Despre viață, moarte și corecția spirituală
Întrebare: Din punct de vedere al înțelepciunii Cabalei, sunt păcate pentru care este necesară o sentință la moarte?
Răspuns: Există păcate pentru care se merită să i se pune capăt vieții păcătosului și să nu i se permite să treacă din lumea noastră în lumea superioară, pentru că, în orice caz, nu l-ar ajuta.
În ego-ul păcătosului, există astfel de fărădelegi făcute împotrivă omenirii pe care nu le poate acoperi în decursul acestei vieți și să meargă către o dimensiune mai înaltă. În cazul unui verdict cu moartea obținut într-un mod corect, atunci conform înțelepciunii Cabalei, nu este o sentință cu moartea ci o corecție pentru acea persoană.
Întrebare: Vizită mormintelor ajută la dezvoltarea spirituală?
Răspuns: Nu, Cabaliștii se referă la asta cu o mare indiferentă și fac acest lucru mai mult ca un ritual. O vizită anuală la mormântul unui membru al familiei sau a unui profesor nu este nimic mai mult decât o tradiție.
Am fost convins de această conform conduitei profesorului meu, Rabash, și în conformitate cu sentimentele mele că vizită unui mormânt nu are niciun sens sau vreun motiv. Întâlnirea cu spiritul profesorului meu în timpul studierii scrierilor sale, a avut mai mult sens pentru mine decât atunci când am stat în față unor pietre reci.
Intrebare: O moarte tragică este pedeapsă unor păcate?
Răspuns: În mare parte, așa este..
Întrebare: Este posibil să compari depășirea Machsom-uli (barierei) cu moartea?
Răspuns: Depășirea Machsom-ului este nașterea sufletului! Aceasta înseamnă transformare unei persoane prin care ea începe să muncească de dragul dăruirii și a iubirii.
Întrebare: Îți este frică de moarte?
Răspuns: Nu, eu cred că sunt foarte mulți oameni care nu se tem de moarte. Din contra, foarte mulți și-ar dori asta.
Întrebare: Știi când o să aibă loc moartea ta?
Răspuns: Pentru ce? Dacă o persoană se află dincolo de starea fizică, ea acceptă moartea corpului sau foarte calmă. Știe cum să-și planifice calea prin viață, calea cu studenții săi, iar asta îl ajută. În caz contrar, aflarea datei morții sale l-ar presă și l-ar copleși. Prin urmare este de preferat să nu știi.
Din lecția de Cabala în limba rusă din 01.11.2015
Întrebare
Întrebare
Din cuvintele Midrash Rabba, Parshat Balac: Balac a trimis un mesaj către înțelepții lui Madian. „Liderul evreilor, Moise, a crescut printre voi. Poți să-mi dezvălui secretul succesului său? „
„Numere” Tora, 21: 4 la 21: 6: De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea. Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.
Întrebare
Întrebare
Întrebare
Întrebare
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription