în mod necesar această oportunitate.

Din Pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala 3/9/19

Între două linii

938.04Omul care începe să studieze Cabala nu prea înțelege de ce devine și mai egoist, cu dorințe și mai mari de mâncare, sex, familie, carieră și orice altceva. Este surprinzător faptul că, în timp ce studiază Cabala, se simte simultan atras să se uite la filme, să citească romane și să facă plimbări. Adică, vechile lui dorinţe egoiste, pe care le abandonase o vreme când a început să studieze, încep brusc să revină în el.

Acesta nu este un pas înapoi. Un egoism mai mare este reînviat, astfel încât omul să se poată ridica și mai sus deasupra lui.

Avansarea noastră se face pas cu pas, pe două linii: stânga și dreapta. Linia stângă este un egoism mai mare, în ciuda căruia încercăm să creștem importanța stării spirituale și a Creatorului și astfel ne ridicăm deasupra egoului. Prin urmare, mergem pe două picioare: liniile stânga-dreapta, stânga-dreapta, și așa mergem treptat înainte.

Trebuie să realizăm această tehnică ca și cum am pune-o în fața noastră vizual sau chiar să o scriem astfel încât în toate stările, să putem înțelege în care dintre cele două stări ne aflăm și ce trebuie să facem pentru a întări starea potrivită; când te îndrepți spre calitatea dăruirii, către Creator și către starea stângă, când realizezi că egoismul mai mare coboară asupra ta, pe care Creatorul îl dezvoltă în mod specific în tine.

Partea stângă, egoistă, care se dezvoltă în noi se numește „Faraon”. Partea dreaptă, altruistă, care se dezvoltă în noi datorită eforturilor noastre din grup și în studiu, se numește „Creator”.

Și așa, Faraon împotriva Creatorului, Creatorul împotriva Faraonului și noi între aceste două forțe superioare, parcă pozitive și negative, pentru că Faraon este reversul Creatorului. Așa mergem înainte.

Și nu există alte forțe în lume cu excepția unicei Forțe superioare, care se joacă cu noi în acest fel: pozitiv — negativ, negativ — pozitiv.

Din Lecția zilnică de Cabala 3/9/19, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.1 – Nu există nimeni în afară de EL”

Cum poți să te trezeşti pe tine însuţi?

938.04Dacă emoțiile se sting și dispar, înseamnă că nu ești integrat în grup și nu citești Şamati. Se întâmplă ceva cu tine și ești deconectat.

Uneori, omul trece prin astfel de stări încât este ca mort și nimic nu se schimbă. Aceste stări trebuie scurtate cumva, fiind prezente fizic în grup, făcând ceva fizic, și cel mai important, implicându-se fizic în diseminare: „Dacă nu pot face altceva, voi merge și voi convinge alți oameni. Nu mă pot convinge pe mine, dar îi pot convinge pe alții.”

Când îți folosești egoismul pentru a-i convinge pe alții că înţelepciunea Cabala este bună, te convingi pe tine însuți.

Și încă ceva: predați elevilor, celor care sunt gata să asculte. Acţionaţi. Aceasta este cea mai bună cale de ieșire din toate problemele.

Vă ridicaţi în funcție de cât de mult câștigă elevii voştri de la voi, pentru că prin aceasta vă extindeţi sufletul și ei sunt conectați la voi. Veți vedea cum vă adunați în jurul vostru, nu străini, ci părți ale sufletului vostru. Dacă vă răspund, atunci veţi simți că sunt cei mai apropiați de voi în structura sufletului. Și apoi mergeţi înainte.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/9/19, “Întrebări și răspunsuri”

Cum să profitați la maximum de Convenție

938.02Ce se poate face pentru a fi pregătiţi pentru Convenţie, pentru a câștiga cel mai mult din ea și pentru a-i oferi cel mai mult? Cum ar trebui să se pregătească fiecare împreună, și fiecare individual pentru asta?

În timpul convenției, ar trebui să vă adunați între voi. Nu vă deconectaţi, ca și cum aţi fi absenţi sau complet dizolvaţi, ci concentraţi-vă pe ideea că toți ne îndreptăm spre un scop comun. Absorbiţi maxima energie spirituala din această sursă.

De aceea ne susținem unii pe alții, ne adunăm din când în când și prin aceasta devenim și mai uniți. Prin dizolvarea în alții, luăm totul din ei în noi înșine.

În ciuda acestui fapt, după ce am absorbit impresiile Convenției colective, ne adunăm din nou în grupul de zece.

Aceste mișcări „în afară-înăuntru, în exterior-înăuntru” nu ar trebui doar să ne întărească, ci să ne recreeze din nou. Apoi grupul tău mic va părăsi Convenția după ce a absorbit totul din Kli-ul mondial. Aceasta este ceea ce ar trebui să urmăriți.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/9/19, “Întrebări și răspunsuri”