Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Gândurile şi dorinţele mele nu sunt, de fapt, ale mele. Unde începe adevăratul meu eu? Este în grupul care vă permite să dezvoltaţi şi să întreţineţi dorinţa voastră serios, într-un mod concentrat, practic. Aici am instrumentele, mijloacele care-mi permit să tratez şi să schimb materia dorinţei mele.

Muncind asupra dorinţei cu ajutorul prietenilor mei, umplu singura liberă alegere a mea. Totuşi, dacă nu vreau asta, vor fi noi probleme şi necazuri şi în final, o voi dori.

Întrebare: Asta înseamnă că sufăr până renunţ ?

Răspuns: Renunţarea nu este problema. De fapt, încep să înţeleg că ar trebui să schimb dorinţa mea, să fie ca a Creatorului şi asta-i. Sunt atras de aceleaşi valori şi scopul corect şi încep să mă bucur de asta.

Apoi, există o nouă etapă: Este un păcat că o fac încercând să evit suferinţele, să mă bucur de încântarea Creatorului. Vreau să dăruiesc total, să iubesc în totalitate, chiar dacă nu simt niciun răspuns din partea Creatorului.

Aceasta este calea spirituală pe care schimb valorile egoiste şi descopăr, de fiecare dată, limitele libertăţii mele, adevăratul meu nivel. Cum este scris: Voi sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii. Voi se referă la cei care aspiră la Creator, adică a face dorinţa lor ca dorinţa Lui. Atunci, sunt numiţi Israel, adică Yashar El (direct la Creator).

Totuşi, dacă nu vreau să-I asemăn Lui, rămân la nivelul animal, în care toate schimbările, inclusiv progresul tehnologic şi ştiinţific, toate provin de la El şi nu pot fi modificate. Aici, nu pot fi independent. O persoană devine independentă când devine similară Creatorului.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Care sunt planurile dvs. pentru viitor, în ceea ce priveşte grupurile virtuale?

Răspuns: Unitatea este dincolo de frontiere: virtuale şi, în acelaşi timp, în limitele fizice.

Întrebare: Cum pot femeile să se unească mai bine? Cu prieteni având proprietăţi similare sau invers?

Răspuns: Nu contează, deoarece noi ne ridicăm deasupra caracteristicilor noastre.

Întrebare: Cum ar trebui să ne comportăm cu cei care sunt înscrişi ca prieteni în grup, dar nu iau parte la viaţa de grup deloc?

Răspuns: Aşteptaţi cu răbdare până ce se schimbă.

Întrebare: Este posibil şi în ce mod, a fi în două grupuri simultan, fizic şi virtual?

Răspuns: Puteţi să fiţi în mai multe grupuri, deoarece se contopesc.

Întrebare: Este dificil pentru dvs. să fiţi un RAV?

Răspuns: Nu sunt un Rav, mai degrabă un profesor, un ghid, un antrenor.

 

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: În general, respingerea nu este în raport cu grupul, ci în raport cu un prieten. Care este programul de muncă în acest caz?

Răspuns: Eu nu cred că este aşa. O persoană trebuie să vadă că are o aversiune faţă de  munca cu grupul, a se conecta cu prietenii, a se dizolva în ei. Şi, dacă există orice fel de prejudiciu special împotriva cuiva, treptat poate să treacă. Prin urmare, nu este necesar să atragi atenţia asupra acestui punct. Nu este cazul.

În primul rând, ceea ce ar trebui să mă intereseze este modul „de a ajunge la ei”, de a adera la ei. Lucrul principal este că eu nu trebuie să mă conduc pe mine, mai degrabă ei mă conduc. Este ceea ce se numeşte a te dizolva în ei. Adică eu nu am propriile mele gânduri, nici dorinţe. Este ceea ce este cu ei. Şi asta-i tot.

Din momentul în care efectuaţi aceste mişcări, Lumina Înconjurătoare acţionează imediat şi vă influenţează. Astfel de experienţe aduc asta, Lumina vă limpezeşte tot timpul şi vă adaugă tot felul de contradicţii, dar încercaţi din nou. Şi, odată ce treceţi printr-o cantitate necesară de astfel de tentative, atingerea soseşte, în final.

Şi grupul ar putea să nu ştie nimic despre acest lucru şi ar putea să rămână la acelaşi nivel în care era înainte, precum în exemplul Rabbi Yossi Ben Kisma.

Din congresul de la St Petersburg, 13.07.2013, „Ziua a doua”, Lecţia 3

 

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cât de eficiente sunt demersurile spirituale în grupuri mici de două sau trei persoane?

Răspuns: Aceasta este problema cu prietenii noştri din mediul virtual, cu prietenii singuri şi cu alţii. Avem atât de mulţi studenţi care sunt împrăştiaţi în diferite colţuri ale ţărilor lor: Australia, Noua Zeelandă, China, unele ţări europene, America de Sud şi altele. Astfel, aceste congrese încă ne formează şi ne conectează şi ne dau şansa să ne concentrăm împreună.

Dar lipsa unui grup fizic rămâne o problemă. Nu-mi imaginez o soluţie. Ştiu un singur lucru – când i-am cerut permisiunea lui Rabash să mă apropii de el, la început m-a refuzat şi avea dreptate; este necesar să verifici dacă dorinţa ta este reală. Şi abia după doi ani m-a lăsat să mă apropii.

Prin urmare, dacă un student învaţă alături de noi, cu seriozitate şi de mult timp, el trebuie să se gândească să se mute într-un loc unde există un grup sau unde este posibil să organizeze unul. Nu întrevăd o altă cale.

Pe cât de mult posibil mă gândesc la acest lucru tot timpul şi sper ca, prin intermediul unui sistem virtual, să fie posibil să conectăm oamenii şi să le dăm un sentiment de unitate, dar, în acelaşi timp, un ecran de calculator îi desparte. O persoană se protejează de ceilalţi printr-un ecran.

Deci, care este problema? Să-i faci pe oameni să se conecteze cu alţii. Ne aflăm într-o stare în care „să ne conectăm cu alţii” înseamnă să stăm împreună, să respirăm împreună, să învăţăm împreună, să-i urâm pe prieteni, să-i iubim, şi tot aşa.

Şi Lumina Superioară ne dă tot felul de probleme aici, creând în mod intenţionat frecuşuri între noi, frecându-ne unii de alţii, pentru a îndepărta învelişul de pe inimă. Inimile se freacă una de alta pentru a se dezveli. Cum este posibil să faci acest lucru când te afli într-o conexiune virtuală? Nu pot să-mi explic. Personal, aş fi fericit să fiu cu toată lumea într-o conexiune virtuală: tastez o informaţie într-un mail şi gata, eşti deja „ îndrăgostit” de prieteni.

Unde poţi simţi cu adevărat ostilitatea, până la ură, aşa cum au simţit-o prietenii din Zohar? Poţi imediat să scoţi din priză calculatorul sau să te protejezi cu emoticoane şi gata! Cum ar putea fi altfel?

Simt asta cu noi în ţara noastră. Există grupuri care păstrează o distanţă cavalerească. Sunt cei care se află mai aproape, participă mai mult, vor să se integreze mai mult alături de noi, şi vor să construiască împreună centrul. Când sunt oportunităţi pentru a munci, arunci este testată participarea fiecăruia. Nu este vorba doar de participare, ci mai degrabă de a munci împreună. Asta este esenţial. Astfel, trebuie să înţelegeţi că este necesar să vă adunaţi şi să vă organizaţi în grupuri, în grupuri mari cu departamente, cu un sediu, cu grupuri de copii. În general, toate acestea sunt imperativ necesare.

 

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Dacă înţelepciunea Cabala este o ştiinţă, cum putem să ne ataşăm de „credinţa deasupra raţiunii”? La urma urmei, credinţa pare să nege ştiinţa.

Răspuns: Suntem la un nivel corporal împreună cu ştiinţele, artele şi aşa mai departe, şi, în ele, noi putem să ne dezvoltăm.

Totuşi, cum ne putem dezvolta? Este doar în ego. Ego-ul se dezvoltă şi noi ne dezvoltăm cu el, dar începând de astăzi, ego-ul a terminat, de fapt, dezvoltarea sa. Despre ce ştiinţe şi arte vorbim noi aici? Vedem că astăzi totul pare blocat, întârziat şi ajunge la un impas, la o criză. Aceasta se întâmplă de mai multe decenii. Poate că oamenii nu o înţeleg, pur şi simplu, dar oamenii de ştiinţă da.

Ego-ul a atins apogeul său şi a continuat să crească după 6000 de ani, începând de la punctul zero, până în ziua de azi. Am trecut printr-un proces de evoluţie în această perioadă şi am atins un anumit nivel în domeniul artelor şi ştiinţelor, în care ego-ul s-a epuizat deja.

Noi, de fapt, credem că nu dorim nimic. Astăzi, nu acordăm atenţie la nimic, cercetarea spaţială şi alte ştiinţe nu ne mai interesează. Deci, cum putem trece la etapa următoare, acum ? Următoarea etapă este la un nivel total diferit şi noi trebuie să creştem în ea, deoarece acolo, poate fi un nou ego sau anumite dorinţe necunoscute.

Această tranziţie poate fi foarte specială. Noi nu înţelegem deloc ceea ce este. Este vorba despre o tranziţie spre o nouă dimensiune.

       

 Este total diferit în atributele sale, sunt forţe total diferite şi conexiuni diferite. Este ca lumea noastră, dar de o manieră total diferită. Nivelurile naturii mineral, vegetal, animal şi vorbitor sunt conectate conform legilor diferite, legile unei noi dimensiuni, legile a ceea ce noi numim lumea spirituală.

Noua dimensiune este numită lumea spirituală, deoarece aici domină credinţa deasupra raţiunii, ceea ce înseamnă dorinţa deasupra primirii. Scopul existenţei corporale este de a primi. Cu toate acestea, în lumea spirituală obiectivul este dăruirea.

Deci, cum putem să trecem la o percepţie opusă, în care Keter inferior devine Malchut superior? Cum putem trece de la zece Sefirot egoiste, la zece Sefirot altruiste ? Numai dacă efectuăm o operaţie asupra noastră, în credinţa deasupra raţiunii.

„Raţiune” se referă la ceea ce aveam în plan corporal şi „credinţa” este ceea ce mă ghidează pe plan spiritual. Astfel, eu cresc.

De aceea este spus, în toate sursele, că lucrul cel mai important pentru noi este credinţa deasupra raţiunii.

Care este semnificaţia practică a credinţei deasupra raţiunii? Aceasta înseamnă că, raţiunea noastră precedentă coboară, progresiv, în jos. Noi primim ajutor aici, deoarece nu putem avansa prin raţiunea noastră precedentă şi, imediat, să începem să ne ridicăm deasupra ei. De aceea există o anumită coborâre după congres, adăugarea de ego.

În ciuda acestui fapt şi împreună cu asta, trebuie să urcăm şi să avansăm mai puternic spre conexiunea dintre noi. De aceea noi trebuie să studiem, să încercăm să ne conectăm, să difuzăm şi să facem totul pentru a ajunge la o legătură mai puternică între noi.

Ar trebui să simţim înclinaţii opuse, deoarece trebuie să facem totul pentru a ne îngropa mai adânc în aceasta. Grupul nostru mondial trebuie să se conecteze mai puternic. De aceea noi trebuie să studiem, să difuzăm şi să facem tot ce trebuie făcut. Totul pentru a ne conecta intern la acelaşi sentiment pe care l-am avut la congres, dar la nivelul următor, la un nivel superior.

Ce ne lipseşte pentru a atinge acest lucru? Ne lipsesc acţiuni reale. Este  Isra-el, adică Yashar Kel”, direct către Creator. Aceasta înseamnă că Israel este fiecare prieten care aspiră la atingerea sprirituală. Există o altă parte numită „Tora”, care vine din cuvântul aramaic “Oraita – Ohr –lumină”. Conceptul Tora cuprinde grupul, conexiunile, garanţia mutuală şi aşa mai departe, adeziunea întregii lumi la aceasta, obiectivul nostru. Este exact drumul prin care noi trebuie să avansăm.

            

 Din prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Dacă fac o mişcare interioară spre conexiune cu grupul şi sunt respins, de unde pot să iau forţa de a mă ridica deasupra acestui lucru şi să formulez o cerere pentru corectare? Cum să fac un efort să cer ca Lumina să vină şi să corecteze?

Răspuns: Trebuie să existe aici o încorporare a înțelepciunii din partea grupului, împotriva egoului.

Ideea este că, dacă prietenii vin la tine şi te cheamă să participi la Adunarea Prietenilor sau la un alt eveniment, va fi neplăcut pentru tine să refuzi şi ar trebui să mergi cu ei. Totuşi, în acest fel, te mişti datorită combustibilului lor şi nu al tău. Deci, va fi vorba despre dăruire, dar va fi foarte mică şi pasivă.

Pentru a fi integrat cu înţelepciune într-un grup, trebuie să te pregăteşti cumva şi să găseşti în tine forţa de a-ţi depăşi egoul, pur şi simplu, ca şi cum ai sări într-o mlaştină cu ochii închişi, ceea ce este foarte dificil!

Ar putea să fie deja o rugăciune aici, aceea de a fi inclus într-un grup. Nu mai este considerată individualistă ci este o chestiune de grup pentru că vrei să fii cu ceilalţi, vrei să te afli printre ei, ca o forţă de dăruire alături de ei. Asta este deja altceva.

Totuşi, dacă nu există o altă opţiune, atunci este de dorit ca ei să vină şi să te salveze şi să te scoată într-un fel din starea de cădere şi să te integreze printre ei. Totuşi, dacă poţi, încearcă să faci asta singur pe cât de mult posibil pentru că Lumina înconjurătoare te va ilumina exact pe măsura efortului tău personal.

Dacă ei doar vin după tine şi ar fi neplăcut pentru tine să refuzi, atunci nu vei primi Lumină. Unde este efortul? Nu este al tău.

Grupul va avansa deoarece sprijină un prieten, se auto-susţine, şi aşa mai departe, în timp ce tu nu avansezi. Te vei alege cu ceva general, larg, foarte distant, dar nu cu avansare personală din moment ce ei te includ pe tine printre ei. Te mişti, dar nu cu înţelepciune, asemenea unui embrion în pântecul mamei sale. Ei te includ printre ei, şi avansezi în mijlocul lor alături de ei, dar ca o creatură neînsufleţită. De aceea, cu orice preţ, este necesar să încerci să ieşi din tine şi să intri în grup.

Toate regulile grupului derivă de aici: să te pleci în faţa prietenilor, să te amesteci cu ei, să te ţii de ei, să fii util în orice fel, să faci totul să te afli în mijlocul grupului, nu sus sau jos. Punctul principal este în mijloc! Încearcă să fii în centru. Asta nu înseamnă să spui că eşti centrul grupului. Să fii în centru înseamnă să fii protejat de tine însuţi în mijlocul grupului.

Întrebare: Ce înseamnă să spun că am făcut efortul corect, o rugăciune? Cum s-ar simţi asta?

Răspuns: Vei dobândi o percepţie nouă, un sentiment nou, şi o nouă înţelegere asupra ordinii lumii.

De la Congresul din Sankt Petersburg „A doua zi”, 13.07.2013, Lecţia 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă am simţit că ceva lipsea în congres, este doar pentru că noi nu eram pregătiţi, încă, şi acum trebuie să lucrăm la asta. Înseamnă că trebuie să atragem sentimentul conexiunii între noi, pentru a descoperi Creatorul (Lumina) în această conexiune.

Astfel, atât  mijloacele (Grupul) cât şi Tora (Lumina) ne vor duce la Creator, conform regulii „Istrael, Tora, Creatorul sunt Unul”.

Faptul este că, în vechiul Babilon, vorbeau aramaica, care, de atunci, este paralelă cu ebraica. Ebraica şi aramaica provin din aceeaşi rădăcină şi sunt două limbaje opuse. Un limbaj transmite informaţia prin vase şi celălalt prin Lumină: aramaica prin vase, dorinţe, în timp ce ebraica o face prin umplere. Nu există nimic altceva decât aceste două atribute şi astfel, aceste două limbaje există în paralel.

Talmudul din Babilon pe care toată lumea îl studiază astăzi este în aramaică, deoarece el tratează corectarea vaselor. Întregul Talmud este un sistem de corecţie al vaselor, dorinţelor, dar este descris ca stările naturii mineral, vegetal şi animal al acestor dorinţe. Totuşi, Tora (care vine din cuvântul Lumină) este în ebraică, deoarece ea vine de Sus. Asta înseamnă că Talmud vine de jos şi Tora de Sus.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

Filed under: Congrese, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum ar trebui să lucrăm interior cu starea în care mi se pare a avea două opţiuni, în care fie vedem ego-ul nostru, fie munca corectă? Ce ar trebui să facem pentru a nu sta cu braţele încrucişate?

Răspuns: Aici, simţim nevoia de garanţie mutuală, susţinerea mutuală care trebuie să existe în grup. Este ca un zid, care păzeşte grupul atât de influenţele exterioare, cât şi de influenţele negative interne ale tuturor membrilor săi.

Acest zid – spirit, integralitatea – este construit pe importanţa obiectivului, voinţa tuturor membrilor grupului de a se anula ei înşişi în faţa noţiunii de grup, ca într-o familie unde există o anumită bază interioară. Poate avea orice în ea, dar există ceva care o echilibrează constant, îi dă greutate, o ţine pe pământ şi nu o lasă să se rupă şi să se dezintegreze.

De aceea, o familie este compusă din mai multe generaţii: bunici, părinţi şi copii. În trecut, toată lumea trăia împreună. Generaţiile schimbă puţin câte puţin, ca roţile în mişcare, dar există mereu trei generaţii care se susţin reciproc şi depind unele de altele. Desigur, acum totul se dezintegrează. Totuşi, în grup, trebuie să aderăm la aceasta.

Ar trebui să existe o masă importantă în grup, care îi dă stabilitate şi echilibru. Ea nu o trage în jos, dar, pur şi simplu echilibrează diferitele erupţii şi tulburări. Prin urmare, o persoană care trece prin diferite stări trebuie să aibă sentimentul interior că grupul este stabil, solid şi permanent.

Aceasta trebuie să cultivăm şi să stabilim, efectiv, ca temelia noastră. Orice se poate întâmpla, dar noi avem fundamentul nostru.

Munca mea ca manager este de a face, din toate micile grupuri din întreaga lume, un întreg, o fundaţie unificată care va sprijini pe toată lumea. Apoi, diferitele probleme şi conflicte, pe care Lumina le va evoca în noi, ne vor servi, în mod corect, pentru a creşte.

Puteţi numi aceasta, garanţia reciprocă sau oricum, dar trebuie să o facem. Grupul este precum o casă caldă, un incubator. Aşa cum este spus: „Casa mea este castelul meu”. O persoană trebuie să existe într-un mediu – rădăcină, suflet, corp, îmbrăcăminte şi tot.

Trebuie să punem în aplicare acest lucru. Grupul trebuie să vorbească despre asta, să reflecteze. Trebuie să existe un sentiment că este familia mea, casa mea, unde vin şi şi nu mai vreau să plec! Acesta este modul în care ar trebui să fie.

 

Din Congresul St Petersburg, 13.07.2013, Cursul nr 3

 

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Baal Hasulam, Scrisoarea 17: Deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire pe care mergem până ce ajungem la palatul Regelui. Cel care începe să meargă la începutul liniei, are nevoie să fie foarte atent, pentru a nu devia la dreapta sau la stânga liniei, chiar şi cu un fir de păr. Iar asta pentru că, dacă la început abaterea este de un fir de păr, chiar dacă după aceea mergem complet drept, este sigur că nu vom ajunge în palatul Regelui, deoarece nu mergem pe linia corectă.

Nu este clar cum putem păstra direcţia corectă, dacă am deviat deja. Deci, este un avertisment foarte serios. Cum pot să ştiu că nu am greşit înainte? Este posibil  a alege corect, dacă sunt într-un moment acum, după ce am făcut o greşeală? Pot găsi direcţia corectă dacă mă aflu în locul greşit ?

Este o situaţie foarte nesigură şi înfricoşătoarea. Ca voi toţi, şi eu am făcut multe schikbări în timpul vieţii. Am fost în confuzie şi am mers pe direcţii greşite. Aşadar, cum pot găsi direcţia corectă, după toate astea? Şi chiar dacă o găsesc, îmi va corecta toate greşelile anterioare?

Asemenea întrebări ne fac starea noastră foarte nesigură. Cum pot avansa dacă nu ştiu cu siguranţă că urmez calea corectă? De câte ori am luat-o într-o direcţie greşită?

Deci, cel care merge pe linia reală de pregătire pentru lucrarea lui Dumnezeu (Israel, Tora şi Creatorul sunt unul) trebuie să se testeze mereu, pentru a vedea dacă doreşte aceste trei aspecte de mai sus, cu aceeaşi intensitate, deoarece finalul actului este egal cu începutul său.

Dacă îl dorim pe unul dintre ele mai mult decât pe al doilea, sau al treilea, atunci deviem de la calea adevărului şi trebuie să se înţeleagă bine asta.

Acesta este sensul de „Deschide pentru mine uşa de pocăinţă ca gaura unui ac şi vă voi deschide porţile pe unde căruţele şi maşinile vor putea intra”. Interpretare: deschiderea nu este pentru intrări şi ieşiri, ci pentru introducerea unui fir de cusut şi pentru muncă.

De asemenea, trebuie să cereţi numai porunca celui de Sus, munca şi atunci, vă voi deschide o poartă, ca intrarea unei săli grandioase. Este sensul Numelui explicit în paragraful „dar în fiecare act (scris ca Hall – Marea Sală, în ebraică) eu trăiesc şi tot pământul se va umple de slava Domnului.”

Gaura acului descrie dorinţa de a uni Israel, Tora şi Creatorul, într-un punct. Noi suntem, constant, neliniştiţi de aceasta şi acest punct devine mai mic şi mai concentrat. Pentru a realiza aceasta, trebuie să unim, constant, toate cele 613 de atribute, ceea ce înseamnă dorinţele care se trezesc în noi şi care sunt opuse, una faţă de cealaltă şi prezintă diferite condiţii: cele din Israel, cele din Tora şi cele din Creator. Trebuie să unim toate acestea într-un întreg, în unitate.

Dacă putem aduce toate acestea într-o astfel de unitate, înseamnă că am colectat totul într-un punct, în gaura unui ac. Când ne concentrăm asupra unui punct printr-un instrument optic, putem vedea o deschidere în acesta, care duce la o lume nouă.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→