Category Archives: Munca interioara

Sub guvernarea dăruirii

938.01Trebuie să tăiem permanent buruienile rele din jurul nostru care ne deranjează şi trebuie de asemenea să ne ţinem departe de mediile rele, de oamenii care nu agreează calea adevărului. Trebuie să veghem cu atenție ca să nu fim atraşi să-i urmăm.

Aceasta se numeşte „izolare”, atunci când omul are gândurile „autorităţii unice,” numită „dăruire” şi nu ale „autorităţii multiple,” care este calitatea iubirii de sine, numită „două autorităţi” – autoritatea Creatorului şi autoritatea proprie. (Rabaş, „Despre importanţa societăţii”).

Toate acestea sunt clare; problema apare doar odată cu implementarea. Fiecare dintre noi este sub propria autoritate și nu înțelegem ce înseamnă să fii sub autoritatea altcuiva. „Înseamnă că trebuie să devin sclav? Dacă există autoritate, atunci există un proprietar?”

De fapt, trebuie să fim sub autoritatea dorinței altruiste, în locul celei egoiste. Ne este foarte greu să înțelegem aceste lucruri. Pur și simplu nu vedem unde și cum se întâmplă toate acestea.

Însă, în timp, prin studiu și participare la viața grupului, dacă omul atrage asupra sa influența unei mici lumini, ea începe treptat să se trezească. Apoi devine capabilă să discearnă adevărata natură a distincției dintre autoritatea publică și autoritatea singulară, autoritatea Creatorului și autoritatea creaturii, calitatea dăruirii și calitatea primirii. Aceste detalii sunt dezvăluite cu mare dificultate, însă odată ce sunt desluşite, omul începe să înțeleagă ce se desfășoară în fața lui.

„Este o cale lungă”, au spus înțelepții, „dar o poți scurta dacă urmezi mai multe sfaturi.” Sfatul este simplu. Dacă vrei să te percepi la un grad superior, în următoarea dimensiune, atunci construiește-o, formează-o. Unește-te cu cei care își doresc același lucru, și împreună, trezeşte forța superioară, astfel încât între voi, în înțelegerea și simțirea voastră comună, să se creeze o rețea care va deveni următorul grad.

Totul are loc în percepția omului. Creatorul în Sine este de neatins; Îl percepem doar în relațiile dintre toate părțile realității, care se află în percepția noastră. Dacă îți schimbi atitudinea față de realitate, chiar acea atitudine va deveni Creatorul tău (Bore), din cuvintele „Bo” (vino) și „Re” (vezi).

Chiar acum, pentru tine, Creatorul este forța egoistă care guvernează toată realitatea pe care o vezi. În această formă o percepi și o simți. Așadar, schimb-o prin lumina reformatoare. Există o astfel de forță pe care o trezești; este următorul tău grad.

Toate gradele există deja în acea dimensiune, în acel „canal de forță informațională” din care poți primi totul. Conectează-te și primește. Dacă vrei să știi ce va fi mâine, vei ști. Dacă vrei să știi cum să realizezi schimbări, vei ști cum. Doar conectează-te. Aceasta este lumina reformatoare.

În general, abordarea noastră este aceasta: ne unim unii cu alții și trezim lumina care va realiza corect această unitate. Trebuie să demonstrăm disponibilitatea noastră proporțională cu starea în care ne aflăm, și să cerem corectări.

Pentru implementare, este foarte, foarte simplu. De aceea, articolele lui Rabaş despre grup sunt atât de simple și directe. Sunt puține la număr, iar toate aceste materiale pot încăpea în câteva zeci de pagini. În ele se află întreaga metodă. Orice altceva sunt doar completări care ajută la atragerea luminii. Pentru a descrie cum să organizăm grupul în care atragem această lumină, zece pagini sunt suficiente.

Așadar, astăzi munca noastră este în primul rând să ne organizăm în structura corectă, iar apoi să ne îndreptăm atenția către o rugă de corectare.

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/03/12, Rabaş – Art.12, 1984-Referitor la importanta Societatii

Adeziune cu Creatorul în fiecare secundă

Întrebare: Când ar trebui să analizez dacă acțiunile mele sunt corecte sau nu?

Răspuns: Analiza corectă se face în cazul în care în fiecare secundă a vieții tale te „atașezi” de Creator. „Viața” înseamnă conștientizare. Sunt viu; mă simt pe mine însumi și am o misiune. După cum spune cântecul: „Există doar un moment între trecut și viitor; acest moment se numește viață.” În acest moment trebuie să te contopești cu Creatorul. Asta îți permite El să faci.

În acest fel, analizezi Reşimo (gena informațională spirituală). Nu există altă muncă aici. Dacă te concentrezi doar asupra acestui lucru, este foarte bine. Căci trecutul și viitorul sunt Klipot, deoarece vin la noi din lucruri inventate. Ele generează diverse calcule și temeri în noi care nu au nicio legătură cu realitatea.

Comentariu: Dar omul trebuie să se confrunte cu o combinație de mulți factori.

Răspunsul meu: Nu vorbesc despre ceea ce faci la locul de muncă. Acolo lucrezi cu nivelul mineral: cu oameni, cu planuri și așa mai departe; acolo trebuie să știi cum să lucrezi. Vorbesc despre definițiile voastre interioare, calitățile spirituale, despre ceea ce este conectat cu Creatorul.

Și cu Creatorul aveți un calcul simplu: nu am nicio putere asupra trecutului, prezentului sau viitorului. Munca mea este doar cu ceea ce am acum. Orice Reşimo mi-ar da El, trebuie să-l realizez acum. Și realizarea acestui Reşimo este adeziunea la Creator în secunda dată. Punct! Asta este tot.

Nu spun că așa ar trebui să ne raportăm la viață în general, așa ar trebui să ne raportăm la stările noastre spirituale. Și în material, îmi pot planifica munca cu o lună înainte, cu un an înainte. Una nu este conectată cu cealaltă. La muncă, mă ocup de nivelul mineral.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

 

Meditația calmează egoismul

Întrebare: De ce este meditația orientală atât de populară?

Răspuns: Meditația orientală este foarte populară în lume. Am vizitat odată un grup de americani în Carolina de Nord, într-un loc extraordinar de frumos din Munții Smoky. Au la dispoziție o suprafață imensă de teren.

Primesc donații din diverse surse care le permit să trăiască foarte modest, să mănânce, să aibă un acoperiș deasupra capului și să mediteze tot timpul. Ne-au rugat să nu mergem cu mașina sau chiar să trecem pe sub geamurile lor, pentru a nu-i deranja.

Oamenii stau ore întregi fără cea mai mică mișcare; omul este complet cufundat în sine. Întrebarea este, ce instrumente folosește pentru a se analiza? Din câte înțeleg din știința Cabala, acești oameni își suprimă egoismul, adică încetează să-l mai folosească și vor să obțină pacea completă.

Desigur, aceasta este o dorinţă egoistă, dar aparține celui mai scăzut, cel mai mic nivel de egoism, și prin urmare, omul simte o oarecare eliberare față de presiunea obișnuită a unei grosimi uriașe de egoism. Meditația coboară pe toată lumea la un nivel de egoism la care poate coborî.

Prin urmare, omului i se pare că atinge o revelație spirituală. Însă această definiție a lumii spirituale diferă de cea dată de știința Cabala. Oamenii sunt capabili să investească mult efort și timp în astfel de meditații, deoarece oferă o sursă puternică de hrană pentru ego și aduce un sentiment de confort și împlinire.

Nu este o întreprindere ușoară; necesită ca omul să se îndepărteze de viața activă, dar oferă o recompensă substanțială. Grupul pe care l-am văzut în Carolina de Nord număra sute de persoane, bărbați și femei. Mai mult, exista o interdicție asupra oricărei intimități fizice între bărbați și femei, sexul era strict interzis.

Omul trebuia să se ridice deasupra tuturor lucrurilor materiale și să ofere corpului doar hrana necesară existenței sale și să dedice tot restul contemplării interioare.

Am văzut și alte astfel de grupuri și m-am întâlnit cu sufiți în Anglia și SUA. Am avut întâlniri cu oameni care aveau o audiență regulată de treizeci de milioane de ascultători de radio în America.

Îmi este destul de clar ce se întâmplă în timpul meditației orientale. Oamenii își suprimă egoismul atât de mult încât aproape că încetează să mai fie simțit. Și atunci ei au sentimentul că plutesc în aer, deasupra întregii naturi. Prin urmare, ei se consideră deja în lumea spirituală.

Interesant este că mulți oameni folosesc simboluri cabaliste pentru exercițiile lor: de exemplu, literele alfabetului ebraic, cuvinte speciale (mantre), numele Creatorului „HaVaYaH”. Există chiar și multe biserici cu „HaVaYaH” și Steaua lui David gravate pe ele. Steaua lui David este un simbol al uniunii dintre materie și spirit.

Această meditație are cel mai mare succes la hindușii care se pot deconecta de la viață într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai respiră. Corpul intră în hibernare internă, toate sistemele sale încetinesc atât de mult încât omul poate trăi multe zile fără hrană și apă și aproape fără oxigen.

Întrebare: În ce lume există omul în acest moment?

Răspuns: Aproape că nu există. Abia există viață în corp, metabolismul aproape se oprește, deci nu are nevoie de nimic.

Întrebare: Nu se pune acest lucru ca ridicare deasupra materiei?

Răspuns: Aceasta nu este o elevare spirituală. Elevarea necesită ca omul să iasă de sub puterea corpului, adică de dorința de a primi împlinire egoistă și să atingă dorința de dăruire. Toate tehnicile orientale ar dori să realizeze acest lucru, dar nu sunt în măsură pentru că nu au puterea de a se ridica la nivelul următor.

Ele doar suprimă forța vitală a omului, astfel încât acesta să simtă că s-a ridicat puțin deasupra vieții materiale fizice, deasupra nivelului animal. Și deși i se pare deja că aceasta este o etapă spirituală, știința Cabala vorbește despre o lume spirituală complet diferită.

Din KabTV conversația „Viaţă nouă 509 – Meditaţie şi Contemplatie, Partea 1”, 25.01.2015

A Treia Forță

Întrebare: Ați spus odată că un evreu și un roman sunt pur și simplu două forțe care încearcă să clarifice a treia forță. Adică, ele se dezvoltă nu fără scop. A treia forță se naște independent sau din acestea două?

Răspuns: A treia forță este intermediară între ele, iar noi trebuie acum să o restaurăm și să o aducem la existență.

Tot ce s-a întâmplat până în acest moment a fost doar o pregătire pentru ceea ce trebuie să facem acum: să corectăm lumea. Nu evreii și nu celelalte națiuni, ci în mod specific noi, ceea ce facem luând Cabala ca sursă de corectare.

Întrebare: Există deja această a treia forță sau pur și simplu nu o percepem?

Răspuns: Trebuie să creăm împreună această a treia forță pentru că ea nu există; nu coboară de sus. Doar două forțe vin de sus: forța Creatorului și forța creației, calitatea dăruirii și calitatea primirii.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Adevărul despre realitate”, 08.10.2010

E greu să fii om

Un om trebuie să aleagă între adevăr și minciună. Nu există nimic de ales între dulce și amar; este clar că voi alege întotdeauna ceea ce este bun și dulce pentru mine și nu ceea ce este rău și amar. Nu sunt capabil să prefer o stare rea uneia bune.

Totuși, dacă văd adevărul și minciuna în opoziție cu dulce și amar, atunci este posibil să aleg adevărul amar, un sentiment rău, pentru că adevărul este mai important pentru mine.

Acestea reprezintă două niveluri diferite: nivelul animal (analiza conform dulcelui și amarului) și nivelul uman (analiza conform adevărului și minciunii) unde omul lucrează în credinţă deasupra raţiunii.

Dacă te ridici la calculul unic al adevărului, în care sunt incluse toate celelalte forțe și posibilități, înseamnă că ai atins adeziunea cu Creatorul.

Dar dacă evaluezi doar dulcele și amarul, atunci aceasta este o analiză (alegere) animalică. Și un animal nu greșește niciodată la nivelul său; alege întotdeauna ceea ce este bine pentru el, dar nu avansează la nivelul uman.

Totuși, natura nu ne permite să rămânem la nivelul animal; ne obligă să ne dezvoltăm.

La nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii, analiza comportamentului se reduce doar la analiza dulce și amar, cu o preferință pentru dulce. Cu toate acestea, pentru om există o diferență între nivelul animal din el, cu analiza dulce- amar, și nivelul uman din el, cu analiza adevăr-minciună.

Prin urmare, un om se află într-o confuzie constantă între animal și uman din el, căutând ce să aleagă și căutând un compromis, el își dorește dulcele, dar vede că beneficiul constă în adevăr.

Din Lecția zilnică de Cabala din 17.08.2010, Baal HaSulam „Introducere la cartea Panim Meirot uMasbirot”

 

Ca cel mic lângă unul mare

963.5Comentariu: Se întâmplă uneori ca un om aflat în stadiul inițial al studiului Cabalei să aibă întrebări pentru dvs., și chiar dacă nu le pune, simte că primește răspunsuri de la dvs..

Răspunsul meu: Desigur. În general, oamenii care sunt aproape de mine spun: „Întrebările noastre dispar.” Acest lucru este natural. Pentru că atunci când sunt aproape, se includ în mine ca unul mic lângă cel mare și atunci se simt în siguranță, ca într-un fel de adăpost și nu apar întrebări pentru ei. Într-adevăr, așa este.

Întrebare: Împliniţi omul?

Răspuns: Nu îl împlinesc. Mai degrabă, ei se umplu cu faptul că sunt atașaţi de mine și mă simt. Astfel, omul simte ușor acel echilibru interior, calm și plenitudine care există în mine.

Și deși eu însumi sunt într-o anumită neliniște interioară, la nivelul lui și chiar cu câteva niveluri mai sus, sunt într-o stare complet rezolvată, calmă.

El nu percepe nivelul meu superior, ci pe cel de la care interacționează cu mine, ca un copil cu părinții. Părinții au probleme și griji, dar lângă ei, copilul se simte calm. Nu simte nivelul neliniștii lor, ci simte la un nivel viu că sunt garanții echilibrului și siguranței sale.

Comentariu: Și apoi iese în lume și este surprins că nu este deloc așa cum credea.

Răspunsul meu: Da, firește. Dar totuși, acest lucru este bun pentru avansare. Îmi amintesc stările mele lângă profesorul meu când te afli într-o stare de perfecțiune absolută și liniște deplină, dar ești obligat să cultivi nevoi și dorințe de dezvoltare spirituală în tine.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Dificultăți de traducere”, 12.09.2010

Nu te concentra asupra trecutului

272 Întrebare: Cum poți să te străduiești mereu înainte și să nu te gândești prea mult la trecut?

Răspuns: Nu ar trebui să te concentrezi niciodată asupra trecutului! Dacă faci asta, pur și simplu te consumi pe tine însuți. Trecutul nu-ți aparține și nici viitorul.

Lucrurile care nu sunt manifestate în corpul tău chiar acum, nu le folosești; pur și simplu ele nu există. Trecutul a dispărut și nu știi nimic despre viitor. Nu poți să-ți înfățișezi nicio imagine din viitor în avans pentru a aștepta ca aceasta să se întâmple. Așadar, de ce să te ocupi de asta?

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26 Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Beneficiile dezvoltării spirituale

543.02Întrebare: Rabaş scrie că atunci când prietenii se adună, ar trebui să vorbească despre beneficiile adunării. Ce vrea să spună prin asta?

Răspuns: Beneficiile sunt un concept abstract. Pot exista doar în raport cu dorința mea. Prin urmare, îmi imaginez o împlinire viitoare, pe care o pot obține, cu mai puțin efort decât plăcerea pe care o voi primi. Atunci se numește beneficiu – investești 99, primești 100.

Dar dorința mea trebuie să fie mai mare decât efortul investit, altfel dorința de a primi nu-mi va permite să depun eforturi. Prin urmare, de fiecare dată când calculăm ce fel de plăcere vom primi, care sunt dezavantajele și cât efort trebuie să depunem.

Beneficiile pe care vrem să le obținem din procesul prin care trecem, nu le pot identifica cu altcineva. Dacă omul este încă în căutarea beneficiilor din plăcerile animalice (mâncare, odihnă, familie, sex) sau plăcerile banilor, onorurilor, cunoașterii, atunci nu-i pot oferi alte plăceri în schimb, deoarece cele abstracte nu sunt îmbrăcate în ceea ce el înțelege. Nu le simte. Trebuie să existe un Kli diferit pentru asta.

Kelim pe care le avem inițial sunt Kelim în care simțim plăcere îmbrăcată în ceva din această lume: putere, cunoaștere, educație. Cu cât plăcerea este mai apropiată, cu atât este mai palpabilă și mai mare în amploare.

Acestea sunt plăceri animalice; cele mai mari dintre acestea sunt plăcerile simțite prin atingere și vedere. Sunt urmate de unele mai abstracte, plăceri aduse de bani, onoruri, care sunt lucruri care necesită un anumit nivel de dezvoltare.

Dar totuși vine îmbrăcată în ceva: sunt onorat, respectat, mai informat decât alții, ceea ce este un fel de putere (cunoașterea este în cele din urmă putere, deși puțin mai abstractă).

Dar dacă plăcerile sunt și mai abstracte, ele nu sunt percepute de Kelim de primire. Ele se referă la Bina, care este în interiorul lui Malchut. Chiar și Klipot sunt plăcerile pe care Bina le simte în interiorul lui Malchut și nu în Malchut însăși.

Nu poți explica asta oamenilor care nu o au. Aceasta necesită o dezvoltare preliminară. Așa că, atunci când m-au întrebat la radioul american: „Ce este special la Cabala? De ce a devenit brusc deschisă? Ce vreţi dvs.?”

Am răspuns că suntem într-o stare în care nu vedem ce se va întâmpla mâine. Viața pe care o trăim nu este bună, oamenii consumă din ce în ce mai mult droguri, nu există familie, copiii nu au nicio legătură cu părinții, nici măcar nu știm ce se va întâmpla cu noi într-o secundă, suntem din ce în ce mai cufundați în astfel de probleme de viață încât devine necesar să cunoaștem realitatea, cum să ne controlăm soarta, cum să vedem care dintre acțiunile mele vor duce la bucurie, încredere și o viață bună.

Nu poți vorbi cu oamenii în termeni mai abstracți, pentru că nu îi vor înțelege. Ei întreabă: „Cum fac asta?” Vino și învață. Dacă vrem să facem ceva în această viață într-un mod logic, trebuie să-l studiem, în orice profesie, chiar și în cizmărie. Chiar și acolo, vei găsi multe secrete profesionale pe care trebuie să le stăpânești înainte de a începe să lucrezi și cu atât mai mult cu noi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Dificultăți de traducere

laitman_294.3.jpg (100×100)Comentariu: Există cazuri când nu te simți cu adevărat om. Ei îți pun o întrebare și totul pare clar, dar există sentimentul că nu vă conectaţi de fapt la aspectul verbal al întreabării lor.

Răspunsul meu: Da, se întâmplă ca o întrebare să fie clară pentru tine, dar nu și pentru mine, fie pentru că nu găsesc toate cele patru ecrane care leagă întrebarea verbală de starea spirituală interioară a omului, fie pentru că starea pe care ei o descriu nu există. Cu alte cuvinte, ceea ce ei întreabă nu este încă o întrebare adevărată; este fundamental greşită în sine.

Dar dacă această întrebare trece printr-un alt ascultător sau un al treilea ascultător, când îi rog să mi-o pună din nou, atunci întrebarea își poate pierde claritatea inițială pe care o avea pentru cel care a pus-o, dar devine deja o întrebare corectă. Adică, dezvăluie adevăratul gol care își are locul în univers și cu care trebuie să lucrăm.

Întrebare: Care sunt aceste patru ecrane?

Răspuns: Cele patru ecrane sunt ceea ce se numește „Yod-Hey-Vav-Hey”, adică numele fundamental al Creatorului sau structura cu patru straturi a sufletului nostru, pe care trebuie să o simțim pentru a percepe corect influența luminii asupra noastră, care construiește o întrebare în noi, și în consecință, din întrebare să obținem această lumină, care este răspunsul.

Comentariu: Foarte des, cineva pune o întrebare prin intermediul Internetului, iar în timpul traducerii se pierde radical sensul întrebării.

Răspunsul meu: Acest lucru este firesc, deoarece oamenii nu se află în aceleași stări. Un om pune o întrebare, iar altul o simte într-un mod complet diferit.

Întrebare: Deci traducerea nu poate transmite simţirea celui care pune întrebarea?

Răspuns: Atât da, cât și nu. Nu aș merge atât de departe încât să spun că traducătorii distorsionează semnificativ sensul. De fapt, chiar dacă omul a formulat-o diferit decât a intenționat, adesea pot simți întrebarea exact așa cum a fost concepută.

Dacă este o întrebare puternică, corectă, care vine din inima omului sau din golul dorinței sale, atunci o voi simți chiar dacă traducerea nu este foarte bună. În principiu, atunci când un om are o durere mare, sau un gol interior, îl simțim chiar și fără prea multă exprimare externă.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Dificultăți de traducere”, 09.12.2010

Deveniţi o conducă a Creatorului

Laitman_031.jpg (100×100)Întrebare: Este Creatorul energie infinită, de neconceput pentru imaginația noastră?

Răspuns: Este posibil să spunem așa. Dar în principiu, Creatorul este calitatea dăruirii, a emanației. Dacă omul dobândește o astfel de calitate, atunci Creatorul își canalizează forța în lume prin intermediul omului respectiv, iar el devine o extensie a Creatorului.

Întrebare: Ce înseamnă „a dărui Creatorul?”

Răspuns: Nu poți dărui nimic Creatorului. Această categorie este perfecțiunea absolută.

Întrebare: Și ce înseamnă „a fi o conductă a Creatorului în această lume?”

Răspuns: Înseamnă să încerci să transmiți această metodă și altora. Pe măsură ce o stăpânesc treptat, și ei vor deveni canale ale Creatorului, lumina superioară va trece prin ei și vor ajunge să se perceapă ca fiind Creatorul. Devenind similar Creatorului, omul devine un canal al energiei Sale către ceilalți.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă, 21.01.2018