Este scris (Deuteronom 4:2): „Să nu adăugați la cuvântul pe care vi-l poruncesc, nici să nu scoateți din el, ca să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le poruncesc” (Rabaş, „Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă?”).

„Să nu adăugați, nici să nu scoateți” înseamnă avansarea în echilibru între cele două linii. Acesta nu este un principiu cantitativ sau o chestiune de intensitate a muncii, adică nu înseamnă să nu vă grăbiți prea mult sau să nu fiți leneși. Mai degrabă, înseamnă că trebuie să vă mențineți întotdeauna într-o stare de echilibru.

Ce înseamnă să fiți într-o stare de echilibru? Înseamnă să facilitați formarea liniei de mijloc, să o pregătiți astfel încât Creatorul să vă poată corecta.

Cum? În primul rând, încercați să rămâneți în linia dreaptă în orice moment și să nu permiteți liniei stângi să crească mai puternică și să vă guverneze.

Linia dreaptă se numește „importanța spiritualității”. Spiritualitatea, scopul, calitatea dăruirii, Creatorul, care posedă calitatea dăruirii, și aceasta nu înseamnă pur și simplu cineva măreț, ci forța dăruirii, toate acestea trebuie să fie importante pentru mine. Și numai după ce toate acestea au devenit cu adevărat importante pentru mine pot intra pe linia stângă.

Linia dreaptă, importanța spiritualității, este dobândită doar prin credință deasupra rațiunii, nu în cadrul rațiunii. În cadrul rațiunii, importanța spiritualității poate fi atinsă doar după traversarea Machsom (barierei). Aceasta se numește credință completă, perfectă: lumina de Hasadim cu iluminarea luminii de Hochma.

Sub Machsom, avem ca și cum ar fi aceeași stare, o ramură a aceleiași rădăcini a credinței. Suntem ca și cum ar fi într-o stare de credință corectată și ca și cum am simți prezența Creatorului cu simțurile noastre. Acest „ca și cum” este atins prin efort și mai ales prin investiția noastră în grup.

Când finalizăm această muncă și dobândim credință conform gradului nostru prin munca în linia dreaptă, ne mutăm apoi în linia stângă și vedem că în limitele rațiunii, nu avem nimic: calitățile noastre sunt necorectate, gândurile noastre sunt străine, iar linia dreaptă este diminuată. Atunci ajungem la rugăciune și Îi cerem Creatorului să ne ajute.

Dacă am pregătit linia dreaptă, am ridicat importanța spiritualității, importanța scopului și credința că totul a fost pregătit pentru mine de Sus, și apoi văd în linia stângă că eu însumi mă aflu într-o stare complet opusă, nu în perfecțiune, ci dimpotrivă, în deficiențe și dorințe josnice, atunci, ca urmare a acestor două linii, apare forța rugăciunii. Și atunci un răspuns la rugăciune vine de Sus, de la linia de mijloc.

În această muncă, trebuie să rămânem constant în echilibru între linia dreaptă și cea stângă, astfel încât „înțelepciunea lui să nu-i întreacă faptele”. Adică, omul nu ar trebui să se afle într-o stare în care spune: „Sunt incapabil să fac ceva” sau „Nu am putere” sau „totul este în mâinile Creatorului” sau „Lasă-mă în pace și nu-mi spune că totul depinde de mine. Nimic nu depinde de mine” și așa mai departe.

Aceasta înseamnă că linia stângă nu trebuie să devină mai mare decât cea dreaptă, atunci când nu am putere și cred că toate acestea sunt imposibile sau chiar că nimic din toate acestea nu există deloc. Nici linia dreaptă nu ar trebui să domine atunci când mă gândesc: „Totul este în mâinile Cerului și totul este decis acolo. Eu sunt nimeni aici. Nu exist; sunt un loc gol. Nimic nu depinde de mine; sunt întotdeauna în întregime sub autoritatea Lui.” Aceasta se numește Klipa a liniei drepte.

Nu! Ambele linii trebuie să fie echilibrate. Aceasta este ceea ce ne-a fost dat și trebuie să depunem toate eforturile pentru a nu cădea în niciunul dintre cele două tipuri de Klipa, cea dreaptă sau cea stângă. Mai degrabă, trebuie să echilibrăm cele două linii astfel încât acestea să contribuie la formarea liniei de mijloc.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 13/08/26, Rabaș – Art.28, 1987-Ce înseamnă a nu adăuga și a nu lua, în muncă

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →