Percepţia noastră asupra coborârilor și ascensiunilor nu se aliniază cu starea reală a lucrurilor, ci mai degrabă cu ceea ce simte dorința de a primi. Când lumina mă influențează, experimentez o ascensiune, iar dacă nu, atunci o coborâre, și cad în depresie.

Adică, verific în funcție de cât de plin sau gol este stomacul meu sau cât de plin este buzunarul meu, pe baza vaselor (Kelim) mele de primire. Dar din punct de vedere spiritual, aceasta nu constituie nici o coborâre, nici o ascensiune.

Cum pot măsura cu adevărat ascensiunile și coborârile mele? Numai atunci când lumina nu strălucește asupra mea. Îl preamăresc pe Creator pe cont propriu și nu numai atunci când primesc de la El? Îl laud pentru că este mare în ochii mei? Îl pot preamări pe Creator cu 10%, cu 10 sau 20 de grame, sau poate sunt complet incapabil să fac asta. Aceasta este măsura.

Este imposibil să determini acest lucru în timp ce primești plăcere, deoarece lumina anulează Kli-ul (vasul). O astfel de măsurare este posibilă doar într-o stare de întuneric, atunci când îmi impun o restricție și spun că ceea ce se întâmplă nu contează. Principalul lucru este că nu vreau ca prezența sau absența luminii să mă influențeze. Vreau să mă raportez la Creator așa cum este El, fără ca aceasta să aibă vreo legătură cu mine.

Dacă sunt capabil să fac față stărilor de întuneric, atunci se poate spune că sunt cumva, într-o stare în care mențin restricția, nevrând ca lumina să strălucească asupra mea. Nu vreau să merg spre scopul creației prin intermediul combustibilului pe care mi-l dă Creatorul, deoarece atunci când El îmi dă lumină, merg, iar când El nu dă, nu merg. Vreau să avansez prin intermediul propriei mele lumini, într-o stare de întuneric, scopul este important pentru mine și acesta îmi servește drept combustibil.

Numai eu însumi pot dezvolta simțirea importanței scopului în mine și tocmai atunci când sunt în întuneric.

Aceasta se numește credință. Și dacă mă simt bine sau nu, depinde de faptul dacă pot merge mai departe cu lumina credinței. Dacă lumina credinței mă servește în loc de iluminarea care vine de Sus, atunci mă voi simți bine. Și dacă lumina credinței nu mă servește, sau este slabă, sau nu este suficientă, asta înseamnă că nu am atins încă starea descrisă mai sus.

Din Lecia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 165

Ce trebuie să facă omul pentru ca apelul către Creator să se detașeze de el însuși?

Pentru ca un apel către Creator să fie detașat de om, trebuie să ne examinăm atitudinea față de El.

Este relativ ușor pentru om să-și imagineze „Eu exist”. De asemenea, nu este atât de dificil să-și imagineze „dorința mea către El”. Cu toate acestea, nu putem păstra această simțire mult timp. Cumva, înțelegem o imagine interioară care ne spune că acesta este Creatorul, dar acea imagine se schimbă constant, pentru că nu știm ce este Creatorul în forma Sa supremă sau simțirea Sa interioară.

Putem într-un fel, să poziționăm aceste două puncte „Eu” și „El” în fiecare stare în care ne aflăm. Cu toate acestea, odată ce aceste două puncte sunt prezente, provocarea este de a examina măsura în care atitudinea noastră este îndreptată către noi înșine și în ce măsură ne imaginăm că este îndreptată către Creator.

Când finalizăm această examinare, ni se dă următoarea stare, iar procesul continuă în consecință.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Comentariu: Omenirea este afectată de boli și multe sunt incurabile. Toată lumea caută sfaturi care i-ar putea ajuta brusc să navigheze prin viață.

Răspunsul meu: Relaxează-te și nu încerca să schimbi nimic. Lasă-te purtat de fluxul vieții. Acceptă ceea ce este. Tot ceea ce se întâmplă este făcut de Creator. Așadar, nu-L contrazice, ci simte-te conectat la El în fiecare moment.

Întrebare: Ce putem face cu temerile care stimulează constant omul?

Răspuns: Nu vor exista temeri! Pentru că frica provine din dorința de a-ți asigura un viitor specific. Dar asta nu există aici.

Întrebare: Deci frica apare atunci când nu ești de acord cu El?

Răspuns: Da. Dar aici nu este cazul. Viitorul dispare; pur și simplu nu este acolo. Cu alte cuvinte, fiecare moment este ca și cum ai trece fără a lăsa nimic în urmă. Există pace. Ceea ce a fost, va fi. Știi, ca inscripția de pe inelul lui Solomon?

Întrebare: Da. Deci credeţi că dacă omul se obișnuiește cu această formulă, dacă o trăiește, dacă există cu ea, atunci îl va elibera de frici și chiar de durere?

Răspuns: Nu este vorba doar de a fi liber de frică și durere, ci și de a fi conectat corespunzător cu natura, cu Creatorul.

Întrebare: Care este rezultatul?

Răspuns: Acest lucru îți va oferi o conexiune cu Creatorul, pace, apropiere și pur și simplu conexiune.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 23.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Ei spun că lumina credinței trebuie să fie ca lumina care a plecat. Dacă este așa, și omul primește lumină din interiorul lui (adică nu devine sursa de putere și lumină, ci posedă un simț al importanței scopului în raport cu Creatorul), atunci el primește lumina credinței de Sus, lumina Hasadim, care îl umple.

Cu această lumină el poate trăi. Aceasta este deja a doua fază, calitatea de Bina. Dacă el este capabil de asta, atunci ceea ce îi rămâne în continuare este doar credința completă, perfectă.

Acestea sunt stările prin care trecem într-un fel sau altul. Încă nu înțelegem cum facem asta. Și deși toate aceste stări se află și în dorința de a primi, aceasta este o pregătire reală pentru adevăratele grade.

Este necesar să prețuim faptul că ni se dă simțirea întunericului. Acesta este un semn că am primit deja posibilitatea de a ne dezvolta Kelim (vasele) de Sus. Prin urmare, timpul plecării luminii este un timp binecuvântat, timpul construirii de Kelim.

Faptul că ne înspăimântăm, cădem, ne temem de aceste stări și uneori simțim că sunt mai rele decât moartea pentru noi, este sentimentul părții noastre animalice. Dar în Kli-ul spiritual, această stare trebuie să ducă la posibilitatea ascensiunii.

Omul trebuie să distingă două părți în interiorul lui: partea sa animalică suferă, dar tocmai în acest moment sufletul său trebuie să se înalțe. Primește posibilitatea de a se trezi spre credință și de a primi lumina credinței. A te înalța înseamnă a simți cât de măreţ este Creatorul.

În ce moment pot simți că El este măreţ în ochii mei? Dacă primesc mult de la El. Dar pot spune că Creatorul este măreţ când nu primesc de la El, și mai mult, când primesc întuneric? Atunci nu voi depinde de dorința mea de a primi. A fi mare în suflet sau mare în trup (în dorința de a primi) sunt două lucruri diferite.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum mă pot proteja de un sentiment de deznădejde când cred că totul vine de Sus și nimic nu depinde de mine?

Răspuns: Nu, dacă eu cred că totul vine de Sus, o astfel de abordare nu-mi va rezolva problemele și nu mă va elibera de munca mea.

Toate stările ne sunt trimise de Creator; trebuie să mă raportez la aceasta ca la o cauză. Dar ulterior, Creatorul îmi cere să lucrez atât intern, cât și extern. Așa cum mă raportez la dușmanii mei interiori și la cei care mă urăsc, așa ar trebui să fie și atitudinea mea față de ei în lumea exterioară.

Externul trebuie să corespundă complet cu internul. Dacă ai avea de-a face cu dușmanii din sufletul tău, ai vedea imediat schimbări în lumea exterioară.

Treptat, oamenii descoperă că nu există o soluție externă pentru această problemă. Dacă nu ești capabil să cobori la un grad inferior, să sapi mai adânc și să vezi adevărata cauză, atunci îți vin în minte doar idei nebunești și nimic mai mult. Nu există nicio soluție.

Omul care nu coboară la nivelul în care cauzele sunt dezvăluite pur și simplu arde prin viață; rămâne un animal. Și indiferent câtă suferință ar experimenta, nu va realiza nimic. Va trăi sau va fi ucis; dar el trăiește cu adevărat doar atunci când începe să-și conecteze toate stările cu Creatorul, dar numai într-o manieră cu un scop. În asta constă toată munca noastră.

Prin aceste stări, ajungem treptat să înțelegem necesitatea dezvăluirii divinului. Aceasta este deja un grad inferior, atunci când nu vrei ca Creatorul să Se reveleze pe Sine ca cel care aduce  răul și apoi stabilești o conexiune cu El. Se dezvoltă o cerință de a-L percepe pe Creator ca pe o cauză bună, mai degrabă decât ca pe una rea, și nu pentru că tu te simți rău. Pur și simplu nu vrei să te raportezi la Forța superioară în acest fel.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot lucra cu bucurie când se întâmplă lucruri atât de teribile în jurul meu? Și nici în interior nu stau bine. Pe scurt, există haos atât în ​​interior, cât și în exterior.

Răspuns: Bucuria este rezultatul revelației Creatorului. Faptul că El se revelează într-o formă atât de evidentă și clară este un semn că Creatorul ne oferă oportunitatea de a corecta această stare.

Dacă nu conectezi această situație cu Creatorul, atunci, desigur, nu poți fi fericit. Nu ai niciun motiv pentru asta. Dar, de îndată ce conectezi această stare cu El, apar două tipuri de fericire.

Poți fi fericit știind că ești îngrijit, că nu ești uitat: „Asta înseamnă că nu e din întâmplare și mă pot relaxa puțin și mă pot odihni. Este ca și cum aș fi aplicat ceva dătător de viață pe rănile mele și mă simt mai bine. Creatorul există și eu nu lucrez în zadar.”

Dar aceasta este o bucurie falsă. Bucurându-te în acest fel, pur și simplu ți-ai îndulcit (mituit) dorința de a primi. Făcând acest lucru, nu ai făcut nicio muncă utilă și nu ai avansat spiritual.

Al doilea fel de bucurie este atunci când poți să-L revelezi pe Creator, să stabilești contact cu El și să faci corectări prin aceste stări. Voi explica acest lucru mai detaliat: Starea pe care o primim, fie ea externă sau internă, coboară de Sus. De fapt, nu starea este cea care coboară de Sus, ci lumina care strălucește în Kli-ul meu.

Kli-ul meu, dorința mea de a primi, este complet acoperită de răni purulente, iar lumina strălucește asupra lor. Dar eu văd aceste răni doar în forma lor externă, doar în manifestarea lor externă: ostilitatea arabilor, războaiele, bolile, nedreptatea. Nu simt aceste răni în propriul meu suflet. Dar lumina superioară care strălucește asupra lui îmi dezvăluie că sunt complet putred în interior.

Poți asocia toate aceste manifestări externe (boli, suferință, dușmani) cu Creatorul, dar trebuie să vezi că toate acestea sunt o reflectare a sufletului tău. Toate acestea se întâmplă în interiorul tău, în sufletul tău.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 164

Ce înseamnă să pregătești simțirea?

Conform corectării vaselor, Creatorul umple omul, se îmbracă în el și asta simte omul. Pregătirea pentru aceasta este pregătirea simțirilor, a vaselor.

Un om cu deficiențe de auz cumpără un aparat auditiv. Omul miop cumpără ochelari. Cel al cărui simț al gustului este obosit mănâncă alimente cu arome puternice. Omul obosit bea o ceașcă de cafea pentru a se trezi puțin. Dacă cineva vrea să-și intensifice sensibilitatea sau să-și stârnească emoțiile, ar putea asculta muzică specială. Omul face diverse pregătiri pentru a-și ascuți simțurile.

Uneori vedem pe cineva plângând și asta ne face să râdem. Alteori, cineva ne spune ceva obișnuit și ne dau lacrimile. Totul depinde de pregătirea omului.

Ne aflăm în starea cea mai exaltată, cea a corectării finale. Cu toate acestea, din cauza simțurilor noastre obosite, simțim doar o mică fracțiune din aceasta și chiar și în acea mică porțiune, simțim totul ca fiind opusul corectări finale și ne blestemăm viața. Întreaga muncă de corectare este corectarea simțurilor noastre. Aceasta este „recunoașterea răului”. Totuși, se pune din nou întrebarea: Cum putem ști acest lucru dacă „binele” este ascuns?

Baal HaSulam oferă o parabolă despre un om bogat care și-a închis fiul într-un subsol întunecat, fără nimic altceva decât mâncarea care îi era coborâtă. Fiul și-a blestemat tatăl și l-a văzut ca pe un torționar crud. Când a fost în sfârșit scos afară și i s-a arătat că există o altă viață dincolo, starea lui mentală s-a înrăutățit. Nu a înțeles ce se întâmplă. Se simțea cel mai nefericit om din lume. Acestea sunt exact tipurile de stări prin care trecem noi.

În timp, învățăm treptat din starea noastră. Ce înseamnă „a învăța”? După ce inima lui a fost frântă timp de douăzeci de ani, ei aduc lumină în subsol, iar apoi el descoperă toate comorile pe care tatăl său le-a lăsat acolo pentru el. Începe să înțeleagă că totul a fost făcut de dragul lui. Și de ce a fost îndurerat timp de douăzeci de ani? Pentru că nu și-ar fi putut digera toată bogăția în mai puțin timp. Acum poate. Vasul trebuie să fie potrivit luminii, revelației.

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Am auzit despre un anumit tip de iluminare în dezvoltarea unui om, dar nu înțeleg ce este sau cum să o ating. Vă rog să mă ajutați să înțeleg.

Răspunsul meu: Vă pot îndruma doar către calea care duce la iluminare.

Iluminarea este o rază a luminii superioare care vine la voi, luminează toate dorinţele  și gândurile voastre interioare, le adună laolaltă și vă permite să evaluați și să simțiți lumea în care existați, să o vedeți și să intrați în ea. Atunci începeți cu adevărat să percepeți lumea, universul și perfecțiunea sa.

Întrebare: Omul crede că nu se află de fapt în această lume?

Răspuns: Fiecare dintre noi există în propria sa lume. Întrucât în ​​prezent percepțiile noastre sunt mai mult sau mai puțin similare, le numim „lumea noastră”. Dar trebuie să trecem dincolo de limitele sale și să descoperim că există și alte stări.

Întrebare: Ce va vedea omul?

Răspuns: Guvernarea. Guvernarea asupra sa. Și lumea care este înfățișată în interiorul ei, o va vedea ca o iluzie. Aceasta este iluminarea.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 28.06.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Omul ar trebui să se întoarcă către Creator în orice stare. Dar există stări diferite, nu-i așa?

Răspuns: Stările pe care Creatorul le trimite omului nu sunt diferite unele de altele. Toate sunt foarte simple și creează o lumină  simplă care umple întreaga realitate. Stările ți se par diferite doar pentru că lumina a creat un Kli  care conține multe calități diferite.

Și apoi, sub presiunea luminii simple, pe măsură ce te îndrepți spre un scop simplu, simți ca și cum ai experimenta stări diferite: bune și rele, venind în diverse forme, contrazicându-se reciproc, opuse în esență și sens. Totuși, acest lucru nu este adevărat. Toate stările vin cu un singur scop și, conform planului Creatorului – să încânte creația și cu o singură intenție – să te împingă spre sursă.

Faptul că o percepi în diverse forme și nu poți trasa un fir de legătură între situații separate în timp ce te afli sub presiunea luminii simple, înseamnă că nu ai atins încă un anumit prag. În tine nu a fost încă activat un declanșator specific; nu a fost încă apăsat butonul potrivit care ți-ar permite să vezi un singur lucru în fiecare stare.

Dimpotrivă, dacă începi să analizezi fiecare stare, disecând-o și întrebându-te cum ajunge și ce face, te îndepărtezi și mai mult de acțiunea corectă. Acțiunea corectă este să-L vezi pe Creator în fiecare stare și să-ți reamintești că aici, în acest loc, așa cum este scris: „În fiecare loc unde Îmi pomenesc Numele, voi veni la tine și te voi binecuvânta.”

Nu ar trebui să supraanalizezi starea, este suficient să dezvălui că a fost trimisă de Creator. Odată ce ai atins această realizare – adică, nu săpa în micile detalii, pentru că acest lucru te va arunca doar în mlaștina egoismului. Este suficient să fii în contact cu Creatorul, indiferent de modul în care percepi acest contact în acel moment, fie într-o formă pozitivă, fie negativă.

Pentru a rezolva această stare, trebuie să o conectezi la Creator. Dacă începi să complici lucrurile, toate celelalte acțiuni ale tale vor fi simple speculații, lipsite de valoare spirituală. Următoarea stare poate fi mai profundă în esența, calitatea și profunzimea analizei sale. Dar de îndată ce mecanismul declanșator corect se activează în tine și conectezi noua stare la Creator și ceri să te unești cu El – va fi la un grad superior.

Adică, poți pătrunde în stare doar pe baza modului în care Creatorul ți-o luminează și ți-o prezintă. Nu poți lua decizii singur. Nu poți spune: „Acum voi pătrunde adânc în stare, în linia stângă”. Ai pierde contactul corect cu Creatorul în acest fel. Aceasta este o Klipa (o forță rea) care spune: „Nu, trebuie să suferi pentru a ajunge în adâncurile egoismului tău și pentru a vedea cât de rău ești”.

În niciun caz. Ai nevoie de acest rău doar pentru a te întoarce către Creator. Poți face asta acum, imediat.

Din Lectia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Un comentariu →

Ce sunt ascensiunile și coborârile? Este vorba despre momentul în care am făcut tot ce am fost în stare. Am încercat să-mi aplic toată puterea, cunoștințele, timpul și energia. Am stors tot ce am putut din mine.

În momentul în care depun acest efort, sunt plin de încredere în mine, mândrie, dorința de a merge mai departe și certitudinea că voi reuși cu siguranță. Dar chiar în culmea inspirației și entuziasmului meu, mă lovește brusc o coborâre.

Această coborâre are menirea să-mi dezvăluie că, fiind chiar și la limita maximă a efortului și inspirației mele, sunt încă foarte departe de scop. De fiecare dată, cu cât depun mai multă forță și cu cât încerc mai mult să trec peste ele și să merg mai departe, aparent reușind și realizând ceva, cu atât descopăr că de fapt, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de scop. De fiecare dată, starea mea îmi este arătată într-o lumină mai adevărată, iar adevărul îmi este dezvăluit din ce în ce mai mult.

Se pare că în acest fel, dezvolt două lucruri în mine. În primul rând, conștientizarea faptului că sunt din ce în ce mai departe de scop. În al doilea rând, scopul în sine devine din ce în ce mai important pentru mine. Prin urmare, nu am de ales, deoarece este absolut necesar pentru mine să ating acest scop și înțeleg că sunt complet incapabil să-l ating prin propriile mele forțe. Atunci mă cuprind dezamăgirea și disperarea.

Dar nu sunt dezamăgit nici de scopul în sine, nici de dorința mea de a-l atinge. Sunt dezamăgit doar de propria mea forță. Sunt pe deplin hotărât să-l ating, sunt gata să investesc toată energia în acest scop, dar pur și simplu nu știu prin ce mijloace poate fi atins.

Apoi ajung într-o stare în care înțeleg că trebuie să trec peste rațiune, împotriva logicii umane; că trebuie să existe o soluție „nefirească” aici, ceva deasupra naturii noastre. Abia atunci mi se dezvăluie această soluție, care nu aparține naturii noastre.

Ea trebuie să vină din combinarea a două contrarii: importanța scopului și lipsa propriei mele forțe pentru a-l atinge. Ambii poli trebuie să fie prezenți aici. Văd că puterea mea este la zero și că nu există nimic care să mă poată ajuta. Și de Sus, nu mi se dezvăluie nicio posibilitate nouă pe care aș putea încă să o încerc, să o fac sau să o adaug.

Mi-am epuizat complet potențialul, m-am epuizat pe mine însumi, am încercat totul și am eșuat în toate încercările mele. Nu mi-a mai rămas nimic. Și acesta este un semn că am ajuns într-o stare în care mi-am examinat toate punctele forte și am văzut că sunt complet nesemnificative și nu valorează nimic. Totuși, cu fiecare nouă dezamăgire față de mine însumi, am primit o dorință mai mare de a atinge scopul. Acesta este sensul ascensiunilor și coborârilor.

Fiecare impuls ascendent sau descendent produce două rezultate: dezamăgirea față de propriile forțe și importanța scopului. Unul versus celălalt. Cu fiecare nouă coborâre sau ascensiune, cu fiecare astfel de impuls, această contradicție devine din ce în ce mai ascuțită și acești doi poli se îndepărtează tot mai mult, până când omul ajunge la un anumit punct critic.

Fiecare om are propria măsură pe care trebuie să o parcurgă. Dar, așa cum spune Rabaş, eroul aici este doar cel care are răbdare, care încearcă iar și iar și nu slăbește presiunea. El spune mereu: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine?” Nu există altă metodă aici. Trebuie să vorbești mereu cu tine însuți în acest fel. Și când omul vede un rezultat nereușit și simte că nu a reușit, ar trebui să spună: „Nu este nimeni în afară de El” și să înțeleagă că, în acest fel, El dezvăluie adevărata stare a omului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→