Deasupra logicii acestei lumi
Întrebare: De ce este numită muncă spirituală şi un jug sau o povară?
Răspuns: Pentru că o persoană trebuie să o accepte prin credinţă deasupra raţiunii. De fiecare dată când este pe cale de se corecta, este înăuntrul dorinţei egoiste. De aceea, atunci când ia asupra sa această muncă, care este îndreptată spre intenţia de dragul dăruirii, ea nu vede niciun profit în ea şi o percepe ca pe o povară.
Corecţia mea nu se poate baza pe profit. Dacă ceva este profitabil pentru mine, atunci acţionez egoist. Şi, din contra, dacă accept calitatea Bina în dorinţa mea de plăcere, cu Bina fiind deasupra Malchut, atunci Bina devine un jug pentru mine – ceva care stă deasupra motivului, simţului şi deasupra tuturor calculelor.
Cum pot obţine asta? Mă acordez la mediu şi el mă influenţează, arătându-mi că merită să fac asta. În acest fel, este un beneficiu de fapt, dar este de o natură diferită: Este evocat de mediu în loc să vină din propriile consideraţii. Apoi, în timp ce sunt sub influenţa socială, primesc realizarea importanţei scopului de la el.
Fără această importanţă nu aş fi în stare să muncesc, deoarece este construită pe a prefera dăruirea deasupra primirii. Nu aş fi în stare să fac asta de unul singur. Numai mediul mă poate obliga să îmi schimb valorile aşa de mult încât pâna la urma voi dori asta.
Asta înseamă să accepţi jugul raiului. Este imposibil să o faci fără un mediu care construieşte în mine sistemul de valori necesar. În plus, muncesc deasupra raţiunii, deasupra abordării raţionale, deasupra logicii.
Ar părea: De ce să dăruiesc? Ce îmi va aduce asta? Nu pot explica dorinţei mele egoiste faptul că dăruirea merită ceva. Cum mă voi simţii mai bine? Bine, dacă măcar aş vedea măcar un potenţial beneficiu, atunci aş fi de acord cu asta, dar aici vorbim de un jug real, unde nu am nicio justificare pentru munca în niciun fel. Totuşi, grupul mă ajută să realizez importanţa şi atunci încep să muncesc.
Fără această importanţă nu aş fi în stare să muncesc. Nu aş fi în stare să acord nici măcar un moment de atenţie dăruirii. De aceea, grupul ca mijloc este la fel de important pentru mine ca şi scopul.
Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 2/20/11, Scrierile lui Rabash
Lumea a atins starea de a dori să devină unită! Trebuie să devină unită, datorită revelaţiei dorinţei noastre interioare, dată de chemarea naturii. De aceea mintea noastră începe să se dezvolte şi inventăm lucruri care ne ajută să ne auzim de la distanţă. Aşa a fost inventat radioul acum 150 de ani. Acum doar 150 de ani! Apoi a apărut televiziunea, acum mai puţin de 100 de ani, iar oamenii au inventat cinematograful pentru a crea iluzia mişcării. Apoi, acum circa 25 de ani, am ajuns la dezvoltarea conexiunii prin Internet.
Noi lucram intr-o forma „binara” discreta prin impulsuri singulare: da sau nu, legatura sau fara legatura, ascensiune sau coborare, stinga sau dreapta. Prin acest mod, bucata cu bucata, facem un pas dupa celalalt si toate acestea se inbina la sfarsit ca un intreg integral.
Imaginea initiala ce ii apare unui incepator ce citeste Cartea Zohar este foarte dezordonata. El devine confuz, neintelegand exact ce fel de limbaj este folosit – limbajul Cabala, sau vorbeste in termeni de Lumini, Kelim, Partzufim, sau in limbaj alegoric.
Întrebare
Zohar, „Ki Tissa [Atunci când iei],” punctul 31: „Ca un crin între spini, aşa este iubita mea printre fiice.” Creatorul a dorit să-l facă pe Israel similar cu ceea ce este mai sus, deci sa fie un crin pe pământ [in Israel], care este ca si crinul de deasupra, Malchut. Şi parfumatul crin, mai bun decât toti crinii din lume, este numai unul care a crescut printre spini. Acesta miroase aşa cum ar trebui.
Întrebarea care pur si simplu nu va fi redusa la tăcere şi la care trebuie să se răspundă cu o „lovitură la maxilar” este întrebarea despre cine e mai important: eu sau Creatorul? Eu sau aproapele meu? Forţa daruirii sau forta primirii?
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription