Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

GERMANIA NAZISTĂ:

OROARE, DINCOLO DE CUVINTE

Aşa cum am arătat mai devreme, în acest capitol, un alt exemplu notabil de asimilare şi respingere a evreilor, s-a petrecut în Germania, înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial. Consecinţele îngrozitoare ale faptelor care au avut loc în Germania, au fost discutate pe larg şi analizate, nemaifiind mare lucru de adăugat. Ceea ce dorim să subliniem însă, este repetarea acuzaţiilor aduse de inchiziţia spaniolă, care au dus în final, la expulzarea din Spania.

Aşa cum ne arată istoria, evreimea germană nu s-a bucurat de libertate şi de afinitatea cu ducatele şi oraşele lor gazdă, aşa cum au făcut-o evreii din Spania. În schimb, ei au umblat, timp de secole, din oraş în oraş, au locuit acolo unde li s-a permis, întotdeauna suportând restricţii aspre şi discriminare, uneori suferind chiar persecuţii, expulzări şi chiar masacre, ca în timpul cruciadelor.

Şi totuşi, începând cu secolul al 16-lea, o dată cu Renaşterea, evreimea germană s-a bucurat de o relativă linişte. Deşi nu au primit un statut egal sau cetăţenie, în nici unul dintre oraşele sau ducatele lor gazdă, li s-a permis să-şi organizeze vieţile relativ neîntrerupt, dar separat de restul societăţii germane.

”În spatele zidurilor ghetoului lor”, scrie Sol Scharfstein, în Să înţelegem istoria evreilor: De la Renaştere, până în secolul 21, ”urmându-şi propriile tradiţii şi stil de viaţă, evreii au înfruntat furtunile din secolele următoare, luptele dintre creştini, dintre biserică şi prinţi, precum şi războaiele şi revoluţiile declanşate de noile condiţii şi de noile idei.

”… (Papa) Paul al IV-lea a afirmat că este o nebunie din partea creştinilor, să fie prieteni cu un popor care nu l-a acceptat pe Cristos, ca salvator al lor. Într-o bulă papală, el a decretat că evreii care trăiesc în zonele controlate de către biserică, trebuie să fie închişi în ghetouri. Li se va permite să părăsească ghetoul doar ziua, pentru a munci, dar li se va interzice să-l părăsească în oricare alt moment. Porţile ghetoului trebuiau să fie închise noaptea şi de sărbătorile creştine”, în plus, porţile erau ”păzite de paznici ne-evrei, care controlau intrările şi ieşirile celor închişi înăuntru.”¹⁹²

Contrar însă, credinţei populare, iniţial ghetourile evreieşti nu erau obligatorii. Acestea au devenit obligatorii mai târziu, după ce evreii se concentraseră deja, în anumite zone. Renumitul istoric, Salo Wittmayer Baron, a scris că ”Evreii aveau mai puţine îndatoriri şi mai multe drepturi, decât majoritatea populaţiei. … Ei se puteau muta liber, dintr-un loc, într-altul, se puteau căsători cu oricine ar fi dorit, aveau propriile lor tribunale şi erau judecaţi conform propriilor lor legi. Chiar şi în cazurile mixte, în care erau implicaţi şi ne-evrei, nu tribunalul local, ci un judecător special numit de către rege în acest scop, sau un înalt oficial, era cel care avea dreptul de a judeca.”¹⁹³

Câteva pagini mai departe, prof. Wittmayer Baron spune, ”… Comunitatea evreiască s-a bucurat de o totală autonomie internă. Complexă, izolată, într-un anume sens chiar străină, ea a fost lăsată mult mai drastic neasistată de către stat, decât majoritatea corporaţiilor. Astfel, comunitatea evreiască din zilele pre-revoluţionare, avea mai multă autoritate asupra membrilor săi, decât statul federal modern şi autorităţile municipale, luate la un loc (relevant la anul publicării, 1928). Educaţia, administrarea justiţiei între evrei, taxarea în scopuri comunitare şi de stat, sănătatea, pieţele şi ordinea publică, toate se găseau sub jurisdicţia comunităţii-corporaţie, în plus, comunitatea evreiască era sursa unei munci sociale de o calitate, in general, superioară aceleia din afara evreimii.

”… O fază a acestei existenţe corporatiste, privită în general, de către evreimea emancipată, ca fiind un rău absolut, a fost ghetoul. Dar nu trebuie uitat faptul că ghetoul s-a format voluntar, ca rezultat al auto-guvernării evreieşti şi doar într-o dezvoltare ulterioară a intervenit legea publică, care i-a obligat pe toţi evreii să trăiască într-un district delimitat.”¹⁹⁴

Astfel, bazându-se unii pe ceilalţi pentru a supravieţui, evreii au devenit mai apropiaţi, şi-au cultivat propria lor literatură şi au trăit modest şi pios. Observăm din nou, că atunci când evreii stau împreună, ei scapă nevătămaţi. Şi din nou, vedem că, atunci când coeziunea şi unitatea nu constituie alegerea evreilor în viaţă, circumstanţele le impun din afară. Chiar şi impusă în mod coercitiv, întotdeauna unitatea este aceea care îi menţine în siguranţă.

Şi totuşi, în ciuda siguranţei aduse de unitate şi a faptului că evreii sunt, aşa cum a remarcat prof. Grant, ”inasimilabili”, de îndată ce uşile se deschid şi li se permite să plece, evreii încep să se amestece cu ceilalţi, în aceeaşi manieră care le-a adus nenorocirea în Spania – asimilarea culturală şi, mai rău, asimilarea religioasă. S-ar părea că uităm mereu, cuvintele înţelepţilor noştri, care ne repetă fără răgaz, ”Când ei (Israelul) sunt ca un om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid fortificat împotriva forţelor răului”.¹⁹⁵ Într-adevăr, aşa cum am arătat pe parcursul acestei cărţi, neglijarea unităţii este cauza ruinării Templului şi a dispersării poporului din ţara sa, practic a tuturor nenorocirilor care au lovit evreimea, până astăzi.

Pe măsură ce emanciparea evreilor germani a progresat şi li s-a permis intrarea în societatea creştină germană, ei au început treptat, să se înstrăineze de rădăcinile lor spirituale. Către sfârşitul secolului al 18-lea, ei erau atât de dornici să fie admişi în societatea creştină, încât ar fi fost capabili să facă absolut orice, pentru a fi acceptaţi. Astfel, în conformitate cu profesorul de cultură şi istorie evreiască, Steven J. Zipperstein, de la Universitatea Stanford şi cu Jonathan Frankel de la Universitatea Evreiască din Ierusalim, în 1799, la doar câţiva ani după începutul emancipării evreieşti, David Friedlander, unul dintre cei mai proeminenţi lideri ai comunităţii evreieşti, a mers atât de departe încât a sugerat ca evreii berlinezi să fie creştinaţi în masă.¹⁹⁶

Dar chiar fără convertire, evreii germani erau dornici să abandoneze absolut tot ceea ce străbunii lor socoteau a fi sacru. ”Pentru a dovedi absoluta loialitate a evreilor faţă de ţară şi stat”, scriu Zipperstein şi Frankel în cartea lor, ”(evreii) erau gata să îndepărteze din cărţile lor de rugăciuni orice referinţă la speranţa veşnică de întoarcere în ţara natală antică, în Palestina şi să interpreteze dispersarea evreilor în toată lumea, nu ca pe un Exil, ci ca pe o valoare pozitivă, aceasta fiind calea prin care evreii pot purta mesajul eticii monoteiste, către întreaga umanitate, ca pe o misiune divină impusă. Astfel, mişcarea Reformistă a făcut posibil să se afirme că evreii constituiau o comunitate strict religioasă, lipsită de orice atribute naţionale, că erau germani (sau polonezi, sau francezi, după caz) cu ”convingeri mozaice”. În acest mod, iudaismul a devenit simbolul unei disponibilităţi de a da credinţe vechi de când lumea, la schimb, în acest caz, cu egalitate şi acceptare socială.”¹⁹⁷

Abandonarea legăturii cu Zionul, ţara Israelului şi a dorinţei pentru Creator – Legea dăruirii – simbolizează, mai mult decât orice altceva, gradul de alienare al evreilor germani, faţă de moştenirea lor. Aşa cum am văzut de atâtea ori şi cum am învăţat din poveţele învăţaţilor noştri, de-a lungul istoriei, atunci când evreii îşi abandonează rolul de bună-voie, ei sunt forţaţi să şi-l reia, de către aceleaşi naţiuni în care se străduiesc să se amestece.

Din păcate, evreii germani nu cunoşteau acest lucru. Ei erau în exil, alungaţi departe de calitatea de dăruire şi ignoranţi vizavi de sarcina lor. În minutul în care şi-au schimbat coeziunea, pe acceptarea de către societate, ei nu şi-au dat seama de greşeală, dar şi-au pus viitorul lor şi pe cel al copiilor lor în calea răului. Chiar dacă nimeni nu ar fi putut prezice magnitudinea ororii care urma să se abată asupra lor, calea către aceasta a fost pavată şi comportamentul lor ulterior a continuat să o consolideze.

Începând cu 1780 şi până în 1869, în ciuda anumitor reculuri, a avut loc avansarea treptată a evreilor, pe calea emancipării. În final, ”Legea egalităţii a fost aprobată de Parlamentul Confederaţiei Nord-Germanice, în 3 iulie 1869. O dată cu extinderea acestei legi asupra tuturor statelor aparţinând de Imperiul German, lupta evreilor germani pentru emancipare, a cunoscut succesul.”¹⁹⁸

Dar preţul acestui succes a fost abandonul complet al tuturor lucrurilor care i-au menţinut uniţi pe evrei. Conform lui Werner Eugen Mosse, Profesor Emeritus de istorie europeană la Universitatea East Anglia, ”În 1843 a fost înfiinţată, în Frankfurt, prima societate reformată radicală – care respingea circumcizia şi milita pentru mutarea şabatului evreiesc, duminica. …În următoarele două-trei decade, mişcarea de reformă religioasă va restructura serviciul religios în comunităţile cele mai numeroase şi se va dezvolta, devenind mişcarea religioasă liberală, care a dominat evreimea secolului al douăzecilea.

”… Presiunea în sensul integrării sociale în societatea generală, a dus la abandonarea practicilor pe care ei le percepeau ca fiind bariere în calea interacţionării sociale (de ex. legile alimentare), în acelasi timp, nevoia de a deveni competitivi din punct de vedere economic, i-a silit pe mulţi dintre ei sa facă afaceri sâmbăta, în şabatul evreiesc. În plus, mulţi evrei asimilaţi au fost lăsaţi în afara serviciului tradiţional evreiesc, din considerente estetice.”¹⁹⁹

”Un alt aspect al Reformei, legat îndeaproape de educaţie,” continuă prof. Eugen Mosse, ”a fost noua ceremonie de confirmare. Această ceremonie, bazată pe modelul creştin, a avut drept scop suplimentarea (sau mai rar, înlocuirea) bar miţva-ului tradiţional. Atât fetele cât şi băieţii, la terminarea şcolii religioase, susţineau un examen oral public, asupra bazelor religiei evreieşti, apoi erau binecuvântaţi de către rabin şi introduşi în mod formal, în iudaism.”²⁰⁰

Astfel, aşa cum s-au petrecut lucrurile în Spania, în urmă cu patru secole, evreii reformaţi au devenit de fapt, ”conversos aşkenazi”. Aşa cum afirmă Donald L. Niewyk, Profesor Emeritus de istorie la SMU, ”Vasta majoritate a evreilor erau dedicaţi cu pasiune, bunăstării singurei lor Patrii, Germania.”²⁰¹

Şi, la fel ca în Spania, când apele au început să curgă împotriva evreilor iar anti-semitismul a început să crească în Republica de la Weimar, evreii au fost naiv de surzi la alarmele zgomotoase. ”Nu au fost puţini aceia care au văzut în anti-semitism ceva pozitiv, considerând că este singurul capabil să-i împiedice pe evrei să se amestece treptat cu restul societăţii, dispărând astfel definitiv, ca grup religios distinct”, povesteşte prof. Niewyk.²⁰² Fără a realiza că a permite naţiunilor să ne menţină uniţi, în loc să o facem singuri, are consecinţe inimaginabile, Dr. Kurt Fleischer, liderul Liberalilor din Adunarea Comunităţii Evreieşti din Berlin, a afirmat în 1929 că ”Anti-semitismul este biciul pe care Domnul ni l-a trimis, pentru a ne aduce împreună şi a ne suda împreună.”²⁰³ Aceste cuvinte dovedesc adevărul celor rostite de prof. Cohn-Sherbok şi redate anterior: ”Paradoxul vieţii evreieşti este acela că… fără anti-semitism, am putea fi condamnaţi la dispariţie”.²⁰⁴ Şi într-adevăr, cât de tragic de multă dreptate au cu toţii!

Aşa cum s-a dovedit, chiar şi Hitler credea în faptul că Domnul îi folosea pe nazişti pentru a-Şi face munca. În Mein Kampf, el a scris ceva asemănător cu declaraţia reginei Izabela a Spaniei, despre Domnul care îi pedepseşte pe evrei, prin rege: ”Eterna Natură se răzbună inexorabil pe cei care îi încalcă poruncile. Prin urmare, astăzi cred că acţionez în concordanţă cu voinţa Celui Atotputernic: apărându-mă împotriva evreilor, eu lupt în slujba Domnului.”²⁰⁵

Deoarece Creatorul reprezintă calitatea de dragoste şi de dăruire, ieşirea evreilor din ghetouri a evidentiat exilul acestora, din această calitate. În consecinţă, în loc să aducă  solidaritatea şi responsabilitatea reciprocă în sânul societăţilor lor gazde, ei împrăştiau egoismul, care ruinează orice societate, din această cauză fiind întâmpinaţi cu intoleranţă şi repulsie, imediat după ce au fost acceptaţi. Filozoful şi antropologul german Ludwig Feuerbach, a făcut următoarea legătură între evrei şi egoism: ”Evreii şi-au menţinut particularitatea lor, până în ziua de astăzi. Principiul lor, Dumnezeul lor, este cel mai practic principiu din lume – şi anume egoismul. Încă şi mai mult, egoismul sub formă de religie. Egoismul este acel Dumnezeu care nu le permite servitorilor săi să atingă ruşinea. Egoismul este în esenţă monoteist, căci are ca scop final doar un singur eu, doar ego-ul.”²⁰⁶

Într-adevăr, cine ar întâmpina cu bunăvoinţă o asemenea ameninţare, în societate? Tocmai acest egoism este cel care le face pe naţiunile în care trăim să reconsidere şi ulterior, să regrete că ne-au acceptat, respingându-ne pe faţă.

Singurul lucru care i-a făcut unici şi puternici pe evrei în antichitate, a fost unitatea lor, altruismul lor şi, aşa cum am mai arătat, acesta a fost singurul lucru pe care Abraham şi Moise au dorit să-l dăruiască lumii. La început, naţiunile ne-au primit cu braţele deschise, în mijlocul lor, sperând în subconştient că vom împărtăşi cu ei această calitate. Dar, după ce au descoperit că le oferim exact opusul, bucuria lor s-a transformat în deziluzie şi mânie. Atâta timp cât vom continua să dezamăgim naţiunile, vom continua să primim acelaşi tratament şi tendinţa ne arată că mijloacele prin care îşi vor arăta dezamăgirea vor deveni şi mai aspre.

192 – Sol Scharfstein, Understanding Jewish History: From Renaissance to the 21st Century (Printed in Hong Kong, Ktav Publishing *House, 1997), 163-164.

193 – Salo W. Baron, “Ghetto and Emancipation: Shall We Revise the Traditional Views?” in: The Menorah Treasury: Harvest of Half a Century (Philadelphia: Jewish Publication Society of America, 1964), 52.

194 – Salo W. Baron, “Ghetto and Emancipation: Shall We Revise the Traditional Views?” in: The Menorah Treasury: Harvest of Half a Century, 54-55.

195 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [A Name Out of Samuel], VaYakhel [And Moses Assembled], TAR’AV (1916)

196 – Assimilation and Community: The Jews in Nineteenth-Century Europe, Ed: Jonathan Frankel, Steven J. Zipperstein (UK, Cambridge University Press, 1992), 8.

197 – Assimilation and Community: The Jews in Nineteenth-Century Europe, Ed: J. Frankel, S.J. Zipperstein, 12.

198 – “Emancipation,” Jewish Virtual Library, url: http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/judaica/ejud_0002_0006_0_05916.html

199 – Werner Eugen Mosse, Revolution and Evolution: 1848 in German-Jewish History(Germany, J.C.B. Mohr (Paul Siebeck) Tubingen, 1981), 255-256.

200 – Eugen Mosse, Revolution and Evolution: 1848 in German-Jewish History, 260.

201 – Donald L. Niewyk, The Jews in Weimar Germany (New Jersey, Transactions Publishers, New Brunswick, 2001), 95.

202 – Niewyk, The Jews in Weimar Germany, 84.

203 – ibid.

194 – Cohn-Sherbok, The Paradox of Anti-Semitism, XIV (Preface).

205 – Adolf Hitler, Mein Kampf (US, Noontide Press, 2003), 51.

206 – Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity, trans. Marian Evans (London, John Chapman, 1843), 113.

 

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

SPANIA, TRAGICA POVESTE DE DRAGOSTE

Josephus Flavius a consemnat căldura cu care au fost întâmpinaţi expatriaţii din Iudeea, în Siria şi Antiohia, după ce au fost expulzaţi de către romani. Evreii au fost ”extrem de amestecaţi”, a scris el şi au trăit ”în cea mai deplină linişte”.¹⁷⁶ El a mai scris şi despre modul în care împăratul roman Titus Flavius, ”i-a alungat pe toţi din Siria”¹⁷⁷, în lucrarea Antichitatea evreilor, el l-a citat pe geograful grec Strabo care ar fi afirmat, ”Acest popor şi-a croit drumul spre fiecare oraş şi nu este uşor de găsit măcar un loc, în lumea locuibilă, care să nu fi primit această naţiune şi în care să nu se fi făcut simţită puterea ei.”¹⁷⁸

Maniera oscilantă în care evreii sunt la început, bine primiţi apoi respinşi, apoi iar bine primiţi şi din nou respinşi, dacă nu chiar, distruşi cu totul, s-a repetat de numeroase ori, încă de la distrugerea primului Templu.¹⁷⁹ Aşa cum am subliniat mai înainte, evreii  exilaţi ai primului Templu, care au ales să se împrăştie dincolo de Babilon, după ce le-a fost acordată libertatea, au reuşit să fie asimilaţi, până într-atât încât au dispărut cu totul. Cu toate acestea, majoritatea evreilor care au fost exilaţi după ruinarea celui de-al doilea Templu, sunt recunoscuţi ca fiind evrei, cel puţin datorită moştenirii genetice, dacă nu şi datorită unui anumit nivel de practică.

Au existat multe tentative de a-i converti pe evrei la islam sau creştinism şi ei înşişi au dorit, de multe ori, acest lucru, acţionând activ în sensul convertirii. În cea mai mare parte însă, toate aceste încercări au eşuat sau au avut doar un succes marginal.

Profesorul şi cercetătorul istoriei evreieşti de la Universitatea din Wisconsin, Norman Roth, detaliază atât încercările în masă ale evreilor de a se converti, precum şi consecinţele tragice rezultate din aceste încercări. În Evreii, vizigoţii şi musulmanii în Spania medievală: cooperare şi conflict, el scrie, ”În secolele al paisprezecelea şi al cincisprezecelea, mii de evrei s-au convertit, în cea mai mare parte din voinţa lor proprie şi nu fiind constrânşi, la creştinism. Rolul acestor conversos (evrei convertiţi la creştinism) în societate, a condus la apariţia unei ostilităţi înverşunate la adresa acestora, în secolul al cincisprezecelea ducând chiar la război. Pentru prima dată în istorie anti-semitismul rasial a ieşit la iveală pe scară largă, fiind emis edictul referitor la limpieza de sangre (puritatea sângelui), care face distincţie între creştinii ”puri” şi cei care au strămoşi musulmani sau evrei. În final, a intervenit Inchiziţia, pe fondul acuzaţiilor false despre ”nesinceritatea” acelor conversos, mulţi dintre aceştia fiind arşi. Nimic din toate acestea însă, nu au avut legătură cu evreii, care în majoritatea lor, şi-au continuat vieţile şi relaţiile normale cu creştinii, la fel ca mai înainte.”¹⁸⁰

În realitate, acolo unde evreii şi-au păstrat credinţa, ei nu au avut de suferit şi chiar au întreţinut o legătură specială cu gazdele lor spaniole. conform lui Roth, ”Natura relaţiei lor (dintre evrei şi creştini) era atât de neobişnuită, chiar unică am putea spune, încât, pentru a o descrie, s-a folosit un termen special, în limba spaniolă, care nu are un corespondent precis în alte limbi, convivencia (însemnând ”a trăi împreună în alianţă”). Adevărata profunzime a convivenciei din Spania creştină medievală nu a fost încă revelată”.¹⁸¹

Studiul lui Roth accentuează faptul că, atâta timp cât evreii au rămas loiali moştenirii lor şi nu au încercat să se asimileze în alte culturi, ei au fost bine-veniţi, sau cel puţin, au fost lăsaţi în pace. Specific Spaniei a fost faptul că, în anumite momente, căldura şi intensitatea relaţiilor au semănat cu o adevărată poveste de dragoste, presărată cu toate încercările şi necazurile pe care marea dragoste le pune la cale. Cu toate acestea, când evreii au încercat să se amestece cu celelalte naţiuni şi să devină aidoma lor, aceste naţiuni i-au respins şi i-au obligat să se întoarcă la iudaism sau să se convertească, dar într-un mod peiorativ şi coercitiv.

Jane S. Gerber, expert în istorie sefardică din cadrul Universităţii din New York, detaliază pe larg, gradul în care evreii spanioli şi conversos s-au imersat în viaţa seculară şi culturală a Spaniei (sublinierile aparţin editorului). ”Adânc înrădăcinaţi în peninsula Iberică, încă din zorii dispersării lor”, scrie Gerber, ”aceşti evrei au nutrit o dragoste fierbinte pentru Spania şi au simţit o loialitate profundă faţă de limba, regiunile şi tradiţiile ei (…) De fapt, Spania a fost considerată un al doilea Ierusalim.

”Când decretul de expulzare al regelui Ferdinand şi reginei Izabela a fost  promulgat în data de 31 martie (1942), ordonând celor 300000 de evrei din Spania să părăsească ţara în urmatoarele patru luni, sefarzii au reacţionat cu neîncredere şi surprindere. Ei au considerat cu siguranţă, că importanţa de care se bucurau, în toate domeniile vieţii, oamenii din comunitatea lor, logevitatea acestor comunităţi (…) precum şi prezenţa atâtor evrei şi creştini cu ascendenţă evreiască (conversos) în cercurile cele mai înalte ale curţii, municipalităţilor şi chiar ale bisericii catolice, le vor putea asigura protecţie şi vor împiedica aplicarea acestui decret.

”Evreii spanioli se mândreau în mod special cu lungul lor şir de poeţi, ale căror … cântece continuau să fie recitate. Filozofii lor aveau influenţă chiar şi printre învăţaţii vestici, gramaticienii lor inovativi şi-au câştigat un loc veşnic, de pionieri ai limbii ebraice, de asemenea matematicienii, oamenii de ştiinţă şi nenumăraţii medici şi-au câştigat aprecierea. Ingeniozitatea şi serviciile publice aduse de diplomaţii sefarzi, au umplut analele multor regate musulmane. De fapt, ei nu doar că au locuit în Spania; ei au coexistat umăr lângă umăr, cu musulmanii şi cu creştinii, luând extrem de în serios noţiunea de trai în comun (la convivencia).

”Experienţa sefarzilor a dezvoltat chestiunea aculturaţiei şi a asimilării, aşa cum nici o altă comunitate evreiască nu a mai făcut-o. Timp de mai multe secole, civilizaţia evreiască a împrumutat fără restricţii din cultura musulmană înconjurătoare…. Când persecuţiile i-au copleşit pe sefarzi, în 1391 şi li s-a oferit alternativa de a se converti, sau de a muri, numărul converţilor a fost copleşitor mai mare decât acela al martirilor. Această noutate însăşi, a convertirii în masă, unică în experienţa evreiască, i-a făcut pe învăţaţi să caute cauza acestui fenomen în gradul înalt de aculturaţie atins de sefarzi”.¹⁸²

Şi totuşi, nu aculturaţia a fost aceea care i-a făcut pe spanioli să se întoarcă împotriva evreilor, ci faptul că evreii şi-au abandonat coeziunea socială şi garanţia reciprocă, trăsături care le-au câştigat (în cea mai mare parte) stima inconştientă a naţiunilor gazdă. ”Comentatorii medievali”, continuă Gerber, ”erau ataşati în mod special, de ideea de a blama aculturaţia evreiască, pentru distrugerea disciplinei comunitare şi unii dintre cei mai mari istorici evrei moderni, cum ar fi Iţac Baer, au citat în plus, impactul coroziv al filozofiei lui Averroes şi cinismul clasei de evrei asimilaţi, de pe lângă curte. Dar, în valul de convertiri în masă şi de conflicte accentuale din comunitate, nu au sucombat în faţa persecuţiilor doar filozofii”.¹⁸³ De fapt, întreaga comunitate a avut de suferit.

Astfel, conştienţi sau nu, evreii au suferit şi au fost în final, alungaţi din Spania, pentru că au fost prea dezbinaţi, uitând de puterea şi beneficiile pe care le poate aduce unitatea şi despre care ne-au învăţat străbunii noştri, timp de generaţii. Cartea Zoharului a scris despre panaceul unităţii: ”Pentru că sunt de o singură inimă şi raţiune …ei nu vor da greş în a face ceea ce îşi propun şi nimeni nu îi poate opri.”¹⁸⁴

Dar, Cartea Zoharului, care a ieşit la lumină în Spania, cu doar câteva secole înaintea expulzării, nu i-a putut salva pe evrei. Ei erau, pur şi simplu, prea asimilaţi din punct de vedere spiritual şi cultural, pentru a se uni şi a-şi îndeplini rolul care le este destinat, de a fi o lumină pentru naţiuni. Şi, din moment ce nu şi-au ajustat cursul vieţii prin propria lor voinţă, Legea naturală a dăruirii, Creatorul, a făcut-o prin mediul care îi înconjura, prin creştinii spanioli, cei pe care îi admirau evreii.

Clasicistul şi autorul englez Michael Grant, profesor la Universitatea Cambridge, a notat inabilitatea evreilor de a se amesteca printre ceilalţi: ”Evreii s-au dovedit ca nu sunt doar neasimilaţi, ci chiar inasimilabili. … Acest fapt explică unul dintre momentele de cotitură ale istoriei greceşti, prin influenţa covârşitoare exercitată de către religia lor, de-a lungul anilor, care nu doar că a supravieţuit intactă, dar, ulterior, a dat naştere creştinismului.”¹⁸⁵

Thomas Newton, un episcop din secolul al 18-lea, a scris despre evrei: ”Protejarea evreilor este cu adevărat, unul dintre cele mai semnificative şi mai strălucite acte ale Providenţei divine…şi ce oare i-ar fi putut apăra într-o asemenea manieră, aşa cum nici o altă naţiune de pe pământ nu a mai fost apărată, dacă nu o putere supra-naturală. Providenţa Domnului nu este mai puţin remarcabilă nici în ceea ce priveşte distrugerea duşmanilor lor… Vedem cum imperii măreţe, care la rândul lor au supus şi oprimat poporul Domnului, au ajuns, toate, în ruină… Acesta fiind sfârşitul fatal al duşmanilor şi opresorilor evreilor, fie ca el să constituie un avertisment la adresa tuturor acelora care, oricând şi oriunde, se vor ridica cu strigăte şi persecuţii, împotriva lor.”¹⁸⁶

Naţiunile resping încercările evreilor de a fi asemenea lor, deoarece, aşa cum am menţionat în capitolul 4, evreii reprezintă în lumea noastră, acea parte a sufletului lui Adam care a realizat unitatea inimilor, conectându-se astfel cu Creatorul şi deoarece rolul lor spiritual este acela de a răspândi această unitate şi conexiunea rezultată, în celelalte naţiuni. Nu avem aici o alegere liberă, ci este vorba despre un comportament compulsiv, care le este impus de chiar gândul Creaţiei. Cei care îndeplinesc aceste nenorociri, înţeleg foarte rar ceea ce se află în spatele tuturor acestor lucruri, dar nu ezită să le execute.

Un incident remarcabil, care reprezintă înţelegerea de către faptuitorii de rău, a gândului Creaţiei, a avut loc într-o noapte tragică, în anul 1492. În Evreul în lumea medievală: o colecţie de izvoare dintre anii 315-1791, învăţatul în istorie evreiască, Rabi Iacob Rader Marcus, detaliază evenimentele descoperite de el. ”Înţelegerea care le permitea (evreilor) să rămână în ţară (Spania), cu condiţia plăţii unei sume mari de bani, era aproape gata, când a fost împiedicată de intervenţia unui prelat, numit Stareţul de Santa Cruz. (Legenda spune că Torquemada, stareţul mănăstirii Santa Cruz, a tunat, cu crucifixul deasupra capului, către rege şi regină: ”Iuda Iscariotul şi-a vândut stăpânul pentru treizeci de bani de argint. Înălţimile voastre îl veţi vinde din nou, pentru treizeci de mii. Iată-l, luaţi-l şi vindeţi-l”)”¹⁸⁷ Ceea ce a urmat ilustrează faptul că, indiferent de ceea ce se petrece, evreii sunt obligaţi să fie ceea ce sunt şi să îndeplinească ceea ce au de făcut. ”Atunci regina a dat un răspuns reprezentanţilor evreimii, similar cu ceea ce a spus regele Solomon (Proverbe 21:1): ”Inima regelui se află în mâna Domnului, la fel ca râurile cu apă: El o răsuceşte acolo unde doreşte.” Ea a mai spus: ”Credeţi că toate acestea au venit peste voi, dinspre partea noastră? Domnul este Cel care a pus aceste lucruri în inima regelui.””¹⁸⁸

Adevărul este că evreii au fost alungaţi nu din cauză că nu mai constituiau o valoare economică pentru spanioli. Evreii fuseseră recunoscuţi, timp de secole, ca fiind un câştig economic. De fapt, atunci când au fost goniţi din Spania, mulţi dintre ei au fugit în Turcia, care i-a primit foarte bine, tocmai datorită contribuţiei lor la economia ţării care îi găzduia. Sultanul otoman, Baiazid al II-lea, a fost atât de încântat de expulzarea din Spania a evreilor şi de sosirea acestora în Turcia, încât se spune că ”ar fi mulţumit sarcastic lui Fedinand, pentru că i-a trimis pe câţiva dintre cei mai buni supuşi ai săi, sărăcindu-şi astfel propria ţară, pentru a o îmbogăţi pe a sa (a lui Baiazid).”¹⁸⁹ O altă sursă menţionează că ”atunci când regele Ferdinand, care i-a expulzat pe evrei din Spania, a fost menţionat în prezenţa sa (a lui Baiazid), acesta a spus: ”Cum îl poţi considera un conducător înţelept pe regele Ferdinand, care şi-a sărăcit propria ţară şi a îmbogăţit-o pe a noastră?””¹⁹⁰

Mereu şi mereu, descoperim că isteţimea şi priceperea noastră nu ne asigură favoarea unei naţiuni, ci, mai degrabă, unitatea noastră, căci aceasta este cea care proiectează lumina asupra lor, sau, altfel spus, plăcerea care le-a fost alocată lor, pentru a fi primită prin noi, încă din gândul Creaţiei. Cu cuvintele scriitorului şi gânditorului Rabi Hilel Țaitlin, ”Dacă Israelul este unicul şi adevăratul salvator al întregii lumi, atunci el trebuie să fie demn de această ispăşire. Israel trebuie să-şi ispăşească mai întâi propriul suflet…. Dar cum îşi va salva sufletul? … Oare naţiunea, care este în ruină, atât material cât şi spiritual, va deveni ea o naţiune alcătuită în întregime, din salvatori? … În acest scop, doresc să întemeiez, prin această carte, ”unitatea Israelului” …Dacă dorim să o îndeplinim, unificarea indivizilor se va face în scopul ascensiunii interne şi al invocării corecţiilor tuturor relelor naţiunii şi ale lumii.”¹⁹¹

În realitate, chiar dacă vom câştiga fiecare premiu Nobel, de azi până în ziua de Apoi, în ciuda tuturor beneficiilor aduse umanităţii de descoperirile noastre ştiinţifice, tot nu vom câştiga simpatie, ci doar aversiune. Putem noi dărui lumii, cei mai buni medici, cei mai iluştri economişti, cei mai mari oameni de ştiinţă şi cei mai inovativi antreprenori, dar până când nu vom produce lumina, puterea pe care o extragem prin unitate, naţiunile nu ne vor accepta în veci şi noi nu ne vom justifica niciodată, existenţa pe această planetă.

176 – William Whiston, Munca lui Flavius Josephus, 565.

177 – ibid.

178- Josephus Flavius, Antichități ale evreilor, XIV, 115.

179 – “Diaspora,” Enciclopedia evreilor, url: http://www.jewishencyclopedia.com/articles/5169-diaspora.

180 – Norman Roth, Jews, Visigoths, and Muslims in Medieval Spain: cooperare și conflict (The Netherlands, E.J. Brill, 1994), 2.

181 – ibid.

182- Jane S. Gerber, Evreii din Spania: O istorie a experienție seferadice (New York, Free Press; November 2, 1992), Kindle edition.

183 – ibid.

184- Rabbi Shimon Bar Yochai (Rashbi), Cartea Zohar (Cu comentariul Sulam [Scara] al lui Baal HaSulam, Noah, vol. 3, art. 385 (Jerusalem), 132.

185 – Michael Grant, de la Alexander la Cleopatra: Lumea Helenistică (New York: Charles Scribner & Sons, 1982), 75.

186 – Quoted in The Treasury of Religious and Spiritual Quotations (US, Readers Digest, January 1, 1994), 280.

187 – Jacob Rader Marcus, Evreii în lumea medievală: cartea sursă: 315-1791, (US: Hebrew Union College Press, 1999), 60-61.

188 – ibid.

189 – Dr. Erwin W Lutzer cu Steve Miller, The Cross in the Shadow of the Crescent: An Informed Response to Islam’s War with Christianity (Harvest House Publishers, Oregon, 2013), 65.

190 – Israel Zinberg, Istoria literaturii evreilor: central de cultură evreiesc în imperiul otoman, Vol 5 (New York, Ktav Pub. House, 1974), 17 .

191 – Hillel Tzaitlin, Cartea celor puțini (Jerusalem, 1979), 5.

 

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

A fi evreu,

sau a nu fi evreu,

Aceasta este întrebarea!

Una dintre cele mai importante rugăciuni roastite de Iom Kipur (Ziua ispăşirii) este Maftir¹⁷¹ Iona, în timpul căreia este citită întreaga carte a lui Iona. Povestea profetului Iona simbolizează, mai mult decât orice altceva, ambivalenţa simţită de poporul nostru, vizavi de rolul său în lume.

Sa admitem totuşi, nu este o sarcină plăcută să fii eternul deprimat, care le strică tuturor cheful. Chiar şi în interiorul naţiunii noastre, rareori profeţii au avut o viaţă uşoară sau au fost trataţi cu gratitudine, pentru că ne-au salvat de calamităţi şi suferinţe. În ciuda tuturor acestor neajunsuri, profeţii şi-au îndeplinit întotdeauna sarcinile. Ei au fost siliţi să facă asta de teama cumplitelor chinuri care ar fi putut să se abată asupra rudelor lor inocente, în cazul în care ar fi rămas tăcuţi.

Iona şi-a dat toată silinţa să evite misiunea sa. El şi-a ascuns identitatea sa, de evreu şi s-a îmbarcat pe o corabie care naviga spre Tars, departe de Ninive, acolo unde i-a spus Creatorul să profeţească. Dar, aşa cum bine ştim, Creatorul l-a găsit pe corabie, marinarii au descoperit adevărata sa identitate şi l-au aruncat peste bord, ajungând să se chinuie în măruntaiele unui peşte. În sfârşit, după ce s-a căit (rugându-se din măruntaiele peştelui), el a plecat la Ninive şi a profeţit. Mulţumită căinţei lui Iona locuitorii din Ninive au aflat ce corecţie le era cerută, au îndeplinit-o, oraşul a fost cruţat şi oamenii au fost iertaţi.

În mod interesant, Ninive nu era un oraş evreiesc. El era cel mai populat oraş din imperiul asirian, precum şi un prosper centru de afaceri. Cu toate acestea, domnul i-a poruncit lui Iona să le profeţească, pentru ca oamenii să-şi îndrepte comportamentul, evitând astfel suferinţele. Acest fapt arată din nou, că drumul corecţiei şi al dobândirii Creatorului, nu a fost destinat doar evreilor, ci întregii umanităţi. Cât de încărcată de semnificaţii este citirea acestei povestiri în cea mai evreiască zi din an – Iom Kipur – Ziua Ispăşirii.

În concluzie, povestea lui Iona condensează dilema poporului evreu, de-a lungul generaţiilor. Pe de o parte, noi suntem poporul ales, al cărui destin este de a arăta calea luminii, către toate naţiunile iar, pe de altă parte, încercăm încontinuu şi inutil, să ne evităm soarta, pentru că mesajul garanţiei reciproce şi al unităţii, pe care îl transmitem, este neplăcut pentru ego-ul celui care ascultă, fiind cu toţii, născuţi egoişti şi dorind să rămânem astfel.

Când evreii s-au întors din exilul din Babilon, pentru a construi cel de-al doilea Templu, aceia care au rămas în urmă au fost asimilaţi într-un asemenea grad de către naţiunile gazdă, încât au dispărut în întregime. Enciclopedia evreiască¹⁷² scrie că, odată eliberaţi din captivitate în Babilon, evreii s-au îndreptat treptat spre Siria, Egipt şi Grecia – mai ales ca sclavi, dar fiind total nepotriviţi, ei nu au avut nici o problemă să se răscumpere şi să devină liberi.

”În plus”, ne informează Enciclopedia evreiască, ”datorită solidarităţii, care este una dintre trăsăturile cele mai durabile ale rasei evreieşti, ei nu au avut dificultăţi în a-şi găsi coreligionari dornici să plătească valoarea răscumpărării lor. Cu toate acestea, continuă enciclopedia, ”Evreii astfel eliberaţi, în loc să se întoarcă în Palestina, au rămas, în cea mai mare parte, în ţara fostei lor sclavii, stabilind comunităţi împreună cu fraţii lor întru credinţă. Conform mărturiei formale a lui Philo (Legatio ad Caium, 23), comunitatea evreiască din Roma îşi are originile în prizonerii de război eliberaţi.”¹⁷⁴ De la Roma, evreii s-au împrăştiat în restul Europei.

După ce au fost eliberaţi din Babilon, o minoritate evreiască s-a întors în Țara Israelului şi a devenit, ceea ce numim acum, ”poporul evreu”. După ruinarea celui de-al doilea Templu au dorit şi ei, să fie asimilaţi dar, spre deosebire de rudele lor, evreilor care au fost exilaţi din Ierusalim şi Iudeea, niciodată nu li s-a îngăduit amestecarea cu naţiunile gazdă, până la punctul dispariţiei lor. Dacă acest lucru ar fi avut loc, scopul existenţei evreilor, acela de a-L revela pe Creator pentru restul naţiunilor, ar fi fost desfiinţat.

Poate că din acest motiv, istorici şi teologi notabili au scris cuvinte asemănătoare cu acelea ale profesorului emerit în iudaism, de la Universitatea dinWales, DanCohn-Sherbok: ”Paradoxul vieţii evreieşti este acela că ura şi supravieţuirea evreiască au fost legate, timp de mii de ani şi că, fără anti-semitism, am putea fi condamnaţi la extincţie.”¹⁷⁵

Într-adevăr, în ciuda, adeseori disperatelor, încercări de a fi asimilaţi şi de a ne amesteca, întotdeauna ni s-a reamintit moştenirea noastră şi am fost fie întorşi cu brutalitate la iudism, fie am rămas nişte proscrişi, în noile noastre religii. Chiar şi astăzi mulţi evrei mai încearcă încă, să se lase asimilaţi în culturile gazdă, dar, în ciuda aparentului succes din anumite ţări, istoria ne învaţă că acest lucru nu a avut niciodată succes şi sarcina evreilor nu va permite nici în viitor să se petreacă altfel.

Exemplele cele mai notabile de asimilare şi respingere a evreilor, au avut loc în Spania secolelor 14 şi 15 şi în Germania, înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial, conducând la exterminarea aproape în întregime, a evreimii europene. Deşi s-a spus şi s-a scris atât de mult despre aceste două epoci ale istoriei evreieşti, merită să notăm anumite similarităţi care pot indica o tendinţă repetitivă, ca un fel de prevestire. Vom cerceta aceste perioade pe rând şi vom trage concluzii, reflectând asupra celei mai proeminente prezenţe evreieşti din afara Israelului – aceea din SUA.

171 – The haftarah (parting) reading follows the Torah reading on each Sabbath and on Jewish festivals and fast days. The reader of the haftarah is called maftir.

172 – “Diaspora,” The Jewish Encyclopedia, url: http://www.jewishencyclopedia.com/articles/5169-diaspora.

173 – ibid.

174 – ibid.

175 – ibid

Filed under: Antisemitism | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum ne împlinim deficienţa pe care o avem de a ajunge la ajutor reciproc şi la adevărata conexiune?

Răspuns: Adevărata conexiune se referă la munca interioară a omului şi nu doar la adunarea într-un loc, pentru diferite evenimente. Nu trebuie să mergem în deşert pentru a ne conecta, o putem face oriunde suntem. Munca de conexiune este concentrată în inima unei persoane şi trece prin toate inimile.

Trebuie să simţim îngrijorarea reciprocă, necesitatea şi nevoia unuia faţă de altul. Conform cu această tânjire, conform cu nevoia de conexiune, Lumina Superioar ne va influenţa. Şi asta este necesar să o facem, pentru că nu vom avea succes în diseminare fără ea.

Toată lumea trebuie să participe la diseminare şi nu contează ce rezultate sunt, atâta timp cât este încorporat în dorinţa oamenilor şi simte angajament faţă de ei. Toată lumea trebuie să aducă aceste deficienţe în grup şi apoi vom simţi o mai mare nevoie de conectare.

Întrebare: Cum conectăm toate aceste dorinţe într-o singură rugăciune generală care poate fi acceptată de Suerior?

Răspuns: Ce este important nu este dorinţa publicului, pe care o simţim, ci faptul că nu avem un răspuns pentru ei. Acestă deficienţă neprocesată pentru ceva anume, trebuie să fie adusă în grup. Pentru că suntem cu toţi nerăbdători sub influnenţa acestei deficienţe, ea ne va forţa să ne conectăm. Aceasta este munca în inimă, insecuritatea pe care o simţim după o acţiune de diseminare, care ne va forţa să ne uităm pentru conexiune în societatea în care găsim securitate, împlinire, un loc sigur şi să obţinem odinhnă faţă de toate grijile şi necazurile noastre. Este la fel ca a fi în pântecul mamei, ca a fi într-o pesteră secretă, ascuns de toată lumea. Unde este acest loc în grup?

Vei descoperi că el există! Prietenii tăi sunt conectaţi acolo şi este loc şi pentru tine. Îl vei descoperi la fel ca viziunea lui Rabbi Chiya, care a văzut întâlnirea sufletelor superioare. Şi tu îţi vei vedea adevăratul eu, stând pe un tron în cer, vorbind cu prietenii. Vei vedea acea stare ca un adevăr absolut, pentru că toate nivelele există deja în potenţial. Încorporat în grup, caută locul tău, iar apoi, la fel ca Rabbi Chiya, vei descoperi că totul este uşor şi că stai printre prieteni.

Întrebare: Există anumite indicii care mă pot ajuta să găsesc ceea ce caut?

Răspuns: Cauţi forţa conexiuneii, pentru vasul în care să simţi Lumina, împlinirea. Îţi lipseşte vasul, care este conexiunea cu ceilalţi, atunci când aceste deficienţe se conectează într-o singură dorinţă spirituală, pe un nivel superior, la fel cum materia minerală egalează o singură plantă. Vom fi recompensaţi cu Lumina care se revelează. Lumina ne conectează şi devenim o dorinţă de a primi pe un nivel superioar al calităţii. Forţa superioară aşteaptă numai cantitatea şi calitatea eforturilor noastre, măsura noastră.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/25/14, Discurs despre importanţa unităţii

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Aş vrea foarte mult să văd realizarea acestei unităţi a oamenilor pe care o descri. Dar văd că suntem încă foarte departe de o asemenea unitate. Peste tot apar lupte pe toate nivelurile: în casă, la muncă, în guvern.

Pe de altă parte, spui că datoria mea este să corectez lumea şi să aduc pe toată lumea la unitate, ca şi cum întreaga lume se află pe umerii mei. Cum pot lucra cu întreaga lume?

Răspuns: Încearcă să îţi imaginez că poţi corecta lumea. Această lume ne este dată pentru aceaşi muncă pe care a făcut-o Avraam în Babilonul vechi.

El a început să unească oamenii explicându-le regula generală, „Şi îţi vei iubi aproapele ca pe tine însuţi”. Este imposibil să trăieşti în contradicţie şi în opoziţie cu această lege; altfel, atragem asupra noastră probleme şi dezastre.

O parte dintre oameni l-au auzit pe Avraam şi au părăsit Babilonul împreună cu el. Ei au format poporul lui Israel, care a trăit mulţi ani conform cu acest principiu. Nu înţelegem unicitatea poporului evreu, dar această unicitate a fost menţinută până astăzi numai pentru că aceşti oameni au trăit conform cu principiul dăruirii şi iubirii, al unităţii.

Din acest motiv este unic poporul evreu şi toţi sunt de acord cu asta. Astăzi, nu mai trăim după aceste prinicpii şi, în ciuda acestui lucru, un anumit tip de particulă a rămas în noi şi este primită de undeva, ca o amintire. Şi prin această unicitate a poporului Israel, primim încă beneficiu din această unitate veche.

Nu există alegere; astăzi ne apropiem din nou de aceaşi situaţie. Este posibil să aranjăm întreaga lume şi pe noi înşine numai dacă ajungem să ne asemănăm şi să fim în echivalenţă cu natura. Iar natura este integrală şi conectată în întregime, toate elementele ei se completează unele pe altele.

Ştiinţa modernă descoperă această integralitate şi conexiune reciprocă, iar noi trebuie să începem să ne apropiem de ea. Pentru asta, trebuie să ne ridicăm deasupra egoului nostru, către unitatea generală. Sperăm la succes, repde şi curând.

Din programul radio Israe 103FM, 2/8/15

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Umanitatea a ajuns la un capăt mor, care începe deja să se facă simţit. Trăim într-un oraş global modern şi descoperim  cu părere de rău că trebuie să ne contectăm, să începem să gândim şi să vorbim despre asta. Este timpul să ne luăm locul la nivelul uman în sistemul general.

Hazardul către sistem

Toată natura, nivelel minerl, vegetal şi animal, este globală, integrală şi contectată reciproc în toate părţile ei. Toate fiinţele create, de la cele mai mici la cei mai mari prădători, sunt imbinaţi într-un singur sistem şi, împreună, să suţină ordinea generală. Pe de o parte, noi nu suntem parte a acestei imaginii. Omul este cea mai adevărată şi cea mai dăunătoare parte din natură. Asta pentru că nu avem limite în satisfacerea nevoilor. Iar asta este tipic rasei umane în toate aspectele vieţii, care includ familia, locul de muncă, relaţiile sociale, etc.

Rata divorţului, de exemplu, creşte şi la fel creşte şi abisul dintre părinţi şi copii. Tinerii îşi găsesc cu greu un partener pentru o familie puternică. Aceste schimbări extreme au început în ultimii 50 de ani sau mai puţin. Au avut impact chiar şi asupra poporului evreu, care întotdeauna a avut grijă de tinerii să se căsătoreasacă şi să înceapă să aibă o casă.

Indivizi inseparabili

Motivul pentru toate acestea este ego-ul, care a ajuns în ultimă fază.

Egoismul se referă la faptul că nu mă pot identifca cu alţii. Îi simt pe alţii numai în măsura în care beneficiez de la ei. Ideal, aş vrea să storc tot ce se poate de la ceilalţi. Aceasta nu este o acuză, desigur, ci un fact psihologic legat de natura umană. Asta este natura noastră.

Totuşi, pe de altă parte, am închis întreaga lume în legături reciproce a unei singure reţele care nu pot fi sparte, în dezvoltarea economiei globale, financiare, sociale, de familie, politică. Problema este că această reţea este plină de ură, conflicte, confruntări, egoism şi mândrie.

Nu este treaba mea?

Întrebare: Majoritatea oamenilor trăiesc o viaţă obişnuită şi, cu toate că profită pe seama altora, nu îşi pun capcane speciale şi cu complotează împotriva celor din jurul lor. Atunci unde greşesc? Este greu să te vezi ca un egoist absolut, în grijile zilnice care curg continuu, în bătălia constantă pentru supravieţuire.

Răspuns: Este adevărat. Dar dacă te justifici în acest fel, tot suferi. Ar trebui să afli de ce. Asta cere o abordare ştiinţifică, chiar înainte de a ne referi la înţelepciunea Cabala, care însumează şi include întreaga lume.

O cercetare raţională indică faptul că suferim pentru că nu putem sta împreună, unul cu celălalt.

Nu putem întreba ce putem aştepta de la un om sărman care merge la muncă de dimineaţă şi ajunge acasă seara. Dar acest mizerabil om sărman, a creat o reţea de şapte miliarde de părţi căreia îi lipseşte conexiunea corectă dintre noduri. Acesta este motivul pentru care suntem cu toţi opuşi de la unitatea existentă în natură.

Ce este necesar să facem noi astăzi este unitatea corectă şi conexiunea. Nu vom termina acest război dacă nu vom înţelege problema.

Dar fiecare dintre noi se închide în colţul lui micuţ:

– Nu vreau nimic, ce vrei de la mine?

– Te simţi rău. Nu vrei să corectezi şi să schimbi lucrurile?

– Vreau, dar nu este vina mea; Îmi trăiesc viaţa în mod obişnuit.

Aceasta nu este calea de a rezolva problema. Ne adâncim gradual într-o situaţie periculoasă, iar rata evenimentelor creşte de la un an la altul. Câteva dintre aceste evenimente sunt deja în urma noastră şi ar trebui să învăţăm de la ele. Trebuie să realizăm în sfârşit ce se întâmplă, în loc să ne ascundem în bârlogul nostru, pretizând că nu mă priveşte pe mine, deoarece umanitate este alcătuită din astfel de oameni, care spun că ei nu au nimic de a face cu astfel de lucruri.

Din Programul radio Israel 103 FM din 15.02.2015

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce recompensă primesc pentru eforturile mele? De fapt, nu văd ce este înainte pe drum, iar trecutul s-a dus deja. Atunci, unde este recompensa care să mă facă să continui să avansez?

Răspuns: Primeşti o imensă recompensă, o recompensă foarte respectabilă. Dacă oamenii ar vedea ceea ce primeşti, ar fi foarte invidioşi pe tine. Le-ar face viaţa un calvar. Totuşi, trebuie să învăţăm să apreciem această recompensă, pentru că, chiar dacă este în faţa ta, nu o observi. Lumea spirituală, starea spirituală pe care o primeşti, este cu adevărat aproape, dar nu o simţi. Nu ai instrumentele prin care să o apreciezi.

Dacă îi dai copilului un clopoţel roşu şi ceva de valoare, cu o culoare neatractivă, el vă apuca clopoţelul şi va arunca obiectul valoros. La fel şi noi, nu simţim ceea ce avem.

Ai făcut eforturi; vii la lecţie dintr-un oraş îndepărtat. Deci, trebuie să simţi că a fost pus în contul tău o mare sumă de bani, cel puţin o sută de mii de dolari. Dacă ai simţi asta, atunci ai veni în fiecare zi, pentru ca ai avea destul stimulent! Totuşi, pentru a nu creşte dorinţa ta egoistă şi a te gândi numai la compensaţie, nu poţi vedea plata. Chiar dacă este o plată, nu ţi se arată pentru ca tu să nu alergi după ea. De aceea, plata ţi se toarnă constant în mâni şi se adună într-o sumă mare. Nu trebuie să îţi faci griji, nimic nu se pierde. Vei primi totul atunci când vei ştii cum să o foloseşti în mod corect. Apoi, poţi lua întreaga sumă pe care ai primit-o în timpul perioadei de Lo Lişma şi să o foloseşti pentru a dărui. Principalul lucru este să înţelegi cum primim Lişma, în alte cuvinte, cum atragem Lumina care Reformează. De aceea, aşa cum este scris „Am creat înclinaţia ea, am creat Tora ca mirodenie, pentru că Lumina din ea o reformează, pentru că iluminarea din ea o va aduce înapoi la bine” (Talmdul Babilonian, Kiduşin, 30b, Eicha Rabbah).

Infinitul umple totul, chiar dacă noi nu simţim asta. Între timp, trebuie încă să îl folosim ca Lumina care Reformează, iar apoi va construi în noi un Ţimţum – Masah, Or Hozer, Roş, un nou Parţuf, şi ne va învăţa cum să primim Lumina în Parţuf.

Lumina face totul, iar eu numai o invit. Depinde numai de mine să ştiu ce acţiune trebuie făcută şi Lumina Superioară îmi va da chiar această inteligenţă. Depinde de mine să fiu în contact constant cu Lumina şi să o cer, pas cu pas, acţiune după acţiune.

În acest fel, ader la ce este superior, îmi construiesc sufletul, Kli-ul meu de dăruire, din dorinţa mea de primire.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 5/23/14, Şamati  nr. 8

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Porţiunea săptămânală din Tora este Şemini (opt) şi vorbeşte de faptul că, după şapte ani de dedicare, în ziua începutului serviciului în Tabernacul, Moise la chemat pe Aaron şi fii săi pentru a face sacrificii speciale. Moise şi Aaron au ieşit afară să binecuvânteze oamenii, iar măreţia Creatorului a apărut în faţa poporului Israel. Ce înseamnă “ziua a opta”?

Răspuns: Primele şapte zile corespund cu Sefirot: Hesed, Gevura, Tiffert, Neţah, Hod, Yesod şi Malhut, în timp ce a opta zi este realizarea, ridicarea lui Malhut la Bina. Bina este descoperirea începutului divinităţii dintre noi.

În Piruş HaGadol, este spus că oamenii au îngrijoraţi dacă Creatorul se va revela. Depinde de cum vor trece prin primele şapte zile, în alte cuvinte de absorbţia caracteristicilor inferioare care se află în om (Hessed, Gevura, Tifferet, Neţah, Hod, Yesod), care intră în Malhut, şi cum Malhut reacţionează şi absoarbe aceste caracteristici, iar ca rezultat Bina se va revela acolo. Asta se numeşte revelarea Creatorului, pentru că Creatorul nu există ca atare.

Trebuie să înţelegem relativitatea discernămintelor noastre, precepţia noastră a realităţii. Când spunem că Creatorul nu există, înseamnă că nu îl putem percepe, că nu îl putem defini. Din punctual nostru de vedere, El nu există atâta timp cât nu am devenit echivalent cu El, cu caracteristicile de dăruire şi iubire prin conexiunea dintre noi.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele cărţii eterne” 12/18/13

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce înseamnă să priveşti problemele prin „centrul grupului”?

Răspuns: Oricine poate spune că totul vine de la Creator. Asta nu este o problemă. Întrebarea este cum mă obligă asta pe mine şi care este reacţia mea?

Aşadar, de îndată ce începem să ne întrebăm despre menirea vieţii, suntem aduşi cumva la grup. Toată munca noastră se face în grup. Iar asta nu se face pentru a primi dăruirea de la Creator. O iau şi din lumea din afară. Dar grupul face posibil ca eu să reacţionez la această dăruire. Pentru că problema nu este cum primesc dăruirea Lui ci cum răspund la ea, cum creez din partea mea contactul cu Creatorul.

Trebuie să mă corectez eu însumi din interior pentru a mă conecta cu Creatorul. Asta pentru că nivele ascensiunii scării spirituale sunt schimbările mele graduale, nivele de integrare în obţinea unei din ce în ce mai mari asemănării şi echivalenţă. Trebuie să vorbesc limbajul Lui, să fac aceleaşi acţiuni, să abordez înţelegerea Lui, să fiu din ce în ce mai congruent cu El.

 

Totul depinde de mine. Mă va ajunge de oriunde; nu există niciun dubiu în asta. În afară de El, nu există altcineva care mă mânuieşte. Dar fără grup, nu am nicio posibilitate să îi răspund. Pur şi simplu nu intru în aceaşi dimensiune, acelaşi spaţiu, aceaşi matrice şi aceleaşi condiţii în care se află El.

Dacă vreau să mă transform şi să fiu ca El, atunci pot face asta aderând la grup din ce în ce mai mult. Trebui să creez imaginea Lui, iar pentru asta trebuie să conectez grupul la mine, până când, în final, mă transform şi sunt ca El. Este necesar să trecem prin toate etapele, 125 nivele, pentru a fi asemenea Creatorului. Iar toate acestea se întâmplă prin grup.
Din Congresul din Franţa, “Unul pentru toţi şi toţi pentru unul” 5/11/14, Lecţia 5

 

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cunoștințele mele îmi spun că e periculos să studiezi Înțelepciunea Cabala fiindcă poți să înebunești. Este adevărat că este atât de periculos și, ce ar trebui să se teamă cineva când studiază?

 

Răspuns: În „Introducere în studiul celor zece Sfirot”, manualul principal pentru studiul Cabalei este scris că tocmai cabaliștii au fost cei care au împrăștiat aceste zvonuri, că este periculos să studiezi Înțelepciunea Cabala, fiindcă nu au vrut ca oamenii să vină să studieze. Astfel, Înțelepciunea Cabala a fost ascunsă din timpul distrugerii Beit HaMikdaș (Templului) până aproape în zilele noastre.

Asta a trebuit să se întâmple fiindcă omenirea trebuia să se dezvolte și poporul lui Israel trebuia să treacă prin exil. Exilul este de asemenea o îndepărtare de la Înțelepciunea Cabala, de la cunoașterea sistemului, precum și o scufundare în întuneric. Așa că, am fost în întuneric pentru 2000 de ani și, acest mit despre Înțelepciunea Cabala a existat până azi. Dar a fost răspândit chiar de cabaliști, pentru a ține oamenii departe de Înțelepciunea Cabala până când va veni vremea.

Astăzi, totul este exact opus. Așa cum toată lumea nostră s-a transformat, la fel s-a schimbat și atitudinea față de Înțelepciunea Cabala. Cabaliștii scriu că, începând din zilele noastre, fiecare trebuie să descopere Înțelepciunea Cabala și să vadă ce dă ea poporului lui Israel. Este așa fiindcă fără ea, de acum încolo, nu ne mai putem rezolva problemele.

Deci, nu este nimic de speriat. Se poate să deschizi o carte și să studiezi și sunt o mulțime de cărți potrivite pentru începători, bărbați și femei.

Întrebare: Rezultă deci că omenirea a ajuns într-o fază în care Înțelepciunea Cabala trebuie studiată de toți? Înainte nu a fost așa și era chiar interzis să o studiezi. Astăzi însă, omenirea se află într-un așa impas, că singura ieșire din el este să înveți despre viața existentă dincolo de aceste granițe?

Răspuns: Este exact acest debușeu revelat nouă prin studiul Înțelepciunii Cabala și care ne scoate din acest impas în care ne găsim.

Întrebare: Ce înțelegi prin „dincolo de granițele vieții”?

Răspuns: Aceasta este viața de dincolo de granițele coruperii noastre, o viață într-o lume corectată. Lumea continuă să existe după legi determinate și nimic nu se schimbă, în afară de atitudinea nostră. Înțelepciunea Cabala ne explică cum să conducem aceste forțe și rețeaua de conexiuni dintre noi, astfel încât să fim conectați într-un mod corect.

Ajungem la o astfel de armonie, de unitate în relațiile dintre noi, că descoprim între noi o forță unică care ne ajută să ne ridicăm peste această viață din interiorul corpului nostru și numai de dragul lui. Începem să simțim viața la un nivel mai înalt și, în acest fel, ieșim din limitele acestei lumi, ale acestei vieți.

Întrebare: Trebuie pentru asta să fii un mare înțelept?

Răspuns: Este accesibil tuturor. În casa nostră există un frigider, un cuptor, un cuptor cu microunde, știi cum funcționează? Chiar dacă nu știi, asta nu te împiedică să le folosești.

În același fel, sunt cabaliști înțelepți care au creat metoda, precum cel care a creat cuptorul cu microunde, și sunt oameni obișnuiți pentru care este de ajuns să învețe cum să o folosească. Fiecare trebuie să învețe la un anumit grad, la fel cum învățăm să folosim aparatele amintite mai sus, pe ce butoane să apăsăm și cum să le schimbăm o anumită stare.

Din Programul de Radio 103FM Israel din 15/02/2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→