Noi trebuie să analizăm fiecare dintre stările noastre pe o scară de „adevărat-fals”, mai degrabă decât pe scara „dulce-amar”; adică, bazându-ne pe faptul dacă este bun sau rău în ceea ce privește scopul creației și nu dorința noastră de a primi.

Problema este că petrecem mult timp simțind că dulce este ziua și amarul este noaptea. Adică, lucrăm conform simţirilor noastre și nu putem înțelege nici singuri, nici cu ajutorul unui grup că definiția stării ar trebui să fie conform scopului creaţiei, adeziunea la Creator, și în ciuda faptului că încă nu simţim „dulce”, îl acceptăm ca adevăr și scop.

Aceasta trebuie să fie mai importantă decât „dulcele”. Atunci vom înlocui sistemul „dulce-amar” (analiza corporală) cu „adevărat-fals”, care este o analiză spirituală.

Și aici, numai grupul poate aminti omului care sunt instrumentele reale de măsurare, cum ar trebui să-și considere starea, să o analizeze, să accelereze procesul, să determine corect care stare se numește noapte și care este zi și apoi să treacă de la o stare la alta.

Dacă el decide cu adevărat că starea de noapte, pe care o consideră amară, este de fapt utilă, că este adevărul, atunci noaptea se transformă în zi.

Definesc sentimentul unui Kli necorectat, concentrat pe interesul personal, ca fiind noapte. Atrag lumina, care corectează acest Kli și îl transformă în zi, dându-i intenția de a dărui. Apoi ajung la decizia că intenția mea de a dărui este ziua.

Adică, este aceeași stare în care mă aflam înainte. Am considerat-o noapte din cauza lipsei de intenție de a dărui, iar acum, când dobândesc această intenție, decid că este zi și astfel trec prin această stare. Transformarea aceluiași Kli primitor într-un Kli dăruitor înseamnă că simt noaptea și după aceea există o zi. Și așa este la fiecare grad. Este la fel, doar că are o intenție dobândită.

Și dacă omul nu face eforturi să corecteze Kli-ul pe care l-a primit, nu încearcă să vadă întunericul real din el datorită primirii pentru sine, nu vrea să-l corecteze cu intenția de a dărui, atunci el nu utilizează timpul care i-a fost dat.

Omul totuşi va avansa în continuare în acest fel, dar foarte încet. Creatorul va avea milă de om și îi va schimba starea pentru că grupul îl va ajuta puțin, dar nu din cauza unei schimbări a stărilor sale interioare.

Trebuie să determin cât mai curând posibil că noaptea este atitudinea mea față de plăcere, față de faptul că o doresc. Atunci voi începe să-mi doresc corectarea, voi dori să realizez intenția de dragul dăruirii, să ader la adevăr mai degrabă decât la dulce. Aceasta este ceea ce eu numesc zi. Aceasta este întreaga muncă a omului. Omul este cel care determină ce este ziua și ce este noaptea și în ce parte a zilei se află.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un grup minunat s-a adunat aici la un Congres, uniți de o unitate imensă, colosală cu lumina interioară.

Și deși ne scapă înțelegerii, în realitate nimic nu este irosit. Trebuie doar să te cufunzi în interior, până la punctul din inimă și să vrei să te unești cu alte puncte. Atunci vei vedea că lumina domnește între noi și suntem cu toții uniți interior.

Asta este ceea ce trebuie să dezvăluim. Aceasta este, de fapt, realizarea științei Cabala. Tot ceea ce studiem, lumile, Parţufim, Sfirot, este o conexiune pe care o dezvăluim. Când intrăm în unitatea noastră interioară, atunci măsura conexiunii dintre noi și măsura dezvăluirii și ascunderii luminii alcătuiesc lumea spirituală.

Relația noastră este împărțită în cinci niveluri: Asia, Yeţira, Bria, Aţilut și Adam Kadmon, până la o conexiune totală, perfectă, numită „lumea Infinitului” unde nu există nicio limită a relației noastre. Și aceste niveluri, la rândul lor, sunt împărțite în Parţufim și Sfirot. În cele din urmă, doar acolo dezvăluim ceea ce este scris în Tora și în general, în toate cărțile cabaliste.

Nu avem unde să fugim. Trebuie doar să ne concentrăm constant asupra nivelului interior, profund, unde suntem interconectați. Totul depinde de atenția fiecăruia: să nu renunțăm la această aspirație.

Aici constă marea problemă: Cum putem păși în interior, să ne scufundăm iar și iar, până ajungem la acest nivel, până îl simțim între noi, până când prindem valurile interconectării noastre, care vor începe să ne conecteze pe fiecare dintre noi la sistemul comun. De unde putem obține puterea dorinței, atenției, empatiei și sensibilității?

Aici, din nou, am nevoie de un mediu. Singur, nu mă pot ține unit mai mult de o clipă. Pot încerca, să aplic mintea și simtirea, să mă scufund în interior, să vreau să fiu acolo și să mă țin tare, dar într-o secundă totul dispare.

Doar prietenii, care sunt deja două milioane în întreaga lume, vor ajuta. Toată lumea ar trebui să se gândească la toată lumea, pentru că depinde de toată lumea, iar apoi mă voi ajuta prin intermediul altora. Nu sunt incapabil de asta. Dar dacă mă gândesc la toată lumea, astfel încât și ei să se gândească la asta și să meargă către același lucru, atunci forța comună, gândul comun pe care îl trimit tuturor își va face treaba, chiar dacă ei nu mă aud.

Chiar dacă mă gândesc doar în liniște, pentru mine, dorința mea pentru beneficiul lor, care se numește „rugăciunea celor mulţi”, se întoarce la mine și mă ajută să rămân la nivel interior, cufundându-mă mai adânc.

Prin urmare, lucrând ca grup, nu ar trebui să ne dispersăm în direcții diferite. Trebuie doar să ne concentrăm asupra acestui punct interior: cum să ne menținem în straturile profunde ale grupului, unde suntem uniți unii cu alții. Acest lucru se aplică în egală măsură bărbaților și femeilor.

Externalitatea trebuie pusă și ea în slujba interiorului. După cum scriu Baal HaSulam și Rabaş, trebuie să vorbim despre importanța scopului, importanța prietenilor și importanța grupului. La urma urmei, ei îmi oferă inspirație, încredere și siguranță, astfel încât să mă pot apropia din ce în ce mai mult de nivelul meu interior, până când acesta se deschide. Și atunci voi simți că am intrat în lumea interioară, spirituală.

Prin urmare, există o lege: „Omul să-și ajute aproapele”. Numai cu sprijin reciproc fiecare dintre noi va putea atinge spiritualitatea. Nimeni nu va putea vreodată să o facă singur.

Din Congresul Internațional de Cabala 01/04/11, „Noi”, Lecția 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă eu sunt creația unui Creator perfect, de ce nu mi se poate permite, așa cum sunt, pur și simplu să mă bucur de viața obișnuită dată de Creator?

Răspuns: Poți. Dar atunci te vei transforma într-un mic „gândac” care stă pe o bucată de tort și îl consumă întreaga sa viață. Nimeni nu-l va deranja: așa cum și-a început viața, așa o va termina. Vrei să fii așa? Ba bine că nu!

Întrebare: Dar Creatorul nu va permite unui om să rămână într-o astfel de stare?

Răspuns: Desigur că nu. Trebuie să fim la același nivel cu Creatorul, să ne ridicăm la gradul Său, nimic mai puțin decât atât. Fiecare om trebuie să-și ocupe locul în sistemul creației, în punctele sale specifice, pivotale. Cu atât mai mult acest lucru trebuie atins de cei care au primit o trezire specială către înțelepciunea guvernării.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă, 25.06.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

A construi un loc pentru revelația Creatorului înseamnă că omul nu trebuie doar să se corecteze pe sine, ci și să primească „cărămizile” pentru construcție de la toți ceilalți, ceea ce înseamnă să atașeze dorințele altora.

Fiecare om trebuie să folosească toate dorințele care există în realitate, dorințele care sunt pregătite de Creator pentru ființele create. Toată lumea construiește un Kli complet, un loc perfect. Se pare că acesta trebuie construit din 600.000 de părți care au fost inițial încorporate în temelia sufletului lui Adam HaRişon, unde fiecare parte, la rândul ei, este formată din 600.000.

Kli-ul pe care omul îl corectează din temeliile care i-au fost date este infinit. Deși se spune că este de 620 de ori mai mare, în realitate este imposibil chiar şi să spunem de câte ori este mai mare sau cu cât este mai bun în calitate decât bazele inițiale care au fost pregătite pentru construirea Kli-ului.

Toată simțirea realității, toată eternitatea și perfecțiunea, le atingem doar în acest Kli, în cadrul „locului”. Prin urmare, se spune că „nu există nimic care să nu aibă loc”, deoarece dacă există ceva, dacă există ceva ce percepem ca existent, acesta poate fi doar într-un „loc”, conform măsurii revelării sale.

Și ceea ce simțim inițial este stadiul de Nefeş, simțirea minimă, aproape neglijabilă a vieții, care ne este dată doar pentru a putea începe munca.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

1) În ceea ce privește Creatorul, este scris: „Și Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, în vârful muntelui”. 2) Cu privire la oameni, este scris: „Și au stat la poalele muntelui”.

Trebuie să înțelegem ce este un „munte”. Cuvântul Har (munte) provine din cuvântul Hirhurim (gânduri), care este intelectul omului. Orice se află în intelect este considerat „în potențial”. Ulterior, se poate extinde în fapte reale. (Rabaş, Ce este pregătirea pentru primirea Torei-1).

Întrebare: Ce este recunoașterea răului?

Răspuns: Ceea ce mă obstrucționează constant se numește rău. Cu cât mă obstrucționează mai mult, cu atât vreau mai mult să-l ucid, să-l șterg și să mă detașez de el. Dacă dezvălui că mă omoară la propriu, atunci sunt gata să fac orice doar pentru a scăpa de el într-o asemenea măsură încât oamenii plătesc sume enorme de bani pentru a scăpa de calități rele, a urma diverse tratamente, a participa la cursuri și așa mai departe.

Dar aici încep să mă măsor în raport cu un alt punct, în raport cu vârful Muntelui Sinai, punctul din inimă. Atunci tot ce este sub munte – adică natura mea, care se numește „poporul”, poporul lui Israel – îl definesc ca fiind rău în raport cu mine.

Fie mă asociez cu muntele, cu Moise care s-a urcat pe el, fie mă îngrop sub munte.

Dacă stabilesc că pentru mine este rău să rămân sub munte și nu pe vârful său, aceasta se numește adevărata recunoaștere a răului. Atunci am cu adevărat nevoie să primesc corectarea, să primesc Tora.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/02/26, Rabaş – Art.18, 1987-Ce este pregătirea pentru primirea Torei – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există vreun motiv special pentru care în articolul „ Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă”, Rabaş se adresează celor religioși și nu celor seculari?

Răspuns: Într-adevăr, acest lucru este așa, pentru că există necesitatea de a împlini poruncile la nivel material.

Suntem construiți din două părți: intenție și acțiune. Trebuie să ne asigurăm că intenția este factorul determinant, iar acțiunea este consecința intenției, mai degrabă decât să avem intenție fără acțiune, ca și cum pur și simplu „am fâlfâi” precum îngerii.

Dacă îndeplinim o acțiune fără intenție, în care nu este nimic, atunci acționăm ca un animal care îndeplinește porunci. Adică, omul care împlinește porunci fără implicarea dorinței sale personale este similar unui animal.

Prin urmare, se spune că „o poruncă fără intenție este ca un corp fără suflet”. După cum scrie Baal HaSulam în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, omul trebuie să studieze, cel puțin dintr-un scurt ghid, cum să respecte poruncile și să le împlinească cu adevărat. Dar pe lângă acestea, trebuie să te perfecționezi și să-ți pese constant de intenția prin care crești de jos în sus către starea de echivalență cu Creatorul, către scopul creaţiei.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.03.2026, Rabaș – Art.18, 1990-Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se realizează analiza adevărului și a falsității?

Răspuns: Într-un grup, acest lucru se întâmplă incomparabil mai repede decât atunci când o persoană o face singură. Într-un grup, vezi instantaneu reacția prietenilor tăi, cum te raportezi la ei, cum se raportează ei la tine, dacă oferi într-o oarecare măsură sau nu.

Atunci înțelegi că nu oferi, ci doar primești. În acest caz, poți determina rapid că aceasta este starea de „noapte”, deoarece grupul nu salută manifestarea dorinței de a primi, ci vrea să te vadă ca pe un dăruitor.

Cu ajutorul reacției grupului, îți determini foarte repede starea și ajungi la o concluzie: sunt aceste calități în tine zi sau noapte, bune sau rele, adevăr sau falsitate, dulci sau amare.

Dar nu ești singurul care privește grupul. Grupul în sine trebuie, de asemenea, să-ți ofere constant reacțiile sale, inspirația sa, noi standarde și instrumente de măsurare care se schimbă constant către o precizie mai mare și înălțimi mai mari pe care grupul le cere membrilor săi.

Se pare că, fie că vrei sau nu, grupul te energizează constant și te pune în mișcare.

Fără aceasta, va dura mult timp pentru ca o persoană să treacă de la o stare la alta. Dacă cineva nu este într-un grup, dacă depune eforturi singur, acest lucru se poate întinde pe luni sau ani, în timp ce într-un grup poți trece prin asta într-o singură zi și să primești imediat critici și să vezi ce se întâmplă.

Din Lectia zilnica de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În muncă, un „loc” este un loc al deficienței.

Adică, dacă omul are o lipsă, ar trebui să spunem că are un loc în care să primească o umplere pentru acea lipsă. Dar dacă nu are nicio lipsă, nu se poate spune că aceasta poate fi umplută, deoarece nu există nimeni care să o umple (Rabaş, „Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă?”).

„Locul” este, așa cum spune Rabaş, ceea ce a fost creat din absență, dorința de a primi, creatura. Adică, creatura este locul în care Creatorul este revelat.

Când este omul numit creatură? Când creează, produce și dă naștere acestui loc. Nu apare de la sine; trebuie construit din mai mulți factori. Inițial ni se dau toate datele, toate cauzele și toate condițiile pentru construirea dorinței. Dar munca creării sale ne revine nouă.

Dacă vrem să construim ceva în lumea corporală, punem o fundație și începem construcția de la ea. Același lucru este valabil și în spiritualitate. Trebuie să luăm ca fundament dorința de a primi, creată din absență, care ne este la dispoziție.

Ca și în lumea noastră, învățăm de la oameni mari care ne transmit experiența lor. Ca și în această lume, trebuie să depunem eforturi mari împotriva dorinței noastre pentru a construi ceva. Mintea noastră iubește să se odihnească, iar corpul preferă să rămână liniștit, să facă doar ceea ce îi este convenabil și plăcut. Și pentru a face ceva, trebuie să ne obligăm să depunem eforturi împotriva dorinței noastre.

Efortul este ceea ce facem împotriva dorinței. Pot să sar de dimineața până seara, dar acesta nu va fi considerat efort dacă corespunde dorinței mele. Și pot sta nemișcat fără să mă mișc, totuși acesta poate fi un efort mare, deoarece este împotriva dorinței mele. Testul aici este dependența de dorința omului.

Construcția spirituală este similară cu construcția corporală. Primim dorințe care sunt opuse de a deveni un loc pentru revelația Creatorului și trebuie să le corectăm astfel încât să devină potrivite pentru a fi împlinite de Creator. Munca noastră constă în pregătirea și organizarea locului.

Acest loc se numește suflet. În timp ce îl construim, trecem prin 125 de grade, și în funcție de gradul la care se află creatura, Creatorul îi este revelat. Atunci omul devine o locuință, un loc de reședință pentru Şchina, un templu pentru revelarea Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce fel de mecanism poate fi construit care să mă forțeze să rămân constant concentrat pe schimbarea stărilor mele interioare? Cu siguranță, este grupul. Cum mă pot trezi? Cum pot construi un mecanism în mine care să mă trezească constant? Eu nu pot. Îmi este imposibil să fac asta.

În esență, corpul meu este o dorință de a primi, o dorință de a mă bucura. Dacă se află într-o stare de satisfacție relativă și se pare că a rămâne în acea stare este avantajos pentru el, atunci pur și simplu va sta sau va zăcea acolo. Aceasta este natura sa.

Pentru a-l schimba, trebuie să construiesc niște stări exterioare pe care nu le simt încă, ele nu există în corp, dar l-ar forța să se schimbe.

Acum nu sunt altceva decât o dorință de a primi. Cu toate acestea, trebuie să cultiv o atitudine specifică în mine față de scop, una care exercită suficientă presiune asupra dorinței de a primi, încât să o facă să se simtă inconfortabil și neliniștită, cu excepția cazului în care se mișcă activ în direcția scopului.

Abia atunci va începe să se miște: „Mă simt rău, ce ar trebui să fac, unde pot găsi ceva bun?” Ce constituie „bun”? Este vorba de a merge la un bar, la un meci de fotbal, la un club de noapte sau de a viziona un film. Dar ce este cu adevărat bun? În fiecare stare pe care o întâlnește dorința mea, aceasta nu își găsește împlinirea suficientă. Totul este învăluit în întuneric până când, dintr-o dată, o lumină începe să strălucească undeva în depărtare!

Omul trebuie să treacă prin aceste discernăminte interioare, astfel încât dorința de a primi să se trezească doar către căutarea adevăratei plăceri. Pentru asta, trebuie să primească suficient combustibil, adică presiune și senzația de suferință care îl va forța să se elibereze de starea sa actuală. Această presiune îl obligă să caute adevărul, un adevăr care odată găsit, devine o sursă de dulceață profundă.

Mai mult, necesită un mediu  de susținere, un grup, care să-l încurajeze, să-i ușureze calea și să-l poarte mai departe. Toate acestea nu sunt ușoare. Când începi să construiești acest mecanism și să vezi de ce depinzi, când începi să analizezi toate aceste stări, ajungi la realizarea despre care a scris Baal HaSulam în articolul „Libertatea dorinței”. Pe scurt, este vorba de faptul că exist eu și calitățile mele, care se schimbă constant; există mediul înconjurător ale cărui calități se schimbă și ele, și nu există nimic altceva.

Nu am nicio putere asupra „eului” meu și a calităților mele. Cu toate acestea, pot schimba potențial mediul înconjurător și calitățile acestuia. Voi exercita influență asupra grupului, și la rândul său, acesta mă va influența pe mine. Singura forță care mă poate influența este grupul. Acesta poate provoca transformarea mea trezind un sentiment de rușine atunci când îmi dă lovituri, realizând cât de mult am nevoie de ele. Sunt de acord să primesc lovituri și să fac ajustări, tot ce este necesar, cu condiția să mă îndrume în direcția corectă.

Dacă omul este de acord, are dreptul să fie pus în grupul corect. Alege un grup care îl va transforma și va exercita presiune asupra sa și este gata să plătească pentru asta cu eforturile sale, servindu-i în orice mod posibil. Totul vine din recunoașterea faptului că singura sa alegere liberă este să aleagă un grup care va exercita presiune asupra sa și îl va forța să se miște în direcția corectă.

Nu există nicio alarmă în interiorul tău care să te trezească brusc, astfel încât să-ți schimbi o stare. Senzația de deficiență (Hisaron) nu va apărea din interior. Va veni în cele din urmă, dar într-un ritm atât de lent și natural, încât progresul tău va fi determinat doar de suferință. Doar grupul, mediul tău imediat, te poate trage înainte. Dacă ai început deja să înțelegi asta, atunci poți accelera schimbarea stărilor tale.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În știința Cabala, vorbim despre ego-ul uman, despre conexiunea cu toți ceilalți și despre faptul că trebuie să atingem echilibrul cu natura. Dar ce legătură are aceasta cu conexiunea cu Dumnezeu (Elokim)?

Răspuns: În înțelepciunea Cabala, vorbim despre natură. Conform Gematriei (valoarea numerică a unui cuvânt), „natură” și „Elokim” sunt unul și același lucru. Aceasta înseamnă că, dacă vorbim despre Forța superioară, natură sau Dumnezeu, sau Creator, numiți-L cum doriți, tot ceea ce ne înconjoară este doar o manifestare a acestei Forțe.

Dacă vorbim despre Forța superioară, ce diferență face cum o numim – Elokim sau natură? Există Forța superioară (cu adevărat superioară!) care dă naștere la tot și guvernează totul, și vrem să știm cum să ne conectăm cu ea, cum să o dezvăluim, să o înțelegem.

Prin urmare, dacă ies din mine însumi, din ego-ul meu, și încep să dezvălui realitatea din afara mea, deasupra egoului meu, aceasta se numește înțelegere, conștientizare și revelație a Creatorului. Evident, acest lucru se întâmplă doar în mine și doar raportat la mine.

Prin organizarea treptată a dorinței mele, a structurii mele spirituale, adică a calității dăruirii și iubirii pentru ceilalți – Keter, Hochma, Bina, Chesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod și Malchut – și prin alinierea mea cu această structură, ajung să discern conexiunile dintre ele și astfel să-L ating pe Creator.

Elokim este numit și Creator (Bore), din cuvintele „a veni” (Bo) și „a vedea” (Re), pentru că trebuie să-L „vedem”; trebuie să ajungem la o stare în care să-L înțelegem ca și cum L-am vedea cu propriii noștri ochi. În acest scop, am fost creați de El.

Dintr-o conferință din Roma, 20.05.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→