Category Archives: Lectia zilnica

Nu este loc pentru dezamăgire!

Întrebare: Ce înseamnă „o naştere spirituală în deşert?” Simt un fel de dezamăgire de la congresele anterioare, deoarece atunci am atins o sentiment de unitate special, iar apoi a urmat căderea. Cum putem folosi acest sentiment al dezamăgirii ca pregătire pentru congres?

Răspuns: Trebuie să dăm naştere primei noastre conexiuni în deşert. Naşterea spirituală este prima revelaţie a conexiunii în sistemul superior, ca un om care se naşte în lume, în lumea spirituală.

Ştii când ajunge o persoană la primul nivel? Când i se spune: „Nu vei primi nimic”, iar ea este fericită când aude asta. Deci, nu înţeleg despre ce dezamăgire este vorba aici. Ascensiunea spirituală este deasupra tuturor dezamăgirilor umane; este o realizare spirituală. Ar trebui să fii fericit că nu ai nimic şi, mai mult, că alţii au primit totul iar tu nu. Asta se numeşte intrarea în primul nivel

Deci, nu este loc pentru dezamăgiri!

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 1/8/13, “Introducere la studiul celor zece Sefirot

 

Nu vom avea nevoie de o mulţime de cuvinte

Întrebare: Congresul O flacără în deşert pare că închide bucla pe care primul congres în deşert a deschis-o în urmă cu un an. Noi credem că faza precedentă se finalizează şi există noi oportunitîţi pentru conexiunea emoţională între noi. Cum va arăta grupul mondial după naşterea spirituală, când vom reuşi să atingem conexiunea ?

Răspuns: Nu cred ca forma noastră exterioară se va schimba atât de mult şi conexiunea internă nu poate fi descrisî în cuvinte. Va fi o astfel de conexiune pe care voi să o simţiţi în mod constant ca şi în cazul în care copilul vostru a fost departe de voi, distanţa fizică vă separă, dar ştiţi şi simţiţi, astfel că imaginea sa a devenit o parte din voi şi locuieşte în voi, acesta este modul în care ne vom simţi unul pe altul.

Nu avem nevoie să vorbim prea mult deoarece înţelegem sentimentele noastre interne de adeziune. Vor fi câteva cuvinte şi clarificări scurte şi simple. Este ca atunci când mănânci o salată, spun că nu este suficientă sare şi înţelegeţi deja, de îndată ce am pronunţat o jumătate de cuvânt. La urma urmei, mâncaţi acelaşi fel de mâncare şi simţiţi aceeaşi realitate.

Nu avem nevoie de cuvinte fără sfârşit şi mass-media pentru a crea conexiunea între noi aşa cum o facem astăzi, când noi nu ne simţim conectaţi. Vom continua corespondenţa, dar într-o manieră scurtă şi directă deoarece noi înţelegem ceea ce fiecare simte, oricum. Vom deveni un singur om într-o singură inimă.

 

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala, 08.01.2013, Introducere în studiul celor 10 Sefirot

 

Sparge coaja separării

Întrebare:  Femeile trebuie să întâlnească fizic în timpul pregătirii lor pentru Congres?

Răspuns:  Nu cred că este atât de important, deși femeile ar trebui să rămână în contact una cu alta.

Cu tărie le sfătuiesc să organizeze ateliere de lucru despre unitatea în rândul femeilor. Să stea într-un cerc de 5-10 persoane (așa cum facem de obicei) și să discute întrebări de genul: „Cum ne putem uni? Ce putem face pentru asta? Cum ne ridicăm deasupra egoismului nostru și a calculelor noastre obișnuite? Ne putem lupta cu dorința noastră  pentru fi distanțată de celelalte și să fie doar în noi înșine, și așa mai departe? ” Putem, de fapt, să spargem coaja care există în fiecare dintre noi și să ne unim una cu alta?

Este o problemă psihologică extrem de complicată. De fapt, este o dilemă spirituală.

Bărbații se confrunta, de asemenea, cu aceeași problemă; cu toate acestea, în cazul lor, este un pic mai simplă, deoarece bărbații sunt capabili să se îmbrățișeze unul pe altul cu mai puțin efort și pentru ei este mult mai ușor să se unească. Chiar și în această lume materială, bărbații au o mulțime de activități care-i aduc mai aproape, cum ar fi să meargă la restaurante, etc. Ei nu se supără deloc să petreacă timp împreună. Pentru femei, este considerabil mai greu. Trebuie să ne gândim la acest lucru înainte de congres.

Din Lecția virtuală din 6/01/13

Acțiunile frontului intern pregătesc arma pentru atacul de la Desert

Întrebare: Creatorul a asigurat în ultimul timp condițiile perfecte pentru noi, să ne exprimăm atitudinea noastră bună față de El, în cele două convenții viitoare: convenția femeilor „O femeie globală” și convenția bărbaților  “O flacără în Deșert”. Cum ar trebui să ne pregătim pentru a îndeplini cu succes oportunitatea ce ne-a fost dată ?

Răspuns: Este foarte important să se respecte convenția femeilor, și nu ne uităm arogant, în jos la ea. Acest lucru se datorează faptului că este o acțiune spirituală și nu una corporală. Este o acțiune foarte semnificativă în spiritualitate, care nu este mai puțin importantă decât convenția bărbaților. Le văd ca fiind total egale și chiar sper că deficiența generală pe care femeile o vor obține și stabiliza în această convenție, ne va influența și va acționa puternic asupra noastră, a bărbaților. Vom ajunge la convenția din deșert gata echipați cu această deficiență mare, bună și corectă, cu dorință pentru conectare, și vom fi în măsură să dezvăluim și să punem împreună prima parte a sufletului corectat din toate aceste părți.

Fiecare persoană are punctele sale slabe și punctele sale puternice. Dar spiritualitatea este un sistem perfect, și astfel fiecare care face o revelație, îi împlinește pe toți ceilalți. Ne împlinim reciproc unii pe alții. Sper că acest lucru va fi realizat cu adevărat. Dacă luăm măsuri serioase pentru conexiune, vom reuși.

Prima parte a sufletului corectat este scopul celor două convenții care urmează, în scopul de a ajunge la revelația Creatorului către ființa creată, pentru a-I aduce mulțumire Lui, pentru a descoperi primul nivel din cele 125 de niveluri spirituale.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 8/1/13, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”

O scrisoare către iubitul din față

Întrebare: Cum putem conecta la convenția femeilor ceea ce studiem în TES despre Malchut care ridică MAN către Zeir Anpin, rugăciunea de la care începe nașterea spirituală?

Răspuns: Adevărat, totul începe de la deficiența feminină; aceasta este adevărata deficiența, deficiența lui Malchut. Zeir Anpin simbolizează partea masculină, iar Malchut, Nukva, simbolizează partea feminină.

Ne așteptăm la o dorință generală puternică care să fie acumulată și adunată în femei în această legătură mai presus de toate diferențele și de tot individualismul. Sperăm că femeile se vor ajuta una pe alta pentru a se conecta și vor fi capabile să ridice deficiența lor generală atât de sus încât să fie simțită în sistemul spiritual.

Dacă se simte și este relevată în sistemul general, atunci și noi, bărbații, o vom simți. Am cerut femeilor să scrie o scrisoare cu o rugăminte, cu o cerere, cu un apel de la convenția femeilor pentru convenția bărbaților, dar, de fapt, în lumea spirituală, nu contează cu adevărat dacă această solicitare este exprimată în scris, cel mai important lucru este că va fi încorporată în sistemul dorinței generale a creației, a realității generale.

O scrisoare, cu toate acestea, poate grăbi această dăruire și o poate aduce împreună, deoarece ne obligă să răspundem; să sperăm că vom primi un impuls foarte puternic de la convenția femeilor, o stimulare, o cerere pentru a atrage Lumina care Reformează.

Dacă vom încerca să obținem Lumina în funcție de cererea femeilor, vom avea o formă care este mai aproape de dăruire, comparativ cu forma pe care am putea-o crea pe cont propriu. Femeile pot solicita chiar și în mod egoist, pentru ele însele, ajutor să se conecteze și să atingă spiritualitatea. Dar când această dorință este îndreptată către dăruire si conexiune, cel puțin un pic, este conectată la înțelepciunea Cabalei, și încorporată  într-un bărbat;  el deja o acceptă ca pe o dorință spirituală, deoarece este deja o cerere externă. Deci, prin îndeplinirea acestei cereri, creăm un act spiritual mult mai puternic, decât dacă am încerca s-o creăm pe cont propriu, noi înșine.

Din partea a 3-a a Lecției zilnice de Cabala 9/1/13, „Introducere la Studiul celor Zece Sefirot”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu ne-am întâlnit din greşală…

Întrebare: Cu ce să contribui la grup astfel ca să mă ajute mai târziu să ias din cădere mai repede?

Răspuns: Ar trebui să acumulăm eforturi în grup înainte ca să intervină căderea, să-i convingem pe prieteni că trebuie să ne facem griji pentru toţi. Ar trebui să fie spiritul de ajutor mutual în grup. Asta se numeşte măreţia scopului care trebuie să plutească între noi în aer.

Un grup este locul unde îndeplineşti scopul, o sursă de putere, un loc de muncă. Primeşti Lumina care reformează prin grup şi Lumina care reformează te conectează la grup. În final descoperi această reţea de conexiuni care deja există în grup. Descoperi conexiunea corectă şi în concordanţă cu echivalenţa de formă descoperi Creatorul. Toate acestea sunt împlinite de grup.

În fapt, noi constant corectăm grupul sau îi descoperim forma reală. Acum îl vedem în forma coruptă detectată de atributele noastre corupte cum este spus: „O persoană judecă după defectele sale.” De sus, din partea Creatorului, este un sistem întreg, unul ideal. Noi trebuie să atingem aceeaşi perspectivă ca şi cea de Sus. Nu ne-am întâlnit din greşală şi am fost conectaţi de Sus într-un singur grup: Cineva poate intra sau pleca, cineva poate să fie aproape sau departe. În acest caz, deasupra noastră, construim structura spirituală, care gradual devine dorinţa care a fost făcută de Creator.

Adevărul este că există un punct lăsat în dorinţa care a fost creată de Creator. Orice altceva, prin care acest punct a fost aruncat în aer, prin dezvoltarea diferitelor conexiuni, maniere, sisteme, toate acestea sunt un rezultat al Luminii care influenţează. Punctul dorinţei în sine rămâne cum este, dar Lumina care intră în aruncă în aer şi îl umple cu atributele sale. Acesta este numit Malchut de Ein Sof (Infinitatea).

Din partea întâi a Lecţiei Zilnice de Kabbalah 7.01.2013, „Introducere în Studiul celor Zece Sfere”.

Invitaţia personală către Lumină

Întrebare: Prin ce stare trece o persoană la cel mai de jos nivel al căderii şi ce ar trebui să facă? Cu ce greşim noi?

Răspuns: Dacă eu cad până la capătul de jos al coborârii, atunci la acest punct critic nu pot să fac nimic prin mine însumi. Este ca şi cum sunt neutralizat de Lumină care operează asupra mea.

Lumina operează pe mine în timpul tuturor fazelor de dezvoltare (Lumina Înconjurătoare 1) şi sub influenţa ei eu cobor. Acţiunea ei conduce la căderea mea prin adăugarea unei dorinţe corupte către mine. În final mă regăsesc pe mine la cel mai de jos punct unde nu mai pot să fac nimic. Nu sunt instrumente prin care să mă ridic; sunt sub controlul total al Egoului.

Dar în momentul în care încep să mă ridic, cât de puţin, mulţumită diferenţei dintre noul stadiu şi stadiul precedent, deja trebuie să fac ceva independent. Mă ridic la primul stadiu cu ajutorul grupului, dar mulţumită nivelului la care am fost, trebuie să încep fac ceva prin mine: să ridic MAN, o rugăciune, o cerere, să ies din mine. Trebuie să atrag Lumina prin mine însumi, şi să-i pornesc influenţa în raport cu invitaţia mea şi nu cu altceva.

Nu pot să mă trezesc şi să mă trag afară din cel mai de jos stadiu independent şi fără ajutor: „Un prizonier nu se poate salva singur din închisoare”. Dar în momentul în care mă ridic un pic cu ajutorul prietenilor, pot deja să fac faţă singur. Nu mai sunt un prizonier care este legat! Am un prieten care mă ajută de afară să ies din blocaj.

Dar dacă după ce am fost ajutat să mă ridic un pic, sunt prea leneş şi nu ies din mine, dacă nu mă întorc imediat către Lumina care Reformează, ci aștept să fiu ridic de curentul timpului, cu ajutor din partea mediului, atunci nu atrag asupra mea noi puteri spirituale.

În momentul când am o oportunitate, imediat trebuie să lucrez asupra mea. Altfel Creatorul mă va ajuta să ies din necaz odată sau de două ori şi după asta mă va lăsa din moment ce eu nu fac nimic din proprie iniţiativă. El îmi trimite ajutor prin grup, prin prieteni, prin diferite căi, dar dacă nu-i răspund destul, EL mă abandonează.

Se dovedeşte că că El trebuie să adauge suferinţe şi rău şi să mă coboare undeva unde simt probleme corporale, pentru ca astfel să înţeleg că nu am de ales şi că trebuie să mă ridic. Să înţeleg că merită să ies din mine un pic şi să ies din raţiunile corporale joase. Voi încerca să scap din corporalitate în spiritualitatea pentru că mă simt rău în viaţa mea de zi cu zi.

În acel caz nu mă ridic prin atragerea Luminii care Reformează şi prin suferinţe animalice ordinare.

Din partea întâi a Lecţiiilor Zilnice de Kabbalah, 7.01.2013, „Introducere în studiul celor Zece Sfirot”

Să ies din cocon şi să intru în lumea spirituală

Întrebare: Ce fel de pregătire interioară trebuie făcută înaintea Convenţiei Femeilor?

Răspuns: Pentru a sparge bariera dintre noi, pentru ca să ne făcem situaţia mai uşoară, trebuie să ţinem un work-shop cu grupul sau un fel de eveniment, pentru a simţi că un fel de efort este posibil să ne faciliteze trendul către construirea unei relaţii: să nu stăm distanţaţi unul de altul şi să ne afundăm în noi înşine, dar să ieşim din noi, cumva să ne ridicăm deasupra noastră, către ceilalţi, şi atunci vom găsi vasul spiritual, Kliul.

Este clar o emoţie feminină când sunt în mine, „Eu în mine însumi.” Cu bărbaţii nu ţine aşa de mult. Pe de o parte femeile transcend acest lucru mult mai dificil, şi pe de altă parte, mai uşor, din moment ce le este mai uşor să determine unde este „coconul” în ele însele. O femeie simte foarte clar că este „în ea însăşi” şi un bărbat nu simte acest lucru. Până când un bărbat atinge acest „cocon” trece o grămadă de timp.

Deci, sugerez femeilor să ţină mai multe întâlniri, discuţii pe acest subiect. Poate să fie un work-shop. Mă gândesc că ar fi destul ca cel puţin să începem să ieşim din noi înşine. Şi după aceea, în timpul convenţiei, vom vorbi despre asta şi vom avea de face cu acest lucru.

Întrebare: Ce ai sfătui tu femeile care înţeleg importanţa prezenţei lor la Convenţie, dar preferă să nu vină fizic? Cum este posibil să le ajutăm să cucerească acest „cocon”?

Răspuns: Cred că cineva pur şi simplu are nevoie să se decidă şi să lucreze cu sine fără să fie atentă la ce e în jur: „Trebuie să facem asta acum!” şi să începem să operăm, constant să încercăm să ieşim în afară din cămaşa izolării. Vei vedea cât de mult, pe de o parte, este dificil, dar pe de altă parte, loviturile constante din interior, din acest „cocon” va ieşi în afară în final. Dar inevitabil cineva trebuie să o facă! Fără asta, nu vom simţi că suntem în lumea spirituală care se găseşte în afara noastră, în afara graniţelor acestui „cocon”.

 

Din Lecţia Virtuală 6.10.2013

 

Un vas pentru suflet

Potrivit înţelepciunei Cabala, corpul Partzuf-ului este denumit dorinţa de a primi pentru a dărui şi sufletul este lumina care-l umple. Pentru a dobândi un suflet, noi construim o conexiune între noi, ceea ce înseamnă că noi avem o dorinţă de a dărui fără rezervă, plecând de la dorinţa de a primi.

Pentru aceasta, ne conectăm la grup deasupra ego-ului, renunţăm la dorinţa de a primi şi realizăm sensul invers, astfel, dorinţa de a primi lucrează în sensul de a dărui.

Trecerea de la ego la dăruire se face de către Creator, eu Il oblig să facă acest lucru prin munca în grup, în mediu, aşa cum este spus: Fii Mei M-au învins. Aceasta lucrează în mine, apoi dorinţa mea de a primi poate lucra în dăruire.

În consecinţă, tratez prietenul în aceeaşi manieră şi stabilim legătura dintre noi prin construirea formelor de dăruire plecând de la grosimea dorinţei de a primi, care se tranformă în puritatea dorinţei de a dărui.

Dorinţa de a primi este divizată în cinci straturi de grosime, plecând de la faza rădăcină la faza a patra şi există, de asemenea, un embrion spiritual în el, un punct din inimă (l) care mă zguduie în mod constant.

Pentru a împlini punctul din inimă mă alătur grupului şi convoc asupra mea Lumina care Reformează, Lumina Înconjurătoare. În primul rând, ea realizează prima restricţie în mine, conform căreia nu pot lua în calcul dorinţa mea de a primi. Deci, nu pot lucra cu dorinţa mea de a primi pentru a dărui fără rezervă, nu în grosime, ci în puritate, care este divizată în cinci nivele. Prin urmare, am achiziţionat cinci Lumini: Nefesh, Ruach, Neshama, Haya, şi Yechida, de jos în sus NRNHY.

Astfel, dorinţa mea de dăruire este formată din dorinţa de a primi, care era înainte în mine. Această dorinţă de a dărui este numită un vas pentru suflet. De ce suflet ? Pentru că, până la acest nivel, noi primim Lumina în mod regulat, folosind consistența rădăcinii, prima şi a doua fază, (NRN), în timp ce Luminile Haya şi Yechida nu pot primi Lumina în mod regulat şi ajung la noi ca o iluminare (HY).

 

Astfel, vasul sufletului este puritatea dorinţei de a dărui iar Lumina care-l umple este numită Lumina Neshama (suflet). Pe ansamblu, este sufletul meu care transformă puţin câte puţin egoul meu întreg, de la el, la puritate. Aceasta înseamnă că dorinţa de a primi nu dispare schimbăm numai utilizarea sa.

 

Partea a patra a Lecţiei zilnice Cabala, 06.01.2013, Corp şi suflet

 

 

Convergenţa a două dorinţe

Întrebare: Cum mă pot pregăti corect pentru congresul femeilor ?

Răspuns: În primul rând trebuie revizuit materialul care se referă la activitatea femeilor. Practic, în timpul nostru, nu există mare diferenţă între munca bărbaţilor şi munca femeilor deoarece se desfăşoară o convergenţă progresivă. Vedem cum femeile din întreaga lume ocupă posturi de conducere, sunt şefi de stat, miniştrii şi lideri de companii. Aszăzi sunt implicate în acelaşi mod ca bărbaţii, în toate sferele de activitate.

Deşi femeile sunt înclinate, prin natura lor, la ceva specific, standard, stabil şi nu la activităţi care necesită schimbări radicale în mod constant, este timpul ca două dorinţe, bărbat şi femeie, să se întâlnească în lumea noastră şi în lumea spirituală. Aceasta se produce în conformitate cu rădăcinile spirituale şi, prin urmare, este necesar să reflectăm la modul de la le apropia şi mai mult. Aceasta trebuie făcut pe durata comgresului. Femeile trebuie să înţeleagă scopul..

Niciodată, înainte, femeile nu s-au unit împreună. Am avut tot felul de încercări de a ne uni în grupuri, în cursul congreselor generale, dar nu am avut un astfel de congres pentru a face din dorinţa tuturor femeilor, o dorinţa unica a unei femei, pentru a realiza o imagine unificată a dorinţei femeilor.

De aceea, pregătirea congresului înseamnă a gândi mai mult despre asta, a citi, a clarifica întrebările despre acest subiect şi a descărca toate întrebările şi răspunsurile de pe site.

Cel mai important lucru este buna dispoziţie, o stare bună de spirit. Cele care vin aici intră, inevitabil, în această atmosferă.  Cele care sunt conectate la noi trebuie să fie pregătite să intre. Ele ar trebui să fie libere de toate activităţile şi să se simtă ca şi cum ar fi aici, cu noi. Cred că le vom da un sentiment de prezenţă completă la congres.

Din Lecţia virtuală, 06.01.2013