Monthly Archives: iulie 2025

Împlinind condiţia Creatorului

263Întrebare: Articolul spune că trebuie să-i dăm boului tot ceea ce are nevoie, altfel nu poate lucra. Dar dacă boul are calitatea de a primi pentru sine, ce îi putem da din munca spirituală, astfel încât să nu primească pentru sine?

Răspuns: Nu știu. Dar Creatorul trebuie să știe. Nu pot pune condiții.

Se afirmă pur și simplu că stă în puterea noastră să îndeplinim tot ce trebuie să facem pentru a începe să lucrăm pentru Creator și să-I dăm Lui cât mai mult posibil. Restul depinde de Creator.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 08/07/2025, „A fi ca un bou la jug și ca un măgar la povară”

Detaşaţi-vă

276.04Întrebare: Ce ajută pe om să ajungă în mod conștient, prin calea luminii, la anularea absolută în fața Creatorului?

Răspuns: Sunt necesare eforturi atunci când omul vede că toate calitățile sale îl resping de la conexiunea cu Creatorul. Atunci el are dorința de a se desprinde de forțele care acționează asupra lui și îi creează o astfel de stare în interiorul său. În acest caz, prin desprinderea de Creator, se regăsește pe sine.

Un astfel de moment este necesar aici, deoarece înainte avea stări în care credea că el câștigă. În realitate, era pur și simplu distanțare, iar el avea un sentiment bun în legătură cu asta.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 03/07/2025, „Devoțiune”

Însemnătatea marilor Cabalişti

917.02Întrebare: Însemnătatea lui Baal HaSulam și a lui RABAŞ vine prin dvs.. Este clar că au scris texte foarte profunde și serioase. Există de asemenea, alți scriitori sau lucrări în iudaism și alte stiinţe. Dar dvs. acordaţi importanță acestor Cabaliști în particular. La urma urmei, Baal HaSulam nu este prea cunoscut în lume. Abia acum devine popular. Cum putem ști despre măreția lor în afară de la dvs.?

Răspuns: Nu îi poți cunoaște în niciun fel. Se întâmplă treptat. Să presupunem că vii la o sărbătoare de familie la care sunt prezenți atât copii mici, cât și adulți. Vezi cum adulții stau calmi cu un aperitiv în mână, vorbesc și dau din cap unul altuia și așa mai departe. În același timp, copiii mici nu acordă atenție nimănui. Aleargă de colo colo, se lovesc de oameni și îi împing pe toți. Nu le pasă că un adult vorbește cu cineva.

Același lucru se întâmplă și cu noi. Suntem ca niște copii mici care nu-i înțeleg pe acești adulți care vorbesc între ei. Îi împingem. Dar în consecință, suntem iertați. Mai târziu, când depășim vârsta prostească a prunciei, dobândim gânduri diferite despre ei, care nu sunt aceleași ca acum.

Din KabTV „Am primit un apel. Verigile lanțului cabaliștilor de la ARI la Rabaş”, 4 septembrie 2010

Evoluţia egoismului

259.02Comentariu: În procesul evoluției umane, multe concepte de construcţie, aspect și orice altceva se schimbă. De exemplu, ceea ce se întâmpla în anii’70 pare acum ridicol.

Răspunsul meu: Nu mi-e teamă să par ridicol, dacă creez ceva. Creez în timpul meu, pe baza dorinței și a proprietăților care sunt dezvăluite în egoism la un moment dat. Întrucât eu sunt un produs al epocii mele, atunci în mod natural creez ceea ce îi corespunde acesteia.

Desigur, dacă ne uităm la filme vechi, vedem cât de naive par. Dar ele erau relevante pentru acel timp, pentru acel nivel de egoism.

Pentru timpul nostru, când egoismul se dezvoltă în forma sa evident negativă – aș spune, nedeghizată, nesăbuită și goală – când îți expune complet natura goală tuturor, fără o picătură de rușine sau jenă, cred că acest lucru este minunat! Eu cred că oamenii vor înțelege în sfârșit, cine sunt ei cu adevărat.

Când văd obraznicia, asertivitatea și egoismul tău în toate, refuzul tău de a lua în considerare în mod deschis pe cineva sau ceva, eu te văd pe tine, și nu o imagine cosmetică frumoasă, și prin urmare, eu mă bucur că astfel de lucruri sunt dezvăluite în timpul nostru.

Din KabTV „Am primit un apel. Evoluția egoului”, 22.09.2010

O consecință a efectului locului geografic

740.01Întrebare: Am observat că oamenii și animalele din diferite țări sunt foarte diferiți unul de celălalt. De exemplu, în India, totul are aproximativ aceeași dimensiune, atât animalele, cât și oamenii, și se mișcă mai încet decât aici. Când vii într-o altă țară, există anumite calități acolo. În Israel, pisicile sunt atât de arogante încât nu se tem de câini și îi urmăresc.

Cât de mult afectează geografia oamenii?

Răspuns: Fără îndoială, geografia are o influență foarte puternică asupra noastră!

Cel mai bine este să urmărim acest lucru prin exemplul evreilor, ca popor experimental în istoria omenirii, care s-a stabilit pe tot pământul. Dacă îi luăm pe evreii din statele baltice, sau din Germania, sau din Asia, sunt doar oameni diferiți, națiuni diferite. Nu sunt asemănători între ei! Mentalitatea este complet diferită.

Erau odată exact la fel, deoarece proveneau din același teritoriu. Uitați-vă ce s-a întâmplat cu ei! Acum au trăsături faciale diferite, personalități diferite; totul este diferit.

Acest lucru arată cât de mult îi afectează pe oameni un loc geografic, natura sa și societatea înconjurătoare, care, la rândul său, este tot un produs al geografiei.

Întrebare: Sunt animalele și ele o consecință pur geografică?

Răspuns: Cu siguranță, firește, și animalele.

Ele au fost influențate de mediu în același mod ca și strămoșul lor primitiv comun, care a plecat în Germania sau Asia Centrală. Puteți vedea cum diferă câinii după ce s-au stabilit pe tot pământul.

Comentariu: Cu toate acestea, limbajul animalelor este aproximativ același, iar cel al oamenilor este diferit.

Răspuns: Așa ni se pare nouă. Nu! Există, de asemenea, o mulțime de diferențe în limbajul animalelor.

Desigur, nu la fel de mult ca la oameni, deoarece aceasta este o consecință a dezvoltării noastre interioare emoționale, fiziologice și generale. Dar desigur, este diferit, deoarece exprimă sentimentele într-un mod ușor diferit.

Din KabTV „Am primit un apel. Influențe geografice…”, 13.09.2010

Cum putem dobândi credință în înțelepți?

528.01Întrebare: Cum putem noi, în grupul de zece, să obținem credință în înțelepți? În acest moment, motivația noastră este în mare parte invidia sau rușinea față de prietenii noștri.

Răspuns: Este adevărat, dar trebuie să începem cu ceva și nu contează cu ce anume.

Prin urmare, este mai bine să începem cu ceea ce toată lumea are deja și să vă conectați treptat mintea și gândurile la ceea ce scrie RABAŞ.

Întrebare: Putem spune că la început lucrăm de dragul prietenilor noștri, următoarea etapă este credința în înțelepți și apoi este pentru iubirea vă conectați Creator? Să presupunem că depunem eforturi, iar aceste eforturi ne susțin. Cum ne ridicăm apoi de la „de dragul prietenilor” la credința în înțelepți, cu care putem „toci dinții” egoismului nostru, astfel încât corpul să funcționeze sub jug?

Răspuns: Aici aveți nevoie de o abordare ușor diferită. Aşteptați, vom vedea.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 09/07/2025,, „A fi ca un bou la jug și ca un măgar la povară”

Munca este un dar

630.2Întrebare: O dorință corect formată și o muncă dirijată corect ar trebui să dea în cele din urmă o senzație de greutate în muncă?

Răspuns: În principiu, nu ar trebui să fie așa. Ar trebui să ajungem la o stare în care toată munca este un dar pentru noi, și în acest fel să mergem mai departe.

Întrebare: Dar omul mai simte un anumit sentiment de povară sau se mișcă într-adevăr cu ușurință? Sau el depune conștient un efort, și prin urmare, simte o oarecare greutate?

Răspuns: Nu, sentimentul de greutate este o indicație că încă nu ați atins calitatea dăruirii..

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 08/07/2025, „A fi ca un bou la jug și ca un măgar la povară”

Munciţi conform voinței Creatorului

261Trebuie să lucrăm cu credinţă deasupra raţiunii, ignorând propriile noastre sentimente „ca un bou la jug și ca un măgar la povară”. Odată, animalele domestice precum boul și măgarul erau libere, trăindu-și propriile vieți în natură cu propria lor familie, turma lor. Dar acum întreaga lor viață este dedicată îndeplinirii cerințelor stăpânului. S-au vândut pentru un jgheab de hrană și sunt gata să facă orice muncă le cere stăpânul.

În același mod, trebuie să fim de acord să facem toată munca conform voinței Creatorului, „ca un bou la jug și ca un măgar la povară”. Dar pentru ce recompensă? Pentru nimic altceva decât strictul necesar pentru a exista. Nu vreau nimic pentru mine, ci doar să exist, și în ce scop? Doar să împlinesc voința Stăpânului, astfel încât El să mă iubească ca pe boul sau măgarul Său.

De ce își hrănește și curăță stăpânul animalele? Pentru că ele muncesc. Exact asta îmi doresc și nimic mai mult. Trebuie să mă smeresc până la intenţia pură.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.11.2019, „Povara inimii – o invitație să construim o strădanie către Creator”

Creativitate la gradul Creatorului

232.08Comentariu: Spuneţi că atunci când omul se află în ascundere, este perioada maximă, cea mai bună din dezvoltarea sufletului.

Răspunsul meu: Cea mai mare plăcere vine din juxtapunerea contrariilor, din rezolvarea unei probleme. Cu alte cuvinte, atunci când vedem anumite fenomene, calități sau părți care nu se potrivesc, și dintr-o dată, ele își găsesc o rezolvare, atunci apare plăcerea Creatorului, plăcerea celui care creează. De aceea, aceasta este cea mai mare plăcere, plăcerea creativității.

O astfel de plăcere nu rămâne pur și simplu cu tine; în ea, devii echivalentul Creatorului. Creezi! Construiești ceva! Nu desenezi doar pe o bucată de pânză orice îți vine în minte sau niște lucruri pe care le-ai văzut sau imaginat în creierul tău înfierbântat, ci pictezi în tine însuți. Aceasta este cu adevărat creație, creație din nimic.

Nu este ca Isaac Levitan, care se uita la mesteacăni și îi picta. Nu-i diminuez în niciun fel talentul. Creația interioară este de miliarde de ori mai mare.

Când te confrunți cu aceste contrarii și ești chinuit cum să le conectezi, deoarece ele trebuie să-ți ofere cea mai înaltă armonie, următorul grad în care pot fi conectate, atunci asta te ridică. Ele sunt cei doi stâlpi ai scării spirituale.

Tu creezi treptele, pe care le urci tu însuți legându-le între acei stâlpi. Atunci înțelegi că creezi cu adevărat, că te afli în revelație, în actul de a crea ceva nou și nu doar de a copia mesteacăni.

Întrebare: Chiar și un om, care nu are absolut nicio înclinație creativă, își creează și el propria percepție? Cum creează el? Să presupunem că omul doar taie lemne; doar taie.

Răspuns: Nu există așa ceva ca „un om care nu creează nimic”, pentru că fiecare are propriul său suflet; îl construiește! El sculptează o ființă umană din sine însuși! Nu a plasat un discobol, o figură care aruncă un disc, în fața sa pentru a face o asemănare. A făcut o asemănare perfectă și este considerat un maestru. Oroarea pe care o admirăm!

Trebuie să construiești ceva nou! Prin crearea din nimic, omul devine similar Creatorului!

„A crea din nimic” nu înseamnă că el vede o imagine finalizată în fața sa, ci o creează singur. Apare în lume pentru prima dată! Nu a existat niciodată înainte!

Întrebare: Vorbiți în mod specific despre cineva care se află în proces de avansare spirituală?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Și fiecare persoană își construiește propria realitate nouă?

Răspuns: Absolut! Asa ceva nu a existat niciodată înainte.

Întrebare: Dar atunci cum spuneți că totul există deja în armonie și este preprogramat?

Răspuns: Ideea este că atunci când construiești această realitate, trebuie să creezi o pregătire internă pentru rezultatul final din tine. Și când se naște, simți: „Da, exact asta mi-am dorit!”

Îți poți imagina ce plăcere este când, prin durerile nașterii, acest lucru se naște din interiorul tău și vezi în ceea ce se naște că acest lucru și nimic altceva este aceea după care ai tânjit, nu ai putut niciodată exprima și nu ți-ai imaginat niciodată?

Întrebare: Dar a trebuit să se nască așa?

Răspuns: Există la nivelul următor, dar tu nu știi asta. Pentru tine, este nou. Și relativ la Creator, este de asemenea, nou pentru că nimeni nu l-a realizat încă în materie, adică în dorințe.

Comentariu: Sună ca o minte care învață singură.

Răspunsul meu: Desigur! Întreaga Cabala este un proces de autocunoaștere, nimic altceva decât autocunoaștere. Și de fapt, întreaga noastră existență nu este altceva decât un proces de autocunoaștere.

Din KabTV „Am primit un apel. Creativitate la gradul Creatorului”, 17.09.20

Acceptând metodologia Cabala

938.02Acest lucru îi îndepărtează pe mulți nou-veniți; ei fug din group și nu vor să continue să studieze. Sau ar trebui să treacă de această barieră? Ce ar trebui să facă oamenii care întâlnesc metodologia Cabala pentru prima dată?

Ei înțeleg perfect despre ce vorbeiţi și admiră profunzimea interioară pe care o transmiteți. Dar nu pot accepta această metodă și se întreabă constant: „Care este rostul tuturor acestor acțiuni: cântece, dansuri și alte lucruri?”

Răspunsul meu: Văd că pentru mulți oameni acesta este cel mai accesibil și plăcut lucru.

Mă uit la un Congres, mii de oameni se adună acolo, toți dansând, cântând, strigând. Pentru ei, acesta este un mod ușor de înțeles de a se exprima și de a se uni. Mi se pare că asta îi face fericiți. Ar fi cu adevărat încântați dacă aș transforma asta într-un studiu academic serios acolo?

Ce altceva poți face dacă vrei să-i ridici pe oameni, să-i inspiri? Cel puțin la acest nivel mic, ei pot exprima cumva o dorință pentru Creator, pentru conexiune, chiar dacă nu exact pentru conexiunea în sine, ci pentru ceva care îi atrage. Am văzut asta.

Totuși, eu însumi nu sunt atât de înclinat spre asta. Am o abordare complet diferită a realizării, a pătrunderii interioare. Dar vorbim despre masele care pot simți și înțelege lucrurile în acest fel.

Apropo, după ce dansează, se îmbrățișează și strigă, când le asculți întrebările, acele întrebări sunt foarte profunde și relevante, despre cele patru faze ale luminii directe și așa mai departe.

Acestea nu sunt doar întrebări aleatorii de la cineva care nu știe despre ce vorbește, ci vin din înțelegere! Ei simt deja aceste concepte și se identifică cu ele într-un fel. Această combinație este foarte corectă în ei. Îi invidiez!

Din KabTV „Am primit un apel. Să mă înșel pe mine însumi”, 07.06.2011