Nu putem iniția nicio acțiune, nici măcar acum, în perioada pregătitoare și în starea noastră cea mai egoistă (Lo Lişma), decât dacă intenționăm să atingem credința, dăruirea și o intenție altruistă prin acea acțiune. Totul începe cu ridicarea deasupra dorinței noastre, pentru a ne conecta cu un alt om. Altfel, nu voi stabili niciodată contact cu el și voi rămâne închis în mine însumi.

A ieși din sine și a mă conecta cu un prieten înseamnă a te separa de propriul ego, a te ridica deasupra lui; numai atunci voi putea intra în contact cu ceilalți. Altfel, nimic nu va funcționa și voi rămâne închis în mine ca într-o cochilie.

Toate acțiunile noastre trebuie să fie îndreptate spre ieșirea din egoul nostru și conexiunea cu un prieten din afara lui. După cum este scris: „Cel drept va trăi prin credința sa.”

Dacă deocamdată mi se dezvăluie doar un mic egoism, atunci este relativ ușor să ies din mine și să încep să mă apropii de ceilalți. Dar de îndată ce obțin primele succese, egoul începe să crească din ce în ce mai mult. Și din nou, trebuie să depun eforturi pentru a mă smulge din el. Așa este la toate cele 125 de grade, până când dorința de a mă bucura se extinde la volumul său maxim și eu rămân totuși deasupra ei. Aceasta va însemna că m-am ridicat la gradul de Lişma, gradul de Bina.

Și atunci voi fi deja capabil să mă întorc la ego-ul meu și să încep să primesc în acea sferă de dragul dăruirii, mai întâi în cea mai subțire „coajă”, apoi extinzând-o din ce în ce mai mult și așa mai departe până la sfârșit, până când voi fi angajat întreaga dorință.

Din Lecția Zilnică de Cabala din 28.12.2011, Baal HaSulam „Introducere în Studiul Celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne este foarte dificil să înțelegem în ce scop trebuie să îndeplinim munca spirituală și de ce Creatorul a creat lumea în așa fel încât să fim nevoiți să depunem efort. Dacă El este omnipotent, de ce nu a creat starea finală de la bun început? Și dacă aceasta există deja și noi suntem deja în ea, de ce nu a făcut-o astfel încât să simțim imediat această stare perfectă (Gmar Tikun)?

De ce trebuie să ne deschidem ochii și să dezvoltăm organul de percepție a spiritualităţii, numit ecran (Masah) și lumina reflectată (Or Hozer), deoarece abia atunci vom simți unde ne aflăm cu adevărat și vom percepe adevărata realitate?

Ni se spune că toate acestea se datorează rușinii. Ne întrebăm: De ce a creat El rușinea? Și ni se spune că rușinea este o corectare și că dacă nu ne corectăm  nu vom simți bunătatea care a fost pregătită pentru noi.

Trebuie să dobândim măreția și importanța Creatorului, a dăruitorului. Atitudinea noastră față de El trebuie să fie cu intenția de a dărui. Un Kli (vas) cu o intenție altruistă este un Kli etern care nu dispare niciodată și nu se golește niciodată. Dimpotrivă, se umple din ce în ce mai mult.

Există mult mai multe explicații folosite pentru a „justifica” starea noastră prezentă, iar omul poate trăi conform lor mult timp, până când dobândește o a doua natură, natura Creatorului.

Dar înainte de asta, omul este incapabil să înțeleagă sau să fie de acord cu stările prin care trebuie să treacă, deoarece definițiile pe care le deține acum sunt opuse definițiilor pe care le va avea ulterior.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld a reușit să-și creeze propria imagine în modă, iar declarațiile sale sunt foarte populare. Cu toate acestea, este surprinzător cât de incredibil de egoiste sunt!

„Sunt un fel de vampir, luând sângele altor oameni” (Revista The Observer).

„Vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață” (The Guardian).

„Urăsc conversațiile intelectuale cu intelectuali pentru că mă interesează doar propria mea opinie” (Lumea conform lui Karl).

Oamenii se minunează de felul în care vorbește.

Răspunsul meu: Vorbește foarte bine, direct la subiect. Exprimă cu adevărat ceea ce vine din propria sa natură.

Și-a afirmat crezul foarte succint, ca un om obișnuit, deși unul care își înțelege natura. El exprimă adevărul!

Întrebare: Ce anume îi fascinează pe oameni în declarațiile sale?

Răspuns: Ceea ce îi captivează este faptul că spune lucruri pe care lor le este frică să le spună.

Întrebare: Deci acest lucru există în interiorul unui om?

Răspuns: Firește, pentru că fiecare dintre noi este așa.

Întrebare: Are omul sentimentul că vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață?

Răspuns: Desigur, pentru că vanitatea ne înalță. Ce altceva în lumea noastră poate ridica omul deasupra tuturor celorlalți? Ce este considerat victorie, realizare, succes? Nimic altceva decât împlinirea vanității.

Întrebare: Dar sunteţi angajat într-o știință care face exact opusul, nu-i așa?

Răspuns: Da, sunt. Dar oamenii „adevărați”, oameni ca el, glorifică această natură. Dar este natură! Prin urmare, nu poate fi negată.

Cred că are dreptate când se exprimă atât de frumos. El deschide ochii oamenilor către ceea ce sunt ei cu adevărat.

Întrebare: Ar trebui cumva să luptăm împotriva acestui lucru, sau nu?

Răspuns: De ce ar trebui să luptăm? Dimpotrivă, trebuie să deschidem ochii oamenilor către faptul că sunt așa și poate că acest lucru îi va conduce la recunoașterea răului.

Întrebare: Asta numiți exact educație? A dezvălui unui om cine este cu adevărat?

Răspuns: Desigur, absolut. Numai revelarea răului într-un om îl va obliga pe acesta să se corecteze, să vadă „Aceasta este natura mea și este rea”.

Îmi place să vorbesc cu oameni care îmi sunt opuși, dar sunt deschiși și sinceri. Acesta este adevărul. Adevărul stă deasupra oricărui lucru. Dacă trecem cu vederea adevărul, ce se va întâmpla? Nu vom putea niciodată să realizăm nimic în lumea noastră. Ne vom limita întotdeauna la declarații pe jumătate, aluzii vagi și evaziuni. Și apoi ce?

Fără revelarea răului, nici măcar nu veți ști sau nu veți înțelege ce este binele și ce ar trebui să fie, sau cum să-l construiți ca opusul răului.

De exemplu, imaginați-vă că vă uitați la un articol de îmbrăcăminte și vedeți ceva rău, derutant, incorect, grosolan sau respingător la el. Apoi vă dați seama: este întors pe dos! Trebuie doar să dezvăluiți partea corectă. Și aşa o dezvăluiți. Răul și binele sunt două fețe ale aceleiași Forțe superioare.

Întrebare: Care este formula supremă pentru dumneavoastră?

Răspuns: Este scris în Cabala că „Iubirea acoperă toate fărădelegile”. Înseamnă că nu există altă cale de a atinge iubirea; este imposibil să obții acea „acoperire” sau transformarea întregului rău din tine.

Numai după ce toate fărădelegile sunt dezvăluite îți dai seama că neapărat, iubirea trebuie să le ia locul! Trebuie să le acopere pe toate – nu să le distrugă! Ele trebuie să existe împreună. Numai împreună, atunci când se ajută și se hrănesc reciproc în acest fel, ele vor exista cu adevărat.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.03.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Importanța scopului și conștientizarea propriei lipse de forță trebuie să avanseze întotdeauna în paralel? Nu crește oare importanța scopului în timpul unei ascensiuni, având în vedere că este resimțită tocmai în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Punctul cel mai înalt în recunoașterea importanței scopului și punctul cel mai scăzut în evaluarea propriei forțe sunt relevate prin două procese: ascensiunea și coborârea.

Nu se poate spune că doar o ascensiune crește importanța scopului pentru mine, iar o coborâre aduce doar dezamăgire față de propriile mele abilități. În realitate, diferența dintre aceste stări le generează pe amândouă. Cu alte cuvinte, direcția în care te miști este cea care dă naștere atât importanței scopului, cât și dezamăgirii față de propria forță.

Desigur, simţirea importanței scopului apare în timpul unei ascensiuni. Dar nu se întâmplă niciodată ca ceva să se nască fără ca opusul său să apară alături de el. Există întotdeauna un contrast între negru și alb; altfel, nicio definiție nu ar fi posibilă. Fiecare definiție se bazează pe două opuse, așa cum literele negre sunt percepute doar pe un fundal alb.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În 2019, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat oamenilor de știință pentru munca lor în domeniul bateriilor litiu-ion și au fost recunoscuți pentru „punerea bazelor unei societăți fără fir, fără combustibili fosili” (New York Times, 9.10.2019).

Până acum, omenirea a fost întotdeauna legată de o priză electrică și a trăit din priză. Și iată că au creat o linie de astfel de baterii cu care omul se poate mișca liber în întreaga lume.

Răspunsul meu: În timpul nostru, desigur, înseamnă mult dacă omul devine mai liber de priză. Dar ce urmează?

Nu cred că această descoperire va elibera omenirea. Pur și simplu o va înrobi într-un alt mod. Totul se îndreaptă spre a arăta unui om că fericirea nu stă în baterie.

Vedem că omenirea nu devine mai fericită. Dimpotrivă, cu cât are mai multe jucării, tehnologie și tot felul de lucruri, cu atât devine mai confuză în viața sa.

Întrebare: Subliniați adesea că nicio invenție la nivelul nostru pământesc nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?

Răspuns: Nu va oferi nimic. Absolut nimic! Însă aceste invenții vor conduce omenirea la recunoașterea răului. Tot ceea ce inventăm, chipurile în beneficiul egoismului nostru, ne conduce în cele din urmă la rău și la recunoașterea acestui rău.

Comentariu: Deci, dacă omenirea s-ar opri și nu ar mai inventa nimic…

Răspunsul meu: Nu ne putem opri, pentru că același egoism ne împinge spre progres, astfel încât să înțelegem că nu avem de ales decât să corectăm egoismul însuși.

Întrebare: De ce inventează omenirea constant tot mai multe lucruri?

Răspuns: Vrea să obțină o viață calmă și bună. Dar rezultatul este opusul.

Comentariu: Într-adevăr: energie nucleară în scopuri pașnice, și imediat, energie nucleară care șterge totul.

Răspunsul meu: Da, și la fel este cu orice. Oamenii nu pot inventa nimic bun sau binevoitor. Absolut nimic!

Întrebare: Ce invenție ați numi eternă, benefică pentru omenire și capabilă să o conducă la fericire?

Răspuns: Corectarea naturii rele a omului – numai asta. Nu există nimic altceva.

Comentariu: Dar mai întâi oamenii trebuie să realizeze că trăiesc cu o natură rea.

Răspunsul meu: Tocmai asta îi împinge spre această realizare. Lumea se află într-o stare în care nu mai știe ce să facă cu ea însăși.

La un moment dat credeam că socialismul, comunismul sau capitalismul ne vor salva, sau altceva, o formă de libertate, liberalismul și așa mai departe. Dar totul duce foarte repede la realizarea răului.

Comentariu: Spuneaţi că dezvoltarea umanității a fost odată o progresie liniară a egoismului, cu gândul că lucrurile se vor îmbunătăți și apoi va sosi în cele din urmă comunismul. Dar acum egoismul pare să se fi închis în sine.

Cu alte cuvinte, am devenit interconectați, ca un singur sat, dar aceleași vechi preocupări continuă, iar omenirea încă nu reușește să înțeleagă natura rea din ea însăși.

Răspunsul meu: Cred că vom ajunge la un punct în care omenirea va spune: „Ar fi fost mai bine dacă nu am fi inventat asta!” Cât despre atom, el poate spune deja asta astăzi. Și vor spune același lucru despre orice altceva.

Și ce era rău în a trăi în peșteri? Ce anume?! Absolut nimic. Când oamenii știu ce au, își dau seama că le este suficient.

Întrebare: Așadar, strânși laolaltă în jurul unui foc, oamenii erau mai fericiți decât cei care astăzi aleargă cu baterii electrice?

Răspuns: Desigur! Fără îndoială. Existau mai multe oportunități de a fi fericiți acolo.

Ei bine, ce poți face? Este scris despre asta: „Cine sporește cunoștințele sporește tristețea” sau „Cine sporește bogăția sporește suferința”.

Întrebare: Credeți că aceste zicători sunt încă relevante astăzi?

Răspuns: Mai mult ca niciodată!

Întrebare: Nu putem să nu ne sporim cunoștințele, nu-i așa? Egoismul ne conduce.

Răspuns: Nu putem. Nu putem să nu sporim atât bogăția, cât și cunoștințele. Egoismul ne va împinge constant să facem acest lucru.

Scopul este să ne aducă la recunoașterea răului, în special a faptului că răul se află în însăși natura noastră, iar răul se află în faptul că noi credem că lumea în care trăim este cea care trebuie îmbunătățită. Dar nu poate fi îmbunătățită; trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Întrebare: Cu alte cuvinte, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine. Vom ajunge la acel punct în timpul vieții noastre? Mi-ar plăcea să văd împlinindu-se adevărul cuvintelor dvs.

Răspuns: Nu cred că acest lucru se va întâmpla atât de repede. Dar personal, asta nu mă privește. Ce diferență face când se întâmplă? Indiferent de starea în care ne aflăm, ni se va întâmpla tuturor în cele din urmă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneți că întreaga cale a progresului tehnologic, a revoluțiilor tehnologice și chiar a Premiilor Nobel acordate pentru acestea au adus în cele din urmă rău umanității?

Răspuns: Totul! Totul există doar pentru ca noi să putem recunoaște răul din el. Vă puteți imagina cum trebuie să sun spunând asta?

Întrebare: Vă dați seama la ce vă confruntați? Totul!

Răspuns: Totul! Absolut totul!

Comentariu: Burse, cercetare științifică, universități, fabrici, industrii, totul.

Răspunsul meu: Până când o persoană nu înțelege la ce servește cu adevărat totul, nimic nu ar trebui să-i fie pus în mână, nici măcar un mic gadget, darămite o bombă atomică. Altfel, exact asta se întâmplă. Întreaga noastră viață este petrecută neutralizând efectele negative pe care acest progres le are asupra noastră.

Întrebare: Deci, starea noastră actuală este, într-un fel, consecința acestui progres? Toate aceste căderi, toți acești viruși?

Răspuns: Da. Nu facem altceva decât să neutralizăm consecințele sale negative.

Întrebare: Atunci ați opri tot progresul tehnologic?

Răspuns: Tot progresul nostru a avut ca scop exclusiv să ne permită să acționăm egoist, cum ne place, să ne comportăm egoist fără a suferi consecințele.

Întrebare: În ce condiții este progresul tehnologic benefic și necesar?

Răspuns: Numai în măsura în care ne ajută să devenim mai strâns conectați unii cu alții.

Întrebare: Numai dacă acesta este scopul său?

Răspuns: Da. Nu ne dăm seama unde ne duce egoismul când este singurul lucru pe care îl dezvoltăm. Tot ce vine din el devine în cele din urmă dăunător și, în cele din urmă, va trebui oprit. Nu susțin ca oamenii să respingă brusc totul, așa cum fac unii astăzi. Vorbesc despre cursul general al umanității.

Comentariu: Deci, nu ar trebui să renunțăm la medicină, desigur.

Răspunsul meu: Nu ar trebui să renunțăm la nimic. Pur și simplu trebuie să ne comportăm corect față de natură. Oriunde poți acționa conform legii conexiunii, bunătății, iubirii și așa mai departe, acționează! Orice altceva ar trebui lăsat deoparte. Atunci vei vedea cum totul începe să formeze o imagine complet diferită.

Comentariu: Vă daţi seama că veţi primi o avalanșă de scrisori și comentarii care spun că sunteţi împotriva progresului, împotriva dezvoltării umanității.

Răspunsul meu: Sunt în favoarea progresului rezonabil, care constă în combinarea forțelor egoiste și altruiste ale naturii, astfel încât acestea să funcționeze împreună. Atât linia stângă, cât și linia dreaptă sunt necesare, dar trebuie să existe și linia de mijloc care să le ghideze înainte.

Întrebare: Pe această bază, va fi corect procesul care urmează? Tocmai datorită acestei combinări?

Răspuns: Da. Dar la un moment dat ne-am îndepărtat de această relație corectă cu natura și am început să ne dezvoltăm într-o singură direcție – doar de dragul egoismului.

Întrebare: De aceea am distrus mediul înconjurător?

Răspuns: Da, totul! Nu doar mediul înconjurător; am distrus ființa umană!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am discutat despre cum poate ajunge omul la o stare de dezamăgire completă în ceea ce privește propriile puteri. Cum poate fi reconciliat acest lucru cu nevoia de a spune: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Răspuns: În fiecare stare, omul trebuie să spună: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Dacă mi-am pierdut complet speranța în propriile puteri, atunci ce se întâmplă? Înseamnă asta că totul s-a terminat pentru mine?

Înseamnă asta că spun: „Asta e! Creatorul trebuie să mă ajute!”? Dar cum știu când ar trebui să se întâmple asta? Poate că este acum sau poate doar peste zece ani? Ar trebui să-mi doresc în mod constant să ajung la o stare de disperare?

Dimpotrivă, știu că tocmai dintr-o astfel de stare are loc saltul în spiritualitate. După cum scrie Baal HaSulam într-una din scrisorile sale din Fructul înțeleptului:

Nu există o stare mai fericită în lumea omului decât atunci când se găsește disperat de propriile puteri, adică a muncit deja și a făcut tot ce și-a putut imagina că ar putea face, dar nu a găsit niciun remediu. Atunci este momentul potrivit pentru o rugăciune din toată inima pentru ajutorul Creatorului. Și Creatorul aude o astfel de rugăciune.

Așadar, acum ar trebui să mă străduiesc să fiu dezamăgit de propriile mele abilități? Nu! Dacă aș face asta, nu aș ajunge niciodată la acea stare. Trebuie să merg constant înainte cu gândul: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Și dacă uneori, mi se dezvăluie că sunt incapabil de asta, așa să fie. Atunci sunt incapabil, dar continui să merg înainte, către o nouă stare, către noi încercări. După cum explică Baal HaSulam: „Dacă eșuezi într-o încercare, atunci începe alta. Și dacă și aceasta eșuează, începe încă una.”

Trăiești, continui să lucrezi și continui să faci încercări. Când va fi în sfârșit dezvăluită dezamăgirea completă față de propriile puteri? Nu știm.

Omul ajunge la un punct în care Nachşon (cel curajos) sare în mare, dorind să o traverseze prin propriile puteri, și abia atunci marea se desparte. El sare. El nu așteaptă gândindu-se: „Ei bine, Creatorul ar trebui să aranjeze totul acum. Dușmanii mei sunt în spatele meu, marea este în fața mea. Din moment ce am fost pus într-o astfel de situație, voi striga și voi ridica mâinile.”

Nu. Nu ridicăm mâinile și nu ne predăm. Sărim în mare. Trebuie să existe un salt. Sarcina ta este să sari.

Întrebare: Și cum rămâne cu „Nu există nimeni în afară de El”?

Răspuns: „Nu există nimeni în afară de El” nu se referă deloc la asta. Înseamnă că în spatele fiecărei situații și fiecărei stări stă Creatorul.

Dar eu accept acest lucru doar ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat deja, doar ca rezultat.

Întrebare: Când Nachşon sare în mare, încearcă să-și pună capăt vieții sau speră la o minune?

Răspuns: Când cineva sare în mare, nu se bazează pe o minune.

De asemenea, nu sărim pentru că vrem să ne punem capăt vieții, sărim pentru că vrem să trăim. Vrem să traversăm această mare.

Omul pur și simplu nu are altă opțiune, și prin urmare, face tot ce îi stă în putere. Crede că poate traversa Marea Finală (Yam Suf) prin propriile eforturi. Nu este atât o chestiune de credință; mai degrabă, nu are nicio alternativă, și pe de altă parte, acesta este pur și simplu singurul curs corect de acțiune.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Puteți da un exemplu de cerere, care vă vine în minte?

Răspuns: Să presupunem că am obiceiul de a fura. Am fost prins de multe ori, bătut pentru asta, închis și așa mai departe. În cele din urmă, ajung la concluzia că furtul îmi face doar rău.

Încep să cer ajutorul Creatorului. Dar văd că nu mă ajută prea mult. Apoi încep să mă gândesc: „De ce nu mă ajută?” Se pare că nu mă ajută prea mult, deoarece Îl cer doar pentru că vreau ca viața mea să fie mai bună; nu pentru că vreau să devin un om mai bun, ci pentru că vreau ca lucrurile să fie mai bune pentru mine. În acest caz, El chiar mă ajută.

Dar dacă Îl rog să mă facă cu adevărat un om mai bun, atunci El mă va ajuta. Totul depinde de puritatea cererii, de cât de mult este îndreptată către ceilalți și cât de departe este de propriul meu egoism.

Comentariu: Când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru mine, nu există răspuns. Dar când cer să devin mai bun, am schimbat doar un cuvânt aici.

Răspunsul meu: Da, atunci există un răspuns. De ce? Pentru că atunci când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru mine, chiar dacă nu prin furt, adică practice, este o formă de furt. El nu mă ajută cu adevărat în acest sens. Dar când cer ca lucrurile să fie mai bune pentru alții, atunci da.

Întrebare: Ca să devin mai bun în relația mea cu ceilalți? Și în acest fel, eu însumi devin mai bun?

Răspuns: Da. Când mă doare că iau de la alții, atunci, dacă Îi cer ajutorul, va funcționa.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 16.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să-L dezvălui pe Creator?

Răspuns: A-L dezvălui pe Creator înseamnă a dezvălui cauza propriei stări.

Întrebare: Este necesar să ne amintim că Creatorul este cauza?

Răspuns: Este imposibil să ne amintim. Omul, în funcție de pregătirea și mediul său, poate ajunge la o stare în care simte imediat rădăcina a ceea ce se întâmplă.

În fiecare stare, va simți că Creatorul se ascunde în spatele realității din jurul său. Și în loc să se gândească și să se teamă „Cum ar trebui să acționez, ce ar trebui să fac? Judecătorii vor să mă bage la închisoare. Acolo vor să mă bată, aici toată lumea este supărată pe mine și se întâmplă altceva…”, vede imediat rădăcina problemei.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Când sugerați ceva nou (de exemplu, un „stimulent spiritual”, oamenii spun: „Iată-l pe Laitman cu o altă schemă nouă. Mai târziu, va exista ceva diferit.”

Răspunsul meu: Desigur că va exista!

Căutăm o modalitate de a crea ceva care să ne unească constant, să ne ajute să ne adaptăm unii la alții, să ne țină împreună și să ne oblige să revenim la aceeași întrebare fundamentală. Aceasta este o problemă presantă pentru noi și nu va dispărea. Poate fi sub această formă, sau sub o formă diferită, sau sub o a treia. Vom vedea!

Comentariu: Există oameni care adoptă o poziție pasivă, de așteptare, și alții care sunt activi. De regulă, nou-veniții tind să fie mai activi.

Răspunsul meu: Cei care așteaptă pierd! Spiritualitatea nu este ca lumea noastră, unde poți evita responsabilitatea și nu faci nimic. Aici, lucrezi pentru tine și nu pentru un șef! Așadar, dacă oamenii vor să treacă pe lângă, lasă-i. Nu bat pe nimeni cu bățul.

Întrebare: Care este importanța unui „stimulent spiritual”? Este dictat de forțe de mai Sus?

Răspuns: Nu, am ajuns la o stare în care trebuie să lucrăm la unitate. „Stimulentul” este un mijloc de unitate. Veniți cu ceva diferit, mai productiv și vom fi bucuroși să trecem la el. De ce nu, dacă există ceva mai eficient?

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Detractarea lui Laitman”, 13.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→