Nu să blestem, ci să binecuvântez
Comentariu: În perioada de pregătire, omul simte că Creatorul acționează asupra lui într-un mod negativ și nu-L poate justifica.
Răspunsul meu: Pentru a aduce corectări spirituale, există o muncă ce depinde de mine, așa cum se spune: „Dacă eu nu sunt pentru însumi, atunci cine este pentru mine?” Dacă stau pe gânduri și mă gândesc că mă simt atât de rău pentru ceea ce mi-a făcut El și cât de mult sufăr, atunci mă devorez pe mine însumi! Nu va ieși nimic dacă nu-mi dau seama singur de toate detaliile.
Problema este că trebuie să schimb, dar nu acțiunile Lui, ci impresia mea despre acțiunile Sale de la o extremă la alta, de la o dorință necorectată la una corectată.
Poți spune: „Dacă sunt într-o dorință necorectată, atunci simt răul, iar dacă sunt într-o dorință corectată, atunci mă simt bine pe baza modului în care El mă afectează. Dar eu nu pot corecta singur dorința”.
Da, nu o poți corecta singur, dar poți dori ca dorința ta să se schimbe și să dobândești intenția de a dărui. În conformitate cu această intenție, vei simți că El acționează asupra ta spre bine. Prin urmare, trebuie să ajungi la nevoia pentru aceasta.
Firește, El acționează, dar trebuie să examinezi constant unde te afli tu și unde ai vrea să fii. Aceasta înseamnă că trebuie să ajungi la o stare de rugăciune: ceea ce vrei să experimentezi din modul în care El acționează asupra ta.
Să presupunem că El îmi dă ceva neplăcut acum; trebuie să examinez situația și să-mi doresc ca El să facă ceva, astfel încât să mă simt bine.
Ce înseamnă să te simți bine? Deci, pot simți ceva bun din acțiunile Sale, în primul rând, în cadrul lumii noastre. Aceasta se numește Lo Lişma (de dragul Ei).
Și apoi ajung la punctul în care simt rău din acțiunile Sale, nu pentru că eu mă simt rău, ci pentru că, prin această simțire, Îl blestem. Apoi înlocuiesc această simțire cu una bună, dar nu pentru a mă simți bine. Nu-mi pasă de asta. Ceea ce contează pentru mine este că vreau să-L binecuvântez. Aceasta se numește deja Lişma.
Așa trece omul prin aceste lucruri tot timpul. Întregul sistem este unul de autodescoperire. Omul se studiază pe sine. Știm că în afara Kli-ului (dorinței) există Aţmuto (esența Lui), dar eu studiez cine sunt eu, cum primesc, în ce măsură sunt impresionat de Aţmuto și ce aș vrea să simt din influența Lui și cât de mult vreau să-L admir.
În cele din urmă, acesta este un lucru foarte simplu, dar suntem confuzi în dorințele noastre (Kelim). De fapt, nu există nimic mai simplu și mai natural.
Din Lecţia zilnică de Cabala 17/70/26, Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question