Întrebare: Există cineva care se presupune a fi soţul meu, a doua jumătate a sufletului meu?

Răspuns: Da, există un suflet ca acesta. Într-un mod idealist, ar fi bine să-l găseşti, dar nu cred că este posibil să-l determini imediat.

Dacă vom realiza, cu adevărat, o mare societate, atât de bună şi vastă, în care numeroase cercuri vor lucra pentru a alege parteneri în rândul tinerilor de 18-20 de ani, stabilind pentru fiecare un cerc care i s-ar potrivi, atunci ei ar fi în măsură de a identifica partenerul lor perfect.

Dar pentru asta, ei vor avea nevoie a se simţi în acest fel, în partea cea mai lăuntrică. Acesta este un concept printr-o muncă dificilă şi vrednică de auto-purificare a straturilor artificiale şi nu este posibil decât prin societate, mediul care vă sprijină în această chestiune şi ajută fiecare persoană.

Este ca şi cum ne-am aşeza într-o maşină specială pentru curăţat coaja de pe cartofi, maşină care înlătură toate Klipot (coji).

Din discuţia „Viaţă nouă”, 20.06.2013

 

Filed under: Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Legea echivalenţei de formă este cea mai importantă lege a lumilor, inclusiv a „lumii noastre”. Această echivalenţă poate fi directă şi opusă, atrasă sau respinsă, adică se interacţionează şi se munceşte pe aceeaşi frecvenţă. Asta poate avea ca rezultat un anume puls, o interacţiune aparent negativă sau pozitivă, dar legea echivalenţei este cea mai importantă lege în creaţie! De aceea, dacă tindem la caracteristica spaţiului care ne înconjoară, la caracteristica Luminii, trezim influenţa ei asupra noastră.

Această influenţă se numeşte Lumina Reflectată sau Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), care ne înconjoară, implicit, şi pe noi. Dar în momentul în care ne mişcăm ca ea, potrivit naturii ei, începem să simţim imediat influenţa ei asupra noastră. Totuşi, acest „imediat” este condiţionat pentru că, înainte de toate, influenţa Luminii este adunată treptat în noi, abia apoi începem să o simţim.

Trebuie să ştim exact care sunt mijloacele pentru a ajunge la primul nivel de descoperire a Luminii, când se transformă din Lumină Înconjurătoare în Lumină Interioară (Ohr Pnimi). Toate acestea sunt explicate simplu, nu e nimic unic aici, nimic mai mult decât fizică simplă.

O persoană vrea să ştie unde este pentru că punctul ei din inimă o trage spre sursa lui. Sursa se află în lumea Ein Sof , dar nu ştie asta. Totuşi, există o legătură între punctul din inimă şi lumea Ein Sof.

Apoi, persoana intră într-un grup, care are un profesor, prieteni şi cărţi. Toate acestea se fac cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea creează mediul pentru o persoană; acesta este rolul ei şi acest lucru este sub controlul ei.

Toate condiţiile au fost create de la început şi o persoană nu trebuie să-şi facă griji pentru asta. Dar dacă depunem eforturi şi ne facem griji pentru construirea grupului, atunci aceste mijloace vor mări în cele din urmă influenţa Luminii Înconjurătoare şi ea atrage oameni. Dintr-o dată, aparent din întâmplare, vin mai mulţi oameni. Prin propria soartă, prin propria poveste, fiecare ştie cum se întâmplă asta.

Când i-am spus profesorului meu cum am dat de el, el mi-a explicat că nimic nu este întâmplător; punctul din inimă ajunge pur şi simplu la un stadiu în dezvoltarea lui. De-a lungul vieţii unui om, punctul îl trezeşte mereu, nu-l lasă să se odihnească, şi, treptat, îl devorează din interior. Omul suferă, este îngrijorat că viaţa lui este atât de nesigură, superficială şi lipsită de valoare. Uneori, suferă de depresie, alteori caută, chiar încearcă să-i imite pe alţii, dar nu merge…

Toţi suntem familiarizaţi cu asta şi ne-am jucat în viaţa asta. Restul a trăit ca şi cum totul ar fi real, dar pentru noi nu era niciun sens în asta. Şi totuşi am încercat să trăim. Astfel, treptat, „punctul din inimă” a crescut şi s-a dezvoltat în noi până când, în cele din urmă, a izbucnit şi a cerut realizare serioasă şi adevărată. Dintr-o dată, ne-am trezit cu nişte cărţi şi cu o persoană care ne explica totul, pe scurt, ne-am găsit cumva mediul. Este clar că este lucrul cel mai important, totuşi noi nu-i dăm vreo atenţie specială.

Partea importantă este că am găsit un profesor sau un site pe Internet sau altceva, dar nu vedem valoarea grupului pentru că acesta este deja stadiul următor al dezvoltării. Este o proprietate chiar diferită care nu există în noi: să fii într-un grup, într-un mediu, într-o comunitate, faţă de care trebuie să mă cobor şi să mă anulez. Trebuie să imit totul în funcţie de ei şi doar să-i servesc.

Totuşi, când ajungem în oricare alt mediu, când ne angajăm de exemplu, suntem foarte amabili cu toată lumea; în mod egoist vrem să facem parte din echipă şi vrem ca şi ei să se poarte frumos cu noi. Suntem amabili cu toată lumea şi aşteptăm în schimb acelaşi tratatment. Cu timpul, asta trece şi devenim ca toţi ceilalţi.

Cu noi, este diferit. Nu contează cum eşti şi cum te raportezi la ceilalţi, trebuie să începi să munceşti cu tine însuţi. Şi nu înţelegem sau, mai exact, nici măcar nu auzim ce trebuie să se întâmple într-un grup. Şi asta continuă mulţi ani. Deşi aceasta este o perioadă latentă, este foarte importantă.

E nevoie de o organizare foarte clară. Pentru că nu înţelegem ce facem, trebuie să fie câteva persoane în grup care să îndrume grupul, ele trebuie să reprezinte „poliţia” sau „paznicii”; trebuie să existe un sistem clar şi strict în legătură cu toate necesităţile, ca în armată. Şi apoi vom începe treptat să înţelegem.

Totuşi, pentru a atrage cantitatea maximă de Lumină, trebuie să îndeplinim simple acţiuni mecanice. În acest caz, este imposibil să ceri altceva de la cineva. La acest stadiu, suntem într-o stare în care trebuie să ne supunem. Mi se spune că astăzi este rândul meu să spăl vasele, atunci mă duc şi le spăl. Este rândul meu să fac altceva, fac ce e de făcut. Dacă nu, voi fi dat afară pentru că este imposibil să fiu convins altfel. Este imposibil să explici unei persoane că aşa ne conectăm şi ne apropiem de iubirea pentru celălalt şi, astfel, vom începe să simţim lumea superioară. Care este conexiunea cu lumea superioară? Totul este atât de departe de aceste cuvinte frumoase…

De aceea, în primul stadiu al dezvoltării sale, grupul are nevoie să păstreze cu încăpăţânare toate condiţiile care nu depind de noi dar care condiţionează parametrii fizici, pentru a atrage mai multă Lumină Înconjurătoare asupra noastră, mai exact asupra punctului din inimă, asupra acestui „făt” al forţei noastre spirituale care tinde spre avansare. Într-adevăr, acest făt aleargă înainte într-un mod egoist şi trebuie să atragem influenţa Luminii asupra lui.

Atunci vine următoarea perioadă, mai dificilă, când persoanele care intră într-un grup încep deja să simtă urcări şi căderi, tot felul de schimbări interioare, în acelaşi timp plăcute şi neplăcute. Trebuie să le explicăm pas cu pas de unde vine totul, de la influenţa aceleiaşi surse. Şi nu este doar un factor psihologic, să zicem că azi e deprimat şi mâine e fericit fără motiv. Aici începem să simţim clar expresia unori proprietăţi şi forţe noi care nu existau înainte.

Trebuie să le explicăm că Lumina Înconjurătoare ne influenţează prin intermediul a două linii. Influenţa ei în „linia dreaptă” ne ridică, ne dilată emoţiile şi înţelegerea. Lumina ne iluminează deja, deşi nu într-un mod evident, şi tot nu putem să o simţim sau să o definim, dar simţim ceva: se dilată limitele intelectului, emoţia şi conştiinţa.

Vedem o legătură mai mare între lucruri şi apoi, dintr-o dată, totul ne va fi clar în interiorul aceloraşi limite în care ne-am aflat şi înainte. Totul este ca şi acum ar fi iluminat de Lumină. Şi astfel, intrăm într-o altă stare unde, dimpotrivă, există detaşare, întuneric, confuzie, încât nu ştim unde ne aflăm, suntem tulburaţi.

Stările „liniei drepte” şi cele ale „liniei stângi” devin şi mai opuse. Când într-o stare de la polul drept te afli într-o aşa euforie încât ţi-e teamă că ai făcut ceva greşit, iar într-o stare de la cel stâng simţi întuneric, nimic nu este clar, nu există dorinţă pentru nimic, eşti gata să abandonezi totul, este numai confuzie în capul tău.

Cu toţii ştim asta din experienţă. Dar trebuie să fim atenţi la persoanele noi care trec prin asta. Trebuie să le ajutăm; trebuie să le uşurăm starea.

Îmi amintesc, prima dată când am fost într-o stare de euforie, l-am întrebat pe unul dintre cei mai vârstnici care studia cu Baal HaSulam „Ce este asta?”, el mi-a răspuns „Gata, încă două săptămâni! Aşteaptă o schimbare.” M-am relaxat şi am aşteptat. După două săptămâni, am primit o lovitură aşa de puternică încât cu greu m-am ridicat! Aşa am înţeles eu ce înseamnă „Gata”.

Cu asta m-au făcut să înţeleg că toate acestea sunt în regulă; asta era ceva normal. Stai la lecţie ca un prost, ca şi cum nu exişti şi pare că cineva face o glumă pe seama ta. Ei mi-au arătat că au înţeles starea mea şi că acelaşi lucru li se întâmplă şi lor, doar că la niveluri diferite. La ei, nu este atât de vizibil. Chiar acum, de exemplu, studenţii mei nu văd prin ce fel de stări trec eu. Mulţi dintre voi nu au văzut asta încă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu ea, noi deja trăim cu asta.

Dar trebuie să-i sprijinim pe cei noi. Trebuie să-i facem să înţeleagă că acesta este efectul normal al Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) care afectează punctul din inimă şi însăşi inima (dorinţa).

Atunci când influenţează punctul în inimă (linia dreaptă), atunci simţim o creştere a inspiraţie, un impuls; se trezeşte în noi o reacţie care atrage Lumina, suntem gata pentru cele mai nobile acţiuni posibile. Iar atunci când influenţează inimă însăşi, rezultatul este opus, apare o creştere a dorinţei egoiste în noi şi suntem traşi în jos.

În principiu, din ambele stări primim o creştere a Luminii şi o creştere a dorinţei opuse ei. Iar scopul nostru este să conturăm „linia mijlocie” pentru ca atât dorinţa egoistă şi aspiraţia altruist către dăruire, pentru revelaţie şi aşa mai departe, să se conecteze în noi.

Punctul central este condiţia de dorit în care noi ne controlăm pe noi înşine. Conectăm în noi linia dreaptă şi linia stângă prin eforturi emoţionale şi intelectuale. Unde se realizează asta? Numai în grup. Dacă omul încearcă să facă asta singur, nimic nu va ieşi din asta. Unde poate obţine dorinţa egoistă o caracteristică altruistă? Cum puteţi aspira la Lumină? Vedeţi, nu ştiţi cum să faceţi asta. Cum puteţi, folosindu-vă caracteristicile Luminii, să vă corectaţi egoul adiţional pe care îl primiţi?

Care este rezultatul? Trebuie să vă faceţi un Kli din dorinţa egoistă şi să o corectaţi în dăruire printr-un Masach (ecran) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Unde veţi realiza asta?

Toate acestea se pot realiza în grup şi numai în grup; numai în el puteţi să realizaţi caracteristica dăruirii cu care în mod clar vă veţi construi voi înşine împreună cu ei, cu aceia cu care vreţi să vă conectaţi. De aceea, Ohr Hozer trebuie să treacă prin grup şi să fie realizată în el.

Este dificil să îi explici cuiva cum se face asta, durează mulţi ani. Poate acum această perioadă este micşorată şi trece cu adevărat mai repede. Văd cum mulţi oameni încep să înţeleagă metoda mai rapid şi mai natural. Dar totuşi ne este foarte dificil. Este atât de contrar naturii noastre pentru că la fiecare etapă, pe fiecare parte, omului i se pare că parcurge din nou întregul drum.

Vedeţi, fiecare nivel este compus din zece Sefirot şi începe cu adevărat din starea numită „embrion”. Iar apoi urmează starea de alăptare (Yenika), starea mică (Katnut) şi apoi starea mare (Gadlut). Şi de fiecare dată trebuie să începem de la nimic. Asta este cu adevărat extraordinar, pentru că de fiecare dată te naşti la următorul nivel.

În lumea noastră, nu vedem, nu simţim aceste încarnări, dar la nivel spiritual trecem gradual prin aceste perioade de dezvoltare. Şi toate au loc numai în grup. În niciun alt loc, prin nicio altă cale, cu nimeni altcineva nu poţi verifica dacă faci asta corect sau nu, dacă obţii Lumina, dacă te transformi gradual într-un om (Adam) al lumii.

În măsura în care orice tip de motivaţie se trezeşte în tine, o realizezi în conexiunea cu grupul, te ajustezi şi te direcţionezi către grup, către conexiune cu el. Astă sunt eu. Mă direcţionez către grup, către o legătură cu el şi în final primesc o respingere de la el. Merg la un plus şi la sfârşit primesc un minus (respingere). Numim această respingere „înclinaţie rea”, adică ceea ce trebuie să corectăm.

Este nevoie de acţiune în avans: mai întâi intrarea mea într-un grup, apoi descoperirea înclinaţiei rele. Acesta este adevăratul meu ego. Tot ce este legat de lumea noastră nu se numeşte ego. Acestea sunt proprietăţile noastre animalice normale şi putem să ne raportăm la ele în tăcere. Această respingere, adaosul serios pe care încep să-l primesc, acesta este primul meu nivel egoist. Şi trebuie să încep să lucrez cu el.

Următorul stadiu (al treilea) este participarea mea într-un grup împotriva egoului meu. Şi când fac asta, când investesc cât de mult efort pot, încep să atrag Lumina Înconjurătoare (al patrulea stadiu) asupra mea. Aşa merge.

În măsura în care sunt inclus în grup, Lumina superioară vine la mine prin sufletul colectiv, prin întregul vid gol. Totul se face doar prin apropiere în interiorul grupului.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

 

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ai putea să ne spui despre prima ta întâlnire cu lumina și experiența de ieșire din tine însuţi? Te rog spune-ne ce clarificări și gânduri ai avut în acea zi.

Răspuns: S-a întâmplat atunci când conduceam către o lecție cu profesorul meu. Era o zi ploioasă, ploua cu găleata. La jumătatea drumului, mașina s-a blocat.

Era ora două dimineața, într-un loc pustiu, cu nimeni prin preajmă. Cine ar ieşi pe o astfel de vreme? M-am oprit. Nu era nimic ce puteam face. Am ieșit din mașină, am deschis capota, dar s-a făcut chiar şi mai rău, ploaia a inundat motorul. După cum s-a dovedit, carburatorul mi-a crăpat. Blestemându-mă pe mine însumi și pe întreaga lume, m-am întors în mașină și dintr-o dată, brusc, din toată această disperare, L-am simtit pe Creator.

Serios! Nu glumesc. Este o poveste adevărată. Desigur, înainte și după această situație, am experimentat diferite senzatii ca voi toţi. De ce aduc acest exemplu? Pentru că acest tip de întâlnire se întâmplă, de obicei, la un moment și loc  total nepotrivite si se pare ca nu este legată de condiția noastră internă.

Trecem printr-un proces de acumulare care dureaza destul de mult timp, în funcție de inspirația noastră, de starea anterioară, și de numeroase alte condiții; apoi se întâmplă în noi. De regulă, se întâmplă fără nici o agitație externă. Pentru asta, nu trebuie să medităm și nici nu trebuie să avem unele senzații specifice.

Atunci când ar trebui să se întâmple, se va întâmpla. Cu toate acestea, ar trebui să continuaţi să lucraţi sistematic.

Din Convenția de la Sankt Petersburg 12.07.13, Lecția 1

 

Filed under: Congrese, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Când ieşi pentru a disemina, răspunsurile pozitive ale oamenilor te fac să te simţi bine. Deci, de unde vin aceste forţe, din ego-ul meu sau de la Creator?

Răspuns: Dacă nu ceri forţele Creatorului, atunci le primeşti natural, de la ego. Nu există decât două surse de motivare la o persoană şi prin urmare, poate fi egoistă sau superioară, fie pentru primire, fie pentru dăruire.

Deci, cum puteţi verifica ? Cum puteţi să ştiţi că munciţi, cu adevărat, pentru a dărui ?

Simt diferite dezamăgiri, probleme, vid şi chiar tulburări în dorinţa mea, dar nu cer decât un lucru de la Creator, a creşte motivaţia mea altruistă fără nicio recompensă pentru mine. Sunt fericit că ego-ul meu se simte rău, că este gol şi nemulţumit. Este un semn bun, dacă pot continua să muncesc acum, este într-adevăr în scopul de a dărui.

Potrivit termenilor cabalistici, eu „restrâng” dorinţa mea şi pun un ecran (Masach) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer) pe ea. În general, dorinţa rămâne mereu vidă, deoarece restricţia nu este anulată. Atunci, încep să muncesc deasupra dorinţei mele, pentru a dărui, fiind sigur că atitudinea mea vis-a-vis de viaţă, realitate, Creator şi faţă de întreaga lume, este cea corectă.

Dar, dacă nu simt vidul, decepţiile sau problemele în ego-ul meu, pentru a mă ridica deasupra în dăruire, de a-mi face griji cu privire la Creator, atunci, asta înseamnă că sunt încă, în dorinţa mea egoistă. Muncesc la asta şi, deşi avansez spre intenţia în scopul de a dărui, sunt încă cufundat în dragostea de sine. Desigur, încerc să dăruiesc, dar toate tentativele mele sunt alimentate de dorinţe egoiste. Aceasta înseamnă că, dacă nu am primit plăcere, nu aş avea nicio motivaţie, nicio putere, niciun dorinţa de a continua pe drumul spiritual.

in Cursul zilnic de Cabala, Întrebări şi răspunsuri, 08.08.2013

 

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Dintr-un articol al lui Rabash: „Pentru cei care erau pe calea îndepărtată, Paştele este amânat până la un al doilea Paşte” – cu cât credinţa cuiva în Creator este mai mare, cu atât se simte mai detaşat de Marele Rege şi simte mai mult propriul păcat – proporţional cu nivelul credinţei în Măreţia Lui. Aşadar, un om drept (cel care înţelege Înălţimea Regelui) păcătuieşte mai mult decât un om obişnuit.

Dacă o persoană recunoaşte că este păcătoasă, înseamnă că acestei persoane i s-a permis de Sus să se apropie uşor de Divinitate şi i s-a oferit şansa să înţeleagă că a păcătuit.

Este spus: „Creatorul e nemulţumit de cel drept din cauza unui fir de păr.” Dacă o persoană simte că a păcătuit, nu trebuie să se teamă de asta, din moment ce este un semn că a fost ridicat de Sus. De aceea, persoana respectivă trebuie să se întărească şi să accepte povara Raiului, atunci va ajunge la succes.

Pe măsura apropierii unei persoane de Creator, sentimentul de lipsă de importanţă, răutate şi detaşare faţă de El devine mai puternic, ceea ce înseamnă că totul merge cu susul în jos. O persoană religioasă obişnuită nu urmăreşte o cale spirituală; se roagă şi crede că este aproape de Creator. Totuşi, cel care se întâmplă să-şi lege apropierea de Creator de propriile proprietăţi este deja capabil să se evalueze mai corect, să evalueze astfel distanţa dintre el şi Creator. Fiecare evaluare ulterioară devine mai clară; permite unei persoane să vadă cât este de departe de Creator.

Ne dăm seama că distanţa dintre noi şi Creator creşte şi că trebuie să respectăm multe condiţii ca să depăşim îndepărtarea şi să ne apropiem de El. Asta explică de ce este scris că „Creatorul „se ia” de cel drept pentru un fir de păr”. Nu pentru că se poartă cu el urât; dar cei care sunt deja aproape de a deveni drepţi (adică cei care sunt în pragul unei dăruiri complete şi pure) îşi calculează asemănarea cu Creatorul pe o scară foarte fină. Acest tip de calcul le permite să vadă că sunt încă extrem de departe de Creator şi că trebuie să treacă prin numeroase corecţii.

De aceea există conceptul celui de-al „Doilea Paşte” – pentru cei care nu au reuşit să iasă din Egipt în timpul primului Paşte. Peste o lună, li se mai dă o şansă, care se numeşte „al Doilea Paşte”. Oamenii care simt că sunt mari păcătoşi şi a căror cale este în mod special lungă ajung la scopul lor la al Doilea Paşte.

Înseamnă că o persoană nu trebuie să-şi facă griji şi să dispere deoarece Calea pare prea lungă pentru el, chiar dacă mulţi oameni sunt traşi înapoi de acest fapt care îi forţează să renunţe la calea lor.

Dimpotrivă, este un semn că se apropie de scop! În cele din urmă trebuie să ajungem la o stare în care Faraonul acceptă că cel drept este Creatorul şi că el, Faraonul, este cel rău; aceasta este starea în care are loc exodul din Egipt.

Din Pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 05.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Pe de o parte, Creatorul este mereu primul care ne trezeşe şi orice urcare pe care o simţim este un răspuns inevitabil la iluminarea din partea Lui. Pe de altă parte, care este munca unei persoane?

Deşi o persoană ştie că „Nu există nimeni în afară de El”, trebuie să-şi amintească de principiul „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?”. Deşi Creatorul o trezeşte, atâta timp cât persoana se află în ascundere, trebuie să simtă că se trezeşte singură. Nu trebuie să se relaxeze şi să-L aştepte pe Creator să o trezească.

Acum, trebuie să acţionăm. Trebuie să organizez un mediu şi să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să nu adorm, ci să stau pe cât posibil treaz şi săritor pentru a culege atributele apropiate de dăruire şi iubire. Cu ajutorul mediului şi a altor mijloace, mă pregătesc astfel încât chiar dacă mă trezeşte Creatorul, eu voi simţi o urcare mai mare şi mai puternică.

Trezirea finală este că muncim împreună cu Creatorul, ca un cal şi călăreţul lui care s-au unit şi calul vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor călăreţului asemenea unui servitor credincios. Deci, în fiecare moment, trebuie să-mi amintesc că, fără îndoială, Creatorul mă va trezi, dar totul depinde, de fapt, de oportunităţile de care profit.

Nu cunoaştem şi nu vedem aceste oportunităţi. Poate că, după un timp, eforturile mele adunate vor stimula trezirea de sus; poate că sunt alte condiţii, ca stări spirituale speciale care ţin de „Sabbath”, de „începutul lunii”, de „începutul anului”, sau de alte sărbători care  sunt legate de munca „de zi” şi „de noapte”, etc. Trezirea specială de sus este ascunsă şi în ele, dar trebuie să fim mai pregătiţi pentru trezirea de jos şi, în mod constant, sensibili faţă de ea.

Dacă o persoană dezvoltă o sete, o nevoie de a nu uita niciun moment Providenţa de sus, descoperă că această Providenţă este permanentă şi îşi are originea în Creator  care este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. O persoană descoperă adevărul: imaginea lumii întregi pe care forţa superioară o desenează pentru această persoană, imagine care include persoana şi mediul ei şi că totul este făcut pentru a creşte sensibilitatea unei persoane faţă de această imagine. Creatorul, singura forţă, are un singur scop, acela că o persoană trebuie să simtă mereu că Creatorul este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. Aşa că o persoană trebuie să-şi corecteze vasele de percepţie şi asta este ceea ce contează.

Este scris:”Caută-L pe Creator acolo unde este”. O persoană crede că trezirea şi schimbările vin de la Creator, aducându-i în mod constant stări schimbătoare. Dar când ajung la starea Hafetz Hesed, descopăr că nu există schimbări din partea Creatorului. În spatele a tot ce îmi este trimis, ce simt la un moment dat – ascunderile şi revelaţiile la diferite nivele, confuziile şi chiar detaşare de Creator şi apoi conştiinţa recâştigată, ceea ce înseamnă să fii conştient de Providenţa de sus – în spatele acestui „decor”, descopăr că nu există detaşări şi că niciodată Creatorul nu-Şi slăbeşte legăturile cu noi. Dimpotrivă, El trezeşte în mine dorinţe şi atribute mai puternice şi mai corupte, opuse Lui, astfel încât, prin acest contrast, între Lumină şi întuneric, Îl descopăr mai clar pe Creator, bun şi binevoitor, şi descopăr că nu este nimeni în afară de El.

Deci, prin diferite mijloace, trebuie să întărim pregătirea interioară a unei persoane pentru percepţia corectă. Nu există o credinţă oarbă sau o natură mecanică care joacă un joc întâmplător cu noi. Indiferent de ce dorinţe şi gânduri se trezesc în noi şi ne vin în minte de nicăieri, totul vine de la forţa superioară. Noi trebuie să facem un singur lucru şi acela este să ne întărim prin toate mijloacele şi să răspundem corect la tot ce se întâmplă.

Dintre toate lucrurile care se petrec în mintea şi inima mea, în interiorul meu, şi în lume (din moment ce este un singur sistem), vreau să descopăr un singur lucru – că totul este manevrat de un singur „motor”. Gândurile şi dorinţele care se trezesc în mine şi gândurile despre gândurile şi dorinţele provocate de dorinţe, toate îşi au originea într-o singură sursă care acţionează pentru ca eu să mă conectez cu ea şi să mă detaşez de ea din când în când şi, astfel, se va stabili o conexiune stabilă, multistratificată şi cu mai multe faţete. Astfel, ne este clar şi Îl căutăm pe Creator, „căutându-L pe Creator acolo unde este” şi descoperind că El este chiar foarte aproape, în interiorul nostru.

Înseamnă cu nu există gânduri nepotrivite şi nici dorinţe inferioare, ci că totul urmăreşte să ajute o persoană să înţeleagă că nimic nu o separă de Creator; Creatorul este cu ea, şi întreaga lume, mineralul, vegetalul, animalul şi umanul sunt elemente care construiesc conexiunea.

Din Lecţia Zilnică de Cabala, 07.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Creatorul începe să ne trezească prin iluminarea Lui şi schimbă în ultima etapă de dezvoltare în care suntem cel mai îndepărtaţi de El. Noi suntem doar „materialul” dorinţei care este posibil să se trezească şi să se activeze.

Suntem incapabili, prin noi înşine, de a iniţia o acţiune unică, dorinţa noastră nu poate decât să reacţioneze şi nu are cel mai mic potenţial de a face în mod independent. Nu are puterea creatoare a Creatorului, forţa de creaţie, nu are Lumina, nici sursa de energie. Nu este capabil decât de două lucruri:

–         Fie să primească, simplu, satisfacţia fără liber arbitru

–         Fie să primească prin intermediul unei atitudini speciale faţă de gazdă, Lumina, pentru a forma un răspuns calitativ diferit.

În consecinţă, suntem mereu sub controlul Creatorului: El ne trimite Lumina şi asta depinde de noi, cum să acceptăm atitudinea Lui. Fie acceptăm că ea se aplică numai „materialului” dorinţei noastre: cu alte cuvinte, ne bucurăm de un grad mai mare sau mai mic, în plus faţă de asta, noi îi răspundem Lui, mai sus de acest lucru sau acest nivel al plăcerii.

Dacă în răspuns, eu încep să calculez atitudinea mea faţă de Creator şi asta devine mai important pentru mine decât plăcerile primite de „materialul” dorinţei, atunci eu lucrez în credinţa deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, primind sentimentul fiinţei mele, fac calcule în fiecare secundă a vieţii mele. Iau în considerare numai atitudinea mea, realitatea mea „fizică”, sau, în funcţie de această realitate, eu răspund Creatorului cu dăruire?

Pot să-I răspund Lui cu dăruire, folosind ceea ce resimt în viaţa mea, acum?

Astfel, încep drumul meu de-a lungul etapelor de apropiere de Creator. Şi calculul meu pe această cale este următorul: În ce măsură, deasupra dorinţelor în creştere, a senzaţiilor interschimbabile, bune sau rele, pot să construiesc o relaţie de reciprocitate cu Creatorul? De fapt, plec de la ipoteza că numai binele absolut ne vine de la Creator. Nu poate cauza niciun rău şi, dacă creatura se simte rău, atunci, în final, singurul motiv este că ea nu poate să construiască în interiorul ei, atitudinea corectă vis-a-vis de ceea ce primeşte.

De exemplu, ştim din experienţa de viaţă, câţi oameni sunt pregătiţi să plătească un chirurg care efectuează o operaţie vitală asupra lor, inclusiv injecţii, perfuzii, transfuzii de sânge, o perioadă dificilă de reabilitare, şi alte senzaţii dureroase. Acestea se datorează faptului că scopul este important, atât de important că persoana nu simte nicio durere, deoarece ea este total concentrată pe scop şi vrea să scape de boală.

Chirurgul, pentru ea, nu este un duşman, ci un binefăcător care merită a fi plătit.

Deci, totul depinde de atitudine. Atitudinea mea faţă de Creator este în plină transformare: După ce am schimbat intenţia în dăruire, simt de la El numai bine în loc de rău şi mă simt fericit. Spre deosebire de exemplul chirurgului, nicio urmă nu este lăsată în percepţia mea de unele intervenţii chirurgicale dureroare asupra „corpului” meu al dorinţei. Dimpotrivă, „corpul” meu este de părere că apreciază. Dar, din nou, acest lucru nu este posibil decât dacă obţin intenţia de dăruire. Totul depinde de evoluţia intenţiei.

Cum pot schimba? Aici este munca celui de-al patrulea grad de dezvoltare umană. Trebuie, constant, să cer că orice, bun sau rău, afectează sentimentul în dorinţă, Creatorul mă ajută să corectez atitudinea mea faţă de ceea ce primesc de la El. Vreau să simt cum este El, conform dăruirii Sale asupra mea, Binele absolut care face bine, dar nu pentru că El îmi aduce Bine, ci pentru că nu vreau să mă gândesc rău la El, să-L tratez rău. Dacă simt că Creatorul îmi provoacă rău, atunci sigur El nu este bun pentru mine. Este reacţia naturală a nivelului meu inferior. Acest lucru este evident pentru ei. Dorinţa egoistă nu poate avea alte răspunsuri de la sursa răului. De aceea, nu vreau să construiesc o relaţie directă cu Creatorul bazată pe sentimentele propriei mele dorinţe.

Astfel, există un joc: Trebuie să fim pregătiţi a simţi sentimente mai rele în dorinţa noastră, sub diverse forme, din ce în ce mai complexe, sofisticate şi, în acelaşi timp, mai calitative. Cu alte cuvinte, mă simt rău, din ce în ce mai orientat spre Creator. Mai mult, în ciuda sentimentelor mele rele, încerc să văd sursa Binelui în El (nu pentru a-L blama în interior şi nu în scopul de a evita răul), iar cu cat va fi mai importantă atitudinea mea faţă de El, voi progresa mai mult.

Iniţial, în primii ani, o persoană face faţă multor confuzii. Nu contează, miezul problemei este atitudinea mea faţă de Creator, care ar trebui să fie legată de ceea ce simte dorinţa mea. Nu este masochism: schimbând, cu adevărat, atitudinea mea faţă de El, nu mai simt senzaţiile rele. Totul în mine spune că este plăcere, inclusiv nivelurile vegetal şi animal, care sunt ataşate la a patra etapă, la intenţie.

Cu toate acestea, este necesară multă muncă pentru a stabili conexiunea cu Creatorul, astfel încât El schimbă răspunsul meu din negativ, în pozitiv. Acesta este scopul: a stabili contactul cu El. De aceea, noi avem două „sisteme de alertă”: unul este bazat pe sentimentele dorinţei primelor trei niveluri şi altul, pe răspunsul meu la al patrulea nivel. Împreună, aceste sisteme pivot formează conexiunea între om şi Creator.

De exemplu, eu văd pe cei din jurul meu într-un singur sistem şi reacţionez la ei în celălalt. Nu există „feedback”, adică un răspuns conştient la Creator, la nivelurile mineral, vegetal şi animal, reacţiile sunt doar instinctive. Aceasta permite să acţioneze ca necesar şi nimic mai mult.

Pe de altă parte, în a patra etapă, trebuie să participăm la răspunsuri, oferindu-le lor o anumită formă, utilizând ecranul şi Lumina Reflectată. Acest răspuns la Creator este fiinţa umană, Adam.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 06.08.2013, Shamati # 8, „Care este diferenţa dintre o umbră de Kedusha şi o umbră de Sitra Akhra”

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

În primul rând, trebuie să înţelegem că diseminarea este o muncă spirituală. Şi, dacă cineva nu este de acord cu aceasta, nu vrea sau nu înţelege asta, atunci are nevoie să clarifice această problemă şi va vedea că este adevărat. Noi vorbim despre munca interioară care schimbă o persoană. Lumea spirituală este în fiinţa umană şi constă în schimbările sale interioare. A intra într-o lume nouă, lumea corecţiilor, înseamnă a schimba proprietăţile omului, de la primire la dăruire. O persoană o face, ea însăşi.

Când mergem să difuzăm aceste cunoştinţe lumii exterioare, gândim că ieşim din noi înşine. Dar nu este aşa. Lumea întreagă este ca un singur corp, mineral, plantele, animalele şi oamenii reuniţi într-un singur material care trebuie să ajungă la corectarea nivelului uman. Nivelul uman se compune în mod egal, din aceleaşi patru niveluri şi corecţia începe de la nivelul uman al gradului uman, adică cele mai rafinate, speciale persoane care au o sete de spiritualitate.

Astfel, deşi munca noastră este interioară şi corectarea se face în interiorul persoanei, totuşi, esenţa sa este că mă conectez la universul întreg. Aceasta poate părea contrariul, că, dacă sunt un cabalist, trebuie să rămân blocat într-o cameră şi să fac corecţiile mele interioare în secret. Dar, este o idee falsă, exact opusul realităţii. Dacă materia mea, sufletul meu, este în afara mea şi sunt doar un punct care trebuie să se conecteze cu întreaga lume, se pare că, ajungând la toată lumea cu diseminarea, trezesc materia mea.

Mergând spre oameni, trebuie să explicăm faptul că, nu ar trebui să ne considerăm dependenţi de nicio forţă exterioară. Nimeni nu ne va ajuta, nici municipalitatea, nici guvernul, niciun comitet sau alte ţări, UNESCO sau ONU. Lumea întreagă este compusă din egoişti şi, faptul că au urcat în scara ierarhică, este dovada că sunt chiar mai egoişti decât restul.

Acesta este motivul pentru care nu vei obţine niciun ajutor de la nimeni, pornind de la vecinul tău, până mai sus. Toată lumea vrea ceva de la tine şi te va presa cât mai mult posibil. Dacă nu ai renunţat şi ai, încă, un pic de speranţă, dacă eşti supărat că nu ai obţinut simpatie, aceasta arată naivitatea ta completă. O persoană care cunoaşte lumea şi natura nu pune speranţă în nimeni. Dacă toată lumea este egoistă, ar fi mai bine să mă lase în pace. Toate „preocupările” lor vor fi în detrimentul meu. Nu pot exista acţiuni corecte, din egoism.

Aceasta este viziunea corectă asupra lumii, ca fiind evidentă în funcţie de disperarea pe care umanitatea o cunoaşte astăzi, începând de la guvern şi conducătorii din această lume, care au pierdut orice speranţă de a ieşi din criză. Şi, dacă înţelegem asta, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este de a merge spre oameni şi a le explica faptul că, minele de aur, munţii, sănătatea, puterea, securitatea şi tot ceea ce este necesar pentru o viaţă fericită, toate sunt în faţa lor. Şi toate acestea sunt lângă voi, în relaţia cu oamenii din cartierul vostru, oraş, ţară, peste tot în lume, în conexiunea dintre oameni.

Din acel moment, schimbăm o persoană din perceperea exterioră a nemulţumirii, de cineva din exterior, într-o viziune interioară. Ea înţelege că are nevoie să stabilească o relaţie cu toată lumea din jurul ei, prin ea însăşi şi să construiască o viaţă fericită. Speranţele unei persoane nu pot fi plasate pe sine. Ea trebuie să încerce să amelioreze viaţa sa în mediul său apropiat, în câmpul său vizual.

Dacă începem să muncim metodic asupra îmbunătăţirii relaţiilor cu ceilalţi, atunci acolo, în interiorul acestui vid, vom descoperi brusc, sursa de energie inepuizabilă, plăcere, sănătate, şi posibilitatea de a rezolva toate problemele, forţele contra-naturii, superioare, capabile să schimbe totul. Apoi, nu vom mai depinde de o autoritate aşezată undeva, deasupra noastră. La urma urmei, ea va dori mai mult să ne exploateze şi nimic altceva nu se va întâmpla.

Este imposibil ca o faptă bună să vină de la oameni care sunt corupţi de egoism. Am vazut, deja, acest exemplu în istoria noastră. Ei nu ne aud şi nu le pasă decât de problemele lor. Să ne preocupăm numai de noi înşine. Cât timp putem să suportăm asta ? Noi nu depindem de nimeni în această privinţă şi este în puterea noastră.

Această explicaţie aduce o persoană la o muncă interioară. Ni se pare că noi ieşim, dar în realitate, noi conducem părţile sufletului nostru la o muncă interioară. Deoarece întreg universul este un suflet uman, cu cât vă conectaţi cu ceilalţi şi îi simţiţi ca făcând parte din sufletul vostru, cu atât mai mult vă corectaţi sufletul vostru. Este ceea ce numim Cabala practică.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 26.07.2013, Scrierile lui Baal Hasulam

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Cu toţii ne aflăm în această lume ca într-o barcă în mijlocul unui ocean cuprins de furtună şi dacă nu-ţi îndeplineşi funcţia, nu aduci niciun beneficiu. Dacă nu munceşti să întinzi pânzele, să ţii cârma, să evacuezi apa, şi dacă nu vâsleşti, atunci vei scufunda toată barca.

Eşti inclus în sistemul general şi trebuie să-ţi îndeplineşti funcţia, şi dacă nu funcţionezi le faci rău tuturor, ca un tranzistor care este ars într-un circuit electric complex şi este dezactivat, sau asemenea corzii unei chitări care zgârâie. Cu siguranţă, poţi să cânţi în continuare la chitară chiar fără această coardă, dar cum va suna muzica?

Cuvântul „sistem” cuprinde un sens puternic şi trezeşte teamă într-o persoană. Din moment ce mă aflu într-un sistem, depind în proporţie de sută la sută de toţi ceilalţi. Eu însumi nu sunt gata să fac nimic. Nu pot să te lovesc, să te ucid sau să te constrâng, cu forţa sau cu ameninţări, să te schimbi. Asta pentru că legătura dintre noi este una interioară, în inima mea, şi nu sunt familiarizat cu inima ta! Tu poţi pune la cale tot felul de probleme pentru mine cu ajutorul dorinţelor din inima ta, şi eu ce pot să fac? Sunt cu adevărat neajutorat.

Asta înseamnă să te afli în mijlocul unui singur sistem. Nu depind de nu ştiu ce terorist sau dictator, ci mai degrabă de oricare persoană din lume şi, în special, de prietenii cei mai apropiaţi. Întreaga mea viaţă spirituală depinde de ei şi pentru mine nu există nicio posibilitate să-i influenţez! Nici măcar nu sunt gata să verific ce este în inima lor ca să înţeleg cât de fideli sunt ei în îndeplinirea funcţiei lor în cadrul sistemului general. Poate că, de fapt, îl distrug.

Sistemul integral care se descoperă acum în faţa noastră este cu adevărat înspăimântător. Ştiţi cum suntem conectaţi şi de ce? A avut loc dintr-o dată un potop în Europa sau un val de căldură neobişnuit în America? Nu ştim cauza şi nici care va fi rezultatul final. În sistemul integral, totul este legat, şi aceste legături dispar din faţa ochilor noştri din moment ce noi nu suntem „integrali”. Noi nu acţionăm conform acelui plan, acelui aranjament.

Până acum, ne-am dezvoltat potrivit naturii, ca animalele, doar că mai evoluaţi, dar această evoluţie s-a oprit. Am ajuns la o conexiune integrală care ni se revelează. Contribuţia noastră la sistem este modul în care ne descurcăm cu întregul sistem. De aceea, trebuie să descoperim cum să-l gestionăm şi să ne îndeplinim munca în calitate de componente integrale în cadrul sistemului.

Trebuie să fie clar pentru fiecare ce rol are. Este ca un dispozitiv eletronic care include sistemele cele mai complexe şi care nu mai merge deloc din cauza unui singur tranzistor ars.

Este foarte important să înţelegem asta în cadrul funcţiei noastre. Odată, lucrurile erau diferite şi totul depindea de individul însuşi, dacă era mare sau mic. Există o poveste despre acest lucru – a fost pierdut un război din cauza unei singuri unghii: potcovarului îi lipsea o unghie şi nu a fixat bine potcoava; potcoava a căzut, calul s-a împiedicat, comandantul a căzut de pe cal, inamicul a văzut acest lucru, s-a grăbit să atace şi a câştigat lupta.

Astfel, au câştigat lupta fără niciun temei logic, doar din cauza unei unghii, şi nici măcar din cauza acesteia, ci pentru că toate evenimentele s-au desfăşurat linear, ca într-un lanţ, până s-a ajuns la comandantul suprem de care depindea totul. Totuşi, noi am lăsat de-o parte sistemul ierarhic, un sistem rotund funcţionează azi. De aceea, este imposibil de găsit motivul original de care depinde totul. Mai degrabă totul depinde de toată lumea şi toţi sunt legaţi unul de altul şi consideraţi egali, atât cel mare cât şi cel mic, şi acest lucru reprezintă o problemă foarte mare.

Am început deja să înţelegem că ceea ce ne va da forma spirituală este chiar conexiunea.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

 

În dezvoltarea noastră, trebuie să trecem printr-o stare în care pierdem forma noastră precedentă. Este ca un bob de grâu plantat în pământ şi care se descompune complet. Doar un Reshimo (memorie) rămâne, în timp ce substanţa se transformă în cenuşă, se transformă pentru a deveni hrană pentru noua formă care apare după descompunere.

Adică, o coborâre din starea anterioară are loc şi, după aceasta, o ascensiune spre noua stare. Şi, în cel mai mic punct al rupturii, un singur Reshimo rămâne şi se transformă într-un nou Reshimo, într-o genă a noii stări. Modul corect de a se naşte şi de a creşte este astfel, atât pentru plante şi animale, cât şi pentru persoana din lumea noastră şi, de asemenea la fel, în spiritualitate.

În caz contrar, nu vom putea trece de la o stare la alta. Trebuie să existe o transformare aici, zece noi Sefirot. Din precedentul Partzuf de zece Sefirot, la noul Partzuf de zece Sefirot, doar Reshimot trece. Este ceea ce se întâmplă în lumea noastră, deoarece rădăcina spirituală se dezvăluie în ramura fizică şi la fel, în dezvoltarea noastră interioară. Aceeaşi lege acţionează în toate. Rezultă că fiecare nouă stare este atinsă doar prin abandonarea stării anterioare schimbând conştiinţa noastră, înţelegerea noastră şi apropierea noastră de ceea ce a fost resimţit în noi ca fiind incorect, inadecvat şi deci, ne ducem la un nou nivel.

În spiritualitate este mult mai important decât în planul material. Dacă în planul material, persoana nu schimbă conştiinţa sa, viziunea sa asupra lumii, opinia sa, atunci ea nu creşte. Ea nu face decât să adauge la conştiinţa precedentă şi deci, acelaşi mic copil rămâne, cu mai multe dimensiuni. Semnul că persoana a crescut este că ea dobândeşte în înţelegere, în conştiinţă, în efort.

Ea obţine controlul acestor stări şi se aduce la o stare în care, brusc, întreg controlul său precedent, întreaga abordare precedentă, dispar. Ea nu mai este în măsură să rămână în această stare şi se simte neajutorată, pierdută, neştiind ce să facă mai departe. Pe drumul spiritual noi numim această stare, o coborâre. Ne simţim confuzi, nu înţelegem ce ni se întâmplă şi apoi, ajungem la o nouă stare. În general, în viaţa normală, transformări de acest gen nu apar şi persoana avansează simplu, şi adaugă la vechiul bagaj şi deci ea, nu obţine niciodată o nouă formă, astfel că rămâne acelaşi copil la bătrâneţe.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 02.08.2013, Scrierile lui baal HaSulam

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→