Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

A fi evreu,

sau a nu fi evreu,

Aceasta este întrebarea!

Una dintre cele mai importante rugăciuni roastite de Iom Kipur (Ziua ispăşirii) este Maftir¹⁷¹ Iona, în timpul căreia este citită întreaga carte a lui Iona. Povestea profetului Iona simbolizează, mai mult decât orice altceva, ambivalenţa simţită de poporul nostru, vizavi de rolul său în lume.

Sa admitem totuşi, nu este o sarcină plăcută să fii eternul deprimat, care le strică tuturor cheful. Chiar şi în interiorul naţiunii noastre, rareori profeţii au avut o viaţă uşoară sau au fost trataţi cu gratitudine, pentru că ne-au salvat de calamităţi şi suferinţe. În ciuda tuturor acestor neajunsuri, profeţii şi-au îndeplinit întotdeauna sarcinile. Ei au fost siliţi să facă asta de teama cumplitelor chinuri care ar fi putut să se abată asupra rudelor lor inocente, în cazul în care ar fi rămas tăcuţi.

Iona şi-a dat toată silinţa să evite misiunea sa. El şi-a ascuns identitatea sa, de evreu şi s-a îmbarcat pe o corabie care naviga spre Tars, departe de Ninive, acolo unde i-a spus Creatorul să profeţească. Dar, aşa cum bine ştim, Creatorul l-a găsit pe corabie, marinarii au descoperit adevărata sa identitate şi l-au aruncat peste bord, ajungând să se chinuie în măruntaiele unui peşte. În sfârşit, după ce s-a căit (rugându-se din măruntaiele peştelui), el a plecat la Ninive şi a profeţit. Mulţumită căinţei lui Iona locuitorii din Ninive au aflat ce corecţie le era cerută, au îndeplinit-o, oraşul a fost cruţat şi oamenii au fost iertaţi.

În mod interesant, Ninive nu era un oraş evreiesc. El era cel mai populat oraş din imperiul asirian, precum şi un prosper centru de afaceri. Cu toate acestea, domnul i-a poruncit lui Iona să le profeţească, pentru ca oamenii să-şi îndrepte comportamentul, evitând astfel suferinţele. Acest fapt arată din nou, că drumul corecţiei şi al dobândirii Creatorului, nu a fost destinat doar evreilor, ci întregii umanităţi. Cât de încărcată de semnificaţii este citirea acestei povestiri în cea mai evreiască zi din an – Iom Kipur – Ziua Ispăşirii.

În concluzie, povestea lui Iona condensează dilema poporului evreu, de-a lungul generaţiilor. Pe de o parte, noi suntem poporul ales, al cărui destin este de a arăta calea luminii, către toate naţiunile iar, pe de altă parte, încercăm încontinuu şi inutil, să ne evităm soarta, pentru că mesajul garanţiei reciproce şi al unităţii, pe care îl transmitem, este neplăcut pentru ego-ul celui care ascultă, fiind cu toţii, născuţi egoişti şi dorind să rămânem astfel.

Când evreii s-au întors din exilul din Babilon, pentru a construi cel de-al doilea Templu, aceia care au rămas în urmă au fost asimilaţi într-un asemenea grad de către naţiunile gazdă, încât au dispărut în întregime. Enciclopedia evreiască¹⁷² scrie că, odată eliberaţi din captivitate în Babilon, evreii s-au îndreptat treptat spre Siria, Egipt şi Grecia – mai ales ca sclavi, dar fiind total nepotriviţi, ei nu au avut nici o problemă să se răscumpere şi să devină liberi.

”În plus”, ne informează Enciclopedia evreiască, ”datorită solidarităţii, care este una dintre trăsăturile cele mai durabile ale rasei evreieşti, ei nu au avut dificultăţi în a-şi găsi coreligionari dornici să plătească valoarea răscumpărării lor. Cu toate acestea, continuă enciclopedia, ”Evreii astfel eliberaţi, în loc să se întoarcă în Palestina, au rămas, în cea mai mare parte, în ţara fostei lor sclavii, stabilind comunităţi împreună cu fraţii lor întru credinţă. Conform mărturiei formale a lui Philo (Legatio ad Caium, 23), comunitatea evreiască din Roma îşi are originile în prizonerii de război eliberaţi.”¹⁷⁴ De la Roma, evreii s-au împrăştiat în restul Europei.

După ce au fost eliberaţi din Babilon, o minoritate evreiască s-a întors în Țara Israelului şi a devenit, ceea ce numim acum, ”poporul evreu”. După ruinarea celui de-al doilea Templu au dorit şi ei, să fie asimilaţi dar, spre deosebire de rudele lor, evreilor care au fost exilaţi din Ierusalim şi Iudeea, niciodată nu li s-a îngăduit amestecarea cu naţiunile gazdă, până la punctul dispariţiei lor. Dacă acest lucru ar fi avut loc, scopul existenţei evreilor, acela de a-L revela pe Creator pentru restul naţiunilor, ar fi fost desfiinţat.

Poate că din acest motiv, istorici şi teologi notabili au scris cuvinte asemănătoare cu acelea ale profesorului emerit în iudaism, de la Universitatea dinWales, DanCohn-Sherbok: ”Paradoxul vieţii evreieşti este acela că ura şi supravieţuirea evreiască au fost legate, timp de mii de ani şi că, fără anti-semitism, am putea fi condamnaţi la extincţie.”¹⁷⁵

Într-adevăr, în ciuda, adeseori disperatelor, încercări de a fi asimilaţi şi de a ne amesteca, întotdeauna ni s-a reamintit moştenirea noastră şi am fost fie întorşi cu brutalitate la iudism, fie am rămas nişte proscrişi, în noile noastre religii. Chiar şi astăzi mulţi evrei mai încearcă încă, să se lase asimilaţi în culturile gazdă, dar, în ciuda aparentului succes din anumite ţări, istoria ne învaţă că acest lucru nu a avut niciodată succes şi sarcina evreilor nu va permite nici în viitor să se petreacă altfel.

Exemplele cele mai notabile de asimilare şi respingere a evreilor, au avut loc în Spania secolelor 14 şi 15 şi în Germania, înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial, conducând la exterminarea aproape în întregime, a evreimii europene. Deşi s-a spus şi s-a scris atât de mult despre aceste două epoci ale istoriei evreieşti, merită să notăm anumite similarităţi care pot indica o tendinţă repetitivă, ca un fel de prevestire. Vom cerceta aceste perioade pe rând şi vom trage concluzii, reflectând asupra celei mai proeminente prezenţe evreieşti din afara Israelului – aceea din SUA.

171 – The haftarah (parting) reading follows the Torah reading on each Sabbath and on Jewish festivals and fast days. The reader of the haftarah is called maftir.

172 – “Diaspora,” The Jewish Encyclopedia, url: http://www.jewishencyclopedia.com/articles/5169-diaspora.

173 – ibid.

174 – ibid.

175 – ibid

Filed under: Antisemitism | Add Comment →