Category Archives: Lectia zilnica

Cum putem ajunge la Poarta lacrimilor ?

Întrebare: Se spune că trebuie să ajungem la „Poarta lacrimilor”. Cum putem să fim siguri că nu ne înşelăm?

Răspuns: Nu vom putea să ne înşelăm pentru că suntem atât de puternic zguduiţi de sus, că va trebui să mergem la Creator cu cererea corectă pentru mântuire spirituală. Pur şi simplu, trebuie să încercăm cât mai mult posibil, să realizăm toate condiţiile, să accelerăm procesul evoluţiei noastre şi, cu certitudine, vom ajunge acolo. Vă garantez că ştiu din proprie experienţă cum funcţionează această metodă.

Astfel, noi ne dezvoltăm. Majoritatea oamenilor care participă la dezvoltarea noastră progresează şi sper că asta se va revela, curând, în noi. Astăzi, atunci când citim Tora şi alte cărţi cabalistice, devine clar că suntem pe drumul bun. Deci, nu vă îngrijoraţi, mai devreme sau mai târziu, veţi începe să plângeţi.

Lacrimile sunt un sentiment de neputinţă, o stare de micime (ceea ce numim „Poarta lacrimilor”), atunci când nu stă în puterea mea de a face ceva şi înţeleg că numai Creatorul poate face totul în locul meu.

Întrebare: Dar, cum pot să fiu sigur că ating, cu adevărat, asta şi că nu mă înşel eu singur ?

Răspuns: Nu vă îngrijoraţi, veţi avea şansa să înţelegeţi asta. Faceţi tot ceea ce puteţi şi apoi, brusc, noi stări vă vor fi revelate. Este vorba despre noi Reshimot (gene spirituale). Atunci când ele se dezvăluie, o persoană începe să aibă noi senzaţii. Avansaţi, pur şi simplu, înainte şi veţi vedea cum totul este revelat de la sine.

Congresul din Bulgaria, „Zorii unei lumi noi”, ziua 2, Lecţia 4, 02.11.2013

Cereţi pentru alţii

Întrebare: Cum putem cere umplere de Lumină pentru oamenii care par că suferă şi, în acelaşi timp, să justificăm Creatorul?

Răspuns: La început, trebuie să treceţi prin corecţii. Mă rog diferit către Creator: ”cum Tu îmi eşti revelat ca bun şi binevoitor şi nu este nimic rău în ceea ce Tu faci, tot răul este ca să-mi dezvălui că sunt pe calea bună şi Tu mi-l dezvălui prin suferinţă şi mai multă durere decât durerea pe care o simt. Chiar dacă înţeleg că este pentru mai bine, Îţi cer ca să Te dezvălui lor câte puţin, pentru a le arăta toată bunătatea Ta.”

Să întreb în mod diferit: Cum putem să justificăm Creatorul, dacă noi suferim ? Progresiv, noi primim înţelegerea că totul este pentru mai bine prin exeprienţa pe care o dobândim. Toate lucrurile rele, defectele, întunericul, “şi a fost seară şi a fost dimineaţă”, se dezvăluie ca o problemă la nivelul următor. Avem nevoie de asta şi nu o justificăm, dar noi binecuvântăm atât pentru rău, cât şi pentru bine.

Deci, când este vorba de ceilalţi, credem că lumea suferă acum şi că noi trebuie să ne adresăm Creatorului cu acest lucru, dar noi trebuie să ne întoarcem spre El ştiind că oamenii au nevoie de un singur lucru – revelarea Creatorului. Numai dezvăluirea Sa va rezolva toate problemele lor. Aceasta se datorează faptului că, abundenţa vine de la Lumină. Apoi, doar atunci, ei vor simţi că sunt bogaţi, sănătoşi şi de succes.

Atunci, mă întorc spre Creator şi spun:” Te rugăm să le faci o favoare pentru ca bunătatea să fie revelată în ei”. Îmi face rău când ei blestemă. O persoană care suferă blestemă pe Creator în mod automat, fără un cuvânt. Asta înseamnă că, fiecare stare care este inferioară cercului, decât Ein Sof (Infinit), mă forţează să blestem Creatorul în această măsură. Nu este vorba de concluzii logice, dar sentimentul în sine este o indicaţie a acesteia.

Întrebare: Deci, cum pot să descriu dezvăluirea Creatorului în ei şi mine corect ?

Răspuns: Eu nu cer dezvăluirea Creatorului pentru mine. Eu cer numai şansa de a-L servi pe El şi pe ei, mai exact, de a-L sluji pe El prin ei. Aceasta este munca pe care o am de făcut ca un transmiţător.

 

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 11.11.2013, Shamati 3 “Despre realizarea spirituală”

 

El şi-a ridicat inima în căile Creatorului

Baal HaSulam, Shamati 26:”Viitorul omenirii depinde şi este legat de recunoaşterea trecutului.” Este scris:”Domnul este sus şi cel umil va vedea”, căci doar cel umil poate vedea măreţia. Literele Yakar (preţios) sunt literele Yakir (va şti). Asta înseamnă că, ştim măreţia unui lucru în măsura în care el este preţios pentru noi.

Suntem impresionaţi de importanţa lucrului. Aceasta duce la un senzaţie în inimă şi, conform cu măsura recunoaşterii importanţei, bucuria apare. Baza noastră este opusă Creatorului. Există două dorinţe: dorinţa de primire şi dorinţa de dăruire, care sunt opuse una alteia, deoarece derivă din ceva din ceva şi alta, din ceva din nimic.

Deci, cu cât persoana este mai umilă, cu atât recunoaşte măreţia Creatorului. Este uşor de văzut ce apreciază dorinţa de a primi. Suntem gata să ne înclinăm în faţa unei persoane importante, să admirăm un fenomen important, dacă ego-ul nostru simte că sunt importante. O persoană îşi petrece viaţa în căutarea sentimentului de stabilitate, încredere, susţinere…

Totuşi, dacă ceva este exterior dorinţei de a primi, acesta nu este perceput ca un factor important care poate aduce o plăcere dorită sau ca o ameninţare la ceea ce are deja, dacă nu este în contact cu dorinţa de primire, deci am nevoie să creez gradul de conştientizare a importanţei sale, o nouă conştientizare. Cum pot face asta ?

Condiţia: ”Domnul este sus şi cel umil va vedea” ne spune că trebuie să ne schimbăm.

La urma urmei, avem dorinţa de a primi. Deci, când muncim constant pentru a identifica smerenia sa, suntem capabili să identificăm măreţia forţei de iubire şi de dăruire, în aceeaşi măsură. Vedem că una decurge din cealaltă, conform principiului “avantajul luminii din întuneric”.

Nu putem să facem asta decât în relaţiile dintre prieteni.Relaţiile cu lumea exterioară nu sunt adaptate pentru asta, deoarece există alte norme acolo. În grup, o persoană poate face eforturi pentru a se anula într-un mod simplu, cât de mult poate, chiar fără bune intenţii. Apoi, ea vede că nu este mai bună decât ceilalţi. Dimpotrivă, se pare că este mai rea în atributele sale. Lumina care Reformează influenţează prin grup şi, chiar dacă o persoană nu înţelege, ea vede că prietenii reuşesc mai mult, au o mai mare forţă în anularea lor, au o mai mare forţă pentru a participa la lecţii, în conexiune şi adeziune spre scop. În acelaşi timp, ea vede că poate face asta. De acolo decurge sentimentul importanţei, căci se pare că, Creatorul se comportă cu ea într-un mod personal.

Astfel, de fiecare dată, chiar când se măsoară în raport cu prietenii, o persoană poate înţelege că, pe de o parte ea este umilă şi, pe de altă parte, ea nu merită deloc. Ea vede că toate celelalte persoane sunt detaşate de forţa superioară, în timp ce ea a fost recompensată cu o atitudine specială de la El. Aceasta evocă dezvoltarea vaselor în ea. Ea devine mai responsabilă pentru ceea ce a primit şi simte că este, deja, responsabilă pentru alţii. Acesta lucru se datorează faptului că ea nu a primit asta graţie eforturilor sale şi realizărilor personale. Nu, Creatorul a invitat-o să realizeze această muncă specială şi, de acum înainte, ea este responsabilă pentru corectarea lumii.

Acesta este modul în care toată lumea ar trebui să se vadă, deoarece corectarea lumii depinde de ea. Nimeni altcineva nu poate corecta ceea ce ea va corecta.

Astfel, o persoană consideră că este umilă şi, în acelaşi timp, ea ştie că a primit o misiune foarte importantă. Creatorul, desigur, aşteaptă ca o persoană să fie în măsură să realizeze misiunea şi El este gata să o ajute în orice mod posibil. O persoană are nevoie doar să pregătească o rugăciune pentru ca, Creatorul să vină să completeze ceea ce ea a început (“Domnul va termina asta pentru mine”).

Astfel, ea avansează. Când o persoană priveşte trecutul, ea înţelege că, Creatorul a pregătit pentru ea tot acest drum. Ea nu poate face nimic prin ea însăşi sau să aştepte ceva în avans, deoarece ea nu ştie nimic în avans. În schimb, totul a fost pregătit pentru ea în avans, de sus.

Apoi, o persoană se simte recunoscătoare pentru că este în grup, pentru că a avut o susţinere de sus, pentru că a fost condusă până acum. Pe această bază poate fi sigură că, dacă ea progresează şi, de fiecare dată recunoaşte caracterul umil al naturii sale, atunci ea va simţi “măreţia Domnului” în loc şi o va împlini.

În loc de o mândrie goală, “a ridicat inima sa în căile Domnului” şi astfel avansează. De aceea, Baal HaSulam spune că “viitorul omului depinde şi este legat de recunştinţa pentru trecut”, pentru natura sa, progresul pe care l-a făcut şi starea sa actuală. Vede că nu a ales natura sa, destinul său şi că nu şi-a planificat drumul său şi el însuşi nu a prevăzut asta. Totul vine de sus şi, dacă el continuă să avanseze, va supune ego-ul său şi, din acest punct, va avea un drum minunat în viitor.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 06.11.2013, Shamati 26, “Viitorul omului depinde şi este legat de recunoaşterea trecutului”

 

Cultivaţi pământul în care sămânţa a fost plantată

Baal HaSulam, Libertatea: “Şi, dacă el nu face asta, dacă preferă să meargă în orice alt mediu şi să citească orice carte care cade în mâinile lui, el este obligat să cadă într-un mediu rău şi va petrece timpul său citind cărţi inutile care sunt numeroase şi mai uşor de citit, care îl forţează să aibă concepte greşite şi să comită greşeli şi să fie condamnat. Cu siguranţă va fi pedepsit nu datorită gândurilor rele şi acţiunilor greşite, deoarece nu el le-a ales, dar pentru că nu a ales mediul adecvat, deoarece doar în asta există, cu adevărat, o alegere, după cum am văzut.

De aceea, cel care se străduieşte să aleagă în permanenţă, cel mai bun mediu, merită lauda şi recompensa. Aici, de asemenea, nu datorită gândurilor bune şi acţiunilor bune care au venit fără ca el să le aleagă, dar, deoarece el s-a străduit să se înconjoare cu un mediu bun, care-i aduce aceste gânduri bune şi aceste acţiuni corecte. Este ceea ce Rabi, fiul lui Pera’hia a spus:” Fă-ţi un Rav şi cumpără un prieten”.

O persoană are doar Reshimo (genă spirituală), o sămânţă spirituală. Dar, dacă noi nu o plantăm în sol, dacă nu o punem în mediul corect, ea nu se va dezvolta. Deci, cabaliştii înainte, se preocupau mereu de mediu, astfel încât să existe cel puţin două persoane, aşa cum este spus:” minoritatea celor mulţi este de doi” , adică un student şi profesorul său. Dacă există mai mulţi studenţi, atunci un grup de prieteni se formează, în care toată lumea munceşte egal.

Deci, în primul rând, trebuie să ne asigurăm că mediul este corect: că toată lumea este egală, că toată lumea se anulează în faţa celorlalţi şi că nu există alte obiective exterioare, doar obiectivul conexiunii pentru ca, Creatorul să fie dezvăluit între noi. Scopul înţelepciunii Cabala, scopul creaţiei, este dezvăluirea Creatorului pentru fiinţele create, ca fiind bun şi binevoitor şi dorinţa Sa de a încânta fiinţele create.

Deci, progresul nostru depinde de cât ne preocupăm, cu adevărat, de mediul bun. Într-un mediu mare ca al nostru, care conduce numeroase proiecte, există mai multe societăţi şi aceleaşi persoane au relaţii diferite cu altele.

Noi trebuie să facem astfel ca, toate formele de relaţii exterioare să fie doar pentru diseminare externă şi munca externă. Lucrul principal este că, în grupul nostru unit intern toată lumea este egală, toată lumea se anulează în faţa celorlalţi, coboară capul în faţa scopului şi creşte importanţa lui. Nu este nimic mai important decât asta, unitatea noastră generală şi conexiunea ca un singur om cu o singură inimă.

Această conexiune internă în grup trebuie să fie lucrul cel mai important pentru noi. Toate celelalte legături, fie în funcţie de profesiile noastre, de realizarea diferitelor obiective, de munci individuale sau sarcini, sunt dispuse conform unui alt principiu, ca o companie. Dar, această atitudine exterioară, nu are de-a face cu grupul. Grupul este ceva care se bazează doar pe aceste reguli spirituale şi trebuie, constant, să avem grijă de asta.

Există un pic de viaţă exterioară fără care nu putem exista în corpul nostru şi există un scop sublim care este etern şi totul pentru că sufletul nostru există. Trebuie să ne facem griji privind grupul intern, astfel că el trebuie să fie curat şi construit cu precizie conform principiilor scrise de Baal Hasulam, Rabash şi toţi ceilalţi cabalişti de-a lungul veacurilor.

Este foarte important să nu le confundăm pe cele două. Putem să oprim sau să modificăm angajamentele externe la un moment dat, dar lucrul principal este de a păstra structura internă a mediului în care toată lumea este egală şi unită. Astfel noi avansăm.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 10.11.2013

Problemele grupurilor mici

Întrebare: Este atât de uşor să ne unim în timpul congresului şi este foarte dificil în viaţă. De ce este atât de dificil să unim un mic grup, faţă de un grup mare?

Răspuns: Un grup mare se menţine, dar într-un grup mic există multe gânduri şi dorinţe opuse care se manifestă brusc. Mai multe persoane sunt, mereu, într-o anumită contradicţie unele cu altele: orgoliu, gelozie, invidie, etc. De fapt, toate acestea se manifestă natural, astfel ca noi să putem să creştem. Dar, este foarte dificil pentru un număr mic de persoane.

Prin urmare, este de dorit  ca grupul să cuprindă cel puţin zece persoane. Este bine atunci când există mai multe femei, ele stabilizează un grup îl calmează, îl înmoaie.

Lucrul cel mai important este ca bărbaţii şi femeile să fie egali în grup. Nu puteţi să respingeţi femeile. Dacă acestea sunt egale cu voi, atunci ele pot ajuta la menţinerea vitalităţii grupului la un nivel bun.

Din Congresul “Zorii unei noi lumi”, Bulgaria, a doua zi, 02.11.2013, Lecţia

Scopul – iubirea pentru celălalt

Întrebare: Deci, care este lucrul cel mai important pe care trebuie să-l spunem oamenilor?

Răspuns: Noi trebuie să ajungem la oameni cu faptul că, fără o schimbare în natura omului, de la ura faţă de alţii, la iubire, vom merge împotriva evoluţiei naturii într-o formă integrală şi, prin asta, vom aduce tot mai multe probleme personale şi colective.

Trebuie să vorbim pe toate canalele de comunicare că, obţinerea caracteristicii de “iubirea pentru celălalt” este obiectivul înţelepciunii Cabala, este rezultatul corect al muncii spirituale (lucrarea Creatorului).

Este diferenţa dintre înţelepciunea Cabala şi religie: Cabala acceptă condiţia că “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” este marea regulă generală a Torei, în timp ce religia presupune că, esenţial este de a face cerinţele fizice. Prin urmare, ea abandonează corectarea naturii umane, pentru care a fost proiectată special.

Cabala consideră că, dacă obiectivul nu este “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” atunci întreaga Tora nu este respectată, deoarece este regula generală care înglobează întreaga Tora, deoarece tocmai acest obiectiv aduce o persoană la caracteristica de dăruire, la Lishma, la iubirea pentru Creator.

Dacă o persoană nu aspiră a se ridica deasupra ego-ului său, atunci acţiunile sale nu fac decât să-i crească ego-ul. Şi, în loc să se apropie de caracteristica de dăruire şi de iubire, adică de revelarea Creatorului, atunci ea se îndepărtează de Creator şi se transformă în “gloată”, care sunt cei care “se tem de Dumnezeu şi servesc Faraonului”, ale căror acţiuni sunt în totalitate pentru binele ego-ului lor, de dragul unei recompense în această lume şi în lumea viitoare.

O cădere care nu înseamnă sfârşitul lumii

Atunci când traversăm o serie de urcări şi coborâri, ne întrebăm de ce avem nevoie de toate astea. La urma urmei, este spus:” vom merge în sfinţenie şi nu vom coborî”. Deci, de fapt, este vorba despre o întrebare foarte logică.

Problema noastră este că, noi nu înţelegem că răul nu există. În spiritualitate, verificăm totul cu privire la Creator. Există 125 de niveluri pe drumul nostru spre El şi ascensiunea fiecărui nivel începe atunci când eu primesc un egoism suplimentar, care se dezvoltă progresiv.

Să presupunem că sunt la nivelul 1 înainte de nivelul 2, deci ego-ul meu trebuie să se dezvolte şi starea în care mă găsesc este numită “noapte”. Este spus în Tora “şi a fost seară şi fost dimineaţă: prima zi”. Deci, totul începe seara.

În primul rând, trebuie să obţin un Aviut suplimentar (grosime) şi să descopăr un nou strat de dorinţă în mine. De fapt, este exact nivelul la care voi urca şi care, între timp, stă în faţa mea, ca un zid. Deci, acest nou Aviut se numeşte o coborâre. Dar, coborârea este o diminuare a importanţei drumului spiritual în ochii mei. Astfel, Creatorul “a întărit inima Faraonului” şi, în acelaşi timp, el îmi spune “Mergi la Faraon”. Am nevoie să înţeleg că totul este numai pentru a mă ridica.

 

De fapt, deja am crescut, deoarece “o seară” este, de fapt, dezvăluirea a noi vase corupte care aparţin nivelului următor. Acum, îmi lipseşte corectarea         care începe la “miezul nopţii”. De la “seară” până la “miezul nopţii”, o nouă dorinţă de primire se dezvăluie în mine, atunci există corectarea vaselor şi în final, primesc lumina, în zori, răsăritul unei noi zile.             Deci, este o cădere?

Rabash ne dă un exemplu: Dacă îţi este foame şi ţi s-a dat un sac de grâu şi eşti supărat că nu poţi să-l mănânci, ai dreptate. Să le folosesc în mod corect. Acum, ai ceva cu care să pregăteşti mâncarea, o împlinire.

Pe de altă parte, dacă primeşti hrana gata pregătită pentru sufletul tău, nu vei avea sentiment, înţelegere, participare. Nu vei înţelege ceea ce este esenţial şi nu vei fi în măsură să te dezvolţi.

Deci, ne ridicăm constant. Nu există coborâri, totul depinde numai de atitudinea noastră faţă de ceea ce se întâmplă. Dacă vedeţi o coborâre precum un bătrân înţelept care caută noi lipsuri în scopul de a urca mai sus cu ajutorul lor pentru a dobândi înţelepciune, atunci “noaptea” nu pare o coborâre pentru voi. Dar, pentru a face asta, trebuie să aveţi un grup, un program zilnic fix şi să utilizaţi toate mijloacele necesare pentru a vă sprijini în acţiunea voastră.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 06.11.2013, Shamati 26, Viitorul omului depinde şi este legat de recunoaşterea trecutului

Cum să ajungem în lumea superioară?

Întrebare: Care sunt condiţiile pentru a trece “bariera” în lumea superioară?

Răspuns: Conform romanului rusesc ştiinţifico-fantastic “Luni începe sâmbătă” de Strugatzky:

Pentru a trece printr-un perete, este important să:

–          Nu vedeţi în faţă decât scopul;

–          Credeţi în voi înşivă;

–          Nu acordaţi atenţie obstacolelor.

În opinia noastră:

–          Nu vedeţi în faţa voastră decât scopul: adeziune, echivalenţă de formă cu Creatorul;

–          Credeţi în instrucţiunile cabaliştilor şi urmați-le (grup, studiu şi aşa mai departe)

–          Utilizaţi obstacolele în mod corect, transformând astfel o cădere într-o ascensiune.

O mamă pentru toți

Înrebare: Totul depinde de cererea noastră făcută Celui de sus, dar cum pot fi sigur că El are ceea ce eu cer și că va vrea să-mi dea acel lucru dacă cererea mea este corectă?

Răspuns: Cererea corectă se numește MAN, rugăciune. Dacă intenționezi să ceri ceva care este foarte important pentru tine, nu este de ajuns doar să ceri. Sunt atâția oameni ca tine care cer ceva. Ai nevoie de ceva pentru a câștiga bunăvoința Celui de sus de a te ajuta, pentru a câștiga simpatia Lui. Trebuie să-L cunoști mai bine și să înțelegi cum să te apropii de El și să verifici ce Îi place Lui. Asta înseamnă cu trebuie să faci diferite acțiuni pentru a-I face pe plac Lui și pentru a fi aproape de El.

Cererea trebuie să fie astfel încât GE al tău sau Reshimo (gena spirituală) care se ridică spre Cel de sus să fie în concordanță exactă cu dorința Lui, cu AHP al Celui de sus.

Cel de jos are un Reshimo pentru împlinirea noii stări, deci cum pot primi un răspuns de la Cel de sus? Cel de sus are un sistem numit sânii unui animal care sunt mereu gata să-l umple pe cel de jos, dar trebuie să pregătești vasul potrivit pentru a primi o umplere în el.

Dacă aduci un sac pentru monezi, nu vei putea să primești lapte în el. Ai nevoie de un vas care este creat pentru a primi Lumina și acesta se potrivește perfect pentru ea în ceea ce privește cantitatea, calitatea și scopul. Scopul reprezintă, în principal, pentru ce ai nevoie de Lumină.

Acest animal este mama tuturor și nu doar a ta. Dacă vii la ea în numele celorlalți și vrei să primești de la ea, ea îți va da ceea ce vrei, dar nu altfel. Dar tu nu simți, înțelegi și accepți asta cu adevărat. Nu ești de acord! Speri să fii favorizat de ea, și aceasta este întreaga problemă.

Dar mama explodează de lapte… și tu doar trebuie să ceri pentru toți, altfel nu vei primi nicio picătură. Dacă ajungi la cererea corectă, MAN, promiți să transmiți umanității tot ceea ce ai primit, care devine AHP al tău și se unește cu GE al tău. Din moment ce aceasta este mama tuturor, ea nu poate da mai puțin de atât; așa este ea. Ea trebuie să dea sută la sută și tu trebuie să primești sută la sută, sută la sută dintr-o dorință de a dărui împotriva a sută la sută dintr-un vas și o deficiență.

Trebuie să fii întreg ca sută la sută a ceea ce poți să dai din vasul tău, din Reshimo al tău. Din moment ce un întreg aderă la un întreg. Dacă un bebeluș scoate un sunet pentru a-i cere mâncare mamei, el cere 10 grame de lapte pentru a le da tuturor, și astfel el va primi cele 10 grame ale lui. Dar mai întâi el trebuie să promită că o face în beneficiul tuturor. Dacă nu, cererea nu este întreagă și noi nu vom primi nimic. Asta poate răci puțin o persoană și poate suna dezamăgitor.

Întrebare: Dar cum pot promite că eu voi transmite tuturor ceea ce primesc dacă sunt un hoț prin natura mea? Dacă dintr-o dată fur o parte?

Răspuns: Asta se numește o rugăciune înaintea unei rugăciuni. Cere o dorință înaintea dorinței, că vei avea o dorință bună, cere Celui de sus să așeze rugăciunea corectă în inima ta. Bineînțeles că nu poți ajunge la asta de unul singur.

Din partea a treia a Lecției Zilnice de Cabala, 06.10.2013, Talmud Eser Sefirot

O poveste moralizatoare despre măgarul satului

Întrebare: De ce este scris (Psalmi 126:5): “Cei care seamănă cu lacrimi, vor culege cântând”. De ce nu seamănă cu bucurie? De ce e nevoie să fie în lacrimi tot timpul?

Răspuns: Semănatul se face mereu cu lacrimi, deoarece noi investim multe eforturi şi simţim un deficit de nemulţumire. Ce este a semăna în munca interioară? Eu iau un plug şi încep să mă ar pe mine, cu ajutorul unui măgar sau a unui taur şi, dacă nu am măgar sau taur, atunci ataşez plugul la membrii familiei mele astfel ca ei să poată trage plugul, făcând brazde în pământ, adică în dorinţa mea.

Graţie dorinţei lor de a trăi, ei fac un şanţ în mine, în inima mea. În această brazdă, am nevoie să semăn grânele, dar vreau să le mănânc! Nu înţeleg de ce trebuie să le pun în pământ. Este împotriva naturii. Dacă cineva ar veni să vadă asta de alături, ar striga: Aşteaptă un minut. De ce arunci asta în sol? Vino şi să coacem pâine.

Totuşi, comportamentul meu este foarte ciudat. Pun aceasta în pământ şi o stropesc cu apă astfel încât putrezeşte. Admir grânele care ar putea fi mâncate în descompunere. Sunt ca un nebun.

Apoi, apar primii muguri, germeni şi tulpini. Aştept mult timp ca seminţele să se coacă pe tulpini. Comportamentul meu pare complet ilogic, dar „nu e nimeni mai înţelept decât cel experimentat” şi înţeleg asta din pâinea care este produsă.

Întrebare: Oricum, pot să fiu sigur ca se vor coace în bucurie, că nu vor fi erori pe drum?

Răspuns: Dacă faceţi o eroare, nu va fi nimic de recoltat şi totul va fi pierdut iar dacă nu greşesc, ele vor creşte. Dacă ştiţi cum să folosiţi toate legile creaţiei în forma corectă, atunci veţi ajunge să vă bucuraţi şi să recoltaţi şi veţi mânca toate fructele. Totuşi, doar cu condiţia ca să nu fiţi atât de naivi precum sătenii care mănâncă grânele crude, neprelucrate, ca măgarul lor. În cartea Sifra Detzniuta, este povestită o întâmplare referitoare la un simplu ţăran care nu părăsise niciodată satul. Dar, într-o zi, a mers într-un oraş şi a văzut că vindeau tot soiul de pâini delicioase, prăjituri şi produse de patiserie. El a fost surprins şi a întrebat de unde sunt toate acele lucruri minunate. Şi i s-a răspuns că acelea veneau din bobul de grâu care a crescut şi a fost trimis în oraş.

Totuşi, el nu ştia toate astea pentru că el era „un măgar”, la fel ca măgarul lui. „Oraşul” înseamnă că noi suntem împreună şi că putem coace pâini delicioase şi, atâta timp cât sunteţi singuri, trăiţi la nivelul măgarului. Progresele sunt posibile graţie conexiunii între oameni, care este primul, cel mai de jos nivel în corectarea kli-ului spart, în corectarea sufletului spart.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.10.2013, Scrierile lui Rabash