Category Archives: Munca interioara

Sunt gata să sar în Marea Roşie

Rabaş, „Ce însemnă binecuvântarea „Un miracol mi s-a întâmplat în acest loc” în muncă”: de aceea, este spus legat de exilul din Egipt: „Aduceţi-vă aminte că aţi fost sclavi în Egipt,” ceea ce înseamnă că a fi slab este foarte rău, pentru că Israel a suferit în Egipt.

Asta însemnă pe de o parte că au simţit un pic  ce reprezintă Israel (Iaşar-El, directă către Creator) şi, pe de altă parte, au realizat că  o forţă opusă îi guvernează. Astfel, au început să simtă că sunt sclavi, ţinuţi împotriva voinţei lor.

De aceea este spus „aduceţi-vă aminte”, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne amintim suferinţele pe care le-au îndurat acolo. Atunci există motiv să ne bucurăm pentru ieşirea din Egipt.

Ar trebui să regrete cu adevărat sclavia şi să vrea să schimbe situaţia pentru a schimba dominaţia unei forţe cu altă forţă, dominaţia Creatorului. Atâta timp cât Faraonul conduce, vrem dominaţia Creatorului  şi  astfel să ne strângem forţele, împreună, până când trecem prin cele 49 de porţi ale impurităţii, în spatele cărora se revelează forţa dăruirii, Creatorul, ceea ce se numeşte exodul din Egipt.

Este imposibil să ieşi din Egipt cu o mică recunoaştere a răului pe care egoul nostru îl produce. Trebuie să fie o stare de nesuportat, în care moarte este mai bună decât această viaţă. Sunt gata să sar în Marea Roşie şi să fac totul pentru a nu mai rămâne în egoul meu.

Acesta este motivul pentru care această muncă poate fi făcută numai în grup, unde toată lumea munceşte împreună şi sunt incorporaţi unul în altul. Toată lumea colectează toate eforturile şi senzaţiile sclaviei de la ceilalţi şi astfel simte că trebuie să iasă, că nu mai poate rămâne acolo. Acesta este motivul pentru care munca pentru conexiune dă tuturor un sentiment atât de puternic de durere, pentru a ne forţa să cerem  ieşirea pentru mântuire.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/14, Scrierile lui Rabaş

Faraonul se vede numai în centrul grupului

Atunci când cineva merge la război împotriva propriului egoism, ar trebuie să îşi amintească că grupul este alături de el şi în el va descoperi puterea care îl va ajuta să se lupte cu el însuşi, împotriva Faraonului, împotriva naturii sale.

Trebuie să îmi imaginez că mă aflu în afara mea şi mă uit la o bestie, la mine însumi, din afară. Apoi mă identific cu grupul şi de acolo mă uit la corpul meu, la toate caracteristicile mele, dorinţele şi gândurile mele, şi le consider ca fiind Faraonul meu. Şi fac aşa până când corpul meu este rafinat şi se integrează în grup, care este standardul meu pentru dăruire. Aşa ajung la conexiune.

Cer să pot să simt puterea dăruirii în grup, care mă conduce şi mă ţine. Toate acestea se găsesc în centrul grupului. Dacă nu există Arvut (garanţie reciprocă), atunci nu îl voi descoperi pe Faraon.3

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Fiind gata să rezolvăm orice situație

Întrebare: Poate Elyon (superior) da un Masach (ecran) la Tachton (inferior)?

Răspuns: Poate, dar apoi devine Tachton sclavul lui și va  intra cu totul în robie deplină, sau va fi de partea lui ca un copil mic.

O dată, în timpul Intifadei, am intrat cu Rabash, profesorul meu,  într-un sat arab. Localnicii se uitau la noi, ca și cum aceştia erau gata să scoată cuțitele și ne-au  înconjurat mașina. Am fost foarte speriat.

„Ei bine, asta e, s-a terminat pentru noi”, m-am gândit. O mare teroare m-a cuprins. Când ne-am dus prin sat și am ieșit pe autostradă, am oprit maşina epuizat, am scos o țigară și am fumat. Rabash s-a uitat la mine și mi-a spus, „nu mi-a fost frică.”

El de fapt nu s-a speriat si a fost absolut relaxat pentru că a fost gata să se ocupe de acea situație. Și acest lucru nu a fost un fel de îndrăzneală, ci doar controlul asupra situației, când toți cei care au fost în picioare lângă mașina cu cuțite au fost în mâinile sale. Acesta este un nivel foarte ridicat, un Masach foarte serios.

De a KabTV „Secretele din Cartea Eternă” 11/19/14

Câutând pe cineva căruia să îi dăruiesc

Întrebare: De ce este important să particip la diseminare şi să fiu încorporat în dorinţele publicului? Spui că dacă o persoană pierde oportunitatea care îi este dată, îşi fură practic propria şansă de avansare.

Răspuns: Nu poţi fi un student serios dacă nu „continui” în public. Dacă nu o faci, nu ai vasul spiritual. Trebuie să fiu conectat la superior, la Creator şi de asemenea la nivelul inferior, pentru a avea pe cineva care să primească de la mine şi cineva căruia să îi dăruiesc. Eu sunt în mijloc, nivelul Bina, iar mai jos este Malhut.

 

Este imposibil să lucrez fără acest nivel inferior. Cu cât este mai masiv în comparaţie cu mine, cu atât este mai atractiv şi mă obligă mai mult, ca puii de pasăre cu gurile deschise sau copiii care plâng şi cer de la mama lor. Trebuie să simt presiune de la ei, am nevoie de ei să vină la mine cu o cerere.

Mai întâi mă duc eu la ei, dar apoi vin ei la mine şi mă duc la dezechilibru. Atunci nu mai am altceva de făcut decât să ridic deficienţele lor la Creator. Ei cer mâncare şi pace în familie, iar eu cer Creatorului Lumina Înconjurătoare.

Am nevoie de ei pentru că altfel cu ce mă pot întoarce către Creator? Nu trebuie să cer pentru mine, pentru că sunt la nivelul Bina şi nu pot să îmi fac griji pentru mine. Dacă nu primesc deficienţe din afara, nu voi avea oportunitate să mă întorc către Creator.

De aceea, diseminarea este importantă. Altfel, nu vom putea ridica MAN (rugăciunea) şi nu vom primi nimic de sus. Nivelul Bina este absolut neutru. Nu vrea nimic; este dăruire absolută, Hafeţ Hesed. De aceea, trebuie să ieşim în public.

Lumea noastră este condusă în totalitate de Sus, iar noi putem cu uşurinţă să o tragem după noi, chiar şi cu puterea spirituală pe care o avem acum. Dar această greutate pe care o simţim este intenţionată, pentru ca noi să cerem Lumina superioară pentru oameni. Acesta este motivul pentru care le este trimisă atâta durere şi acesta este motivul pentru care toate naţiunile blamează Israelul pentru problemele lor.

Trebuie să fim încorporaţi în dorinţele tuturor şi să cerem Creatorului pentru ei şi să trecem răspunsul Lui către oameni, pentru a se simţi bine. Apoi ei vor depinde de noi deoarece le transmitem Lumina superioară, împlinirea, forţa, drumul. Dacă nu conectăm acest întreg lanţ în care noi suntem partea centrală, în timp ce Creatorul este de Sus iar fiinţele create sunt de jos, lucrurile vor fi rele pentru noi şi pentru lume.

Acesta este motivul pentru care diseminarea este atât de importantă şi fără ea nu putem face nimic şi în niciun caz nu putem avansa. Mă întorc către toţi studenţi din toată lumea: Trebuie să înţelegeţi această schiţă simplă!

Toată lumea trebuie să disemineze, aşa cum este spus: „Am învăţat mult de la învăţătorii mei, mai mult de la prieteni şi cel mai mult de la studenţii mei.” A învăţa înseamnă a primi deficienţa şi a cere împlinirea ei de Sus. Totul este primit numai de Sus.

Atunci când ies în public simt că trebuie să îi împlinesc, deoarece le-am promis asta. Acestea nu sunt promisiuni ale politicienilor înainte alegerilor, care de obicei sunt uitate a doua zi. Aici nu puteţi să vă uitaţi promisiunile pentru că le absorbiţi deficienţele în interiorul vostru şi trebuie să le procesaţi într-o cerere pentru Lumină.

Să simţiţi frică pentru că nimic nu îi poate ajuta decât Lumina Înconjurătoare. Nu le poţi da tu însuţi ceea ce ei vor. Nu ai nimic, iar aceştia te forţează să ridici o rugăciune. Este imposibil să te conectezi altfel la Creator.

Asta se numeşte de la iubirea fiinţelor create la iubirea Creatorului. Iubirea fiinţelor create este îndreptată în jos către oameni, iar iubirea Creatorului este îndreptată în sus, şi nu poate exista una fără alta. Nu ai nimic altceva cu care să te întorci către Creator, decât deficienţa altora.

Diseminare este un dar de Sus. Ni se dă deodată o asemenea oportunitate. Atunci când ieşim în public şi le explicăm oamenilor că trebuie să fim uniţi, primim de la ei nevoia de a ne întoarce către Creator chiar dacă dorinţele lor sunt total corporale.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/14/14, Scrierile lui Rabaş

Cercuri intersectate

Întrebare: Cum ne alegem partenerul potrivit? De unde începem?

Răspuns: Urmând legea generală a Naturii în care totul urmărește echilibrul. Deci, cu cât este mai multă asemănare între parteneri, cu atât sunt mai compatibili unul cu altul. Asemănarea în educația pe care au primit-o, valorile lor, viziunea asupra lumii și comportamentul lor interior și exterior în anumite situații. Este nevoie să se caute compatibilitatea și, cu cât în cuplu sunt mai compatibili unul cu celălalt, cu atât are familia mai multe șanse de succes.

Așa că, întâi, este de datoria omului să se examineze pentru a înțelege cine este el cu adevărat și, acest lucru se face cu ajutorul discuțiilor, prin activități comune și prin ateliere. Întâi de toate, omul trebuie să cunoască natura umană, să studieze psihologia ei și, prin asta, el deja începe să înțeleagă cine este, ce îl motivează și, cum și de ce reacționează într-un anume fel.

Este necesar să afli cât de multe reacții variate au oamenii pentru aceeași problemă, aceeași situație obișnuită de viață și să verifici cât de asemănătoare sunt reacțiile voastre în așa fel ca să vă puteți înțelege unul pe celălalt. Să zicem că eu sunt acum într-o anume situație dar răspunsul partenerului meu îmi este clar și, aș fi reacționat exact ca el dacă aș fi fost într-o situație similară.

Pentru asta, noi trebuie să învățăm omul să iasă din sine și să se „îmbrace” în alte situații, să se privească pe sine dintr-o parte. El trebuie să-și verifice răspunsurile în diferite situații și, atunci, va înțelege câte tipuri diferite de comportament există în el, diferitele reacții și sisteme din care e alcătuit și atunci, depinde de el să înțeleagă din ce sistem este alcătuită cealaltă persoană.

Folosim o abordare de genul acesta nu numai la căutarea unui partener ci, în general, în înțelegerea altor persoane. Trebuie să ne lămurim câte situații diferite pot fi, cât de multe reacții, schimbări, schimbări de dispoziție. Ca urmare, îl pot înțelege pe celălalt și pot „să îmbrac” imaginea lui. Pot să mă închipui în locul lui? Ne dăm unul altuia semne că ne înțelegem unul pe celălalt, că suntem de acord și că ne acceptăm unul pe celălalt.

Asta înseamnă studierea unei persoane, cine este și ce fel de comportament poate avea. Există diferite tipuri de oameni: înfierbântați, optimiști, melancolici și indiferenți (coleric, sanghin, melancolic și flegmatic). Psihologia are criterii clare pentru aceste tipuri standard și este capabilă să determine care din ele sunt compatibile cu care. În acest fel, nu este o problemă să clasifici oamenii în funcție de grupuri. Ca rezultat al atelierelor, discuțiilor și legăturilor create în timpul jocurilor, ei vor înțelege cine este mai compatibil cu ei.

Studiul începe cu discuții și conferințe desemnate să ajute pe cei singuri să înțeleagă care este natura umană, cu ce intensitate sunt dezvăluite înclinațiile egoiste și cât de mult depindem de opinia mediului, cu alte cuvinte, cât suntem de obligați să ne supunem impulsurilor interioare și presiunilor sociale. Comportamentul nostru este determinat de obiceiurile pe care le avem din educația anterioară. Trebuie să încercăm să vedem ce obiceiuri noi se împletesc din asta și să înțelegem că persoana care stă în fața noastră este o personalitate complexă cu nenumărate obiceiuri și că eu nu o pot „schimba” în funcție de dorința mea.

Până la urmă, fiecare din noi așteaptă ca partenerul să reacționeze exact ca noi în fiecare moment din viață și să se comporte așa cum vreau eu. Trebuie însă să înțeleg pe celălalt și să fiu de acord că, în interior, fiecare din noi are un set diferit de imagini omenești cu care eu trebuie să mă acomodez. Altfel, nu voi fi în stare să mă conectez cu el. În acest mod, încep să descopăr flexibilitatea făță de ceilalți, să construiesc în fiecare moment ceva potrivit la amândoi cu paternul interior. Așa învățăm cea mai simplă sociologie a comportamentului uman și pe cea a societății umane.

Trebuie să acționăm exact așa fiindcă, în fiecare moment, tot ce e în natură caută echilibru, conexiune și adaptarea la echivalența de formă. În sistemul general, totul depinde de cât de mult componentele și integrarea componenetelor devin compatibile unele cu altele, până când este obținută omogenitatea societății. Fiecare este lăsat cu libertatea lui, fiindcă știe cum să se adapteze la toți ceilalți. Consensul general depinde de asta.

Aceeași regulă generală acționează și în familie. Asta trebuie să-i învățăm pe toți. Este necesar ca omul să se regăsească și într-o societate mai mare și în pacea familială. Aceleași reguli se aplică peste tot.

Pentru întemeierea unei familii fiecare trebuie să fie psiholog. Nu avem de ales! Întâmpinăm o situație în care nu ne putem conecta între noi în niciun fel. Înainte, această conexiune a fost o conexiune naturală, ca la animale, dar noi nu mai suntem la nivelul animal. Ne-am ridicat la un nou nivel, de Adam (om). Deci, trebuie să învățăm să ridicăm legături aparent artificiale, nederivate din natura noastră.

Omul nu este o creatură primitivă și egoistă. El trebuie să-și completeze egoismul astfel ca să nu se însingureze de ceilalți, ci să facă conexiunea cu ei. Pentru a face asta, depinde de mine să cedez constant câte un pic de ego, pentru a face posibil pentru ceilalți să intre în spațiul meu. Și partenerul meu face posibil să pătrund în spațiul lui. Atunci stabilim între noi conexiunea.

Eu sunt un cerc și partenerul meu un alt cerc. Începem să apropiem cercurile noastre astfel ca ele să se întrepătrundă și fiecare din noi să aibă un segment comun cu celălalt, chiar dacă acesta este încă un segment mic. Apoi cercetăm acest segment comun și ne asigurăm că că el va fi constant între noi. Aceasta este singura formă posibilă de a mă anula.

Din KabTv „O viață nouă” 9/06/2013

Prieteni pentru un scop

Întrebare: Ce este conexiunea dintre noi? Până la urmă, noi nu suntem prieteni în sensul fizic. Cum ne conectăm și ne unim corect?

Răspuns: Prietenia, la nivelul fizic, se caracterizează printr-o comunicare plăcută între oameni, ei au aceleași obiceiuri, aceleași preocupări, obligații etc. Asta îi conectează și îi unește pe ei.

Noi suntem un alt tip de prieteni; noi suntem prieteni pentru un anumit scop. Dacă nu ar fi fost acest scop, nu am fi stat niciodată împreună. Deci, trebuie să înțelegem clar că numai importanța scopului ne ține împreună, ne conectează și ne ține împreună. De aceea există grupul.

Întrebarea este, cum face omul să nu uite că grupul nu există pe cont propriu, că noi înșine nu suntem conectați? Ne-am adunat aici nu pentru că ne este bine să fim împreună, ci pentru că așa ne vom putea conecta peste toate problemele care apar constant între noi și, astfel, ne ridicăm la Spiritualitate. Grupul trebuie să știe cu ce condiție ne-am adunat, pentru ce muncim și care este munca noastră.

În fiecare zi trebuie să descoperim noi probleme între noi și, în fiecare zi, trebuie să le rezolvăm ridicându-ne peste ele. Asta înseamnă că, noi nu rezolvăm problemele la nivel fizic, cum se obișnuiește în această lume, ci anume prin ridicarea peste ele și întoarcerea spre Creator cu cererea pentru corectare.

Noi nu suntem pregătiți să mergem în sus singuri; aceasta este o corectare spirituală. Nefăcând nimic, ci doar clarificându-ne problemele în ateliere, cerem Creatorului să ne corecteze și să ne împlinească. El este singurul care corectează conexiunile dintre noi, le umple prin revelarea Lui și, El însuși descoperit în aceste conexiuni.

Din a doua parte a Lecției de Cabala din 28/03/2014 Întrebări și Răspunsuri

Ce înseamnă profeţia?

Profeţia este un nivel al realizării spirituale. Profeţii au apărut după ce a fost construit Templul, atunci când naţiunea Israel a început să coboare de la nivelul la care era. Profeţii au venit după Tora. După timpul Torei, a venit timpul Profeţilor, iar apoi a fost timpul Scriitorilor.

Starea de Profeţi a fost revelată după ce naţiunea a intrat în pământul lui Israel. Un profet este un anumit nivel de conexiune cu Creatorul. În general, toţi Cabalişti sunt la acel nivel, dar un profet este o persoană care îl revelează pe Creator fie la nivelul Bina fie la nivelul Hohma, conform realizării sale interne.

La nivel Bina el spune: „Am auzit”, pentru că Bina simbolizează auzul spiritual, iar la nivel de Lumina Hohma el spune: „Am văzut”, pentru că Hochma simbolizează văzul spiriual.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 10.12.2014

Nu ar trebui să existe oameni singuri

Întrebare: Cum este posibil ca o persoană să nu se mai simtă în mod individual ci să se perceapă ca parte a unui întreg?

Răspuns: Nu va putea să gândească diferit, dacă se simte conectată cu toată lumea, la fel ca o mamă care depinde de copilul său.

Poate o mamă să se simtă pe ea însăşi, ca şi cum nu ar avea copil? Oricare ar fi oportunităţile, un nou loc de muncă de exemplu, ea se gândeşte la ce s-ar întâmpla acasă în absenţa ei.

Întrebare: Oameni nu vor mai simţi singurătate, depresie, sau goliciune interioară, care acum sunt aşa de comune?

Răspuns: Depresia va dispărea imediat, de îndată ce începem să trezim forţa pozitivă din natură, care va contrabalansa efectul negativ al egoismului nostru.

Într-adevăr, depresia şi goliciunea sunt produse de faptul ca suntem la mila unei singure forţe negative, egoiste, cu care nu ne putem face viaţa mai bună. Am ajuns la un punct după care trebuie sa aducem forţa pozitivă în lume.

Întrebare: Astăzi, o persoană se simte singură chiar dacă trăieşte într-un palat de aur, dar vor fi oamenii singuri într-un Israel perfect, corectat?

Răspuns: Nu vor mai fi oameni singuri pentru că toată lume se va simţi ca o mama cu mulţi copii. Oameni se vor simţi învăluiţi în iubire şi căldură. Responsabilitatea pentru toată lumea ca pentru proprii copii va reprezenta bucuria lor, nu un chin.

Vor exista două forţe în fiinţa umană, iar în afară totul va fi echilibrat. Nu înţelege ce reprezintă echilibrul. Este o atingere a eternităţii, un simţ al paradisului. De fapt, totul ajunge în armonie şi echilibru.

Pe de o parte, această stare este compusă din două forţe opuse şi, pe de alta, aceste forţe se completează una pe alta şi astfel reiese că nu sunt afectat de nicio forţă în afară. Conexiunea mea cu alţii este atât de reciprocă încât nu este greu pentru mine să acţionez pentru binele comun, la fel ca şi ceilalţi.

Din emisiunea de pe Kab TV „O viaţă nouă” 12.04.2015

Atelierul – particula acceleratoare a sufletului

Intrebare: Dupa doi ani de reconstructie, cel mai mare accelerator al unei particule din lume, care este la granita dintre Franta si Elvetia, a fost in sfarsit deschis. Fizicienii cauta particula elementara, „particula divina”. Asta inseamna ca lumea este in cautarea a ceva superior?

Raspuns: Oamenii de stiinta trezesc interesul publicului la aceasta cercetare, pentru ca astfel le pot satisface curiozitatea, si sa aiba si o ocazie de a lucra. Este absolut imposibil sa gasesti „particula divina” in acest fel. Este imposibil sa atingi ceva aflat deasupra materiei. Oamenii de stiinta vor sa descopere „particula divina”, dar e un paradox. Daca este o particula fizica, nu poate fi o „particula divina”.

Dumnezeu este spiritual; nu este perceput de simturile noastre sau de aparatele noastre lipsite de viata. Asa ca, este imposibil sa percepem „particula divina” cu acceleratorul pe care l-au construit. Oricum, deja au cheltuit miliarde, care ar fi putut fi folosite pentru ceva util. Aceste experimente sunt finantate pentru ca exista speranta, ca multumita lor, sa fie posibil pana la urma sa cream o bomba si mai puternica.

Intrebare: Nu exista o conexiune intre spiritual si materie, intre o radacina si o ramura? Nu putem descoperi lumea spirituala prin aceasta particula?

Raspuns: Este absolut imposibil. Cum poate fi o conexiune intre orice fenomen fizic revelat de constiinta noastra egoista, si ceva care exista doar in lumea daruirii absolute.

Nu exista nicio conexiune intre lumea materiala si cea spirituala; nu exista niciun pod. Noi nu putem construi un pasaj de la o lume la alta. Este o mare distanta intre ele. Oamenii de stiinta nu inteleg ce este divinitatea si ce inseamna spiritualitatea, desi au existat minti stralucite ca Einstein si Huge Everet III, care au realizat ca nu inteleg asta, si au vorbit deschis despre limita teoriilor lor.

Intrebare: De ce este imposibil sa descoperim un fenomen spiritual prin cercetarea bosonului Higgs, cu LHC (Large Hadron Collider)? Materia nu afecteaza spiritualitatea? Daca nu, atunci de ce avem discutii sub forma de atelier, si credem ca vor avea un efect asupra oamenilor?

Raspuns: Noi cream un accelerator special de corectare in cercuri. Acesta este deja un proces total diferit, care nu are nimic de a face cu fizica cuantica, ci este legat de intelepciunea Cabala. Intr-adevar, ceva nou este format in interior, care este creat de gandurile oamenilor ce isi anuleaza egoismul si vor sa se conecteze. Astfel, ei se transforma intr-un amplificator, un mare accelerator spiritual, dar niciun aparat fizic nu poate masura aceasta actiune. O persoana iese din cerc foarte impresionata, dar este imposibil sa evaluam si sa masuram astfel de sentimente care sunt rezultatul conexiunii. Nu exista nicio legatura intre ele. Aceste fenomene pot fi rezultatul unor motive nesfarsite, caci ele sunt doar fenomene fiziologice ale corpului nostru fizic. Nu exista nicio legatura intre materie si spiritualitate. Niciodata nu a fost, si nu va fi niciodata.

Intrebare: Munca spirituala nu afecteaza viata fizica?

Raspuns: Eu imi corectez vasele interioare de perceptie, prin munca spirituala, si dupa aceea, eu vad si percep lumea din interiorul meu intr-un fel nou, pentru ca vasele mele interioare de perceptie s-au schimbat. Vad o lume diferita, reflectata diferit in constiinta mea. Acesta este rezultatul schimbarii insusirilor mele, acceleratorul interior, pe care il formam in cerc, ne schimba insusirile si noi vedem o lume diferita, o lume mai buna. Cand cineva participa la un atelier, este incorporat intr-o masina care ii accelereaza evolutia. El este sub influenta Luminii, forta superioara a naturii. Astfel, el deodata descopera ca este posibil sa fim conectati, ca este chiar bine si ca noi trebuie sa facem asta. Oamenii ies din atelier cu o mare senzatie de euforie. Acesta nu e rezultatul convingerii, ca intr-o conferinta, ci efectul direct al Luminii care actioneaza asupra noastra si ne avanseaza evolutia.

Din partea intai a Lectiei zilnice de Cabala, 8/04/15, Scrierile lui Rabash
 

Renașterea națiunii

Confucianism, Religie și societate

Întrebare: Astăzi, Singapore, Macao, Hong Kong, Taiwan și țările în care majoritatea populației sunt chineze sunt zone în curs de dezvoltare rapidă. Fenomenul este în legătură cu atributele psihologice speciale sau filozofice ale poporului chinez? La urma urmei, confucianismul este baza filozofiei lor, care include loialitate față de națiune, moderație, și păstrarea legii.

Răspuns: Da, este relevant și semnificativ într-o anumită măsură, deoarece confucianismul înlocuiește religiile care stau la baza ritualului religios în celelalte țări din Asia și Europa. Confucianismul este religia societății. Statul și societatea trebuie să devină zeul unei persoane, iar persoana devine robul lor. Confucius a pus bazele unui sistem serios care se potrivește cu natura națiunii care este exprimată prin loialitatea nelimitată faţă de societate și disponibilitatea cuiva să renunțe la tot ce are de dragul ei.

Înțelepciunea Cabalei și confucianismul

Întrebare: Putem vedea vreo legătură între confucianism și înțelepciunea Cabalei, prin aceea că unul dintre cele mai importante componente ale acestor psihologii sau filosofii este abilitatea de a amâna consumul pentru a doua zi? Chiar și astăzi, există legi rigide în Singapore care reglează consumul. Dacă faci o anumită sumă de bani, mult mai mult decât ai avea nevoie să o poţi cheltui pentru tine, trebuie să dai o parte la un fond special care se adună pentru educaţia ta, pentru îngrijirea sănătății, precum și pentru pensiile viitoare. Acest lucru înseamnă că totul se reduce la normele de consum înțelept.

Răspuns: Asta-i adevărat. Ai atins un punct foarte important: legătura dintre înțelepciunea Cabalei și confucianism. Înțelepciunea Cabalei cere iubire faţă de prietenul tău ca pentru tine însuți. Dacă săpăm mai adânc în confucianism, vom vedea că el aspiră, de asemenea, la unitatea poporului și la a furniza nevoile sale de bază, normale, în timp ce tot ceea ce depășește nevoile normale ale unei persoane trebuie să fie îndreptate în beneficiul societății.

Întrebare: Este de fapt datorită acestor fonduri ale economiei din Singapore care înfloreşte atât de rapid. Tu investeşti banii pentru viitorul tău, și este investit de fapt în dezvoltarea economiei, care, la rândul său, duce la ridicarea nivelului de trai al fiecărui membru din societate.

Răspuns: Din păcate, încercările făcute în China, Singapore, și în alte țări se vor prăbuşi în cele din urmă, deoarece acestea sunt deconectate de la natură. Situația lor actuală este temporară, și va ține până ce egoismul în societate crește în așa măsură încât ele nu vor putea să rămână în cadrele vechi și legile în vigoare. Acest lucru va duce la luarea de mită și furturi pe care nu le-am văzut nici în Rusia și nici în SUA, pe scară largă.

Întrebare: Cu toate acestea, există încă oameni printre liderii acestor țări care înțeleg pericolul iminent. Actualul preşedinte chinez, de exemplu, este pentru combaterea corupției cum nimeni nu a făcut-o vreodată înaintea lui.

Răspuns: Nu vom putea face nimic, cu excepția cazului în care vom reînnoi valorile educaționale ale națiunii. Nu este vorba despre o nouă educație chineză, ci o educație de tip cabalist. O persoană trebuie să simtă că ea poate ajunge la un nou nivel de dezvoltare prin educație și, în același timp, ea câștigă starea sa eternă. Dacă nu, ea va putrezi ca un animal. Este unua dintre cele două variante. Oamenii cu bucurie vor fi de acord să se limiteze la nivel corporal pentru că o astfel de recompensă promite doar rezultate pozitive, fiind forma sensibilă de consum, și vor fi mai grijulii cu alţii, deoarece ei vor simți că sunt în legătură şi că pot dobândi cadrul în care vor simţi următoarea dimensiune.

Constituția lui Israel: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți

Întrebare: Nu am adus aceste țări ca un exemplu aleator. Aceasta se datorează faptului că este mai ușor pentru a ilustra anumite beneficii într-o zonă geografică mică. Poate fi demonstrată ideea ta în Israel de exemplu?

Raspuns: Aş fi bucuros să se pună în aplicare această idee printre chinezi și în alte locuri îndepărtate, dar se poate lucra numai în Israel cu oamenii săi egoişti, încăpățânaţi. Pentru că este ştiut că din această națiune astfel de idei vor pleca înspre întreaga lume. Eu cred că este necesar să lucrăm cu oamenii noștri, că vom simți nevoia urgentă de o schimbare în paradigmă, de la baza reală a punctului nostru de vedere mondial și de la atitudinea noastră față de noi înșine, faţă de stat, națiunea și lume. În momentul de față, nu avem toate astea; în acest moment nu există nici o națiune și nici un stat.

Întrebare: Nu există încă nici o constituție în Israel.

Răspuns: Este de fapt o constituție veche. Este ascunsă în elementele de bază ale înțelepciunii Cabalei: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Cred că vom fi în măsură să o îndeplinim în viața noastră când ne vom apropia de toate sectoarele națiunii, când ne vom întâlni cu oamenii, când vom vorbi cu ei, în mod direct nu prin guverne.

De la „Conversații cu Michael Laitman” KabTV din 4/1/15