Întrebare: Se numește „pedeapsă” o stare în care omul primește ceva în timp ce se află într-o stare de coborâre? Este o stare în care nimic nu se schimbă. Cum trebuie înțeles acest lucru?

Răspuns: Voi întrebați despre o stare în care omul nu experimentează o alternanță între stări de ascensiune și cădere pentru o perioadă lungă de timp.

Faptul că el nu primește coborâri este pedeapsa. „Nu păcătuiește” înseamnă că nu primește părți suplimentare din Adam HaRişon  după încălcare.

Cu alte cuvinte, el nu este adus într-un punct în care poate corecta ceva. Aceasta este pedeapsa, căci nu i se dau stări rele.

Pedeapsa nu înseamnă că este adus în stări rele, ci că nu i se dau stări rele.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaş – Art.35, 1985-Când ştie omul ce este frica de Creator

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce ființele create rămân distincte chiar și după ce au fost corectate?

Răspuns: Fiecare om se percepe pe sine, chiar și după ce se contopește cu toți ceilalți, deoarece fiecare individ are un punct unic propriu, care a fost creat ca „ceva din nimic” (Yeş Mi-Ain). Fiecare dintre noi există în Creator, în chiar gândul creației și fiecare trebuie să atingă scopul acelui gând al creației: „să încânte creațiile Sale”.

Gândul creației există în Creator. Este gândul Lui, nu al meu. Trebuie să mă includ din nou în acest gând și fiecare om se include în el în felul său. Desigur, toți suntem uniți ca unul singur. Suntem cu toții un singur Kli  (vas), totuși identitatea, unicitatea și individualitatea fiecărui om rămân la locul lor.

Din Lecţia zilnica de Cabala 7/22/26, Rabaș – Art.34, 1990-Ce sunt în muncă Vasele unui lai

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spunem că luminile din jur provoacă tot felul de clarificări în noi.

Răspunsul meu: Lumina trezește Kli-ul (vasul). Lumina corectează Kli-ul. Trebuie doar să-i dăm un motiv pentru a face acest lucru.

Comentariu: Spunem că numai lumina mă poate corecta pentru că, pe de o parte nu va face nimic până când nu vreau eu, iar pe de altă parte, numai ea poate trezi această dorință în mine.

Răspunsul meu: Poți continua mai departe și va fi la fel. Acestea sunt exact stările noastre: ascensiuni, coborâri și tot felul de relații. Exact asta se întâmplă! Fie Kli-ul, fie lumina este revelată, fie asta, fie aia. Asta este tot! Nu mai este nimic altceva.

Singura întrebare este dacă trebuie să fim atât de inteligenți încât să cunoaștem detaliile procesului prin care trecem, și dacă dintr-o dată nu mai știu vreun detaliu al acestui proces, atunci Doamne ferește, nu voi mai putea trece prin el? Aceasta este întrebarea!

Ne împing cunoștințele noastre să trecem prin acest proces, în timp ce lipsa noastră de cunoștințe ne oprește? Nu! Să presupunem că un psiholog sau un filosof stă aici. Ar putea înțelege rapid despre ce vorbim, și după doar câteva lecții, ar putea explica și jongla cu terminologia atât de abil, ca un adevărat Ilie Profetul, încât ai fi vrăjit.

Între timp, lângă el ar putea fi un om care are dificultăți în a înțelege despre ce vorbim și este el însuși atât de grosier interior și nedezvoltat emoțional încât pur și simplu nu poate simți ce se spune în lecție. Și ce dacă?! Acest lucru este complet lipsit de importanță!

Doi astfel de oameni pot sta unul lângă altul. Unul este literalmente Șimon din piață, nu Rabi Șimon, așa cum era el. Și acest biet Șimon din piață abia poate înțelege ce este scris în articol și este într-un fel de ceață. Iar al doilea, să spunem, este un intelectual fin sensibil, care înțelege totul și care se joacă ușor cu cuvintele pe orice subiect.

Nu există absolut nicio legătură între aceasta și avansarea lor, deoarece totul depinde de efort! Dacă acest om grosolan, needucat, își dă totul și se dedică complet muncii, atunci doar eforturile sale sunt luate în considerare! În timp ce acel om inteligent și rafinat, care înțelege totul din mers, s-ar putea să nu depună suficient efort și nici nu este nevoie. Îi este dificil să se investească pe sine, pentru că nu simte că există ceva aici în care să investească.

Nu este vorba că este neinteresat sau că simte dispreț. Pur și simplu nu vede provocările sau posibilitatea de acțiune. Dar de fapt, totul se desfășoară conform calculului efortului și nimic altceva.

Se pare că un filosof cu o natură sensibilă este de fapt nefericit pentru că nu i s-a dat suficient Aviut (grosime a dorinței, a nevoiei) de Sus și va trece mult timp până când va începe să o primească.

Dacă rămâne statornic în studiile sale, va ajunge desigur, la starea de Şimon din piață și va începe de acolo. Vedem adesea acest lucru printre noi. Acesta este motivul pentru care Cabala este la mare căutare în generația noastră foarte materialistă, grosieră și egoistă, și nu în generațiile anterioare, care au simțit prezența divină în toate. Pentru ei, acest lucru a fost clar și natural. Le-a fost foarte ușor să stabilească o corespondență între lumea materială și cea spirituală.

Ei au îndeplinit toate poruncile. Știți cum să îndepliniți poruncile legate de pământ? Este ceva înfricoșător: vreo 300 până la 400 de porunci. Și poruncile legate de Templu? Aveau senzații interioare pure, și prin urmare, nu aveau nevoie de Cabala; nu făceau eforturi. Dar la noi este invers.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Un samurai a venit la un înțelept și l-a întrebat dacă iadul și raiul există cu adevărat.

„Cine ești?”, a întrebat înțeleptul.

„Un samurai”, a spus războinicul.

„Minți”, a spus înțeleptul. „Ai o față de cerșetor.”

Samuraiul și-a scos sabia. Înțeleptul a spus:

„Așa se deschid porțile iadului.”

Samuraiul a înțeles, și înclinându-se, și-a pus sabia la loc.

„Și așa se deschid porțile raiului”, a spus înțeleptul.

Întrebarea mea este următoarea: Este posibil să nu scoți sabia ca răspuns la vreo insultă? Cu alte cuvinte, este posibil să nu treci prin iad înainte de a ajunge în rai?

Răspuns: Este foarte dificil. Cred că este practic imposibil.

Comentariu: Deci, întregul drum spre rai este pavat prin iadul prin care treci. Aceasta este o chestiune serioasă.

Răspunsul meu: Ce altceva poți face? Așa am fost creați. Acesta este egoismul nostru incomparabil.

Întrebare: În principiu, nu iartă pe nimeni; omul trebuie să răspundă imediat?

Răspuns: Da. Primul gând este să scoatem sabia, pentru că așa suntem noi. Nu există scăpare.

Nu putem pur și simplu să acționăm un comutator astfel încât binele să ne guverneze. Pentru că „Eu am creat răul”, acestea sunt într-un fel, cuvintele Creatorului. „Și am creat Tora pentru corectarea lui”. Dar la început există răul.

Întrebare: De ce a fost creat răul la început?

Răspuns: A fost pentru ca omul să poată deveni conștient de natura sa de la o extremă la alta, de la rău la bine, să experimenteze pe deplin ambele manifestări și apoi să se încline spre bine. Numai atunci, binele va guverna omul asupra răului. Dar unul nu poate exista fără celălalt.

Întrebare: Deci, într-un fel sau altul, intrăm în rai prin iad?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Atunci în ce constă înțelepciunea unui om? Spunem: „Un om este înțelept”.

Răspuns: Înseamnă să vezi dinainte, fără a fi nevoie să treci prin iad la fiecare pas, că trebuie să acționezi diferit. Dar acest lucru se dobândește prin încercări și experiențe foarte mari.

Întrebare: Deci, experiența iadului constant conduce omul la o înțelepciune mai mare?

Răspuns: Desigur, la fel ca acel înțelept japonez.

Comentariu: Vorbiți adesea despre un om care se resemnează. Ați folosit chiar și cuvintele „supunere”, „anulare” și „autoanulare”.

Răspunsul meu: Acestea sunt toate stări foarte complexe care necesită o călătorie prin iad. Nu cred că omul se poate autodepăși în avans fără o experiență vastă. Este imposibil.

Întrebare: Vorbiți despre ridicarea deasupra egoismului. Ce înseamnă să te ridici deasupra egoismului?

Răspuns: Înseamnă să simți egoismul în toate manifestările sale posibile în viață, chiar și în natură, și să te ridici constant deasupra lui. Să-ți pleci capul, adică să-ți reduci egoismul, să-l reduci, să-l minimalizezi, să-l suprimi.

Întrebare: Dacă omul efectuează constant acest exercițiu de suprimare a egoismului și de autoanulare, va ajuta?

Răspunsul meu: Nu cred că acest exercițiu este posibil; este filozofie. Este posibil doar printr-o instruire treptată în cadrul unei societăți adecvate. Trebuie să existe un mediu în care toată lumea își dorește acest lucru. Ei nu pot face asta, dar vor să o facă.

Întrebare: Simt ei că nu pot face asta?

Răspuns: Desigur. Trebuie să existe o recunoaștere a răului. Și apoi, toți împreună, față în față și ajutându-se reciproc, pot ieși târându-se din acea groapă urat mirositoare.

Întrebare: Vă rog să-mi spuneți, asupra cui revine de fapt responsabilitatea de a ieși de acolo? Asupra noastră?

Răspuns: Asupra noastră! Cereți, implorați, gândiți, vorbiți și arătați-vă exemple unul altuia și astfel acționați. Și fiecare dintre cei al căror egoism este mai mare, se ridică în mod natural mai sus. În general, aceasta este munca.

Întrebare: Dacă această muncă este desfășurată în cadrul unei societăți – oameni care vor să-și depășească egoismul, îi ajută el pe ceilalți?

Răspuns: Îi ajută pe ceilalți nu doar prin exemplu. Nici nu contează dacă îl văd sau nu. Pentru că aceasta este o forță a naturii, și în acest fel, este adăugat la ecuația comună a naturii și depășește mai întâi egoismul, apoi altruismul.

Întrebare: În principiu, spuneți că, dacă acest grup reușește să se ridice deasupra sa, va începe să-i ridice și pe toți ceilalți odată cu el?

Răspuns: Da. Trebuie să acționăm.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 11/06/23

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Tot ceea ce vorbiţi se referă atât la munca interioară, cât și la cea externă. Pe de o parte, acestea sunt lucruri diferite, iar pe de altă parte, nu pot fi separate.

Răspunsul meu: Munca interioară este munca mea privată, care privește conexiunea mea personală cu Creatorul. Munca externă de dragul societății este îndreptată în afara mea, nu spre interior, ci spre exterior. Aceste două lucruri par a fi diferite.

Cum pot fi combinate? Dacă nu dăruiesc nimic societății, nu voi putea crește. Încearcă să stai cu cărți și vei vedea cât de mult te deteriorezi. Nu va ieși nimic din asta. Oprește-te din toată activitatea noastră externă și vei vedea ce se va întâmpla cu noi în două săptămâni. Pentru noi înșine, nu avem nevoie de cărți sau filme.

Nu-ți poți exprima dorința de spiritualitate dacă nu lucrezi în diseminare.

Întrebare: Deci în esență, trebuie să ne gândim cum să ne conectăm cu alte suflete?

Răspuns: Nu știm încă cum să ne conectăm cu sufletele sau cum să facilităm o muncă cu adevărat pentru ele. Acest lucru este încă departe de noi; Încă nu posedăm adevărata intenție de dragul dăruirii, când tot ce ne gândim este ca ceilalți să se simtă cu adevărat bine. Există o sarcină generală în cadrul căreia acționăm, știind că altfel lucrurile vor merge prost. În această formă accesibilă, le oferim oamenilor o cale de ieșire din situația existentă.

Dar mai târziu, când omul trece bariera și stabilește o conexiune cu alte suflete, iar Creatorul apare în el, munca sa ia o formă diferită: treptat începe să se raporteze la toate sufletele ca la părți ale propriului suflet. Astfel, prin includerea lor în sine, declanșează procese de corectare în ei, datorită cărora primește lumină în Kelim ale sale. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că omul se ridică spre sus, se apropie de Creator.

Prin urmare, regula „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este cea mai importantă. Ce înseamnă regula (Klal)? Este legea generală (Klali) prin care atingi scopul creației.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 20/07/26, Rabaș – Art.27, 1986-Creatorul și Israel au plecat în exil

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Unde rezidă înțelepciunea, maturitatea noastră? Adică, maturizarea noastră pare să fie aceea că atunci când oferim ceva altui om, nu îi oferim ce e mai bun și păstrăm ce e mai bun pentru noi. De ce se întâmplă asta?

Răspuns: Pentru că egoismul nostru dă totul peste cap, inevitabil.

Întrebare: Suntem conștienți de asta?

Răspuns: Suntem conștienți de asta. Îmi amintesc chiar și din propria experiență. Când aveam vreo doi ani, mă comportam și eu așa, dăruiam ce e mai bun. Dar apoi m-am simțit obligat să stric totul. Cineva mi-a dat două cărți poștale și mi-a spus să-i dau una verișoarei mele. Nu știam pe care să i-o dau pentru că amândouă erau frumoase, colorate, strălucitoare și atractive. A trebuit să fac ceva cu una dintre ele. Așa că am îndoit un colț, l-am frecat puțin și apoi i l-am dat. Eram deja mai înțelept.

Întrebare: Dar aţi înțeles că aţ deteriorat-o în mod deliberat, astfel încât să o puteți da fără nicio problemă?

Răspuns: Ca să știu pe care să o dau. Altfel, nu aș putea alege între cele două.

Întrebare: Devine tot mai înfricoșător pe măsură ce avansăm?

Răspuns: Desigur!

Întrebare: Când apare acest sentiment: „Ce fac?! Cum pot face asta?!”

Răspuns: Trebuie să studiezi mult și să înveți din exemple. Nu este simplu.

Întrebare: Dar omul își dă seama de această situație sau s-ar putea să nu vină niciodată?

Răspuns: Depinde de om.

Comentariu: Deci, poate că vine, și apoi este îngrozit să descopere că vrea mereu să le dea altora ce e mai rău.

Răspunsul meu: Da. Vedeți, încă îmi amintesc de acest exemplu și astăzi.

Întrebare: Se pare că intră cu adevărat în inimă.

Când omul înțelege acest lucru și simte: „Așa sunt eu și nu vreau să trăiesc conform acestei naturi”, care ar trebui să fie acțiunile sale? Să presupunem că îmi dau seama că mereu le dau altora ce e mai rău.

Răspuns: Dacă acest lucru se schimbă deja în interiorul unui om și acesta începe să devină conștient de acest lucru, atunci acesta este deja drumul spre corectare, spre autoexaminare și așa mai departe. Aceasta este deja ceva semnificativ.

Întrebare: Deci, pot să-mi spun în interior că am început deja un fel de cale?

Răspuns: Probabil, da. Deja te apropii de autoexaminare.

Întrebare: Îmi amintesc că ne-aţi povestit cum stăteaţi cu profesorul dvs. și sortaţi boabe de cafea. Și vă afecta cu adevărat faptul că trebuia să sortaţi fiecare boabă, fiecare boabă în parte.

Deodată, profesorul dvs. v-a spus: „Gândește-te așa: Sortezi această boabă anume pentru profesorul tău, pentru cafeaua pe care profesorul tău o va bea din această boabă.” Și așa mai departe. Și aceasta, de exemplu, este pentru prieteni.

Spuneţi-mi, în acel moment, asta îi dă omului putere? Practic, îl consideraţi pe profesorul dvs. aproape ca pe un tată. Asta îi dă unui om putere?

Răspuns: Ca să fiu sincer, nu cred că am înțeles pe deplin în acel moment. Dar în general, desigur, este un exemplu excelent.

Întrebare: A trăit așa profesorul dvs, Rabaş?

Răspuns: A trăit așa. Îmi amintesc că atunci când mi-a spus asta, mi-am dat seama că nu înțelegeam deloc ideea.

Întrebare: Deci, atunci când omul înțelege în sfârșit că „nu pierde ideea”, înseamnă că a ajuns pe un fel de linie dreaptă, pe cale?

Răspuns: Da. Este bine ca omul să atingă această stare.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 19/08/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o regulă conform căreia nu poți face nimic dacă nu simți plăcere în acel lucru. În timp ce o faci, munca fără plăcere se numește „muncă” (Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă?”).

Dacă pe de o parte, eu aș vrea să fac ceva, dar pe de altă parte nu sunt capabil să o fac pentru că nu văd nicio recompensă pentru acea acțiune, atunci aceasta se numește efort.

Ne putem imagina o recompensă pentru aproape orice, cu excepția acelui lucru care merge împotriva naturii noastre: intenția de a dărui. Atât timp cât este vorba de intenția de a primi, oricare ar fi ea, eu pot vedea întotdeauna un beneficiu în ea.

Mă pot convinge și îmi pot imagina lucrurile în așa fel încât să găsesc cel puțin un punct de sprijin și să simt că merită. Dar dacă vorbim despre o acțiune de dragul dăruirii, nu există nicio plăcere corespunzătoare în Kelim ale mele; nu se simte în ele, și prin urmare, nu o pot îndeplini.

Încearcă să-ți imaginezi o acțiune în care renunți la tot ce ai, absolut totul. Dacă o îndeplinești corect, nu vei putea simți nicio plăcere din ea. Ai putea găsi plăcere în onoarea pe care o primești sau în altceva, dar vorbim despre efectuarea corectă a acțiunii.

Așadar, există o singură acțiune în raport cu care ne putem pune într-o situație în care nu avem combustibil cu care să o îndeplinim. Aceasta se numește efort. Efortul este încercarea mea de a efectua o acțiune de dragul dăruirii și dezvăluirii faptului că sunt incapabil să o fac. Această stare în sine se numește efort.

Întrebare: Și o îndeplinesc?

Răspuns: Ce vrei să spui prin „s-o îndeplinesc”? Nu poți, ești incapabil să o îndeplinești. Dar când stabilești pentru tine însuți că acesta este cu adevărat cazul, acest lucru se numește deja efort.

Este scris că omul nu ar face asta dacă nu ar ști că va fi plătit pentru efort. Deci ce ar trebui să facă? Trebuie să-și sporească conștientizarea importanței intenției de a dărui. Dar cum? De ce?

Aici, omul se găsește într-o situație în care nu mai are nimic de făcut. Își descoperă propria slăbiciune, văzând că indiferent la ce recurge, propria sa forță, natura sa, conștientizarea sa, nu are nicio legătură cu intenția de a dărui.

Totuși, dacă în același timp, omul adună tot felul de impresii din afara sa, auzind de la alții că intenția este mai importantă decât orice altceva, în timp ce el însuși nu simte niciun gust în ea și nu este capabil să o realizeze, atunci are două puncte extreme, doi poli. Și dintre acești doi poli vine rugăciunea, la care primește un răspuns.

Acești doi factori sunt conectați unul cu celălalt: Dacă lucrez la recunoașterea importanței intenției de a dărui, atunci mi se arată din ce în ce mai clar că nu o am. În același timp, nu ar trebui să lucrez pentru a-mi descoperi incapacitatea cât mai repede posibil. Este imposibil să lucrezi negativ; aceasta ar fi autoamăgire.

Trebuie să lucrezi pentru a atinge efectiv acțiunea spirituală, pentru a o îndeplini. Atunci, în contrast cu aceasta, ți se va arăta că ești incapabil să o faci. Trebuie să lucrăm întotdeauna pozitiv.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/08/26, Rabaș – Art.42, 1990-Ce înseamnă o binecuvântare și un blestem, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În perioada de pregătire, omul simte că Creatorul acționează asupra lui într-un mod negativ și nu-L poate justifica.

Răspunsul meu: Pentru a aduce corectări spirituale, există o muncă ce depinde de mine, așa cum se spune: „Dacă eu nu sunt pentru însumi, atunci cine este pentru mine?” Dacă stau pe gânduri și mă gândesc că mă simt atât de rău pentru ceea ce mi-a făcut El și cât de mult sufăr, atunci mă devorez pe mine însumi! Nu va ieși nimic dacă nu-mi dau seama singur de toate detaliile.

Problema este că trebuie să schimb, dar nu acțiunile Lui, ci impresia mea despre acțiunile Sale de la o extremă la alta, de la o dorință necorectată la una corectată.

Poți spune: „Dacă sunt într-o dorință necorectată, atunci simt răul, iar dacă sunt într-o dorință corectată, atunci mă simt bine pe baza modului în care El mă afectează. Dar eu nu pot corecta singur dorința”.

Da, nu o poți corecta singur, dar poți dori ca dorința ta să se schimbe și să dobândești intenția de a dărui. În conformitate cu această intenție, vei simți că El acționează asupra ta spre bine. Prin urmare, trebuie să ajungi la nevoia pentru aceasta.

Firește, El acționează, dar trebuie să examinezi constant unde te afli tu și unde ai vrea să fii. Aceasta înseamnă că trebuie să ajungi la o stare de rugăciune: ceea ce vrei să experimentezi din modul în care El acționează asupra ta.

Să presupunem că El îmi dă ceva neplăcut acum; trebuie să examinez situația și să-mi doresc ca El să facă ceva, astfel încât să mă simt bine.

Ce înseamnă să te simți bine? Deci, pot simți ceva bun din acțiunile Sale, în primul rând, în cadrul lumii noastre. Aceasta se numește Lo Lişma (de dragul Ei).

Și apoi ajung la punctul în care simt rău din acțiunile Sale, nu pentru că eu mă simt rău, ci pentru că, prin această simțire, Îl blestem. Apoi înlocuiesc această simțire cu una bună, dar nu pentru a mă simți bine. Nu-mi pasă de asta. Ceea ce contează pentru mine este că vreau să-L binecuvântez. Aceasta se numește deja Lişma.

Așa trece omul prin aceste lucruri tot timpul. Întregul sistem este unul de autodescoperire. Omul se studiază pe sine. Știm că în afara Kli-ului (dorinței) există Aţmuto (esența Lui), dar eu studiez cine sunt eu, cum primesc, în ce măsură sunt impresionat de Aţmuto și ce aș vrea să simt din influența Lui și cât de mult vreau să-L admir.

În cele din urmă, acesta este un lucru foarte simplu, dar suntem confuzi în dorințele noastre (Kelim). De fapt, nu există nimic mai simplu și mai natural.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 17/70/26, Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: La ce ar trebui să ne gândim și să cerem în mod constant?

Răspuns: După toată contemplarea, omul vede că singura Hisaron (lipsă, dorință) pentru care merită să ne facem griji este dorința de a realiza măreția Creatorului. Doar conștientizarea importanței Sale, simțirea Creatorului, conștientizarea prezenței Sale, oricare ar fi ea, impresia primită de la El, mă poate schimba.

În acest moment sunt sclav al dorinței mele de a primi, dar voi deveni sclav al dorinței Sale de a oferi și de a dărui plăcere. Omul ar trebui să lucreze tocmai la această Hisaron, adică să se străduiască ca dorința ca lumina să vină de Sus și să o schimbe.

Pe scurt, mai întâi trebuie să existe o conștientizare a faptului că vreau să mă schimb, în ​​măsura în care sunt capabil să doresc acest lucru, și pentru aceasta mă îndrept către Creator, astfel încât tot El să mă schimbe.

De ce ar trebui să mă îndrept către Creator? Nu este suficient că vreau să mă schimb și El pur și simplu o va face Singur? Schimbarea nu este scopul meu în sine. Scopul este ca, întorcându-mă către El cu o cerere, să mă agăț de El. Într-un fel, transformarea mea este doar un mijloc pentru atingerea acestui scop.

Se pare că lucrăm constant la aceeși Hisaron: cum să ne contopim cu El mai puternic, să ne agățăm de El și să ne apropiem mai mult. Din aceasta, eu obțin puterea de a mă contopi cu El și nevoia de a face acest lucru. Totul vine, de fapt, dintr-o singură sursă unică.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 24/8/26, Rabaş – Art.37, 1985-Cine depune mărturie pentru o persoană

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă: „Creatorul  ajută omul cu un suflet sfânt”

Răspuns: Înseamnă că, după ce omul depune toate eforturile posibile, i se dezvăluie că este necesar să îndeplinească o acțiune care este dincolo de puterea umană, deasupra acestei lumi. Descoperă că aceea spre care tinde, ceea ce atinge, nu aparține realității noastre, ci celei care este dincolo de Machsom (barieră).

Cu alte cuvinte, atunci i se dezvăluie ce este Machsom. Este o inversiune, o răsturnare completă a abordării, a gândirii, așa cum se spune: „Am văzut lumea cu susul în jos”. Atunci omul vede că numai Forța superioară, Creatorul, poate îndeplini această acțiune. Prin ce mijloace? Prin intermediul unui „suflet sfânt”, adică dându-i puteri, gânduri și abilități complet diferite, pe care nu le avea înainte.

Aceasta este ceea ce se numește sufletul nou – un „suflet sfânt”: în loc de natura îndreptată spre lucrul de dragul primirii cu care El l-a creat pe om, Creatorul îi dă acum o a doua natură care lucrează de dragul dăruirii. Aceasta este „sufletul sfânt”, atunci când omul primește puterea de a lucra de dragul dăruirii.

Întrebare: Este acesta cumva legat de grup?

Răspuns: Nu, aici vorbim despre relația dintre om și Creator. Nici învățătorul, nici grupul nu au nimic de-a face cu asta. Atât învățătorul, cât și grupul sunt doar mijloace pentru a aduce omul în contact cu Creatorul.

Desigur, trebuie să se bazeze constant pe ele, să fie conectat cu ele, dar esența constă în relația dintre Kli-ul sufletului unui om și lumină, adică Creatorul. Nu există nimic altceva.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→