Întrebare: Există un fel de adevăr care ar trebui spus omului?

Răspuns: Singurul adevăr este să-i oferi omului liber arbitru și să îl lași să-și aleagă propriul adevăr. Asta este tot. Acesta este cel mai important lucru în creșterea copiilor și în relațiile dintre adulți.

Întrebare: Cum faci asta? Prin exemplu? Pe baza a ce?

Răspuns: Învață omul metoda de a descoperi corect viața.

Comentariu: Sună bine! Acesta este principalul lucru.

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Și dacă omul este sută la sută convins că are dreptate și trebuie să-l transmită cuiva?

Răspuns: Atunci ei ar trebui să tacă și să-l înghită! Ca să nu se înece cu propriul adevăr!

Întrebare: Chiar dacă simt că făcând asta, îi voi ajuta?

Răspuns: Ce egoism imens are! Izbucnește din el! Nu are dreptul să-l simtă nici măcar el însuși. Singurul lucru pe care îl poate face este să înțeleagă cât de egoist este dacă se simte obligat să împlinească un alt om cu propria opinie.

Este teribil! Există o zicală foarte simplă despre asta: „Tăcerea este gardul din jurul înțelepciunii.”

Întrebare: Este frumos! Adică, este mai bine să taci în acel moment?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 08.07.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În acel moment, omul ar trebui să acorde atenție acestui lucru și să creadă că Creatorul are grijă de el și îl ghidează pe calea care duce la palatul Regelui. (Rabaş, Articolul nr. 6, „Când trebuie omul să folosească mândria în muncă”).

Omul trebuie să verifice constant toate simțirile și gândurile sale, inima și mintea sa, dacă este de acord cu faptul că Creatorul îl ghidează spre Sine?

„Sunt eu de acord cu ceea ce face Creatorul cu mine? El mă doboară, mă ridică, mă aruncă în toate direcțiile. Într-un moment plâng, în următorul râd; uneori mă bucur, alteori sunt tulburat. Înțeleg că trebuie să trec prin aceste stări, dar că cel mai important lucru este să rămân în conexiune, în adeziune cu Creatorul – că nu există nimeni altcineva în afară de El?”

Rezultă că omul ar trebui să fie fericit că Creatorul veghează asupra lui și îi dă și coborârile. Adică, el ar trebui să creadă, pe cât poate înțelege, că Creatorul îi dăruiește ascensiunile…

De asemenea, omul ar trebui să creadă că Creatorul îi dăruiește și coborârile, pentru că El vrea să îl aducă mai aproape. Prin urmare, fiecare lucru pe care îl poate face, trebuie să îl facă ca și cum ar fi într-o stare de ascensiune.

În principiu, nu există coborâri. Ceea ce se întâmplă este doar revelarea următorului grad necorectat, urmată de corectarea acestuia. Aceste grade ne sunt revelate – ele au fost formate chiar înaintea noastră ca urmare a distrugerii lui Adam HaRişon. Și noi le corectăm continuu prin atitudinea noastră.

Nu ni se cere nimic! Nu trebuie să facem nimic altceva decât să fim de acord cu Creatorul, să-L justificăm.

Cuvântul ebraic „a justifica” este „LeHaţdik”, iar omul care îl justifică pe Creator este numit Ţadik, un om drept, pentru că Îl justifică. Aceasta este întreaga noastră muncă. Dar pentru aceasta, avem absolut nevoie de un mediu; Fără aceasta, nu vom putea justifica nici măcar un singur act al Creatorului, nici emoțional, nici mental.

Prin urmare, atunci când omul depășește puțin în timpul coborârii, aceasta se numește „trezire de jos”. Pentru fiecare act pe care îl face, el crede că este voința Creatorului, și prin lucrul acesta în sine, este răsplătit cu o apropiere mai mare, ceea ce înseamnă că omul însuși începe să simtă că Creatorul l-a adus mai aproape.

Din Congresul de Cabala din Moldova, 08/09/2019, Lecția 7

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne-am adunat aici ca să punem bazele unei societăţi pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, prin care putem urca la nivelul de om, ca să nu rămânem la nivelul animal (Rabaş, Articolul nr. 1, Partea 1, 1984, Scopul Societăţii – 1).

Din acest articol, trebuie să extragem principiile cheie:

1. Ce înseamnă să te aduni?
2. Care este metoda lui Baal HaSulam?
3. Ce este gradul de om?
4. A fost omul creat pentru plăcere sau pentru venerație în fața Creatorului?
5. Condiția pentru a realiza toate acestea este similaritatea cu calitățile Creatorului.
6. Dorința de a primi nu este rea în sine; este însăși materia creației. Ceea ce se numește înclinație rea (Yeţer Ra) este lipsa noastră de dorință de a ne uni, refuzul nostru de a corecta destrămarea sufletului în părțile sale – sufletele noastre individuale.
7. Nu distrugem dorința egoistă, ci doar îi corectăm intenția de la „pentru mine” la „pentru alții”.
8. Adică, în dorința de a primi, suntem întotdeauna opuși Creatorului; dar în intenția de a dărui, ne conectăm la El.
9. Adeziunea cu Creatorul se face prin asemănarea cu calitățile Lui. Intenția de a dărui este atinsă prin munca în grup. Aceasta este o sarcină atât realizabilă, cât și verificabilă. Dorința colectivă de a dărui, pe care o construim este sufletul comun, pe care Creatorul îl umple.
10. Fiecare stare prin care trecem constă din două opuse, și pe măsură ce avansăm, prăpastia dintre ele crește. Eu descopăr:
11. Inutilitatea mea crescândă
12. Măreția crescândă a scopului.

Trebuie să conectez acestea într-un singur punct pentru a simți atât de profund ruptura dintre suflete încât să oblig Lumina superioară să mă corecteze. Atunci dăruirea va domni între mine și ceilalți.

Aceasta se numește dăruirea Torei – lumina corectării.

Și după aceea, Dăruitorul Torei este revelat și în atitudinea noastră corectată față de ceilalți, în vasul spiritual colectiv (Kli).

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.05.2010, Scrierile lui Rabaş

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 În corporalitate, poți vedea ușa la fel cum poți vedea deschiderea. Dar în spiritualitate, vezi doar deschiderea. Dar nu poți vedea deschiderea decât cu credință completă și pură. Atunci vezi ușa, și în acel moment, se transformă într-o deschidere, pentru că El este unul și numele Lui este „Unul” (Baal HaSulam, Scrisoarea 26).

Anume, văd în fața mea un zid prin care este imposibil să pătrunzi, să ocolești sau să sari. Dar în momentul în care dezvălui calitatea credinței, această calitate formează o intrare în zid și trec prin ea. Îmi doresc acest lucru tuturor.

Porțile rugăciunii nu sunt încuiate. Trebuie să încercăm constant, împreună cu prietenii noștri, să ne rugăm Creatorului să ne ajute să ne unim, să clarificăm ceea ce se numește forța dăruirii și să ajungem la El cu această forță a dăruirii.

Suntem obligați să atingem o astfel de stare, să depunem toată cantitatea și calitatea eforturilor pentru a ajunge la poarta lacrimilor. Numai prin poarta lacrimilor se intră în lumea superioară, cea spirituală.

Trebuie să ne rugăm pentru fiecare prieten din grup, ca să poată ajunge la poarta lacrimilor, la lumea spirituală, la tot! „Cel care se roagă pentru prietenul său primește primul răspuns.” Acest lucru îi face pe oameni să avanseze enorm.

Dar nu este vorba despre cuvinte; rugăciunea se numește „muncă în inimă”.

Poarta lacrimilor este o poartă specială care se deschide doar atunci când o persoană înțelege că nu are nicio putere să îndeplinească nici măcar cel mai mic act de dăruire. Totuși, în același timp, trebuie să atingă aceste acte de dăruire, indiferent de situație. Este gata să renunțe la tot doar pentru a deveni cel care dăruiește. Atunci aceste porți se deschid.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/10/21, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.71 – Sufletul meu va plânge în taină– 1”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Nu înțeleg ce înseamnă să cedez fără a-mi anula propria dorință. Care este diferența dintre o concesie, în care mă anulez și una în care nu mă anulez?

Răspuns: O concesie în care mă anulez este atunci când un om stă asupra mea cu un băț și după câteva lovituri nu am de ales decât să renunț la dorința mea și să fac ceea ce cere cel care ține bățul.

Dar concesia despre care vorbim în educaţie integrală este ceva ce fac din proprie voinţă liberă. Vreau să cedez pentru că înțeleg ce câștig făcând asta.

Înțeleg că nu am altă modalitate de a crește, de a mă extinde și de a-mi întinde limitele dacă nu mă anulez. Concesia înseamnă că îmi anulez propriile limite și permit calităților, dorințelor și obiectivelor străine să intre în mine. Și le accept ca și cum ar fi ale mele. Altfel nu voi crește și nu voi putea să mă conectez cu nimeni. Voi rămâne pentru totdeauna în interiorul sinelui meu umflat, care în esență este un zero umflat, blocat din toate părțile.

Absorbția, asimilarea și includerea reciprocă sunt condiții necesare pentru dezvoltare; Sunt o formă de viață. Cu toții am văzut filme în care două celule se întâlnesc, se unesc într-una singură și apoi încep să se multiplice și să se extindă într-un corp nou. Acest lucru este posibil doar pentru că fiecare celulă cedează și se deschide celeilalte pentru a se uni. Fără aceasta, nu va exista viață – acesta este întregul secret.

Acest lucru trebuie explicat și subliniat din perspectiva societății. Pe de altă parte, suntem împinși în această direcție de criza globală, care ne cere să începem să conectăm celulele noastre moarte, izolate și să construim un corp viu din ele.

Îmi deschid limitele și încerc să-mi folosesc dorința, obiceiurile și toate abilitățile pentru a îndeplini dorința altui om. Concesia mea constă în faptul că mă ignor pe mine însumi pentru a împlini dorința aproapelui meu. Prin aceasta, dobândesc sentimentele, rațiunea și gândurile lor.

Totul începe cu o conversație. Fiecare om trebuie să-și imagineze o hartă interioară a partenerului său. Ce își dorește fiecare dintre noi de la celălalt? Ce cere el și ce ar dori să vadă la partener? Începem să practicăm astfel de discuții.

Dar facem asta nu ca o familie obișnuită care încearcă pur și simplu să-și îmbunătățească relația, ci pentru a dobândi și a construi noi simțuri în noi înșine, capabile să-l perceapă pe celălalt. În acest fel, ies din egoismul meu și încep să văd ce se întâmplă în jurul meu.

Dacă omul se poate corecta astfel în cadrul unității familiale, atunci va reuși și la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți, și în cele din urmă, va ajunge la echilibru cu întreaga natură. În acest fel, ne acordăm pentru a percepe realitatea externă. Nu mai trăiesc doar în mine, ci încep să absorb informații din mediul din afara mea. Și în afara mea există forțe vaste pe care în prezent nici nu le cunosc, nici nu le simt.

Din KabTV „Viață nouă 40 – Cheia unei relații bune este concesia reciprocă”, 25.07.2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Deci, există un singur sfat: Dacă mai mulţi indivizi se adună cu dorinţa de a abandona iubirea de sine, dar, fără suficientă forţă şi apreciere pentru dăruire astfel ca să devină independenţi, fără ajutor din afară. Acum, dacă aceşti indivizi se anulează unul în faţa celuilalt, fiindcă fiecare dintre ei are un potenţial redus de iubire pentru Creator şi pe care nici nu o pot menţine, atunci, prin alăturarea lor la grup şi prin anularea de sine în faţa grupului, ei devin un singur corp.

De exemplu, dacă sunt 10 oameni în acel corp, el are de 10 ori mai multă putere decât un om singur. (Rabaş, Art.6, 1984- „Iubirea de prieteni – 2”).

Aceasta se referă la forța de a se ridica deasupra egoismului, puterea detașării de propriul „eu”, atunci când te incluzi în ceilalți, într-un alt domeniu, la un alt nivel. Simți clar: fie „eu”, fie următorul nivel „noi”. În acel „noi”, „eul” tău este necesar doar pentru a organiza acest „noi”.

Întrebare: Primește omul puterea de a se ridica deasupra egoismului din partea grupului?

Răspuns: Nu de la grup, ci prin intermediul grupului.

Întrebare: Cum poate omul să simtă că are puterea întregului grup de a împlini o acțiune în spiritualitate?

Răspuns: Dacă omul își servește prietenii, atunci el câștigă puterea întregului grup. Vorbim despre puterea dăruirii, despre capacitatea de a dărui. Prin urmare, atunci când omul face eforturi pentru a ridica grupul, primește acea putere. Acesta este vasul omului, Malchut-ul său.

Din KabTV din 4/12/18, „Iubirea de prieteni”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este ecranul principal și lumina reflectată? De ce este universul construit special pe acesta?

Răspuns: Egoismul este cel care începe să se opună sieși, vrea să se folosească doar pentru dăruire, și ridicându-se deasupra sa, vrea să dăruiască altora în loc să-i folosească; vrea să se exploateze pe sine de dragul altora. Aceasta se numește „ecran” și „lumină reflectată”.

Întrebare: De ce este necesar să construim un astfel de sistem pentru a-l simți pe Creator?

Răspuns: Pentru că altfel nu-L vei simți pe Creator. Nu ai aceleași calități ca El. La urma urmei, toate simțirile, chiar și în lumea noastră, sunt construite pe similaritatea calităților dintre cel care este simțit și cel care simte. Pot simți doar aceea la care sunt acordate organele mele interne. Nu sunt acordate la undele radio, nu le simt. Sunt acordate doar la undele sonore, le simt. Același lucru este valabil și pentru toate simțirile, vizuale și așa mai departe. Pentru a-l simți pe Creator, pentru a intra în rezonanță cu El, trebuie să dobândesc calitatea dăruirii.

Întrebare: Dar toate textele antice descriu clar acest sistem pe care dvs. îl transmiteți succint: ecran și lumină reflectată?

Răspuns: Nu sunt antice. Sunt atemporale; au fost scrise doar cu mult timp în urmă. Aceste texte transmit o cantitate enormă de informații suplimentare, asemenea subtilități pe care nu vi le puteți imagina!

Acum, dacă sunteți capabili să înțelegeți doar două lucruri, ecran și lumină reflectată, atunci mai târziu aceste două cuvinte vor fi asociate cu o lume infinită atât de magnifică, cu toate culorile, sunetele, contrariile sale contopindu-se într-un singur întreg, încât veți avea nevoie de o carte doar pentru a descrie aceste două fenomene: ecran și lumină reflectată!

De fapt, nu există nimic altceva. Egoismul nostru, deasupra căruia există un ecran pentru a-l folosi în direcția opusă,  pentru a dărui, se numește „lumină reflectată”. Nu există nimic altceva. Dar este de miliarde de ori mai mare decât lumea noastră!

Din KabTV „Am primit un apel. Fotografie a Creatorului”, 21.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În vasta noastră dorință de a ne bucura există o scânteie, embrionul sufletului. Prin urmare, tot ceea ce vine de la Creator trebuie împărțit în două părți: una acționează în raport cu dorința de plăcere, care se numește „trup”, egoism, și o alta care acționează în raport cu sufletul, scopul creaţiei, pentru a crește acest punct și a-l face din ce în ce mai asemănător Creatorului, ridicându-l pe treptele scării spirituale.

Așadar, acolo unde păcătoșii se împiedică, cei drepți se bucură și se ridică. La urma urmei, păcătoșii și drepții sunt înclinațiile rele și bune.

Omul care nu lucrează pentru Creator plânge de dificultățile vieții, iar cealaltă percepe această dificultate ca lovindu-l nu pe sine, ci dorința sa egoistă de a se bucura. Prin urmare, vede în ea un mijloc de a urca la Creator. Așa îl trezește Creatorul și îl ajută să-și anuleze egoismul și să se agațe de un punct din inima sa, de Forța superioară.

Așa ar trebui să te raportezi la fiecare moment al vieții tale. Creatorul trimite „obstacole” tuturor. Dacă omul înțelege că aceste influențe neplăcute sunt trimise pentru a-i zdrobi dorința egoistă, el se bucură. La urma urmei, acum, omul poate considera această lovitură ca fiind dată egoului său și poate încerca să se agațe de Creator cu punctul culminant în inimă și să se ridice și mai sus.

Se pare că toate obstacolele noastre sunt chemări să facem un efort pentru a le depăși corect, pentru a ne ține mai strâns de Creator. Sentimentele neplăcute lucrează împotriva egoului nostru, indicând prezența lui și ajutându-ne să-l zdrobim.

Omul nu este obligat să lupte, noi trebuie doar să separăm și să filtrăm influența Creatorului, direcționând influența rea către egoul nostru și cea bună pentru a ne ajuta să aderăm la Creator și să ridicăm punctul culminant în inimă. Prin urmare, „unde vor trece cei drepți, se vor poticni păcătoșii”.

Creatorul luptă deja pentru noi trimițându-ne obstacole. Nu există dușmani în locuința Regelui cu care să luptăm. Trebuie doar să atribuim problemele trimise de sus egoului nostru pentru a-l suprima și mai mult și a ridica punctul culminant în inimă din ce în ce mai mult.

Apoi vom vedea că Creatorul face această muncă, numită lucrarea Creatorului. Creatorul poartă acest război și îl va finaliza pentru mine. El va face totul; de fiecare dată trebuie doar să fiu sensibil și să determin corect unde este îndreptată influența neplăcută a Creatorului, cum îmi afectează egoul și cum îmi invită punctul din inimă.

Omul ar trebui să se împartă întotdeauna în două: într-o dorință egoistă, care trebuie zdrobită, oprită din a fi folosită, restricționată; și într-un punct din inimă, care la fiecare ocazie, trebuie îndreptat spre contopirea cu Creatorul.

Din Lecția Zilnică de Cabala 22.01.2018, „De la interferență la ascensiuni”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

La întâlnirile noastre există anumite acțiuni în care trebuie să renunț la orice critică și pur și simplu să mă contopesc cu toată lumea.

Cum pot face asta? Tocmai sărind și cântând împreună cu toată lumea, ca un copil, anulându-mă pe mine însumi.

O astfel de atitudine mă conectează la starea comună și atunci câștig oportunitatea de a mă elibera de limitări și de a simți un fel de respirație spirituală!

Ni se pare un comportament frivol, dar asta doar pentru că nu percepem spiritualitatea în el. La urma urmei, aceasta este lumina infinitului!

Nu suntem capabili să discernem nimic în dans cu instrumentele noastre de percepție. De aceea pare lipsit de viață și neînsuflețit. Dar totul depinde de Kli–ul (vasul) nostru dacă suntem capabili să vedem întreaga lumină spirituală a NRNHY în el.

Orice vine dintr-o conexiune, chiar și cea mai mică, este deja numit perfecțiune.

De aceea, în această formă avem șansa de a prinde o simțire spirituală, tocmai atunci când sărim împreună cu alții.

Toate aceste dansuri ne-au venit de la marii cabaliști, de la Baal Şem Tov; Și Rabaş ne-a făcut să dansăm așa.

Nu este doar frivolitate. În cadrul dansului există o gândire serioasă și o muncă foarte profundă. Deodată nu mai vrei asta, iar în tine gândurile pro și contra se întrec și generează îndoieli teribile. Dar continui să sari.

Aceasta nu este un fel de meditație; nu ești deconectat de realitate. Tot timpul stai în fața întrebării: Ce fac și de ce? Ce îmi oferă? Cine mă pune să fac asta și cu cine sar? Ce ne leagă?!

În timp ce dansezi, treci prin toată munca ta interioară de la început până la sfârșit.

Acest dans te obligă să procesezi toate gândurile posibile care merg împotriva lui, împotriva unității pe care nu ți-o dorești!

Mintea ta se revoltă constant împotriva lui și ești forțat să faci discernăminte interioare.

De aceea, dansul devine o muncă interioară epuizantă. Ieși din dans complet epuizat, nu din cauza efortului fizic, ci din cauza tuturor discernămintelor interioare prin care ai trecut.

Dansezi în interiorul tău, în ascensiunile și coborârile tale interioare! Și faptul că sari în exterior este doar o modalitate de a trezi aceste stări interioare.

Sari fizic; te ridici și cobori. Dar în interior au loc simultan o mulțime de alte suișuri și coborâri, iar asta este ceea ce contează cel mai mult!

Fără aceste acțiuni externe, nu le vei putea realiza pe cele interne. Una nu poate exista fără cealaltă.

De aceea, dansul devine un instrument unic pentru munca interioară și de aceea Baal Şem Tov și primii hasidimi care au fost cabaliști au introdus aceste tradiții.

Din Lecția zilnică de Cabala din 12.08.2010, „Întrebări despre rolul oamenilor”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

  Creatorul este în toate: în lume, în societate, în umanitate, în grupul de zecee. Noi Îl dezvăluim acolo doar conform propriilor noastre calități. Imaginați-vă zece oameni așezați în jurul unei mese. Creatorul este printre ei, gata să fie revelat imediat ce ei stabilesc rețeaua corectă de relații.

Prin urmare, nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să luăm o foaie de hârtie și să desenăm pe ea ceea ce fiecare trebuie să contribuie la centrul mesei, astfel încât în acel centru să se formeze o dorință adevărată, adecvată – exact lucrul care este cerut creației.

Se spune că atunci când mi se cere ceva, trebuie să arăt intenția corectă în fața prietenilor mei, iar dacă nu pot, este în regulă. Principalul lucru este dorința mea. „Ajutați-mă și voi încerca.” Este suficient, pentru că este scris că „nimeni nu se poate elibera singur din închisoare”. Doar alții mă pot ajuta să scap de egoismul meu.

Nu este nimic în neregulă cu zece egoiști care se adună, toți dorind doar să primească. Dar ei sunt dispuși să se așeze și să lucreze la egoismul lor pentru a ajunge la interacțiunea corectă, astfel încât între ei să se formeze o intenție echilibrată, reciprocă, cu responsabilitate reciprocă și un sentiment de dependență reciprocă.

Treptat, vor începe să simtă cât de apropiați sunt unul de celălalt și să realizeze că Creatorul nu i-a adus împreună degeaba. Tocmai în această conexiune comună, în grupul lor de zece, El vede ceva din propria Sa imagine. Prin urmare, trebuie să mă raportez la fiecare dintre prietenii mei ca la cineva ales de Creator, ca la cineva aşezaat lângă mine care nu este doar un prieten, ci este de fapt o parte din propriul meu suflet.

Se spune că „nu există niciun loc în lume care să fie gol de El”. Aici „loc” înseamnă dorință. De îndată ce dorințele noastre ating chiar și o stare minimă de dăruire și iubire, Îl vom dezvălui imediat pe Creatorul din noi.

Din Congresul de la Moscova din 02/05/2015, Lecția 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→