Întrebare: Ce înseamnă Faraonul cel bun care-i primește pe evrei?

Răspuns: Trebuie să examinăm acest concept referindu-ne la o persoană.

Noi credem că egoul ne conduce mai departe în civilizație, expansiune, în creștere. „Vom zbura la stele, vom ajunge să descoperim și să știm totul! Noi, noi, noi!” Acesta este egoismul sănătos. Este esențial, fiindcă altfel nu ne-am dezvolta.

Dacă, de exemplu, nu am fi răbdători cu copilul și l-am limita tot timpul, el nu s-ar dezvolta. De aceea, noi îi permitem constant să se dezvolte, fie și egoist, nu contează cum și, când el ajunge la o anumită vârstă, să zicem 13 ani, începem să-l învățăm cum să se limiteze.

Să nu uităm că până la această vârstă, un om este cufundat numai în înclinația lui rea, iar de la vârsta de 13 ani, binele poate apare sub influența educației. Vârsta de 13 ani este un termen de raportare. Baal HaSulam vorbește despre asta în „Introducere la Cartea Zohar”.

Îmi amintesc că fiul meu, care a studiat într-o școală religioasă, obișnuia să spună: „Ce vrei de la mine? Am numai 9 ani, așteaptă să împlinesc 13!”.

Asta se numește șapte ani de belșug, când nația este satisfăcută cu tot. Noi încercăm să ne unim și, la început, totul merge bine. Egoul este răbdător cu noi spunând: „Cooperează, totul e bine, totul e în regulă!”. Apoi, încep să izbucnească între noi disputele.

Asta este ceea ce se întâmplă și între oamenii care se iubesc, când încep să trăiască împreună sau, în relațiile internaționale: „Acum vom munci împreună și vom face anumite lucruri! Noi, noi, noi!” Totul este în regulă, egoismul e bun și totul este minunat și, dintr-o dată, apare din interior ceva negativ. Nu contează ce facem, în cele din urmă va apărea o piedică, se va ridica Faraonul cel rău.

Când începi ceva, va trebui să știi că dacă faci acțiuni care nu sunt conduse cu ajutorul iubirii și al conexiunii reciproce, folosind Înțelepciunea Cabalei pentru a ține echilibrul între bine și rău, răul care pare la început este atractiv și încântător, mai târziu te va omorî. Îngerul morții te atrage și te ademenește, îți dă o picătură de otravă și ești mort.

Acesta este motivul pentru care tu va trebui să ai grijă de echilibrul dintre cele două forțe ale binelui și răului, oriunde și în orice acțiune.

Din KabTv „Convorbiri despre Pesah” 18/03/2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Tora, Leviticul 1:1 – 1:2: Și El l-a chemat pe Moise, și Domnul i-a vorbit din Cortul Întâlnirii spunând,

Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când un om de la voi aduce un sacrificiu Domnului; din animale, din vite sau din turmă veți aduce sacrificiile voastre.

Trebuie să furnizăm toate dorințele (mineral, vegetal, animal și vorbitor) în beneficiul societății în mod complet altruist, fără nicio dăruire pentru noi înșine, direcționând toate scopurile și gândurile noastre pentru grija altora, la fel cum o mamă se gândește doar la bunăstarea copilului ei.

Dacă un om se poate direcționa în acest fel, atunci el transferă parțial dorințele lui din partea de primire, în partea de dăruire. Cu toate acestea, în societate, în grup, studiind sistemul care atrage Lumina corectării, aceasta este o muncă foarte îndelungată.

Să presupunem că am în mine dorințe cu care am încercat înainte să primesc pentru beneficiul propriu, având avantaje de la ceilalți, iar acum, la aceste dorințe, lucrez cu un anume sistem în care Lumina mă influențează și schimbă aceste dorințe din dorințe de primire (egoiste), în dorințe altruiste, pentru beneficiul celorlalți. Acesta însă nu este altruismul lumii noastre, chiar dacă îl numim așa, neavând alte cuvinte.

De fapt, înseamnă dăruire absolută și iubire pentru ceilalți fără beneficiu pentru sine. Când un om începe să lucreze la acest nivel, atunci el face ”sacrificii” (ofrande), ceea ce înseamnă că el îndepărtează părți din dorința egoistă și le transferă în serviciul altruist, pentru ceilalți.

La asta participă dorințele de la toate nivelurile: mineral, vegetal, animal, vorbitor. În plus, nivelurile mineral, vegetal și animal deservesc în lumea noastră omul și, cei din nivelul vorbitor (om) deservesc Creatorul. În interior, omul are toate dorințele minerale, vegetale și animale și, le ridică prin munca lui la dăruire și iubire complete, fără Egipt și nu pentru a primi recompensă.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 13/11/2013

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Un om trebuie să simtă întunericul Egiptului ca pe o stare intolerabilă, astfel ca el să vrea să iasă din el. Ce trebuie să facă, nu doar pentru a scăpa de acest sentiment neplăcut, dar și pentru a accepta dominația Creatorului?

Răspuns: Din cauza naturii noastre, nu suntem în stare să rămânem într-o stare neplăcută, decât dacă nu avem încotro, dacă mă ține și mă presează cineva. Vreau să scap, dar nu pot, așa că rămân în condiția neplăcută. Acest lucru poate fi fizic când, de exemplu, mă ține cineva să-mi facă o injecție, așa cum facem noi cu bebelușii, sau societatea mă presează și atunci n-am ce să fac și fac ceea ce mi se cere. Deci, sunt în condiția în care sufăr, dar sunt presat și nu pot să scap.

Prin natura mea, fug de tot ce nu-mi place. Aceasta este dorința de plăcere. Dacă simt „un gram” de disconfort, vreau să fug de el. Dar există diferite circumstanțe convingătoare, probleme și calcule, care mă forțează să continui să sufăr, neavând de ales, nu pentru că vreau, ci pentru că este pusă o presiune asupra mea. Această presiune se numește exil, sunt presat să rămân în acea stare și să sufăr.

Ceea ce întrebi tu, este opusul. Cum să fac să pot simți o suferință cât mai mare, ca să simt astfel că sunt în întunericul egiptean, într-un așa de mare rău, încât să vreau să ies din el? Atunci pare să nu fie niciun fel de problemă că mă pun într-o stare de suferință.

Dar ca să mă pot aduce la o astfel de stare de suferință, ea trebuie să fie justificată într-un fel: de presiunea publică sau, de o cauză care iluminează de departe, ca un dar, ca o recompensă. Dacă sunt dorință de primire nu pot să-mi fac singur rău dacă nu primesc în schimb o recompensă care să depășească presiunea pe care o trăiesc sau, eforturile pe care le fac. Cum să mă aduc la starea de a simți exilul în Egipt?

Întâi, mă aduc în exil în Egipt pe diferite căi, nelegate de spiritualitate. Asta înseamnă că nu îmi provoc durere sau mă fac să duc o viață grea. Nu pot să fac asta. Egiptul trebuie să fie o stare foarte specială pentru mine, în care să sufăr că nu mă pot conecta cu celelelate bucăți sparte ale sufletului comun, fiindcă suntem dominați de Faraon. Această stare mă presează și nu am ce să fac. Nu pot scăpa, în ciuda eforturilor mele, de prezența lui în conexiunea dintre noi. Asta se numește Egipt, când sunt gata să dau totul pentru a-l ucide pe Faraon, pentru a-l scoate din sistemul meu sau, pentru a mă ridica deasupra lui.

Sunt aici multe judecăți interioare: în el, în afara lui, de ce se spune „Lasă poporul meu să plece”, de ce este imposibil să fii liber în Egipt, cum ieșim din Egipt și, de ce luăm vasele cu noi și în Egipt rămâne numai Faraonul. Cu adevărat, în Egipt rămâne numai Faraonul. Tot restul este luat din Egipt. Acele dorințe mor acolo sau, sunt scoase.

Toate aceste definiții nu au nimic de-a face cu suferința pământeană, ci sunt numai depre un anumit lucru, conexiunea dintre noi, pentru a-L descoperi în ea pe Creator făcându-i astfel plăcere. Până la urmă, Creatorul vrea să fie descoperit. De aceea, noi trebuie să lucrăm continuu în grup la acest punct și să simțim că singurul lucru care ne lipsește este conexiunea. Dacă vrei doar să ieși din ego (și probabil că asta este de fapt ceea ce vrei), este numai fiindcă el îți aduce o mulțime de necazuri. Încerci atunci să schimbi egoul tău mic cu unu mai mare, mai sofisticat dar, încă lucrezi pentru Faraon.

Să lucrezi în afara Faraonului este posibil numai dacă-ți dorești conexiunea pentru a putea descoperi calitățile Creatorului și, astfel, să-i faci Lui plăcere, atunci când iei forma Lui și dorești să te asemeni Lui. Trebuie să examinezi acest punct foarte atent.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 13/4/ 2015, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Pesach Haggadah, povestea exilului din Egipt, începe cu aceste cuvinte: ”Suntem sclavi în Egipt…”

Răspuns: Încă suntem sclavi, dar nu realizăm asta. Ne considerăm o națiune liberă, care trăiește în ”pământul lui Israel”, dar nu este pământul lui Israel. Nu este încă nici Egiptul. ”Egipt” înseamnă că realizăm că Faraonul ne conduce. Totuși, noi gândim diferit.

Uită-te ce se întâmplă! Ce fel de joc se joacă egoul cu poporul Israel! Suntem adânciți în numeroase dispute, bârfe… Suntem complet scufundați în tot felul de probleme. Guvernul nostru și întreaga țara este împărțită în numeroase fragmente. Suntem chiar aproape de un război civil!

Suntem foarte departe de Paște! Suntem încă în sclavia egipteană cea mai adâncă și întunecată, a celor ”șapte ani de foamete”. Nu realizăm faptul că egoul este cel care ne guvernează, se joacă cu noi, și ne întărâtă unul împotriva altuia.

Paștele vorbește despre decizia de a scăpa de sclavie, de a ieși din puterea egoismului, din starea în care ne ”înfulecăm” unul pe altul, așa cum este spus, ”iar copiii lui Israel au gemut din cauza muncii… ”

Întrebare: Suntem sclavi astăzi?

Răspuns: Nu, nu suntem, deoarece un ”sclav” înseamnă omul care își simte sclavia și realizează dependența de natura sa rea. Admitem că ne urăm  vecinul și că suntem constrânși să ne certăm și să luptăm unul cu altul. Nu știm de unde vine această dorință. Răsare din interior și nici măcar nu suntem conștienți de ea, nici nu simțim că forța care ne guvernează ne este străină. Credem că noi alegem să ne comportăm astfel.

Mulți oameni fac lucruri rele, dar nu le consideră greșite. Totuși, sunt oameni care realizează: ”Sunt sătul de răutatea mea, nu știu ce să fac cu acest corp al meu, cu natura mea, nervii, dispoziția în care sunt… Mă uit la alții și vreau să îi distrug. Nu îmi iubesc nici soția, nici familia. Vreau să abandonez această lume. Să ardă complet! Nu am nicio idee unde să fug de această viață! Nu m-ar deranja să trăiesc pe o insulă părăsită.”

Înțelepciunea Cabala explică faptul că natura umana a fost creată rea în mod intenționat, pentru ca să ajungem să realizăm răutatea acesteia. Mai întâi, nu simțim că suntem răi. Credem că este natural ca oamenii să fie răi. Apoi, învățăm gradual să ne diferențiem de natura noastră și să realizăm că suntem construiți din două puteri: ”noi”  și opusul nostru, înclinația rea numită ”Faraon”.

În acest moment, îl privim pe Faraon ca înclinația rea care trăiește în noi și ne gândim: ”Poate ar trebui să încerc să evit puterea lui? Să tratez pe toată lumea bine. Nu contează cum se vor termina încercările mele, dar totuși vreau să învăț cum să mă controlez”. Faraonul închide constant ”viziunea noastră duală”, care este stabilită pentru a putea face diferența între ”noi” și ”el”. Ne face să îi tratăm rău pe alții.

În cele din urmă, ajungem la realizarea faptului că Faraonul este rău și o putere ostilă, cu scopul de a ne face conștienți că există un străin în noi, astfel aducându-ne la dorința de a a fugi de el. Nu avem puterea de a lupta cu el, dar putem să ne detașăm de el. Această detașare de puterea rea se numește  ”ieșirea din Egipt”. Răul rămâne intact, noi suntem cei care nu ne mai asociem cu el.

Răul este încă în noi, undeva în cele mai adânci straturi, dar nu îi permitem să ”iasă la suprafață”; îl suprimăm și ne detașăm de el. Detașarea de rău prin ridicarea deasupra se numește ”ieșirea din Egipt, o evadare de sub puterea lui Faraon. ” În acest punct, obținem mântuirea. Nu suntem încă oameni liberi pe pământ liber. Nu am trecut încă de la sclavie la libertate. Doar am fugit de sub sclavie, dar nu am obținut încă libertatea.

În acest punct, avem nevoie, cu disperarea, să ne detașăm de Faraon. Această starea se numește ”Paște”. Începe să corectăm proprietățile asociate cu Egipt și Faraon. Nu avem altă natură. Tot ce avem este înclinația rea, pe care trebuie să o corectăm și să o schimbăm în benevolență. Pentru a obține această stare, după ieșirea din Egipt, ne trebuie o putere specială care ne permită să facem clarificări asupra noastră – corecția. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”.

În Egipt avem destulă pâine. În timpul primei săptămâni după ieșirea din Egipt, am mâncat o pâine simplă, numită ”mața”. Mai târziu, am revenit la pâinea normală. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”. ”Omer” este un snop de grău.

Verificăm dorințele noastre rele, pe toate cele 49. Aceste dorințe se numesc ”Sefirot”. Șapte Sefirot sau șapte părți ale dorinței se numesc “Hesed, Gevura, Tifferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut.” Fiecare se împarte în 7 părți. Astfel, avem 7 X 7 = 49 de dorințe diferite, care sunt  pregătite de corectare.

Am ”abandonat” aceste dorințe în momentul ieșirii din Egipt, adică am încetat  să le mai folosim. Acum, începem să le testăm din nou. Verificăm fiecare dorință și o evaluăm, dacă o folosim ca să facem rău altora,  să bârfim, să ne luptăm, etc. Trebuie să găsim o cale pentru a folosi aceleași dorințe pentru a aduce beneficiu altora.

Ar trebui să trecem de la înclinația rea la cea bună, în fiecare dintre dorințele noastre. Trebuie să ne facem un ”inventar” al răutății noastre. Trebuie să găsim o cale de a folosi dorințele noastre în scopuri bune.

Până acum, nu era încă vorba despre detașarea de starea noastră anterioară. În timpul nopții de Paște, ieșim și ne ascundem toate dorințele. Le verificăm și încercăm să înțelegem cum arată dorințele noastre. Le contemplăm de la un nou nivel, fiind deja ”ieșiți din Egipt” și departe de puterea Faraonulului.

Ne uităm la dorințe și ne îngrozim că anterior le-am avut. Totuși, acum ne-am distanțat deja de ele, nu le mai considerăm ca fiind ale noastre. Ne identificăm cu punctul care iese din Egipt și este în afara oricărei dorințe egoiste.

În acest moment, de la o nouă ”înălțime”, verificăm fiecare dorință, una câte una, toate cele 49. Se numește ”numărătoarea celor 49 de zile ale Omer”, deoarece de la noul nivel pe care tocmai l-am obținut, începem să numărăm și să testăm toate dorințele și să vedem dacă suntem capabil să le folosim în scopuri bune, în loc de cele rele dinainte.

Acest lucru este posibil datorită Faraonului care ne revelează răutatea noastră. Acum, putem gradual să schimbăm răul în bine. Numărarea celor 49 de zile ale lui Omer este pregătirea pentru ziua 50, numită ”Șavuot” – Dăruirea Torei.

Pe de o parte, se numește ”Șavuot” pentru că numărăm toate dorințele noastre și facem un ”inventar” al lor, iar pe de altă parte se numește ”Dăruirea Torei” deoarece primim Lumina care Reformează. Creatorul a spus: ”Am creat înclinația rea și am creat Tora ca mirodenie pentru ea”

În acest moment, vedem clar răul, deoarece am făcut un inventar al dorințelor noastre. Acum, avem nevoie de o Lumină specială, o forță specială, numită ”Tora”, care ne va ajuta să ne folosim dorințele una după alta și toate împreună, de dragul dăruirii altora , pentru că legea principală a Torei este ”iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acesta este nivelul pe care eventual îl vom obține.

Din emisiunea de pe Kab Tv ”O viață nouă” din 24.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

POSTFAȚĂ

Umanitatea merită să fie unită într-o singură familie. Când se va întâmpla aceasta, toate certurile și relele care izvorăsc din divizarea națiunilor și limitările lor, vor înceta. Cu toate acestea, lumea necesită alinare, astfel umanitatea va fi perfecționată datorită caracterului unic al fiecărei națiuni. Aceasta este deficiența pe care Adunarea Israelului o va completa.

Rav Kook,

Orot HaRaaia (Luminile lui Raaia), Șavuot, p 70

Nu a fost ușor să scriu această carte. Am scris zeci de cărți, dar nici una dintre ele nu a fost atât de solicitantă din punct de vedere emoțional sau intelectual. Am aflat despre sarcina care stă înaintea noastră, cu mulți ani în urmă, dar am ezitat să mă adresez direct conaționalilor mei evrei. Nu am dorit să par condescendent sau arogant, predica plictisitoare sau dojenitoare nu se află pe lista mea de priorități.

Studiile mele cabaliste, împreună cu Rabaș, m-au învățat însă, că direcția în care se mișcă astăzi lumea, ne va conduce direct la dezastru. De aceea, tatăl lui Rabaș, Baal HaSulam și fiul său deopotrivă, au fost mai dornici decât oricare alt cabalist dinaintea lor, să facă să circule vechea înțelepciune, ca un leac împotriva egoismului exacerbat al umanității.

Baal HaSulam a fost neliniștit de creșterea interdependenței globale încă de la începutul anilor 1930, atunci când extrem de puțini oameni erau conștienți de acest proces. El știa că acest lucru va provoca o criză de nerezolvat, dacă umanitatea nu va întări dependența mutuală cu garanție reciprocă, că natura umană nu va putea suporta contrastul dintre interdependență și aversiunea reciprocă.

În același timp, chiar și la acel moment de început al globalizării noastre, Baal HaSulam a realizat faptul că procesul era ireversibil, pentru că suntem părți ale aceluiași suflet, aceleiași dorințe, fiind, inevitabil, conectați. El mai știa, așa cum știau toți înțelepții citați în această carte, că scopul pentru care am fost creați nu este acela ca oamenii să fie înstrăinați și plini de ură, ci ca ei să se strângă și să se unească, datorită calității de dăruire.

Vedem astăzi, cât de multă dreptate a avut. Suntem conectați fără speranță, în mod greșit și urâm din suflet acest fapt. Sistemele noastre sociale, cum ar fi economia, sănătatea și educația, consideră că această rea-voință constituie fundația relațiilor interumane, de aceea, fiecare entitate se îngrădește cu regulamente, legislații și avocați.

Dar acest modus operandi este nesustenabil. Așa cum familiile bune își asumă bunăstarea membrilor lor, tot astfel membrii umanității trebuie să învețe să aibă încredere unii în alții.

Însă, așa cum am arătat pe parcursul acestei cărți, din cauză că ego-urile nostre evoluează constant, accentuând unicitatea noastră în detrimentul unității, avem nevoie de o metodă care să ne ajute să atingem unitatea, mai presus de diferențieri, fără a le înăbuși sau suprima. Această metodă își are rădăcina în patrimoniul spiritual al poporului nostru și constituie darul făcut de evrei umanității, salvarea pe care o așteaptă toate națiunile din partea evreilor.

Darul poate fi înmânat prin intermediul înțelepciunii Cabalei, al Educației integrale, așa cum a sugerat Baal HaSulam în Națiunea, sau prin oricare alte mijloace care pot conduce la o schimbare a naturii umane, de la divizare la unitate, de la animozitate la empatie și grijă. Dacă vom realiza această unitate, atunci, cu cât caracterele noastre vor fi mai diferite, cu atât mai puternică și mai caldă va fi legătura dintre noi. Așa a descris Rabi Nathan Sternhertz acest fenomen, ”Depinde în primul rând de om, care este inima Creației și de care depinde totul. De aceea ”Iubește-ți vecinul ca pe tine însuți” este marele klal (regulă, dar și colectiv) al Torei, pentru a include în unitate și pace, care este inima vitalității, durabilitatea și corectarea întregii Creații, prin includerea împreună, în dragoste, unitate și pace, a oamenilor de opinii diferite.”²⁷¹

Într-adevăr, frumusețea poporului nostru se află în unitatea sa, în coeziunea sa. Națiunea noastră a început ca un grup de indivizi, care împărtășeau o dorință comună, aceea de a descoperi forța esențială a vieții. Am descoperit că aceasta era, într-un cuvânt, ”dragostea”, dezvoltând această calitate în interiorul nostru. Această forță a dragostei ne-a unit și, în spiritul iubirii, am dorit să împărtășim descoperirea noastră cu oricine dorea asta.

De-a lungul timpului ne-am pierdut conexiunea, mai întâi între noi și apoi cu acea forță pe care am descoperit-o prin legătura noastră. Acum însă, lumea are nevoie ca noi să reaprindem acea legătură, mai întâi între noi și ulterior, între toate națiunile umanității.

Suntem o națiune dăruită, o națiune înzestrată cu darul dragostei, care este calitatea Creatorului. Umanitatea a fost creată în scopul de a primi acest dar iar noi suntem singura conductă prin care această dragoste poate curge spre toate națiunile. Încă din zorii umanității, ”nu au existat niciodată atât de puțini care să datoreze atât de mult, atât de multor oameni”, ca să-l parafrazăm pe Winston Churchill. Și totuși, niciodată nu au mai fost atât de puțini, capabili să dăruiască atât de mult, unui număr atât de mare de oameni.

Adevărate sunt cuvintele lui Baal HaSulam, care spune, ” este sarcina națiunii israeliene de a se pregăti pe sine și pe toate popoarele lumii…  de a se dezvolta pentru a lua asupra lor munca sublimă a dragostei pentru ceilalți, care este scara spre scopul Creației, acesta fiind Dvekut-ul (similaritatea/echivalența de formă) cu El.”²⁷²

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Înaintea exodului din Egipt, omul trece prin „49 de porți de impuritate”. Deci, de acum încolo el nu mai crede în nimic, nu mai așteaptă nimic, vede că tocmai nu mai are nicio legătură cu Forța Superioară și că îi este imposibil să schimbe ceva în viața lui. Unde este această forță numită „Nu e nimic în afară de El”? Totul este sub controlul Faraonului și este imposibil să facă ceva împotriva egoului care îl controlează.

Omul nu înțelege și nu crede în „binele care face bine”. A mai rămas numai un fir subțire care îl conectează la Spiritualitate și este atât de fragil, că el nu mai crede că îi va veni ceva din asta. Disperarea este atât de mare, iar firul care îl susține este o răbdare dincolo de intelect și logică.

Această situație se acumulează treptat și, dacă omul obține cu adevărat cele 49 de porți de impuritate, atunci Forța Superioară acționează împotriva lor, obținând pentru el răscumpărarea.

Aici trebuie menționat că „fiecare acțiune lasă o urmă”, de fiecare dată, încă puțin, și încă puțin mai departe și, astfel, numărăm 400 de ani, perioadă în care omul acumulează clarificări și eforturi, chiar și căderi, și urcări, pe care el reușește să le facă singur sau cu ajutorul Creatorului.

Întreaga noastră luptă de a trăi în Egipt este sub controlul Creatorului, „Nu este nimic în afară de El” și „Binele care face bine”. Iar Klipa (forța egoistă) neagă în fiecare mod posibil Providența Superioară a „Nu e nimic în afară de El”.

Sclavia, exilul (Galut) diferă de eliberare, răscumpărare (Gheula) prin litera „Alef” , numită Domnul (campionul) Lumii. Omul trebuie să se concentreze constant pe acest punct și pe nimic altceva. Trebuie să ne ascuțim constant tocmai această clarificare, lupta împotriva naturii noastre, împotriva Faraonului, fiindcă „nu e nimic în afară de El”, Binele, și acesta face bine.

Noi nu cerem de la cineva să schimbe ceva; nu ne rugăm pentru soarta noastră. În schimb, cu cererile noastre, doar ne adresăm Creatorului. Asta înseamnă „nu e nimic în afară de El” adică, tot ceea ce se întâmplă, legăm doar de El. Numai El face fiecare acțiune, pregătind astfel, din interior, lupta împotriva tuturor tulburărilor în care s-a îmbrăcat El însuși. Noi Îl descoperim și ne adresăm Lui.

Exil înseamnă că noi nu suntem încă gata dar, dorim foarte mult să descoperim sursa a tot ceea ce se întâmplă, după cum e spus „Eu, și nu un mesager”. Acesta este un moment foarte important. Aceasta este singura noastră muncă și depinde de noi dacă suntem gata pentru ea.

Este foarte important să rămânem în acest punct, ca un vapor sau un avion pe care îl navigăm pentru a rămâne mereu pe drumul cel bun, în ciuda vântului și a diverselor turbulențe. Acest lucru este posibil numai cu un echipaj bun.

Totul este construit în așa fel ca omul să nu fie pregătit să mențină singur această poziție. Problemele cad pe el și, apoi, greutatea este luată de la el și i se dă o altă oportunitate. Dar această șansă este tocmai pentru a-și construi echipa corectă, astfel ca, împreună cu ei, să poată să-și mențină direcția.

Trebuie reamintit permanent că toate aceste tulburări vin de la Creator și nu de la Faraon sau de la armata lui și, că nu există niciun accident și niciun mesager. Totul vine în schimb direct de la Creator. Sarcina noastră este să descoperim Creatorul în locul tuturor celorlalte surse de energie și acțiuni. Prin asta, sclavia noastră, loviturile și toate celelalte evenimente din povestea exodului din Egipt, sunt revelate. Totul este o luptă de localizare a Creatorului printre toate aceste tulburări care se găsesc între noi și Creator.

La început nu există nicio conexiune între noi și Creator fiindcă suntem opuși. Iar tulburările vin anume în așa fel ca noi să le folosim pentru a construi conexiunea cu Creatorul. Astfel, vedem că Faraonul ne aduce mai aproape de Creator, vedem că înclinația rea este ajutorul împotriva noastră (Geneza 2:18), iar noi transformăm asta în conexiune cu Creatorul.

Dacă muncim constant în acest fel și încercăm să construim conexiunea, atunci, treptat, ridicăm o conexiune din ce în ce mai puternică, precum verigile unui lanț și cădem în tulburări și mai mari, într-o lipsă și mai mare de conexiune. Și iar încercăm să construim Pitom și Ramses și iar cădem pierzând conexiunea și plângând și devenind confuzi, negând orice control de la Creator.

Ca rezultat al eforturilor noastre, trecem prin cele 49 de porți de impuritate. Dacă ajungem la a 49-a poartă înseamnă că am făcut o multitudine de corectări la conexiunea noastră cu Creatorul. Dar acest lucru ne este ascuns. Pentru o fracțiune de moment descoperim ceva și apoi cădem imediat. În acest fel trebuie să descoperim toate tulburările contrare faptului că „nu e nimic în afară de El”.

Și, dacă suntem gata să descriem Forța Superioră în ciuda tuturor tulburărilor, descoperirea este făcută după principiul „Eu, și nu un mesager”. Exilul ne este dat pentru ca noi să putem să-l simțim pe Creator, să-L localizăm în „ceva din nimic”. Astfel obținem răscumpărarea, eliberarea.

Astfel este imposibil să uităm că, toată munca pentru răscumpărare este pentru a determina faptul că „nu e nimic în afară de El”, atunci când avem în față tot felul de tulburări care vin, desigur, de la Creator.

Din Partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 01/04/ 2015 –Șamati 190

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Baal Ha Sulam, Șamati 159, „Și s-a întâmplat pe parcursul acestor zile multe”: Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca în Egipt. Acesta este înțelesul la „dar s-au amestecat cu națiunile și au învățat muncile lor”.

Asta înseamnă că, dacă Israel este sub dominația unei anumite națiuni, acea națiune îi controlează, iar ei nu se pot retrage de sub dominația lor, fiindcă au gustat destul de mult din gustul acelei munci și nu mai pot fi răscumpărați.

La început, omul este în dorința lui de plăcere și vede că muncește de dragul egoului său. Învață și acumulează cunoștințe și simte că este deasupra celorlalți, fiindcă el înțelege și simte mai mult decât ei.

Înțelepciunea Cabalei deschide în fața lui întreaga esență a vieții în această lume și el se uită în jos, cu compătimire, la ceilalți oameni care se târăsc în jurul lui pe această planetă și nu înțeleg nimic. El simte că este mai sus, mai important, superior lor și, egoul lui e plin de mândrie.

El primește explicații despre bine și rău și schimbă totul în favoarea lui, pentru a se calma. Acum, el are un scop tentant. El vede Înțelepciunea Cabalei ca pe propria-i răscumpărare și, ca pe răspuns la toate necazurile, fiindcă el a ajuns la această Înțelepciune destul de deprimat deoarece fusese bătut de viață. Aici găsește dintr-o dată toate răspunsurile și tot confortul. Este bucuros că e nevinovat de tot răul pe care l-a făcut și se așteaptă ca lucrurile să fie mai bune ca în trecut. Pe scurt, este foarte satisfăcut.

Acest lucru este intenționat, asemenea copiilor mici care primesc de la Creator energia de a fugi de colo colo, de a învăța totul, nu să stea nemișcați și leneși. Astfel, ei pot învăța repede despre lume și se pot dezvolta. La fel se întâmplă cu omul când începe să studieze, după cum e scris: „Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca din Egipt, asta înseamnă ”dar s-au amestecat cu națiunile lumii și au învățat muncile lor””.

Națiunile lumii sunt stări în care conduce numai dorința de plăcere, iar Israel sub dominația Egiptului este o stare în care dorința de dăruire, trezită în mine, lucrează în beneficiul dorinței egoiste. Rezultă că pot avea mult succes decât alții. Mă liniștesc; înțeleg și simt mai mult că am niște oportunități și, de aceea, simt că sunt mai bun.

Acestea sunt ceapa, usturoiul și dovlecii pe care i-am mâncat în Egipt. La această stare inițială, pot să schimb tot răul revelat în beneficiul egoului meu. Asta înseamnă că sunt sclavul Faraonului. Totul deservește dorința egoistă, chiar și cea mai mică dorință de dăruire pe care o am în mine datorită studiului și conexiunii mele cu grupul.

În acest fel folosesc metoda până când, la un anumit punct, este o schimbare bruscă în simțirea mea. Asta se numește „Și regele Egiptului (care a fost bun cu mine) a murit”. Apoi, este ca și când apare o nouă dominație. Eu nu mai simt deloc că am atât de mult succes și că această afacere este chiar atât de simplă. Nu mai pot folosi Înțelepciunea Cabalei ca să-mi îmbunătățesc viața mea obișnuită, corporală, egoistă.

Aici încep să simt sclavia. Dorința rămâne aceeași dorință, același rege, dar pentru mine e mort. Începe o nouă fază: „și copiii lui Israel au gemut din cauza robiei”. Pentru cine muncim dacă nu de dragul nostru? Și ce se va alege de noi?

Noi ne-am conectat cu speranța de a descoperi Forța Superiaoră, fiindcă am crezut că este bine pentru egoul nostru, dar acum, deodată, descoperim că nu e binele pe care le-am așteptat și conexiunea care am crezut că va fi. Începem să înțelegem binele și conexiunea în adevăratul lor sens, ceea ce înseamnă că suntem conștienți de faptul că fructul nu va fi revelat în dorința de plăcere, ci în dorința de dăruire.

Noi încă nu înțelegem ce înseamnă primirea unei plăți în dorința de dăruire, dar acest lucru ni se va revela. Sperăm să ne simțim bine, dar ce este bun în dăruire? Trebuie să ne schimbăm percepția în ceea ce privește următoarea schimbare.

Asta înseamnă „regele Egiptului a murit”, înseamnă că toată dominația regelui din Egipt – el le-a dat mâncare și cele necesare vieții – a murit. De aceea, ei au avut loc pentru rugăciune și au fost imediat salvați. Și atunci când au mers în deșert și au ajuns la starea de Katnut (micime), au râvnit sclavia pe care au avut-o înaintea morții regelui Egiptului. Asta înseamnă că ei au ieșit de sub dominația Faraonului.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 30/03/2014 – Șamati 159

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

PRIVILEGIUL NOSTRU, DATORIA NOASTRĂ, TIMPUL NOSTRU

Mai trebuie menționat un singur lucru cu privire la educația adulților, a tinerilor și a copiilor. Nici o formă de educație integrală nu va avea succes, dacă scopul ei este doar de a îmbunătăți viața noastră materială. Deși acesta este un scop dezirabil, el nu poate fi atins fără o înțelegere profundă a faptului că toată umanitatea se deplasează spre o eră a interconectivității și a interdependenței, pentru că aceasta este Legea Naturii.

Oamenii nu trebuie să o numescă ”Creatorul”. Nu este nevoie ca oamenii să aspire să atingă un nivel de percepție mai înalt, mai profund și mai extins, decât dacă asta își doresc cu adevărat. Cu toate acestea, ei vor trebui să cunoască faptul că echivalența de formă, a fi similar cu Legea Naturii, adică a fi interconectați, ne obligă să ne adaptăm în mod corespunzător modul nostru de trai.

Aceia care stabilesc curriculum-ul și alcătuiesc programele de studiu, vor trebui să fie așa cum am scris mai sus cu alte cuvinte, cabaliști. Acestea fiind spuse, studiul Cabalei niciodată nu va fi obligatoriu, pentru că doar cei care doresc să se transforme, să se dedice servirii altora și doresc într-adevăr să dobândească calitatea dăruirii, se vor dedica acestei vocații.

Adevărat, o asemenea transformare socială este o sarcină uriașă. Și totuși, noi, evreii, ne-am mai transformat și înainte, iar reminiscența acestei transformări există încă în noi, fie ea vădită, fie latentă. Nici unei alte națiuni nu i s-a mai încredințat sarcina salvării umanității, ci doar nouă, evreilor și nici o altă națiune nu a mai primit uneltele necesare acestui scop. Aceasta este chemarea noastră; este privilegiul nostru; este datoria noastră și este timpul nostru.

Tocmai din asumarea acestui angajament, a fost dezvoltată metoda de educație sugerată mai sus. Poate părea o metodă neconvențională, dar fundația ei este adânc înrădăcinată în istoria noastră și în sufletele noastre iar ”tezele” ei au fost testate cu succes de către alte doctrine. Vom reuși dacă ne unim și vom da greș în caz contrar. Așa cum au spus învățații noștri, ”Măreață este pacea, căci chiar și atunci când Israelul se roagă la idoli dar este pace între ei, Creatorul spune, ”Este ca și cum nu îi pot guverna pentru că este pace între ei.””²⁷⁰

Aș dori să închei cu un citat din cuvintele lui Baal HaSulam, de la sfârșitul ”Introducerii la Cartea Zoharului”. El a încheiat introducerea sa cu o declarație, în care afirmă că, dacă Israelul și-ar îndeplini misiunea și ar aduce fericirea în lume, prin unitate și dobândirea calității dăruirii, atunci s-ar adeveri cuvintele profetului Isaia și națiunile ni s-ar alătura și ne-ar ajuta în misiunea noastră. Așa cum spunea Baal HaSulam, ”Astfel spune Domnul Dumnezeu, Priviți, îmi voi ridica mâna către națiuni și voi instaura măsura mea peste oameni: și ei vor aduce pe brațe pe fiii tăi iar fiicele tale vor fi duse de ei, pe umeri”” (Isaia 49:22).

 

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

COPIII EDUCAȚI INTEGRAL

În timp ce adulții trebuie să-și asume responsabilitatea schimbării pozitive a mediilor lor sociale, în ceea ce-i privește pe copii și tineri, situația este mult mai complicată. Este responsabilitatea adulților – educatori și profesori – fie cu ajutorul inițiativei private, fie cu sprijinul guvernului, de a construi acest mediu propice coeziunii.

Sistemul educațional actual sprijină cu toată puterea competiția. Privită în sine, competiția este naturală și nu este inerent negativă. Dar, dacă ținem cont de efectele culturii competitive de astăzi, asupra noastră și, încă mai mult, asupra copiilor noștri, este clar că folosim greșit această trăsătură.

În Fără competiție: Pledoarie împotriva competiției, Alfie Kohn, un cunoscut dizident al competiției, l-a citat pe psihologul Elliot Aronson: ”Începând cu jucătorul din Liga mică, acela care izbucnește în lacrimi când echipa sa pierde, până la studenții de la colegiu care cântă ”Suntem numărul unu!”; de la Lyndon Johnson, a cărei judecată a fost în mod sigur distorsionată de dorința sa adeseori mărturisită, de a nu fi primul președinte american care să piardă un război, până la școlarul de clasa a treia care își disprețuiește colegii, doar pentru că a obținut un rezultat superior la un test de aritmetică; manifestăm o uluitoare obsesie culturală pentru victorie.”²⁶⁰

Într-adevăr, bibliotecile și internetul abundă în studii care arată că individualismul și competiția sunt nocive, pe când colaborarea și cooperarea sunt bune, atât la școală cât și la muncă. Jeffrey Norris a publicat o povestire în News Center al UCSF, intitulat, ”Premiul Nobel obținut de Yamanaka subliniază valoarea educației și a colaborării”. În această relatare, Norris afirmă, ”Singuraticul om de știință, care lucrează ore lungi în noapte, pentru a termina un experiment revoluționar, care duce la un moment de Evrica! plin de bucurie solitară, este poate o scenă dintr-un film de Hollywood, dar, în realitate, știința este o întreprindere înalt-socială.”²⁶¹ Mai departe, în secțiunea, ”Colaborarea sinergetică duce la progres”, el adaugă, ”În spațiile deschise ale clădirilor laboratoarelor moderne, fiecare cercetător științific principal lucrează cu câțiva confrați de nivel postdoctoral, studenți din anii terminali și tehnicieni iar un vizitator nu poate să spună unde se termină un laborator și începe altul. În acest mediu interactiv cresc ideile științifice și camaraderia.”²⁶²

Același lucru este valabil și la școală. Au fost deja efectuate numeroase experimente, asupra beneficiilor colaborării în cadrul sistemului educațional. Într-un eseu intitulat, ”O poveste de succes în psihologia educațională: Teoria interdependenței sociale și învățarea cooperativă”, profesorii universității din Minnesota, David W. Johnson și Roger T. Johnson, argumentează teoria ”interdependenței sociale”. Cu cuvintele lor, ”Au fost efectuate mai mult de 1200 de studii, în ultimele 11 decade, asupra eforturilor cooperative, competitive și individualiste. Descoperirile rezultate din acestea, au validat, modificat, rafinat și extins teoria.”²⁶³

Autorii au continuat să detalieze descoperirile acestor studii. Cercetătorii au comparat eficacitatea învățatului cooperativ cu acela uzual, al învățatului individual. Rezultatele au fost fără echivoc. În termenii răspunderii individuale și a responsabilității personale, ei au concluzionat, ”Se afirmă că interdependența pozitivă care leagă împreună membrii unui grup, conduce la sentimente de responsabilitate față de (a) îndeplinirea părții de muncă atribuită și (b) ajutarea altor membri ai grupului, în munca lor. Mai mult, atunci când performanța unei persoane afectează rezultatele colaboratorilor, acea persoană se simte responsabilă pentru bunăstarea colaboratorilor, în aceeași măsură cu propria bunăstare. A nu corespunde propriilor așteptări este rău, dar a nu corespunde așteptărilor altora, este și mai rău.”²⁶⁴ Cu alte cuvinte, interdependența pozitivă îi transformă pe oamenii individualiști, în persoane iubitoare și colaborante, o tendință complet opusă aceleia curente de creștere a individualismului, până la punctul narcisismului.²⁶⁵

Johnson și Johnson fac distincție între interdependența pozitivă și negativă. Cea pozitivă presupune”… o corelație pozitivă care face parte din scopurile individuale propuse; indivizii percep că își pot realiza scopurile doar dacă și ceilalți indivizi cu care întrețin relații de colaborare, își ating scopurile lor.”²⁶⁶ Cea negativă înseamnă că ”indivizii percep că își pot atinge scopurile doar dacă indivizii cu care sunt legați prin relații de concurență, eșuează în îndeplinirea scopurilor lor.”²⁶⁷

Pentru a demonstra beneficiile colaborării, cercetătorii au evaluat realizările studenților care au colaborat, față de cele ale studenților care s-au aflat în competiție. Conform descoperirilor lor, ”În medie, o persoană care a colaborat s-a dovedit  că a realizat mai mult cu două treimi, decât o altă persoană care a activat într-o situație competitivă sau individualistă.”²⁶⁸

Ca să înțelegem semnificația acestei deviații peste medie, să luăm în considerație faptul că un student cu media 6, va sălta prin cooperare, până la o uluitoare medie 10. Cei doi Johnsoni au mai scris, ”Cooperarea, în comparație cu eforturile individuale, tinde să promoveze păstrarea relațiilor pe termen lung, o puternică motivație intrinsecă, speranța dobândirii succesului, o gândire mai creativă… și o atitudine mult mai pozitivă față de sarcini și școală.”²⁶⁹ În concluzie, nu doar copiii beneficiază de pe urma acestei atitudini prosociale, ci și întreaga societate.

La începutul anului 2012, am fost coautor, împreună cu profesorul de psihologie și gestalt-terapeutul, dr. Anatoly Ulianov, al cărții intitulate, Psihologia societății integrale. Cartea detaliază bazele EI, cu referințe specifice la societatea competitivă a zilelor noastre. Cartea sugerează, în esență, că, din moment ce competiția este inerentă naturii umane – așa cum am detaliat mai devreme în această carte, cu privire la aspirațiile nivelului vorbitor, pentru bogăție, putere și faimă – nu ar trebui să o inhibăm. În schimb, în loc să ne întrecem pentru poziția de rege (sau regină) a satului, putem întreține o atmosferă socială, care să sprijine competiția între persoanele care contribuie cel mai mult la bunăstarea altor oameni.

Ar trebui declarați căștigători, aceia care au făcut cel mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți. Într-un fel, aceasta este o competiție pentru a se alege cel care îi iubește cel mai mult pe ceilalți. În acest fel, imboldul natural al copiilor de a excela – și în special, de a excela față de ceilalți – nu este inhibat, permițându-le acestora să-și atingă potențialul maxim și, în același timp, să-l canalizeze în beneficiul întregii societăți și nu doar al lor, căci singurul mod de a câștiga acest tip de competiție este acela de a fi cel mai bun în a face bine. Astfel, competiția devine o unealtă pentru plantarea calității dăruirii în copii.

Pentru a întreține această atmosferă sănătoasă, relațiile dintre prieteni și cele dintre studenți și profesori, trebuie să oglindească aceste valori prosociale. Aceasta presupune anumite modificări ale stilului tradițional de predare. Educația integrală arată că provocarea zilelor noastre, în învățământ, nu este transmiterea de informații, ci, mai degrabă, insuflarea caracteristicilor care permit acumularea rapidă de informații, într-o manieră care să se potrivească, cel mai bine scopurilor diferite ale studenților.

Aceasta este o tranziție de la paradigma tradițională, care se datorează faptului că viața de astăzi este extrem de diferită de aceea din timpul Revoluției industriale, atunci când a fost conceput conceptul predării informațiilor, față în față. În Epoca informațiilor, datele se acumulează atât de rapid, încât experiențele trecute pot servi doar ca bază de studiu. Pentru a se pregăti pentru lumea adultă actuală, copiii de școală trebuie să învețe cum să învețe, mai mult decât să acumuleze informații.

Mai mult, datorită faptului că lumea de astăzi este interconectată și interdependentă, încă din fragedă pruncie, copiii trebuie să înțeleagă că doar interesul de sine nu îi va conduce la fericire. În plus, așa cum demonstrează Johnson și Johnson, respectul mutual și deschiderea față de ceilalți va crește șansele lor de a dobândi succesul și fericirea.

Copiii au nevoie să experimenteze interconectivitatea  lumii, în viața reală și nu  doar să audă, sau să vorbească despre asta. O cale practică prin care se poate deprinde acest lucru, este transformarea sălii de clasă într-un microcosmos, un mini-mediu, o familie în care toți se îngrijesc unii de ceilalți.

În acest scop, EI propune ca studenții și profesorii – sau ”educatorii”, așa cum îi numește EI – să stea în cercuri iar învățarea să aibă loc prin discuții deschise, asupra tuturor subiectelor. Cercurile îi plasează la același nivel pe educator și pe studenți, în așa fel încât educatorul să poată ghida, cu blândețe, discuția, spre învățare și, mai important, spre înțelegerea reciprocă, fără să fie autoritar sau dominator.

O altă chestiune importantă este curriculum-ul școlar. Acesta ar trebui să reflecte natura interconectată a lumii, consolidând integrarea subiectelor. În acest sens, disciplinele de studiu, cum ar fi matematica, fizica și biologia, nu vor fi predate separat, ci în context natural, ca un întreg, așa cum funcționează de fapt legile acestor trei discipline.

Integrarea ar trebui să fie inerentă studiului și este foarte probabil să vedem cum studenții aplică legile biologiei, la studiile lor umaniste. În fond, umanitatea a fost deja etichetată ca ”superorganism”, așa că a aplica legile biologiei la societatea omenească, pare a fi o evoluție naturală.

Este notabil, deasemenea, faptul că, de multe ori, în EI educatorii nu sunt profesori, ci foști studenți. Acest fapt crește coeziunea și camaraderia dintre studenții de diferite vârste, dezvoltă deprinderile verbale și pedagogice ale tinerilor educatori și conduc la o asimilare mai profundă a informației, de către tutori, fiind nevoiți să o predea altora.

Lucrul cel mai important însă, este acela că, atunci când tinerii predau și nu profesori adulți, problemele legate de disciplină dispar cu totul. Copiii mici îi respectă în mod natural, pe cei cu doi-trei ani mai mari decât ei, pe când față de educatorii adulți au sentimente de respingere. Ei caută să câștige aprobarea educatorilor lor și concurează pentru locul de cel mai bun student. Această aspirație, cuplată cu dorința deja menționată de a fi cel mai bun în a face bine, conduce la instaurarea unei atmosfere plăcută în școală, spre care copiii se vor bucura să se îndrepte dimineața și în care ei vor crește și vor deveni adulți încrezători și prosociali.

Corespunzător cu scopul EI, învățarea se va desfășura în grupuri, deoarece aceasta este forma cea mai avantajoasă de studiu, pentru creșterea adaptării sociale și pentru asimilarea informației, așa cum arată studiile lui Johnson și Johnson. Evaluarea unui student nu se va face pe baza capacității sale de memorare și de redare a cunoștințelor, pe baza unui test standardizat, ci va fi efectuată pentru întregul grup. Acest lucru va crește și mai mult sentimentul responsabilității grupului și garanția reciprocă dintre studenți.

Atât profesorii cât și educatorii vor trimite în mod regulat, rapoarte părinților și administratorilor școlii, cu privire la progresul social și educațional al copiilor. Deoarece profesorii vor fi mult mai apropiați de studenți decât o permit metodele actuale, ei își vor da seama dacă apare o problemă cu un copil, mai înainte ca aceasta să se deterioreze, devenind o criză majoră.

O dată pe săptămână, studenții ar trebui să părăsească școala, să facă ieșiri. Pentru a cunoaște lumea în care trăiesc, sistemul de educație trebuie să le pună la dispoziție informații la prima mână, despre instituțiile care le influențează viețile, despre autoritățile guvernante și despre istoria și natura locului în care trăiesc. Asemenea ieșiri ar trebui să includă muzee, plimbări în parcuri, vizite în comunitățile agricole apropiate, tururi în fabrici, spitale și instituțiile guvernamentale, poliție, etc.

Fiecare astfel de excursie trebuie să fie pregătită, prin informarea studenților despre locul pe care urmează să-l viziteze, rolul și contribuția acestuia în societate, posibilele alternative ale acestuia, precum și originile acestui loc sau instituții.

De exemplu, înainte de o ieșire la o secție de poliție, studenții vor face cercetări despre activitatea de poliție, pe internet, dacă este posibil obținând informații chiar despre secția pe care urmează să o viziteze. Ei vor învăța cum a ajuns poliția să acționeze în modul în care o face acum, care este locul ei, în cadrul vieții noastre sociale și ar putea imagina alternative la poliția clasică.

În acest fel, copiii învață despre lumea în care trăiesc, își dezvoltă gândirea creativă pentru a crea un viitor dezirabil, a practica munca în echipă și a-și îmbunătăți abilitățile de învățare. După ieșire, discuțiile vor permite studenților să-și împărtășească observațiile, să tragă concluzii, să facă sugestii și să-și compare descoperirile cu percepția pe care o aveau despre topicul discutat, mai înainte de vizită.

Sunt multe încă de spus despre școlile EI, cum ar fi relațiile dintre părinți-școală-copii, abordarea temei pentru acasă, orele recomandate de școală, sărbători, politicile cu privire la pedepse, etc.. Dezvoltarea în continuare a acestui topic depășește scopul acestei cărți, dar ar trebui să fie clară ideea de bază a EI: copiii trebuie să învețe într-un mediu interconectat, să experimenteze direct beneficiile și plăcerea asociată de traiul într-un asemenea mediu.

 

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 10 Viaţa într-o lume integrată

Cheia unității

Oamenii trebuie să cultive câteva reguli de bază, pentru a constitui o societate mai unită, ai cărei membri sunt responsabili, unii pentru ceilalți.

1) Hrana și celelalte necesități: În primul rând, oamenii trebuie să aibă asigurată hrana. Fără încrederea că își pot hrăni copiii și pe ei înșiși, oamenii nu vor simți că sunt părți integrante ale societății, pentru că se vor lupta constant pentru hrană (chiar dacă nu fizic, ci mental).

În plus, este absolut necesar ca oamenii să aibă suficientă siguranță în ceea ce privește serviciile medicale, locuința, îmbrăcămintea și educația. Toate acestea depind de standardul mediu de viață din fiecare localitate, dar baza subzistenței trebuie asigurată pentru toți, la un nivel care să respecte demnitatea umană și calitatea de membri ai societății.

În schimbul garantării subzistenței, toți membrii societății vor parcurge o formă de instruire, care îi va ajuta să înțeleagă natura interconectată și interdependentă a lumii noastre – motivul pentru care primesc cu toții, aceste servicii. Ei vor învăța că existența într-o societate care le asigură bunăstarea presupune și anumite îndatoriri, legate de atitudinea oamenilor față de semenii lor, dar și de contribuția lor sub formă de timp sau de servicii dedicate binelui comun.

De exemplu, siguranța faptului că toți copiii primesc o educație de bază, nu ar trebui să coste statul nici un leu. Ea ar putea fi făcută cu ajutorul profesorilor aflați în șomaj, care să lucreze voluntar în schimbul subzistenței. Această măsură ar contribui în mod semnificativ, la coeziunea socială a comunității și, împreună cu ante-menționata instruire, vor fi percepute ca și contribuții la alcătuirea unei lumi mai bune, dând astfel oamenilor un stimulent pozitiv, pentru a munci în slujba comunității.

2) Instruirea: Am menționat deja instruirea care îi va ajuta pe oameni să înțeleagă natura interconectată și interdependentă a lumii noastre. Paradigma Educației sociale integrale sugerează că fiecare cetățean, chiar fiecare locuitor al unei țări, trebuie să ia parte la aceste cursuri.

Instruirea are două scopuri – unul social și unul economic. Scopul economic, care este mai mult un fel de beneficiu suplimentar, decât un scop în sine, este acela de a furniza oamenilor cunoștințele necesare traiului în perioadele în care veniturile sunt mici. Această parte a cursurilor va cuprinde o educație a consumului (finanțe personale), în așa fel încât oamenii să-și poată gospodări familiile într-o manieră economicoasă, viabilă, folosind resurse limitate.

Cealaltă parte a cursurilor, cea mai mare, va include subiecte legate de percepția sinelui ca parte a unui întreg mai mare, cu care împărtășește un scop comun. Această percepție este imperativă pentru coeziunea societății, fără ea am avea o societate în care fiecare om ar lupta pentru el însuși, ne-am mânca între noi.

Dezacordul în creștere dintre acest tip de societate și direcția spre unitate a realității zilelor noastre, va conduce, fără îndoială, la o mărire a presiunii deja excesive, asupra funcționării sociale a oamenilor, iar rezultatul va fi distrugerea societății. Dacă se va întâmpla asta, așa cum o dovedește istoria și cum am arătat în capitolele anterioare, evreii vor fi considerați principalii responsabili, cu consecințe previzibile.

Mai jos, voi descrie topicele care consider că ar trebui incluse în instruirea EI, pentru a introduce oamenii într-o viziune a lumii mai unită și deci, durabilă:

* Interconectivitatea în economie, cultură și societate, precum și ce presupune aceasta pentru fiecare dintre noi. Acest topic va detalia evoluția dorințelor și cum, la nivelul al patrulea, dorim să ne bucurăm de bogăție, putere și faimă, adică de plăceri egoiste și aceste dorințe ne impun să ne conectăm, chiar dacă în mod greșit, pentru a ne folosi unii de ceilalți.

* Interdependența – de ce am devenit interdependenți și cum ne afectează acest fapt relațiile personale, pe cele din societate și din politică. Acest topic ar trebui să continue explicația evoluției dorințelor, pentru a ne arăta din ce motiv dorința noastră de a-i exploata pe ceilalți ne face mai dependenți, unii de alții. Pe măsură ce aceste dorințe ne fac să ne angajăm în relații tot mai strânse, în timp ce nutrim intenții rău-intenționate față de alții, noi devenim tot mai interconectați și dependenți, pentru că vrem să ne folosim de ceilalți. Și totuși, suntem interdependenți în egală măsură, pentru că depindem de ceilalți pentru a ne satisface dorințele.

* Îmbunătățirea capacităților mentale, emoționale și sociale:

* Învățarea modului de adaptare la lipsa unui loc de muncă și la mijloacele financiare insuficiente rezultate, la stres și la depresie.

* Deprinderea mijloacelor de comunicare, cum ar fi cum să ascultăm, să ne exprimăm emoțiile și nevoile cu claritate, să ne respectăm și să interpretăm limbajul corpului. Scopul este acela de a atenua agresivitatea și a stabili o înțelegere mutuală mai bună.

* Rezolvarea conflictelor domestice într-o manieră non-violentă.

* Socializarea ca mijloc de învățare, dezvoltare personală, aplanarea tensiunilor și refacerea stimei de sine.

* Consumul de media: Așa cum am afirmat mai înainte, mass-media este mijlocul cel mai puternic prin care putem să ne dezvoltăm opiniile și valorile. Din acest motiv, consumul pe scară largă de media, poate reduce tendințele agresive, încuraja comportamentul pro-social și furniza informații esențiale pentru înțelegerea lumii și a locului nostru, în cadrul ei. Precizăm că termenul ”media”, nu reprezintă doar televiziunea și radioul, ci și internetul, presa scrisă și anumite forme ale culturii pop, cum ar fi filmele și muzica ușoară.

* Abilitățile legate de administrarea timpului: Învățarea folosirii timpului personal în scopul îmbogățirii personale, expansiunii cercului social, dobândirii de noi însușiri profesionale, sau îmbunătățirea celor vechi, întreținerea unor puternice legături de familie.

* Pregătirea educatorilor pentru viitoarele cursuri și instruiri.

Deasemenea, acolo unde este posibilă participarea fizică, instruirea se va desfășura cu ajutorul activităților sociale, simulărilor, a muncii în grup, jocurilor și prezentărilor multimedia. Învățarea nu se va desfășura în clasele tradiționale în format față în față, profesor-elev. În acest caz, profesorul și elevii vor sta în cerc și vor conversa ca egali, învățând astfel prin îmbogățire mutuală și împărtășirea cunoștințelor. Dacă nu este posibilă participarea fizică, structura educațională va fi interactivă, cu exemple și activități dedicate în primul rând învățării interactive sau e-learning.

Rezultatul unei asemenea instruiri ar trebui să fie dublu: 1) înțelegerea modului în care se poate organiza viața personală în contextul mediului volatil social actual, precum și al instabilității economice; 2) înțelegerea legii naturale care galvanizează această desfășurare, a faptului că această lege este inexorabilă și de neclintit, la fel ca gravitația, că trebuie să ne însușim noi mijloace de adaptare, pentru binele nostru.

Deși trebuie cu toții, să știm cum să ne comportăm sub Legea interdependenței, care ne-a fost impusă de Legea dăruirii, de Creator, acest lucru nu înseamnă că fiecare om va trebui să studieze Cabala. Cei care doresc să studieze, o pot face, dar cei care nu simt dorința de a dobândi pe Creator, vor contribui la fel de mult la ”super-organismul umanității”, ca să folosim cuvintele lui Christakis și Fowler, pur și simplu trăim conform legilor garanției reciproce, fără să realizeze munca interioară a Creației.

Așa cum nu trebuie să fii un electrician calificat pentru a aprinde lumina în siguranță, tot astfel nu trebuie ca fiecare om să fie cabalist, sau ”expert în muncile Legii dăruirii”, ca să folosim o exprimare modernă, pentru a aplica în siguranță și cu succes, Legea dăruirii în viețile lor. În fond, această lege există pentru a face bine creaturilor Lui, așa cum am învățat din capitolul 2. De aceea, tot ceea ce trebuie să facem este să învățăm cum să folosim această lege în mod corect, tot astfel cum am învățat să folosim electricitatea, gravitația, magnetismul și orice altă lege sau forță naturală, în beneficiul nostru.

Acestea fiind spuse, la fel cum electricienii construiesc sisteme care pot fi folosite în siguranță de toată lumea, fără să fie nevoie de cunoștințe profesionale, cabaliștii vor trebui să construiască sistemele sociale și de studiu, care să inoculeze calitatea de dăruire în societate, așa încât fiecare om să poată folosi în mod benefic aceste sisteme, chiar și fără a cunoaște nimic despre Cabala.

3) Masa rotundă: Un mijloc de importanță capitală, care merită o menționare aparte, este formatul de masă rotundă în desfășurarea discuțiilor. În acest tip de discuții, toți participanții au un statut egal și reprezintă viziuni diferite și, de cele mai multe ori opuse, asupra subiectelor de maximă importanță pentru comunitate, oraș, regiune sau țară.

Scopul deliberării nu este nici de a reconcilia punctele de vedere și nici de a se ajunge la un compromis. Scopul este mai degrabă, acela de a găsi numitorul comun care să fie mai presus de conflicte și dispute. Rezultatul găsirii unui asemenea element este acela că subiectele discutate vor părea dintr-o dată lipsite de importanță, vor păli în comparație cu unitatea și căldura pe care participanții le vor simți, unii pentru ceilalți. Soluțiile ulterioare vor fi ușor de aflat, căci abordând conflictele persistente anterioare într-un spirit de bună-credință, datorită interesului comun abia descoperit.

Mai multe organizații și mișcări din Israel au implementat formatul de masă rotundă, în discuții. De exemplu, Arvut, mișcarea pentru responsabilitate reciprocă, a folosit de sute de ori acest mijloc de deliberare și, de fiecare dată, participanții înșiși au raportat un mare succes. Chestiuni care au rămas nerezolvate ani de zile au putut fi rezolvate în doar câteva ore, în această manieră.

Până acum în Israel această metodă a fost încercată în orașele mari, în sate și kibuțuri, în satele arabe și druze, aducând împreună aripa cea mai de dreapta a coloniștilor din Iudeea și Samaria, cu arabii din West Bank, în Knesset (parlamentul israelian) sau în mijlocul populațiilor care se zbat pentru supraviețuire, provenite din Etiopia și fosta Uniune Sovietică. Aceste evenimente s-au terminat cu un profund sens al unității și căldurii, în 100% din cazuri. Pentru detalii și înregistrări ale meselor rotunde, vizitați http://www.arvut.org/en/round-table.

Discuții în format de masă rotundă au avut loc în întreaga lume: New York și San Francisco (SUA), Toronto (Canada), Frankfurt și Nurnberg (Germania), Roma (Italia), Barcelona (Spania), St, Petersburg și Perm (Rusia), sunt doar câteva dintre numeroasele locuri unde acestea au fost implementate, toate bucurându-se de același succes răsunător, ca și în Israel.

În spiritul egalității, deliberările actuale implică și auditoriul, conform următoarei proceduri: la masa principală se adună un număr de indivizi provenind din medii și având interese diverse, de cele mai multe ori aflate în conflict. Participanții își exprimă părerile lor despre un subiect anume stabilit de gazda evenimentului.

Apoi audiența adresează întrebări participanților, la care unul sau mai mulți dintre ei, răspund. Există regula, care nu poate fi încălcată, că participanții nu reproșează nimic altora și nici nu îi întrerup pe aceștia. Este strict interzisă critica la adresa persoanei. În acest fel, invitații ascultă o varietate de opinii care nu se află în opoziție, ci se completează.

În continuare, publicul se împarte în mai multe mese rotunde și discută problemele ridicate de gazdă, în același fel și spirit demonstrat de participanții la masa rotundă principală. În sfârșit, mesele se unesc într-o adunare comună, fiecare grup,  prezentându-și concluziile și împărtășindu-și impresiile despre eveniment, în întregul său.

Recent, au fost încercate și discuții de tip masă rotundă în mediul online, acestea având deasemenea, un mare succes. Evident că fiecare loc își are mentalitatea sa proprie și fiecare vehicul – eveniment în direct, întâlnire online sau transmisiune televizată – își are propriile avantaje și dezavantaje. Prin urmare, nici un eveniment nu seamănă cu altul. Și totuși, spiritul de camaraderie și angajamentul față de garanția reciprocă care stau la baza fiecărei astfel de discuții, asigură succesul acestor deliberări unice. Deși vasta majoritate a societății este încă departe de a-și conduce viața conform conceptelor garanției reciproce, aceste discuții, așa cum demonstrează înregistrările video, reușesc să inducă un autentic sens al traiului în responsabilitate reciprocă.

 

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→