Comentariu: În 2019, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat oamenilor de știință pentru munca lor în domeniul bateriilor litiu-ion și au fost recunoscuți pentru „punerea bazelor unei societăți fără fir, fără combustibili fosili” (New York Times, 9.10.2019).

Până acum, omenirea a fost întotdeauna legată de o priză electrică și a trăit din priză. Și iată că au creat o linie de astfel de baterii cu care omul se poate mișca liber în întreaga lume.

Răspunsul meu: În timpul nostru, desigur, înseamnă mult dacă omul devine mai liber de priză. Dar ce urmează?

Nu cred că această descoperire va elibera omenirea. Pur și simplu o va înrobi într-un alt mod. Totul se îndreaptă spre a arăta unui om că fericirea nu stă în baterie.

Vedem că omenirea nu devine mai fericită. Dimpotrivă, cu cât are mai multe jucării, tehnologie și tot felul de lucruri, cu atât devine mai confuză în viața sa.

Întrebare: Subliniați adesea că nicio invenție la nivelul nostru pământesc nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?

Răspuns: Nu va oferi nimic. Absolut nimic! Însă aceste invenții vor conduce omenirea la recunoașterea răului. Tot ceea ce inventăm, chipurile în beneficiul egoismului nostru, ne conduce în cele din urmă la rău și la recunoașterea acestui rău.

Comentariu: Deci, dacă omenirea s-ar opri și nu ar mai inventa nimic…

Răspunsul meu: Nu ne putem opri, pentru că același egoism ne împinge spre progres, astfel încât să înțelegem că nu avem de ales decât să corectăm egoismul însuși.

Întrebare: De ce inventează omenirea constant tot mai multe lucruri?

Răspuns: Vrea să obțină o viață calmă și bună. Dar rezultatul este opusul.

Comentariu: Într-adevăr: energie nucleară în scopuri pașnice, și imediat, energie nucleară care șterge totul.

Răspunsul meu: Da, și la fel este cu orice. Oamenii nu pot inventa nimic bun sau binevoitor. Absolut nimic!

Întrebare: Ce invenție ați numi eternă, benefică pentru omenire și capabilă să o conducă la fericire?

Răspuns: Corectarea naturii rele a omului – numai asta. Nu există nimic altceva.

Comentariu: Dar mai întâi oamenii trebuie să realizeze că trăiesc cu o natură rea.

Răspunsul meu: Tocmai asta îi împinge spre această realizare. Lumea se află într-o stare în care nu mai știe ce să facă cu ea însăși.

La un moment dat credeam că socialismul, comunismul sau capitalismul ne vor salva, sau altceva, o formă de libertate, liberalismul și așa mai departe. Dar totul duce foarte repede la realizarea răului.

Comentariu: Spuneaţi că dezvoltarea umanității a fost odată o progresie liniară a egoismului, cu gândul că lucrurile se vor îmbunătăți și apoi va sosi în cele din urmă comunismul. Dar acum egoismul pare să se fi închis în sine.

Cu alte cuvinte, am devenit interconectați, ca un singur sat, dar aceleași vechi preocupări continuă, iar omenirea încă nu reușește să înțeleagă natura rea din ea însăși.

Răspunsul meu: Cred că vom ajunge la un punct în care omenirea va spune: „Ar fi fost mai bine dacă nu am fi inventat asta!” Cât despre atom, el poate spune deja asta astăzi. Și vor spune același lucru despre orice altceva.

Și ce era rău în a trăi în peșteri? Ce anume?! Absolut nimic. Când oamenii știu ce au, își dau seama că le este suficient.

Întrebare: Așadar, strânși laolaltă în jurul unui foc, oamenii erau mai fericiți decât cei care astăzi aleargă cu baterii electrice?

Răspuns: Desigur! Fără îndoială. Existau mai multe oportunități de a fi fericiți acolo.

Ei bine, ce poți face? Este scris despre asta: „Cine sporește cunoștințele sporește tristețea” sau „Cine sporește bogăția sporește suferința”.

Întrebare: Credeți că aceste zicători sunt încă relevante astăzi?

Răspuns: Mai mult ca niciodată!

Întrebare: Nu putem să nu ne sporim cunoștințele, nu-i așa? Egoismul ne conduce.

Răspuns: Nu putem. Nu putem să nu sporim atât bogăția, cât și cunoștințele. Egoismul ne va împinge constant să facem acest lucru.

Scopul este să ne aducă la recunoașterea răului, în special a faptului că răul se află în însăși natura noastră, iar răul se află în faptul că noi credem că lumea în care trăim este cea care trebuie îmbunătățită. Dar nu poate fi îmbunătățită; trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Întrebare: Cu alte cuvinte, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine. Vom ajunge la acel punct în timpul vieții noastre? Mi-ar plăcea să văd împlinindu-se adevărul cuvintelor dvs.

Răspuns: Nu cred că acest lucru se va întâmpla atât de repede. Dar personal, asta nu mă privește. Ce diferență face când se întâmplă? Indiferent de starea în care ne aflăm, ni se va întâmpla tuturor în cele din urmă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 161

Ce ar trebui să facem în momentul următor?

În momentul următor, trebuie să ne unim mai profund cu simțirile noastre, să ne ascuțim și mai mult simțurile și să dezvoltăm o acuitate interioară mai mare în contactul nostru cu Creatorul. Această căutare, această conexiune, această descoperire a contactului, ne este dată prin creșterea iluminării asupra noastră. Aceasta este recompensa.

Trebuie să înțelegem că avansarea către corectarea finală, chiar dacă include diverse stări de alternare a luminii şi întunericului, este în sine recompensa. Atunci când ni se dă o deficiență și capacitatea de a împlini acea deficiență, aceasta este recompensa noastră. Cum ar putea fi altceva decât recompensa?

Pedeapsa este atunci când ne simțim abandonați, când simțim că nu ni se acordă atenție, ca și cum am fi în suspensie. Nu există o pedeapsă mai mare. „De ce m-ai părăsit?” Acest sentiment în sine este pedeapsa.

Cabaliștii sunt oameni care tânjesc după Dumnezeire și care sunt într-adevăr, așa cum este scris, „evrei”, adică din sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov. Cum a fost Avraam diferit de celelalte națiuni? El era Cabalist. Prin faptul că și-a recunoscut Creatorul și a dorit să se unească cu El, el se deosebea de vecinii săi perși.

Pentru a clarifica, națiunea israeliană nu este unică prin gene biologice, ci pentru că este un grup de cabaliști care s-a separat de poporul persan. Prin urmare, ei s-au numit „evrei” (Yehudim) sau „evrei” (Ivrim). „Evrei” pentru că ei caută unificarea (Yichud) și „evrei” pentru că trec (Laavor) bariera (Machsom) dintre lumea noastră și lumea spirituală. Aceasta este națiunea noastră. Când cădem din gradul de cabaliști, devenim ca cei numiți „neamuri”.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Dreapta și stânga, milă și judecată. Israel este la dreapta, iar națiunile care se închină la idoli sunt la stânga.

Israel, chiar și atunci când este rău și cedează, este la dreapta; nu se agață de stânga și nu se amestecă niciodată cu ea.

De aceea este scris: „Salvează cu dreapta Ta și răspunde-mi”, căci atunci când dreapta se înalță, Israel – cei care se agață de ea – se ridică și ei sunt încoronați în ea.

Apoi partea stângă și toți cei care vin cu ea se predau, așa cum este scris: „Dreapta Ta, Doamne, zdrobește inamicul” (Cartea Zohar, Capitolul „Şmini”, Punctul 25).

Nu trebuie să ne concentrăm pe linia stângă, pentru că dacă începi să te adâncești în acele dorințe, ți se va părea că vei clarifica ceva și te răzvrătești împotriva calităților tale rele. Dar între timp, devii conectat la ele, iar asta nu este bine.

Ar trebui să încercăm să nu le observăm, ca și cum nu ar exista. Nu vrem să avem de-a face cu ele. În schimb, ar trebui să ne străduim constant spre partea dreaptă! Și când aspiri spre scopul spiritual, spre adeziunea cu Creatorul, spre gradul superior, spre dăruire, lumina sa te va corecta pe tine și dorințele tale egoiste (partea stângă).

Tu însuți nu vei putea niciodată să lupți împotriva lor și este mai bine să nu te implici deloc în ele. Linia stângă se trezește în tine doar pentru ca tu să te agăți și mai puternic de linia dreaptă. Aceasta este calea noastră.

Dar omul se întoarce spre linia stângă și își imaginează un erou, capabil să lucreze cu aceste dorințe și să le învingă. Nu! Creatorul le va învinge pentru tine! Creatorul duce această luptă, nu tu.

Noi nu avem putere pentru asta. Cel care aspiră la Creator este mic și slab; este incapabil să lupte singur. Creatorul aranjează totul pentru noi. Tot ce ne trebuie este să ne dorim să se întâmple – să cerem!

Prin urmare, toată munca noastră se numește munca Creatorului, deoarece Forța superioară, gradul superior, Creatorul, împlinește toate acțiunile, în timp ce noi doar ne exprimăm dorința ca acestea să aibă loc.

Întreaga noastră muncă este să dorim acest lucru în avans. Aceasta se numește: „Eu trezesc zorii”, precum un cal care înaintează ascultător, simțind dorința călărețului chiar înainte ca acesta să dea comanda.

Din Lecția zilnică de Cabala din 1.11.2010, Cartea Zohar, Capitolul „Şmini”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Se spune despre embrion: „Mama îi dă partea roșie, tatăl partea albă, iar Creatorul sufletul.”

O problemă frecventă în muncă este aceea că uităm de a treia componentă, de Creator, care trebuie să termine toată munca pentru noi.

Omul depune eforturi uriașe și apoi se întreabă: unde este rezultatul dorit?

El nu reușeşte să realizeze că nu își duce această acțiune la bun sfârșit, deoarece uită că toate acțiunile sale trebuie să înceapă și să se termine cu Creatorul, cu Forța superioară. Omul stă la mijloc.

În același mod, ne ridicăm de la starea inițială (unu) la starea finală (trei); ieșim din infinit și ne întoarcem la infinit.

Pe parcurs ne dezvoltăm și ne corectăm, fie pe calea suferinței, fie pe calea luminii. În orice caz, lumina este cea care lucrează, iar noi doar adăugăm dorința noastră. Nu ne corectăm singuri; noi doar ne accelerăm dezvoltarea.

Totuși, omul uită de obicei că este doar una dintre componentele dezvoltării sale, una care o intensifică ușor, și din această cauză, simte cum acțiunea se schimbă din rea în bună.

Dar acțiunea în sine are loc în virtutea unor forțe care există deja în natură. Principalul lucru aici este forța Creatorului.

Dacă omul nu-L atrage pe Creator în ajutorul său, astfel încât El să finalizeze acțiunea, această a treia componentă, absentă din imaginea sa despre natură, atunci nicio acțiune nu este dusă la bun sfârșit, și prin urmare, omul rămâne așa cum era!

Aceasta este o greșeală binecunoscută, care adesea trece neobservată. Și există o singură soluție: să apelezi la grup pentru ajutor.

Dacă există o opinie comună în grup, că Creatorul este principala forță care determină rezultatul acțiunii, atunci fiecare dintre cei incluși în grup nu va uita acest lucru. Atunci nu va trebui să experimenteze amara dezamăgire de a fi muncit atât de mult și de a nu fi realizat nimic.

Caută-L pe Creator (așa cum se spune: „Noaptea, în patul meu, L-am căutat pe cel pe care sufletul meu îl iubește”, Cântarea Cântărilor) și amintește-ți că omul nu este capabil să câștige această luptă singur, că există și un partener.

Și fără El, omul are doar o dorință goală, care se stinge treptat ca o mică flacără.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.07.2010, Rabaș – Art.23, 1985-Pe patul meu noasptea

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneți că întreaga cale a progresului tehnologic, a revoluțiilor tehnologice și chiar a Premiilor Nobel acordate pentru acestea au adus în cele din urmă rău umanității?

Răspuns: Totul! Totul există doar pentru ca noi să putem recunoaște răul din el. Vă puteți imagina cum trebuie să sun spunând asta?

Întrebare: Vă dați seama la ce vă confruntați? Totul!

Răspuns: Totul! Absolut totul!

Comentariu: Burse, cercetare științifică, universități, fabrici, industrii, totul.

Răspunsul meu: Până când o persoană nu înțelege la ce servește cu adevărat totul, nimic nu ar trebui să-i fie pus în mână, nici măcar un mic gadget, darămite o bombă atomică. Altfel, exact asta se întâmplă. Întreaga noastră viață este petrecută neutralizând efectele negative pe care acest progres le are asupra noastră.

Întrebare: Deci, starea noastră actuală este, într-un fel, consecința acestui progres? Toate aceste căderi, toți acești viruși?

Răspuns: Da. Nu facem altceva decât să neutralizăm consecințele sale negative.

Întrebare: Atunci ați opri tot progresul tehnologic?

Răspuns: Tot progresul nostru a avut ca scop exclusiv să ne permită să acționăm egoist, cum ne place, să ne comportăm egoist fără a suferi consecințele.

Întrebare: În ce condiții este progresul tehnologic benefic și necesar?

Răspuns: Numai în măsura în care ne ajută să devenim mai strâns conectați unii cu alții.

Întrebare: Numai dacă acesta este scopul său?

Răspuns: Da. Nu ne dăm seama unde ne duce egoismul când este singurul lucru pe care îl dezvoltăm. Tot ce vine din el devine în cele din urmă dăunător și, în cele din urmă, va trebui oprit. Nu susțin ca oamenii să respingă brusc totul, așa cum fac unii astăzi. Vorbesc despre cursul general al umanității.

Comentariu: Deci, nu ar trebui să renunțăm la medicină, desigur.

Răspunsul meu: Nu ar trebui să renunțăm la nimic. Pur și simplu trebuie să ne comportăm corect față de natură. Oriunde poți acționa conform legii conexiunii, bunătății, iubirii și așa mai departe, acționează! Orice altceva ar trebui lăsat deoparte. Atunci vei vedea cum totul începe să formeze o imagine complet diferită.

Comentariu: Vă daţi seama că veţi primi o avalanșă de scrisori și comentarii care spun că sunteţi împotriva progresului, împotriva dezvoltării umanității.

Răspunsul meu: Sunt în favoarea progresului rezonabil, care constă în combinarea forțelor egoiste și altruiste ale naturii, astfel încât acestea să funcționeze împreună. Atât linia stângă, cât și linia dreaptă sunt necesare, dar trebuie să existe și linia de mijloc care să le ghideze înainte.

Întrebare: Pe această bază, va fi corect procesul care urmează? Tocmai datorită acestei combinări?

Răspuns: Da. Dar la un moment dat ne-am îndepărtat de această relație corectă cu natura și am început să ne dezvoltăm într-o singură direcție – doar de dragul egoismului.

Întrebare: De aceea am distrus mediul înconjurător?

Răspuns: Da, totul! Nu doar mediul înconjurător; am distrus ființa umană!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am discutat despre cum poate ajunge omul la o stare de dezamăgire completă în ceea ce privește propriile puteri. Cum poate fi reconciliat acest lucru cu nevoia de a spune: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Răspuns: În fiecare stare, omul trebuie să spună: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Dacă mi-am pierdut complet speranța în propriile puteri, atunci ce se întâmplă? Înseamnă asta că totul s-a terminat pentru mine?

Înseamnă asta că spun: „Asta e! Creatorul trebuie să mă ajute!”? Dar cum știu când ar trebui să se întâmple asta? Poate că este acum sau poate doar peste zece ani? Ar trebui să-mi doresc în mod constant să ajung la o stare de disperare?

Dimpotrivă, știu că tocmai dintr-o astfel de stare are loc saltul în spiritualitate. După cum scrie Baal HaSulam într-una din scrisorile sale din Fructul înțeleptului:

Nu există o stare mai fericită în lumea omului decât atunci când se găsește disperat de propriile puteri, adică a muncit deja și a făcut tot ce și-a putut imagina că ar putea face, dar nu a găsit niciun remediu. Atunci este momentul potrivit pentru o rugăciune din toată inima pentru ajutorul Creatorului. Și Creatorul aude o astfel de rugăciune.

Așadar, acum ar trebui să mă străduiesc să fiu dezamăgit de propriile mele abilități? Nu! Dacă aș face asta, nu aș ajunge niciodată la acea stare. Trebuie să merg constant înainte cu gândul: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Și dacă uneori, mi se dezvăluie că sunt incapabil de asta, așa să fie. Atunci sunt incapabil, dar continui să merg înainte, către o nouă stare, către noi încercări. După cum explică Baal HaSulam: „Dacă eșuezi într-o încercare, atunci începe alta. Și dacă și aceasta eșuează, începe încă una.”

Trăiești, continui să lucrezi și continui să faci încercări. Când va fi în sfârșit dezvăluită dezamăgirea completă față de propriile puteri? Nu știm.

Omul ajunge la un punct în care Nachşon (cel curajos) sare în mare, dorind să o traverseze prin propriile puteri, și abia atunci marea se desparte. El sare. El nu așteaptă gândindu-se: „Ei bine, Creatorul ar trebui să aranjeze totul acum. Dușmanii mei sunt în spatele meu, marea este în fața mea. Din moment ce am fost pus într-o astfel de situație, voi striga și voi ridica mâinile.”

Nu. Nu ridicăm mâinile și nu ne predăm. Sărim în mare. Trebuie să existe un salt. Sarcina ta este să sari.

Întrebare: Și cum rămâne cu „Nu există nimeni în afară de El”?

Răspuns: „Nu există nimeni în afară de El” nu se referă deloc la asta. Înseamnă că în spatele fiecărei situații și fiecărei stări stă Creatorul.

Dar eu accept acest lucru doar ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat deja, doar ca rezultat.

Întrebare: Când Nachşon sare în mare, încearcă să-și pună capăt vieții sau speră la o minune?

Răspuns: Când cineva sare în mare, nu se bazează pe o minune.

De asemenea, nu sărim pentru că vrem să ne punem capăt vieții, sărim pentru că vrem să trăim. Vrem să traversăm această mare.

Omul pur și simplu nu are altă opțiune, și prin urmare, face tot ce îi stă în putere. Crede că poate traversa Marea Finală (Yam Suf) prin propriile eforturi. Nu este atât o chestiune de credință; mai degrabă, nu are nicio alternativă, și pe de altă parte, acesta este pur și simplu singurul curs corect de acțiune.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 160

Dacă știm că totul este lucrarea Creatorului, cum putem simți că răsplata este însăși lucrarea?

Dacă ne aflăm în simțirea Dumnezeirii, atunci înțelegem că însăși lucrarea este răsplata și că nu există nimic mai presus de ea.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Puteți da un exemplu de cerere, care vă vine în minte?

Răspuns: Să presupunem că am obiceiul de a fura. Am fost prins de multe ori, bătut pentru asta, închis și așa mai departe. În cele din urmă, ajung la concluzia că furtul îmi face doar rău.

Încep să cer ajutorul Creatorului. Dar văd că nu mă ajută prea mult. Apoi încep să mă gândesc: „De ce nu mă ajută?” Se pare că nu mă ajută prea mult, deoarece Îl cer doar pentru că vreau ca viața mea să fie mai bună; nu pentru că vreau să devin un om mai bun, ci pentru că vreau ca lucrurile să fie mai bune pentru mine. În acest caz, El chiar mă ajută.

Dar dacă Îl rog să mă facă cu adevărat un om mai bun, atunci El mă va ajuta. Totul depinde de puritatea cererii, de cât de mult este îndreptată către ceilalți și cât de departe este de propriul meu egoism.

Comentariu: Când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru mine, nu există răspuns. Dar când cer să devin mai bun, am schimbat doar un cuvânt aici.

Răspunsul meu: Da, atunci există un răspuns. De ce? Pentru că atunci când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru mine, chiar dacă nu prin furt, adică practice, este o formă de furt. El nu mă ajută cu adevărat în acest sens. Dar când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru alții, atunci da.

Întrebare: Ca să devin mai bun în relația mea cu ceilalți? Și în acest fel, eu însumi devin mai bun?

Răspuns: Da. Când mă doare că iau de la alții, atunci, dacă Îi cer ajutorul, va funcționa.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 16.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să-L dezvălui pe Creator?

Răspuns: A-L dezvălui pe Creator înseamnă a dezvălui cauza propriei stări.

Întrebare: Este necesar să ne amintim că Creatorul este cauza?

Răspuns: Este imposibil să ne amintim. Omul, în funcție de pregătirea și mediul său, poate ajunge la o stare în care simte imediat rădăcina a ceea ce se întâmplă.

În fiecare stare, va simți că Creatorul se ascunde în spatele realității din jurul său. Și în loc să se gândească și să se teamă „Cum ar trebui să acționez, ce ar trebui să fac? Judecătorii vor să mă bage la închisoare. Acolo vor să mă bată, aici toată lumea este supărată pe mine și se întâmplă altceva…”, vede imediat rădăcina problemei.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 159

16. Pregătirea Simțirii

În perioada de pregătire, și la intrarea în spiritualitate, există multe acțiuni pe care trebuie să le parcurgem. Acestea includ trecerea prin stări spirituale speciale numite „naștere”, „concepție” (Ibur), „hrănire” (Yenika) și „minte” (Mohin), sau „micime, copilărie” (Katnut) și „măreție, maturitate” (Gadlut).

Când suntem deja în spiritualitate, în simțirea Dumnezeirii, trecem prin diferite etape numite 24 de ore ale zilei spirituale. În Studiul celor Zece Sfirot, Partea 12, învățăm cum rugăciunea este împărțită continuu în aceste 24 de ore. Chiar și somnul (plecarea Mohin) nu este odihnă. Dimpotrivă, este o pregătire specială pentru etapa următoare, și de asemenea, în cadrul acesteia există multă muncă interioară în fiecare stare.

Adică, spiritualitatea vorbește despre stări în care trebuie să depunem aparent un efort mare pentru a efectua anumite corectări și conexiuni.

Totuși, aici este scris diferit: „Nu este nimeni sfânt ca Domnul, căci nu este nimeni în afară de Tine”. Adică, totul este lucrarea Creatorului. Creatorul îndeplinește toată munca. Este lucrarea Lui. Omul nu are nimic de făcut decât să ajungă la simțirea că într-adevăr „nu este nimeni sfânt ca Domnul”, că „nu este nimeni în afară de Creator” care împlinește toate acțiunile. Creatorul este responsabil atât pentru planificare, cât și pentru execuție, și în care se află și rezultatul. Întreaga noastră muncă și toate eforturile sunt doar pentru a simți ceea ce ni se întâmplă cu adevărat și pentru a simți cât mai corect posibil.

Prin urmare, în înțelepciunea Cabala învățăm că toate gradele și stările, de la starea prezentă până la viitor, chiar și până la ceea ce se numește „viitorul care va veni” (care înseamnă după corectarea finală), sunt stări în care existăm acum. Stările există, trebuie doar să le experimentăm, una după alta.

Putem trece prin ele doar prin forța mișcării, care este lumina care ne corectează și ne umple în fiecare etapă. Aceasta este avansarea. Această lumină acționează asupra noastră fără nicio intervenție din partea noastră. Chiar și cererea ca lumina să vină și să ne corecteze este o cerere specială pe care nu o putem genera singuri, deoarece nu știm ce este lumina, către ce ar trebui să fim atrași, la ce ar trebui să tânjim sau ce ar trebui să obținem.

Trebuie doar să fim atenți la ceea ce ni se întâmplă, la ce vrea Creatorul de la noi și la modul în care operează Creatorul asupra noastră chiar în acest moment. Cu alte cuvinte, trebuie să fim sensibili la contactul nostru cu Dumnezeirea.

În momentul în care simțim pe deplin o stare, aceasta se schimbă. Când am simțit-o, am absorbit-o și am acceptat-o, starea devine a noastră. Ulterior, trebuie să ne ascuțim din nou simțurile pentru a ne egaliza forma și a simți următoarea stare. Și în aceasta desigur, Creatorul acționează asupra noastră, dar trebuie să depunem un efort pentru a ne intensifica dorința. Adică, trebuie să actualizăm dorința pe care ne-o dă Creatorul, sau să devenim conștienți de dorința pe care o primim de Sus, și în acest fel, avansăm.

Prin urmare, învățăm în Cabala că toate aceste stări – nașterea, concepția, creșterea și Mohin – sunt îndeplinite de către Cel superior. Pregătirea pe care o facem are doar scopul de a ne ascuți sensibilitatea. Trebuie să fim pregătiți pentru acțiunile pe care le îndeplinește Creatorul.

Aceasta înseamnă că, opusă sfințeniei (Kduşa) de Sus, trebuie să ne pregătim sfințenia de jos.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→