Întrebare: Dorința pentru Creator poate să apară în mine doar în timpul studiului?

Răspuns: În starea noastră actuală, acest lucru se întâmplă doar în timpul studiului și prin săvârșirea faptelor bune. Aceasta se numește „Tora și faptele bune”.

Ce înseamnă progresul prin Tora și fapte bune? Prin Tora, tu studiezi, iar în timpul studiului trezești Lumina Înconjurătoare. Faptele bune sunt diverse acțiuni pe care le întreprinzi și care de asemenea, te conduc către Lumina Înconjurătoare.

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, iubirea față de cei din jur și unitatea grupului – toate acestea sunt acțiuni pe care le realizezi și care în acel moment, trezesc Lumina Înconjurătoare, deoarece acționezi cu scopul de a te conecta cu alte suflete pentru a avansa către Creator. Aceasta se numește împlinirea poruncilor.

Toate mijloacele despre care au vorbit înțelepții se rezumă la studiu și la acțiunile noastre în grup. Dacă întrebi ce este mai important – acțiunile în grup sau studiul – activitatea în grup este mai importantă, deoarece te îndeamnă spre studiu și te pregătește pentru intențiile corecte. Însă, dacă doar stai și studiezi, se poate întâmpla ca rezultatul muncii tale să fie negativ.

Totul depinde de intenție, de ceea ce soliciți prin intermediul studiului. Cerințele tale iau naștere prin săvârșirea acțiunilor care însoțesc studiul. Prin urmare, munca în grup este mai importantă decât orice altceva.

Chiar dacă nu studiezi, ci te ocupi doar de diseminare, traduceri și alte activități pentru grup, din acestea vor apărea în tine dorințe corecte și bune față de Creator; acest lucru va fi suficient pentru a primi un răspuns. Desigur, nu este vorba doar despre atât, dar munca pregătitoare este extrem de importantă.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să acționeze omul în timpul conștientizării acute a propriului rău?

Răspuns: Atunci când conștientizez răul, există stări în care pur și simplu nu mă pot mișca, de parcă aș fi mort – „liber printre morți”. Nu pot face nimic. Este ca și cum aș fi eliberat de porunci, de orice acțiune pe care sunt incapabil să o îndeplinesc. Nici măcar nu discutăm despre astfel de stări atunci când omul se află în cel mai de jos punct al coborârii sale.

De asemenea, atunci când omul urcă la o treaptă superioară, își poate pierde și el capul. Acest lucru este evident.

Însă în toate celelalte stări, omul se poate controla într-o oarecare măsură; există o conexiune între simţire și rațiune. Doar în aceste două stări predomină simţirea, iar omul își poate pierde rațiunea, capacitatea de judecată. Totuși, dacă poți funcționa măcar într-o oarecare măsură, dacă dispui de cele două forțe – simţirea și rațiunea –, atunci, cumva, poți totuși să începi munca.

Ce îmi lipsește în aceste două momente: la culmea ascensiunii și în abisul disperării? Atunci când simţirea este la maximum, iar rațiunea este la zero, trebuie să adaug rațiune. De unde voi lua această rațiune? Din grup. Astfel, îmi voi extinde vasul și nu mă voi lăsa cuprins de confuzie.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum este posibil să dobândești capacitatea de a-ți „iubi aproapele”?

Răspuns: Este imposibil să dobândești iubirea față de semeni fără a ieși din tine însuți. Dorința este un singur lucru. Ea poate fi orientată fie către mine însumi, fie către ceea ce se află în afara mea. Iar în afara mea se află Creatorul. Însă, pentru a nu mă amăgi crezând că Îl doresc pe Creator, trebuie – în loc să mă gândesc la Creator – să mă gândesc la mediul meu, la prietenii mei.

Dacă reușesc să mă raportez la ei cu iubire, acesta este un semn că mă raportez la fel și la Creator. La urma urmei, ceea ce se află în afara corpului unui om – fie că este vorba despre Creator, despre prieteni sau despre cineva străin care nu aduce niciun beneficiu imediat – nu există de fapt, pentru acel om. „Nu există” înseamnă că el nu se gândește la acel lucru.

Când încep să-mi pese de cineva? Atunci când văd că într-o anumită situație, stare sau conexiune, depind de acel om. Iar dacă nu aș depinde de el, nici nu mi-ar trece prin minte să-mi pese de el.

Îți pasă cu adevărat de viața din Australia? De ce se întâmplă acolo? De cine va fi prim-ministru acolo? Îți amintești de asta, poate, o dată pe an. De ce? Pentru că nu depinzi de ea. Dar dacă noi, în Israel, am putea primi – să zicem – apă doar din Australia, imaginează-ți despre ce ar vorbi știrile și la ce ne-am gândi tot timpul? Doar la Australia: dacă totul este în regulă acolo și cum putem rezolva totul în relația cu ea.

Cu alte cuvinte, ceea ce nu are legătură cu mine nu se află deloc în câmpul meu vizual. La fel stau lucrurile și în cazul prietenilor mei: ei se află în afara câmpului meu vizual, iar acesta este un semn sigur, care demonstrează 100% că și Creatorul se află în aceeași ipostază față de mine.

Îl pot imagina ca fiind „Cel bun care face bine, care Îmi dăruiește” și așa mai departe. Toate acestea sunt adevărate; așa este El în relația cu mine. Însă modul în care mă raportez eu la El îl pot verifica doar prin modul în care mă raportez la prieteni. Acesta este adevăratul test. Baal HaSulam spune că, pe măsură ce omul crește, la început îi pasă puțin de grup, apoi de societate, apoi de țară, și în cele din urmă, de întreaga lume. Pe baza acestui lucru, poți vedea cum te raportezi la Creator, deoarece El este ceea ce se află în afara ta. Aceasta este o verificare foarte simplă și rapidă.

Din  Lectia zilnica de Cabala 24/08/26, Rabaş – Art.37, 1985-Cine depune mărturie pentru o persoană

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 228

Și în timpul lecției, când suntem preocupați de noi înșine, cum ne putem gândi la prietenul care stă lângă noi?

În primul rând, dacă nu suntem capabili să ne gândim la mai multe lucruri simultan, nu ar trebui să credem că acest lucru ne-ar aduce mai puțin succes decât celui cu o minte ageră. Nu există nicio legătură între acestea și nici vreo modalitate de a măsura, compara sau evalua cine va avea mai mult succes, cine va fi mai rapid sau cine va găsi metode mai potrivite. Nu așa se măsoară aceste lucruri. Stăm la lecţie și știm că trebuie să ne gândim la studiu. În „Studiul celor Zece Sfirot*, învățăm ceva nou pentru noi, ceva dificil și complex. Trebuie să corelăm mai multe aspecte și să ni le reamintim. Totodată, trebuie să ne gândim la Creator – eu, Creatorul și acțiunile pe care le întreprind sau ceea ce studiez, precum și la dorința mea arzătoare de a atinge scopul, care este lipirea de Creator la treapta cea mai înaltă, numită „corectarea finală”.

Cum ne putem gândi la toate acestea în timp ce ne concentrăm și asupra studiului? Mai mult, trebuie să ne gândim și la multe alte lucruri. Pentru a reuși acest lucru, trebuie să-i includem în gândurile noastre și pe prieteni, să știm care este poziția lor față de noi și să ne preocupăm ca ei să primească mai mult decât noi, deoarece studiem de dragul lor. Este de înțeles că aceste gânduri suplimentare despre iubirea față de prieteni și despre calea către unitate – lucruri străine naturii noastre – ne vor distrage de la implicarea în studiu și în înțelepciune. Ni se cere atât de mult, încât pur și simplu nu știm ce să facem. Dacă ni se spune doar să studiem, vom studia. Dacă ni se spune: „Nu studia. Deschide cartea și gândește-te la Creator”, vom face și asta. Însă nu reușim să unim toate aceste fire.

Soluția este, pur și simplu, să nu încercăm să le unim. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință în paralel cu studiul. Esențial este să studiem, și în timpul studiului, să cerem ca toate acestea să fie prezente în noi. Tot restul există deja în interior, sub formă de pregătire.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare de pe Facebook: Cum ne putem purifica  gândurile  și efectul lor asupra noastră?

Răspuns: Depinde de natura gândurilor. Dacă aceste gânduri sunt pur și simplu ale tale, individuale, atunci ele vor rămâne limitate la sinele tău egoist, concentrate exclusiv pe cum să-i oferi confort maxim.

Dacă totuși, gândurile apar din conexiunea cu ceilalți, atunci începi să ieși din tine însuți și să simți o influență din exterior, și în acest fel să te dezvolți și să te înalți.

Prin urmare, purificarea gândurilor înseamnă în primul rând ieșirea din tine însuți în conexiune cu ceilalți. Conexiunea cu ceilalți nu este conexiunea obișnuită, așa cum o înțelegem în lumea noastră.

Aceasta este o muncă în grup, care trebuie studiată. Lucrând în grup, îți dezvolți și perfecționezi gândul astfel încât să începi să simți sursa stării tale: Creatorul.

Din KabTV “Răspunsuri şi întrebări din Facebook”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În această etapă, nu mi-e permis să-mi imaginez adeziunea  cu Creatorul  ca plăcere? Nici măcar nu mi-e permis să mă gândesc la asta, deoarece acest lucru ar încălca intenţia?

Răspuns: Nu, adeziunea cu Creatorul este plăcere. Gândești așa, și într-adevăr, așa este. Singurul lucru este că nu este plăcerea pe care ți-o imaginezi în prezent, ci plăcerea la un nivel complet diferit și într-un sens complet diferit.

Totuși, din păcate, în prezent nu ne putem imagina că există astfel de plăceri, deoarece vorbim despre plăceri de natură diferită. Nu există cuvinte cu care să descriem plăcerea dăruirii. Nu vorbim nici măcar despre plăcerea provenită din dăruire, dăruirea însăși devine mijlocul pentru plăcerea de a fi asemenea Creatorului.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Sunt zece suflete cele zece Sfirot?

Răspuns: Sufletele nu sunt Sfirot. Oamenii care sunt numiți suflete sunt oamenii care sunt în jurul meu, care au nevoie de același lucru ca și mine și care mă pot ajuta în muncă. Prin urmare, am nevoie de grup.. Dar mă pot adresa grupului doar cu condiția să cunosc scopul: să ajung la adeziune cu  Creatorul. . Atunci apelul meu va fi corect.

Altfel, îmi va fi dăunător. Voi începe să construiesc un fel de kibuț sau fermă colectivă care în cele din urmă s-ar prăbuși pentru că totul este egoist. „Sfârșitul acțiunii este în gândul inițial.” Mai întâi, trebuie să mă gândesc unde trebuie să ajung și abia apoi, pe baza scopului încep să lucrez pentru a mă uni cu celelalte suflete.

Dacă pur și simplu vreau să mă unesc cu oamenii, de exemplu, cu unul pentru că este puternic, cu altul pentru că este inteligent, un al treilea pentru că știe cum să avanseze și mă va ajuta să fac același lucru, un al patrulea pentru că este bogat, un al cincilea pentru că este calm și mă va calma și un altul pentru că este vesel și mă poate amuza, dacă urmez acest tip de cale în unirea cu oamenii, nu voi ajunge în grupul potrivit, grupul care mă va ajuta să împing povara grea spre scop.

Poate că voi atinge un alt obiectiv, dar nu unul spiritual. Prin urmare, conform acestui fapt, ar trebui să aleg oameni cu aceleași gânduri, care se mișcă în aceeași direcție ca și mine.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este scopul suprem al Cabala?

Răspuns: Cabala în sine nu are un scop; ea realizează scopul creaţiei. Creația are un scop. Are un început și un sfârșit, iar Cabala ne ajută să realizăm acest scop în cel mai rapid și mai binevoitor mod.

Scopul creației este revelarea și starea de echivalență completă și conexiune cu unica Forță superioară.

Întregul univers, tot ceea ce ne putem imagina, este guvernat de o singură Forță superioară. Scopul creației este ca fiecare dintre noi să dezvăluim această Forță superioară fiecăruia dintre noi, să o înțelegem corect, să ne apropiem de ea și să o folosim așa cum dorim.

Întrebare: Ce este Forța superioară?

Răspuns: Este calitatea dăruirii și a iubirii. Ca o mamă, ca părinții, este ceva foarte măreț și binevoitor.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 02/06/25

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Oamenii care studiază Cabala au două vase: inima și punctul din inimă, precum și două lumini: scânteia acestei lumi (Ner Dakik) și lumina înconjurătoare a lumii superioare. Prin urmare, ne aflăm într-o stare interioară destul de complexă: inima se „extinde” constant, dar numai în măsura necesară dezvoltării punctului din inimă.

Prin urmare, uneori simțim că nu avem absolut niciun interes pentru această lume, că nu vrem nimic de la ea. Este aşa, pentru că inima dispare, dar punctul din inimă se străduiește spre propriul scop și suprimă toate dorințele inimii. Alteori, se întâmplă opusul: punctul din inimă pare să se estompeze, în timp ce inima dezvăluie o poftă intensă, aproape înnebunitoare, pentru plăcerile acestei lumi.

Mai mult, există etape de dezvoltare care nu depind de noi, ci de structura sufletului fiecărui om și de structura generală a sufletelor, care este determinată de apropierea lor de Machsom [barieră].

Omul trebuie să treacă printr-o stare cunoscută sub numele de recunoaștere a răului. Sunt dorințele din inima mea bune sau rele? Dacă sunt rele, de ce? Simt plăcere în ele, atunci de ce sunt rele? Sunt rele pentru că sunt opuse dorinței punctului din inimă, iar eu tind spre el pentru că acolo, poate, voi simți că pot experimenta o plăcere mai mare.

Trecem prin diferite stări, urcări, coborâri și așa mai departe. Prin urmare, pe de o parte, ni se pare că ar trebui să avansăm spre o mai mare atingere a Creatorului, spre Machsom. Pe de altă parte, intrăm într-un întuneric și mai mare.

Ar trebui să tindem mai serios spre spiritualitate, dar în același timp, avem multe perioade în care suntem atrași doar spre corporalitate. Omul trece prin aceste stări pe o perioadă lungă de timp, până când ajunge în cele din urmă la punctul în care spiritualitatea devine cel mai important lucru pentru el și vede tot ce este corporal prin spiritualitate.

Aceasta înseamnă că omul acționează în această lume doar pentru a atinge spiritualitatea. Omul trăiește, muncește și face tot ce este necesar, dar numai în acest scop. Acest scop îl atrage atât de puternic încât îi transformă întreaga existență, dar nu îi anulează viața obișnuită.

Rav Baruch Aşlag (Rabaş) scrie că, dacă omul folosește tot ce îi vine pentru a se conecta cu spiritualitatea, cu tot ce îi vine prin acțiunile acestei lumi – atunci în cele din urmă, acest lucru îl aduce într-o stare în care tinde spre spiritualitate cu toată puterea sa.

Și din moment ce această lume i-a servit deja pentru a construi o dorință puternică de spiritualitate, nu mai are nevoie de ea. Atunci i se acordă intrarea în lumea spirituală. În același timp, el rămâne în lumea noastră, dar acest fapt nu mai contează.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/07/26, Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre treptele scării, partea 227

Cum ne putem conecta cu prietenii și cum ne putem implica în răspândirea înțelepciunii Cabala dacă suntem „blocați” în Creator tot timpul?

Unul necesită existența celuilalt. Descoperim că, așa cum am fost creați, nu vom reuși singuri să ne reînnoim conexiunea cu Creatorul sau să o creștem în vreun fel. Dacă stăm acasă, vom descoperi foarte repede cât de goi am devenit de gânduri. Dacă venim în grup, în ciuda gândurilor precum: „De ce am ajuns într-un loc unde sunt alte sute de oameni în jurul meu? Ar fi fost mai bine să stau acasă”, începem să lucrăm. Intrăm într-un vârtej de gânduri, fie ele străine sau bune, și sărim în el. Acest lucru este de un beneficiu maxim.

De exemplu, uneori omul experimentează un Şabat bun. Munca este bună, multe lucruri sunt discutate în grup și se formează o conexiune specială. Rezultatul unui astfel de Şabat este un sentiment de greutate. De ce? Este aşa, pentru că apar noi dorințe fără forțe corespunzătoare încă, dar grosimea crește și linia stângă începe să urce. Nu este încă linia stângă cu adevărat, ci totuși apariția unei noi dorințe. Apoi simțim greutate, presiune, iar sentimentul de înălțare dispare. După o zi sau două, dacă totuși ne întoarcem în societate în ciuda sentimentului de greutate și rămânem constant într-un fel de proces, începem să atingem ceva mai matur. Aceeași dorință pe care am simțit-o după Şabat ca greutate, îngreunându-ne să mergem mai departe, devine conectată prin studiu la o iluminare și începe să se formeze în noi un fel de minte și inimă nouă.

După câteva zile de studiu, simțim că tocmai în acele dorințe și acel discernământ secundar, pe care le-am experimentat anterior ca greutate și lipsă de savoare, apar noi discernăminte, cunoștințe și dobândirea unei anumite experiențe. În cele din urmă, ajungem să simţim bucurie după ce am experimentat atât o coborâre, cât și o ascensiune. Aceasta se numește „a trecut o nouă zi”. Acea zi poate dura o săptămână sau o lună, nu contează.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→