Timpul plecării Luminii este timpul construirii Kelim

283.01 Ei spun că lumina credinței trebuie să fie ca lumina care a plecat. Dacă este așa, și omul primește lumină din interiorul lui (adică nu devine sursa de putere și lumină, ci posedă un simț al importanței scopului în raport cu Creatorul), atunci el primește lumina credinței de Sus, lumina Hasadim, care îl umple.

Cu această lumină el poate trăi. Aceasta este deja a doua fază, calitatea de Bina. Dacă el este capabil de asta, atunci ceea ce îi rămâne în continuare este doar credința completă, perfectă.

Acestea sunt stările prin care trecem într-un fel sau altul. Încă nu înțelegem cum facem asta. Și deși toate aceste stări se află și în dorința de a primi, aceasta este o pregătire reală pentru adevăratele grade.

Este necesar să prețuim faptul că ni se dă simțirea întunericului. Acesta este un semn că am primit deja posibilitatea de a ne dezvolta Kelim (vasele) de Sus. Prin urmare, timpul plecării luminii este un timp binecuvântat, timpul construirii de Kelim.

Faptul că ne înspăimântăm, cădem, ne temem de aceste stări și uneori simțim că sunt mai rele decât moartea pentru noi, este sentimentul părții noastre animalice. Dar în Kli-ul spiritual, această stare trebuie să ducă la posibilitatea ascensiunii.

Omul trebuie să distingă două părți în interiorul lui: partea sa animalică suferă, dar tocmai în acest moment sufletul său trebuie să se înalțe. Primește posibilitatea de a se trezi spre credință și de a primi lumina credinței. A te înalța înseamnă a simți cât de măreţ este Creatorul.

În ce moment pot simți că El este măreţ în ochii mei? Dacă primesc mult de la El. Dar pot spune că Creatorul este măreţ când nu primesc de la El, și mai mult, când primesc întuneric? Atunci nu voi depinde de dorința mea de a primi. A fi mare în suflet sau mare în trup (în dorința de a primi) sunt două lucruri diferite.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: